CONDIŢII PREVĂZUTE DE LEGE PENTRU ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE
Sectiunea I
Începerea urmaririi penale
§1.Stadiul procesual al începerii urmaririi penale
1.Începerea urmaririi penale si importanta ei procesuala
Între actul de începere a urmaririi penale si actul prin care aceasta este finalizata se încadreaza, efectuarea urmaririi penale, faza care cuprinde întreaga activitate desfasurata de organele de cercetar 111g61b e penala si de procuror[1].
Urmarirea penala cuprinde într-o prima etapa cercetarea penala si o a doua intitulata rezolvarea cauzei de catre procuror.
Cercetarea penala are ca prim stadiu începerea urmaririi penale care consta în actul de dispozitie procesual prin care organul de urmarire penala constata ca s-a savârsit o infractiune si este necesara interventia sa pentru identificarea faptuitorului si tragerea lui la raspundere penala.
Organul de urmarire, în cazul în care dispune începerea urmaririi penale, se investeste cu toate drepturile pe care i le confera legea pentru efectuarea urmaririi penale, atât în ceea ce priveste strângerea probelor pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele cât si în legatura cu masurile de constrângere care pot fi luate fata de persoana urmarita[2].
Procedura începerii urmaririi penale trebuie sa fie simpla pentru ca activitatea de urmarire sa înceapa imediat ce sunt întrunite conditiile legale. începerea urmaririi penale poate fi justificata numai de existenta temeiurilor raspunderii penale, adica savârsirea unei infractiuni. Organul care dispune începerea urmaririi penale trebuie sa verifice îndeplinirea conditiilor necesare deoarece raspunde pentru activitatea pe care o declanseaza[3].
Art. 228, C. pr. pen., prevede pentru începerea urmaririi penale o a doua conditie, anume inexistenta vreunui caz de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale, fapt ce ocroteste persoanele nevinovate împotriva actelor de urmarire penala.
2.Conditii necesare pentru începerea urmaririi penale
Sunt cazuri când începerea urmaririi penale se reduce, ca activitate procesuala, la redactarea actului de dispozitie a începerii urmaririi penale (rezolutie, proces verbal) sau sunt cazuri când se poate desfasura o activitate de investigatie mai vasta.
Pentru a se putea începe urmarirea penala sunt necesare doua conditii, una pozitiva si una negativa[4].
a)Conditia pozitiva, care este exprimata în mod expres în art. 228, C. pr. pen., dar care decurge din reglementarea adiacenta, consta în existenta acelui minim de date care permite organului de urmarire penala sa considere ca s-a savârsit în mod cert o infractiune. Informatiile detinute de organul de urmarire penala pot fi obtinute din sesizarea facuta sau din actele premergatoare desfasurate ulterior sesizarii.
b)Conditia negativa, înscrisa în art. 228, alin. 1, C. pr. pen., este necesara începerii urmaririi penale si consta în inexistenta cazurilor de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale prevazute de art. 10, exceptie facând lit.b. Atunci când, în urma sesizarii si a efectuarii eventualelor acte premergatoare, suntem în cazul art. 10, lit. b, organul de urmarire penala începe urmarirea dupa care înainteaza dosarul procurorului.
Procurorul, la propunerea organului de urmarire penala, dispune prin ordonanta scoaterea de sub urmarirea penala si înstiinteaza, atunci când este cazul, persoana care a facut sesizarea (art, 230, C. pr. pen.). în cazul în care procurorul apreciaza ca propunerea de scoatere de sub urmarire nu se justifica, restituie dosarul organului de cercetare penala pentru continuarea cercetarii (art. 231, C. pr. pen.)[5].
§2.Modurile de sesizare a organelor de urmarire penala
1.Modurile de sesizare a organelor de urmarire penala si clasificarea lor
Prevederile art. 221-227 reglementeaza modurile de sesizare a organelor de urmarire penala si conditiile pe care trebuie sa le îndeplineasca actul de sesizare. Dispozitiile art. 221, alin. 1, C. pr. pen., precizeaza ca organul de urmarire penala este sesizat prin plângere sau denunt, ori se sesizeaza din oficiu când se afla pe orice cale ca sa savârsit o infractiune. Din acest text de lege rezulta urmatoarele moduri de sesizare :
A.Modurile de sesizare generala ale organelor de urmarire penala:
a)plângerea, reglementata de prevederile art. 222, C. pr. pen.;
b)denuntul, reglementat de prevederile art. 223, C. pr. pen.;
c)alte moduri de sesizare a organului de urmarire penala, la cererea organului competent, conform cu art. 225, 226 si 227, C. pr. pen.
B.Modurile de sesizare speciale ale organelor de urmarire penala: sesizarea din oficiu sau interna a organelor de cercetare penala, conform cu art. 224, privind procedura efectuarii actelor premergatoare de catre organele de urmarire penala în vederea începerii urmaririi penale. Acest mod de sesizare este obligatoriu pentru organele de urmarire penala. Sesizarile din oficiu pot fi :
a)primare, atunci când pricina a fost adusa pentru prima data în fata unui organ de urmarire penala;
b)complimentare, când un organ de urmarire a fost sesizat dupa ce anterior cauza a trecut prin fata unui alt asemenea organ (art. 210)e.
