CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR MIJLOACELOR DE TRANSPORT
3.1 ASPECTE GENERALE
Prin mijloacele de transport se intelege, în criminalistică, numai cele utilizate pe drumurile si soselele publice, forestiere, cele ale santierelor, fiind scoase din aceasta sfera mijloacele de transport feroviar, maritim sau aerian.
Mijloacele de transport, concepute în acest sens restrâns, crează la locul faptei, o gamă foarte variată de urme, cu ocazia savârsirii a diferite infractiuni, cum sunt accidentele de circulatie, delapidările si furturile, pentru transportarea bunurilor sustrase, si mai rar în cazurile de omor intentionat.
Investigarea urmelor mijloacelor de transport reprezintă o activitate frecventă a organelor de urmărire penală, îndeosebi în cazul accidentelor de circulatie si al furtului de autoturisme. Din categoria mijloacelor de transport fac parte atât vehiculele cu tractiune mecanică, cât si cele cu tractiune animală sau actionate de forta omului.
Potrivit opiniilor exprimate în literatura de specialitate, prin urmă a mijloacelor de transport se întelege orice modificare produsă de sistemul de rulare, de celelalte componente, pe obiectele sau suprafetele cu care vehiculul a venit în contact
După modul de formare si aspectul sub care se prezintă urmele create la locul faptei prin folosirea mijloacelor de transport sunt de reproducere, de obiecte sau resturi de obiecte. După natura obiectului creator pot exista mai multe tipuri de urme: urme lăsate de autovehicule de diferite tipuri; urme create de vehicule cu tractiune animală, cum sunt cărutele si săniile; urme formate prin folosirea mijloacelor de transport actionate de om, cum sunt bicicletele, roabele, schiuri etc.
Formarea lor depinde de o multitudine de factori, printre cei mai importanti numărându-se:
l În functie de natura suprafetei pe care rulează, urmele sunt de suprafată sau de adâncime, de stratificare sau de destratificare, după
1. L. Coman, "Tratat practic de criminalistica", vol. 1, pag. 258.
cum vehiculul se deplasează pe asfalt, pământ moale, zăpadă, praf, nisip etc.
l Modul de miscare al mijloacelor de transport care, în timpul deplasării sau rulării normale, crează urme statice, spre deosebire de frânare, situatie în care urmele sunt dinamice.
l Tipul de bandaj sau sină cu care sunt prevazute rotile, ponderea fiind detinută de anvelope cu cauciuc cu un desen antiderapant variat, în prezent folosite frecvent si la vehicule cu tractiune animală. Pe lângă acestea se mai întâlnesc sinele metalice specifice cărutelor, sinele tractoarelor sau ale altor autovehicule grele. Există si tălpi metalice (uneori si de lemn) întâlnite la sănii, dar si la elicoptere, planoare, ale căror urme sunt cu precădere dinamice.
Pe lângă urmele specifice sistemului de rulare, frecvent se întâlnesc si urme ale uno 121e45b r părti din caroserie, ale diverselor subansamble (bară de protectie, masca radiatorului, capotă etc) formate prin diverse modalităti, cum sunt lovirile, tamponările, frecările.
A. Dintre urmele mijloacelor de transport, în practica cercetării criminalistice, frecventa cea mai mare o au urmele create de autovehicule cu prilejul producerii accidentelor de circulatie sau în procesul săvârsirii anumitor infractiuni de altă natură.
