CONCEPTUL DE DREPT
1.ETIMOLOGIA TERMENULUI "DREPT"
Etimologia cuvântului "drept" porneste din limba latina, de la latinescul directum, raspândit apoi în diverse limbi (droit în franceza, diritto în italiana).
Termenul "drept" poate fi înteles în doua sensuri, care reprezinta 19419h723t realitati distincte, si anume sensul juridic si sensul obiectiv.
Sensul juridic al termenului poate fi privit sub doua aspecte si anume sub aspectul dreptului obiectiv si al dreptului subiectiv.
2. ORIGINEA sI APARIŢIA DREPTULUI
Pentru studiul dreptului trebuie avuta în vedere si viziunea istorica, legata de descifrarea originilor dreptului.
Ca institutie ce deriva de la societate si îsi gaseste suportul în relatiile reciproce dintre oameni, dreptul este indiscutabil legat de evolutia generala a societatii, de particularitatile societatii în diferitele trepte de dezvoltare istorica.
De-a lungul timpului, filozofii antici au dat o serie de definitii dreptului, care prezinta interes a fi cunoscute, întrucât dreptul, în oricare din întelesurile care îi sunt date, reprezinta o realitate atât de prezenta si de activa în viata oamenilor, încât în mod firesc, a constituit obiect de preocupare, de studiu si de reflectie pentru gânditorii antici.
Raportând dreptul la realitatile si cerintele vietii sociale, gânditorii antichitatii au constatat ca dreptul are, în primul rând, un rol social întrucât reglementeaza relatii sociale, potrivit unor reguli care fac posibila convietuirea sociala, întrucât sta la baza ordinii juridice în lipsa careia linistea sociala nu poate fi conceputa.
Dreptul, conceput ca totalitate a normelor juridice impuse în societate, face obiectul stiintei dreptului.
stiinta reprezinta un sistem de cunostinte despre natura, societate si gândire, format în mod istoric si care se dezvolta pe baza practicii sociale.
stiinta dreptului are mai multe subdiviziuni. Unele dintre acestea studiaza diferite grupuri de norme juridice care au un obiect comun (stiinta dreptului civil, a dreptului penal, administrativ etc). Altele se refera la organizarea diferitelor organe de stat (drept constitutional, drept administrativ). În normele de drept îsi gasesc expresie si elemente ale activitatii statale: elaborarea dreptului, aplicarea normelor de drept, interpretarea lor.
Constatând dificultatea elaborarii unei definitii complete si universal acceptate a dreptului, urmare a diversitatii elementelor ce caracterizeaza acest fenomen si imposibilitatii cuprinderii lor într-o singura definitie, juristul belgian Edmond Picard introduce termenul generic de "constante" (permanente) ale dreptului, prin care surprinde ceea ce exprima elementul de esenta a acestuia, indiferent de evolutia si schimbarile fenomenale care-l afecteaza. Acest termen a fost preluat de mai toti juristii si teoreticienii domeniului ( inclusiv de catre Mircea Djuvara în perioada interbelica).
|
