CERCETAREA CRIMINALISTICA A URMELOR INSTRUMENTELOR DE SPARGERE

CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR INSTRUMENTELOR DE SPARGERE

4.1 ASPECTE GENERALE

De multe ori , pentru a-si atinge scopul, infractorul este interesat să pătrundă într-o anumită încăpere, să deschidă un sertar, un 737g65h fiset, o casă de bani etc. Pentru aceasta el apelează la cele mai diverse metode sau instrumente, denumite generic în literatura de specialitate instrumente de spargere . Enumerarea acestor instrumente este aproape imposibil de realizat, mai ales că, în marea lor majoritate, au cu totul o altă destinatie.

Datorită varietătii acestor instrumente, atât ca natură si mărime, cât si ca destinatie, si urmele create prin folosirea lor sunt foarte variate. Din această cauză, încercările de clasificare au la bază criterii diferite,

1. Valeriu Manea, Constantin Dumitrescu, "Curs de tehnica criminalistica", Ed. Scoala militara de ofiteri activi a MI, pag. 152.

fapt care atrage după sine si sistematizarea studiului lor în cercetarea criminalistică.

După tipul lor, urmele instrumentelor de spargere pot fi clasificate în urme de adâncime sau de suprafată, statice ori dinamice si, de regulă, vizibile. După modul lor de formare ele se clasifică în urme de tăiere, de apăsare, de frecare si urme de lovire Prin această clasificare, fiecare urmă, din cadrul grupelor astfel delimitate, are anumite trăsături generale corespunzătoare grupei sale, precum si unele caracteristici individuale.

Urmele de tăiere prezintă mare importantă la identificarea instrumentului creator. Ele sunt dinamice, cu aspect general de striatii paralele, create de lama instrumentului utilizat, prin distrugerea mecanică fie a masei fibroase din lemn, fie a substantei obiectului primitor în zona vătămată.

Pentru crearea acestor urme, obiectul creator si obiectul primitor trebuie să aibă anumite însusiri. Obiectul creator trebuie să fie mai dur decât cel primitor, să fie prevăzut cu una sau două lame de tăiere, care să producă, prin actiunea mecanică, o modificare în volumul obiectului primitor. În rândul acestor obiecte pot fi amintite toporul, cutitul, dalta, foarfecele, clestele, burghiul etc. Al doilea obiect (primitor de urmă), în comparatie cu primul, trebuie să fie mai putin dur, să aibă o structură fină, ca prin deformările ce le suferă să redea caracteristicile vizibile si chiar invizibile ale instrumentului creator. Perfectiunea caracteristicilor generale si individuale, imprimate sub formă de striatii în masa obiectului primitor, depinde de structura celor două obiecte si de modul cum se actionează în procesul tăierii.

1. C. Suciu, "Criminalistica", pag. 265.

În functie de orientarea imperfectiunilor de pe lama obiectului

creator, striatiile create pe obiectul primitor pot fi pe o parte proeminente si pe alta, corespunzător primelor, sub formă de santuri paralele. Când însă imperfectiunile de pe lamă sunt orientate într-o parte si alta, în aceeasi zonă, striatiile create vor fi pe ambele părti sub formă de santuri paralele. O influentă însemnată asupra acestor striatii, create de topoare, cutit, dălti, are si unghiul sub care se actionează cu instrumentul asupra obiectului primitor. Când se taie, de pildă, cu toporul în masa lemnoasă ori cu cutitul în diferite alimente perpendicular pe obiectul în cauză, striatiile create vor fi mai îndepărtate unele de altele decât în tăierile executate sub un unghi ascutit. De asemenea pozitia striatiilor este diferită în functie de faptul dacă tăierea s-a realizat cu mâna stângă sau cu cea dreaptă

Urmele de tăiere create cu felurite cleste sau foarfeci pentru tăiat obiecte din metal, datorită actiunii lamelor din două părti opuse, totdeauna vor fi perechi, cu părtile de început în exteriorul obiectului primitor si sfârsitul în interiorul masei sale. Aproape totdeauna aceste urme sunt invizibile si de mici dimensiuni în privinta lungimiilor, din care cauză studierea si fixarea lor se face cu mai mari sanse de succes în conditii de laborator, folosindu-se aparatură optică adecvată.