Autovehiculele lasă la locul faptei urme create nemijlocit de roti, îmbrăcate în anvelope umplute cu aer comprimat, urme de impact cu alte obiecte , urme sub formă de obiecte sau resturi de obiecte, precum si urme din variate substante sub formă de bălti, pete, picături si mânjituri
În accidentele de circulatie aproape fără exceptie victima devine purtătoare de urme, ca efect al lovirii, proiectării, călcării sau târârii inerente impactului, contactul cu diverse părti ale autovehiculul (roti, bara de protectie, radiator, faruri, cutia de viteze, osii, diferential etc) provoacă vătămări, deteriorări, urme de frecare, de adăncime si de stratificare
Urmele servesc în primul rând la reconstituirea dinamicii accidentului. În al doilea rând prin intermediul urmelor se încearcă identificarea vehiculului generator al accidentului. sansele de identificare cresc în cazul urmelor rezultate din contactul cu o piesă ce prezintă o anumită configuratie si volum. Astfel urmele de contur (mască, faruri) facilitează recunoasterea piesei, putându-se conchide că a fost posibil să se fi lovit cu acea parte. Când urma reproduce fidel detalii strict individuale se poate chiar identifica vehiculul. În accidentele de circulatie auto o categorie aparte de urme o constituie cele lăsate de anvelope, ale căror profiluri de pe banda de rulare formează un model propriu fiecărei mărci si model de autovehicul. Acest model se imprimă în totalitate sau partial, clar sau îmbâcsit. O persoană călcată de un autovehicul, deci un obstacol cu relief neuniform, nu oferă întotdeauna conditii de redare ale unui suport plan si dur cum este carosabilul, după cum nici hainele nu reprezintă un material primitor ideal. În afara culorii, imprimeului si tesăturii care pot masca o urmă slabă, hainele sunt mototolite. Pliurile generează intreruperi ale urmei, concretizate în portiuni albe. Cu toate aceste neajunsuri în practica de expertiză se cunosc destule cazuri în care urmele, fie si incomplete, au permis stabilirea apartenentei de gen, adică a tipului anvelopei. Identificarea individuală are loc când urma incriminată reproduce detalii definitorii pentru un singur exemplar de anvelopă: defect de uzură (rupturi, profiluri roase) sau modificări temporare intervenite în timpul rulării (pietre ori alte corpuri fixate în santuri).
Identificarea anvelopei înseamnă implicit identificarea autovehiculului, cu conditia ca anvelopa să nu fi fost înlocuită. Pentru evitarea manoperelor frauduloase ar trebui întotdeauna să se facă consemnări cu privire la anvelope în procesul verbal de constatare a stării tehnice a autovehiculului postaccident
Urmele create de rotile autovehiculului, după modul de formare, sunt statice si dinamice. Primele se crează în procesul obisnuit de rulare al rotilor pe traseul de circulatie, cu detasare si depunere de substantă, când se formează urme de stratificare sau de destratificare, ori prin imprimarea lor în masa obiectului primitor, realizându-se astfel urme de adâncime. În ambele situatii, de obicei, sunt reproduse în urmele create atât trăsăturile de grup ale obiectului creator, respectiv ale anvelopei, cât si unele din caracteristicile sale individuale. Din sfera caracteristicilor de grup putem aminti configuratia desenului antiderapant, lătimea benzilor de rulare a anvelopei, circumferinta anvelopei. Caracteristicele individuale ale anvelopelor provin din utilizarea acestora, din uzura lor, concretizate în unele cicatrice de pe banda de rulare, anumite particularităti de uzura ori din reparatii.
Alături de aceste caracteristici, mai pot fi mentionate, drept trăsături de grup, desenul antiderapant lateral la anvelopele destinate autovehiculelor de tonaj mare, redat în urmele de adâncime, distanta dintre urmele create de rotile de pe aceasi osie, numărul rotilor de pe osia din spate (una sau două).
Prin studiul urmelor statice (de suprafată sau de adâncime) se poate determina tipul autovehiculului, directia de circulatie, prin intermediul anumitor caracteristici ale desenului antiderapant imprimat în urmă. De asemenea, în cazul unor detalii individuale se poate ajunge până la identitate. Anumite autovehicule de tonaj mare au pe anvelope desene antiderapante sub formă de W, V sau un desen ce aminteste de aspectul cetinii de brad. Pentru a avea o mai bună aderentă la sol,
1.Vladimir Belis, "Tratat de medicina legala", vol 1, pag. 753
fixarea rotii pe osie se face astfel ca desenul de pe anvelopă să aibă deschiderea în directia miscării. Deci urmele create de anvelope cu asemenea desene indică, la locul faptei, directia de circulatie a unui autovehicul care este dispărut de la locul faptei. Partea deschisă a urmei create de atare desen antiderapant se află în directia miscării autovehiculului creator.
Directia de circulatie tot după caracterul desenului antiderapant se mai poate stabili si prin studiul urmelor de adâncime lăsate la locul faptei de autovehiculele de tonaj mare. În aceste urme sunt redate caracteristicile desenului antiderapant lateral, sub formă de plinuri si goluri în pozitie de rază de cerc. Datorită rulării rotii, plinurile si golurile respective vor crea urme orientate usor în directia miscării autovehiculului.
