Caracterele juridice ale recunoasterii de paternitate

5.1. Definirea, natura, caracterele juridice ale recunoasterii de paternitate

Recunoasterea de paternitate este actul prin care un barbat marturiseste legatura de filiatie dintre el si un copil, despre care pretinde ca este al sau[1].

Conform art. 57 ali 616t1915g n.1 din Codul familiei poate fi recunoscut numai copilul din afara casatoriei: "Copilul conceput si nascut în afara de casatorie poate fi recunoscut de catre tatal sau; dupa moartea copilului acesta poate fi recunoscut numai daca a lasat descendenti directi[2]. Din aceasta categorie face parte si copilul din casatorie, dar caruia i s-a tagaduit paternitatea, deoarece devine, astfel copil din afara casatoriei".

O situatie speciala exista în cazul conflictului de paternitate, când copilul devine din afara casatoriei numai dupa ce i s-a tagaduit paternitatea de catre fiecare dintre cei doi barbati împotriva carora a putut opera prezumtia de paternitate.

Natura recunoasterii de paternitate

Fiind o marturisire a tatalui asupra filiatiei copilului pe care îl declara ca-i apartine, recunoasterea apare ca un mod de proba, care, daca nu corespunde adevarului poate fi contestata prin actiune în justitie.

Recunoasterea produce efecte declarative, deci retroactive, din momentul existentei faptului marturisit, adica nasterea copilului si chiar mai înainte, de la conceptia acestuia[3].

Dar, recunoasterea de paternitate este un act juridic, care creaza legatura de filiatie dintre tata si copil. De aceea, recunoasterea de paternitate, ca act juridic, este supusa normelor aplicabile, afara de cazul când legea dispune altfel. Rezulta ca, recunoasterea de paternitate are o natura complexa, fiind nu numai un mod de proba ci si un act juridic.

Caracterele juridice ale recunoasterii de paternitate

Recunoasterea de paternitate prezinta aceleasi caractere ca si recunoasterea de maternitate. Recunoasterea este un act declarativ de filiatie, necreând o situatie noua. De aceea, recunoasterea produce efecte în mod retroactiv, copilul respectiv fiind considerat al tatalui care a facut recunoasterea, nu din momentul recunoasterii acestuia, ci din momentul nasterii, chiar al conceptiunii acelui copil.

Recunoasterea este un act irevocabil, nemaiputându-se reveni asupra acesteia dupa ce a fost facuta. Recunoasterea este irevocabila chiar si în cazul în care e facuta prin testament (art. 48, alin. ultim din Codul familiei).

Faptul ca, tatal poate contesta recunoasterea nu-i schimba caracterul irevocabil , deoarece a contesta nu este sinonim cu a revoca[4].

În aceasta privinta, Tribunalul Suprem a aratat[5] ca, recunoasterea nu poate fi revocata în mod arbitrar, pentru ca s-ar înfrânge principiul marturisirii, iar starea civila a persoanelor intereseaza în ultima analiza întreaga colectivitate si, deci, însasi ordinea de drept a statului nostru, în care nu poate fi îndeplinita atribuirea unei filiatii false, existenta unui statut civil întemeiat pe minciuna.

Recunoasterea este un act personal, care nu poate fi îndeplinit decât de catre tata. În consecinta, acesta nu poate fi facut de catre mostenitori, dupa moartea acestuia de catre rude sau reprezentantul legal al tatalui (când acesta este incapabil).

Acest caracter nu exclude, însa, posibilitatea ca recunoasterea sa poata fi facuta în numele tatalui de catre un mandatar cu procura speciala si autentica.

Recunoasterea de paternitate este un act unilateral, deoarece se realizeaza si concretizeaza numai prin vointa exprimata de catre tata, fara a fi necesar consimtamântul persoanei în favoarea careia se face recunoasterea de paternitate.

Consecintele de paternitate sunt erga omnes .

Fiind un act juridic solemn, recunoasterea de paternitate trebuie exprimata prin într-una din formele prevazuta expres de lege.

Recunoasterea de paternitate nu presupune, pentru a fi valabil facuta capacitatea de exercitiu necesara pentru întocmirea actelor juridice, fiind suficient ca persoana care face recunoasterea sa aiba discernamânt, adica sa-si dea seama de realitatea celor recunoscute. Astfel, barbatul lipsit (minor sub 14 ani sau pus sub interdictie) sau restrâns în capacitatea sa de exercitiu, dar care are o vointa constienta, poate singur sa recunoasca pe copilul sau, fara a avea nevoie de reprezentare sau încuviintare prealabila din partea parintilor sau tutorelui, ori altui ocrotitor legal .

Rezulta ca, recunoasterea facuta cu discernamânt, printr-un act juridic, pentru care nu a avut capacitatea ceruta de lege, este valabila, desi actul respectiv este nul. Astfel, cu titlul de exemplu, daca o persoana mai mica de 16 ani face liberalitati în cuprinsul aceluiasi testament prin care recunoaste ca fiind al sau copil, legatele respective ar fi nule - conform art. 806 Cod civ., în timp ce recunoasterea savârsita cu discernamânt ramâne valabila. De aceea,în cazul în care o persoana fara capacitate de exercitiu, dar, având discernamânt, face o recunoastere, nici reprezentantul ei, nici acea persoana, dupa ce devine capabila, nu pot cere anularea acelei recunoasteri.

5.2. Categorii de copii care pot fi recunoscuti de catre tatal din afara casatoriei

Consideratii generale

Recunoasterea de paternitate nu se face decât cu privire la copii conceputi si nascuti în afara casatoriei (art. 57, alin.1, Cod fam.). Numai acesti copii pot face obiectul unei recunoasteri, deoarece copii nascuti în timpul casatoriei, sau cei numai conceputi în timpul casatoriei se bucura de prezumtia de paternitate si aum, astfel stabilita filiatia lor fata de tata, în virtutea dispozitiilor art. 53 Cod fam.

Cât timp aceasta prezumtie de paternitate nu este înlaturata (si ea nu poate fi înlaturata decât de sotul mamei, în conditiile actiunii în tagaduirea paternitatii) nici o alta paternitate nu i se poate atribui acelui copil. Astfel, daca sotul mamei unui copil nascut în timpul casatoriei nu a tagaduit paternitatea acestuia, recunoasterea facuta de alt barbat nu are nici o eficienta, neputând înlatura prezumtia de paternitate (art. 53 Cod fam.) si drept urmare nu sunt îndeplinite conditiile legale prevazute în art. 57, alin.1 Cod fam.

Recunoasterea copilului conceput

Conform dispozitiilor art. 57 din Decretul nr. 31 din 1954 privind persoanele fizice si juridice, drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptie, singura conditie fiind ca acesta sa se nasca viu. Astfel, se poate face recunoasterea unui copil conceput, dar, înca nenascut, însa recunoasterea este sub conditie suspensiva la nastere acesta sa aiba situatie juridica de copil din afara casatoriei.

