CARACTERIZARE GENERALA A DREPTULUI CIVIL

CARACTERIZARE GENERALĂ   A DREPTULUI CIVIL

1. Definitia, rolul si principiile dreptului civil

1.1.Definitia dreptului civil

1.1.1. Īntelesurile expresiei "drept civil"

Expresia "drept civil" este susceptibila de mai multe īntelesuri.[1]

Īntr-o prima acceptiune, prin drept civil (mai exact drept subiectiv civil) se desemneaza un element al continutului raportului juridic civil (corelativ obligatiei civile), adica posibilitatea subiectului activ de a avea o anumita conduita, de a pretinde subiectului pasiv o conduita corespunzatoare, iar, īn caz de nevoie, de a recurge la forta coercitiva a statului.

Īntr-o a doua acceptiune, pe care o vom avea īn vedere ceva mai jos, prin drept civil se desemneaza o ramura de drept, adica un ansamblu de norme juridice.

Ultima acceptiune este aceea de ramura a stiintei juridice, care are ca obiect de cercetare dreptul civil ca ramura de drept. La rāndul ei stiinta dreptului civil constituie obiectivul disciplinei de īnvatamānt desemnata cu expresia in discutie.

1.1.2. Definitia dreptului civil, ca ramura de drept

Īn literatura de specialitate au fost formulate mai multe definitii ale dreptului civil, ca ramura a sistemului romānesc.[2]

Dintre definitiile oferite, o vom retine pe aceea potrivit careia dreptul civil este un ansamblu normelor juridice care reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale stabilite īntre persoane fizice si persoane juridice aflate pe pozitie de egalitate juridica.³

Explicarea definitiei dreptului civil, ca ramura de drep civil

Īn primul rānd definitia de mai sus face referire la continutul dreptului civil, acesta fiind un ansamblu de norme juridice , adica o ramura a sistemului din dreptul romānesc. Normele juridice civile sunt grupate pe categorii ce reglementeaza subdiviziuni ale obiectului dreptului civil, adica sunt ordonate īn institutii ale dreptului civil.

Dreptul civil cuprinde urmatoarele institutii:

raportul juridic civil;

actul juridic civil;

prescriptia extinctiva;

subiectele dreptului civil (persoanele fizice si persoanele juridice);

drepturile reale;

obligatiile civile (teoria generala a obligatiilor);

contractele civile speciale;

mostenirea (succes 212x2315c iunile);

dreptul de proprietate intelectuala (dreptul de autor si dreptul de proprietate industriala).[3]

Cel de-al doilea element al definitiei priveste obiectul dreptului civil. Acesta este format din raporturile juridice patrimoniale si raporturile juridice nepatrimoniale ce se stabilesc īntre persoane fizice si juridice.

Asadar, vom deosebi doua categorii de raporturi juridice civile:

raporturi juridice civile patrimoniale;

raporturi juridice civile nepatrimoniale.

Raportul juridic patrimonial este acel raport social care, datorita continutului si valorii economice, poate fi evaluat pecuniar (de exemplu raportul nascut din contractul de vānzare-cumparare).

Raportul juridic nepatrimonial (numit si personal nepatrimonial) este acel raport social lipsit de un continut economic, deci al carui continut nu poate fi evaluat īn bani (spre exemplu, raportul ce are īn continutul sau dreptul la nume sau denumire).

Trebuie retinut īnsa ca dreptul civil nu reglementeaza toate raporturile juridice patrimoniale si nepatrimoniale din societate, si alte ramuri de drept au obiectul format din astfel de raporturi.

Īn functie de natura sau felul drepturilor subiective civile care intra īn continutul lor, raporturile juridice civile patrimoniale sunt grupate īn doua categorii:

raporturile juridice reale, adica acele raporturi care au īn continutul lor drepturile reale;

raporturile juridice civile obligationale (sau de obligatii), adica acele raporturi care au īn continutul lor drepturile de creanta, indiferent ca acestea izvorasc dintr-un act juridic sau dintr-un fapt juridic.

