CERCETAREA CRIMINALISTICÃ A URMELOR INSTRUMENTELOR DE SPARGERE
4.1 ASPECTE GENERALE
De multe ori , pentru a-si atinge scopul, infractorul este interesat sã pãtrundã într-o anumitã încãpere, sã deschidã un sertar, un 737g65h fiset, o casã de bani etc. Pentru aceasta el apeleazã la cele mai diverse metode sau instrumente, denumite generic în literatura de specialitate instrumente de spargere . Enumerarea acestor instrumente este aproape imposibil de realizat, mai ales cã, în marea lor majoritate, au cu totul o altã destinatie.
Datoritã varietãtii acestor instrumente, atât ca naturã si mãrime, cât si ca destinatie, si urmele create prin folosirea lor sunt foarte variate. Din aceastã cauzã, încercãrile de clasificare au la bazã criterii diferite,
1. Valeriu Manea, Constantin Dumitrescu, "Curs de tehnica criminalistica", Ed. Scoala militara de ofiteri activi a MI, pag. 152.
fapt care atrage dupã sine si sistematizarea studiului lor în cercetarea criminalisticã.
Dupã tipul lor, urmele instrumentelor de spargere pot fi clasificate în urme de adâncime sau de suprafatã, statice ori dinamice si, de regulã, vizibile. Dupã modul lor de formare ele se clasificã în urme de tãiere, de apãsare, de frecare si urme de lovire Prin aceastã clasificare, fiecare urmã, din cadrul grupelor astfel delimitate, are anumite trãsãturi generale corespunzãtoare grupei sale, precum si unele caracteristici individuale.
Urmele de tãiere prezintã mare importantã la identificarea instrumentului creator. Ele sunt dinamice, cu aspect general de striatii paralele, create de lama instrumentului utilizat, prin distrugerea mecanicã fie a masei fibroase din lemn, fie a substantei obiectului primitor în zona vãtãmatã.
Pentru crearea acestor urme, obiectul creator si obiectul primitor trebuie sã aibã anumite însusiri. Obiectul creator trebuie sã fie mai dur decât cel primitor, sã fie prevãzut cu una sau douã lame de tãiere, care sã producã, prin actiunea mecanicã, o modificare în volumul obiectului primitor. În rândul acestor obiecte pot fi amintite toporul, cutitul, dalta, foarfecele, clestele, burghiul etc. Al doilea obiect (primitor de urmã), în comparatie cu primul, trebuie sã fie mai putin dur, sã aibã o structurã finã, ca prin deformãrile ce le suferã sã redea caracteristicile vizibile si chiar invizibile ale instrumentului creator. Perfectiunea caracteristicilor generale si individuale, imprimate sub formã de striatii în masa obiectului primitor, depinde de structura celor douã obiecte si de modul cum se actioneazã în procesul tãierii.
1. C. Suciu, "Criminalistica", pag. 265.
În functie de orientarea imperfectiunilor de pe lama obiectului
creator, striatiile create pe obiectul primitor pot fi pe o parte proeminente si pe alta, corespunzãtor primelor, sub formã de santuri paralele. Când însã imperfectiunile de pe lamã sunt orientate într-o parte si alta, în aceeasi zonã, striatiile create vor fi pe ambele pãrti sub formã de santuri paralele. O influentã însemnatã asupra acestor striatii, create de topoare, cutit, dãlti, are si unghiul sub care se actioneazã cu instrumentul asupra obiectului primitor. Când se taie, de pildã, cu toporul în masa lemnoasã ori cu cutitul în diferite alimente perpendicular pe obiectul în cauzã, striatiile create vor fi mai îndepãrtate unele de altele decât în tãierile executate sub un unghi ascutit. De asemenea pozitia striatiilor este diferitã în functie de faptul dacã tãierea s-a realizat cu mâna stângã sau cu cea dreaptã
Urmele de tãiere create cu felurite cleste sau foarfeci pentru tãiat obiecte din metal, datoritã actiunii lamelor din douã pãrti opuse, totdeauna vor fi perechi, cu pãrtile de început în exteriorul obiectului primitor si sfârsitul în interiorul masei sale. Aproape totdeauna aceste urme sunt invizibile si de mici dimensiuni în privinta lungimiilor, din care cauzã studierea si fixarea lor se face cu mai mari sanse de succes în conditii de laborator, folosindu-se aparaturã opticã adecvatã.