Sesizarea, indiferent de natura sa, trebuie sa cuprinda datele prevazute în art. 222, alin. 2, respectiv : nume, prenume, calitatea si domiciliul petitionarului, descrierea faptei care formeaza obiectul plângerii, indicarea faptuitorului daca este cunoscut si a mijloacelor de proba.
În cazul plângerii prealabile (art. 228, C. pr. pen.), termenul în care poate fi facuta sesizarea de organele care au asemenea obligatii (art. 170, 262 C. pen. si art. 227 C. pr. pen.) este de trei zile de la descoperirea faptei penale, conform art. 214, ori a deciziilor în cazurile prevazute de art. 215.
Organele de urmarire penala au dreptul sa efectueze actele premergatoare în cazul tuturor modurilor de sesizare, dar numai în vederea începerii urmaririi penale.
2.Modurile generale de sesizare a organelor de urmarire penala
Prevederile art. 221-227, C. pr. pen., reglementeaza modurile de sesizare a organelor de urmarire penala cât si conditiile pe care trebuie sa le îndeplineasca aceste sesizari. Organele de urmarire penala nu-si pot începe activitatea de cercetare fara sa fi fost sesizate legal despre savârsirea unei fapte penale. Sesizarea legala provine de la un organ sau de la o persoana îndreptatita sa o faca si trebuie sa îndeplineasca conditiile de fond si de forma cerute de lege[6].
Modurile generale de sesizare a organelor de urmarire penala sunt (art. 221, C, pr. pen.): plângerea, denuntul si sesizarea din oficiu. Modurile speciale de sesizare prevazute în art. 221, alin. 2, sunt: plângerea prealabila, sesizarea sau autorizarea organului prevazut de lege etc. Pentru începerea urmaririi penale este necesara o sesizare fara de care organul de urmarire penala nu este autorizat sa înceapa si sa efectueze o asemenea actiune. Lipsa plângerii, a denuntului sau a sesizarii vreunuia din modurile generale de sesizare nu împiedica începerea urmaririi penale, deoarece organul de urmarire se poate oricând sesiza din oficiu. Unele din modurile de sesizare sunt facultative (în cazurile plângerii sau denuntului), altele sunt obligatorii, adica organele si persoanele care au luat cunostinta despre savârsirea unor infractiuni au obligatia legala sa sesizeze organele de urmarire penala[7]. Plângerea si denuntul sunt moduri de sesizare personale.
Dupa sesizarea prin plângere, denunt sau din oficiu, organul de urmarire penala are obligatia sa verifice sesizarea atunci când are dubii sau sa întrerupa orice fel de investigatie procedând la efectuarea actelor premergatoare. Daca din cuprinsul sesizarii sau din actele premergatoare rezulta vreunul din cazurile de împiedicare a începerii urmaririi penale prevazute în art. 10, C. pr. pen., conform art. 228, alin. 4, C. pr. pen., se va propune procurorului sa nu înceapa urmarirea penala indicând impedimentul legal, fara a mai efectua cercetari. în cazul în care din sesizare sau din actele premergatoare nu rezulta existenta vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale, organul de urmarire penala are obligatia, conform prevederilor art. 228, alin. 1, C.pr. pen., sa înceapa urmarirea penala si sa efectueze cercetari în ceea ce priveste cauza, luând toate masurile pentru desfasurarea legala a acesteia.
A.Plângerea este reglementata de art. 222, C. pr. pen., si consta în înstiintarea organelor juridice de catre persoana vatamata despre savârsirea unei infractiuni. Prin plângere, persoana vatamata îsi manifesta vointa de a începe urmarirea penala în vederea tragerii la raspundere a faptuitorului[8].
Plângerea se face personal {art. 222, alin. 3, C. pr. pen.) de catre cel legat prin fapta penala savârsita sau prin mandatar, situatie în care procura se ataseaza la plângere. Se mai poate face de catre unul din soti pentru celalalt sot sau de oricare din copiii majori pentru parinti (substituiti procesului). Persoana vatamata, sotul sau parintele poate sa declare ca nu-si însuseste plângerea facuta în numele sau, contestând-o sau retragând-o.
În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, plângerea se face de catre reprezentantul legal (tutore, curator, etc). Persoanele cu capacitate de exercitiu restrânsa (minorul care a împlinit 14 ani) pot face plângere cu încuviintarea persoanelor prevazute de legea civila (parinte, tutore sau curator, conform art. 105, 124, 133 C. fam.).
Potrivit art. 222, alin. ultim, C. pr. pen., persoana cu capacitati restrânse de exercitiu poate face plângere cu încuviintarea persoanelor prevazute de legea civila. Minorul de 16 ani, fiind o persoana cu capacitate de exercitiu restrânsa, poate introduce plângerea prealabila cu încuviintarea persoanelor prevazute de legea civila în cazul în care sa comis împotriva sa o infractiune pentru care legea penala se pune în miscare la o atare plângere.