Raporturile juridice civile nepatrimoniale pot fi grupate īn trei categorii:

raporturile care privesc existenta si integritatea subiectelor de drept civil, adica acele raporturi care au īn continutul lor drepturi personale nepatrimoniale precum dreptul la viata, sanatate, reputatie, etc;

raporturile de identificare, deci acele raporturi care au īn cotinutul lor drepturile prin care se individualizeaza subiectele de drept civil (dreptul la nume, domiciliu, resedinta, denumire,sediu, etc.)

raporturile generate de creatie intelectuala, adica acele raporturi care au īn continutul lor drepturile personale nepatrimoniale ce au ca izvor opera stiintifica literara, artistica, inventia sau alte obiect de proprietate industriala (spre exemplu, dreptul la paternitatea operei).

Dupa felul subiectelor lor, deosebim trei categorii de raporturi juridice civile;

raporturi juridice civile ce se stabilesc numai īntre persoane fizice;

raporturi juridice civile ce se stabilesc numai īntre persoane juridice,

raporturi juridice civile care se stabilesc intre persoane fizice si persoane juridice.

Cel de-al treilea element al definitiei vizeaza subiectele (partile) raporturilor de drept civil, acestea fiind persoanele fizice si peroanele juridice. Pentru a fi subiect de drept civil nu este necesara o calitate speciala, fiind suficienta aceea de fiinta umana (persoana fizica) sau aceea de colectiv organizat avānd un patrimoniu si un scop determinat (persoana juridica).

Subiectele raporturilor juridice civile, indiferent ca ar fi vorba de persoane fizice sau de persoane juridice si indiferent ca ar fi vorba de raporturi patrimoniale sau raporturi personale nepatrimoniale, se afla pe pozitie de egalitate juridica, īn sensul ca nici una din parti nu se subordoneaza celeilalte. Īn acest sens se afirma ca īn raportul de drept civil, partile se gasesc "pe picior de egalitate juridica".[5] Trebuie subliniat ca egalitatea partilor din raporturile de drept civil este numai de ordin juridic, iar nu neaparat si economic. Egalitatea juridica a partilor reprezinta atāt o trasatura caracteristica raportului juridic civil, cāt si metoda de reglementare specifica dreptului civil.

Rolul dreptului civil

Īn sistemul dreptului romānesc, dreptul civil are un rol deosebit de important, īntrucāt, prin normele sale, contribuie la ocrotirea valorilor (drepturilor subiective) patrimoniale si personale nepatrimoniale ale persoanelor fizice si juridice. De asemenea, dreptul civil reprezinta o garantie a formarii constiintei juridice corecte, precum si a respectarii si īntaririi moralei.

Un aspect foarte important al rolui pe care īl ocupa dreptul civil īn sistemul dreptului romānesc consta īn pozitia sau functia dreptului civil de a fi drept comun fata de alte ramuri de drept. Aceasta īnseamna ca, ori de cāte ori o alta ramura de drept īnvecinata nu contine norme juridice proprii care sa reglementeze un anumit aspect al unui raport juridic sau cānd normele sale ar fi insuficiente, se va recurge la norma corespunzatoare din dreptul civil.

De altfel unele ramuri de drept prevad īn mod expres īmprumutarea unor norme de la dreptul civil. Astfel, potrivit art. 187 C.mun.,"dispozitiile prezentului cod se īntregesc cu celelalte dizpozitii ale legislatiei muncii si, īn masura īn care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca, cu dispozitiile legislatiei civile" (spre exemplu, legislatia muncii nu reglementeaza nulitatea contractului de munca, īnsa, prin aplicarea normelor corespunzatoare din dreptul civil, se poate constata nulitatea unui contract de munca) ; art. 1 C. com. dupa ce precizeaza īn comert se plica dispozitiile acestui cod, adauga faptul ca unde el nu dispune se  aplica prevederile Codului Civil (de exemplu, art. 1552 C.civ., care stabileste cazurile de īncetare a contractului de mandat, īsi gaseste aplicare si īn privinta contractului de mandat comercial).

