CLASIFICAREA ACŢIUNII CIVILE
Dupa scopul material urmarit de reclamant:
ACŢIUNI ÎN REALIZAREA DREPTULUI (în adjudecare, în executare) reprezinta actiunile prin care reclamantul solicita instantei sa-l oblige pe invinuit la respectarea dreptului, iar daca acest lucru nu mai este posibil, la plata de despagubiri. Hotarârile judecatoresti pronuntate în astfel de actiuni reprezinta titluri executate (sunt susceptibile de execuate silita).
2. ACŢIUNI ÎN CONSTATARE (în recunoasterea dreptului sau în confirmare). Sunt reglementate de art. 111 din Codul de procedura civila si se refera la constatarea e 15515k1021p xistentei sau inexistentei unui drept subiectiv civil.
Observatie: Nu au niciodata ca obiect constatarea unei stari de fapt. Actiunile în constatare sunt admisibile doar când reclamantul nu are la îndemâna calea unei actiuni în realizarea dreptului. Ex: actiunea în revendicare.
Actiunile în constatare conform art. 111 din Codul de procedura civila se împart în:
→ actiuni în constatare pozitiva (se solicita constatarea existentei unui drept subiectiv civil)
→ actuni în constatare negativa (se solicita constatarea inexistentei unui drept subiectiv civil)
sau în
→ actiuni în constatare declaratorie (se solicita instantei sa constate existenta sau inexistenta unui raport juridic civil)
→ actiuni în constatare interogatorie (titularul dreptului în mod preventiv cheama în judecata o persoana care ar putea eventual sa-i constate dreptul pentru ca aceasta sa-i raspunda si sa ia act daca îi recunoaste sau nu dreptul subiectiv civil)
→ actiuni în constatare provocatorii (actiuni prin care îl cheama în judecata o persoana care îi cauzeaza o tulburare însemnata dreptului sau, acea persoana fiind provocata în a-si dovedi sub sanctiunea imposibilitatii invocarii ulterioare daca nu si-l demonstreaza).
3. ACŢIUNI ÎN CONSTITUIRE DE DREPTURI (în tranformare) reprezinta actiunile prin care reclamantul solicita aplicarea legii la anumite acte si fapte pe care le invoca pentru a se deduce consecintele ce se impun în vederea stabilirii unei situatii juridice noi (ex: actiunea de divort).
Dupa natura dreptului ce se valorifica prin actiune:
1. ACŢIUNI PERSONALE - sunt acele actiuni prin care se valorifica un drept personal, un drept de creanta (ex: actiunea proprietarului pentru plata chiriei sau evacuarea chiriasului, actiune de paratj, actiune în revocarea donatiei).
Acestea sunt de 2 feluri:
a) actiuni personale mobiliare (dreptul personal valorificat are ca obiect un bun mobil);
b) actiuni personale imobiliare (obiectul dreptului este un bun imobil).
2. ACŢIUNI REALE - sunt acele actiuni prin care se valorifica un drept real (proprietatea si dezmembramintele sale).
Actiunile reale se împart în:
a) actiuni reale mobiliare (bun mobil);
b) actiuni reale imobiliare (bun imobil).
Actiunile reale imobiliare sunt si ele la rândul lor de 2 feluri:
a) actiuni posesorii (se invoca posesia bunului imobil, deci se apara o situatie de fapt);
b) actiuni petitorii (se aparar un drept real imobiliar).
3. ACŢIUNI MIXTE - sunt acele actiuni prin care se valorifica simultan un drept de creanta si un drept real în cazul în care drepturile invocate au aceeasi cauza generatoare sau se gasesc într-un raport de conexiune.
În functie de calea procedurala aleasa de parte pentru apararea dreptului actiunile civile sunt:
1. ACŢIUNI PRINCIPALE = actiuni a caror solutionare nu depinde de solutia pronuntata într-o alta actiune.
2. ACŢIUNI ACCESORII = actiuni a caror solutionare depinde de solutia pronuntata într-o actiune principala. (ex: încredintarea copilului minor si obligatia de întretinere în cazul unui proces de divort).
3. ACŢIUNI INCIDENTALE = actiuni care au o existenta de sine statatoare, dar care sunt formulate într-un proces care este început deja.