Daca plângerea prealabila a fost facuta, pentru un astfel de minor persoana vatamata, de catre mama acestuia si nu de catre minor cu încuviintarea mamei sale, instanta urmeaza sa constate ca nu sunt îndeplinite conditiile pentru punerea în miscare a actiunii penale si sa se pronunte încetarea procesului penal în baza art. 11, pct. 2, Ut. b si art. 10, lit. f, C. pr. pen[9].
Art. 222, alin. 1, C. pr. pen., prevede ca plângerile pot fi facute si de catre organizatiile prevazute de art. 145, C. pr. pen. în alin. 2 se prevad mentiunile pe care trebuie sa le cuprinda plângerea: numele, prenumele, calitatea si domiciliul persoanei fizice sau juridice care intereseaza, descrierea faptei care formeaza obiectul plângerii, indicarea faptuitorului, în cazul în care acesta este cunoscut, si a mijloacelor de proba. Atunci când plângerea se face oral, se întocmeste un proces verbal care va cuprinde datele cerute de art. 222 si art. 91, C. pr. pen.
B.Denuntul este o modalitate de sesizare a organelor de urmarire penala si este reglementat prin dispozitiile art. 223, C. pr. pen. Consta în încunostiintarea facuta de persoane sau organizatii din cele prevazute în art. 145, C. pr. pen., despre savârsirea unei infractiuni, chiar daca nu este vorba de un interes personal în cadrul cauzei respective[10].
În unele cazuri deosebit de importante denuntul este obligatoriu. Nedenuntarea infractiunii respective poate atrage raspunderea penala. Art. 170, C. pr. pen., incrimineaza fapta aceluia care omite sa înstiinteze de îndata savârsirea vreuneia din infractiunile prevazute în art. 155-165 si în art. 167, C. pen. De asemenea, art, 262, C. pen., incrimineaza omiterea de a denunta de îndata savârsirea vreuneia dintre infractiunile prevazute în art. 174, 175, 176, 211, 212, 223-226, 229, 231 alin. 2-4 si art. 276 alin. 3, C. pen. Drept urmare, persoanele care au luat cunostinta de savârsirea unei infractiuni din cele enumerate, în scopul înlaturarii propriei raspunderi penale, au obligatia de a le anunta autoritatilor[11].
Sesizarea facuta de persoana vatamata, în cazul în care nu sunt întrunite cerintele legale pentru a considera încunostiintarea ca o plângere poate fi socotita denunt.
Denuntul poate fi facut din proprie initiativa de persoana care a savârsit fapta penala sau, în cazul persoanei cercetate sau ascultate într-o cauza penala, atunci când se aduc la cunostinta fapte care nu formeaza obiectul urmaririlor pentru care este cercetata, ori în cazul faptuitorului care face declaratii sincere cu privire la savârsirea unei fapte penale de catre o alta persoana.
Organele de urmarire penala sunt obligate sa primeasca denuntul chiar daca începerea urmaririi penale în cazurile respective ar fi de competenta altor organe de urmarire penala, aplicându-se prevederile art. 210, C. pr. pen.
În principiu, denuntul cuprinde aceleasi date pe care le cuprinde si plângere: numele, prenumele, calitatea si domiciliul celui care-1 face, descrierea faptei, indicarea faptuitorului în cazul în care este cunoscut, mijloacele de proba1.
Denuntul, fata de plângere, este irevocabil în sensul ca plângerea poate fi retrasa. Atunci când organele de urmarire penala primesc denunturi anonime, nu apare obligatia începerii urmaririi penale decât dupa ce se va verifica si consemna realitatea celor semnalate, fapt care echivaleaza cu o sesizare din oficiu.
Conform prevederilor art. 228, C. pr. pen., organul de urmarire penala sesizat prin denunt (art. 223, C. pr. pen.) va dispune prin rezolutie începerea urmaririi penale numai daca din continutul sesizarii sau din actele premergatoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale, situatie în care va propune reânceperea urmaririi penale.
Conform art. 227, C. pr. pen., se prevede ca orice persoana cu functie de conducere într-o organizatie sau cu atributii de control si care a luat cunostinta de savârsirea unei infractiuni în cadrul organizatiei respective are obligatia sa sesizeze de îndata pe procuror sau organul de cercetare penala, sa ia masuri pentru ca urmele infractiunii, corpurile delicte sau orice alte mijloace de proba sa nu dispara. Obligatiile prevazute în aliniatul precedent revin si oricarui functionar sau salariat care a luat cunostinta despre savârsirea unei infractiuni în legatura cu serviciul în cadrul caruia îsi îndeplineste sarcinile. Conform art. 221-227, se reglementeaza modurile de sesizare a organelor de urmarire penala si conditiile pe care trebuie sa le îndeplineasca actele de sesizare.
A.Modurile de sesizare
Dupa aspectul sursei informative se disting :
1.Sesizare din afara (externa).Textul prevede în acest sens plângerea si denuntul. Enumerarea nu este limitativa (conform cu art. 227, C. pr. pen.) deoarece mai apar forme de sesizare în afara de plângere sau denunt si o forma noua de referinta obligatorie în ipoteza în care pricina a fost adusa pentru prima oara în fata unui organ de urmarire penala. Deci sesizarile externe au caracterul unor sesizari primare.