Īn alte situatii, īmpumutul normelor juridice civile se face īn mod tacit, deoarece ramura de drept respectiva nu cuprinde reglementari speciale pentru anumite aspecte, fiind nevoie sa se recurga la dreptul comun, chiar daca nu exista un text de lege care sa trimita expres la acesta. Spre exemplu, art.30 alin.1 C.fam. stabileste ca "bunurile dobāndite īn timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobāndirii lor, bunuri comune ale sotilor", īnsa Codul familiei nu reglementeaza institutia juridica a bunurilor, astfel īncāt, pentru a se cunoaste notiunea si sfera acestei institutii, se va aplela la norme dreptului civil; potrivit art. 48 alin. 2 si art. 57 alin. 2 C. fam.,recunoasterea unui copil din afara casatoriei poate fi facuta de catre tatal sau nu numai prin declaratie la serviciul de stare civila, ci si prin īnscris autentic sau testament, iar, pentru a se vedea daca suntem īn prezenta unui īnscris autentic sau, dupa caz, a unui testament, va trebui sa se apeleze la normele juridice civile.

Principiile dreptului civil

1.3.1 Categorii de principii ale dreptului civil

Orice sistem de drept este guvernat de anumite principii fundamentale, adica de idei calauzitoare (reguli de baza), comune tuturor ramurilor de drept. Īn acelsi timp fiecare ramura de drept cuprinde raguli de baza pentru īntreaga legislatie din domeniul respectiv, precum si reguli de baza ce se aplica uneia sau mai multor institutii ale ramurii de drept respective.

si, īn dreptul civil īsi gasesc aplicare trei categorii de principii, anume: principiile fundamentale ale dreptului romān; principiile fundamentale ale dreptului civil romān; principii ale uneia sau mai multor institutii de drept civil.

Principiile fundamnetale ale a dreptului romān sunt idei de baza ce se regasesc īn īntreaga legislatie a Romāniei, fiind consacrate de legea fundamentala, precum si de alte legi mai importante. Ele sunt aplicabile tuturor ramurilor de drept, deci si dreptului civil.

Principiile fundamentale ale dreptului civil sunt idei calauzitoare pentru īntreaga legislatie civila, vizānd deci toate institutiile dreptului civil, chiar daca nu-si manifesta prezenta cu aceeasi intensitate. Aceste principii au o vocatie generala pentru īntreaga ramura de drept civil. Vom include īn aceasta categorie: principiul proprietatii, principiul egalitatii īn fata legii civile, principiul īmbinarii intereselor personale cu interesele generale, principiul ocrotirii si garantarii drepturilor civile.[6]

Principiile institutiei dreptului civil sunt idei de baza care se aplica fie numai īntr-o institutie, fie īn doua sau mai multe institutii ale dreptului civil, avānd deci o importanta mai redusa decāt principiile fundamentale ale dreptului civil. Spre exemplu, principiul consensualismului priveste forma actului juridic civil; principiul chemarii la mostenire a rudelor in ordinea claselor de mostenitori legali, principiul proximitatii gradului de rudenie īntre mostenitorii din aceeasi clasa si principiul egalitatii īntre rudele din aceeasi clasa si de acelasi grad chemate la mostenire sunt specifice devolutiunii succesorale legale; principiul ocrotirii bunei-credinte este īntālnit īn mai multe materii ale dreptului civil (drepturile reale, raspunderea civila etc.) etc.

Principiile fundamentale ale dreptului civil

Principiul proprietatii este consacrat īn Constitutie si dezvoltat de normele de drept civil.

Astfel, art.41 din Constitutie se refera la protectia proprietatii private, dispunānd printre altele, ca dreptul de proprietate este garantat si ca proprietatea privata este ocrotita īn mod legal de lege, indiferent de titular.Tot la proprietate se refera si art.135 din Constitutie

Cāt priveste dispozitiile din Codul civil referitoare la proprietate, le vom retine pe cele īnscrise īn art,480 C,civ., care prevede ca "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire".

Mai subliniem ca normele juridice civile reglementeaza continutul dreptului de proprietate (posesia, folosinta si dispozitia), precum si mijlocul specific de ocrotire a lui (actiunea īn revendicare), īnsa aceste aspecte vor fi analizate la institutiile corespunzatoare.

Cāt priveste principiul egalitatii īn fata legii civile, īn prealabil ,trebuie mentionat ca art.4 ali.2 si art.16 din Constitutie consacra, cu caracter general, principiul egalitatii īn fata legii.

