COMPLICITATEA

COMPLICITATEA

Sectiunea 1: Consideratii generale privind formele participatiei - coautorat si instigare

Dupa cum am precizat, cele trei forme ale participatiei penale, potrivit legislatiei române, sunt: autoratul, instigarea si complicitatea.

Subsectiunea 1: Coautoratul

Codul penal în vigoare nu defineste coautoratul, însa în art. 24 defineste pe autor ca fiind "persoana care savârseste în mod nemijlocit fapta prevazuta de legea penala".

În cazul în care fapta prevazuta de legea penala este savârsita direct si în mod nemijlocit de un singur autor ne aflam în situatia autoratului.

Când o persoana savârseste singura, direct si nemijlocit o infractiune pentru care a luat singura hotarârea infrationala si nu a fost sprijinit în comiterea faptei de nici o persoana, este autorul acelei infractiuni si nu se poate sustine ca el a savârsit fapta în autorat.

Autoratul se deosebeste de celelalte forme de participatie prin natura contributiei directe si nemijlocite la savârsirea faptei. Autorul executa direct actiunea sau inactiunea ce reprezinta elementul material al laturii obiective.

Sub raportul laturii subiective, autorul actioneaza întotdeauna cu intentie - în cazul participatiei proprii, iar în cazul participa& 313d317d #355;iei improprii - din culpa sau fara vinovatie.

O fapta poate fi, însa, savârsita nemijlocit de doua sau mai multe persoane. Aceste persoane care au contribuit nemijlocit la savârsirea faptei sunt coautori, întrucât activitatile lor, care au la baza o vointa comuna, au dus la realizarea faptei, s-au completat unele pe altele, toate contribuind la producerea rezultatului.

Coautoratul nu presupune existent si a altor participanti - instigator, complice - dar nici nu îi exclude.

Pornindu-se de la definitia autoratului si având în vedere participatia în general, coautoratul poate fi definit ca fiind acea forma a participatiei în care doua sau mai multe persoane contribuie nemijlocit - prin actiuni simultane sau succesive - la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, în baza unei vointe comune30

Coautoratul, ca forma de participatie penala presupune cumularea unor conditii specifice, vizând trasaturile de baza ale infractiunii.

O prima conditie o reprezinta savârsirea unei fapte prevazute de legea penala.

De esenta participarii, deci implicit si a coautoratului, este savârsirea unei fapte la care îsi aduc contributia direct, nemijlocit, autorii. Conditia savârsirii faptei se realizeaza în cazul faptei consumate, precum si a tentativei pedepsibile.

O alta conditie este cooperarea din partea coautorilor. Aceasta conditie se refera la specificul activitatii înfaptuite de coautori, care nu este de determinare sau înlesnire la savârsirea faptei, ci de realizare nemijlocita a acesteia, de efectuare a actelor de executare ce vor conduce la producerea rezultatului periculos.

Pentru a putea delimita coautoratul de forma de participatie a complicitatii, trebuie sa se stabileasca sensul expresiei de "savârsire nemijlocita a faptei", pentru a determina ce acte se include în cuprinsul sau, dupa care se va putea aprecia daca activitatea unui participant este de coautorat sau de complicitate31.

Apreciindu-se asupra expresiei de "savârsire nemijlocita a faptei" în literatura juridica s-au purtat numeroase discutii privind determinarea sensului ei exact.

În acest context, utilizarea expresiei de "savârsire nemijlocita a faptei" indica intentia legiuitorului de a delimita coautoratul de celelalte forme de participatie tocmai din punctul de vedere al actelor de executare.

În sensul strict al termenului prin act de executare se întelege orice act de conduita prin care se înfaptuieste direct actiunea criminala32.

Literatura de specialitate opineaza ca fac parte din categoria actelor de executare si se înscriu în sfera conceptului de "savârsire nemijlocita a infractiunii" mai multor categorii distincte de activitati infractionale.

Se include, în primul rând, actele ce se înscriu în actiunea tipica descrisa de norma incriminatoare, acte ce se integreaza în latura obiectiva a infractiunii. Asemenea acte sunt, de regula, identice - ca în cazul executarii simultane de catre mai multi coautori a unor lovituri de cutit - sau similare - când actiunea de suprimare a victimei este executata prin loviri de cutit, urmate de împuscare, toate actele respective urmarind atingerea aceluiasi scop.

Sunt situatii în care actiunile coautorilor pot sa fie total diferite, ca mod de realizare, cum este în cazul infractiunilor complexe. Astfel în cazul infractiunii de tâlharie un coautor poate lovi pe posesorulunui lucru mobil, în timp ce celalalt realizeaza actiunea de luare a lucrului aflat în posesia sa.

În cadrul actelor de executare, trebuie inclusa si categoria acelora care, fara a face parte din actiunea tipica incriminata de lege, contribuie într-o masura determinanta la realizarea ei, fiind, în anumite conditii, indispensabile savârsirii acesteia. În acest sens, este coautor la infractiunea de omor si persoana care imobilizeaza victima pentru ca celalalt coautor sa-i aplice lovitura mortala, daca fara aceasta activitate suprimarea nu ar fi fost posibila. Desi imobilizerea victimei nu reprezinta o activitate de ucidere, în conditiile date, având un rol determinant si fiind indispensabila producerii rezultatului, trebuie asimilata cu actul de executare propriu-zisa33.

Prin contribitii nemijlocite la savârsirea faptei trebuie sa se înteleaga nu numai contributiile care înfaptuiesc actiunea tipica, ci si contributiile de natura a înlatura orice obstacol sau rezistenta pe care o întâmpina actiunea tipica necerara realizarii acesteia34. Numai activitatea prin care se înlatura obstacolele prezente ce împiedica savârsirea actiunii tipice reprezinta acte de coautorat-imobolizarea victimei. Actele care sunt de natura sa împiedice survenirea unor obstacole au doar un caracter ajutator, caracteristic formei de participatie a complicitatii.

De regula contributiile coautorilor sunt simultane, caz în care actele de executare se efectueaza concomitent (actiunea de ucidere sau sustragere în acelasi timp). Ele pot fi succesive, când actele de executare se efectueaza succesiv, încadrându-se în complexul activitatii prin care se realizeaza fapta penala (acte succesive de falsificare de moneda). În cazul infractiunilor continui si continuate, actele de coautorat pot interveni pe tot parcursul desfasurarii activitatii incriminate pâna în momentul epuizarii35.

Vointa comuna de a coopera a coautorilor la savârsirea uneia si aceleiasi infractiuni reprezinta cea de-a treia si ultima dintre conditiile de existenta a coautoratului.

Exista, asadar, coautorat numai în cazul în care activitatile infractionale sunt coordonate material si intelectual. Simpla savârsire de catre doua persoane, în acelasi timp si loc, a unor acte de sustragere, fara o coordonare intelectuala si vointa comuna care sa stea la baza activitatii lor, nu întruneste conditiile coautoratului, fiecare infractor urmând a raspunde ca autor al unei infractiuni distincte de firt36.

Desigur, intentia coautorului presupune nu numai vointa de a savârsi o anumita fapta prevazuta de legea penala dar si pe aceea de a coopera cu alti executanti la savârsirea ei. Aceasta constituie legatura subiectiva necesara în materia participatiei. Între autori se poate stabili o întelegere expresa sau tacita, anterioara savârsirii faptei ori concomitenta cu comiterea acesteia. Nu exista coautorat daca activitatile faptuitorilor, desi pornite din acelasi mobil (de a se razbuna pe victima) nu au avut loc nici în acelasi timp si nici ca urmare a unei întelegeri de a actiona împreuna36.

Subsectiunea 2: Instigare

Codul penal defineste instigatorul, prin dispozitia înscrisa în art. 25, ca fiind "persoana care, cu intentie, determina pe o alta persoana sa savârseasca o fapta prevazuta de legea penala".Pe baza formularii legale mentionate, instigarea poate fi, la rândul sau definita ca fiind acea forma a participatiei care consta în activitatea unei persoane de a determina cu intentie pe o alta sa savârseasca o fapta prevazuta de legea penala37.

Particularitatea instigarii consta în aceea ca, desi instigatorul este persoana care ia cea dintâi hotarârea savârsirii unei infractiuni, el nu trece la înfaptuirea acesteia, ci recurge la intermediul ueni persoane, careia îi transmite, printr-un proces intelectual de determinare, hotarârea savârsirii unei fapte prevazute de legea penala.