2.Sesizarea interna reprezinta tot o sesizare primara (complimentara). În cazul în care un organ de urmarire penala a fost sesizat dupa ce cauza, a trecut, deci anterior, prin fata altui organ de urmarire penala, este vorba de o sesizare complimentara. Sesizarea complimentara apare în urmatoarele situatii:
a)când un organ de urmarire penala îsi declina complet competenta în fata altui organ (art. 210, alin. 1 combinat cu art. 42 si 45, alin. 1, C. pr. pen.);
b)când un organ de urmarire penala este investit cu cercetarea unei cauze conexe sau indivizibile ce se afla în cercetarea altui organ de urmarire penala (art, 45, alin. 1 combinat cu art. 32-36, C. pr. pen.);
c)când este necesar ca într-o cauza în care cercetarea penala trebuie efectuata de un anumit organ de cercetare, aceasta sa fie efectuata de un asemenea organ (art. 217, alin. 1 si art. 265, alin. 1, C. pr. pen.)
d)când se constata ca vreuna din Infractiunile sau infractorii aratati în art. 206-208 si 209 alin. 4, urmarirea penala s-a facut de un alt organ decât cel prevazut în aceste texte (art. 268, alin. 2 si art. 332, alin. 1, C. pr. pen.) Organul de urmarire penala poate fi resesizat prin restabilirea cauzei în vederea reluarii urmaririi penale atunci când: din adunarea probelor sau din dezbateri rezulta ca urmarirea penala nu este completa si ca în fata instantei nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere (art. 333, alin. 1, C. pr. pen.); în cursul judecatii se extinde actiunea penala pentru alte acte materiale sau se extinde procesul penal pentru alte acte sau persoane (art. 335 si art. 337, C. pr. pen.); se datoreaza unui conflict de incompetenta (art, 45, alin. 6, C. pr. pen.).
B.Actele de sesizare
Sesizarea externa se realizeaza prin mijlocirea unui act de sesizare, atunci când actul poate proveni de la un organ sau o persoana instruite, fiind neîntocmit în conditiile de forma si fond prevazute de lege.
Principalele acte de sesizare primara sunt:
1.Plângerea, definita de art. 222, alin. 1, C. pr. pen.
2.Denuntul, definit de art. 223, alin. 1, C. pr. pen.
C.Verificarea sesizarii (art. 300, C. pr. pen.)
În virtutea rolului activ, organul de urmarire penala nu poate ramâne indiferent fata de modul în care a intervenit sesizarea.
D.Continutul verificarii
Unele acte de sesizare se pot substitui altora, ceea ce nu este posibil în cazul sesizarii instantelor de judecata. Acestea exista daca plângerea nu îndeplineste vreo conditie de fond, educatia de exemplu, ea este facuta de minorul cu capacitate de exercitiu restrânsa, fara încuviintarea persoanelor prevazute de legea civila, poate avea valabilitatea unui denunt, daca sunt îndeplinite conditiile esentiale ale denuntului. În cazul în care denuntul nu este semnat, atunci acest act poate constitui punctul de plecare pentru efectuarea unor acte premergatoare în vederea sesizarii din oficiu (art. 224, alin. 1), 2. Rezultatele verificarii :
a)sesizarea regulata;
b)sesizarea neregulata-inexistenta.
Sesizarea regulata a organului de urmarire penala are drept consecinta punerea acestui organ în situatia de a începe si desfasura activitatea care este proprie, deci de a proceda la începerea si desfasurarea urmaririi penale[12].
Unele acte de constatare a faptelor penale pot fi efectuate sl de alte organe în afara celor de urmarire penala cum ar fi cele prevazute de art. 214 si 215, C. pr. pen. Aceste organe prevazute în art. 214, atunci când constata savârsirea unei fapte penale, au obligatia de a efectua acte procesuale cum ar fi: luarea de declaratii de la faptuitori si de la martorii prezenti la comiterea infractiunii, întocmirea procesului verbal despre împrejurarile concrete ale savârsirii acesteia, sa retina corpuri delicte, sa evalueze pagubele si sa întocmeasca orice alte acte prevazute de lege. Actele trebuie sa fie înaintate în cel mult trei zile de la descoperirea faptei, iar în cazul infractiunii flagrante, imediat si, daca este posibil, împreuna cu faptuitorul.
Comandantii de nave si aeronave, subofiterii de graniceri, în afara obligatiilor mentionate mai sus, mai pot: efectua perchezitii corporale asupra faptuitorului si verifica lucrurile pe care acesta le are cu sine; prinde pe faptuitor, predându-1 de îndata procurorului sau organului de cercetare penala, împreuna cu dosarul întocmit.
Organul de urmarire penala sau procurorul, atunci când primeste sesizarea legala, are obligatia, daca constata ca nu exista impedimente dintre cele prevazute de art 10, sa înceapa urmarirea penala si sa efectueze cercetari în cauza.
E.Sesizarea din oficiu
Reprezinta un alt mod de sesizare a organelor de urmarire penala despre savârsirea unei fapte penale, adica obtinerea de date despre comiterea unei infractiuni pe alte cai decât denuntul sau plângerea[13].