Astfel, recunoasterea unui copil nenascut înca, facuta de un barbat printr-un testament, dar înainte de nasterea copilului si care ar deceda între timp este valabila daca copilul la nastere are conditia juridica de copil din afara casatoriei.

Evident ca aceasta recunoastere nu va avea nici un efect daca s-ar referi la un copil din casatorie care beneficiaza, în temeiul legii de prezumtia de paternitate.

Recunoasterea unui copil dupa ce acesta a decedat

Copilul din afara casatoriei poate fi rescunoscut dupa ce a decedat, dar numai daca nu a lasat descendenti directi (atr. 57 alin.1, Cod fam.).

Daca nu ar fi fost aceasta interdictie a legii, s-ar fi putut face si recunoasterea copilului care nu a lasat urmasi, deoarece în sistemul nostru legislativ recunoasterea de paternitate este un act unilateral, nefiind nevoie de consimtamântul celui recunoscut. Daca s-ar fi permis o astfel de recunoastere, ea ar fi avut caracterul unui act pornit numai din interesul tatalui, care ar fi putut ramâne în actiune cât timp a trait copilul, pentru a nu fi obligat la întretinerea acestuia si l-ar recunoaste numai în momentul în care el este singurul beneficiar al recunoasterii, putând culege mostenirea copilului în virtutea vocatiei sale succesorale[8].

Recunoasterea copilului care a fost deja recunoscut

În doctrina s-a pus problema dac un copil care a fost deja recunoscut poate fi recunoscut de un alt barbat, care pretinde ca acel copil este al sau, exprimându-se în acest sens mai multe pareri[9].

Copilul deja recunoscut poate fi recunoscut de adevaratul sau tata, deoarece nimic nu se opune la aceasta, iar delegatul de stare civila nu poate refuza înregistrarea celei de-a doua recunoasteri[10].

Situatia neclara a paternitatii copilului va fi solutionata de îndata ce primul interesat va introduce o actiune în contestarea uneia din cele doua recunoasteri; 

Copilul deja recunoscut poate fi recunoscut[11] de catre un alt barbat, daca acesta nu a avut cunostinta de existenta primei recunoasteri, dar, delegatul de stare civila poate refuza înregistrarea acesteia, câta vreme recunoasterea anterioara nu a fost înlaturata, pe calea contestatiei, ca fiind necorespunzatoare adevarului.

Posibilitatea acestui refuz este întemeiata pe interesul copilului a carui paternitate poate fi, în caz contrar, stabilita în functie de capriciile persoanelor care fac asemenea recunoasteri.

Rezulta ca un barbat nu poate recunoaste un copil deja recunoscut de catre un alt barbat, daca aceasta recunoastere si este cunoscuta, câta vreme nu a fost înlaturata pe calea contestatiei recunoasterii;

- copilul care si-a stabilit paternitatea pe calea recunoasterii nu mai poate fi recunoscut de catre un alt barbat.

Recunoasterea de catre tata nu este posibila nici atunci când se pretinde ca în registrul de stare civila nu figureaza numele adevaratilor parinti, cele mentionate fiind false, ori atunci când registrele de stare civila au fost pierdute sau distruse, deoarece, în primul caz, va trebui ca cel ce vrea a recunoaste sa dovedeasca, în prealabil, în justitie, iar în al doilea caz sa ceara reconstituirea actului de nastere spre a dovedi apoi, în justitie, ca el nu cuprinde numele tatalui sau ca numele pe care îl cuprinde este fals.

În acelasi sens se precizeaza ca prima recunoastere trebuie sa-si produca efectele pâna în momentul în care barbatul ce se pretinde si el; tatal copilului din afara casatoriei va dovedi ca prima recunoastere nu corespude adevarului;

Un copil deja recunoscut poate fi recunoscut de catre un alt barbat care se pretinde tatal copilului, mai ales daca cel ce face ultima recunoastere nu are cunostinta de prima recunoastere, dar delegatul de stare civila, constatând acest lucru, este îndreptatit sa refuze înregistrarea, recunoasterii ulterioare, câta vreme cea anterioara nu este înlaturata pe calea contestatiei, ca fiind necorespunzatoare adevarului, în sprijinul acestei solutii se pot aduce urmatoarele argumente:

a. nu exista un text care sa interzica recunoasterea unui copil deja recunoscut, cum nu exista în materia filiatiei fata de mama; singura conditie pe care legea o cere este aceea ca acel copil sa fie din afara casatoriei;

a.       interesul copilului nu numai ca nu se opune la admiterea acestei solutii, ci, dimpotriva, deoarece situatie neclara cu privire la paterniatate, în asemenea situatii, va fi solutionata de îndata ce primul interesat va introduce o actiune în contestare a uneia din cele doua recunoasteri, iar daca actiunea se introduce de catre mama copilului, de acesta sau de descendentii lui, dovada paternitatii este în sarcina autorului recunoasterii sau mostenitorilor sai.

Recunoasterea copilului major din afara casatoriei

Decretul nr. 130 din 1949 facea o distinctie între minori si majori.

Consimtamântul copilului major era necesar pentru efectuarea unei recunoasteri. Abrogându-se aceasta dispozitie, înseamna ca pot fi recunoscuti si majorii. Pentru aceasta nu se cere nici o conditie de vârsta sau diferenta de vârsta între cel care recunoaste si cel recunoscut bineînteles ca, în cazul unei actiuni care ar tinde sa conteste recunoasterea, diferenta de vârsta ar putea fi luata în consideratie[12].

5.3. Conflictul aparent între paternitati din afara casatoriei si unele situatii specifice

Conflictul aparent între paternitatile din afara casatoriei

Copilul recunoscut poate introduce actiunea în stabilirea paternitatii fata de un alt barbat decât cel care a facut recunoasterea, deoarece nu exista un text care sa, opreasca aceasta. Hotarârea judecatoreasca prin care se stabileste paternitatea din afara casatoriei îndeplineste si functia de contestare a recunoasterii anterior facute, astfel ca, ramâne valabila ultima paternitate stabilita.

Aceasta solutie, se justifica prin aceea ca, pe de o parte[13], hotarârea judecatoreasca intervenita este opozabila tuturor celor care nu au participat la proces, daca ar fi cazul cu cel ce facuse recunoasterea, pâna la dovada contrara pe cale judecatoreasca, iar daca a participat la proces, hotarârea judecatoreasca îsi produce efectele în ceea ce-l priveste, ca autoritate de lucru judecat; pe de alta parte, reclamantul în actiunea pentru stabilirea paternitatii nu are obligatia sa administreze vreo proba în contestarea recunoasterii, astfel ca hotarârea judecatoreasca înseamna contestarea recunoasterii anterior savârsite.

De aceea în literatura juridica se admite ca, în cazul care îl avem în vedere, este valabila numai paternitatea stabilita prin hotarâre judecatoreasca, desi este ulterioara recunoasterii de paternitate.

Care este solutia daca cel ce a recunoscut pe copil reuseste apoi sa faca dovada contrara hotarârii judecatoresti de stabilire a paternitatii? În acest caz hotarârea judecatoreasca, nemaifiindu-i opozabila, recunoasterea este valabila. De altfel, dovada contrara hotarârii judecatoresti de stabilire a paternitatii implica o noua recunoastere în fata instantei judecatoresti.

