CETĂŢENIA EUROPEANĂ
Aspecte generale
Notiunea de cetatenie îsi gaseste originea în dreptul intern si desemneaza calitatea juridica ce permite unei persoane sa ia parte la viata statului, bucurându-se de drepturi civice si politice ş 949q1612j ;i fiind supusa, în schimb, anumitor obligatii, cum ar fi votul obligatoriu sau serviciul militar.
Notiunea de cetatenie europeana implica faptul ca cetatenii Uniunii Europene beneficiaza, în aceasta calitate, de aceleasi drepturi care sunt acordate în mod traditional propriilor cetateni în ordinea juridica interna.
In Tratatul constitutional un rol important a fost reprezentat de obiectivul apropierii Uniunii Europene de cetateni. Acelasi obiectiv a fost vizat si de Tratatul de la Maastricht, care a introdus cetatenia europeana în scopul întaririi relatiei existente între Uniunea Europeana si cetatenii statelor membre, precizând: "Este cetatean al Uniunii orice persoana care are cetatenia unui stat membru" si ca "cetatenii Uniunii se bucura de drepturi si sunt supusi obligatiilor prevazute de prezentul tratat".
Cetatenia europeana este distincta de cea nationala, pe care, conform Tratatului de la Amsterdam, o "completeaza . si n-o înlocuieste".
Cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene beneficiaza astfel de o dubla cetatenie. Cetatenia europeana este reglementata de dreptul Uniunii, în care-si gaseste izvoarele; cetatenia nationala
apartine doar dreptului national. Cetatenia europeana nu suprima drepturile inerente cetateniei nationale. Pur si simplu, ea confera drepturi suplimentare care se exercita, fie la nivelul Uniunii (de exemplu, votul si dreptul de a fi ales în Parlamentul European), fie la nivelul statelor membre (de exemplu, dreptul de a alege si de a fi ales în alegerile locale). Dar anumite elemente ale cetateniei Europene pot fi uneori de natura a slabi cetatenia nationala în masura în care unui
resortisant dintr-un alt stat membru i se recunosc drepturi care au fost rezervate în trecut doar cetatenilor.
Statutul cetăteanului european
Statutul cetateanului european este format din totalitatea drepturilor si obligatiilor conferite persoanelor fizice care detin calitatea de cetatean al Uniunii Europene. Desi tratatele proclama în mod logic ca cetatenii Uniunii nu au numai drepturi, ci sunt supusi în aceeasi masura si unor obligatii, ele se limiteaza în ceea ce priveste obligatiile sa trimita "la îndatoririle prevazute de prezentul tratat", fara sa le precizeze continutul.
a. Dreptul de participare la alegerile pentru Parlamentul European. Aceasta participare este de natura sa amelioreze calitatea reprezentarii cetatenilor europeni de catre institutiile Comunitatii, deci contribuie la reducerea "deficitului democratic" de care sufera acestea.
Principiul este ca orice cetatean al Uniunii dispune de dreptul de a alege si de a fi ales în statul în care îsi are resedinta în aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat. El poate, deci, exercita acest drept daca îndeplineste conditiile impuse de legislatia statului membru de resedinta pentru exercitarea dreptului de a alege si de a fi ales pentru proprii cetateni, în special conditia de resedinta.
b. Dreptul de participare la alegerile locale
În general, se acorda o mare importanta acestei participari,considerându-se ca ea accelereaza integrarea cetatenilor comunitari care s-au instalat într-un alt stat membru. Alegerile locale se
deosebesc de alegerile pentru Parlamentul European: alegerile pentru Parlamentul European privesc o institutie care apartine ordinii juridice comunitare, deci exterioara statului, în timp ce alegerile locale apartin unei institutii care constituie un element al puterii statale. Acest drept
ofera cetatenilor europeni posibilitatea de a vota la alegerile locale în statul membru de resedinta daca îsi manifesta vointa în acest sens,precum si posibilitatea de a candida la alegerile locale în aceleasi conditii ca si nationalii. Spre deosebire de prevederile privind alegerile pentru Parlamentul European, exercitarea dreptului de vot în statul membru de resedinta nu antreneaza pierderea dreptului de vot si de a fi ales în statul membru de origine decât daca acesta din urma a decis în acest sens.
c. Tratatul constitutional
Conform tratatului constitutional, "cetatenele si cetatenii Uniunii se bucura de drepturile si au obligatiile prevazute în prezenta Constitutie.
Ei au: dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre; dreptul de a vota si de a fi alesi în Parlamentul European, precum si în cadrul alegerilor locale în statul membru unde îsi au
resedinta, în aceleasi conditii ca si resortisantii acelui stat; dreptul de a beneficia, pe teritoriul unei tari terte în care statul membru ai carui resortisanti sunt nu este reprezentat, de protectie din partea autoritatilor diplomatice si consulare ale oricarui stat membru, în aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat; dreptul de a prezenta petitii Parlamentului European, de a se adresa Mediatorului European sau de a se adresa institutiilor si organelor consultative ale Uniunii într-una din limbile Uniunii si de a primi raspuns în aceeasi limba."
Aceste drepturi se exercita în conditiile si în limitele definite de Constitutie si în dispozitiile de aplicare a acesteia.
Protectiile cetăteniei europene
Tratatul asupra Uniunii Europene introduce 4 modalitati de protejare a cetateniei europene. Trei erau prevazute în Tratatul de la Maastricht: protectia acordata de catre autoritatile diplomatice si
consulare ale statelor membre, dreptul de petitionare si dreptul de a se adresa mediatorului. Tratatul de la Amsterdam a adaugat dreptul de comunicare cu institutiile si anumite organe ale Comunitatilor (TCE art. 21, noul alin. 3). Aceste protectii sunt de natura foarte diferita.