Alte urme de tãiere sunt cele create de sfredele si burghie. Sfredelele, ca unelte de gãurit obiecte din lemn prin rãsucire în jurul axei lor, sunt niste bare de fier sau din otel, prevãzute în partea finalã cu douã muchii ascutite, rãsucite în spiralã, reduse treptat în diametru si terminate cu un vârf ascutit, tot în spiralã. Burghiele pentru lemn se aseamãnã cu primele, doar cã ele au muchiile mai ascutite, cu acelasi diametru în toatã desfãsurarea lor, care se terminã brusc cu douã lame
1. I. Iacubovskaia, "Unele aspecte ale identificarii uneltelor de taiere", in "Probleme de medicina judiciara si de criminalistica, vol. 1, Ed. Medicala, 1964, pag. 76-78.
ascutite, cu aspect de raze de cerc, iar în zona centralã, la locul de întâlnire a celor douã lame, au un ax subtire cu spirale ascutite, pentru a se fixa si înainta prin rãsucire în masa lemnoasã. si burghiele destinate pentru gãurirea obiectelor din metal, se aseamãnã cu cele precedente, doar cã acestea nu au la capãt, în zona lamelor ascutite, axul subtire.
Urmele create de sfredele si burghie au aceeasi voloare criminalisticã cu urmele lãsate de topoare, cutite sau dãlti. Prin intermediul acestor urme se poate stabili natura instrumentului utilizat, directia din care s-a actionat, diametrul instrumentului în zona lamelor, instrumentul corp-delict, dacã striatiile din urmã si de pe aschiile rezultate redau bine microrelieful lamelor sale. În aceastã privintã mentionãm cã spanurile rezultate din gãurirea obiectelor din lemn sau din metal prezintã aceeasi voloare pentru identificarea instrumentului creator ca si striatiile însesi. Trebuie, însã, de tinut seama cã spanurile reprezintã pe suprafata lor exterioarã negativul striatiilor imprimate în orificii.
Urmelor de apãsare se creazã cu foarte variate instrumente, uneori cu obiecte gãsite la întâmplare. Frecvent, ele se întâlnesc ca urme statice de adâncime si foarte rar ca urme de suprafatã. Ele cu foarte rari exceptii, reproduc constructia exterioarã a obiectului creator din zona care a venit în contact nemijlocit cu obiectul primitor. Prin pozitia pe care o au pe obiectul primitor indicã directia din care s-a actionat. În cazuri foarte rare în aceste urme se reproduc si anumite detalii individuale ale obiectelor creatoare, fie din fabricatie, fie rezultate din uzurã. Prin atari caracteristici individuale se deschide posibilitatea identificãrii instrumentului corp- delict. La locul faptei aceste urme se creazã pe cele mai diverse obiecte, chiar si pe corpul omului.
Urmele de frecare, dupã cum au si denumirea, sunt dinamice, formate prin alunecarea instrumentului creator pe obiectul primitor, cum se întâmplã în cazurile de folosire a ferestraielor, bomfaierelor sau a pilelor. Întrucât se creazã prin actiunea succesivã a ditilor sau a zimtilor instrumentului utilizat în masa obiectului primitor, în mod obisnuit, urmele acestor instrumente nu reproduc caracteristici individuale ale obiectului creator. Astfel cã utilitatea lor criminalisticã constã mai mult în stabilirea naturii instrumentului folosit, la determinarea modului si directiei din care s-a actionat asupra obiectului vãtãmat , decât la identificarea instrumentului creator de urmã. Pilitura si rumegusul rezultate din acest mod de tãiere se pot folosi la stabilirea naturii obiectului vãtãmat, a mãrimii dintilor sau a zimtilor obiectului creator si, uneori, la determinarea directiei din care s-a actionat.
Urmele de lovire se formeazã prin actiunea a felurite obiecte asupra obiectului primitor. Obiectele mai des utilizate în acest scop sunt rãngile, ciocanele, topoarele, clestele sau alte obiecte usor de mânuit si cu efect vãtãmãtor sporit.
Deoarece prin folosirea în acest mod a diferitelor obiecte sau instrumente se produc zgomote puternice, la utilizarea lor se recurge foarte rar, doar în locuri în care zgomotul nu pune în pericol operatia întreprinsã sau pe fãptuitor, ori în situatia când infractorii sunt începãtori.