În situatia inversa, copilul care si-a stabilit paternitatea prin hotarâre judecatoreasca nu poate fi ulterior recunoscut de un alt barbat care se pretinde ca este tatal copilului, deoarece hotarârea este opozabila pâna la proba contrara facuta pe cale judecatoreasca. În asemenea situatie, pentru ca recunoasterea sa fie valabila, trebuie ca mai întâi sa se faca dovada contrara hotarârii judecatoresti de stabilire a paternitatii si, apoi sa se recunoasca acel copil[14].

Situatii speciale

În anumite cazuri, recunoasterea de paternitate poate prezenta particularitati. Astfel, sa presupunem ca un copil este nascut de o femeie casatorita, sotul fiind disparut. Copilul beneficiaza de prezumtia de paternitate. În consecinta, recunoasterea de paternitate a acestui copil este lovita de nulitate absoluta.

Daca, dupa recunoasterea de paternitate, sotul mamei este declarat mort, iar data decesului prin hotarâre judecatoreasca este anterioara conceptiei copilului, acesta este din afara casatoriei, deoarece hotarârea îsi produce efecte retroactive pâna la data amintita, în aceasta situatie, recunoasterea de paternitate a copilului, desi initial a fost nula, acum este valabila, deoarece a disparut cauza de nulitate.

Daca sotul mamei reapare si se anuleaza hotarârea declarativa de moarte, înseamna ca acel copil este considerat din casatorie, astfel ca recunoasterea de paternitate este din nou lovita de nulitate absoluta. În cazul în care sotul mamei ar tagadui paternitatea copilului, acesta se considera din afara casatoriei, iar recunoasterea este iarasi valabila[15]. În situatiile amintite, recunoasterea se considera nula sau valabila de drept hotarârea judecatoreasca ce ar fi intervenit constatând numai, dupa caz, nulitatea ori valabilitatea recunoasterii casatoriei, iar recunoasterea

este iarasi valabila[16]. În situatiile aminite, recunoasterea se considera nula sau valabila de drept, hotarârea judecatoreasca ce ar fi intervenit constatând numai, dupa caz, nulitatea ori valabilitatea recunoasterii.

O alta situatie ar fi aceea apropiata de cea precedenta, când se recunoaste un copil nascut de o femeie casatorita. Recunoasterea de paternitate, a acestui copil este nula absolut. Daca, ulterior, paternitatea copilului este tagaduita, copilul fiind considerat din afara casatoriei, aceasta cu efect retroactiv de la conceptia sa, recunoasterea este valabila, deoarece a disparut cauza de nulitate. În aceasta situatie, nu este necesara o noua recunoastere pentru a stabili paternitatea copilului. Daca ea intervine este binevenita.

Dupa cum am aratat, copilul conceput poate fi recunoscut de catre un barbat care pretinde ca este tatal acestuia, însa recunoasterea îsi produce efectele numai daca, la nastere, copilul este din afara casatoriei. Sa presupunem ca, dupa recunoastere, dar înainte de nasterea copilului, mama acestuia se casatoreste. Copilul beneficiaza de prezumtia de paternitate. Este un caz aparent de dubla paternitate. Daca sotul mamei tagaduieste paternitatea copilului, acesta este din afara casatoriei, iar recunoasterea care a fost facuta înainte de nastere este valabila, copilul având paternitate stabilita, deoarece a disparut cauza de nulitate a recunoasterii.

5.4. Formele recunoasterii de paternitate

Sediul materiei se gaseste în art. 57 alin.2 Codul familiei.

Recunoasterea se face prin declaratie facuta, la serviciul de stare civila, fie odata cu înregistrarea cererii, fie dupa aceasta; recunoasterea poate fi facuta si prin scris autentic sau prin testament. Recunoasterea chiar facuta prin testament nu se poate revoca.

Recunoasterea prin declaratie facuta la serviciu de stare civila

Prin declaratia facuta la serviciul de stare civila, odata cu înregistrarea nasterii copilului, numele tatalui este trecut în actul de nastere al copilului, iar dupa aceasta data declaratia tatalui, care se poate face în fata oricarui serviciu de stare civila, se înscrie de catre serviciul de stare civila al locului de nastere al copilului, prin mentiune pe marginea actului de nastere al copilului.

Recunoasterea prin scris autentic

Înscrisul autentic, în sensul art. 1171 Cod civ. este acela întocmit cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public care are dreptul de a functiona în locul unde s-a încheiat actul. Asadar, se bucura de caracter autentic, alaturi de înscrisurile autentificate de un notar public si înscrisurile întocmite de functionari publici în limitele competentei lor[17], cum ar fi cele încheiate în fata instantei de judecata. Totusi, instanta judecatoreasca are îndatorirea de a verifica recunoasterea ca s-ar putea ca acel copil sa beneficieze de prezumtia de paternitate si, deci sa nu poata fi recunoscuta. Constatând recunoasterea pârâtului facuta la interogatoriu si, deci, paternitatea este astfel stabilita, instanta are obligatia sa dispuna înregistrarea recunoasterii la serviciul de stare civila.

Într-adevar, s-a decis ca, recunoasterea de paternitate facuta în fata instantei de judecata, în cursul unui proces, este o recunoastere  facuta prin înscris autentic. Instanta de judecata are îndatorirea de a verifica recunoasterea, caci s-ar putea ca acel copil sa beneficieze de prezumtia de paternitate si, deci, sa nu poata fi recunoscut. Având în vedere si alte solutii ale instantelor judecatoresti, se poate considera ca, recunoasterea facuta, în conditiile aratate, prezinta unele particularitati fata de recunoasterea facuta prin înscris autentic. Astfel, în actiunea în stabilirea paternitatii din afara casatoriei introdusa dupa împlinirea termenului de prescriptie, daca recunoasterea pârâtului la interogatoriu are caracterul unei declaratii autentice, se pune întrebarea de a sti cum se termina actiunea într-o parere, s-a spus ca, instanta de judecata ar trebui sa ia act numai de recunoasterea pârâtului, care produce efecte directe si independente, sa nu se admita actiunea ci sa se dispuna închiderea dosarului, într-o alta parere, instanta de judecata, dupa ce verifica daca pârâtul a recunoscut un copil din afara casatoriei, urmeaza sa dea o hotarâre de admitere a actiunii în stabilirea paternitatii. Tribunalul Suprem s-a pronuntat în sensul ca, daca pârâtul recunoaste la interogatoriu ca este tatal copilului, nu este necesar sa se judece în stabilirea paternitatii, ci instanta sa constate numai recunoasterea si sa dispuna înregistrarea la serviciul starii civile a recunoasterii pârâtului cu privire la paternitatea copilului. Rezulta ca, în cazul mentionat, un prim interes este acela de a sti daca stabilirea paternitatii s-a facut prin recunoastere sau prin hotarâre judecatoreasca, în speta actiunea fiind prescrisa. De asemenea, se pune întrebarea daca recunoasterea facuta în cadrul unui proces de stabilire a paternitatii poate fi contestata. S-a decis ca, recunoasterea de paternitate facuta în cadrul procesului de stabilire a paternitatii, admisa prin hotarâre judecatoreasca, trecuta în puterea lucrului judecat, nu se poate contesta potrivit art. 58, alin.1 Cod fam., deoarece acest text se refera la recunoasterea extrajudiciara, iar împotriva unei hotarâri judecatoresti se pot folosi numai caile de atac ordinare si extraordinare. Se poate deci observa ca, în privinta primului aspect mentionat, se precizeaza ca, instanta ia act de recunoasterea facuta în cursul procesului de stabilire a paternitatii, de unde ar rezulta ca se poate contesta recunoasterea facuta, deoarece aceasta recunoastere nu dobândeste caracterele actului autentic prin care este facuta, tot asa cum recunoasterea facuta prin testament nu dobândeste caracterele acestuia, recunoasterea fiind distincta de testamentul prin care a fost facuta, astfel ca si recunoasterea facuta în cadrul procesului de stabilire a paternitatii este distincta de hotarârea judecatoreasca ce se pronunta, nerezultând de nicaieri ca o asemenea recunoastere dobândeste caracterele hotarârii judecatoresti, caci ele sunt distincte, nu fac corp comun.

