Din punct de vedere lingvistic raspunderea este constientizarea de catre personalitate a datoriei sale īn fata societatii, unei colectivitati de oameni, īntelegerea sensului si īnsemnatatii comportamentului sau.
Īn jurisprudenta acest termen a capatat o alta semnificatie, deosebita de cea din limbajul obisnuit, si anume: evidentiaza consecintele negative, survenite īn cazul comiterii unor fapte ilegale de catre o persoana fizica sau o persoana juridica. Raspunderea juridica include īn sine doar acele consecinte ale īncalcarii de drept, care se exprima īn aparitia unor noi obligatiuni sau alte modalitati a obligatiunilor aparute din raportul de drept deja existent.
Aceste modalitati, precum si obligatiile noi aparute trebuie sa fie īn legatura cu urmarile negative, nesatisfacatoare pentru cel, ce a īncalcat ordinea de drept.
Evidenta raspunderii ca un sistem juridic special, īn afara aplicarii masurilor de constrīngere īndreptate spre executarea obligatiei existente, tine de continutul relatiilor care apar īn cazul dat. Constrīngerea la īndeplinirea obligatiei n-o putem considera raspundere, deoarece constrīngerea statala e īndreptata doar la asigurarea obligatiei. Cu ajutorul constrīngerii de stat participantii la raport sunt adusi la pozitia, īn care ei ar trebui sa se afle īn corespundere cu cerintele legale.
Raspunderea juridica civila este acea sanctiune aplicata fata de delicvent sub forma impunerii unei obligatii juridico-civile reglementare sau lipsirea de un drept civil ce-i apartine.
Raspunderea civila este acea forma a raspunderii juridice ce consta īn obligatia pe care o are orice persoana de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat alteia.
A raspunde īn mod civil īnseamna, īn sens juridic, a raspunde din punct de vedere civil.
Prin functia sa reparatorie, raspunderea civila are drept scop repunerea patrimoniului persoanei prejudiciate īn situatia anterioara, prin īnlaturarea tuturor consecintelor daunatoare ale faptei ilicite. Regulile pe care le pune la baza atīt practica judiciara, cīt si literatura de specialitate, dar mai cu seama legea civila, ca fiind principiul de baza al raspunderii civile se refera la obligatia de reparare.
Īn literatura de specialitate notiunea "raspunderii juridice civile" ramīne a fi discutabila. Unii autori īnainteaza notiunea de raspundere pozitiva, prin care urmeaza īnteles executarea tuturor obligatiilor īn mod strict, de neabatut. Īn sfera obligatiilor aceasta raspundere coincide de fapt cu executarea īn mod corespunzator a acestora. Dar, īn acelasi context, executarea corespunzatoare a obligatiilor si raspunderea juridico-civila se supun unor reguli diferite. Pīna cīnd obligatiile sunt executate īn modul corespunzator, nu putem vorbi despre raspundere, si dimpotriva, aplicarea raspunderii exclude executarea corespunzatoare a obligatiilor.
Īn unele cazuri īncalcarea de drept serveste drept temei pentru nasterea si dezvoltarea unui raport juridic civil. Este cazul cauzarii 16116w2215q de daune, care va servi drept temei pentru aparitia raportului juridic civil de despagubire. Īn asa fel, raspunderea se reduce la aparitia unui raport scopul caruia este - aplicarea masurilor corespunzatoare de influenta fata de persoanele, care au īncalcat norma de drept corespunzatoare.
E diferita starea lucrurilor, cīt priveste executarea necorespunzatoare a unei obligatii sau neexecutarea unei obligatii īntr-un raport juridic existent. Īn acest caz raportul aparut deja si īntre participantii acestui raport exista o anumita legatura. Masurile de raspundere sunt īndreptate (īn cazul cīnd e imposibil de a recupera īn natura raportul juridic īncalcat) spre a modifica drepturile si obligatiile partilor astfel, ca, īn rezultatul final sa fie obtinute scopul urmarit de la bun īnceput, de asemenea pierderile si prejudiciul cauzat prin īncalcarea obligatiei sa fie reparate de persoana vinovata. Stabilirea clauzei penale sau repararea prejudiciului īn cazul neexecutarii obligatiei contractuale īn conditiile īn care este reala aceasta executare, are drept scop obtinerea rezultatului concret (executarea unei lucrari, punerea īn circulatie a unor marfuri, produse calitative, īn baza de contract de cumparare - vīnzare).
Prin urmare, raspunderea pentru īncalcarea obligatiilor īntr-un raport juridic existent are drept scop conformarea comportamentului real comportamentului model al unui raport juridic.
Drept consecinta, delimitam raspunderea īn baza unui fapt juridic (ilicit) si raspunderea pentru īncalcarea obligatiei existente prestabilit. Deosebirea in cadrul continutului acestor relatii face sa deosebim si forme diferite de raspundere. Astfel, īn cadrul raspunderii pentru un fapt ilicit (delict) subiectul, care are anterior un comportament ilegal nu se afla īn nici un raport juridic anterior cu subiectul sau subiectele, drepturile carora le-a īncalcat. Īn acest caz se īncalca nemijlocit o norma de drept, stabilita pentru a ocroti drepturile si interesele subiective absolute a celor, ce au de suferit.
Īn cadrul raspunderii pentru īncalcarea drepturilor si obligatiilor īntr-un raport juridic existent, comportamentul ilegal se reduce la īncalcarea unui drept relativ la o deviere a comportamentului real de la modelul, īntarit īntr-un raport juridic. Aceasta deosebire īn literatura juridica civila capata expresia delimitarii raspunderii civile contractuale si delictuale.