Acest mod de sesizare se poate realiza prin mai multe cai, cum ar fi: încunostiintarea organelor de urmarire penala prin denunturi anonime (scrise, verbale-telefonice), prin intermediul presei, radioului, televiziunii sau cu ocazia dezbaterii publice a unor aspecte negative ce constituie fapte penale ori din constatarile proprii (în cazul infractiunii flagrante, zvon public, cercetari efectuate, etc.)
Organele de urmarire penala, în cazul sesizarii din oficiu, au obligatia de a verifica cele sesizate, dispunând începerea urmaririi penale numai atunci când constata ca faptele au caracter penal si când nu exista vreunul din cauzele prevazute de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale.
§3. Modurile speciale de sesizare a organelor de urmarire penala
Sunt urmatoarele: plângerea prealabila (art. 279-286, C.pr. pen.); sesizarea la cererea organelor prevazute de lege (art. 278, 337, 355, C. pen.); autorizarea de catre organul competent (art.5, C. pen.); sesizarea prin exprimarea dorintei unui guvern strain[14].
Modurile generale si speciale de sesizare a organelor de urmarire penala au drept scop sesizarea despre savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, obligând organul de urmarire sa înceapa urmarirea penala atunci când nu este îndeplinita conditia negativa. Modurile speciale de sesizare trebuie sa cuprinda aceleasi date esentiale prevazute de dispozitiile art. 222, alin. 2, C. pr. pen.
Sesizarile speciale pot fi întocmite numai de persoane anume desemnate cu o calitate speciala, acestea conditionând punerea în miscare a actiunii penale, respectiv începerea urmaririi penale. Modurile speciale de sesizare se refera la un numar redus de fapte penale, ca de exemplu cele care intereseaza un grup restrâns de persoane si nu întreaga colectivitate, fapte penale pentru care trebuie sa existe o dispozitie expresa a legii.
În cazul în care sesizarea speciala adresata organelor de urmarire penala este conforma cu dispozitiile legale (priveste infractiunile prevazute de lege si este intentata de organul competent) si din cuprinsul sau nu degaja vreun impediment stipulat de art. 10, C. pr. pen., organul de urmarire penala are obligatia de a dispune în cauza începerea urmaririi penale si efectuarea cercetarilor.
Atunci când sesizarea speciala nu îndeplineste cerintele prevazute de lege, aceasta trebuie considerata nevalabila. Când se refera la o alta infractiune se transforma într-o sesizare generala, iar daca nu provine de la organul competent sau persoana competenta, organul de urmarire poate invita organul sau persoana îndrituita sa-si precizeze pozitia[15].
Existenta unei sesizari care mi întruneste conditiile pentru a fi sesizare speciala atrage obligatia de a fi solutionata prin propunerea de a nu începe urmarirea penala pentru motivul prevazut la art., lit. f.
Lipsa sesizarii speciale nu conduce nici la propunerea de a nu începe urmarirea penala.
1.Plângerea prealabila a persoanei vatamate
Reprezinta situatia în care partea vatamata este titularul exclusiv al dreptului de a dispune asupra tragerii la raspundere penala a infractorului. Art. 279-286 reglementeaza modul de promovare a actiunii penale pe baza plângerii prealabile a persoanei vatamate, recunoscându-i dreptul, pentru anumite infractiuni, de a sesiza direct instanta de judecata fara a mai fi necesara interventia organelor de urmarire penala, iar pentru alte infractiuni, de a împiedica începerea urmaririi penale.
În cazul infractiunilor de gravitate si pericol social mai redus si care afecteaza, în principal, interesele persoanei lezate prin fapta penala savârsita, plângerea prealabila este considerata o conditie sine qua non pentru punerea în miscare a actiunii penale, constituind un drept exclusiv si totodata personal al partii vatamate, careia i se lasa în felul acesta facultatea si latitudinea de a hotara daca cel vinovat trebuie sa fie tras la raspundere penala[16].
Urmarirea penala nu se poate desfasura împotriva vointei celui vatamat deoarece suportul sau juridic - actiunea penala - se caracterizeaza în acest caz prin disponibilitate, organele juridice neputând exercita din oficiu atributiile lor. În literatura juridica de specialitate, unii autori sustin ca plângerea prealabila ar avea caracter mixt deoarece este reglementata atât de Codul penal cât si de Codul de procedura penala[17].
Conform dispozitiilor de drept penal (art. 131, C. pen.), plângerea prealabila este reglementata ca o conditie de pedepsibilitate deoarece lipsa plângerii prealabile înlatura raspunderea penala. în cazul în care partea vatamata nu intervine prin plângere prealabila, faptuitorul nu poate fi tras la raspundere penala iar, dupa trecerea termenului în care aceasta poate fi introdusa, este înlaturata definitiv raspunderea penala. Desi fapta poate constitui infractiune, faptuitorul nu mal poate fi pedepsit.
Atunci când s-a savârsit o infractiune la care au participat mai multe persoane, plângerea prealabila introdusa sau mentinuta numai împotriva unuia dintre participanti va atrage raspunderea tuturor participantilor (art. 131, alin. 2, C. pen.), în cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila, urmarirea penala nu poate începe în lipsa unei asemenea plângeri (art. 221, alin.l, C. pr. pen.).