Alte urme de tăiere sunt cele create de sfredele si burghie. Sfredelele, ca unelte de găurit obiecte din lemn prin răsucire în jurul axei lor, sunt niste bare de fier sau din otel, prevăzute în partea finală cu două muchii ascutite, răsucite în spirală, reduse treptat în diametru si terminate cu un vârf ascutit, tot în spirală. Burghiele pentru lemn se aseamănă cu primele, doar că ele au muchiile mai ascutite, cu acelasi diametru în toată desfăsurarea lor, care se termină brusc cu două lame

1. I. Iacubovskaia, "Unele aspecte ale identificarii uneltelor de taiere", in "Probleme de medicina judiciara si de criminalistica, vol. 1, Ed. Medicala, 1964, pag. 76-78.

ascutite, cu aspect de raze de cerc, iar în zona centrală, la locul de întâlnire a celor două lame, au un ax subtire cu spirale ascutite, pentru a se fixa si înainta prin răsucire în masa lemnoasă. si burghiele destinate pentru găurirea obiectelor din metal, se aseamănă cu cele precedente, doar că acestea nu au la capăt, în zona lamelor ascutite, axul subtire.

Urmele create de sfredele si burghie au aceeasi voloare criminalistică cu urmele lăsate de topoare, cutite sau dălti. Prin intermediul acestor urme se poate stabili natura instrumentului utilizat, directia din care s-a actionat, diametrul instrumentului în zona lamelor, instrumentul corp-delict, dacă striatiile din urmă si de pe aschiile rezultate redau bine microrelieful lamelor sale. În această privintă mentionăm că spanurile rezultate din găurirea obiectelor din lemn sau din metal prezintă aceeasi voloare pentru identificarea instrumentului creator ca si striatiile însesi. Trebuie, însă, de tinut seama că spanurile reprezintă pe suprafata lor exterioară negativul striatiilor imprimate în orificii.

Urmelor de apăsare se crează cu foarte variate instrumente, uneori cu obiecte găsite la întâmplare. Frecvent, ele se întâlnesc ca urme statice de adâncime si foarte rar ca urme de suprafată. Ele cu foarte rari exceptii, reproduc constructia exterioară a obiectului creator din zona care a venit în contact nemijlocit cu obiectul primitor. Prin pozitia pe care o au pe obiectul primitor indică directia din care s-a actionat. În cazuri foarte rare în aceste urme se reproduc si anumite detalii individuale ale obiectelor creatoare, fie din fabricatie, fie rezultate din uzură. Prin atari caracteristici individuale se deschide posibilitatea identificării instrumentului corp- delict. La locul faptei aceste urme se crează pe cele mai diverse obiecte, chiar si pe corpul omului.

Urmele de frecare, după cum au si denumirea, sunt dinamice, formate prin alunecarea instrumentului creator pe obiectul primitor, cum se întâmplă în cazurile de folosire a ferestraielor, bomfaierelor sau a pilelor. Întrucât se crează prin actiunea succesivă a ditilor sau a zimtilor instrumentului utilizat în masa obiectului primitor, în mod obisnuit, urmele acestor instrumente nu reproduc caracteristici individuale ale obiectului creator. Astfel că utilitatea lor criminalistică constă mai mult în stabilirea naturii instrumentului folosit, la determinarea modului si directiei din care s-a actionat asupra obiectului vătămat , decât la identificarea instrumentului creator de urmă. Pilitura si rumegusul rezultate din acest mod de tăiere se pot folosi la stabilirea naturii obiectului vătămat, a mărimii dintilor sau a zimtilor obiectului creator si, uneori, la determinarea directiei din care s-a actionat.

Urmele de lovire se formează prin actiunea a felurite obiecte asupra obiectului primitor. Obiectele mai des utilizate în acest scop sunt răngile, ciocanele, topoarele, clestele sau alte obiecte usor de mânuit si cu efect vătămător sporit.

Deoarece prin folosirea în acest mod a diferitelor obiecte sau instrumente se produc zgomote puternice, la utilizarea lor se recurge foarte rar, doar în locuri în care zgomotul nu pune în pericol operatia întreprinsă sau pe făptuitor, ori în situatia când infractorii sunt începători.