Datorita acestei distinctii între cele doua efecte, când actiunea în stabilirea paternitatii s-a introdus dupa împlinirea termenului de prescriptie, instanta nu se respinge, nici nu se admite actiunea, ci ia numai act de recunoasterea intervenita, dispunând înregistrarea recunoasterii de catre serviciul de stare civila. Daca recunoasterea facuta în cadrul procesului de stabilire a paternitatii nu poate fi contestata decât în cadrul cailor ordinare de atac si extraordinare, înseamneaza ca avem doua feluri de recunoastere: aceea din cadrul procesului de stabilire a paternitatii; aceea intervenita în celelalte cazuri, în prima situatie recunoasterea se poate contesta limitat în timp, pe când a doua, ea se poate contesta nelimitat în timp.

În plus, hotarârea judecatoreasca produce efecte relative între partile cauzei, pe când contestarea recunoasterii o poate face orice persoana care are un interes, chiar daca nu a fost parte în procesul civil de stabilire a paternitatii. Pe de alta parte, hotarârile judecatoresti în materia starii civile au efect absolut, fiind opozabile si tertilor, dar, numai cu titlu de prezumtie relativa, caci tertii pot sa înlature efectele hotarârii judecatoresti daca reusesc sa faca în justitie dovada contrara. Daca aceasta este solutia când starea civila rezulta din hotarâre judecatoreasca, de ce solutia este definitiva când recunoasterea de paternitate este distincta de hotarârea judecatoreasca, aceasta numai constatând-o, iar recunoasterea tine de starea civila a persoanei, având ca efect stabilirea paternitatii din afara casatoriei.

Deci, se poate pune întrebarea daca tertii care nu au participat la procesul de stabilire a paternitatii pot exercita caile de atac ordinare si extraordinare împotriva hotarârii judecatoresti care constata numai recunoasterea intervenita. Daca raspunsul la aceasta întrebare este negativ, atunci care este calea si în ce termen pot tertii sa constate recunoasterea.

În plus, este posibil ca, recunoasterea intervenita în cursul procesului sa nu fie corespunzatoare adevarului sau sa fie facuta fara ca autorul ei sa fi fost în eroare, stiind ca recunoasterea ce face nu este adevarata.S-a decis ca autorul unei recunoasteri de paternitate neconforma cu realitatea este îndreptatit sa o conteste, chiar daca la data recunoasterii el nu s-a gasit în eroare, împrejurarea ca mama copilului recunoscut a renuntat la actiunea pentru stabilirea paternitatii fata de tatal firesc al copilului fiind neconcludenta, deoarece se jusitfica prin aceea ca datele de stare civila intereseaza nu numai persoana respectiva ci si societatea însasi. Se pune întrebarea daca si solutia si argumentele pe care se sprijina nu sunt valabile si în cazul recunoasterii extrajudiciare nelimitat în timp? Se mai poate observa ca - daca recunoasterea facuta în cadrul procesului de stabilire a  paternitatii este distincta de hotarârea judecatoreasca ce o constata - nu rezulta din nici o dispozitie legala ca, art. 58, alin.1 Cod fam., se refera numai la recunoasterea extraconjungala. Dimpotriva, textul spune clar ca, este vorba de "recunoasterea care nu corespunde adevarului". În sfârsit, s-ar mai putea face urmatoarea distinctie:

a.       actiunea pentru stabilirea paternitatii a fost introdusa înauntrul termenului de prescriptie, iar în cadrul procesului, recunoasterea de paternitate;

actiunea pentru stabilirea paternitatii nu a fost introdusa înauntrul termenului de prescriptie, acesta fiind împlinit, iar în cursul procesului s-a facut recunoasterea de paternitate. Se pune întrebarea daca solutia, în ceea ce priveste recunoasterea de paternitate trebuie sa fie aceeasi în ambele cazuri.

În concluzie, când este vorba de felul în care trebuie sa procedeze instanta de judecata - daca sa admita, sa respinga ori numai sa ia act de recunoasterea facuta, în cadrul procesului pornit prin actiunea pentru stabilire a paternitatii - se subliniaza în solutia data ca, recunoasterea este distincta de hotarârea judecatoreasca, dar, când este vorba daca se poate contesta asemenea recunoastere, se considera ca, aceasta face corp cu hotarârea judecatoreasca ce o cuprinde, neputând fi contestata decât în cadrul cailor ordinare si extraordinare de atac, dar fara a se deosebi daca actiunea pentru stabilirea paternitatii a fost ori nu introdusa înauntrul ternmenului de prescriptie.

Prin urmare, problema este în cazul în care pârâtul recunoaste paternitatea în cadrul procesului pornit prin actiunea pentru stabilirea paternitatii, cum se considera paternitatea copilului stabilita prin recunoastere ori prin hotarâre judecatoreasca? Raspunsul trebuie sa fie acelasi atât în ceea ce priveste primul aspect, respectiv cum se termina procesul, cât si în ceea ce priveste primul aspect, respectiv cum se termina procesul, cât si în ceea ce priveste cel de-al doilea aspect, anume în ce conditii se poate contesta recunoasterea, ori este vorba numai de exercitarea cailor de atac ordinare si extraordinare împotriva acelei hotarâri judecatoresti. Pe de alta parte, daca este vorba de stabilirea paternitatii din afara casatoriei, pe calea hotarârii judecatoresti, nu s-ar putea contesta asemenea paternitate care ar rezulta din certificatul de nastere eliberat pe baza hotarârii judecatoresti, în conditiile art. 33 din Decretul nr. 31 din 1954 si art. 15 si 45 din Legea nr. 119 din 1996? În orice caz o asemenea contestare, presupunând ca celelalte conditii sunt aceleasi, este posibila în ceea ce priveste maternitatea.