Raspunderea civila contractuala este īndatorirea debitorului unei obligatii nascute dintr-un contract de a repara prejudiciul cauzat creditorului sau prin faptul neexecutarii īn sens larg a prestatiei datorate, adica executarea ei cu īntīrziere, executarea necorespunzatoare ori neexecutarea propriu-zisa totala sau partiala.
Raspunderea civila delictuala este obligatia unei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o fapta ilicita extracontractuala sau, dupa caz, prejudiciul pentru care este chemata prin lege sa raspunda. Privitor la raportul dintre cele doua forme ale raspunderii civile, mentionam ca raspunderea civila delictuala alcatuieste dreptul comun al raspunderii civile, pe cīnd raspunderea contractuala este o raspundere cu caracter special, derogator. Ori de cīte ori nu avem de-a face cu o raspundere contactuala, vor fi aplicate regulile privitoare la raspunderea civila delictuala.
Īn literatura de specialitate s-au conturat teorii cu privire la natura juridica a acestor doua forme a raspundeii civile; avīnd īn vedere ca aceste au elemente comune si, īn acelasi timp, īntre ele exista si deosebiri. Astfel, s-au purtat discutii controverse īn īncercarea de a rezolva problema īn cauza, raspunsul fiind diferit, conturīndu-se doua teorii: teoria dualitatii raspunderii civile si teoria unitatii raspunderii civile.
a) La etapa actuala teoria unitatii raspunderii civile pare a fi mai mult sustinuta atīt de teoriticieni, cīt si de practicieni, invocīndu-se, macar si ipoteza ca culpa contractuala are aceeasi natura ca si cea delictuala si consta īn atitudinea psihica fata de fapta ilicita. Aceasta teorie s-a accentuat mai cu seama īn literatura de specialitate franceza din ultimii ani, unde se sustine abrogarea tuturor diferentelor īntre situatia victimei contractante si a unei terte persoane. Tot aici se mentioneaza ca pe viitor se tinde la distinctia īntre "drept general sau comun" si regimurile spcifice a responsabilitatii civile.
Cunoastem faptul ca unul din principiile caracteristice raporturilor contractuale este principiul relativitatii, adica, īn aceasta ordine de idei responsabilitatea contractuala pentru produse va putea fi invocata numai de partile contractante. Tertele persoane nu vor putea invoca raspunderea contractuala pentru prejudiciul suferit ca urmare a neexecutarii ori a executarii necorespunzatoare a unui contract. Pentru acoperirea prejudiciilor suferite, tertii vor putea apela la raspunderea civila delicuala, īn masura īn care sunt īntrunite conditiile pentru aceasta raspundere.
Ex. (cu aspect economic): conform legislatiei īn vigoare si proiectului Codului civil al Republicii Moldova, rapunderea delictuala poate fi invocata doar atunci cīnd produsul defectuos a cauzat prejudicii vietii, sanatatii sau averii consumatorului.
Admitem cazul cīnd un consumator a procurat un frigider, care are termen de garantie stabilit de producator (un an de zile). Peste o saptamīna de zile consumatorul vinde, la rīndul sau acest frigider unei terte persoane, din cauza ca nu mai are nevoie de el īn virtutea faptului ca va pleca pe o perioada īndelungata peste hotare.
Īn intervalul termenului de garantie frigiderul se deterioreaza si nu mai poate fi folosit dupa destinatie (fara a fi prezenta vinovatia noului proprietar). Apare īntrebarea: va putea oare noul proprietar sa-l atraga pe producator (sau unitatea comerciala) la raspundere contractuala, din moment ce īntre ei nu exista un raport contractual? Este oare rezonabil sa īnaintam actiuni catre persoana care i-a vīndut nemijlocit acest frigider, cu posibilitatea īnaintarii ulterioare a actiunii īn regres de catre acesta fata de producator (realizator- organizatia comerciala)?
sirul de deosebiri īntre raspunderea contractuala si cea delictuala, permite totusi sa spunem ca ele exista īn cadrul unitatii raspunderii civile. Stabilind anumite limite ale aplicarii raspunderii delictuale sau contractuale, legiuitorul se orienteaza la faptul, care din aceste forme este capabil cīt mai efectiv sa influenteze asupra participantilor la relatiile civile, stimulīndu-i pe acestia la luarea deciziilor optime īn situatii concrete.
Alegerea de catre legiuitor a formei raspunderii se īnfaptuieste tinīnd cont de specificul functional al raspunderii contractuale si delictuale, deaceea aceasta situatie urmeaza a fi luata īn consideratie la īmbunatatirea legislatiei privind īmbunatatirea protectiei pagubasilor.
Examinīnd raspunderea juridico-civila ca modalitate de aparare a drepturilor pagubasilor, trebuie de precizat functiile acesteia, ea permitīnd stabilirea limitelor aplicarii efective īn scopul atingerii obiectivelor propuse.
Īn literatura de specialitate este mult discutata problema cumulului dintre raspunderea contractuala si cea delictuala. Desigur, aceasta problema poate fi discutata doar cīnd īntre autorul prejudiciului si persoana pagubita exista un contract valabil īncheiat, a carui neexecutare s-a concretizat īn producerea prejudiciului.
Un principiu care se impune īn practica judecatoreasca este ca nu este posibila nici o combinare, īn cadrul unei actiuni mixte, a regulilor ce se aplica atīt īn cadrul raspunderii delictuale, cīt si celei contractuale, asa cum si apelarea, īn completare, la actiunea contratuala, pe baza careia au fost obtinute despagubiri.
Admitem cazul cīnd un consumator a procurat un oarecare produs (frigider,televizor s.a.) care, fiind conectat la reteaua electrica, a explodat, provocīnd un incendiu. Drept consecinta, toata averea acestuia a fost distrusa, inclusiv a avut de suferit si copilul minor de (5 ani) care s-a soldat cu arsuri de gradul II si deosebite consecinte de ordin moral. Desigur, nu se urmareste nici o vina a consumatorului īn aceasta situatie, deoarece cazul s-a produs din motiv ca bunul a fost necalitativ.
