Asistenta sociala si dreptul securitatii sociale
Securitatea sociala cuprinde un ansamblu de masuri (prestatii financiare si/sau prestatii in natura) destinate protejarii veniturilor in cazul aparitiei riscurilor sociale. Sunt considerate riscur 919e45j i sociale batrinetea, boala, maternitatea, pierderea locului de munca, accidentele de munca, invaliditatea, decesul[1].
Expresia „securitate sociala” este utilizata cu doua intelesuri diferite: politici de securitate sociala, si pe de alta parte, cel de sisteme de securitate sociala. Notiunii de sistem de securitate sociala ii este asociat conceptul de „drept al securitatii sociale”. Sistemele de securitate sociala cuprind normele juridice care reglementeaza o redistributie financiara, adica prevalarea, pe de o parte, si repartitia fondurilor prevalate intre beneficiarii acestei redistribuiri pe de alta parte . Conceptul de securitate sociala include atat asigurarile sociale cat si asistenta sociala .
În sens larg, asigurarea reprezinta un ansamblu de masuri de natura diversa (juridica, economica, etc.) menite sa inlature consecintele negative determinate de producerea unor riscuri asigurate[4].
Riscurile sociale – acele evenimente care au incidenta comuna asupra situatiei economice a indivizilor prin diminuarea veniturilor sau invers, prin cresterea cheltuielilor.
Dreptul securitatii sociale reprezinta o ramura autonoma de drept, apatinand dreptului public, alcatuita din ansamablul normelor juridice ce reglementeaza atat relatiile de asigurari sociale, cat si pe cele de asistenta sociala. Prin urmare, obiectul dreptului securitatii sociale este reprezentat de:
raporturile juridice de asigurari sociale
raporturile juridice de asistenta sociala
Raporturile de asigurari sociale – relatii sociale in cadrul carora se realizeaza asigurarea materiala de batranete, boala sau accident a persoanelor care sunt subiecti intr-un raport juridic de munca, a membrilor lor de familie sau a altor persoane prevazute de lege. Caracteristici :
se nasc ex lege, prin urmare asigurarea este obligatorie in conditiile determinate
subiectele unui astfel de raport: persoana asigurata, pe de o parte si unitatea de asigurari, pe de alta parte (organismele statale in cazul asigurarilor sociale de stat)
in continutul raportului de asigurare (care este prestabilit de lege) intra obligatia asiguratului de a plati contributia, corelativa cu dreptul institutiei de asigurari de a pretinde plata, precum si dreptul asiguratului de a primi indemnizatia, corelativ cu obligatia institutiei de asigurari de a o plati)
Raporturile de asistenta sociala[5] – arie de cuprindere mai extinsa, derivata din notiunea de nevoie (asistenta sociala are vocatie universala – odata dovedita nevoia, permite accesul tutoror categoriilor de persoane defavorizate din punct de vedere material, la prestatiile care se acorda in astfel de situatii).
Asistenta sociala este finantata pe principiul solidaritatii sociale, iar din sumele alocate se platesc diverse ajutoare, alocatii, prestatii in natura – masa la cantina de ajutor social, intretinerea in scoli speciale, caminele de batni, institutiile rezidentiale, prestatii familiale, etc).
Caracteristici:
sunt reglementate exclusiv prin lege
subiectele – persoane fizice aflate in nevoie, pe de o parte, si statul prin organismele sale specializate, pe de alta parte
in continutul lor intra dreptul persoanelor asistate de a primi prestatiile in bani sau in natura stabilite de lege, precum si obligatia organelor specializate ale statului de a le acorda
prestatiile au un cuantum forfetar si ele nu sunt in mod obligatoriu succesive ca cele de asigurari sociale
Bureau International du Travail Social, La securite sociale, 1995:4, Briggs, A., The Welfare State in Historical Perspective, Archives Europeennes de Sociologie, 2, 1961:228, Mishra, R. The Welfare State in Capitalist Society, 1990:18-19
|