Recunoasterea prin testament

Recunoasterea de paternitate se poate face si prin testament (art. 57, alin. ultim Cod fam.) în oricare din formele reglementate de lege: olograf, autentic, mistic, precum si-n formele speciale ale testamentelor privilegiate prevazute de legea civila în art. 868-886 Cod civ., pentru împrejurari exceptionale[18] cum ar fi starea de razboi, izolarea în caz de epidemii, calatorii pe mare. Este necesar ca actul sa împlineasca toate cerintele legale pentru a putea fi socotit testament. S-a decis ca, dispozitia testamentara inserata într-un act autentic, având un alt obiect constituie un testament valabil, cu conditia ca acel act sa fie autentificat de un notar public .

În cazul în care este posibil, recunoasterea facuta prin testament produce efecte de la data întocmirii acesteia, iar nu de la data decesului testatorului, deoarece autorul a marturisit un raport de filiatie existent între el si cel recunoscut care nu poate fi sub conditie sau termen. De aici rezulta unele consecinte:

a. copilul poate veni la succesiunea unei rude, care se deschide înainte de decesul testatorului;

b.      copilul are dreptul, daca îndeplineste conditiile, la întretinerea din partea testatorului (în cazul ca se cunoaste recunoasterea la decesul testatorului se poate ridica problema daca pensia de întretinere se datoreaza pentru trecut);

c.      copilul ar putea sa ceara dreptul de a purta numele testatorului. 

d.           Domiciliul copilului si ocrotirea parinteasca se vor determina potrivit cu noua situatie creata prin recunoastere.

Recunoasterea filiatiei cuprinsa într-o lucrare cu caracter autobiografic poate servi ca act de recunoastere a paternitatii sub forma unui testament olograf, daca se face dovada ca, autobiografia autorului recunoasterii este scrisa în întregime, semnata si datata de mâna acestuia, respectându-se întru-totul cerintele de forma ale testamentului olograf.

Recunoasterea de paternitate este irevocabila retroactivând pâna la data nasterii copilului.

5.5. Efectele si contestarea recunoasterii de paternitate

Efectele recunoasterii de paternitate

Recunoasterea de paternitate are ca principal efect juridic stabilirea paternitatii copilului fata de acel barbat. Ca si înainte de recunoastere, copilul ramâne tot din afara casatoriei, dar cu paternitatea stabilita nu numai de la data recunoasterii, ci si pentru trecut, de la nastere, chiar de la conceptie.

Aceasta schimbare în starea civila a copilului poate determina în conditiile legii, efecte cu privire la numele copilului - art. 64 Cod fam. - în cazul în care filiatia a fost stabilita ulterior si de celalalt parinte, instanta judecatoreasca va putea da încuviintarea copilului sa poarte numele acestuia din urma; ocrotirea acestuia prin parinti, obligatia de întretinere, succesiunea.

Contestarea recunoasterii de paternitate

Conform art. 58 din Cod fam. "recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice persoana interesata. Daca recunoasterea este contestata de mama, de cel recunoscut sau de descendentii acestuia, dovada paternitatii este în sarcina autorului sau a mostenitorilor sai".

Desi recunoasterea de paternitate este irevocabila, ea poate fi totusi contestata, atunci când nu corespunde adevarului. Prin urmare, a contesta înseamna altceva decât a revoca.

Se poate contesta numai recunoasterea de paternitate facuta prin declaratie la serviciul starii civile, act autentic si testament. Paternitatea stabilita prin hotarâre judecatoreasca nu poate fi contestata[20].

Codul familiei dispune ca, orice persoana interesata poate contesta recunoasterea filiatiei facuta de tata. Interesul pe care sa-l aiba cineva pentru a justifica o atare actiune cuprinde o sfera foarte larga, deoarece se refera atât la interese patrimoniale cât si la interese nepatrimoniale.

Printre persoanele care pot intenta actiunea în contestare a unei recunoasteri se afla:

a.       Copilul recunoscut, care are desigur interesul sa-si stabileasca adevarata sa filiatie;

b.      Cel care a facut recunoasterea. La prima vedere ar parea contradictoriu ca acela care a facut o recunoastere nu poate sa revina asupra ei, prin revocare - recunoasterea fiind irevocabila - sa poata reveni, în mod indirect pe calea contestatiei. Cu toate acestea, fiind vorba de stabilirea adevarului, principiului fundamental în dreptul nostru procesual, trebuie sa se permita oricaruia sa contribuie la aceasta.

Pe de alta parte, a contesta nu înseamna a revoca sau a retracta, în mod arbitrar, o marturisire, ci a contesta înseamna a demonstra si a proba falsitatea unei marturisiri. Conform dispozitiilor din dreptul comun - art. 1206 din Cod civ., marturisirea poate fi retractata pentru eroare de fapt. De aceea si recunoasterea poate fi contestata de autorul ei, deci nu se poate multumi numai s-o revoce, ci va trebui sa demonstreze ca, respectivul copil nu este al sau[21].

S-a considerat, de pilda, ca din moment ce, în perioada legala a conceptiei, pârâtul a convietuit cu mama copilului, recunoasterea paternitatii copilului nu corespunde cu adevarul si ea urmeaza a fi anulata[22].

c.      Barbatul care a recunoscut anterior pe acelasi copil; în situatia în care un copil a fost recunoscut de catre doi barbati, s-au creat doua paternitati contradictorii, dintre care una trebuie sa fie falsa. Desigur, ca fiecare dintre autorii recunoasterilor respective are interes sa înlature recunoasterea facuta de celalalt. Tot astfel, poate sa aiba interes în contestarea recunoasterii un alt barbat care vrea sa recunoasca acelati copil. 

d.      Mama copilului. Aceasta are un netagaduit interes sa poata contesta o recunoastere, care prin ea însasi este o marturisire a relatiilor sale cu cel care a facut recunoasterea. 

e.      Mostenitorii celui care a facut recunoasterea au desigur un interes patrimonial si anume acela de a înlatura de la succesiunea pe cel recunoscut. 

f.       Procurorul care poate ac]iona în temeiul dispozitiilor art. 45 Cod proc.civ.

Acestea sunt numai persoanele care ar putea avea interes sa conteste recunoasterea filiatiei fata de tata, a unui copil.

Întrucât prin aceasta actiune se tinde a se stabili adevarul cu privire la starea civila a unei persoane, ea poate fi intentata oricând, fiind deci, imprescriptibila, legea neprevazând nici un termen în care trebuie introdusa[23].

Pentru dovedirea actiunii în contestarea recunoasterii de paternitate se pot folosi orice mijloace de proba. Sarcina probei incumba reclamantului. În actiunea în contestatie a recunoasterii, sarcina probei este uneori rasturnata - astfel, potrivit dispozitiilor art. 58, alin.2 Cod fam., daca recunoasterea este contestata de mama, de cel recunoscut sau de descendentii acestuia, dovada paternitatii este în sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor sai.