Este foarte greu de imaginat ca consumatorul īn cauza va īnainta mai īntīi o actiune pe temei contractual (care ar īnsemna, īn cazul dat, īnlocuirea cu un alt bun de calitate corespunzatoare sau rezilierea contractului), si, ulterior, sa īnainteze o actiune pe temei delictual, pentru a dobīndi repararea īntregului prejudiciu, atīt material, cīt si moral.
Reiesind din situatia ilustrata, consumatorul īn cauza va avea tot temeiul de a īnainta nemijlocit actiune īn ordine de raspundere delictuala, deaceea nu putem fi de acord īntrutotul cu parerea, ca īn cazul īn care īntre parti a existat un contract, din a carui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil sa se apeleze la raspunderea delictuala, calea de ales fiind aceea a raspunderii contractuale.
Dupa cum am aratat mai devreme, atīt raspunderea delictuala, cīt si cea contractuala poate fi invocata doar daca exista elementele, temeiurile atragerii la raspundere, care, de fapt, sunt comune ambelor forme. Acestea sunt:
1. prejudiciul;
2. fapta ilicita;
3. legatura cauzala dintre fapta si prejudiciu;
4. vinovatia.
a) Prejudiciul. Principiile repararii ale prejudiciului.
Printre elementele constitutive ale raspunderii civile, prejudiciul este cel a carui existenta atrage cele mai putine discutii. Expresia de prejudiciu apartine vorbirii curente si semnifica paguba, dauna, stirbirea onorii, a reputatiei, a prestigiului cuiva.
Se considera ca termenul de prejudiciu are doua intelesuri: unul traditional, care vine īn sens larg din dreptul romān, si desemneaza prejudiciul sau paguba, si altul, prin care īntelegem despagubirea. Prima acceptiune este si cea corecta, pentru ca despagubirea semnifica valoare de acoperire, de inlocuire a pagubei.
Repararea prejudiciului se caracterizeaza prin aceea ca, averea trece din sfera patrimoniala a unui participant a raporturilor juridice civile (cauzatorul prejudiciului) īn sfera patrimoniala a altui participant al raporturilor juridice civile (cel ce a avut de suferit). Deaceea repararea prejudiciului reprezinta īnsasi raspunderea unui participant al raportului fata de celalalt, si prin aceasta se si deosebesc de alte forme a raspunderii juridico-civile, care-s legate nemijlocit de lipsirea de un drept oarecare civil (de exemplu, confiscarea īn folosul statului a ceea, ce a primit un subiect, īncheind o conventie contrar intereselor statului).
Se are īn vedere cazul de nepermitere a restrictiei ca efect al nulitatii conventiilor, īncheiate contrar intereselor statului si societatii (art.51 al Codului civil al Republicii Moldova). Repararea prejudiciului e īndreptata la restabilirea sferei patrimoniale a pagubitului din contul averii vinovatului, deaceea ea tot timpul poarta un caracter compensator.
Prejudiciul poate fi privit sub aspect social si juridic. Īn acceptiunea sa sociala orice īncalcare de drept presupune un prejudiciu, fiindca acesta se rasfrīnge negativ asupra relatiilor sociale.. Īn sens juridic īncalcarea de drept poate si sa nu atraga dupa sine un prejudiciu.
Īn literatura de specialitate se mai utilizeaza pe larg notiunile de: "dauna", "prejudiciu", "pierdere", primele doua fiind sinonime. Pierderile reprezinta expresia baneasca a daunei sau prejudiciului. Prin pierderile cauzate se are īn vedere aprecierea baneasca a acelui prejudiciu, care a fost cauzat de debitorul contractual sau de persoana, vinovata de cauzarea unui delict.
Prin prejudiciu cauzat pagubasuluilui se īntelege rezultatul daunator, de natura patrimoniala sau nepatrimoniala, al atingerii aduse prin fapte de orice fel drepturilor aceastora, valorilor pe care ei le ocrotesc, rezultat care, īn conformitate cu legea civila, atrage obligatia de reparare din partea persoanei responsabile.
Prejudiciul poate fi cauzat atīt persoanei cīt si bunurilor acesteia, putem mentiona ca īn primul caz prejudiciul urmeaza de reparat doar daca a fost cauzat anume persoanei fizice. Īn cazul al doilea, avīndu-se īn vedere prejudiciul cauzat bunurilor persoanei fizice, īn proiectul Codului civil al Republicii Moldova se prevede ca, īn ordine delictuala urmeaza de reparat si prejudiciul adus bunurilor unei persoane juridice, ca urmare a deficientelor constructive, de productie, de receptura sau a altor neajunsuri a marfurilor, lucrarilor si serviciilor.
Daca prejudiciul cauzat pagubasului poate fi apreciat īn bani, el este un prejudiciu patrimonial. Prejudiciul cauzat prin deteriorarea sau distrugerea unui bun sau prejudiciul cauzat unei persoane care si-a pierdut total sau partial capacitatea de munca sunt exemple tipice. Daca prejudiciul nu este susceptibil de evaluare baneasca, el este prejudiciu moral (nepatrimonial).
Īn domeniul protectiei consumatorului practica judecatoreasca demonstreaza, ca aproape īn exclusivitate pe līnga cerinta privind repararea prejudiciului, consumatorul cere si repararea prejudiciului material, de exemplu: īn baza art.32 al Legii privind protectia consumatorilor a fost incasat de la S.A. "R.N" īn folosul lui F. sumele atīt pentru prejudiciul material, cīt si pentru cel moral, din motivul expirarii termenul prevazut īn contractul de executare a comenzii. (Decizia Colegiului civil al Curtii de Apel Nr.2r-63 din 28.02.1997).