Importanta clasificarii:
1) D.p.d.v. al competentei teritoriale, actiunile accesorii si incidentale cad în competenta instantei care solutioneza actiunea principala.
2) Exista actiuni care pot fi formulate numai pe cale principala sau numai pe cale accesorie (ex: actiuni în tagada paternitatii soar pe cale principala); încredintarea copilului minor doar pe cale accesorie).
PARTICIPANŢII LA PROCESUL CIVIL
Din definitia procesului civil rezulta ca participantii la procesul civil sunt:
. instanta de judecata; (subiecti ai procesului civil)
. partile; (subiecti ai procesului civil)
. organul de executare; (subiecti ai procesului civil)
. procurorul; (subiecti ai procesului civil)
. alti participanti care contribuie la desfasurarea procesului: avocati, martori, experti, interpreti.
INSTANŢA DE JUDECATĂ
Instantele de judecata sunt reglementate în principal în Legea 304/2004 republicata privind organizarea judiciara. Conform legii 304 cauzele civile se judeca în prima instanta de un complet format din 1 judecator, cu exceptia cauzelor privind conflictele de munca si de asigurari sociale în care completul este format din 2 judecatori si asistentijudiciari, precum si a litigiilor de contencios administrativ unde completul de judecata este format din 2 judecatori.
În calea de atac - a apelului → complet = 2 judecatori
- a recursului → complet = 3 judecatori
Daca cei 2 judecatori au pareri contradictorii asupra cauzei, se constituie un complet de divergenta în care intra un al 3-lea judecator care este presedintele instantei, vicepresedintele, presedintele de sectie sau judecatorul programat de permanenti; partile pun din nou conluzii asupra fondului, iar hotarârea se pronunta cu majoritate de voturi.
! Compunerea completului de judecata se refera doar la judecatori si eventual la asistenta judiciari si difera de constituirea completului de judecata care se refera la grafier si eventual procuror.
Incidente procedurale privind compunerea si constituirea instantei
Pentru ca hotarârea pronuntata sa fie data în conditii de obiectivitate, judecatorul trebuie sa nu fie interesat în cauza si nu trebuie sa fie pus în situatia de a se pronunta de 2 ori în aceeasi cauza sau în situatia de a-si controla propria hotarâre.
A) INCOMPATIBILITATE - art. 24 din Codul de procedura civila - situatii:
- judecatorul care a pronuntat o hotarâre într-o cauza nu poate lua parte la judecarea aceleiasi cauze în calea de atac.
- judecatorul care a pronuntat o hotarâre nu poate lua parte la judecarea aceleiasi cauze atunci când s-a dispus trimiterea cauzei spre judecare.
Normele care reglementeaza compatibilitatea sunt de stricta interpretare si au un caracter imperativ. Aceste norme îi privesc doar pe judecatori, nu si pe grafieri si procurori.
B) ABŢINEREA sI RECUZAREA
Legiuitorul a prevazut anumite cazuri în care se poate presupune ca judecatorul nu ar fi obiectiv în art. 27 Cod procedura civila (8 cazuri).
De exemplu atunci când judecatorul, sotul sau ascendentii ori descendentii lor au un interes în pricina care se judeca sau când judecatorul este sot, ruda sau afin pâna la gradul IV inclusiv sau daca judecatorul si-a spus parerea cu privire la pricina care se judeca sau daca judecatorul a primit de la una din parti daruri, fagaduieli de daruri ori alte îndatoriri.
Daca exista vreunul din cazuri, judecatorul are obligatia sa se abtina de la judecata, iar daca nu o face poate fi recuzat.
Aceste dispozitii se aplica si procurorilor, grefierilor si asistentilor judiciari cu exceptia art. 27 lit. g.
Abtinerea esre reglementata de norme imperative.
Recuzarea este reglementata de norme dispozitive.
Cererea de abtinere sau recuzare se solutioneaza de catre instanta la care se judeca pricina de catre un complet de judecata în care nu poate intra judecatorul care se abtine sau a fost recuzat.
Cererea se judeca în Camera de consiliu, iar cauza este suspendata pâna la solutionarea cererii. Asupra cererii se pronunta o încheiere care poate fi atacata cu recurs numai odata cu fondul si doar daca recuzarea s-a respins.
|