Rezulta de aici ca, în cazul în care mama, copilul recunoscut sau descendentii acestuia sunt reclamati, acestia nu au aprobat nimic, urmând ca autorul recunoasterii, desi pârât în proces, sa probeze adevarul recunoasterii sale. În aceasta situatie, simplu, contestarea de catre mama, de catre copilul recunoscut sau descendentii acestuia, a recunoasterii de paternitate, ridica acestei recunoasteri orice valoare.

Aceasta contestatie confera autorului contestatiei dreptul de a stabili în cadrul unei actiuni în justitie, paterniatatea sa fata de copilul recunoscut. si astfel, actiunea în stabilirea paternitatii din afara casatoriei, care apar]ine numai copilului (art. 59 Cod fam.) ajunge, pe aceasta cale, sa fie exercitata indirect si de catre tata[24].

Daca actiunea în contestatie este pornita dupa moartea celui care a facut recunoasterea, sarcina probei revine mostenitorilor acestuia, altii decât copilul, a carui filiatie se afla în discutie.

Regimul derogatoriu prevazut de art. 58, alin.2 Cod fam., priveste numai pe mama, copilul recunoscut si descendentii sai. Orice alta persoana care ar contesta recunoasterea copilului este supusa regimului probator de drept comun, în virtutea caruia proba incumba reclamantului (actori incumbit probatio). Dar, acest regim probator mai este atenuant de rolul activ al instantei, care, pentru aflarea adevarului are dreptul sa ordone, din oficiu, orice fel de proba (art. 129-130 Cod proc.civ.).

Efectele admiterii actiunii în contestare a recunoasterii de paternitate

Daca aceasta actiune este admisa, se înlatura cu efect retroactiv, filiatia stabilita prin recunoasterea respectiva.Aceasta schimbare în starea civila a copilului poate determina în conditiile legii, efecte cu privire la numele copilului, ocrotirea parinteasca, obligatia de întretinere, succesiunea etc.

Unele probleme se ridica cu privire la numele pe care îl va avea copilul în cazul contestarii recunoasterii de paternitate, astfel:

a.       Copilul care nu are stabilita filiatia de mama, ceea ce practic, se poate întâlni extrem de rar. În acest caz, copilul urmeaza, a reveni la numele avut anterior celui dobândit ca urmare a recunoasterii de paternitati adica, numele stabilit de autoritatea tutelara.

b.      Copilul are stabilita filiatia fata de mama. În acest caz copilul urmeaza a reveni la numele mamei, pe care l-a dobândit, potrivit art. 64 alin.1 Cod fam. ("copilul din afara casatoriei dobândeste numele de familie al aceluia dintre parinti fata de care filiatia a fost mai întâi stabilita").

Este posibil ca între timp mama copilului sa-si fi schimbat numele pe cale administrativa sau sa si-l fi modificat ca urmare a schimbarii starii civile[25] ( de exemplu s-a casatorit ori a divortat), în prima situatie, copilul nu poate sa ia numele mamei schimbat, deoarece numai acesteia i s-a încuviintat sa poarte aceste nume, iar admiterea contestarii recunoasterii de paternitate exclude posibilitatea pentru un copil de a purta în continuare numele celui ce-l recunoaste si nu ar putea constitui un temei pentru copil de a lua acelasi nume afara daca i s-ar încuviinta, tot pe cale administrativa pentru împrejurarea amintita, sa aiba acelasi nume cu mama lui.Daca mama copilului s-a casatorit între timp, cum prin ipoteza si-a modificat numele, copilul nu ar putea sa ia numele actual al mamei, adica numele sotului sau un nume format din numele reunite ale celor doi soti. De asemenea, daca mama copilului ar fi divortat, iar în urma divortului are un nume diferit de cel din timpul casatoriei, pe care l-a avut si copilul înainte de recunoastere, este greu de admis ca acel copil poate sa ia numele actual al mamei, adica cel dupa divort, care este diferit de cel pe care copilul l-a avut înainte de recunoasterea contestata, deoarece pentru el ar însemna un nume nou fata de acela pe care l-a avut atât înainte, cât si dupa recunoasterea de paternitate, apoi contestata.

În toate cazurile mentionate ar urma deci sa se admita ca, copilul revine la numele de familie pe care l-a avut înainte de cel pe care l-a luat ca urmare a recunoasterii de paternitate. Potrivit acestei solutii, copilul poate sa aiba un nume de familie diferit de cel al mamei sale, desi cu filiatia stabilita numai fata de aceasta.,

Dar, un asemenea rezultat se poate obtine si în situatii obitnuite. Astfel, sa presupunem ca, mama copilului se casatoreste si dobândeste, prin casatorie, numele sotului ei. Copilul va ramâne cu numele mamei avut înainte de casatorie, el neputându-se schimba prin casatoria mamei.

În sfârsit, mai pot fi si alte situatii, în care, ca efect al modificarii starii civile, numele mamei copilului sa se schimbe între timp. S-ar putea da aceeasi solutie ca mai sus. În cazul în care copilul îsi va stabili ulterior paternitatea, el va putea sa ia numele de familie al tatalui sau, în conditiile art. 64, alin.2 Cod fam.[26]

5.6.Viciile de consimtamânt

S-a sustinut ca, în caz de vicii de consimtamânt, recunoasterea de catre mama nu ar putea fi atacata, pentru a se pronunta nulitatea ei relativa, în caz de eroare, dol sau violenta, deoarece: sau recunoasterea corespunde adevarului - si atunci ar trebui mentinuta - neinteresând drumul urmat de autorul ei spre a marturisi adevarul - sau este falsa, mincionoasa - si atunci autorul ei are la îndemnâna calea contestatiei, prevazuta de art. 49 Cod fam., conform caruia recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice persoana interesata. Pentru aceleasi consideratii, aceeasi solutie s-ar impune si în ce priveste recunoasterea paternitatii. Caci daca s-ar admite solutia contrara, s-ar putea ajunge la situatia în care o persoana, care nu neaga faptul ca, copilul este al sau, sa ceara anularea recunoasterii ca fiind facuta sub imperiul constrângerii.

Unii autori[27] nu au împartasit acest mod de a vedea. Un tata care are în justitie pronuntarea nulitatii relative a recunoasterii copilului pentru viciul de consimtamânt (eroare, dol, violenta), neaga, în realitate, paternitatea lui fata de copilul recunoscut prin eroare, dol sau violenta. Nulitatea actului fiind relativa, ca determinata de un viciu de consimtamânt, va putea fi invocata conform dreptului comun, numai de cel al carui consimtamânt, a fost viciat, adica cel aflat în eroare sau determinat prin dol ori constrâns prin violenta, sa recunoasca o paternitate pe care apoi o neaga.