Pentru persoanele fizice, principiul egalitatii īn fata legii civile este īnscris īn art.4 ali.2 din Decretul nr. 31/1954, potrivit caruia,"sexul, rasa, nationalitatea, religia, gradul de cultura sau originea nu au nici o īnraurire asupra capacitatii".

Cāt priveste persoanele juridice, acest principiu trebuie īnteles īn sensul ca toate persoanele juridice dintr-o anumita categorie se supun, īn mod egal, normelor juridice edictate pentru reglementarea acelei categorii de persoane juridice.

Principiul īmbinarii intereselor individuale cu interesele colective este consacrat atāt pentru persoanele fizice, cāt si pentru persoanele juridice. Art.1 alin.1 din Decretul nr.31/1954 dispune ca drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute īn scopul de a satisface interesele materiale si culturale īn acord cu interesul obstesc, potrivit legii si regulilor de convietuire..."iar art.3 alin.2 din acelasi act norminativ prevede ca drepturile civile "pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic si social"; art.26 lit.e din Decretul nr.31/1954 stabileste ca este persoana juridica acel colectiv de oameni care are o organizare de sine statatoare si un patrimoniu propriu afectat realizarii "unui anume scop, īn acord cu interesul obstesc".

si īn Constitutie se regasesc numeroase dispozitii care privesc acest principiu, spre exemplu, art.26 ,art37,art.41 alin.4 si 6 etc.

Principiul ocrotirii si garantarii drepturilor subiective civile este consacrat de o serie de dispozitii cuprinse īn Constitutie (art.1 ali.3,art.18 ,art.21 etc.) dar si īn art.3 ali.1 din Decretul nr,31/1954 potrivit caruia "drepturile civile sunt ocrotite de lege".Acelasi act normativ contine un īntreg capitol referitor la ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale. De asemenea, art,26 din Pactul international privin drepturile civile si politice ale omului (la care Romānia a aderat prin Decretul nr. 212/1974) dispune ca "toate persoanele sunt egale īn fata legii si au, fara discriminare, dreptul la o ocrotire egala din partea legii...". Garantarea drepturilor subiective civile este prevazuta si de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (ratificata de Romānia prin Legea nr.3471994).

2. Normele de drept civil

Izvoarele dreptului civil

Notiune

Norma de drept civil ar putea fi definita ca regula generala si abstracta care reglementeaza conduita subiectelor īn raporturile juridice civile.

Forma specifica de exprimare a normelor de drept civil poarta denumirea de izvor de drept civil. Acesta este sensul formal al expresiei "izvor de drep civil", expresie care este susceptibila si de al doilea īnteles. Astfel ,īn sens material, prin izvor al dreptului civil se desemneaza conditiile materiale de existenta care genereaza normele acestei ramuri de drept.

Īn principiu, singurele izvoare formale ale dreptului civil sunt actele normative, adica actele ce emana de la organele de stat īnvestite cu prerogativa legiferarii.

Īn functie de organul de stat de la care emana si de natura lor, deosebim urmatoarele categorii de acte normative ce pot constitui izvoiare ale dreptului civil:

legile (atat legile constitutionale, cāt si legile organice si legile ordinare);[7]

hotarārile si ordonantele Guvernului;

ordinele, instruntiunile si regulamentele conducatorilor organelor centrale ale administratiei de stat;

actele normative emise de autoritatile administratiei publice locale.

Īn rāndul izvoarelor dreptului civil vom include si actele normative anterioare anului 1990, īn masura īn care acesetea mai sunt in vigoare (legi, decrete, hotarāri ale Consiliului de Ministrii, ordine si instructiuni) precum si reglementarile internationale (conventii, pacte, acorduri etc.) la care Romānia este parte prin aderare sau ratificare.[8]

Principalul izvor al dreptului civil romān īl reprezinta Codul civil. Avānd ca model Codul civil francez de la 1804 ,Codul civil romān a fost adoptat īn anul 1864 si a intrat īn vigoare la 1 decembrie 1865. El este alcatuit dintr-un titlu preliminar - " Despre efectele si aplicare legilor īn genere"(art.1-5) - si trei carti : Cartea I - "Despre persoane" (īn prezent abrogata), Cartea II - "despre bunuri si despre osebitele modificari ale proprietatii" (art.644-1914). Codul civil constituie una dintre cele mai semnificative constante ale dreptului romān, deoarece, desi a suferit īn decursul timpului unele abrogari sau modificari, acestea nu au afectat principiile si institutiile sale fundamentale.