Avīnd īn vedere ca Legea R.M.Nr.1453-XII din 25.05.93 stabileste si compensarea daunelor morale ca masura de raspundere (juridica) pentru īncalcarea drepturilor, īnsa pentru analiza acestei probleme e nevoie de un capitol capitol separat.
Prejudiciul patrimonial are doua parti componente:
-pierderea efectiv suferita;
-beneficiul nerealizat.
Unul dintre principiile repararii prejudiciului este repararea integrala a acestuia. Pierderea efectiv suferita consta īntr-o micsorare a valorii active a patrimoniului consumatorului, pe cīnd beneficiul nerealizat este lipsa activului patrimonial de sporire care ar fi intervenit daca nu s-ar fi savīrsit fapta ilicita.
Altfel spus, dauna reala consta din acele cheltuieli, pe care pagubasul, a carui drepturi sunt īncalcate, le-a suportat sau le va suporata pentru revenirea la situatia anterioara īncalcarii drepturilor, pierderea sau deteriorarea bunurilor lui. Beneficiul nerealizat include veniturile, pe care le-ar fi primit persoana vatamata, participīnd īn conditiile obisnuite la relatiile juridice civile, daca drepturile nu i-ar fi fost īncalcate.
Privitor la dauna reala, necesitatea cheltuielilor si marimea lor, necesare pentru a readuce starea lucrurilor la situatia anterioara īncalcarii dreptului subiectiv, trebuie sa fie confirmate de calcule īntemeiate, dovezi, devizul cheltuielilor, īndreptate la īnlaturarea neajunsurilor marfurilor, lucrarilor, serviciilor. Cīt priveste dauna reala provocata bunurilor consumatorului, spre exemplu, de acelas incendiu, ca urmare a conectarii la reteaua electrica a unui aparat de uz casnic cu deficiente, urmeaza sa fie reparata īn īntregime, la baza fiind evaluarea tututor obiectelor care au pierit sau au fost deteriorate. Daca la acel moment īn īncaperea respectiva se aflau bunuri a unor terte persoane, acestea, la randul lor, tot pot fi indicate īn lista rspectiva.
Beneficiul nerealizat deseori este numit ireal, ceea ce este incorect. Īn cazul persoanelor juridice, beneficiul nerealizat ce da dreptul la despagubire se poate produce sub forma "bulgarului de zapada" prin rostogolire, avīnd īn vedere ca specificul comertului presupune reinvestirea continua a profitului. Īntrucat legislatia privind protectia consumatorului reglementeaza doar distribuirea produselor (lucrarilor, serviciilor) īn scop de utilizare de fiece zi, īn scop neeconomic, iar subiectele īn cauza sunt cele cu scop economic, decade īntrebarea despre pretinderea unui oarecare venit (beneficiu) nerealizat.
Este evident, ca astfel de marfuri (lucrari, servicii) din punct de vedere al legii exclude posibilitatea utilizarii lor pentru primirea venitului. Totodata dorim sa atragem atentia asupra faptului, ca Legea R.M.Nr 1453-XII din 25.05.93 utilizeaza doua expresii diferite īn contexte diferite. Asa, art.27 prevede ca daunele pricinuite sanatatii, vietii proprietatii consumatorului ca urmare a deficientelor constructive, de productie de receptura sunt restituite īn īntregul volum (ceea ce presupune si venitul nerealizat), iar art.11 prevede pentru cazul de comercializare a marfurilor necalitative si rezilierea contractului si despagubirea pierderilor suferite (ceea ce ne permite sa facem concluzia, ca īn acest caz nu poate fi vorba si despre un oarecare venit nerealizat).
De aici, si diferente de sens īntre expresiile: "repararea daunei īn īntregul volum" si "despagubirea pierderilor suferite", ultima incluzīnd īn sine cheltuielile efectiv facute (īn care se include insusi pretul de cumparare a produsului necalitativ, de transportare (cīnd se efectueaza cu fortele consumatorului), de reparatie si altele, precum si marimea compensatiei pentru dauna morala, daca este pretinsa. Literatura de specialitate mentioneaza drept venit nerealizat pierderea salariului īn legatura cu vatamarea sanatatii.
Vatamarea integritatii corporale si a sanatatii poate genera, pe līnga cheltuieli pentru īngrijiri medicale necesare si pierderea totala sau partiala a capacitatii de munca, iar prejudiciul sub forma venitului nerealizat reprezinta cīstigul din munca de care a fost lipsita victima īn aceeasi proportie. Spre exemplu: o actrita cu renume, folosind o crema pentru fata, care se pretindea a fi de firma vestita, a avut de suportat urmari grave sub forma de desfigurari, arsuri ale fetei. Acest lucru a facut imposibila activitatea ei profesionala ulterioara. Prejudiciul estetic poate genera pagube patrimoniale atunci cīnd aspectul fizic reprezinta un criteriu īn activitatea unei persoane fizice.
Īn acelas sens, are dreptul la despagubire si persoana care la data faptei ilicite nu era incadrata īn munca, daca, capabila de munca fiind, i s-a rapit putinta de a se īncadra sau reīncadra īn munca prin savīrsirea faptei ilicite. Durerea fizica poate avea urmari asupra capacitatii de munca si poate genera pierderi patrimoniale reparabile.