Dispozitia legii este necesara deoarece punerea în miscare a actiunii penale nu se suprapune cu începerea urmaririi penale, fiind uneori mult diferentiata în timp .
Urmarirea penala nu poate începe nici în cauzele penale în care legea pretinde pentru punerea în miscare a actiunii penale o sesizare sau o autorizare penala. Pentru infractiunile contra sigurantei circulatiei pe caile ferate (art. 273-275, C. pen.) este nevoie de sesizarea organelor competente ale cailor ferate. Pentru infractiunile savârsite de militari contra ordinii si disciplinei militare (art. 331-337, C. pen.) si cele savârsite de civili contra capacitatii de aparare a tarii (art. 353-355, C. pen.) se cere sesizarea comandantului. Pentru infractiunile prevazute de art. 5, C. pen., se impune autorizatia prealabila a procurorului general. Dispozitiile art. 75, alin. 2 din Legea nr. 92/1992 prevad ca magistratii nu pot fi cercetati, retinuti sau arestati fara avizul ministrului justitiei. Punerea sub acuzare a Presedintelui României pentru înalta tradare se hotaraste în sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului (art. 84, alin. 3 din Constitutie). În cazul infractiunilor prevazute de art. 171, C. pen,, anume infractiuni contra vietii, integritatii corporale, sanatatii, libertatii sau demnitatii reprezentantului unui stat strain, urmarirea penala nu poate începe fara exprimarea dorintei guvernului strain[19].
Plângerea prealabila, conform dispozitiilor art. 131, alin, 1, C. pen., se depune numai de catre persoana vatamata prin fapta penala, aceasta fiind singura titulara a dreptului de a cere tragerea la raspundere penala a faptuitorului. Acest drept este personal, indivizibil si netransmisibil. Plângerea prealabila poate fi facuta de catre substituitii procesuali : de unii dintre soti pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru parinti (art. 222, alin. 5). în cazul persoanelor lipsite de capacitatea de exercitiu, aceasta poate fi facuta de reprezentantul legal, iar persoana cu capacitate de exercitiu restrânsa poate face plângere cu încuviintarea persoanelor prevazute de legea civila (art. 226, alin. 6, C. pr. pen.).
În cazul în care termenul de introducere a plângerii prealabile nu a fost depasit, persoana vatamata o poate ratifica producându-se într-o astfel de situatie efectele unei sesizari speciale. În cazul infractiunilor pentru care legea penala conditioneaza punerea în miscare a actiunii penale prin interventia unei plângeri, aceasta trebuie facuta de însasi persoana vatamata. încunostiintarea facuta organelor judiciare de catre copilul martor pentru parinti constituie o plângere în întelesul legii de procedura penala, dar nu are caracterul unei plângeri prealabile[20].
În literatura de specialitate se poarta discutii cu privire la efectul decesului persoanei vatamate intervenit înainte de introducerea plângerii prealabile, cât si dupa ce si-a exercitat vointa de a fi urmariti si judecati faptuitorii[21]. Lipsa plângerii prealabile (datorita decesului partii vatamate, dar nu ca urmare a faptei penale pentru care era îndreptatit sa faca plâgerea prealabila) constituie cauza de împiedicare a punerii în miscare a începerii urmaririi penale, urmându-se sa se pronunte încetarea urmaririi penale (art. 11, pct. 2, Ut. b, C. pr. pen.)25.
Pentru a produce efecte juridice, plângerea trebuie introdusa în termen de 2 luni din ziua în care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul. Atunci când persoana vatamata este un minor sau un incapabil, termenul de 2 luni decurge de la data când persoana îndreptatita a reclama a stiut cine este faptuitorul26.
În cazul în care plângerea prealabila a fost introdusa dupa epuizarea termenului legal, procurorul va dispune, dupa caz, neânceperea urmaririi penale sau încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile27.
Organele carora se adreseaza plângerea prealabila sunt prevazute de art. 279, alin. 2, C. pr. pen. :
a)Instanta de judecata, în cazul infractiunilor prevazute de Codul penal, în art. 180, 184 alin.l, 193, 205, 206, 210, 213 si 220, daca faptuitorul este cunoscut.
Când faptuitorul este necunoscut, persoana vatamata se poate adresa organului de cercetare penala pentru identificarea lui.
Prevederile se aplica si în cazul infractiunilor prevazute de art. 193, 205, 206 C. pen., savârsite prin presa sau prin orice alte mijloace de comunicare în masa.
b)Organul de cercetare sau procurorul, în cazul altor infractiuni decât cele de la lit. a.
c)Organul competent sa efectueze urmarirea penala când plângerea prealabila este îndreptata contra unui judecator, procuror, notar de stat, militar sau controlor financiar de la Camera de conturi judeteana sau a uneia din persoanele aratate de art. 29, pct, 1, C. pr. pen.
Este posibil uneori ca o persoana mai putin initiata sa adreseze plângerea prealabila altor organe decât celor în masura a o solutiona.
Potrivit prevederilor art. 285, plângerea prealabila gresit îndreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se trimite organului competent. în aceste cazuri, plângerea se considera valabila daca a fost introdusa în termen la organul necompetent.