Urmele dinamice, lăsate de rotile frânate ale autovehiculului, se prezintă sub formă de dâre paralele, de culoare închisă, datorită desprinderii de pe suprafata anvelopelor a unor particule minuscule de substantă. Aceste urme au un început usor imprimat, după care urma devine tot mai pronuntată în lătime si în intensitate, sfârsitul este puternic imprimat si cu mici depozite de pietricele, praf, noroi si alte impurităti antrenate de pe sosea în momentul frânării. Deci în comparatie cu începutul, sfârsitul urmei este bine delimitat.
Distanta dintre urmele dinamice, lătimea si numărul lor sunt elemente de grup ale masinii, forma generală sub care se prezintă indică directia de miscare, adică totdeauna au un început usor, iar sfârsitul este pronuntat. Lungimea si numărul acestora conduc la determinarea vitezei de circulatie. Dar, la determinarea vitezei de circulatie a autovehiculului care le-a creat, se are în vedere că lungimea acestor urme mai depinde, în afară de viteză, care este de fapt cauza principală, si de alte cauze. Astfel, asupra lungimii urmei de frânare mai influentează natura soselei, inclinatia ei, gradul de umiditate, greutatea masinii, felul încărcăturii etc.
l Urmele de impact ale mijloacelor de transport se formează prin actiunea nemijlocită a cel putin unui autovehicul asupra obiectelor întâlnite în cale. De obicei, asemenea obiecte sunt felurite vehicule, cu tractiune mecanică sau animală, persoane în miscare sau stationate pe traseul de circulatie, diferite obiecte aflate pe marginea drumului în cauză, cum sunt stâlpii de telegraf, pomii ornamentali, gardurile, zidurile caselor etc.
Prin formele si dimensiunile lor, aspectele de detaliu sub care se prezintă, înăltimea la care se află fată de sol, substantele străine pe care le contin, aceste urme evidentiază modul de săvârsire a faptei, tipul masinii, directia din care s-a produs lovirea, iar dacă contin detalii individuale ale autovehiculului creator sunt utile si la identificarea acestuia. O caracteristică oarecum proprie a acestor urme constă în faptul că ele se formează pe ambele obiecte venite în contact prin ciocnire.
Autovehiculul lasă urme de impact pe obiectele cu care vine în contact, iar obiectul respectiv pierde o parte din masa sa, parte ce se depune pe autovehiculul în cauză.
l Urme sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite din autovehiculul propriu-zis sau din încărcătura acestuia, se crează în procesul accidentelor de circulatie sau pe traseul de fugă de la locul faptei. Asemenea urme constau în fragmente din piesele autovehiculului, cum sunt cioburile rezultate din spargerea farurilor, oglinzilor retrovizoare, a geamurilor, resturi desprinse, în timpul impactului, din caroserie , pelicule de vopsea. Alături de acestea, de multe ori rămân la locul faptei obiecte din încărcătura masinii în cauză, cum sunt ambalaje ale mărfurilor transportate, resturi din mărfurile respective ori din ambalajele deteriorate etc.
În primul rând, aceste urme vin în ajutorul organelor penale în procesul urmăririi autovehiculelor dispărute de la locul faptei după care, prin examenul de expertiză, se poate ajunge în procesul de identificare, dacă nu mai mult, până la determinarea apartenentei de grup, care constatare, în colaborare cu alte probe, se realizează chiar identificarea propriu-zisă. De pildă, prin examenele macroscopice, sub radiatii ultraviolete si prin analize chimice a peliculelor de vopsea, de foarte multe ori s-au stabilit de date utile în privinta autovehiculului fugit de la locul faptei, mai ales când peliculele respective de vopsea erau în cantitate suficientă pentru asemenea examen
l Urmele sub formă de substantă desprinse de pe autovehicule se întâlnesc mai rar în practica cercetării criminalistice, în comparatie cu cele amintite, dar când totusi se descoperă la locul faptei, prezintă utilitate pentru cercetarea criminalistică. Ele se crează datorită pierderilor de ulei sau benzină pe traseul de circulatie. Prin forma lor, aceste urme indică directia de deplasare a masinii. Ele au formă de pară, cu partea mai alungită în directia miscării, datorită curentului de aer care impinge masa picăturii în partea opusă miscării. O valoare asemănătoare o au si stropii de apă proiectati de autovehicul sub formă de evantai deschis înainte când trece, pe traseu, pri bălti, care si după evaporarea apei rămân imprimati pe sol ca usoare pete de noroi uscat.