Urmele create prin lovire, de obicei, reproduc în negativ pe suprafata si mai des în volumul obiectului primitor unele caracteristici generale ale instrumentului folosit, cum ar fi forma si dimensiunile pãrtii de contact cu obiectul primitor. Se întâmplã ca, în unele situatii, sã fie reproduse în urmã si anumite detalii individuale ale obiectului creator, cum ar fi cele de uzurã. În aceste situatii, urmele create în acest fel, afarã de faptul cã ajutã la stabilirea modului lor de formare, a naturii si
1. I. Mircea, "Imprejurari controversate de la locul savirsirii unor infractiuni de furt", in "Studia Universitatis" Babes-Bolay", Cluj, nr. 2/1987, pag.83.
caracteristicilor de grup, mai prezintã importantã si pentru identificarea instrumentului corp-delict.
4.2 CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI
Cercetarea la fata locului a instrumentelor de spargere se efectueazã în functie de natura acestora, de specificul obiectelor purtãtoare de urme, de modul de spargere etc. Totodatã, cercetarea se face în strânsã legãturã cu întregul proces de descoperire si relevare a altor categorii de urme, în primul rând a celor apartinând persoanei infractorului.
Locul sãvârsirii infractiunii este purtãtorul urmelor instrumentelor de spargere pe cele mai variate obiecte. De obicei, ele se întâlnesc pe usi, ferestre, ziduri, dusumele, tavane, dulapuri, sertare, case de bani broaste, lacãte etc.
În legãturã cu cercetarea urmelor instrumentelor de spargere se impune sublinierea cã aceastã actiune nu se întâlneste numai la infractiuni de genul furtului, ea fiind comunã si multor cazuri în care, la sãvârsirea faptei, au fost folosite obiecte sau instrumente de genul mentionat (de exemplu, la infractiunile de omor, de distrugere).
Potrivit situatiilor întâlnite frecvent în practicã, urmele instrumentelor de spargere sunt descoperite în locurile prin care s-a pãtruns fortat si pe mobilierul aflat în atentia fãptuitorului.
La pãtrundarea prin usi, cum ar fi, de exemplu, în cazul fortãrii lor cu un levier sau cu o rangã, se formeazã urme de adâncime pe canatul usii. Urmele de tãiere apar în ipoteza spargerii tãbliei de lemn, ceea ce presupune folosirea, în prealabil, a burghielor si ulterior a unui ferãstrãu sau a unei pânze de bomfaier. Tãblia sau panelul de lemn mai pot fi scoase si prin folosirea coarbelor. Uneori se actioneazã si asupra tocului usii, cu un dispozitiv de îndepãrtare a ramei, zãvorul usii iesind din lãcasul lui, în aceste împrejurãri pe tocul usii rãmânând urme de apãsare.
Frecvent, însã, se actioneazã asupra broastelor sau încuietorilor cu chei potrivite, speracle dintre cele mai diverse sau pontoarce, procedeu apreciat de infractorii versati ca fiind mai silentios si lãsând mai putine urme. În aceste cazuri, urmele se gãsesc în interiorul încuietorii, ceea ce presupune examinarea ei în conditii de laborator, la fata locului organul judiciar trebuind sã se limiteze numai la examinarea exteriorului încuietorii.
În functie de tipul de încuietori (broaste, lacãte), cele mai usor de deschis sunt cele simple, apoi încuietorile cu verturi sau opritori si cele pe bazã de stifturi (încuietorile cu cilindru), cu un grad sporit de sigurantã. Încuietorile cu stifturi sunt cele mai frecvent folosite, datoritã sigurantei date de numãrul mare de variante în care sunt construite.
Alãturi de încuietorile amintite, în prezent sunt frecvente încuietorile speciale, cum sunt, de exemplu, cele ale caselor de bani a cãror deschidere este practic imposibilã de cãtre un neinitiat. Desigur casele de bani mai pot fi sparte prin aplicarea unor lovituri de topor sau târnãcop, dar acest mod de operare este evitat de cei versati, din motive lesne de înteles.
La usii, urmele instrumentelor de spargere se cautã pe tãblia usii, canaturi, pe broascã si balamale. De cele mai multe ori, urmele descoperite pe usi sunt de fortare (apãsare) si de tãiere. În cazurile de fortare, canaturile prezintã urme de comprimare a fibrelor lemnoase. Tãierea usilor se face în apropierea broastelor sau a balamalelor. Mai rar se creazã orificii prin care se introduce mâna pentru deblocarea zãvoarelor.