Clasificarea normenlor de drept civil

Norme juridice civile dispozitive si norme juridice civile imperative

Nornele de drept civil dispozitive sunt acelea care suplinesc sau interpreteaza vointa neexprimata sau insuficient exprimata a subiectelor de drept civil, īngaduind prin chiar continutul lor sa se deroge de la dispozitiile pe care le cuprind.

La rāndul lor, normele dispozitive se īmpart īn norme permisive si norme supletive.

Normele dispozitive sunt permisive daca nu impun, ci doar permit ca subiectele de drept sa aiba o anumita conduita daca vor. Ca exemple de norme de drept civil permisive citam: art.1296 ali.1 si 2 C.civ., potrivit caruia , "vinderea se poate face sau pur sau sub conditie. Ea poate avea de obiet doua sau mai multe arternative", art.1587 C.civ., care prevede ca partile pot stipula dobānzi pentru un īmprumut de bani, producte sau alte lucruri mobile.

Normele dispozitive sunt supletive daca stabilesc o anumita conduita, care este obligatorie pentru parti numai īn cazul īn care acestea nu au prevazut, prin vointa lor, o alta conduita. Ca exemple de norme juridice civile supletive mentionam: art.1305 C.civ., conform caruia , "spezele vānzarii sunt īn sarcina cumparatorului, īn lipsa de stipulatti contrara"; art.1024 C,civ., care prevede ca "termenul este presupus totdeauna ca s-a stipulat īn favoarea debitorului, daca nu rezulta din stipulattie sau din circumstante ca este primit si īn favoarea creditorului"etc.

Normele de drept civil imperative sunt acelea care impun subiectelor de drept civil o actiune sau le obliga la o abstentiune si, sub sanctiune, nu permit sa se deroge de la ele sau sa nu se aplice.

Din definitia de mai sus rezulta ca normele imperative se īmpart , la rāndul lor, īn norme onerative si norme prohibitive.

Normele imperative onerative prevad expres obligatia pentru parti de a avea o anumita conduita. De exemlu, art.813 C.civ., dispune ca " toate donatiunile se fac prin act autentic"; art. 994 C.civ., prevede ca, īn cazul īn care cel care a primit o plata nedatorata a fost de rea-credinta, atunci el trebuie sa restituie atāt lucrul, cāt si fructele produse de acesta din ziua platii.

Normele imperative prohibitive interzic expres o anumita conduita a parttilor. Ca exemple de norme de drept civil prohibitive mentionam: art.965 ali.2 C.civ., care prevede ca nu se pot face īndoieli asupra unei succesiuni viitoare; art.1513 C.civ., potrivit caruia, "este nul contractul prin care un asociat īsi stipuleaza nulitatea cāstigurilor. Asemenea, nula este conventia prin care s-a stipulat ca unul sau mai multi asociati sa fie scutiti de a participa la pierdere".

Norme juridice civile de ordine publica si norme juridice civile de ordine privata

Clasificarea normelor juridice civile īn dispozitive si imperative, asa cum am īnfatisat-o mai sus si cum, de altfel, este prezentata īn majoritatea lucrarilor de specialitate, ar fi utila prin ceea ce priveste faptul ca nerespectarea unei norme imperative ar atrage o serie de sanctiuni civile, īn vreme ce partile pot īnlatura (īn mod expres) aplicarea unor norme dispozitive, fara sa intervina pentru aceasta vreo sanctine civila. Ea īnsa nu este suficienta pentru a explica existenta unor diferente de regim juridic īn cazul anumitor institutii, īn special regimul juridic diferit al nulitatii absolute si al nulitatii relative .

Tocmai de aceea, s-ar impune o adoua clasificare, īn sensul de a distinge īntre normele juridice civile de ordine publica si normele juridice civile de ordine privata, iar aceasta clasificare ar avea drept criteriu finalitatea textului legal, adica natura interesului ocrotit prin edictarea normei juridice civile. Potrivit acestui criteriu, norma de drept civil este de ordine privata daca urmareste ocrotirea unui interes individual, īn schimb, este de ordine publica daca depaseste cadrul interesului individual al subiectelor de drept civil, protejānd (si) un interes general, public.