B. Urmele lăsate de vehicule cu tractiune animală si de cele puse în miscare prin actiunea omului se întâlnesc tot mai rar în practica cercetării criminalistice. Aceasta, în primul rând, pentru că asemenea mijloace de transport se utilizează foarte rar în comparatie cu autovehiculele, iar, în al doilea rând datorită vitezei lor reduse, si
1. I. Mircea, "Cercetarea la fata locului a accidentului de circulatie", in, "Studia Universitatis Babes-Bolyai, Cluj ,1964, pag. 160.
accidentele se produc mai rar prin ele. Se mai întâlnesc, totusi, în unele infractiuni de furt, de delapidare si ceva mai des în infractiunile silvice.
Vehiculele cu tractiune animală si cele actionate de om sunt cărutele, înzestrare cu roti si utilizabile tot timpul anului, săniile de diferite tipuri si schiurile, prevăzute cu tălpi pentru alunecare, destinate transportului numai pe zăpadă, în sezonul rece.
l Rotile îmbrăcate în sine metalice, fiind de constructie artizanală, crează pe traseul de circulatie urme ce se deosebesc cu usurintă de orice urme de altă natură. Datorită unui joc usor al rotilor pe osie chiar când sunt noi, urmele lăsate de ele pe sol sunt usor serpuite. Din această cauză distanta dintre urmele create de rotile de pe aceasi osie prezintă diferite de mărime. Această diferentă este mai perceptibilă în cazul când rotile se află într-un grad avansat de uzură, jocul pe osie fiind si mai mare.
Avantajul acestor urme constă în faptul că orice detaliu de pe roată imprimat pe sol reprezintă o trăsătură individuală a rotii, tocmai fiindcă aceste roti sunt de constructie artizanală. Pot fi, deci, socotite ca particularităti individuale ale rotii: distanta dintre cuiele ce fixează sina pe roată, lipsa unor cuie, lătimea unei sine, în aceste situatii, locul de sudură a sinei pe roată, precum si anumite elemente de uzură. Mai mult decât atât, lătimea sinelor de pe roti poate să fie diferită chiar la aceasi cărută, precum si gradul lor de uzură.
l Săniile cu tălpile construite din fier sau din lemn, de multe ori acestea din urmă având tălpile bandajate cu sine metalice. Multe din sănii, pentru mai multă stabilitate, au tălpile înclinate usor în interior si în spate sunt mai îndepărtate decât în fată.
Urmele create de sănii pe zăpadă se prezintă sub formă de dâre paralele. Ele prezintă importantă pentru cercetarea criminalistică în privinta lătimii lor, distantei dintre ele, precum si prin particularitătile pe care le au. Ca particularităti, în aceste urme sunt redate unele caracteristici de uzură, sub fofmă de striatii paralele. Numărul acestor striatii, mărimea lor, distanta dintre ele constituie elemente pentru identificarea săniei în cauză.
l Urmele de copite ori de picioare ale omului însotesc pe traseul de circulatie al acestor vehicule. Prin aceste urme se stabilesc dacă vehiculul a fost tras de om sau de animal, ce fel de animal, mărimea animalului si directia de circulatie . Când în aceste urme sunt descoperite caracteristici individuale, procesul identificării ajunge până la stabilirea identitătii obiectului creator.
lUrmele de schiuri, ca aspect general, se aseamănă cu cele create de sănii. Distanta dintre aceste urme nu este constantă, fiind mai mare sau mai mică în functie de gradul îndepărtării picioarelor în timpul mersului. Lătimea urmelor de schiuri, de obicei, rămâne fără semnificatie pentru cercetarea criminalistică, în schimb santurile, lătimea lor sunt utile la determinarea tipului. În părtile laterale ale urmelor lăsate de schiuri se întâlnesc si urmele create de betele utilizate, înclinate în directia de înaintare. Detaliile de uzură si mai rar cele de fabricatie constituie elemente utile pentru identificarea obiectului creator.