Prima este pusa în aplicare de catre statele membre fata de statele terte sau pe teritoriul acestora. Celelalte trei implica o actiune a institutiilor si organelor Uniunii.
a. Protectia asigurată de autoritătile diplomatice si consulare ale statelor membre. Art. 8C (noul art. 20) al Tratatului CE prevede ca "orice cetatean al Uniunii beneficiaza de protectie din partea autoritatilor diplomatice si consulare ale oricarui Stat membru, pe teritoriul unui stat tert în care statul membru caruia îi apartine ca membru nu este reprezentat, în aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat". Aceste dispozitii au o larga aplicabilitate, tinând cont de faptul ca totalitatea statelor membre nu este reprezentata decât în 5 tari (China, Statele Unite, Japonia, Rusia si Elvetia) si de numarul mare de cetateni comunitari care se deplaseaza în afara Uniunii.
Protectia prevazuta de tratat nu poate fi exercitata decât de autoritatile unui stat membru. Statele membre au decis ca orice cetatean al Uniunii va putea beneficia de protectie consulara, adica de
asistenta în caz de deces, accident sau boala grava, arestare, detentie sau violenta, sau de ajutor si de repatriere în caz de dificultate. În schimb, beneficiarul se angajeaza sa ramburseze propriului sau stat cheltuielile pe care acesta trebuie sa le achite la rândul sau statului care a prestat asistenta.
b. Dreptul de petitionare. Petitia este o cerere prezentata unei institutii politice de catre una sau mai multe persoane în scopul preîntâmpinarii unei presupuse injustitii sau a unei situatii nesatisfacatoare sau pentru a obtine încetarea unei astfel de situatii. Tratatul asupra Uniunii Europene acorda o baza "constitutionala" acestei practici: Tratatul CE art. 8D (noul art. 21) si 138 D (noul art. 194). El întareste pozitia Parlamentului European, autorizat sa ceara concursul, atât
celorlalte institutii comunitare, cât si statelor membre. Dar dreptul de petitionare pastreaza caracteristicile conferite anterior de Parlament,iar baza reglementarii este determinata de regulamentul Adunarii.
Comisia de petitii a Parlamentului, creata la 21 ianuarie 1987, joaca un rol major, atât în ce priveste examinarea admisibilitatii, cât si examinarea în fond a petitiei, care trebuie sa îndeplineasca anumite conditii de admisibilitate: conditii de forma si de procedura care nu
sunt foarte riguroase; conditii cu privire la calitatea titularului. Cercul petitionarilor nu se limiteaza la cetatenii Uniunii Europene. Dreptul de petitionare nu este, deci, un atribut al cetateniei Europene. Aceasta solutie este preferabila, totusi, restrictiei care a existat pentru o vreme, anterior Tratatului de la Maastricht. Parlamentul European si-a rezervat posibilitatea
de a examina petitiile adresate de persoane straine Uniunii Europene si care nu-si au resedinta într-un stat membru, atunci când considera oportun; de exemplu atunci când se refera la libera circulatie a persoanelor sau la protectia drepturilor strainilor.
c. "Plângerea" către mediator. Mediatorul european este numit de Parlamentul European. Totusi, "mediatorul îsi exercita atributiile în deplina independenta, în interesul general al Comunitatilor si al cetatenilor Uniunii. El nu solicita si nici nu accepta instructiuni din partea
vreunui guvern sau ale altui organism" (Statutul mediatorului, art. 9.1).
In lupta sa contra "administrarii defectuoase", mediatorul dispune de puterea de a actiona din proprie initiativa. El a folosit aceasta putere, de exemplu, pentru a începe o ancheta, urmata de
proiecte de recomandare, asupra accesului public privind documentele detinute de institutiile si organele comunitare sau asupra atitudinii Comisiei fata de plângerile privind încalcarea dreptului comunitar.
Esenta atributiilor mediatorului ramâne, totusi, examinarea plângerilor care îi sunt adresate.
În cazul în care considera plângerea admisibila, mediatorul începe studiul problemei. El dispune de o putere de ancheta pe lânga institutiile si organele comunitare.. Statele membre sunt obligate sa-I furnizeze informatiile solicitate cu privire la administrarea defectuoasa a institutiilor sau organelor comunitare.
Când constata o administrare defectuoasa, mediatorul are mai întâi scopul de a cauta o solutie amiabila care sa elimine administrarea defectuoasa si sa dea satisfactie autorului plângerii. În caz contrar, el sesizeaza institutia sau organul în cauza, formulând un proiect de recomandare pentru solutionarea problemei. Institutia sau organul trebuie sa raspunda în urmatoarele 3 luni printr-un "aviz circumstantiat".
Dupa ce mediatorul îsi stabileste raportul, cu eventualele recomandari,îl transmite institutiei vizate, cât si Parlamentului European.
Acestuia din urma îi revine obligatia de a întreprinde, în caz de esec,orice actiune pe care o considera oportuna pentru a stopa persistenta administratiei defectuoase.
d. Dreptul de a comunica cu institutiile si organele comunitare
Conform Tratatului de la Amsterdam, art. 21, alin. 3 nou TCE,orice cetatean al Uniunii poate scrie oricarui organ sau institutii vizate de acest articol sau de articolul 7 "într-una din cele 2 limbi oficiale ale Comunitatii" si sa primeasca un raspuns "redactat în aceeasi limba".
Este vorba nu numai de un simplu drept de a scrie, libertate care, de altfel, nu are nevoie de autorizare pentru a fi exercitata, ci de un drept la raspuns, asadar de un drept la comunicare cu institutiile comunitare.
|