Urmele create prin lovire, de obicei, reproduc în negativ pe suprafata si mai des în volumul obiectului primitor unele caracteristici generale ale instrumentului folosit, cum ar fi forma si dimensiunile părtii de contact cu obiectul primitor. Se întâmplă ca, în unele situatii, să fie reproduse în urmă si anumite detalii individuale ale obiectului creator, cum ar fi cele de uzură. În aceste situatii, urmele create în acest fel, afară de faptul că ajută la stabilirea modului lor de formare, a naturii si

1. I. Mircea, "Imprejurari controversate de la locul savirsirii unor infractiuni de furt", in "Studia Universitatis" Babes-Bolay", Cluj, nr. 2/1987, pag.83.

caracteristicilor de grup, mai prezintă importantă si pentru identificarea instrumentului corp-delict.

4.2 CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

Cercetarea la fata locului a instrumentelor de spargere se efectuează în functie de natura acestora, de specificul obiectelor purtătoare de urme, de modul de spargere etc. Totodată, cercetarea se face în strânsă legătură cu întregul proces de descoperire si relevare a altor categorii de urme, în primul rând a celor apartinând persoanei infractorului.

Locul săvârsirii infractiunii este purtătorul urmelor instrumentelor de spargere pe cele mai variate obiecte. De obicei, ele se întâlnesc pe usi, ferestre, ziduri, dusumele, tavane, dulapuri, sertare, case de bani broaste, lacăte etc.

În legătură cu cercetarea urmelor instrumentelor de spargere se impune sublinierea că această actiune nu se întâlneste numai la infractiuni de genul furtului, ea fiind comună si multor cazuri în care, la săvârsirea faptei, au fost folosite obiecte sau instrumente de genul mentionat (de exemplu, la infractiunile de omor, de distrugere).

Potrivit situatiilor întâlnite frecvent în practică, urmele instrumentelor de spargere sunt descoperite în locurile prin care s-a pătruns fortat si pe mobilierul aflat în atentia făptuitorului.

La pătrundarea prin usi, cum ar fi, de exemplu, în cazul fortării lor cu un levier sau cu o rangă, se formează urme de adâncime pe canatul usii. Urmele de tăiere apar în ipoteza spargerii tăbliei de lemn, ceea ce presupune folosirea, în prealabil, a burghielor si ulterior a unui ferăstrău sau a unei pânze de bomfaier. Tăblia sau panelul de lemn mai pot fi scoase si prin folosirea coarbelor. Uneori se actionează si asupra tocului usii, cu un dispozitiv de îndepărtare a ramei, zăvorul usii iesind din lăcasul lui, în aceste împrejurări pe tocul usii rămânând urme de apăsare.

Frecvent, însă, se actionează asupra broastelor sau încuietorilor cu chei potrivite, speracle dintre cele mai diverse sau pontoarce, procedeu apreciat de infractorii versati ca fiind mai silentios si lăsând mai putine urme. În aceste cazuri, urmele se găsesc în interiorul încuietorii, ceea ce presupune examinarea ei în conditii de laborator, la fata locului organul judiciar trebuind să se limiteze numai la examinarea exteriorului încuietorii.

În functie de tipul de încuietori (broaste, lacăte), cele mai usor de deschis sunt cele simple, apoi încuietorile cu verturi sau opritori si cele pe bază de stifturi (încuietorile cu cilindru), cu un grad sporit de sigurantă. Încuietorile cu stifturi sunt cele mai frecvent folosite, datorită sigurantei date de numărul mare de variante în care sunt construite.

Alături de încuietorile amintite, în prezent sunt frecvente încuietorile speciale, cum sunt, de exemplu, cele ale caselor de bani a căror deschidere este practic imposibilă de către un neinitiat. Desigur casele de bani mai pot fi sparte prin aplicarea unor lovituri de topor sau târnăcop, dar acest mod de operare este evitat de cei versati, din motive lesne de înteles.

La usii, urmele instrumentelor de spargere se caută pe tăblia usii, canaturi, pe broască si balamale. De cele mai multe ori, urmele descoperite pe usi sunt de fortare (apăsare) si de tăiere. În cazurile de fortare, canaturile prezintă urme de comprimare a fibrelor lemnoase. Tăierea usilor se face în apropierea broastelor sau a balamalelor. Mai rar se crează orificii prin care se introduce mâna pentru deblocarea zăvoarelor.