3.2 CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI A URMELOR MIJLOACELOR DE TRANSPORT
Investigarea la fata locului a urmelor apartinând mijloacelor de transport este o activitate complexă, uneori cu un grad deosebit de dificultate, mai ales în ipoteza accidentelor cu consecinte grave. Dificultăti sporite apar în ipoteza părăsirii locului faptei de către
1. L. Coman, "Tratat practic de criminalistica", vol. 1, Bucuresti, 1976, pag. 263.
vehiculul antrenat în accident, ca si în săvârsirea unor alte infractiuni în care autorul s-a folosit de un vehicul.
Raportându-ne strict la examinarea si intrepretarea urmelor descoperite, prin cercetarea la fata locului se poate stabili tipul de vehicul, directia de deplasare, viteza de circulatie.
Stabilirea tipului de vehicul este posibilă prin determinarea mai multor parametri reflectati în urme. Astfel, o determinare generică se face pe baza măsurării ecartamentului sau a lătimii dintre rotile din spate ale autovehiculului, măsurare efectuată între centrul celor două urme paralele. Măsurarea se poate practica si pentru rotile din fată, însă aceasta este posibilă cu exactitate numai în ipoteza în care vehiculul a virat, situatie în care urmele rotilor anterioare nu mai sunt acoperite de cele din spate, intrucât descriu un unghi de virare mai mic.
Elemente de identificare prezintă si forma desenului antiderapant, lătimea bandajului rotii si diametrul rotii, ultimul element posibil de stabilit prin măsurarea distantei dintre două puncte caracteristice care se repetă în urmă, cum ar fi o uzură, prezenta unui corp străin în nervurile desenului antiderapant, ca si locul de îmbinare al sinei metalice ce îmbracă roata. Cu toată uniformitatea desenelor antiderapante ale anvelopelor, în multe cazuri este efectiv posibilă individualizarea lor prin elementele specifice de uzură, ca si prin prezenta corpurilor străine în nervuri.
Alte urme care servesc la determinarea tipului de vehicul pot fi întâlnite pe corpul victimei sau pe obiectul lovit. De exemplu, înăltimea si forma leziunilor formate pe bara de protectie, de faruri, de alte părti ale caroseriei. Acestora li se mai adaugă urmele de vopsea si resturile de metal, cioburile de sticlă provenite din faruri, parbrize, lămpi de semnalizare, bucăti de lemn, obiecte căzute sau desprinse din caroserie, diverse scurgeri de lichide etc.
Determinarea directiei de deplasare se face pe baza urmelor statice (de adâncime sau de suprafată) ale desenului antiderapant, ca si după forma picăturilor de ulei, a stropilor de apă sau noroi aruncati de roti în timpul mersului, urmele acestora având o formă alungită, cu partea ascutită în directia de mers. Directia se mai poate determina si după forma urmelor de frânare, după gradul de imprimare al acestora, mai pronuntat în sensul de mers, după unghiul de culoare a vegetatiei, inclusiv după cum a fost miscat materialul cu care este acoperit drumul, de către badajul rotilor, de senile, de tălpile săniilor s.a. La vehiculele tractate decătre animale, determinarea directiei de mers se face după pozitia copitei sau potcoavei.
Lungimea urmei de frânare mai depinde si de gradul de aderentă al anvelopelor la suprafata drumului, determinat de uzura pneurilor, de starea drumului (uscat, umed, acoperit cu mâzgă, pete de ulei, polei s.a.) si de eficienta frânelor. Desigur că urmele de frânare sunt specifice în primul rând autovehiculelor pe roti, ele fiind foarte rar întâlnite în cazul vehiculelor cu tractiune animală. De asemenea, în ipoteza vehiculelor cu senile ori cu tălpi metalice sau de lemn, nu putem vorbi de urme de frânare, întrucât prin natura acestor mijloace de transport urmele au caractere dinamice, o situatie oarecum asemănătoare întâlnindu-se si la vehiculele cu roti îmbrăcate cu sine metalice, marea majoritate cu tractiune animală. Fireste, si în cazul vehiculelor cu tălpi metalice pot fi întâlnite urme statice, cele mai valoroase pentru identificere fiind cele de adâncime, cum ar fi, de pildă, în ipoteza aterizării unui elicopter (echipat cu un tren de aterizare cu tălpi metalice), ori în ipoteza stationării mai mult timp într-un loc a vehiculului pe un teren moale.