Dupa regula generala urmeaza a fi reparata (īn urma raspunderii) atīt dauna reala, cīt si venitul nerealizat. Dar, totodata vor fi nule acele clauze de neraspundere sau micsorare a raspunderii īn contractele de adeziune, unde una din parti (creditorul spre exemplu) este un consumator - persoana fizica, daca marimea raspunderii pentru aceasta categorie de obligatii este stabilita de lege. De exemplu, va fi lovita de nulitate absoluta o conventie īncheiata īntre un cumparator - persoana fizica si o organizatie comerciala, unde aceasta din urma nu va purta raspundere pentru vinderea bunurilor de o calitate necorespunzatoare.
Modalitatea despagubirii īn natura sau īn forma baneasca o alege instanta de judecata, īn dependenta de īmprejurarile concrete ale cauzei. Desigur, la baza sunt puse si interesele persoanei fizice. Repararea īn natura a prejudiciului, ca urmare a raspunderii juridice, īnseamna alegerea mijloacelor celor mai adecvate formei si gravitatii acestuia.
Repararea īn natura este activitatea de īnlaturare a prejudiciului suferit de catre o persoana prin utilizarea unor modalitati si procedeie practice (cum ar fi inlocuirea unor bunuri distruse cu altele de acelasi fel, efectuarea unor reparatii tehnice s.a.) care, īn functie de specificul si gravitatea prejudiciului respectiv, sunt apte sa duca, īn cea mai mare masura, la realizarea principiului repararii integrale a prejudiciului si la restabilirea situatiei anterioare a persoanei pagubite.
Īn materia raspunderii delictuale pentru produsele defectuoase repararea vatamarilor aduse persoanei poate fi realizata numai prin echivalent banesc, īn majoritatea cazurilor, īnsa distrugerile cauzate bunurilor acesteia pot fi reparate fie īn natura, prin īnlocuire, restituire ori reparare, fie prin echivalent banesc, fie cumulīnd cele doua modalitati de reparare.
Īn cadrul raspunderii contractuale modalitatea de reparare difera īn functie atīt de natura obligatiei neexecutate, ori executate cu īntīrziere, ori defectuos. Īn practica se recurge deseori la cumulul celor doua modalitati. Reclamantul creditor poate fi autorizat sa īndeplineasca obligatia de a face pe cheltuiala debitorului pīrīt. Spre exemplu, īn cazul procurarii unui automobil cu defecte, consumatorul poate efectua reparatia de sine statator, punīnd īn seama vīnzatorului sau a producatorului obligatia de a suporta cheltuielile.
Pentru a se produce repararea prejudiciului, urmeaza sa-l determinam, cīt sa determinam si reparatia.
b) Fapta ilicita.
Fapta ilicita reprezinta conditia obiectiva a raspunderii juridice. Comportamentul este ilegal, daca īncalca o norma de drept indiferent de faptul stia ori nu stia subiectul respectiv ca īncalca aceste norme. Normele dreptului civil stabilesc diferite cerinte fata de comportamentul participantilor la circuitul civil, inclusiv si fata de agenti economici si consumatori.
Va fi ilegal acel comportament al agentului economic, care nu corespunde cerintelor īnaintate pentru executarea corespunzatoare a obligatiei. Daca obligatia apare din contract, atunci ilegal va fi acel comportament al debitorului, care neglijeaza (īncalca) conditiile contractului. Īn mod obisnuit fapta ilicita, ca element al raspunderii civile pentru produse, este definita ca fiind orice fapta care, īncalcīndu-se normele dreptului civil obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv, apartinīnd unui consumator. Principiul de drept obiectiv care este īncalcat este acela ca nimanui nu-i este permis sa aduca, prin fapta sa, vreo vatamare unei alte persoane, drepturilor subiective ale acesteia.
Atunci c nd examinam fapta ilicita, ca element al raspunderii civile delictuale, subīntelegem obiectivitatea, manifestarea exterioara a unei atitudini de constiinta si vointa a unei anumite persoane.
Fapta ilicita consta din actiuni si inactiuni.
Īn literatura de specialitate se mentioneaza ca atīt actiunii cīt si inactiunii le sunt caracteristice aceleasi semne interne. Din punct de vedere juridic inactiunea nu poate fi redusa la simpla pasivitate a subiectului, dar reprezinta neexecutarea acelor actiuni concrete, la care era obligata īn baza legii sau īn baza unui contract.
Asadar, inactiunea constituie fapta ilicita, ori de cate ori norma ilegala obliga o anumita persoana sa actioneze īntr-un anumit mod, cerinta legala care nu a fost respectata. Aceasta inactiune ar putea reprezenta un comportament "o actiune" īmpotriva legii, de natura a angaja raspunderea autorului sau. Este posibil ca īn acelasi comportament ilicit al unui agent economic sa fie īntrunite, īn acelasi timp, atīt actiuni, cīt si inactiuni ilicite.
Astfel, vor fi ilegale si actiunile (spre exemplu) vīnzatorului, care a transmis cumparatorului marfuri, calitatea carora nu corespunde clauzelor contractului (legii- īn cazuri generale) sau prin care induc īn eroare consumatorul privitor la anumite calitati ale produsului. Drept inactiuni ilegale vor servi acele fapte, care constau īn neinformarea cumparatorului despre viciile ascunse ale bunului, sau īn sensul adevarat al cuvīntului, neprezentarea informatiei despre produs ( se considera drept ilicita, lipsa informatiei si situatia, cīnd informatia nu este īnscrisa īn limba de stat sau alte limbi, care vor fi stabilite de Guvern).
La fel inactiune va fi refuzul de a preschimba produsul viciat pe altul de aceiasi masura, model, calitate corespunzatoare, sau refuzul de a efectua reparatia bunului necalitativ.
c) Raportul de cauzalitate
Pentru a fi angajata raspunderea unei persoane nu este suficient sa existe, pur si simplu, o fapta ilicita si un prejudiciu suferit de o alta persoana, dar este necesar ca īntre fapta si prejudiciu sa fie un raport de cauzalitate, īn sensul ca acea fapta a provocat acel prejudiciu.