Fortarea ferestrelor este practicată destul de des de infractori pentru a pătrunde într-o anumită încăpere sau clădire. si în acest caz, urmele sunt caracteristice modului de operare. Ferestrele se fortează prin spargerea geamului ori dislocarea cadrului. Dislocarea cadrului se face cu leviere ascutite sau răngi care lăsă urme de apăsare si de rupere. Infractorii care vor să lucreze în liniste, recurg la tăierea cu un diamant a unei suprafete mici de geam, suficientă pentru a introduce mâna si a deschide fereastra. Pentru ca geamul să nu cadă, producând zgomot, se lipeste pe acesta un plasture medicinal, bandă autocolantă sau o hârtie pe suprafata căreia s-a dat cu un adeziv oarecare, inclusiv smoală, lut moale s.a.

În ipoteza folosirii acestui procedeu, denumit si metoda plasturelui, geamul mai poate fi spart prin presare, fără să se apeleze la tăiere. În toate cazurile, cioburile sunt purtătoare de amprente digitale, însusi tipul si natura plasturelui oferind date utile procesului de identificare.

Atragem atentia că, în prezent, practica de specialitate demonstrează tot mai frecvent că pătrunderea în încăperi nu se face, însă, numai pe usă sau fereastră. În practică se întâlnesc, nu rareori, cazuri de pătrundere prin zid, acoperis sau tavan, ceea ce presupune ca infractorul are anumite cunostinte în acest domeniu, si, în special, despre topografia locului.

Urmele instrumentelor de spargere în ziduri, tavane, dusumele, diferă în functie de natura obiectului primitor si a instrumentului folosit. În mod obisnuit, aceste urme sunt utile doar la stabilirea modului de săvârsire a infractiunii, la determinarea de gen a instrumentului aplicat, la aprecierea profesiei sau priceperii persoanei în cauză, precum si a numărului de participanti în unele situatii. Totusi, când în urmele create se descoperă si detalii individuale ale obiectului creator, se deschide si posibilitatea ajungerii până chiar la identitate.

Urmele de fortare a broastelor si a lacătelor se prezintă sub formă de striatii paralele, drepte sau circulare. Ele se descoperă foarte greu de ochiul neformat. Se studiază cu ajutorul instrumentelor de mărit, în conditii de laborator.

Cu privire la interpretarea procedeelor de pătrundere, în literatura de specialitate sunt mentionate curent cazurile de depistare a înscenărilor de furturi, pentru a ascunde infractiuni de altă natură (delapidare, neglijentă în serviciu).

Fortarea mobilierului, îndeosebi a sertarelor, a casetelor, a dulapurilor s.a, determină aparitia de urme asemănătoare celor întâlnite în cazul fortării usilor, indiferent că ne aflăm în ipoteza unei spargeri propri-zise sau în fata folosirii de chei potrivite.

Spargerea caselor de bani sau a mobilierului asimilat acestora, din punct de vedere constructiv, se face în functie de diversele lor variante, mai vechi si mai noi, cu blindajul de protectie de grosimi diferite, protejate contra incendiilor, cu mai multe încuietori, cu diverse sisteme de protectie, cum ar fi, de exemplu, gazele toxice depozitate între peretii casei de bani, ori dispozitive speciale de alarmă.

Urmele unei spargeri de case de bani prezintă anumite particularităti, în functie de modul de operare folosit de infractor: fortarea brută, tăierea la rece sau la cald si întrebuintarea de substante explozive

Fortarea brută, întâlnită mai rar, se practică cu obiecte cum ar fi dalta, târnăcopul sau ranga. Tăiera la rece, se întâlneste în practică, în diverse modalităti, de genul perforării peretilor cu o bormasină, prin orificiile efectuate introducându-se un dispozitiv denumit gură de lup, care taie exact ca un deschizător de conserve. Tăierea se mai poate face cu dispozitive care au cutite de otel special, un astfel de dispozitiv denumindu-se punte belgiană sau cu alte instrumente speciale, cum ar fi Coroana sau Balerina, formate din discuri ce actionează ca un burghiu.

C. Sociu, "Criminalistica", pag 276-279

Variatele procedee de spargere a caselor de bani prin topire se aplică în situatia când tabla este foarte groasă si deosebit de rezistentă. Tăierea la cald se realizează cu aparate cu flacără oxiacetilenică, de tipul celor folosite în sudură. În aceeasi categorie ar mai putea fi inclusă folosirea de explozive, acestea fiind introduse în orificii practicate special chiar în interiorul încuietorii. Procedeul este mai putin practicat, datorită zgomotului produs de explozie, cu toate măsurile de înăbusire a acestuia.