Instigatprul, prin activitatea efectuata, face sa nasca în mintea instigatului hotarârea de a savârsi fapta prevazuta de legea penala.Prin aceasta activitate se contribuie la formarea laturii obiective a infractiunii.Instigatorul se mai numeste si autorul moral al unei infractiuni, fiindca el are ideea de a savârsi o infractiune, care apoi o strecoara în constiinta altei persoane, care apoi si-o însiseste si o pune în practica38.

Instigarea ca forma de participatie morala trebuie deosebita de complicitatea morala prin aceea ca prima determina hotarârea infractionala, iar secunda ajuta la întarirea sau întretinerea ei.

Instigarea este posibila, în general, la orice infractiune, pentru ca aceasta presupune existenta unei hotarâri infractionale, ce poate fi luata de autorul însusi sau poate fi transmisa acestuia de catre instigator.Este posibila si la faptele de culpa, caz în care instigarea îmbraca forma improprie reglementata de art. 31 Cod Penal, ipoteza I39.

Instigarea, fiind o forma atipica a infractiunii (art. 144 Cod Penal), exprimata printr-o modalitate a participarii penale, existenta ei va depinde de prezenta mai multor conditii generale, cât si speciale.

O prima conditie este aceea ca instigarea presupune existenta a cel putin doua persoane si anume: una care desfasoara activitatea de determinare numita si instigator si alta asupra careia se efectueaza aceasta activitate numita instigat .

Instigator poate fi orice parsoana care îndeplineste conditiile generale pentru a deveni subiect al infractiunii.

Nu este necesar ca instigatorul sa aiba o calitate speciala si poate actiona pe lânga un viitor autor material sau complice, de unul singur sau în grup.

În caz de pluralitate de instigatori, activitatile de determinare a acestora-simultane sau succesive-vor contura o coinstigare si nu un simplu concurs de instigari daca instigatorii au actionat în întelegere unii cu altii si cu vointa de a coopera la transferul hotarârii savârsirii faptei catre autor sau complice-primul pentru a actiona ca executant al infractiunii, celalalt pentru a ajuta pe autor41.

stiinta dreptului penal mentioneaza posibilitatea existentei instigarii mediate, care presupune instigare si instigare imediata, care se întâlneste mai frecvent si presupune instigarea nemijlocita a autorului sau a complicelui.Instigarea la complicitate este si ea posibila, atât sub forma instigarii mediate, imediate, individuale sau colective.

Instigarea mai poate fi individuala sau colectiva, dupa cum opereaza asupra unuia sau mai multor persoane instigare. În cazul în care instigarea consta în îndemânarea publicului de a nu respecta legile ori de a savârsi fapte penale, ea se constituie într-o infractiune denumita "Instigare publica si apologia infractiunilor" si este sanctionate ca atare de art. 324 Cod Penal42.

În ceea ce priveste instigatul - autorul material al infractiunii - putem spune ca sfera acestui concept este mult mai larga decât aceea a instigatorului. Instigat poate fi orice alta persoana fizica, indiferent daca îndeplineste sau nu conditiile generale de a fi subiect activ al infractiunii la care a fost instigat.

În cazul infractiunilor - cu autor unic, al infractiunilor cu subiect activ special ori al celor cu pluralitate de subiecti - naturala ori constituita - pentru existenta instigarii este necesar ca activitatea de determinare sa se rasfrânga asupra acestor persoane.

O alta conditie este ca instigarea presupune o activitate de determinare psihica din partea instigatorului.

stiinta dreptului penal considera activitatea de instigare pe deplin realizata în prezenta a doua conditii.

Prima este reprezentata de realizarea unei activitati de determinare psihica de catre o persoana (instigatorul) asupra unei alte persoane (instigatul).

Activitatea de determinare începe, de regula, printr-un îndemn adresat de instigator altei persoane si se întregeste prin determinare efectiva a acesteia la savârsirea faptei avuta în vedere de instigator, prin luarea hotarârii de a comite fapta.

Pentru acceptarea hotarârii, instigatorul poate folosi diferite mijloace, în functie de conditia psihica a celui instigat, de starea în care se afla în momentul hotarârii. Din acest punct de vedere instigarea poate fi simpla, când instigatorul se foloseste de anumite argumente sau calificata, când, pentru captarea vointei instigatului, se impune folosirea unor daruri, crearea de avantaje sau chiar folosirea amenintarii ori constrângerii.

Hotarârea poate fi transmisa instigatului direct prin indicarea explicita a faptei pe care sa o comita autorul, caz în care instigarea este directa, sau, fara a se manifesta în acest fel, se creeaza o anumita stare de spirit instigatului, prin incitarea unor sentimente de razbunare, lacomie, care-l conduc la luarea hotarârii, situatie în care instigarea este indirecta43. Daca în primul caz legatura subiectiva dintre participanti este bilaterala, în situatia instigarii indirecte legatura este unilaterala, autorul nedându-si seama ca a fost determinat la comiterea faptei.

A doua consecinta majora a existentei unei activitati de determinare o reprezinta caracterul ei efectiv si hotarâtor, în sensul ca trebuie sa se produca si efectul scontat, adica trecerea celui instigat la executarea cel putin a unei tentative pedepsibile.

Participatia este conditionata de savârsirea faptei de catre autor, la care au cooperat si alte persoane în calitati diferite. Instgarea implica cu necesitate, deci, ca autorul sa fi dat curs instigarii, fie prin savârsirea faptei în forma consumata sau a unei tentative pedepsibile (art. 144 Cod Penal). Din aceasta conditie consitutiva a instigarii, rezulta ca nu se realizeaza instigarea ca forma de participatie în situatia în care instigatul, care a luat hotarârea de a savârsi fapta, nu a pus-o în executare sau a efectuat doar un act de pregatire, care în legislatia noastra penala, de regula nu este incriminat ori a început executarea faptei, care a ramas în stadiul tentativei, pe care legea nu o incrimineaza. Cand instigatorul se afla în una din aceste situatii, se realizeaza instigarea fara rezultat sau neurmata de executare, care nu mai constituie un act de participatie, ci o activitate cu semnificatie penala proprie, în conditiile în care legea o consacra ca atare (art. 29 al. 1, ipoteza I).

Instigarea, ca forma de participatie, nu trebuie confundata cu anumite forme de "instigare", de îndemn incriminate ca infractiuni de sine statatoare, dar care se pot transforma în acte de participare, când, în urma actiunii de instigare, o persoana a dat curs acesteia, savârsind fapta la care a fost instigat44. Astfel Codul Penal incrimineaza în art. 324 sub denumirea "instigarea publica si apologia infractiunilor", fapta de a îndemna publicul prin diferite mijloace de a nu respecta legile ori de a savârsi fapte ce constituie infractiuni. Daca îndemnul se finalizeaza prin determinare, care are drept urmare savârsirea infractiunii la care s-a instigat, acesta va constitui un act de participatie sub forma instigarii la fapta savârsita, sanctionabil potrivit reglemantarii generale (art. 25 si 27 Cod Penal).

O alta conditie este aceea ca instigarea sa se savârseasca întotdeauna cu intentie.

Din moment ce instigarea presupune luarea unei hotarâri de catre instigator, pe care acesta o transfera altei persoane, prin conceptie ea implica intentia din partea instigatorului. Intentia instigatorului presupune existenta celei legaturi subiective dintre participanti45, legatura care de cele mai multe ori îmbraca forma bilaterala si în cazuri mai rare unilaterala.

Instiagrea fiind o forma de participatie care se savârseste cu intentie, nu si din culpa, pune problema daca este posibila la infractinile praeterintentionate. Raspunderea instigatorului pentru asemenea fapte se rezolva în baza art. 28 alin. 2 Cod Penal, referitor la circumstantele reale si la modul cum se rasfrâng asupra participantilor. Rezultatul mai grav în cazul infractiunilor praeterintentionate, ce consta în moartea victimei - art. 197 alin. 2 lit. d si alin. ultim, art. 183 - reprezinta o împrejurare reala care se rasfrânge si asupra instigatorului în masura în care a cunoscut-o sau a avut posibilitatea sa o cunoasca46.