Ipoteza la care se refera teza contrara - si anume aceea a tatalui care, atacând recunoasterea pentru a obtine pronuntarea nulitatii relative a acesteia, nu neaga ca este totusi tatal copilului, nu este de conceput. Într-adevar, prin ipoteza neexist|nd o hotarâre de stabilire a paternitatii copilului nascut în afara casatoriei, iar recunoasterea fiind atacata printr-o actiune pentru pronuntarea nulitatii relative, de nicaieri nu rezulta ca, reclamantul este tatal copilului. O atare actiune nu ar putea fi conceputa decât ca o negare, din partea reclamantului, a adevarului recunoasterii însasi. De aceea, socotim ca nulitatea relativa urmeaza a sanctiona si actul juridic al recunoasterii paternitatii în cazul în care ar fi viciat de eroare, dol si/sau violenta[28]. În ipoteza în care recunoasterea ar corespunde adevarului si s-ar putea dovedi acest adevar, nimic nu s-ar opune ca, în cadrul actiunii pentru pronuntarea nulitatii relative a recunoasterii, sa se introduca o ac]iune neconventionala în stabilirea paternitatii din afara casatoriei.La obiectiunea unei asemenea actiuni neconventionale i s-ar putea opune prescriptia extinctiva, se va raspunde ca, în atare cazuri, dreptul la actiune nu se naste decât în momentul pronuntarii nulitatii relative a recunoasterii, iar nu din momentul introducerii actiunii pentru pronuntarea nulitatii relative, pâna la pronuntarea nulitatii neavând obiect sau neexistând interesul de a o introduce. Pentru aceste consideratii, credem ca, cel care a facut recunoasterea are dreptul de a cere în justitie pronuntarea nulitatii relative a recunoasterii si, de asemenea, dreptul de a confirma acest act, fie în mod expres, fie în mod tacit.

5.7. Tipuri de nulitati ale recunoasterii de paternitate

Nulitatea absoluta

Recunoasterea de paternitate, care nu este tacita cu respectarea prevederilor art. 57 din Cod fam., este lovita de nulitate absoluta. Astfel, de exemplu, în cazul în care recunoasterea nu este facuta prin una din formele în care se poate efectua, reglementate de lege - declaratie la Serviciul de Stare Civila, înscris autentic sau testament ori conditiile de forma ad validitatem ale acestor acte au fost încalcate.

De asemenea este nula, absolut recunoasterea unui copil din casatorie ori când s-a recunoscut un copil mort dar care nu a lasat descendenti firesti.

Daca recunoasterea nu a fost facuta de catre tata, personal sau prin mandatar special si cu procura autentica va fi lovita de nulitate absoluta.

Nulitatea relativa

În privinta problemei daca recunoasterea de paternitate nu poate fi anulata pentru viciu de consimtamânt, ea putând fi numai contestata daca nu corespunde adevarului, într-o alta parere, recunoasterea de paternitate poate fi anulata pentru dol sau violenta, iar în ceea ce priveste eroarea se face urmatoarea distunctie: daca eroarea se produce asupra identitatii persoanei recunoscute, actiunea în nulitatea relativa va fi primita; daca eroarea priveste însasi filiatia, actiunea în nulitate relativa se confrunta cu actiunea în contestarea recunoasterii facute.

Pentru motivele aatate în privinta actiunii în anularea recunoasterii de maternitate, pentru vicii de consimtamânt, credem ca trebuie facuta aceeasi deoebire:

a.       când recunoasterea corespunde adevarului, nu exista interes pentru introducerea actiunii în anulare, deoarece ar urma ca în cursul procesului sa se faca o noua recunoastere;

b.      când recunoasterea nu corespunde adevarului, nu ar trebui refuzata actiunea în anulare, deoarece, pe de o parte, regimul juridic al actiunii de contestare si cel al actiunii în anulare sunt diferite si, pe de alta parte, legea nu interzice actiunea în anularea recunoasterii de filiatie[29]

De aceea, în cursul procesului pornit în actiunea în anulare se va pune în discutie si problema conformitatii recunoasterii cu realitatea. Dar, aceasta înseamna admiterea actiunii în anulare, deci, posibilitatea introducerii ei.

În sfârsit, posibilitatea actiunii în anulare decurge din figura juridica a recunoasterii, care nu este numai o marturisire ci si un act juridic supus dreptului comun, în masura în care nu se prevede în lege altfel. Dovada viciilor de consimtamânt se face potrivit dreptului comun.

Dupa cum am aratat, pentru efectuarea recunoasterii de paternitate nu se cere capacitatea de exercitiu necesara savârsirii actelor juridice, numai discernamântul necesar pentru a face o marturisire. De aceea nu se pune problema nulitatii relative a recunoasterii pentru incapacitate de exercitiu. Trebuie însa precizat ca este posibila actiunea în anulare a recunoasterii de paternitate în cazul în care autorul acesteia nu a avut o vointa constienta când a facut-o.

Efectele nulitatii ori anularii recunoasterii de paternitate

Ambele feluri de nulitati produc aceleasi efecte. Aceste efecte au loc nu numai pe viitor (ex nune) ci, si pentru trecut (ex tune) pâna la data când recunoasterea s-a produs, în consecinta, recunoasterea lovita de nulitatea absoluta ori relativa se considera ca nu a avut loc, copilul având aceeasi situatie juridica pe care a avut-o înainte de data recunoasterii, adica fara paternitate stabilita.

În conditiile mlegii se pot produce consecinte cu privire la numele copilului, ocrotirea parinteasca, obligatia de întretinere, succesiunea.

CONCLUZII

Institutia filiatiei fata de mama ocupa un loc bine conturat atât în cadrul dreptului familiei cât si în cadrul întregului nostru sistem de drept, datorita interferentelor care exista între ramurile de drept componente ale acestuia.

Cu toate ca în literatura juridica de specialitate s-a afirmat adesea ca stabilirea filiatiei fata de mama constituie o problema nascuta în zilele noastre, exista totusi dovezi ca preocupari în domeniu au existat din cele mai vechi timpuri.

Astfel, batrânul adagiu roman "mater in iure semper certa est" îsi gaseste verificarea în practica si astazi, întrucât într-adevar, simplul si certul fapt al nasterii este cel mai în masura sa arate legatura dintre o femeie si fiul ei. Tocmai de aceea, cercetând domeniul filiatiei fata de mama, putem spune ca pasim pe un tarâm sigur, unde nu e loc de complicate controverse si care nu ridica prea multe semne de întrebare.

Lucrarea prezenta analizeaza câteva probleme care s-au conturat, totusi, în ultimul timp cu mai multa pregnanta ca urmare a descoperirilor stiintifice si a emanciparii femeii, si care au necesitat gasirea unor modalitati concrete de stabilire si dovedire a filiatiei fata de mama. De solutionarea acestor chestiuni depinde rezolvarea unor aspecte care vizeaza alte domenii ce interfereaza cu dreptul familiei.

Filiatia fata de mama va produce efecte juridice doar daca stabilirea ei se realizeaza în conditiile pe care legea le fixeaza. Se va stabili mai întâi filiatia fata de mama si numai dupa aceea filiatia fata de tata, întrucât data conceptiei se poate stabili doar în raport cu data nasterii.

Daca în final, dupa ce s-a dovedit faptul nasterii si identitatea acelui copil cu acela despre a carui filiatie este vorba, filiatia fata de mama va fi stabilita, aceasta îsi va produce efectele asupra altor institutii specifice dreptului familiei.