Metode si mijloace de fixare a urmelor mijloacelor de transport. Fixarea urmelor mijloacelor de transport se realizează prin metodele si mijloacele tehnice aplicate la urmele de picioare si ale instrumentelor de spargere, respectiv prin descrierea în procesul verbal de cercetare la fata locului, fotografiere, desenare, iar cele de adâncime si prin mulare.
Descrierea acestor urme se face în două faze, după ce s-au făcut măsurătorile necesare. În acest scop, urmele mijloacelor de transport se măsoară în functie de natura lor.
Pentru descrierea urmelor create de rotile autovehiculelor trebuie să se măsoare: lătimea fiecărei urme în parte; circumferinta rotii, luând un anumit detaliu din urmă drept punct de reper si până la repetarea lui imediată pe traseul de circulatie; distanta dintre urmele rotilor de pe aceasi osie, de la mijlocul uneia până la mijlocul celeilalte, deoarece lătimea de rulare a anvelopei nu este aceeasi, ea fiind determinată de cantitatea de aer din interior, de greutatea masinii si a încărcăturii, precum si de viteza de circulatie; în cazul rotilor jumelate, întâlnite la camioane si autobuze pe osiile din spate, se măsoară ditanta cuprinsă între urmele rotilor, să zicem, din dreapta si între urmele rotilor din stânga de pe aceeasi osie , sau distanta dintre urmele lăsate de rotile exterioare si apoi distanta dintre urmele rotilor interioare de pe aceeasi osie; urmele create de rotile din fată se pot fixa numai la viraje, deoarece în mersul drept ele sunt distruse de rotile din spate.
La urmele de frânare, pentru descriere, întâi se determină câte sunt, unde încep si care sunt caracteristicile lor la oprire, lungimea
1. L. Coman, Gh. Dinita, "Cercetarea la fat locului a accidentelor de circulatie", Bucuresti, 1970, pag.36.
fiecărei urme în parte, iar distantele dintre urmele de frânare lăsate de rotile de pe aceeasi osie se măsoară tot la fel ca si urmele statice ale rotilor. De asemenea, se mentionează în procesul verbal dacă urmele de frânare sunt pe o parte sau pe ambele părti ale autovehiculului, numai ale rotilor din spate ori ale celor din fată. Totodată nu se pierd din vedere detaliile observate la fiecare urmă în parte, indiferent dacă este urmă statică sau dinamică, corpurile străine descoperite în urme si cum anume se prezintă corpurile respective, ce aspect si ce culoare au ele.
Urmele de impact se descriu, întâi, sub aspect general, adică pe ce fel de obiect se află, la ce înnăltime se află fată de sol, aspectul si dimensiunile lor, mărimea fiecărei urme în parte, aspectul si culoarea sa, corpurile străine care se observă în fiecare urmă, ce culoare si ce mărime au acele corpuri.
Urmele sub formă de obiecte sau de substantă depusă pe sol ori pe diferite obiecte în timpul săvârsirii faptei se descriu, la început, sub aspect general, adică se arată cum se prezintă ele, ce aspect au, pe ce zone ale locului faptei se află, ce fel de urme sunt în imediata lor apropiere etc. După descrierea generală, se descrie fiecare urmă în parte, tinând seamă de natura ei, când se mentionează dacă este urmă sub formă de cioburi de sticlă, de obiecte ori resturi ale acestora, ce fel de obiecte, provenienta lor probabilă, aspectul si culoarea lor, iar dacă urmele se prezintă sub aspect de pete, trebuie mentionate mărimea si forma lor, culoarea sub care se prezintă, în stare fluidă sau deja deshidratate, corpurile străine descoperite pe suprafata lor.
Urmele cărutelor si ale săniilor pentru a fi descrise în procesul verbal de cercetare la fata locului, în prealabil se măsoară distanta dintre ele, lătimea si lungimea lor. Urmele cărutelor, fiind serpuite, se fac trei-patru măsurători între urmele lăsate de rotile de pe aceeasi osie, după care se face media, apoi se măsoară lătimea creată de sinele de pe fiecare roată, când acest lucru este posibil, lungimea sinelor de pe roti, dintr-un punct bine redat în urmă până unde acesta se repetă, obtinându-se astfel circumferinta rotii, asa cum am văzut si în cazul stabilirii lungimii anvelopei la urmele lăsate de rotile autovehiculelor.