Instigarea presupune si îndeplinirea conditiei ca activitatea de determinare sa se refere la savârsirea de catre cel instigat a unei fapte prevazute de legea penala, fie în calitate de autor, fie în calitate de instigator (instigare la instigare), fie în calitate de complice ( instigare la complicitate)47.

În cazul infractiunilor cu subiect calificat, instigarea trebuie sa se rasfrânga numai asupra unui autor ce detine aceasta calitate, la fel si în cazul instigarii la savârsirea unei infractiuni cu subiect unic sau cu caracter de pluralitate naturala sau costituita.

Sectiunea 2: Complicitatea

Subsectiunea 1: Definitie. Caracterizarea generala a complicitatii

Complicitatea reprezinta modalitatea de participatie cea mai des întâlnita în practica judiciara si consta în fapta persoanei care, cu intentie, înlesneste sau ajuta în orice mod la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, inclusiv prin promisiunea de a tainui bunurile provenite din savârsirea faptei, sau de a favoriza infractorul, promisiune facuta anterior începerii executarii sau în timpul realizarii acesteia48. În acest sens, complicitatea este definita indirect prin intermediul definirii calitatii complicelui prin art. 26 din Codul Penal, potrivit caruia complice este persoana care "cu intentie, înlesneste sau ajuta în orice mod la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala. Este, de asemenea complice, care promite înaintea sau în timpul savârsirii fapte, ca va tainui bunurile provenite din acesta sau ca va favoriza pe faptuitor, chiar daca dupa savârsirea faptei promisiunea nu e îndeplinita."

Potrivit art. 121 pct. 1 C.P. Carol II, era socotit complice acela care cu "intentie înlesneste, usureaza sau ajuta comiterea unei crime sau delict", iar conform punctului 2 al aceluiasi text era, de asemenea,considerat complice acela care, înainte sau în cursul executarii infractiunii, se întelege cu autorii si complicii lor ca sa ascunda bunurile ce provin din infractiune sau ca sa asigure beneficiul realizat ori ca sa dea acestora gazduire, loc de scapare sau de întâlnire, pentru a nu fi descoperiti sau a scapa de urmarire. De asemenea conform punctului 3 al aceluiasi text complice este acela care cu intentie determina pe altul la vreunul din actele prevazute în aliniatul 1 si 2, daca acele acte au fost savârsite49.

Daca facem abstractie de deosebirile de redactare, fara semnificatie sub aspectul fondului reglementarii, art. 26 Cod Penal în vigoare difera de art. 121 Codul Penal Carol al-II-lea, în primul rând prin aceea ca, în locul notiunilor "crima", "delict", "infractiune" foloseste notiunea "fapte prevazute de legea penala". Ca urmare, se largeste sfera notiunii de complicitate, care astfel devine posibila chiar în cazurile - prevazute de art. 31 Cod Penal în vigoare, sub denumirea de participatie .. în care autorul actionat din culpa sau fara vinovatie .

Codul Penal actual nu mai reproduce dispozitia cuprinsa la punctul 3 al art. 121 deoarece instigarea la complcitate constitui, prin însasi semnificatia si esenta sa, un act de complicitate.

Dupa unii autori51 complicitatea a fost denumita si participatiune secundara.

Din examinarea comparativa a dispozitiilor înscrise în art. 24 si 26 rezulta ca legiuitorul român face o distinctie neta între actele de executare sau de savârsire nemijlocita a infractiunii ce caracterizeaza calitatea autorului si cele de înlesnire sau ajutare în orice mod, ce caracterizeaza calitatea complicelui.

În acelasi timp legiuitorul a inclus în sfera complicitatii si promisiunile de tainuire sau favorizare facute autorului ori altui coplice, înainte sau în timpul executarii, indiferent daca au fost sau nu aduse ulterior la îndeplinire.

Ceea ce caracterizeaza, prin urmare, activitatea complicelui - indiferent de modalitatea în care se realizeaza - în raport cu celelate forme de participatie penala este caracterul ei de contributie indirecta, de ajutorare sau înlesnire, în orice mod la savârsirea actelor de executare propriu - zisa52.

Întrucât pentru existenta calitatii de complice este suficienta doar prezenta conditiilor generale pentru a fi subiect activ al infractiunii, tot din principiu, orice persoana poate savârsi acte de ajutorare si înlesnire la savârsirea oricarui gen si fel de infractiuni.

Complicele poate actiona singur sau în echipa, iar contributia sa poate servi oricarui tip de infractor (autor unic, autor calificat, coautori în pluralitate naturala sau constituita). În cazul interventiei mai multor complici, contributia lor poate fi concomitenta ori anterioara executarii, izolata ori comuna, prin acte de acelasi fel ori diferite.

Subsectiunea 2: Conditiile de existenta ale complicitatii ca forma a infractiunii.

De principiu, literatura formuleaza urmatoarele conditii esentiale de existenta ale complicitatii, ca forma atipica a infractiunii53.

Sub raportul elementului formal al infractiunii, complicitatea presupune o contributie la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala.

Complicitatea, ca si celelalte forme de participatie, impune conditia savârsirii unei fapte prevazute de legea penala, întrucât numai prin comiterea acesteia devine o activitate relevanta penal. În lipsa savârsirii faptei de catre autor, activitatea realizata nu cade sub incidenta legii penale, afara de situatia când prin ea însasi constituie o fapta cu semnificatie penalaproprie, caz în care faptuitorul raspunde ca autor al acelei fapte si nu în calitate de complice.

Complicitatea satisface cerinta de a contribui la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, nu numai în cazul în care se sprijina si se subordoneaza direct actelor de executare propriu - zise a actiunii sau inactiunii prevazute de legea penala, realizate în forma infractiunii consumate, dar si atunci când se subodoneaza unei simple tentative pedepsibile.

Daca, dupa efectuarea activitatii de complicitate, persoana ce trebuie sa execute nemijlocit fapta nu mai procedeaza la comiterea ei, "complicitatea" nu se pedepseste54, asa cum se sanctioneaza unstigarea neurmata de executare, întrucât în Codul Penal nu s-a prevazut o reglementare similara celei din art. 29 care instituie un tratament special instigarii neurmate de executare.

Exista posibilitatea ca actele de complicitate sa se raporteze imediat actelor de executare, ajutând sau înlesnind activitatea altor acte de complicitate cu caracter direct: deci, poate si complicitate la complicitate, dupa cum nu este exclusa posibilitatea savârsirii unor acte de complicitate pe lânga o activitate de instigare.

Sub raportul elementului material al infractiunii, complicitatea trebuie sa se constituie într-o contributie de ajutorare sau înlesnire în orice mod pe activitatea celui ce savârseste nemijlocit infractiunea.

Fiind o participare secundara la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, complicitatea nu poate sa consiste nici în acte de executare propriu-zisa, ce presupune savârsirea nemijlocita a faptei, si nici de determinare psihica a altei persoane la savârsirea ei, ci doar în acte cu caracter contributiv secundar, accesoriu si subordonat actelor de executare.

Complicitatea presupune efectuarea unei activitati de înlesnire sau ajutor la savârsirea faptei, asa cum prevede art. 26 Cod Penal. Activitatea trebuie sa se menifeste în una din formele concrete schematizate legal în art. 26 Cod Penal, simpla intentie de a contribui la savârsirea faptei nemanifestata într-o activitate de cooperare nefiind suficienta pentru realizarea complicitatii. Actele de complicitate, spre deosebire de cele de coautorat, nu realizeaza ele însele fapta, nu reprezinta o contributie indispensabila în procesul comiterii ei55.

Din conceptul complicitatii rezulta ca activitatea complicelui trebuie sa aiba caracter real si efectiv, în sensul ca nu este suficient ca activitatea de ajutorare sau înlesnire sa fie oferita altui participant, de regula autor, ci mai este necesara ca ea sa fi fost si folosita de autorul faptei.

Asadar, ajutorul dat, dar nefolosit de autorul savârsirii faptei, nu poate avea o semnificatie penala, cât timp contributia oferita de complice nu a servit si nu a fost integrata în procesul dinamic si cauzal al savârsirii faptei.

Cu toate acestea, ajutorul material oferit unui infractor poate capata semnificatia unui activitati de complicitate morala daca se va dovedi ca, în contextul faptei savârsite de acesta, oferta de complicitate materiala a fost de natura sa-i întareasca hotarârea savârsirii faptei56.