Corelānd aceasta clasificare a normelor juridice civile cu cea anterioara, vom observa ca normele de ordine publica sunt īntotdeauna si norme imperative, īnsa nu toate normele jurudice civile imperative sunt si norme de ordine publica; de asemenea, normele dispozitive sunt īntotdeauna si norme de ordine privata, īnsa nu toate normele juridice civile de ordine privata sunt si norme dispozitive. Īn alte cuvinte, normele juridice civile imperative pot fi norme de ordine privata ,daca partile nu pot deroga de la ele īn momentul īncheierii actului juridic, īnsa, ulterior acestui moment, īn anumite conditii, legea permite derogarea (de exemplu, partea interesata renunta la dreptul de a invoca nulitatea relativa a actului juridic īncheiat cu nerespectarea unei norme de ordine privata), dar pot fi si norme de ordine publica, atunci cānd derogarea nu este admisa de lege nici dupa īncheierea actului juridic.

Norme juridice civile generale si norme juridice civile speciale

Īn functie de īntinderea cāmpului de aplicare, normele de drept civil se īmpart īn norme generale si norme speciale.

Prin norme de drept civil generale desemnam acele norme care se aplica īn toate cazurile si īn orice materie, daca o dispozitie legala nu prevede altfel.

Normele de drept civil sunt speciale daca īsi gasesc aplicare numai īn cazurile expres stabilite de lege.

Calificarea unei norme de drept civil ca speciala sau generala prezinta importanta practica deosebita, deoarece norma generala reprezinta situatie de drept comun, iar norma speciala constituie exceptia, astfel īncāt trebuie respectate doua reguli: norma speciala deroga de la norma generala - specialia generalibus derogant; norma generala nu deroga de la norma speciala - generalia specialegus non derogant.

Fiind derogatorie de la norma generala rezulta ca norma speciala se aplica ori de cāte ori ne gasim īn fata unui caz ce intra sub incidenta prevederilor sale, deci norma speciala se aplica prioritar fata de norma generala, chiar si atunci cānd norma speciala este mai veche decāt norma generala.

Pe cale de consecinta, ar trebui sa se admita ca o norma de drept civil speciala nu poate fi modificata sau abrogata decāt expres de o norme generala ulterioara. Aceasta concluzie rezulta si din regula exprimata mai sus prin adagiul generalia specialibus non derogant , īn sensul ca, daca norma generala (ulterioara) nu deroga de la norma speciala (anterioara) īnseamna ca aceasta din urma nu a fost modificata sau abrogata. Spre exemplu, Legea nr.21/1924, care reglementeaza persoanele juridice de drept privat, nu a fost modificata si nici abrogata de Decretul nr.31/1954 care cuprinde norme generale referitoare la persoanele juridice.

Pentru aspectele pe care nu le reglementeaza, norma speciala se completeaza cu normele generale īn materie (spre exemplu, din īmprejurarea ca Legea nr.144/1996 nu prevede dispozitii referitoare la cesiunea contractului de īnchiriere a locuintei, nu trebuie  trasa concluzia ca o asemenea operatiune juridica ar fi interzisa deoarece contractul de īnchiriere a locuintei este o varietate a contractului de locatiune de drept comun, deci, Legea nr. 114/1996, care are caracterul de lege speciala, se completeaza pentru aspectele pe care nu le reglementeaza, cum este cazul cesiunii contractului, cu dispozitiile de drept comun ale Codului si īn materie de locatiune, inclusiv cu art.1418 C.civ.) , iar nu cu alte norme speciale afara de cazurile expres prevazute de lege. Aceasta concluzie este impusa de īnsasi regula specialia generalibus derogant, īn sensul ca, fiind derogatorie de la dreptul comun, norma speciala este de stricta interpretare si aplicare, deci nu poate fi aplicata, prin analogie la situatiile ce nu se īncadreaza īn prevederile sale, aceste situatii urmānd a fi guvernate de normele generale.