De exemplu, în functie de maternitatea astfel stabilita se vor determina drepturile si îndatoririle parintilor fata de copiii lor minori, obligatia de întretinere, diverse drepturi fata de terti, impedimente la casatorie, vocatia succesorala, etc.

Mai mult decât atât, odata stabilita, filiatia fata de mama îsi va extinde influenta asupra celeilalte laturi a sistemului legislativ producând efecte asupra unor drepturi si interdictii de ordin procedural care sunt întemeiate pe legatura de rudenie (dreptul de a cere recuzarea judecatorului si obligatia corelativa a acestuia de a se obtine interdictia de ascultare a unei rude ca martor, etc.).

În paginile acestei lucrari am încercat sa realizez o prezentare juridica de ansamblu a institutiei filiatiei fata de mama,  subliniindu-i principalele caracteristici si importanta pe care aceasta o detine în sistemul de drept românesc.

Din cele aratate în lucrare se desprind câteva concluzii teoretice dar mai ales cu aplicabilitate în practica judecatoreasca.

Paternitatea sau filiatia fata de tata reprezinta legatura juridica dintre un copil si tatal sau. Sunt doua aspecte ale paternitatii din casatorie si din afara casatoriei.

Sunt copiii din casatorie:

a. Cei nascuti în timpul casatoriei, adica în perioada dintre data încheierii casatoriei si data desfacerii ori încetarii acesteia.

Copilul este din casatorie fie ca a fost conceput în timpul casatoriei, fie ca a fost conceput înaintea încheierii ei.

b. Cei conceputi în timpul casatoriei si nascuti dupa desfacerea, încetarea sau declararea nulitatii casatoriei, daca nasterea a avut loc înainte ca mama sa fi intrat într-o noua casatorie.

Paternitatea din casatorie se stabileste prin prezumtia de paternitate, iar paternitatea din afara casatoriei se poate stabili fie prin recunoasterea voluntara din partea pretinsului tata, fie prin actiune în justitie pentru stabilirea paternitatii.

Potrivit prezumtiei de paternitate pentru dovedirea filiatiei fata de tata este suficient sa se stabileasca filiatia fata de mama si casatoria acestuia la data nasterii ori conceptiei copilului.

Datorita acestei prezumtii, cel care vrea sa-si stabileasca paternitatea este dispensat de a dovedi ca nasterea sa este rezultatul relatiilor dintre mama si barbatul fata de care tinde sa-si stabileasca filiatia. Rezulta ca prezumtia de paternitate se întemeiaza copilului în timpul casatoriei.

Beneficiaza de prezumtia de paternitate copilul nascut în timpul casatoriei si copilul conceput în timpul casatoriei si nascut dupa încetarea ori desfacerea casatoriei, declararea nulitatii sau anularea casatoriei.

Prezumtia de paternitate nu are un caracter absolut. Aceasta poate fi rasturnata prin actiunea în tagaduirea de paternitate. Actiunea în tagaduirea paternitatii are un caracter personal si ca urmare poate fi pornita numai de catre sot caci este singurul în masura sa aprecieze daca în realitatea el a conceput sau nu copilul nascut de sotia sa.

Actiunea se va introduce împotriva copilului care de cele mai multe ori este minor.

Termenul în care poate fi introdus actiunea este de 6 luni de la data luarii la cunostinta despre nasterea copilului sau de la data luarii la cunostinta despre stabilirea filiatiei fata de mama, ori daca tutorele sotului mamei pus sub interdictie nu a introdus actiunea în tagaduirea paternitatii, tatal poate introduce actiunea, dupa ridicarea interdictiei, în termen de 6 luni de la data de când a cunoscut efectiv nasterea copilului.

Actiunea în tagada paternitatii se introduce la instanta locului unde domiciliaza reprezentantul legal al copilului.

SENTINTA nr. 1204 din 18 septembrie 1974

Stabilirea paternitatii. Neexercitarea de catre sot a actiunii în tagaduirea paternitatii.

EMITENT :  JUDECĂTORIA SIGHETUL MARMAŢIEI

Reclamanta P. A. A chemat în judecata, an numele minorului P. M.,pe pârâtul S. M., pentru a se stabilii ca acesta este tatal minorului cu numele de mai sus, si ca urmare sa încuvinteze ca, în viitor,minorul sa poarte numele pârâtului si ca acesta sa fie obligat la plata unei pensii de întretinere.

În motivarea actiunii sale, reclamanta a aratat, în esenta, ca, fiind vaduva începând din primavara

BIBLIOGRAFIE

Petre Anca , "Filiatia si efectele ei", Editura stiintifica, Bucuresti 1967.

Al. Bacaci, V. Dumitrache, C. Hateganu, Dreptul familiei, Editura "ALL-BECK", Bucuresti, 1999.

Ion P. Filipescu,"Tratat de dreptul familiei", Editia a V-a, Editura "ALL- BECK", Bucuresti 2000.

Ion. P. Filipescu, "Probleme privind filiatia".

Ionescu M. Muresan, M. N. Costin si V. Ursu, "Filiatia si ocrotirea minorilor", Editura "Dacia", Cluj-Napoca,1980.

Gabriela Lupsan,"Dreptul familiei (Note de curs)",Editura Fundatiei "Chemarea", Iasi 1996.

Gabriela Lupsan, Dreptul familiei, Editura "Junimea", Iasi, 2001.

Gheorghe Penculescu, "Regimul juridic al actelor de stare civila", Editura stiintifica, Bucuresti 1958.

T. R. Petrescu, "Actiunile privind statutul civil al persoanei", Editura stiintifica Bucuresti 1968.

T. R. Popescu, "Filiatia din casatorie fata de mama", Bucuresti Sectiune stiinte Sociale, nr. 11, 1985.

T. R. Popescu, "Tratat de dreptul familiei", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1965.

I. P. Filipescu, Dreptul international privat, Editura Academiei Romane, Bucuresti 1991, p. 235;

V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila". Teoria generala. Vol. I, Editura Nationala, Bucuresti, 1996, p. 249-250 si 251-260.

Gh. Penciulescu, M. Anghene," Regimul juridic al actelor de stare civila", Editura Stiintifica, Bucuresti, 1958

Codul familiei.

Codul civil.

Codul de procedura civila.

NOTE, CURSURI

Gheorghe Nedelscki, "Nota la decizia nr. 547/1955, Tribunalul Municipiului Bucuresti, LP nr. 4/1955".

Traian Ionascu, "Capacitatea de exercitiu a drepturilor civile si ocrotirea, sub aspect matrimonial, a lipsei si a restrângerii acestei capacitati în lumina recentei legislatii în CSJ, nr. 1, 1956"

Alexandru I. Oproiu, "Daca se poate introduce o actiune în anularea recunoasterii filiatiei pentru incapacitate sau vicii de consimtamânt în LP nr. 9/1961"

Patulea, "Cu privire la dreptul procurorului de a introduce actiunea în stabilirea filiatiei copiilor minori din afara casatoriei în LP nr. 10/1960".