Pentru ca actul de complicitate sa reprezinte o contributie reala si efectiva la savârsirea faptei prevazuta de legea penala, nu este necesar ca latura obiectiva a complicitatii sa se realizeze numai prin activitati de ordin material.

Dimpotriva, în sensul dispozitiei înscrise în art. 26 din Cod Penal rezulta ca, deci, complicitatea poate îmbraca atât forma unor actiuni de ajutorare sau sprijinire cu caracter material, cât si forme cu caracter moral. Singurul scop al oricarui act de complicitate este doar acela de a contribui la savârsirea faptei de catre autor, indiferent daca ajutorul i s-a dat în directia înfapturii actelor de executare sau în directia întaririi hotarârii sale de a savârsi infractiunea. De fapt, în functie de aceste doua mari directii de orientare ale tuturor actelor de ajutorare sau înlesnire pe care le presupune complicitatea, aceasta a si primit o prima clasificare dihotomoca: de complicitate materiala sau complicitate morala57.

Exista complicitate si atunci când o persoana ajuta la savârsirea unui act de complicitate, întrucât se contribuie cu intentie la savârsirea unei fapte penale. Aceasta forma este cunoscuta sub denumirea de complicitate la complicitate. Legatura nu este directa între tetul intervenit si ajutor, ci între acesta si complicele initial.

Daca o persoana savârseste mai multe acte de complicitate la fapte identice (înselaciune), comise de autori diferiti, ce constituie infractiuni distincte, actele de complicitate nu pot fi reunite într-o singura activitate de complicitate continuata, savârsita în baza unei rezolutii unice, ci trebuie considerata ca acte de complicitate în concurs real, raportate la înfractiunile care s-au comis, deoarece actele de complicitate nu constituie infractiuni autonome, ci sunt indisolubil legate de cele de coautorat, carora le sunt subordonate .

Cand dupa realizarea unui act de complicitate, participantul savârseste o actiune de coautorat, se retine numai aceasta ultima forma de participatie.

Sub raportul elementului moral, complicitatea trebuie sa aiba, întotdeauna, caracterul unei activitati intentionate.

Conditia savârsirii actelor de complicitate numai cu forma de vinovatie a intentiei - directe sau indirecte - este expres prevazuta de lege, prin dispozitia înscrisa în art. 26 din Codul Penal si consta în reprezentarea de catre complice a actiunii pe care o comite autorul si a urmarilor ei, precum si a împrejurarii ca actul de complicitate contribuie la savârsirea faptei, unita cu vointa de a coopera la realizarea acesteia.

Elementul moral al complicitatii se poate prezenta sub forma unei întelegeri prealabile între autor si complice, situatie în care ambii participanti îsi reprezinta atât propriile activitati infractionale, cat si legaturile realizate între ei în cadrul cooperarii lor. Aceasta legatura poate fi bilaterala si se poate manifesta sub forma unei întelegeri exprese sau tacite, prealabile sau concomitente, sau unilaterala, ce se stabileste întotdeauna de la complice la autori, care nu-si da seama ca este ajutat în savârsirea faptei de catre complice. Ultima forma de legatura este caracteristica complicitatii improprii fiind cu frecventa mult mai scazuta si în cazul celei proprii (o persoana, fara stirea autorului, pune la îndemâna acesteia un obiect de care are nevoie în savârsirea faptei).

Este posibil ca în cadrul participatiei propriu - zise autorul sa actioneze cu intentie, folosindu-se de ajutorul oferit cu intentie de unul sau mai multi complici, dar fara sa-si dea seama de participarea acestora, dupa cum este posibil ca - în cadrul participatiei improprii - complicele sa ajute în mod intentionat pe autor sa savârseasca o fapta din culpa ori fara nici o vinovatie.

Daca o persoana a avut intentia sa comita acte de coautorat, deci, de savârsire nemijlocita a infractiunii si daca activitatea pe care a realizat-o pâna la urma a dobândit doar caracterul accesoriu al unei simple ajutari sau înlesniri, fapta va constitui o simpla complicitatea si invers.

De esenta complicitatii este savârsirea ei numai cu intentie, fiind indiferente atât forma de vinovatie, cât si însasi prezenta acesteia în cazul persoanei ajutate prin complicitate la savârsirea nemijlocita a faptei prevazute de legea penala.

Ca si în cazul instigarii, si în cazul complicitatii raspunderea complicelui va fi strict determinata, atât sub raport obiectiv, cât si subiectiv, de raspunderea autorului, în functie de gradul de contributie la savârsirea faptei si limitele intentiei.

Astfel, în planul contributiei reale la savârsirea faptei, actele de complicitate savârsite pe lânga unul sau o parte din actele componente ale unei infractiuni continuate nu vor putea angaja de principiu raspunderea complicelui si în raport cu celelalte acte componente ale aceleiasi infractiuni savârsite de autor, dar fara ajutorul sau material sau moral.

Din conditia examinata rezulta ca nu exista complicitate din culpa. Daca o persoana, prin conduita sa culpoasa, ajuta pe alta la savârsirea unei fapte intentionate, nu raspunde în calitate de complice, raspunderea sa putând fi angajata pentru o fapta din culpa, daca activitatea efectuata realizeaza continutul unei infractiuni ioncriminate cu forma de vinovatie a culpei. Întrucât nu este posibila complicitatea din culpa, se pune problema compabilitatii acesteia cu infractiunile praeterintentionate si a raspunderii complicelui pentru aceste forme de infractiuni (de exemplu, violul care a dus la moartea victimei). Literatura si practica rezolva aceasta problema în baza art. 28 alin. 2 Cod Penal, asimilând rezultatul mai grav care se produce (moartea victimei) cu o circumstanta reala ce se rasfrânge asupra participantilor, în masura în care au cunoscut-o sau au prevazut-o. Privita problema din punctul de vedere al autorului, se considera ca, daca acesta ar fi fost mai sever în prefigurarea conturata, în cazul culpei cu prevedere, urmarea nu s-ar fi produs sau în cazul culpei simple, daca era mai atent, trebuia si putea sa prevada rezultatul si, în aceste conditii, nu ar mai fi procedat la efectuarea actiunii ce a condus la producerea urmarii vatamatoare. Daca acesta este rationamentul în raport cu raspunderea penala a autorului, acelasi rationament trebuie sa se urmeze si în ceeea ce priveste raspunderea complicelui, mai ales ca, în anumite situatii, aportul sau contribuie într-o masura apreciabila la savârsirea faptei si, de cele mai multe ori, prestatiunea sa sa se realizeze odata cu cea a autorului.

Ar fi fost nedrept ca autorul sa raspunda pentru fapta mai grava, ale carei limite de pedeapsa sunt sensibil ridicate fata de infractiunea initiala intentionata, iar complicele sa raspunda numai pentru fapta initiala cu care sa debutat. În masura în care se constata identitate de pozitie psihica si în persoana complicelui, trebuie sa raspunda si el pentru urmarea mai grava care s-a produs59.

Cât priveste data savârsirii actelor de complicitate, în cazul înfractiunilor continue si continuate, prin decizia de îndrumare numarul 2/1987 fostul Tribunal Suprem60 a decis, în mod concret, ca în ceea ce priveste momentul întrunirii elementelor infractiunii, deci al întrunirii nasterii raspunderii penale si a încadrarii juridice a faptei, data comiterii actelor de complicitate ar putea fi stabilita si anterior datei încetarii actiunii autorului.

Ratiunea solutiei se impune fata de posibila existenta a unor institutii care ar functiona în favoarea inculpatului - cum ar fi termenul de încercare, în cazul suspendarii conditionate a pedepsei, termenul de gratiere conditionata, temenul de reabilitare sau de prescriptie a pedepsei care, în cazul savârsirii unui act de complicitate înainte de epuizarea faptei de catre autor, nu este normal sa fie împiedicata a curge fata de persoana complicelui, devenit din nou infractor. Cât priveste celelalte institutii - cum ar fi aplicarea legii penale în timp, amnistia si gratierea, precum si momentul la care începe sa curga prescriptia incriminarii - data savârsirii infractiunilor continue sau continuate61.