Deseori raportul de cauzalitate cīt priveste prejudicierea consumatorilor poate fi stabilit cu usirinta. Alteori raportul īn cauza este mai greu de stabilit, mai ales cīnd efectul a fost precedat de o multitudine de actiuni umane sau de alte īmprejurari. Spre exemplu, un automobil, care a fost procurat (nou) si care avea deficiente ale frīnei, dar care la prima vedere nu au putut fi depistate. Parcurgīnd o oarecare distanta, automobilul a produs un accident anume din cauza ca frīna nu a putut fi pusa īn functiune la momentul cuvenit. Īn rezutat, a decedat stapīnul si doua persoane s-au soldat cu leziuni corporale grave, automobilul, deteriorīndu-se, desigur.
La prima vedere este greu de stabilit cauza accidentului: calitatea necorespunzatoare a automobilului sau neīndemīnarea soferului. Tocmai de aceea īn practica judecatoreasca se dispune efectuarea, unor expertize tehnice, chimice, medicale sau de alta natura. Asemenea expertize, desigur necesare, nu sunt īntotdeauna suficiente pentru lamurirea participarii persoanei (consumatorului) la producerea efectului, fiind necesare o serie de alte probe. Deci trebuie precizat ca este necesar sa se stabileasca nu un raport de cauzalitate īn general, ci raportul de cauzalitate specific dintre actiunea sau inactiunea omeneasca cu caracter ilicit si prejudiciul, fara a ignora ori subaprecia cauzele de ordin fizic, biologic, medical, tehnic.
Desi orice actiune umana constituie o actiune unitara, de ordin psiho-fizic, ea exprimīnd nu numai o exteriorizare obiectiva, dar deopotriva, si o atitudine de constiinta, afectivitate si vointa, totusi, atunci cīnd analizam raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, facem abstractie de atitudinea subiectiva. Aspectele de ordin psihic alcatuiesc un element important pentru stabilirea raspunderii: vinovatia.
d) Vinovatia. Temeiuri de exonerare de raspundere pentru produse.
Literatura juridica actuala defineste vinovatia ca reprezentīnd "atitudinea psihica pe care autorul a avut-o la momentul savīrsirii faptei ilicite sau la momentul imediat anterior savīrsirii acesteea, fata de fapta si urmarile acesteea."
Aceasta formulare se refera, pe de o parte, la elemente de ordin intelectiv si volitiv (" atitudinea psihica"), iar pe de alta parte demonstreaza legatura acestui " subiectiv" al omului cu fapta sa si urmarile acesteia, adica elementul obiectiv.
Este de mentionat ca, vinovatia īnseamna o atitudine psihica fata de fapta ilicita si urmarile acesteia, īnsa o atitudine subiectiv negativa, de ignorare a regulilor juridice īnstituite īn societate, considerate valabile si acceptate ca valoroase la un anumit moment dat. Nu orice atitudine subiectiva constituie vinovatie, ci doar acea atitudine, ce presupune constientizarea semnificatiei sociale a faptei sale, a caracterului ei antisocial, si vinovatia de a savīrsi fapta si de a-si asuma urmarile acesteia.
Ca proces psihic, structura vinovatiei civile cuprinde elementul intelectiv si volitiv. Procesele psihice, componente ale vinovatiei, nu sunt diferite de cele care constituie substratul psihic al oricarei actiuni umane. Din punct de vedere intelectiv, actul voluntar al omului contine un complex proces cognitv, ce presupune cunoasterea obiectului, constientizarea trebuintelor, dorintelor, valorizarea motivelor, scopurilor, mijloacelor si corelarea lor prin prisma exigentelor propriului eu si a celor obiective.
Individul nu poate fi facut civilmente raspunzator daca nu a cunoscut semnificatia sociala a faptelor sale. Omul trebuie sa-si dea seama ca faptele sale sunt de natura sa vatameze drepturile subiective ale celorlaltti membri ai societatii, adica trebuie sa aiba constiinta carecterului antisocial al conduitei sale.
Factorul volitiv, de vointa, reprezinta activitatea psihica īndreptata spre atingerea unor scopuri, care presupune deliberarea si decizia pentru un anumit comportament de urmat. Vinovatia poate fi abordata din perspectiva formelor sale de manifestare, punīndu-se accent pe elementele sale de structura (intelectiv si volitiv). Din acest punct de vedere se si analizeaza gradele vinovatiei, adica forma intentiei sau forma neintentionata. Desi gradul vinovatiei nu prezinta relevanta juridica deosebita īn dreptul civil, totusi, īn unele cazuri gravitatea vinovatiei produce efecte juridice specifice, la care ne vom opri, pe scurt, īn continuare.
1. Instantele de judecata sunt orientate īnspre aprecierea mai larga a īntinderii prejudiciului, īn cazul īn care este vorba de o fapta intentionata sau savīrsita prin imprudenta, si, īn asemenea situatie, este tendinta ca si īntinderea reparatiei sa fie mai mare.
2. Daca īn materia raspunderii civile delictuale se admit clauze de neraspundere, atunci ele vor fi valabile numai pentru neglijenta usoara, si, dimpotriva, nu se vor aplica cīnd e vorba de intentie sau neglijenta grava.
3. Īn caz de cumul al raspunderii civile delictuale cu cea contractuala, īn unele cazuri solutia depinde de gravitatea vinovatiei.
4. Daca pe līnga vinovatia autorului faptei ilicite se constata si vinovatia victimei, gradul vinovatiei autorului are importanta īn privinta stabilirii prejudiciului pe care trebuie sa-l repare.
