CARACTERELE JURIDICE ALE REZERVEI
SUCCESORALE
REZERVA ESTE O PARTE A MOsTENIRII (PARS HEREDITATIS).
Deci are un caracter succesoral, ce se atribuie mostenitorilor rezervatari împotriva vointei defunctului. Ca mostenire, a carei parte este, se are în vedere nu numai patrimoniul defunctului la 13413o1411n data mortii, dar si donatiile pe care acesta le-a facut în timpul vietii si care - dupa cum vom vedea - se adauga la activul net al patrimoniului succesoral pentru calcularea rezervei.
Întrucât rezerva este o parte a mostenirii care se atribuie rezervatarilor în calitate de mostenitori legali[1], ea poate fi pretinsa numai de cei care vin efectiv la mostenire, deci îndeplinesc conditiile necesare pentru aceasta (au capacitate succesorala, vocatie concreta la mostenire si nu sunt nedemni) si accepta pur si simplu sau sub beneficiu de inventar mostenirea.
Conferind calitatea de mostenitor rezervatar descendentilor, parintilor si sotului supravietuitor al defunctului, legea conditioneaza dreptul la rezerva de chemarea efectiva la mostenire si de acceptarea ei. De exemplu, parintii nu au dreptul la rezerva în prezenta descendentilor pentru ca fac parte din clasa a II-a de mostenitori legali, iar nepotii în prezenta copiilor defunctului, dat fiind ca sunt rude de gradul II (nu au vocatie concreta). Tot astfel, nedemnitatea sau renuntarea la mostenire - desfiintând cu efect retroactiv vocatia succesorala - desfiinteaza si dreptul la rezerva.[2]
Rezerva fiind o parte a mostenirii, atribuirea ei implica obligatia de plata a datoriilor[3], ultra vires hereditatis daca acceptarea mostenirii a fost pura si simpla, iar daca a fost sub beneficiu de inventar intra vires hereditatis si numai cu bunurile mostenirii (cum viribus). într-adevar, rezerva îi apara pe mostenitorii rezervatari împotriva actelor liberale excesive ale defunctului, dar nu poate înlatura obligatia succesorilor acceptanti, inclusiv cei rezervatari, de a plati datoriile mostenirii. Dupa cum vom vedea, rezerva se calculeaza numai în raport de activul existent în patrimoniul defunctului în momentul deschiderii mostenirii, deci dupa scaderea pasivului succesoral.
CARACTERUL IMPERATIV AL REZERVEI
Cercul mostenitorilor rezervatari si cuantumul rezervei sunt stabilite imperativ de lege, neputând fi modificate prin vointa celui care lasa mostenirea, nici chiar cu acordul viitorilor (prezumtivilor) mostenitori rezervatari care ar consimti, de exemplu, la micsorarea cuantumului rezervei.[4] De altfel, un asemenea act ar fi un pact asupra unei mosteniri viitoare interzis si ca atare. Dar el ar fi nul absolut chiar daca ar îmbraca forma unei dispozitii testamentare, deci pentru cauza de moarte, facuta de testator. De exemplu, dispozitia prin care el ar dispune micsorarea rezervei mostenitorilor sai ar impune o sarcina asupra rezervei. Sunt interzise dispunatorului "orice dispozitii, sarcini, conditii, clauze, care ar leza drepturile mostenitorilor rezervatari".[5]
Evident, legea stabileste imperativ numai dreptul la rezerva, dar nu si obligatia exercitarii dreptului, astfel încât, dupa deschiderea mostenirii, succesibilul rezervatar poate renunta - total sau partial - la dreptul conferit de lege, de exemplu, prin renuntarea la mostenire sau sub forma împartirii bunurilor succesorale prin buna-învoiala în cadrul procedurii succesorale notariale sau într-o alta forma legala (art. 81 alin. 3 din Legea nr. 36/1995).
Actele încheiate cu nerespectarea dispozitiilor legale privitoare la rezerva sunt sanctionate cu nulitatea absoluta întrucât dezmostenirea rezervatarilor contravine celor mai elementare norme de morala, de echitate, rezerva succesorala având, în ultima instanta, si caracter social, familia fiind nucleul de baza al societatii.
CARACTERUL PROPRIU AL DREPTULUI LA REZERVĂ
Dreptul la rezerva este un drept propriu, nascut în persoana mostenitorilor rezervatari la data deschiderii mostenirii, iar nu dobândit de la defunct prin succesiune. În privinta dreptului la rezerva, descendentii, parintii si sotul supravietuitor nu sunt succesori în drepturi (habentes causam) fata de actele încheiate de defunct si prin care se aduce atingere acestui drept, ci au calitatea de terti si, ca atare, aceste acte nu le sunt opozabile.
Toate celelalte acte încheiate de cel care lasa mostenirea (acte cu titlu oneros si acte dezinteresate) produc efecte fata de mostenitorii rezervatari - ca si fata de orice alt mostenitor - în calitatea lor de succesori în drepturi, cu deosebire ca mostenitorii nerezervatari sunt succesori în drepturi cu privire la actele defunctului, inclusiv liberalitatile.