În ceea ce priveste posibilitatea savârsirii unor acte de complicitate la infractiunea continuata, activitatea complicelui va putea îmbraca si aceasta forma, dar numai daca va întruni toate conditiile prevazute la art. 41 Cod Penal, activitatea autorului însusi fiind realizata în coditiile unei pluralitati de actiuni sau inactiuni, savârsite în executarea aceleiasi hotarâri infractionale, la intervale diferite de timp, dar întrunind continutul aceleiasi infractiuni. Ca atare, dupa cum nu va exista o complicitate continuata pe lânga o infractiune simpla, tot asa nu va putea exista o complicitate continuata pe lânga acte de executare independente savârsite de autori diferiti.

Complicitatea este si la infractiuni de obicei. Deoarece pentru savârsirea infractiunii de obicei legea impune cerinta repetabilitatii faptei din partea autorului, s-a pus, în literatura si practica, problema daca, pentru a se realiza complicitatea materiala, activitatea de înlesnire trebuie sa aiba, la rândul sau, caracter repetat, ca si aceea a autorului, sau este suficient sa se savârseasca o singura actiune de înlesnire a faptei.

Într-o prima opinie, se poate aprecia ca, daca a savârsit un numar suficient de actiuni care învedereaza obisnuinta si infractiunea de obicei s-a realizat, este suficient din partea complicelui pentru ca el sa raspunda penal62.Se poate aprecia ca, din moment ce fapta savârsita este infractiune, iar complicele a avut acesta reprezentare, ajutorul prestat capata relevanta penela, fara sa fie necesara repetabilitatea actului de înlesnire.

Un alt punct de vedere formulat în literatura si practica63, pe care îl sustine marea majoritate a autorilor, impune cerinta repetabilitatii si în ceea ce priveste activitatea complicelui, pentru a se realiza forma de participatie a complicelui la infractiunea de obicei. Daca pentru existenta faptei comisa de autor se cere repetabilitatea actiunii, aceasta conditie trebuie relizata si în ce priveste activitatea complicelui. Legea fiind mai exigenta fata de autor, cerându-i o conditie de esenta infractorului, nu poate crea alt regim complicelui, ci aceeasi restrictie trebuie pastrata si fata de activitatea înfaptuita de acesta. Nu-i poate crea o situatie maigrea complicelui, în sensul ca activitatea lui devine infractionala numai printr-o singura realizare. Pentru a avea caracter pena, si activitatea complicelui trebuie sa se repete ca si aceea a autorului. Se poate invoca si un argument din tratamentul sanctionator prevazut în art. 27 Cod Penal, care instituie acelasi regim de sanctionare complicelui si autorului.

În consecinta, toate comportamentele infractionale incriminate de legea penala sunt pasibile de complicitate inclusiv acelea care, din ratiuni de politica penala si tehnica legislativa, reprezentând în esenta lor, acte de complicitate, nu sunt sanctionate potrivit regulilor privitoare la participatia penala, ci ca infractiuni independente.

Subsectiunea 3: Modalitatile sau formele complicitati

Reprezentând cea mai raspândita, comuna si variata ipostaza a participatiei penale, complicitatea este susceptibila de o mare varietate de forme sau modalitati normative, cât si faptice, în raport cu natura sprijinului, momentului, cât si modul în care poate interveni fata de activitatea de executare nemijlocita a infractiunii.

Modalitatile normative ale complicitatii sunt determinate prin însasi structura dispozitiilor art. 26 din Cod Penal, disdozitii ce diferentiaza principalele forme de complicitate, atât dupa natura contributiei complicelui la savârsirea actelor de executare, cât si dupa momentul în care intervin în raport cu timpul desfasurarii acestora, într-o reglementare ce uziteaza aplicarea cumulativa a ambelor criterii.

Din punctul de vedere al continutului dispozitiilor art. 26 Cod Penal vom distinge, sub un prim aspect, doua modalitati normative fundamentale si cu caracter general:

complicitatea prin înlesnire sau ajutorare, în orice mod, la savârsirea faptei prevazute de legea penala;

complicitatea prin promisiunea de tainuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului, înainte sau în timpul savârsirii infractiunii, chiar daca, dupa savârsirea faptei, promisiunea nu a fost tinuta.

Prima modalitate normativa a complicitatii, dupa felul contributiei pe care o presupune, poate fi, pe de-o parte, cât si morala. Cea de-a doua modalitate poate avea numai un caracter si este, de cele mai multe ori, anterioara savârsirii faptei.

A. Complicitatea prin înlesnire sau ajutorare în orice mod la savârsirea faptei pervazute de legea penala este susceptibila de a fi realizata prin activitati care, desi au aceeasi valoare comtributiva - putând fi de natura morala sau materiala - prezinta un moment diferit al interventiei lor în raport cu durata desfasurarii actiunii sau inactiunii care constituie elementul material propriu-zis al infractiunii.

De exemplu, înlesnirea presupune efectuarea unor activitati de natura materiala sau morala care se situeaza în faza pregatitoare a trecerii autorului la savârsirea nemijlocita a infractiunii, având rolul da a asigura succesul actelor de executare prin crearea unor conditii cât mai favorabile si procurarea mijloacelor necesare aducerii lor la îndeplinire. Înlesnirea savârsirii infractiunii corespunde conceptului de complicitate anterioara.

Spre deosebire de înlesnire, care se plaseaza întotdeauna în etapa anterioara trecerii la executarea propriu-zisa, activitatea de ajutorare reprezinta acele acte cu caracter material sau moral de sprijinire data - direct sau mediat - autorului care coincid în timp cu însasi durata executarii (de exemplu: oferirea unei arme în timpul savârsirii unei infractiuni de omor sau vatamare). Activitatea de ajutorare corespunde conceptului de complicitate concomitenta.

Atât înlesnirea cât si ajutorarea se pot realiza "în orice mod", expresie legala ce presupune o multitudine de forme sau mijloace prin care ambele se pot realiza.

Prin sentinta penala numarul 83 din 17 aprilie 1998, Tribunalul Suceava la condamnat pe inculpat pentru complicitate la infractiune de tâlharie, prevazuta de art. 26 raportat le art. 211 alin. 2 lit. a Cod Penal, retinând ca, dupa o întelegere prealabila împreuna cu ceilalti doi inculpati (coautori) a urmarit-o pe partea vatamata pâna într-un loc ferit, iar dupa ce autorii au deposedat-o de bani, a primit de la acestia suma de 90.000 lei.

Apelul inculpatului vizând schimbarea încadrarii juridice în infractiunea de tâlharie a fost respins, ca nefondata, de Curtea de Apel Suceava.

Potrivit art. 221 Cod Penal, cel care primeste un bun stiind ca provine din infractiune este tainuitor (pozitia pe care situat inculpatul - apelant), iar dispozitiile art. 26 Cod Penal prevad ca persoana care cu intentie înlesneste sau ajuta în orice mod la savârsirea unei infractiuni raspunde pentru complicitate la acea infractiune.

În speta, desi inculpatul nu a ajutat efectiv la imobilizarea victimei si sustragerea banilor, el a înlesnit comiterea infractiunii prin sprijinul moral dat autorilor (acceptarea urmaririi partii vatamate si prezenta sa la locul savârsirii infractiunii), sprijin recompensat cu suma de 90.000 lei - element în raport cu care instanta de fond a facut o corecta încadrare juridica a faptei. (Decizia nr. 119/A din iulie 1998)64.

B. Complicitatea prin promisiunea tainuirii sau favorizarii înaite sau în timpul savârsirii infractiunii, chiar daca, dupa savârsirea faptei, promisiunea nu a fost tinuta, reprezinta o forma tipica a complicitatii morale. Aceasta modalitate se diferentiaza de celelalte forme ale complicitatii prin aceea ca urmareste sa consolideze indirect hotarârea si vointa criminala a autorului, prin aceea ca va fi sprijinit si dupa consumarea faptei, fie prin tainuirea bunurilor sustrase, fie prin asigurarea profitului ilicit obtinut, fie prin îngreunarea ori zadarnicirea urmaririi penale, a judecatii sau a executarii pedepsei65.

