Asistenta sociala si stiintele juridice
Asistenta sociala desemneaza un ansamblu de institutii, programe, masuri, activitati profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunitatilor cu probleme speciale, aflate temporar in dificultate, care, datorita unor mo 555d37f tive de natura economica, socio-culturala, biologica sau psihologica, nu au, prin mijloace si eforturi proprii, posibilitatea de a conduce un mod de viata decent[1]. Intr-o societate moderna, democratica, asistenta sociala este o necesitate a intregii societati, dar si un drept cetatenesc. Pentru ca un stat sa fie intr-adevar democratic, munca de asistenta sociala trebuie bazata pe o legislatie si o retea de servicii specifice si desfasurata in conformitate cu criterii profesionale certe; sintetizand, cadru de reglementare coerent si comprehensiv, reteaua de institutii si servicii functionala si in acord cu contextul legal, profesionistii formati in domeniu devin o conditie esentiala a democratiei.
Daca protectia sociala reprezinta ansamblul masurilor legislative si administrative, al serviciilor prin care se reglementeaza modalitatile de sprijin oferite cetatenilor, asistenta sociala este procesul propriu-zis prin care cetatenii beneficiaza de masuri de protectie sociala si de ajutor profesionist in vederea satisfacerii trebuintelor lor si a unei bune integrari in societate.
Desi este o activitate preponderent practica, pentru asistenta sociala, asa cum am mai aratat, fundamentarea ei teoretica este esentialmente interdisciplinara. Psihologia si sociologia, psihologia sociala si antropologia sunt in mod deosebit relevante pentru acest cadru teoretic. Dreptul, economia, stiintele medicale, stiintele politice si juridice, stiintele educatiei ofera si ele sisteme de intelegere si de actiune ale fenomenului social in context legal, economic, medical, politic si educational. Modelele adoptate provin deci din orientarile de baza ale psihologiei, sociologiei, psihologiei sociale, antropologiei, dreptului, medicinei, economiei etc., precum si din toate domeniile de interferenta ale acestora. Pentru a putea interveni in vederea rezolvarii problemelor sociale atat de complexe ale persoanelor de diferite categorii de varsta si pozitie sociala, asistenta sociala nu se poate lipsi de cunostinte despre modalitatile de functionare ale psihicului uman, despre posibilitatile legale de interventie, despre mentalitatile care influenteaza marginalizarea sociala si discriminarea unor categorii, despre felul in care trebuie planificate si conduse serviciile de interventie[2].
Exemplific doar cateva dintre situatiile care reclama cunoasterea cadrului legislativ pentru un asistent social: decizia de acordare a tutelei copilului, accesarea de catre clienti a prestatiilor sociale destinate combaterii saraciei sau sprijinirii familiei, accesarea serviciilor medicale de catre persoanele cu disabilitate, munca cu minorii/adultii care au savarsit infractiuni, etc. Este importanta nu numai cunoasterea cadrului legislativ al asistentei sociale, dar si al legislatiei din alte domenii care cresc posibilitatea de incluziune sociala a beneficiarilor de servicii si prestatii de asistenta sociala (exemplu: legislatia in domeniul ocrotirii medicale, educatia inclusiva, strategia de imbunatatire a calitatii vietii romilor, legislatie in domeniul dreptului penal, etc..).
Mai mult, in ultimii ani se discuta din ce in ce mai mult de asistenta sociala bazata pe drepturi. În Declaratia Universala a Drepturilor Omului, se precizeaza (art.22) dreptul fiecarei persoane, in calitate de membru al societatii, la securitate sociala. Altfel spus, fiecare persoana este indreptatita sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale, culturale indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii sale. Acelasi document international, precizeza ca efortul pentru atingerea acestor drepturi trebuie sa fie national, in functie de resursele fiecarei tari, presupunand si colaborare internationala. În art.25 se spipuleaza ca orice om are dreptul la un nivel de trai care sa asigure sanatatea si bunastarea familiei sale, cuprinzand in nevoile de baza (hrana, imbracaminte, locuinta) dar si cele de securitate – ingrijiri medicale si servicii sociale necesare.
Prin definitie, asistenta sociala este orientata spre oferirea de sprijin indivizilor aflati in imposibilitatea temporara de functionare sociala. Este considerata conditia unei societati democratice, iar valorile profesionale se regasesc in valorile promovate prin politica sociala. Respectarea dreptului la autodeterminare, respectarea libertatii decizionale, dreptul si accesul la servicii calitative, sunt doar cateva dintre principiile etice in baza carora isi desfasoara activitatea asistentii sociali.
Prin natura profesiei, accentul care pe prioritate absoluta acordata persoanei in dificultate si dreptului acestuia la obtinerea sprijinului compentent.
Constitutia Romaniei stipuleaza garantarea dreptului la asistenta sociala ca drept universal, iar Legea nr.47/2006 privind sistemul national de asistenta sociala reafirma garantarea acestui drept, dar si a dreptului la informare privind continutul si modalitatile de acordare a masurilor si actiunilor de asistenta sociala pe teritoriul Romaniei. Cel asistat social are dreptul la servicii competente din partea asistentului social, iar competenta profesionala este o cerinta etica fata de asistentul social.
|