5. Īn materia viciilor ascunse, efectele pot fi diferite pentru viciile ascunse care n-au fost cunoscute si viciile ascunse cu viclenie. Spre deosebire de fapta ilicita si legatura cauzala ca fiind elemente obiective ale raspunderii civile, vinovatia (generatoare de raspundere juridica) reprezinta conditia subiectiva. Fiind atitudinea psihica a subiectului fata de fapta sa, vinovatia se poate constata atīt la persona fizica, cīt si la persoana juridica. Vinovatia persoanei juridice este privita prin prisma vinovatiei colaboratorilor sai īn procesul executarii obligatiunilor lor de serviciu īn virtutea functiei ocupate sau a specificului muncii prestate. Din moment ce persoana juridica este debitor, actiunile lucratorilor debitorului īn vederea executarii obligatiilor sale se considera actiuni ale debitorului. De exemplu, vinovatia unei fabrici care avea obligatia de a coase elementele din piele, si care nu si-a executat corespunzator aceasta obligatie, folosind ate din cele mai necalitative, putrezite chiar. De asemenea, poarta vinovatie si personele responsabile, care au admis productia īn cauza spre realizare si care nu au luat masurile necesare corespunzatoare pentru preīntampinarea acestei sutuatii. Īn rezultat sunt lezate drepturile consumatorului.
Īn literatura se īntalnesc si pareri opuse. Se mentioneaza de exemplu, ca vinovatia unei persoane juridice nu se poate reduce la vinovatia colaboratorilor ei, dar reprezinta vinovatia unui colectiv īntreg formīnd un tot intreg. Īntr-adevar, calitatile unui tot īntreg nu pot fi reduse la o simpla adunare a calitatilor partilor lor componente. Īnsa pentru stiinta juridica are o importanta deosebita acea īmprejurare, care ne demonstreaza ca vinovatia persoanei juridice īn exterior nu se poate manifesta altfel, decīt prin prisma comportamentului vinovat al colaboratilor ei.
Potrivit art. 27 al Legii R.M. Nr 1453-XII din 25.05.93 : "Daunele pricinuite sanatatii, vietii, proprietatii consumatorului ca urmare a deficientelor constructive, de productie, de receptura sunt restituite īn īntregul volum, daca legislatia īn vigoare nu prevede raspundere mai drastica." Desi legea nu stabileste faptul, ca raspunderea va surveni indiferent de vinovatia agentului economic, acest fapt reiese din continutul art.27 al respectivei legi. Mai mult ca atīt consumatorul este exonerat de obligatiunea de a dovedi lipsa vinovatiei sale. Prin urmare, producatorul trebuie sa dovedeasca vina consumatorului.
Ţarile -membre ale Uniunii Europene, transpunīnd īn legislatiile lor interne Directiva nr. 374 privind raspunderea pentru produsele defectuoase, au stabilit principiul raspunderii fara vinovatie a producatorului īn caz de prejudiciu cauzat prin defectul unui produs si suprimarea oricarei diferente īntre victime, care trebuie supuse aceluiasi regim de raspundere chiar daca sunt sau nu legate prin relatii contractuale de producator. De altfel, directiva prevede cauze de exonerare limitative. Proiectul noului cod civil al Republicii Moldova prevede la fel raspunderea producatorului pentru produsele defectuoase, indiferent de vina acestuia.
Potrivit art.29 al Legii Republicii Moldova mentionate mai sus: "Agentul economic urmeaza a fi exonerat de despagubire, daca va dovedi nerespectarea de catre consumator a regulilor de exploatare a produsului sau serviciului, nerespectarea masurilor elementare de precautie, a conditiilor inofensivitatii produsului sau serviciului, utilizarea acestuia neconform destinatiei." Codul Civil al Federatiei Ruse (art.1098) stabileste, ca "Vīnzatorul sau producatorul marfii, executorul lucrarii sau serviciului este eliberat de raspundere īn cazul, daca va dovedi, ca dauna a aparut ca urmare a fortei majore sau īncalcarea de catre consumator a regulilor stabilite de utilizare a marfurilor, rezultatelor lucrarilor, serviciilor, sau pastrarii lor."
Fapta victimei, īn cazul dat, a consumatorului, exonereaza de raspundere īn masura īn care ea are efectul unei adevarate forte majore raportat la "fapta lucrului". Īn caz contrar, ea duce numai la micsorarea raspunderii producatorului, proportional cu gradul de participare a victimei.
Fapta victimei exonereaza de raspundere numai atunci cīnd ea este singura cauza a producerii prejudiciului. De fapt, īn mod practic, producatorul (vīnzatorul) īn calitate de pīrīt, tinde sa dovedeasca ca, īn realitate, nu exista raport de cauzalitate īntre "fapta produsului" si producerea prejudiciului.
Cīnd alaturi de fapta victimei apare si vinovatia producatorului, se pune problema vinovatiei comune, dar, īn mod practic apar mari dificultati īn stabilirea gradului de contributie la producerea prejudiciului, dificultati izvorīte din necesitatea compararii culpei dovedite a victimei cu culpa prezumata a producatorului.
Asa-zisa vinovatie mixta este caracterizata de cīteva momente:
1) prejudiciul apare īn rezultatul comportamentului cu vinovatie nu numai a debitorului, dar si a creditorului;
2) prejudiciul apare īn sfera patrimoniala numai a unei parti a obligatiei-creditorului;
3) prejudiciul reprezinta un tot īntreg si este imposibil de stabilit, īn ce marime sunt cauzate de actiunile cu vinovatie a debitorului, si respectiv ale creditorului.
Īn asemenea cazuri, de obicei, instanta de judecata micsoreaza marimea raspunderii debitorului.