Pentru existenta acestei forme de complicitate, care poate fi anterioara sau concomitenta cu executarea, nu prezinta nici un interes faptul daca promisiunea a fost sau nu respectata de complice dupa consumarea infractiunii. Esential este faptul ca promisiunea facuta mai înainte sau în timpul executarii sa exercite o stimulare psihica favorabila asupra autorului, întarindu-i convingerea de a savârsi fapta.

Pentru determinarea continutului notiunilor de tainuire sau favorizare la care se refera promisiunea, dispozitiile art. 26 Cod Penal trebuie coroborate cu dispozitiile art. 221 si 264 Cod Penal, care determina întelesul legal al notiunilor de tainuire si, respectiv, de favorizare.

Prin sentinta penala nr. 2819 din 2 iulie 1998, Judecatoria Iasi a condamnat pe inculpatul C.R. la pedeapsa de un an închisoare pentru savârsirea infractiunii de furt calificat în dauna avutului privat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 28 alin. 1, art. 209 lit. i Cod Penal cu aplicare art. 41 alin. 2 Cod Penal si art. 74 - 76 Cod Penal.

Prin aceeasi sentinta s-a dispus achitarea inculpatului M.P. în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit p cu indice 1 Cod Penal si art 18 indice 1 Cod Penal. În baza art. 7 din L. nr. 137/1997 s-a constatat ca sanctiunea administrativa prevazuta de art. 91 Cod Penal nu se mai aplica.

S-a retinut în fapt ca în perioada decembrie 1996 - 1997, inculpatul C.R. care lucra în calitate de paznic la Ferma "Coasta Mare" - Rediu, a sustras în mod repetat 16 saci cu ovaz. Din produsul sustras, 6 saci cu ovaz i-a vandut coinculpatu;ui M.P., care cunostea provenienta ilicita a cerealelor.

Prin rechizitorul întocmit, Parchetul a retinut ca activitatea infractionala ainculpatului M.P. întruneste în drept elementele constitutive ale tainuirii, prevazute de art. 221 Cod Penal; prima instanta nu a schimbat încadrarea juridica a faptei retinuta în sarcina acestui din urma inculpat.

Sentinta a fost apelata de Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi, fiind criticata pentru nelegalitate în ceea ce priveste încadrarea juridica a faptei retinute în sarcina inculpatului M.P. S-a apreciat ca activitatea infractionala a acestui inculpat întruneste elementele constitutive ale instigarii la furt calificat în forma continuata, sens în care a cerut sa fie scimbata încadrarea juridica.

Tribunalul Iasi a respins ca nefondat apelul Parchetului.

Hotarârile au fost recurate de Parchetul de pe lânga Tribunalul Iasi, fiind criticate pentru nelegalitate.

S-a sustinut ca nelegalitatea vizeaza încadrarea juridica a faptei retinute în sarcina inculpatului M.P., precum si solutia de achitare pronuntata cu privire la acesta.

Curtea a admis recursul Parchetului si a casat în parte ambele hotarâri, în latura penala, numai cu privire la inculpatul M.P. si numai în ceea ce priveste încadrarea juridica a faptei retinute în sarcina sa.

În baza art. 334 Cod Proced. Pen. a fost schimbata încadrarea juridica din tainuire, prevazuta de art. 221 Cod Penal, în complicitate la furt calificat, prevazuta de art.26 raportat la art. 208 alin.1,art. 209 lit. i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, si au fost mentinute toate celelalte dispozitii ale ambelor hotarâri.

În motivarea deciziei s-a retinut ca, potrivit situatiei de fapt corect stabilite de instante, în zilele de 16 decembrie 1996 si 16 ianuarie 1997, inculpatul M.P. a mers la C.R., care îndeplinea functia de paznic, sa-i vânda niste ovaz.acesta din urma a fost de acord si a patruns în magazia fermei printr-un geam care avea gratiile desprinse, apoi a descis usile magaziei si a luat 6 saci cu ovaz si, respectiv, 10 saci cu ovaz, pe care I-a dat lui M.P., acesta din urma transportându-I la domicciliul sau cu caruta.

Atâta timp cât inculpatul M.P. s-a înteles cu coinculpatul C.R. - paznic la ferma si autor al furtului - înainte de savârsirea faptelor, în sensul ca va cumpara întreaga cantitate de ovaz sustrasa, fapta sa constituie complicitate la infractiunea de furt calificat în dauna avutului privat, în forma continuata si nu tainuire la furt, cum gresit au retinut primele instante.

Fata de lipsa antecedentelor penale de pozitia sicera si cooperanta a inculpatului M.P. si de cuantumul redus al prejudiciului cauzat s-a apreciat solutia de achitare pronuntata este temeinica si legala, urmand a fi mentinuta (Decizia penala nr. 882 din 14 decembrie 1989) .

C. Complicitatea materiala si complicitatea morala reprezinta doua modalitati de complicitate care figureaza caracterul de bipolaritate posibila al oricaror activitati de înlesnire sau ajutorare penala67.

Când actele de înlesnire sau ajutorare au un caracter material si sunt îndreptate sa srijine savârsirea faptei de catre autor complicitatea va dobândi un caracter material. Aceasta se poate realiza în diferite moduri. Astfel, poate consta în procurarea mijloacelor necesare savârsirii faptei si punerii lor la dispozitia autorului. Gama acestora este foarte variata si poate consta în instrumente, arme, substante,mijloace de transport, sume de bani, locuinte, etc. se mai poate realiza prin pregatirea mijloacelor, adica adaptarea sau modificarea lor pentru a fi adecvate savârsirii faptei. Mai poate consta într-un ajutor acordat în timpul savârsirii actiunii, reprezentând acte immediate, indirecte, ce sustin savârsirea faptei, fara a se integra în continutul sau (de plida, darea unor instrumente în vederea savârsirii efractiei pentru a se putea patrunde în locuinta).

Prin sentinta penala nr. 2889 din 8 decembrie 1999, Judecatoria Vaslui l-a condamnat pe inculpat pentru infractiunea de tainuire prevazuta de art. 221 Cod Penal prin schimbarea încadrarii juridice din complicitate la furt calificat prevazuta de art. 26 cu art. 208, 209 lit. a), g) si e) Cod Penal.

S-a retinut ca inculpatul împreuna cu alti doi inculpati, au consumat bauturi alcoolice pâna târziu. În prezenta inculpatului, ceilalti doi au hotarât sa sustraga bateria de pe tractorul partii vatamate - vecin cu inculpatul. Inculpatul, la insistentele celorlalti doi, a acceptat sa dea acestora din domiciliul lui, sculele necesare demontarii bateriei, dupa care a asigurat paza, iar dupa sustragerea bunului a transportat cu caruta însotit de autorii faptei si împreuna l-au vândut, urmând sa primeasca o parte din pretul ce a fost convenit.

În apelul inculpatului, prin decizia panala nr. 57/A din 10 februarie 2000, Tribunalul Vaslui a schimbat încadrarea juridica a faptei în infractiune de tainuire prevazuta de art. 221 Cod Penal, retinând ca inculpatul nu a avut nici o întelegere cu ceilalti doi inculpati pentru comiterea furtului si ca aceasta întelegere a fost numai pentru autori.

Inculpatul nu a actionat cu intentia de a ajuta la savârsirea furtului, desi a cunoscut pentru ce sunt necesare sculele înmânate acestora.

Fapta acestuia de a împrumuta autorilor sustragerii sculele necesare pentru demontarea bateriei si de a-i ajuta la transportul bunului sustras a fost încadrata în infractiunea de tainuire.

Decizia instantei de apel a fost recurata de Parcet si criticata pentru nelegalitatea cu privire la încadrarea juridica a faptei.

A invocat Parchetul ca instanta de apel a pronuntat o hotarâre nelegala dând faptei o gresita încadrare juridica si a solicitat casarea deciziei si mentinerea sentintei instantei de fond.

Motivul de recurs invocat este prevazut de dispozitiile art.3859 alin. 1 pct. 17.

Analizându-se critica formulata, s-a retinut ca este fondata pentru urmatoarele considerente:

Instanta de apel a facut o analiza incompleta a probelor administrate în cursul procesului penal, luând în considerare numai acele declaratii care confirmau sustinerile facute în apel de inculpat, dar nu a înlaturat celelalte probe care confirma vinovatia inculpatului sub forma complicitatii la furt calificat.