Fortarea caselor de bani sau a mobilierului asimilat acestora, se mai realizează si fără apelarea la metode distructive, prin întrebuintarea unei chei potrivite sau dispozitive, sisteme de calcul, care să ajute la descoperirea cifrului încuietorii, metode specifice în exclusivitate infractorilor profesionisti.

Spargerea prin apăsare se realizează mai mult la dulapurile de fier cu usi din tablă subtire si maleabilă. Instrumentele se utilizează ca niste pârghii ce se introduc între usă si pragul de sus sau cel de jos al dulapului. Prin apăsare usa se îndoaie si astfel cedează si încuietorile.

Indiferent de modalitatea de spargere a unei case de bani, aceasta lasă urme specifice, cum ar fi, de exemplu, pilitură, stropi de metal topit, funingine, deci urme sub formă de resturi de materiale la care se adaugă inevitabilele urme ce reproduc forma instrumentului de spargere.

Fortarea plumburilor se aplică, pentru a se asigura inviolabilitatea bunurilor transportate sau depozitate în magazii, la capetele sforii ori a sârmei ce se fixează pe usi, containere etc. În mod obisnuit, plumburile confectionate din metal sau material plastic se violează, de obicei, prin înlocuirea celor originale cu altele ori prin fortarea si apoi refacerea lor.

Înlocuirea plumburilor cu altele se face de către persoane initiate în confectionarea plumburilor sau care au plumburi gata confectionate si aplicarea lor cu instrumente corespunzătoare. În asemenea cazuri se examinează mărimea si forma, substanta din care este confectionat plumbul, sfoara sau sârma, grosimea acesteia si mai ales simbolul imprimat prin presare cu clestele.

Violarea plumburilor prin presare cunoaste mai multe metode. Una din aceste metode constă în plimbarea plumbului pe sfoară sau sârmă, spre a înlesni desfacerea sau tăierea nodului ce se află în interiorul său, ca după violare capetele să fie reintroduse în plumbul respectiv. Când plumbul nu alunecă cu usurintă, infractorul recurge la lărgirea canalelor cu diferite instrumente ascutite.

Prin folosirea acestei metode sfoara se înnegreste în portiunile în care a fost plimbat plumbul, tot în această zonă sfoara fiind scămosată, iar sârma are si portiuni cu usor lustru, canalele lărgite au formă ondulată, cu multe zgârieturi si întepături lăsate de instrumentele utilizate.

Altă metodă de violare a plumburilor, aplicată la cele din material plastic, constă în tăierea lor în lungul canalelor, după care se relipesc cu ajutorul unei substante chimice potrivite ori prin încălzire, în functie de materialul plastic respectiv. Prin această metodă se crează urme, pe părtile laterale sau pe una din fetele plumburilor, de tăiere si de relipire vizibile chiar si cu ochiul liber.

Descoperirea urmelor instrumentelor de spargere este posibilă, de regulă, prin simpla examinare cu ochiul liber si eventual cu ajutorul unei lupe si a unei surse mai puternice de lumină. Examinarea încuietorilor se va face numai de către expertul criminalist.

Fixarea urmelor instrumentelor de spargere se realizează prin descrierea în procesul verbal de cercetare la fata locului, fotografiere si mulare.

Cu ocazia descrierii se arată locul în care se află urmele descoperite, forma, dimensiunile acestora, caracteristicile generale si mai ales cele particulare. Nu se pierde din vedere mentiunea dacă în urmele descoperite sunt sau nu corpuri străine. În caz afirmativ, se arată ce aspect are substanta, culoarea ei, întinderea sa. Asupra caracteristicilor de detaliu ale urmelor se insistă în mod deosebit, arătându-se în ce constau ele, pozitia unora fată de altele etc.

La fixarea prin fotografiere, după realizarea obisnuită a fotografiilor obiectelor principale, se execută fotografia detaliilor, aplicându-se de cele mai multe ori metoda la scară. Aparatul fotografic se asează cu obiectivul perpendicular pe urmă, iar iluminarea se face în asa fel încât să se creeze usoare umbre pe zona în cauză, ca astfel să se evidentieze în suficientă măsură detaliile sub formă de striatii ori cu comprimări a masei obiectului primitor. În acest scop, lumina se proiectează pe urmă sub un unghi ascutit sau un izvor de lumină cu razele sub un unghi drept si altul secundar, de intensitate mai mică, sub un unghi ascutit, în functie de cum se prezintă urma în cauză.