În practica judiciara au fost cazuri în care, dupa sesizarea organului judiciar competent, s-a ajuns la schimbarea încadrarii juridice a faptei penale într-o infractiune pentru care plângerea prealabila nu mai este necesara si care nu a fost introdusa în cauza sau sunt cazuri, conform art. 286, când, într-o cauza, s-au facut acte de cercetare penala si s-a considerat ulterior ca fapta a primit o încadrare juridica pentru care era necesara plângerea prealabila, organul de cercetare va chema partea vatamata, întrebând-o daca întelege sa faca plângere. în caz afirmativ, organul de cercetare penala, dupa caz, continua cercetarea sau trimite dosarul instantei competente. În caz contrar, transmite actele procurorului în vederea încetarii urmaririi penale. Când schimbarea încadrarii juridice se face în instanta, aceasta cheama persoana vatamata si o întreaba daca întelege sa faca plângere pentru infractiunea respectiva si, dupa caz, continua sau înceteaza procesul penal.
În cazul termenelor de judecata pentru infractiunile prevazute de art. 279, alin. 2, lit.a, lipsa nejustificata a partii vatamate la doua termene consecutive în fata primei instante este considerata drept retragere a plângerii prealabile (art, 284, C. pr. pen.).
Prevederile art. 280, C. pr. pen., reglementeaza procedura plângerii prealabile în cazul în care o infractiune pentru care se cere o asemenea plângere este flagranta. Procedura speciala de urmarire si judecare a infractiunilor, conform dispozitiilor art. 479, lit. b, nu se aplica infractiunilor pentru care plângerea persoanei vatamate trebuie sa fie supusa procedurii de reconciliere[22]. O exceptie reprezinta prevederile art. 280, care stabileste ca organul de urmarire penala este obligat sa constate savârsirea acesteia chiar în lipsa plângerii prealabile.
Art. 281, C. pr. pen., reglementeaza procedura în caz de conexitate sau indivizibilitate între infractiunile aratate de art. 279, lit.a-c. Daca disjunctia nu este posibila, se aplica procedura prevazuta în art. 35. Aceeasi procedura se aplica si în cazul când conexitatea si indivizibilitatea priveste infractiunea pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face la plângerea prealabila si o alta infractiune pentru care nu se cere plângere prealabila daca disjunctia nu este posibila[23].
Dupa primirea plângerii si fixarea termenului de judecata se trece la cercetarea judecatoreasca conform dispozitiilor art. 321, C. pr. pen.
2.Sesizarea organului competent
Art. 221, alin. ultim si art. 227, C. pr. pen., prevad obligatii de sesizare pentru anumiti subiecti[24].
Atunci când, prin infractiunea savârsita s-a produs o paguba avutului public, unitatea pagubita este obligata sa sesizeze de îndata organul de urmarire penala, sa prezinte situatii explicative cu privire la întinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuita si sa se constituie parte civila. În cazul unei infractiuni contra proprietatii publice, lipsa sesizarii din partea unitatii pagubite nu împiedica începerea urmaririi penale în caz de sesizare din oficiu[25].
§4.Efectele pe care le produce existenta unei sesizari legale
Începerea urmaririi penale este un act procesual care marcheaza declansarea procesului penal, creând drepturi si obligatii atât pentru organul de urmarire cât si pentru faptuitor. Luarea hotarârii de începere a urmaririi penale, atunci când sunt întrunite conditiile legale, nu constituie o chestiune de libera apreciere pentru organul de urmarire, ci o obligatie a carei nerespectare este sanctionata. Caracterul este determinat de prevederile art. 228, C. pr. pen., conform caruia organul de urmarire penala sesizat în vreunul din modurile prevazute în art. 221, C. pr. pen., dispune prin rezolutie începerea urmaririi penale, constituind în acest fel o dispozitie imperativa si nu facultativa[26].
Se întâlnesc câteva exceptii de la regula amintita, legate de neîndeplinirea uneia dintre cele doua conditii:
a)Când din cuprinsul sesizarii se desprind cazuri de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale - neîndeplinirea conditiei negative - situatie prevazuta în partea a doua, alin. 1, art. 228, C. pr. pen. în unele din aceste cazuri nu se poate preciza decât dupa administrarea de probe, deci dupa începerea urmaririi penale.
b)Când se apreciaza necesitatea efectuarii de acte premergatoare în vederea confirmarii îndeplinirii celor doua conditii ale art. 224, C. pr. pen.
c)Când lipsesc plângerea prealabila a persoanelor vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent (cazuri expres prevazute de lege) ori o alta conditie ceruta de dispozitiile legale pentru punerea în miscare a actiunii penale. Dispozitiile art. 221, C. pr. pen., prevad în mod special, ca o împiedicare formala, lipsa sesizarii legale, fapt ce constituie un obstacol peremptoriu pentru începerea urmaririi penale. În afara acestor cazuri, organul de urmarire penala are obligatia de a începe urmarirea penala imediat ce este sesizat despre savârsirea unei infractiuni.