Inculpatul a asistat la întelegerea celorlalti doi inculpati de a sustrage bateria de pe tractorul partii vatamate. Chiar daca el nu a avut o întelegere expresa cu cei doi, cum a retinut instanta de apel, el a acceptat tacit sa acorde sprijin acestora.

Intentia inculpatului - recurent este definita de modalitatea în care a actionat si care rezulta din derularea faptelor.

Astfel, inculpatul a asistat la întelegerea celorlalti doi inculpati, la insistantele acestora le-a dat scule necesare pentru demolare, le-a asigurat paza precum si transportul si urma sa primeasca a treia parte din pretul vânzarii bunului.

Toate aceste împrejurari concretizeaza modul tacit al inculpatului de a da ajutor la sustragerea bunului si definesc intentia acestuia care constituie latura obiectiva a infractiunii de complicitate la furt calificat, cum just instanta de fond a încadrat fapta.

Prin conduita lui, inculpatul a înlesnit si ajutat la savârsirea infractiunii, fiind îndeplinite cerintele art. 26 Cod Penal, care nu conditioneaza participatia de existenta unei întelegeri expuse cum a motivat instanta de apel. (Decizia penala nr. 348 din 2 mai 2000)68.

Complicitattea materiala (concomitanta) trebuie delimitata de coautorat, delimitare care prezinta un deosebit interes teoretic si practic. Complicitatea materiala delimitata de coautorat mai ales în cazul actelor exterioare actiunii tipice care, într-o anumita situatie, pot sa fie indispensabile savârsirii faptei, ceea ce le transforma în acte de coautorat, iar, în alta, sa ajute doar la comitarea acesteia prin înlaturarea piedicilor sau obstacolelor care ar fi putut safie înlaturate de autorul însusi, când trebuie retinute ca acte de complicitatea69.

Uneori activitatea efectuata în vederea înlesnirii savârsirii unei infractiunii poate constitui, în acelasi timp, un act de complicitate dar si o infractiune de sine-statatoare (de exemplu, o persoana a falsificat anumite înscrisuri pentru a înlesni savârsirea unei delapidari). Persoana va raspunde pentru un concurs idea, în care se reuneste falsul în acte si complicitatea la delapidare.

Când actele de îlesnire sau ajutorare vor avea un caracter moral complicitatea va fi îndreptata în directia mentinerii si consolidarii hotarârii infractionale a autorului.

Complicitatea morala consta în activitatea desfasurata de catre complice, prin care se ajuta din punct de vedere moral la pregatirea sau executarea unei infractiuni70.Exista situatii în care, desi persoana a luat hotarârea de a savârsi infractiunea, evita sa o puna în executare datorita unor îndoieli care fac ca hotarârea sa nu fie ferma. Daca o persoana intervine si îlatura asemenea îndoieli prin îcurajari sau invocarea unor argumente care consolideaza hotarârea, convingându-l sa o puna în executare, aceasta apare în calitate de complice moral.

Exista, de asemenea, situatii când o anumita activitate desfasurata cu intentia de a instiga la savârsirea unor fapte se transforma în act de complicitate morala, daca autorul luase singur hotarârea de a savârsi infractiunea, iar activitatea persoanei respective contribuie la întarirea sau mentinearea hotarârii luate de catre autor.

Asistenta în timpul executarii faptei constituie si ea o forma de complicitate morala, întrucât prezenta unei persoane în timpul savârsirii faptei la locul comitarii acesteia reprezinta un stimulent si o încurajare a autorului, asigurarea linistii si calmului necesar pentru realizarea actiunii reprezentand un sprijin moral efectiv71.

Fapta inculpatului care - dupa o prealabila întelegere cu autorul omorului - l-a însotit pe autor, amândoi fiind înarmati cu pari, si au intrat în curtea victimei, dupacare l-a atacat pe fratele victimei, în timp ce autorul omorului aplica lovituri cu parul în capul victimei pe care a omorât-o astfel, constituie complicitate le infractiunea de omor.

Actionând în modul sus aratat, chiar daca inculpatul nu a participat direct la omorârea victimei, a dat ajutor moral autorului omorului, prin încurajarea si prin întarirea intentiei acestuia (a autorului omorului) de a ucide ceea ce, în lipsa ajutorului dat de complice, acesta nu ar fi îndraznit sa faca.

În speta, inculpatul, desi nu a savârsit acte materiale de agresiune asupra victimei, a fost totusi de acord sa însoteasca pe autorul infractiunii de omor, s-a înarmat cu un par si împreuna cu acesta a patruns în curtea victimei si la atacat pe fratele victimei, în timp ce autorul omorului a început sa o loveasca cu parul în cap pe victima. Or, aceasta activitate de asistenta a autorului omorului si de a exercita, el însusi, acte de violenta împotriva fratelui victimei a avut fara îndoiala, o influenta esentiala asupra psihicului autorului direct al omorului care a capatat, astfel, îndrazneala pentru atacarea si uciderea victimei.

Prin urmare, activitatea inculpatului întruneste elementele caracteristice ale complicitatii morale ceea ce a facut fiind o încurajare a autorului direct al infractiunii de omor, care, altfel, fara acest ajutor moral, nu ar fi îndraznit sa intre în curtea victimei si sa reuseasca sa o omoare pe aceasta ( Curtea Suprema de Justitie, Sectia penala, decizia nr. 5478 din 11 decembrie 2001) 73.

D. Complicitatea anterioara si complicitatea concomitenta reprezinta alte doua ipostaze ale acestei forme secundare de participatie. Distinctia dintre ele se face în functie de momentul în care intervin, în raport de momentul executarii elementului material al infractiunii reprezentat prin actiunea sau inactiunea incriminata de lege.

Daca actele de complicitate anterioara sunt, de fapt, acte preparatorii, realizate de alte persoane decât autorul care va savârsi nemijlocit infractiunea, ele vor dobândi caracter penal si vor fi sanctinate, numai cu conditia ca autorul însusi sa treaca la executarea infractiunii, savârsind cel putin o tentativa pedepsibila, folosindu-se efectiv de conditiile si mijloacele pregatite anterior de complice. Poate îmbraca forma complicitatii morale sau a celei materiale.

O speta aflata pe rolul organelor de ancheta pune în discutie calificarea ce trebuie data activitatilor unei persoane care împreuna cu autorul omorului participa la actele materiale de pregatire ale infractiunii si, alaturi de acesta, pune la punct planul de actiune.

În concret, F.I.,aflând despre intentia prietenului sau de a-si ucide parintii, timp de o saptamâna dezbate cu acesta planul de actiune, stabilind toate amanuntele si îl ajuta sa procure arma crimei si alte obiecte (manusi, cagula si bocanci) ce urmau a fi folosite la savârsirea omorului.

Actele comise de F.I. se opresc în aceasta faza a pregatirii omorului cu precizarea ca ea cunostea cu exactitate când va actiona faptuitorul, asteptând, potrivit întelegerii, un semnal de la acesta dupa savârsirea crimei.

Întrucât planul imaginat de cei doi nu s-a desfasurat conform celor stabilite, autorul, în jurul orei 2 noaptea, i-a telefonat prietenei sale F.I. spunându-i ca nu a reusit decât sa-si omoare fratele, dupa care s-a sinucis.

Din declaratia colegei de camera, rezulta ca F.I. dupa ce avorbit la telefon, s-a culcat si a dormit pâna dimineata când au sosit organele de ancheta.

Într-o opinie s-a apreciat ca nu poate fi antrenata raspunderea penala a fetei câta vreme actele sale materiale (concretizate în ajutorul dat pentru procurarea armei si a altor obiecte folosite la comiterea omorului) si cele imateriale (de întarire a hotarârii luate de faptuitor de a-si ucide parintii) se opresc în sfera actelor preparatorii, stiut fiind ca potrivit legislatiei în vigoare actele de pregatire ale infractiunii nu sunt incriminate.

Într-o alta opinie s-a sustinut ca aceste acte savârsite de F.I. în faza preparatorie a infractiunii s-au convertit în acte de complicitate o data cu punerea în executare de catre autor a hotarârii infractionale.

Aceasta din urma opinie este împartita atât de literatura cât si de doctrina75 pentru urmatoarele argumente:

Potrivit dispozitiilor art. 26 teza 1 din Cod Penal "complice este persoana care, cu intentie, înlesneste sau ajuta în orice mod la savârsirea unei fapte prevazuta de legea penala".