Fortarea ferestrelor este practicatã destul de des de infractori pentru a pãtrunde într-o anumitã încãpere sau clãdire. si în acest caz, urmele sunt caracteristice modului de operare. Ferestrele se forteazã prin spargerea geamului ori dislocarea cadrului. Dislocarea cadrului se face cu leviere ascutite sau rãngi care lãsã urme de apãsare si de rupere. Infractorii care vor sã lucreze în liniste, recurg la tãierea cu un diamant a unei suprafete mici de geam, suficientã pentru a introduce mâna si a deschide fereastra. Pentru ca geamul sã nu cadã, producând zgomot, se lipeste pe acesta un plasture medicinal, bandã autocolantã sau o hârtie pe suprafata cãreia s-a dat cu un adeziv oarecare, inclusiv smoalã, lut moale s.a.
În ipoteza folosirii acestui procedeu, denumit si metoda plasturelui, geamul mai poate fi spart prin presare, fãrã sã se apeleze la tãiere. În toate cazurile, cioburile sunt purtãtoare de amprente digitale, însusi tipul si natura plasturelui oferind date utile procesului de identificare.
Atragem atentia cã, în prezent, practica de specialitate demonstreazã tot mai frecvent cã pãtrunderea în încãperi nu se face, însã, numai pe usã sau fereastrã. În practicã se întâlnesc, nu rareori, cazuri de pãtrundere prin zid, acoperis sau tavan, ceea ce presupune ca infractorul are anumite cunostinte în acest domeniu, si, în special, despre topografia locului.
Urmele instrumentelor de spargere în ziduri, tavane, dusumele, diferã în functie de natura obiectului primitor si a instrumentului folosit. În mod obisnuit, aceste urme sunt utile doar la stabilirea modului de sãvârsire a infractiunii, la determinarea de gen a instrumentului aplicat, la aprecierea profesiei sau priceperii persoanei în cauzã, precum si a numãrului de participanti în unele situatii. Totusi, când în urmele create se descoperã si detalii individuale ale obiectului creator, se deschide si posibilitatea ajungerii pânã chiar la identitate.
Urmele de fortare a broastelor si a lacãtelor se prezintã sub formã de striatii paralele, drepte sau circulare. Ele se descoperã foarte greu de ochiul neformat. Se studiazã cu ajutorul instrumentelor de mãrit, în conditii de laborator.
Cu privire la interpretarea procedeelor de pãtrundere, în literatura de specialitate sunt mentionate curent cazurile de depistare a înscenãrilor de furturi, pentru a ascunde infractiuni de altã naturã (delapidare, neglijentã în serviciu).
Fortarea mobilierului, îndeosebi a sertarelor, a casetelor, a dulapurilor s.a, determinã aparitia de urme asemãnãtoare celor întâlnite în cazul fortãrii usilor, indiferent cã ne aflãm în ipoteza unei spargeri propri-zise sau în fata folosirii de chei potrivite.
Spargerea caselor de bani sau a mobilierului asimilat acestora, din punct de vedere constructiv, se face în functie de diversele lor variante, mai vechi si mai noi, cu blindajul de protectie de grosimi diferite, protejate contra incendiilor, cu mai multe încuietori, cu diverse sisteme de protectie, cum ar fi, de exemplu, gazele toxice depozitate între peretii casei de bani, ori dispozitive speciale de alarmã.
Urmele unei spargeri de case de bani prezintã anumite particularitãti, în functie de modul de operare folosit de infractor: fortarea brutã, tãierea la rece sau la cald si întrebuintarea de substante explozive
Fortarea brutã, întâlnitã mai rar, se practicã cu obiecte cum ar fi dalta, târnãcopul sau ranga. Tãiera la rece, se întâlneste în practicã, în diverse modalitãti, de genul perforãrii peretilor cu o bormasinã, prin orificiile efectuate introducându-se un dispozitiv denumit gurã de lup, care taie exact ca un deschizãtor de conserve. Tãierea se mai poate face cu dispozitive care au cutite de otel special, un astfel de dispozitiv denumindu-se punte belgianã sau cu alte instrumente speciale, cum ar fi Coroana sau Balerina, formate din discuri ce actioneazã ca un burghiu.
C. Sociu, "Criminalistica", pag 276-279
Variatele procedee de spargere a caselor de bani prin topire se aplicã în situatia când tabla este foarte groasã si deosebit de rezistentã. Tãierea la cald se realizeazã cu aparate cu flacãrã oxiacetilenicã, de tipul celor folosite în sudurã. În aceeasi categorie ar mai putea fi inclusã folosirea de explozive, acestea fiind introduse în orificii practicate special chiar în interiorul încuietorii. Procedeul este mai putin practicat, datoritã zgomotului produs de explozie, cu toate mãsurile de înãbusire a acestuia.