La urmele instrumentelor de spargere descoperite la locul faptei mulajele se fac din parafină sau ceară rosie. Mulajele din plastic sau din ghips se utilizează mai rar în procesul de mulare. Înainte de aplicarea mulajului urma se tratează cu glicerină, ca mulajul să nu adere la substanta obiectului primitor.

4.3 EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ A URMELOR 

INSTRUMENTELOR DE SPARGERE

Expertiza criminalistică a urmelor formate de instrumentele întrebuintate la săvârsirea unei infractiuni oferă răspunsuri cu privire la natura si tipul instrumentului, la mecanismul de formare a urmei si la succesiunea acestora. De asemenea, prin expertiză se poate stabili dacă urma apartine unui singur instrument sau mai multor. În functie de modul de operare si de procedeele folosite, se poate determina numărul de persoane care au participat la săvârsirea infractiunii.

Expertiza urmelor formate din resturi materiale (rumegus, pilitură, pelicule de vopsea, cioburi de sticlă, picături de metal topit etc) poate determina atât natura, compozitia chimică a materialului, cât si apartenenta lui la obiectul violat sau la instrumentul întrebuintat.

Problema centrală a expertizei instrumentelor de spargere o reprezintă identificarea. Pentru aceasta, este importantă obtinerea de modele de comparatie, recomandabil să se facă pe materiale apropiate calitativ de obiectul purtător de urmă. Atragem atentia că, mai ales în cazul unor instrumente de tăiere, datorită folosirii lor în continuare, pentru alte scopuri, inclusiv pentru executarea de modele de comparatie, este posibilă modificarea reliefului lamei. De aceea, credem că este mai indicat să se procedeze cât mai urgent la ridicarea acestora de la persoanele suspecte, în vederea trimiterii spre examinare expertului criminalist.

Mijloacele tehnico-stintifice utilizate frecvent în expertiza criminalistică a urmelor instrumentelor de spargere sunt atât instrumente optice de mărit (lupa, stereomicroscopul, microscopul comparator), cât si dispozitive speciale de examinare a striatiilor de tipul poligrafului sau striagrafului

Identificarea instrumentului este cu atât mai sigură, cu cât la fata locului sunt descoperite fragmente ale acestora, uneori neglijate în procesul cercetării la locul faptei. Fragmentele desprinse din instrumentele de fortare permit identificarea sa prin procedeul denumit reconstituirea întregului după părtile sale componente.

Un alt aspect, asupra căruia nu se insistă întotdeauna la cercetarea locului faptei, este cel al prelevării ulterioare a microurmelor desi acestea

1. O. Barrenche, A.A. Glorioso, "La Crochetage des serrures conventionnelles et sa detection"
in "RIPC", 1987, pag.81.

există invariabil la locul fiecărei infractiuni, fiind însă mai greu de descoperit.

Examinarea plumburilor fortate este o altă problemă importantă care poate fi rezolvată în cadrul expertizei urmelor descoperite cu prilejul cercetării la fata locului a furturilor săvârsite prin efractie în unele cazuri de genul spargerii depozitelor, a vagoanelor, a containelor, etc. În aceste împrejurării, expertul trebuie să stabilească modalitatea de violare sau eventual de înlocuire a sigiliului original cu un altul. De exemplu, un sigiliu de plumb poate fi violat prin lărgirea orificiilor cu un obiect ascutit, urmată de slăbirea si desfacerea sforii, la sfârsitul operatiile aceasta fiind reînnodată. Mai este posibilă tăierea sforii fără atingerea plunbului, încercarea de refacere constând dintr-o răsucire sau toarcere a capetelor scămosate. Sigiliile din material plastic se taie lateral, după care se lipesc

În toate cazurile mentionate, expertul are posibilitatea să descopere urme specifice lărgirii plumburilor, lipsei de continuitate în materialul sforii, existenta lipiturii, iar, în cazul înlocuirii plumburilor, diferente de caracteristici între presa de sigilat originală si intrumentul folosit pentru contrafacerea sigiliului.