DREPTUL LA REZERVĂ ÎN NATURĂ
Întrucât cotitatea disponibila si, indirect, rezerva succesorala sunt determinate ca parti din mostenire, ca fractiuni din "bunurile defunctului" (de exemplu, art. 841 C. civ..), mostenitorii rezervatari au dreptul la rezerva, în principiu, în natura, iar nu sub forma echivalentului în bani. Ei îsi valorifica dreptul la rezerva nu în calitate de creditori ai unei creante, ci în calitate de proprietari (coproprietari în indiviziune) de bunuri. Daca prin actele liberale ale defunctului s-a adus atingere rezervei, ea trebuie reîntregita în natura, iar nu prin echivalent. De exemplu, donatarul sau legatarul nu ar putea obliga pe rezervatar sa accepte contravaloarea rezervei; în limita rezervei donatia urmeaza sa fie rezolvata, respectiv legatul devine ineficace, mostenitorul rezervatar dobândind proprietatea bunului în limita rezervei. Nici defunctul nu poate nesocoti dreptul la rezerva în natura, de exemplu, sa dispuna vânzarea prin licitatie a imobilului si atribuirea sau reîntregirea rezervei din pretul obtinut.[6]
Numai în mod exceptional, în cazurile si în conditiile prevazute expres de lege, rezerva poate fi atribuita sau reîntregita sub forma unui echivalent în bani.
CARACTERUL COLECTIV AL REZERVEI
În cazul în care exista o pluralitate de mostenitori rezervatari, de exemplu, doi sau mai multi copii, rezerva lor se determina si se atribuie în mod colectiv, global. Legea stabileste cotitatea disponibila (art. 841 si 843 C. civ.), iar restul bunurilor se atribuie cu titlu de rezerva, în indiviziune, mostenitorilor rezervatari care pot si vor sa mosteneasca.[7]
Din caracterul colectiv al rezervei, al determinarii si atribuirii ei globale, nu trebuie trasa concluzia ca de renuntarea sau nedemnitatea unui mostenitor rezervatar vor profita comostenitorii sai rezervatari. Rezerva se calculeaza în functie de cei care mostenesc si au calitatea de rezervatari; cine nu mosteneste nu poate fi rezervatar. De exemplu, în cazul a trei copii (rezerva ar fi de 3/4), dintre care unul este nedemn sau renunta la mostenire, rezerva se calculeaza în functie de mostenitorii rezervatari care vin efectiv la mostenire (deci 2/3). Dupa cum vom vedea, prin copil sau parinte "lasat" de defunct (art.841 si 843 C. civ.) trebuie sa întelegem "lasat ca mostenitor". Or, titlul de mostenitor al renuntatorului sau nedemnului se desfiinteaza cu efect retroactiv el devenind strain de mostenire.[8]
INDISPONIBILITATEA REZERVEI
În literatura de specialitate se mai aminteste caracterul indisponibil al rezervei, indisponibilitate care este relativa (opereaza numai daca exista mostenitori rezervatari) si partiala (vizeaza numai o fractiune din mostenire si numai acele acte ale defunctului care sunt liberalitati). În practica instantei supreme rezerva a fost declarata chiar si inalienabila si insesizabila.[9]
Este adevarat ca, în prezenta mostenitorilor rezervatari la data deschiderii mostenirii, actele liberale ale defunctului prin care se aduce atingere rezervei mostenitorilor rezervatari sunt supuse reductiunii pâna la limita cotitatii disponibile. Dar aceasta nu înseamna ca bunurile din patrimoniul unei persoane în viata (parte din ele) sunt indisponibile si, mai ales, ca sunt inalienabile si insesizabile. Dupa cum s:a observat, este eronata afirmatia ca rezerva este inalienabila si insesizabila. Cât timp traieste, omul este liber sa-si înstraineze, fie si cu titlu gratuit, bunurile sale; viitoarea si eventuala rezerva succesorala nu înseamna inalienabilitate. Iar creditorii pot urmari bunurile si dupa moartea titularului patrimoniului, rezerva stabilindu-se dupa scaderea datoriilor. Chiar si notiunea de indisponibilitate a rezervei (creatoare de confuzii), poate fi retinuta numai "în întelesul ca nu poate fi stirbita prin donatii sau legate"[10] si exheredari, iar nu ca "situatia unui lucru... de care nu se poate dispune". De exemplu, persoana casatorita poate face donatii si poate dispune prin testament de întreaga sa avere în favoarea tertilor, numai daca - dupa deschiderea mostenirii - sotul supravietuitor (mostenitor rezervatar), va putea cere reductiunea liberalitatilor pâna la limita cotitatii disponibile.
În dreptul roman, unde rezerva (jiortio legitima) era conceputa ca parte din bunurile defunctului (j)urs bonorum), cel îndreptatit o culegea independent de calitatea de mostenitor, chiar renuntator fiind.
Daca mostenitorul rezervatar renuntator îsi retracteaza în mod valabil renuntarea (art. 701 C. civ.), el devine mostenitor acceptant, redobândind, ca atare, si dreptul la rezerva succesorala. Vezi M Eliescu, op. cit., pp. 326-327.
Vezi CSJ, s. civ., dec. nr. 13 14/1994. Nici atribuirea uzufructului unuia dintre mostenitorii rezervatari nu poate suplini rezerva, care trebuie sa fie asigurata în plina proprietate, asa cum nici rezerva celuilalt mostenitor nu poate fi gravata de uzufruct, el având dreptul sa pretinda rezerva în plina proprietate. TS, s. civ., dec. nr. 760/1969, în CD, 1969, pp. 149-153. Pentru ipoteza legatului în uzufruct sau renta viagera în prezenta mostenitorului rezervatar, reglementata de art. 844 C. civ., vezi si idem, dec. nr. 4/1984, în RRD nr. I I, 1984, p. 71-72.
Rezerva sotului supravietuitor este determinata si se atribuie în mod individual, iar nu colectiv, chiar daca vine la mostenire în concurs si împreuna cu alti mostenitori rezervatari. Într-un anumit sens rezerva are caracter individual si în cazul celorlalti mostenitori rezervatari. 88 Vezi M. Eliescu, op. cit., p. 307; R.- Popescu, op. cit., p. 56. Vezi M. Eliescu, op. cit., p. 307; R.- Popescu, op. cit., p.
|