Fortarea caselor de bani sau a mobilierului asimilat acestora, se mai realizeazã si fãrã apelarea la metode distructive, prin întrebuintarea unei chei potrivite sau dispozitive, sisteme de calcul, care sã ajute la descoperirea cifrului încuietorii, metode specifice în exclusivitate infractorilor profesionisti.
Spargerea prin
apãsare se realizeazã mai mult la dulapurile de fier cu usi din tablã subtire si
maleabilã. Instrumentele se utilizeazã ca niste pârghii ce se introduc
între usã si pragul de sus sau cel de jos al dulapului. Prin apãsare
Indiferent de modalitatea de spargere a unei case de bani, aceasta lasã urme specifice, cum ar fi, de exemplu, piliturã, stropi de metal topit, funingine, deci urme sub formã de resturi de materiale la care se adaugã inevitabilele urme ce reproduc forma instrumentului de spargere.
Fortarea plumburilor se aplicã, pentru a se asigura inviolabilitatea bunurilor transportate sau depozitate în magazii, la capetele sforii ori a sârmei ce se fixeazã pe usi, containere etc. În mod obisnuit, plumburile confectionate din metal sau material plastic se violeazã, de obicei, prin înlocuirea celor originale cu altele ori prin fortarea si apoi refacerea lor.
Înlocuirea plumburilor cu altele se face de cãtre persoane initiate în confectionarea plumburilor sau care au plumburi gata confectionate si aplicarea lor cu instrumente corespunzãtoare. În asemenea cazuri se examineazã mãrimea si forma, substanta din care este confectionat plumbul, sfoara sau sârma, grosimea acesteia si mai ales simbolul imprimat prin presare cu clestele.
Violarea plumburilor prin presare cunoaste mai multe metode. Una din aceste metode constã în plimbarea plumbului pe sfoarã sau sârmã, spre a înlesni desfacerea sau tãierea nodului ce se aflã în interiorul sãu, ca dupã violare capetele sã fie reintroduse în plumbul respectiv. Când plumbul nu alunecã cu usurintã, infractorul recurge la lãrgirea canalelor cu diferite instrumente ascutite.
Prin folosirea acestei metode sfoara se înnegreste în portiunile în care a fost plimbat plumbul, tot în aceastã zonã sfoara fiind scãmosatã, iar sârma are si portiuni cu usor lustru, canalele lãrgite au formã ondulatã, cu multe zgârieturi si întepãturi lãsate de instrumentele utilizate.
Altã metodã de violare a plumburilor, aplicatã la cele din material plastic, constã în tãierea lor în lungul canalelor, dupã care se relipesc cu ajutorul unei substante chimice potrivite ori prin încãlzire, în functie de materialul plastic respectiv. Prin aceastã metodã se creazã urme, pe pãrtile laterale sau pe una din fetele plumburilor, de tãiere si de relipire vizibile chiar si cu ochiul liber.
Descoperirea urmelor instrumentelor de spargere este posibilã, de regulã, prin simpla examinare cu ochiul liber si eventual cu ajutorul unei lupe si a unei surse mai puternice de luminã. Examinarea încuietorilor se va face numai de cãtre expertul criminalist.
Fixarea urmelor instrumentelor de spargere se realizeazã prin descrierea în procesul verbal de cercetare la fata locului, fotografiere si mulare.
Cu ocazia descrierii se aratã locul în care se aflã urmele descoperite, forma, dimensiunile acestora, caracteristicile generale si mai ales cele particulare. Nu se pierde din vedere mentiunea dacã în urmele descoperite sunt sau nu corpuri strãine. În caz afirmativ, se aratã ce aspect are substanta, culoarea ei, întinderea sa. Asupra caracteristicilor de detaliu ale urmelor se insistã în mod deosebit, arãtându-se în ce constau ele, pozitia unora fatã de altele etc.
La fixarea prin fotografiere, dupã realizarea obisnuitã a fotografiilor obiectelor principale, se executã fotografia detaliilor, aplicându-se de cele mai multe ori metoda la scarã. Aparatul fotografic se aseazã cu obiectivul perpendicular pe urmã, iar iluminarea se face în asa fel încât sã se creeze usoare umbre pe zona în cauzã, ca astfel sã se evidentieze în suficientã mãsurã detaliile sub formã de striatii ori cu comprimãri a masei obiectului primitor. În acest scop, lumina se proiecteazã pe urmã sub un unghi ascutit sau un izvor de luminã cu razele sub un unghi drept si altul secundar, de intensitate mai micã, sub un unghi ascutit, în functie de cum se prezintã urma în cauzã.