Cum savârsirea oricareia dintre faptele prevazute de legea penala poate avea eventual nevoie de o pregatire adecvata, activitatea inlesnitoare a complicelui esta posibila si în faza de pregatire.

În contrast, complicitatea concomitenta se plasaeza în timp din momentul începerii executarii pâna la momentul consumarii faptei. Poate fi,la rândul sau, materiala sau morala. În cazul infractiunilor care, sub aspect material, se caracterizeaza prin durata în timp (infractiuni continuate, continui) actul de complicitate poate interveni în toata perioada de executare pâna la epuizarea lor.

Complicitatea concomitenta nu presupune însa si prezenta fizica a complicelui la locul si timpul executarii faptei, ajutorul dat executantului infractiunii putând interveni în regim de simultaneitate, doar imediat - prin intermediul unui alt complice - ori chiar prin transmiterea printr-o alta persoana care lucreaza fara vinovatie75.

Totusi, aceasta opinie nu esta îmartita de toti autorii, unii dintre acestia76 ajungând ca o concluzie diferita de aceasta.

În situatiile în care, însa complicitatea concomitenta este manifestata si prin prezenta complicelui la locul si în timpul savârsirii faptei, circumstanta agravanta generala prevazuta de art. 75 alin. 1 lit. a Cod Penal decurgând din "savârsirea faptei de trei sau mai multe persoane împreuna" este aplicabila si în conditiile în care la savârsire a luat parte un singur autor împreuna cu doi complici77. Practica judiciara si-a însusit constant opinia ca expresia folosita de art. 75 lit. a de "savârsire nemijlocita" se refera atât la coautori cât si la complici, astfel încât participarea complicelui pe lânga un singur autor satisface toate cerintele de aplicare a agravantei respective.

Prin definitie, nu exista complicitate posterioara, întrucât si aceasta, ca orice forma de participatie, implica cooperarea la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala. Chiar în ipoteza promisiunii de ajutor, în cazul în care cel ce a promis îsi pastreaza promisiunea prin ajutorul acordat dupa comitarea faptei, ceea ce a avut importanta în constituirea ca act de complicitate a acestei activitati a fost promisiunea însasi, realizarea fiind o continuare a unui act ce trebuie plasat în timp înainte sau pe parcursul sârsirii activitatii infractionale. Ca intereseaza acest aspect, rezulta chiar din lege, care prevede ca exista complicitate " chiar daca dupa savârsirea faptei promisiunea nu este îndeplinita". Este posibil ca o persoana sa întareasa hotarârea infractionala prin promisiunea de a ascunde lucrile ce provi din savârsirea faptei, iar promisiunea sa fie realizata la o data ulterioara celei a savârsirii faptei. Daca dupa comitarea faptei, si înainte de realizarea promisiunii de catre complice intervine un act de clementa - gratiere - de aceasta va profita si complicele în masura în care sunt realizate conditiile actului de gratiere78, întrucât activitatea, integrandu-se în fapta savârsita, în planul sau moral, apare ca fiind realizata înainte de data actului de clementa si anume la data savârsirii infractiunii, chiar daca promisiunea este realizata mai târziu. În cazul realizarii promisiunii, participantul va raspunde numai pentru complicitate la fapta savârsita, fara a se retine aluri de aceasta si tainuirea de bunuri sau favorizarea faptuitorului.

Prin sentinta penala nr. 1493/ 12 dec. 1996, Judecatoria Buftea I-a condamnat pe inculpatii N.V. si S.E. la câte 2 ani si 8 luni închisoare, în baza art. 208 - 209 lit. a, e si g Cod Penal si pe inculpatul P.S. la 3 ani si 3 luni închisoare, în baza art. 26 raportat la art.208 - 209 lit. a, e si g Cod Penal, cu aplicarea art.13 Cod Penal.

În fapt s-a retinut ca în noaptea de 19/20 ian. 1996, inculpatîî S.E. si N.V. au patruns, prin efractie în incinta unui magazin, de unde au sustras diverse bunuri (cafea, tigari, bauturi alcoolice, etc.), pe care le-au transportat la domiciliul inculpatului P.S., cu care se întélesesera în prealabil în acest sens.

În baza aceleiasi întelegeri prealabile savârsirii infractiunii, inculpatul P.S. a vândut o parte din bunuri, banii obtinuti fiind împartiti cu autorii furtului.

Inculpatul P.S. a declarat apel, solicitând schimbarea încadrarii juridice din complicitate la furt (prevazuta de art. 26 raportat la art. 208 - 209 lit. a, e si g Cod Penal) în infractiunea de tainuire prevazuta de art. 221 Cod Penal.

Apelul este nefondat.

Din probele administrate în cauza rezulta ca anterior savârsirii infractiunii de furt, inculpatii N.V. si S.E. s-au înteles cu inculpatul P.S. ca acesta sa primeasca bunurile ce vor fi sustrase si sa le valorifice, urmand sa împarta banii între ei.

Cum, în speta este dovedita întelegerea prealabila savârsirii furtului, intervenita între cei trei inculpati, cu privire la tainuirea si la valorificarea bunurilor sustrase de inculpatul P.S., se constata ca încadrarea juridica data faptei de instanta de fond este corecta si nu se impune schimbarea acesteia, astfel ca, apelul inculpatului P.S. va fi respins ca nefondat79.

Doctrina penala, utilizând si alte criterii decât cele mentionate mai sus, opereaza si alte distinctii în câmpul complicitatii care au dus la configurarea unor diverse modalitati, utile atât din punct de vedere teoretic cât si practic.

O prima distinctie, facuta dupa criteriul modului direct sau indirect în care este realizata contributia complicelui, se face între complicitate nemijlocita si complicitate mijlocita. Complicitatea nemijlocita presupune un sprijin dat direct executantului infractiunii, iar complicitatea mijlocita presupune un sprijin acordat prin intermediul unei alte persoane, care poate fi la randul sau, un participant, constient sau nu, la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala.

Atunci când complicitatea mijlocita este realizata de un participant care lucreaza cu intentie, ea poate îmbraca trei forme diferite: complicitate la instigare, complicitate la complicitate si instigare la complicitate, diferentierea acestora facându-se în functie de calitatea de instigator sau complice a participantului ce mijloceste complicitatea originara.

În cazul instigarii la complicitate, solutia propusa de unii autori80 este ca si aceasta ar îmbraca caracterul unei simple complicitati.

În functie de forma pe care o îmbraca ajutorul dat autorului81, complicitatea este: prin actiune sau prin inactiune.

Complicitatea prin actiune consta în efectuarea de acte de înlesnire sau de ajutor la savârsirea faptei prevazute de legea penala (de ex: complicele cheama paznicul la telefon ca autorul sa poata iesi cu bunurile sustrase)

Complicitatea prin inactiune consta în neîndeplinirea de catre complice a unor acte pe care era obligat sa le îndeplineasca, neîndeplinire care constiutie o înlesnire sau un ajutor dat cu intentie la savârsirea faptei ilicite, de ex: portarul nu încuie usa pentru ca autorul sa poata intra.

Complicitatea prin infractiuni trebuie, însa,deosebita de asa-zisa "complitate negativa"82 care ar exista atunci, când o persoana asista pasiv la savârsirea unei infractiuni sau nu o aduce de îndata la cunostinta autoritatilor.

Desi forma complicitatii negative, denumita si complicitate prin adeziune tacita, nu este de principiu admisibila ca modalitate generala a complicitatii, din lipsa unor obligatii legale cu caracter general care, prin încalcare ar putea fi sanctionate penal - în unele cazuri speciale, ea este incriminata, în mod cu totul exceptional, ca infractiune determinata, cum e cazul infractiunilor prevazute de art. 170 si 262 Cod Penal, instituite pe temeiul încalcarii obligatiei anumitor persoane de a denunta unele infractiuni83.

În sfârsit, în functie de pozitia pshihica a autorului fata de fapta comisa, complicitatea poate fi proprie si improprie. Forma proprie, cea mai frecventa, se realizeaza când autorul actioneaza cu intentie, ca si complicele, iar cea improprie când complicele înlesneste sau ajuta cu intentie la savârsirea unei fapte pe care autorul o comite din culpa sau fara vinovatie.