În privinta detaliilor, nu se pierd din vedere distantele dintre cuiele ce fixează sina pe roată, floarea fiecărui cui în parte, lipsa unor cuie de pe sină, modul de sudură dintre capetele sinelor, precum si unele elemente de uzură descoperite în urmele rotilor.
Urmele săniilor se descriu, pentru început, tinând seama de aspectul lor general, de distanta dintre ele, lătimea lor, directia de circulatie, dacă rezultă aceasta din aspectul lor general. Pentru aceste date, trebuie să se măsoare lătimea dintre urmele lăsate de cele două tălpi, întâi, din exteriorul unei urme până in exteriorul celeilalte si, apoi, din interiorul uneia până în interiorul celeilalte, după care se măsoară lătimea fiecărei urme în parte. La detalii se descriu striatiile ce există în fiecare urmă, lătimea lor, distanta dintre ele, dacă asemenea striatii pot fi observate cu ochiul liber.
Urmele copitelor animalelor de tractiune se măsoară în lungime si în lătime, iar dacă sunt de potcoave, se măsoară lătimea potcoavei în trei părti (lateral si vârf), distanta dintre capetele potcoavei, precum si anumite detalii de uzură.
Fotografierea urmelor mijloacelor de transport este, în ordine, al doilea procedeu de fixare. Ca si descrierea, fotografierea se realizează tot în două faze. În prima fază se fac fotografii ale obiectelor principale, adică în imagini se includ urmele pe locurile în care se află, precum si raporturile dintre ele. De pildă, urmele rotilor sau ale tălpilor săniilor se vor fotografia dintr-un loc care să permită includerea în imagine a unui traseu de circulatie de doi-trei metri, astfel încât să fie redate clar urmele respective, pozitia uneia fată de alta. Asemenea loc de fotografiere poate fi pe un trepied înalt, cu un obiectiv superangular orientat perpendicular pe solul cu urmele supuse fixării.
Pentru iluminare, mai potrivită este lumina naturală. Când totusi aceasta nu poate fi utilizată, se recurge la folosirea luminii artificiale, de preferintă a becurilor mate racordate la reteaua electrică. Izvorul principal de lumină artificială se asează în spatele aparatului fotografic si altul secundar ca intensitate, situat intr-o parte a câmpului de fotografiat, pentru crearea de usoare umbre pe suprafata solului cercetat. Pentru fixarea acestor urme se recurge uneori si la filmare, prin care se imprimă din mai multe pozitii si mult mai clar forma, dimensiunile si raportul urmelor cu diferite obiecte într-un spatiu mai limitat al locului faptei
A doua fază a fotografierii priveste fixarea urmelor descoperite în toate detaliile lor. Din traseul urmelor lăsate de roti sau de tălpi se alege un segment sau două cu mai multe detalii, iar când urma este redusă în dimensiuni, cum ar fi cele de tamponare, de picioare sau copite, se fotografiază în întregime. Alături de aceste urme este potrivit să se aseze o riglă gradată, pentru realizarea fotografiei la scară. Aparatul fotografic se asează astfel ca obiectivul să aibă o pozitie perpendiculară pe urmă si să fie la asemenea distantă fată de aceasta încât să fie evidentiate în vizor toate detaliile vizibile cu ochiul liber.
În cazul urmelor de mici dimensiuni, cum sunt picăturile de ulei sau de apă, peliculele de vopsea ori lacurile din care vopseaua s-a desprins, dacă-i necesar se recurge la intercalarea inelelor intermediare, ca în cazurile fotografierii urmelor de mâini. Dacă nu ne putem folosi de lumina naturală, iluminarea artificială se realizează cu două izvoare de
1. I. Anghelescu, A. Barciuc, "Filmul judiciar", Bucuresti, 1974, pag. 73.
intensitate diferită. Primul, mai puternic, se asează în spatele aparatului fotografic, care să proiecteze razele perpendicular pe urmă. Al doilea izvor de lumină, mai slab, se asează intr-o parte a aparatului fotografic, astfel ca razele sale să cadă pe urmă sub un unghi ascutit, pentru ca astfel, prin umbrele create, să fie evidentiate mai bine detaliile urmei.