La urmele instrumentelor de spargere descoperite la locul faptei mulajele se fac din parafinã sau cearã rosie. Mulajele din plastic sau din ghips se utilizeazã mai rar în procesul de mulare. Înainte de aplicarea mulajului urma se trateazã cu glicerinã, ca mulajul sã nu adere la substanta obiectului primitor.
4.3 EXPERTIZA CRIMINALISTICÃ A URMELOR
INSTRUMENTELOR DE SPARGERE
Expertiza criminalisticã a urmelor formate de instrumentele întrebuintate la sãvârsirea unei infractiuni oferã rãspunsuri cu privire la natura si tipul instrumentului, la mecanismul de formare a urmei si la succesiunea acestora. De asemenea, prin expertizã se poate stabili dacã urma apartine unui singur instrument sau mai multor. În functie de modul de operare si de procedeele folosite, se poate determina numãrul de persoane care au participat la sãvârsirea infractiunii.
Expertiza urmelor formate din resturi materiale (rumegus, piliturã, pelicule de vopsea, cioburi de sticlã, picãturi de metal topit etc) poate determina atât natura, compozitia chimicã a materialului, cât si apartenenta lui la obiectul violat sau la instrumentul întrebuintat.
Problema centralã a expertizei instrumentelor de spargere o reprezintã identificarea. Pentru aceasta, este importantã obtinerea de modele de comparatie, recomandabil sã se facã pe materiale apropiate calitativ de obiectul purtãtor de urmã. Atragem atentia cã, mai ales în cazul unor instrumente de tãiere, datoritã folosirii lor în continuare, pentru alte scopuri, inclusiv pentru executarea de modele de comparatie, este posibilã modificarea reliefului lamei. De aceea, credem cã este mai indicat sã se procedeze cât mai urgent la ridicarea acestora de la persoanele suspecte, în vederea trimiterii spre examinare expertului criminalist.
Mijloacele tehnico-stintifice utilizate frecvent în expertiza criminalisticã a urmelor instrumentelor de spargere sunt atât instrumente optice de mãrit (lupa, stereomicroscopul, microscopul comparator), cât si dispozitive speciale de examinare a striatiilor de tipul poligrafului sau striagrafului
Identificarea instrumentului este cu atât mai sigurã, cu cât la fata locului sunt descoperite fragmente ale acestora, uneori neglijate în procesul cercetãrii la locul faptei. Fragmentele desprinse din instrumentele de fortare permit identificarea sa prin procedeul denumit reconstituirea întregului dupã pãrtile sale componente.
Un alt aspect, asupra cãruia nu se insistã întotdeauna la cercetarea locului faptei, este cel al prelevãrii ulterioare a microurmelor desi acestea
1. O. Barrenche, A.A. Glorioso, "La Crochetage des serrures
conventionnelles et sa detection"
in "RIPC", 1987, pag.81.
existã invariabil la locul fiecãrei infractiuni, fiind însã mai greu de descoperit.
Examinarea plumburilor fortate este o altã problemã importantã care poate fi rezolvatã în cadrul expertizei urmelor descoperite cu prilejul cercetãrii la fata locului a furturilor sãvârsite prin efractie în unele cazuri de genul spargerii depozitelor, a vagoanelor, a containelor, etc. În aceste împrejurãrii, expertul trebuie sã stabileascã modalitatea de violare sau eventual de înlocuire a sigiliului original cu un altul. De exemplu, un sigiliu de plumb poate fi violat prin lãrgirea orificiilor cu un obiect ascutit, urmatã de slãbirea si desfacerea sforii, la sfârsitul operatiile aceasta fiind reînnodatã. Mai este posibilã tãierea sforii fãrã atingerea plunbului, încercarea de refacere constând dintr-o rãsucire sau toarcere a capetelor scãmosate. Sigiliile din material plastic se taie lateral, dupã care se lipesc
În toate cazurile mentionate, expertul are posibilitatea sã descopere urme specifice lãrgirii plumburilor, lipsei de continuitate în materialul sforii, existenta lipiturii, iar, în cazul înlocuirii plumburilor, diferente de caracteristici între presa de sigilat originalã si intrumentul folosit pentru contrafacerea sigiliului.
|