Deoarece īn cazul vinovatiei mixte este imposibil de apreciat, care parte a pierderilor le-a provocat debitorul, iar care - comportamentul creditorului, unicul criteriu, de care ne putem conduce este forma vinovatiei debitorului si creditorului (debitor fiind producatorul, vīnzatorul, executorul lucrarii, serviciului).
Din cele expuse, reiese ca raspunderea delictuala pentru produse defectuoase poarta un caracter obiectiv. Doctrina juridica si practic juridica īn materie admit existenta unor forme ale raspunderii civile delictuale fara vinovatie. Astfel, tarile Uniunii Eropene, cat si noul Cod civil al Federatiei Ruse, Georgiei si altor state au stabilit prin norme imperative raspunderea pentru produsele defectuoase fara vinovatie, fiind marita considerabil responsabilitatea producatorilor neonesti.
Legislatia īn cauza prevede doar cīteva cazuri de exonerare de raspundere la care vom reveni putin mai jos. Problema raspunderii obiective este controversata, deaceea, pentru a nu se īndeparta de ideea de vinovatie (ca generatoare a raspundrii, chiar si juridice), idee, pe care se fundamenteaza īntreaga legislatie civila, unii autori sustin solutia temeiului subiectiv-obiectiv, propusa īn doctirna juridica pentru cazurile asa-numite, raspunderi obiective.
Īn literatura se evidentiaza legatura strīnsa care exista īntre cele patru elemente ale raspunderii civile delictuale. Atitudinea psihica a autorului faptei ilicite se analizeaza pornindu-se de la elementele obiective ale raspunderii, prin care aceste elemente sau pe baza lor facīndu-se si dovada vinovatiei.
Legislatia Repiblicii Moldova cu privire la protectia consumatorilor (īn cazul dat) prevede un singur caz de exonerare de raspundere pentru aducerea prejudiciilor consumatorilor prin comercializarea produselor defectuoase, si anume, art.29 declara ca "Agentul economic urmeaza a fi exonerat de despagubire, daca va dovedi nerespectarea de catre consumator a regulilor de exploatare a produsului sau serviciului, nerespectarea masurilor elementare de precautie, a conditiilor inofensivitatii produsului sau serviciului, utilizarea acestuia neconform destinatiei."
Facīnd o analiza mai ampla a legislatiei statelor care au īntarit drept temei a raspunderii delictuale si raspunderea pentru produse (Rusia, Germania, Franta, Olanda), putem mentiona ca este tratata diferit problema exonerarii de raspundere.
De exemplu, Codul Civil al Federatiei Ruse mai mentioneaza si forta majora, alaturi de vina consumatorului. Forta majora este o īmprejurare externa, invinsibila si irezistibila, cu caracter absolut, adica pentru oricine s-ar afla īn aceeasi situatie.
Īn legislatiile civile ale tarilor sus-amintite se mai enumera cīteva temeiuri de exonerare de raspundere a producatorului si, anume:
. produsul sa nu fie adus īn circulatie;
. īn raport cu imprejurarile se poate considera ca produsul nu avea defectul care a cauzat prejudiciul īn momentul īn care producatorul l-a pus īn circulatie;
. defectul consta īn aceea ca produsul īn momentul īn care producatorul l-a pus īn circulatie corespundea unor dispozitii legale obligatorii;
. defectul, īn raport cu stadiul stiintei si al tehnicii īn momentul īn care producatorul l-a pus īn circulatie, nu putea fi recunoscut.
Īn literatura franceza de specialitate toate temeiurile de exonerare de raspundere pentru produse sunt clasificate īn doua grupe: temeiuri generale si speciale. Temeiuri speciale sunt acelea care au fost mentionate mai sus. Cu privire la ultimul temei Legea Federatiei Ruse "Privind protectia consumatorului" ( art.14) stabileste ca: prejudiciul urmeaza sa fie reparat indiferent de faptul, daca stadiul stiintei si tehnicii permitea sau nu de a descoperi careva calitati daunatoare ale materialelor, produselor, mijloacelor sau mecanismelor de prelucrare.
Desi aceasta norma prevede un regim mult prea sever de raspundere pentru producator ( care mai este numita si " raspundere absoluta" sau raspundere pentru rezultat) este binevenita, credem noi.
Dupa cum mentionam mai īnainte, Legea R.M. Nr 1453-XII din 25.05.93 prevede temei de exonerare vinovatia consumatorului. Desi articolul 29 al legii nu prevede si cazul exonerarii pentru forta majora, acest temei se poate deduce din dreptul comun. Cīt priveste celelalte temeiuri de exonerare amintite mai sus īn legislatia civila a statelor cu traditie īn acest domeniu, deci e momentul oportun de a le introduce si īn legislatia noastra, īn viitorul Cod Civil.
Vinovatia civila contractuala este atitudinea subiectiva reprosabila a debitorului obligatiei contractuale fata de fapta sa ilicita (si urmarile acesteea) constīnd īn neexecutarea, executarea necorespunzatoare sau cu īntarziere a obligatiei care īi incuba.
Factorul volitiv īn materie contractuala, consta īn vointa debitorului contractual de a savīrsi fapta ilicita, alegerea unei conduite contrare legii sau clauzelor contractuale.
Īn cazul raspunderii civile delictuale, vinovatia faptuitorului se raporteaza la o fapta care a īnfrīnt vointa legiuitorului, īncalcīnd obligatiile fixate de acesta. Īn cazul raspunderi civile contractuale, vinovatia este raportata la obligatiile izvorīte din contract, fiind o vinovatie modulata la conditiile contractului si care nu poate exista īn afara acestuia.
Potrivit legislatiei civile īn materie contractuala, debitorul raspunde indiferent de forma vinovatiei sale, adica indiferent de faptul ca neexecutarea obligatiei sau executarea ei necorespunzatoare s-au facut cu intentie sau numai din imprudenta.
|