Mularea urmelor de adâncime lăsate de rotile si tălpile mijloacelor de transport sau cele create prin tamponare cu diferite obiecte de pe traseul de circulatie se realizează, după descriere si fotografiere, prin folosirea a diferite substante, în functie de natura urmei si a obiectului pe care se află.
Urmele rotilor si ale tălpilor săniilor sau ale schiurilor se fixează cu ajutorul ghipsului si mai rar a sulfului topit, când este vorba de zăpadă. În scopul ridicării mulajului urmele se pregătesc ca si în cazul celor de picioare. Se alege o zonă de 25-30 cm, cu detalii mai clare, care se delimitează în capete prin cartoane sau printr-un gard din pământ ori din zăpadă. Pregătirea si procesul turnării pastei de mulaj sunt identice cu cele văzute în cazul urmelor de picioare. Urmele rezultate din tamponări cu variate obiecte, asemănându-se cu urmele instrumentelor de spargere, se fixează cu aceleasi substante ca acestea, aplicându-se procedee asemănătoare de pregătire si luare a mulajelor.
Ridicarea urmelor sub formă de obiecte sau resturi de obiecte este o operatie întreprinsă după descriere si fotografiere. Indiferent de natura urmei, mărimea ei, ridicarea se face astfel ca, întâi, să nu se distrugă eventualele urme de reproducere ce ar putea fi pe suprafata sa, apoi, pentru a nu creea urme noi.
Obiectele de dimensiuni mai mari se vor prinde cu mâinile de acele părti pe care, în mod obisnuit, nu se crează urme de mâini ori de altă natură. Obiectele de dimensiuni mai mici, cum sunt peliculele de vopsea, cioburile de sticlă rezultate din spargerea oglinzilor retrovizoare, a geamurilor, farurilor sau a parbrizelor, se vor ridica cu penseta. Ambalarea se face, în functie de natura lor, în saci curati ori în plicuri sau cutii separate pentru fiecare categorie de urme. Ambalajele se sigilează, făcându-se pe ele si mentiunile de rigoare.
3.3 Expertiza criminalistică a urmelor mijloacelor de transport
Expertiza criminalistică a urmelor mijloacelor de transport create de benzile de rulare, de alte părti ale vehiculului, a resturilor de obiecte, precum si a urmelor-materie este destinată să pună în evidentă o serie de caracteristici generale si individuale, pe baza cărora se stabileste tipul, modelul si culoarea autovehiculului, viteza si directia sa de deplasare
Totodată, se determină mecanismul de formare a urmei si partea din autovehicul care a creat-o, aspect necesar a fi clarificat îndeosebi în cazul prezentei urmelor pe corpul victimei. Se poate răspunde, de asemenea, la întrebări privind starea sistemului de frânare, dacă acesta actionează uniform pe toate rotile, ca si starea sistemului de directie sau a altor mecanisme.
Problema centrală pe care trebuie să o rezolve expertiza criminalistică rămâne, identificarea mijlocului de transport, ceea ce presupune prezentarea de modele de comparatie după banda de rulare, după alte părti care au creat urmele, ca si prelevarea de pelicule de vopsea sau alte materiale.
Frecvent, identificarea se realizează pe baza examenului comparativ dintre caracteristicile reflectate pe urma descoperită la locul faptei si modelele de comparatie obtinute de la anvelopelele autovehiculului suspect, luându-se în calcul atât caracteristicile lor
1. G. Iftimescu, in "Probleme de medicina judiciara si de criminalistica", vol 1, Ed. Medicala, Bucuresti, 1964, pag. 125-127.
generale cât si detaliile specifice desenului antiderapant (uzura, defectele de fabricatie).
Identificarea este posibilă, totodată, prin examinarea urmelor de resturi de obiecte (cioburi de faruri, fragmente de plastic specifice lanternelor stopurilor, părti ale diverselor ornamente, pelicule de vopsea macroscopice etc), resturi care fac posibilă reconstituirea piesei ori ansamblului din care a provenit. Operatia este denumită reconstituirea întregului după părtile sale componente.
|