§5.Rolul sesizarilor complimentare
Sesizarile prevazute în art. 221, C. pr. pen., au în vedere faptul ca pricina a fost adusa pentru prima data în fata organelor de urmarire penala, fapt ce le atribuie caracterul unor sesizari primare[27]
Sunt cazuri în care un organ de urmarire penala a fost sesizat dupa ce cauza a trecut anterior pe la alt organ de urmarire penala, caz în care, pentru primul organ, avem o sesizare primara, iar pentru al doilea o sesizare complimentara, cum ar fi: declinarea si regulatorul de competenta, reunirea în caz de indivizibilitate si conexitate, cercetari efectuate de un organ de urmarire penala necompetent si restituirea cauzei de catre instanta de judecata pentru completarea urmaririi penale.
A.Declinarea de competenta (art. 210, C. pr. pen., cu referire la art. 42 si 45, alin.l, C. pr. pen.). Acest articol face referire la verificarea competentei din oficiu sau în urma ridicarii exceptiei de catre parti ale organului de cercetare penala înaintea începerii oricarei activitati. Atunci când constata ca nu este competent este obligat sa trimita cauza de îndata procurorului care exercita supravegherea activitatii de cercetare a acestui organ si sa sesizeze pe cel competent[28].
Dupa începerea urmaririi penale, actul procesual prin care se dispune declinarea competentei este ordonanta, concluzie trasa prin analogie din dispozitiile art. 42, 45, 262, 266 si 311 C. pr. pen.
Procurorul, dupa începerea urmaririi penale, trimite cauza la organul de cercetare competent pentru efectuarea urmaririi - sesizare secundara - printr-o dispozitie care va cuprinde si mentiunea începerii urmaririi penale în baza art. 42, C. pr. pen., aplicabil competentei organelor de urmarire penala; actele efectuate pot fi mentinute.
Procurorul poate sesiza prin rezolutia organul competent în cazul în care organul de cercetare care a constatat ca nu este competent a trimis sesizarea procurorului fara a începe urmarirea penala.
B.Regulatorul de competenta. Este posibil ca între doua sau mai multe organe de urmarire penala sa se nasca conflicte de competenta: pozitive, atunci când ambele organe îsi revendica competenta, si negative, atunci când organele competente îsi declina reciproc competenta. începerea urmaririi penale se face de catre organul de urmarire penala în favoarea caruia s-a stabilit competenta prin regulator. Regulatorul de competenta este dispozitia procurorului care rezolva conflictul de competenta a organelor de urmarire penala.
C.Cercetari efectuate de un organ de urmarire penala necompetent:
a)trecerea cauzei de la un organ de urmarire penala la altul. Procurorul, conform prevederilor art. 217, alin. 1, C. pr. pen., are calitatea, de pe pozitia sa de organ care exercita supravegherea asupra actelor de urmarire penala, sa dispuna, daca apreciaza necesar, ca într-o cauza cercetarea penala sa fie efectuata de un alt asemenea organ. Actul de sesizare are caracterul unei sesizari complimentare, iar problemele puse au valabilitate;
b)trimiterea cauzei de catre procuror la un alt organ de urmarire penala în vederea completarii sau refacerii urmaririi penale (art. 265, alin.l, C. pr. pen.). Un alt caz similar este prevazut de art.268,C. pr. pen., atunci când procurorul constata ca pentru vreuna din infractiunile sau infractorii aratati în art. 207, 208 si 209 alin.3 si 4, C. pr. pen., urmarirea penala s-a facut de un alt organ decât cel prevazut în textele mentionate, ia masuri ca urmarirea sa fie facuta de organul competent; ramân valabile masurile asiguratorii luate, actele sau masurile procesuale confirmate sau încuviintate de procuror, precum si actele procesuale care nu pot fi refacute.
c)instanta de judecata poate restitui cauza procurorului pentru completarea urmaririi sau pentru refacerea ei de catre organul competent în baza art. 332, alin. 1 si art. 333, C. pr. pen[29].
Sesizarile complimentare au efecte deosebite cu privire la începerea urmaririi penale, fie ca ele se refera la stabilirea înainte de începerea acestuia, fie la reluarea urmaririi, dupa începerea ei[30].
Sectiunea a II-a
Inexistenta vreunui caz de împiedicare a urmaririi
penale
§1.Cazurile în care începerea urmaririi penale este împiedicata
1.Cazuri de împiedicare la care se refera art 228, C. pr.
Actiunea penala are ca obiect tragerea la raspundere penala a persoanei care a savârsit o infractiune. Sunt cazuri în care actiunea penala poate fi împiedicata sau, daca a fost pusa în miscare, nu mai poate fi exercitata deoarece îi lipseste temeiul raspunderii penale, adica infractiunea.
Conform art. 228, C. pr. pen., organul de urmarire penala sesizat în vreunul din modurile prevazute în art. 221, C. pr. pen., dispune prin rezolutie începerea urmaririi penale când, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate, nu rezulta vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale prevazute în art. 10, cu exceptia celui de la lit. b[31].
a)Cazurile care rezulta din sesizarea facuta si în raport de dispozitiile art. 10, C. pr. pen., pot fi: fapta nu este prevazuta de legea penala - lit. b; faptei îi lipseste vreunul din elementele constitutive ale infractiunii - lit. d; au intervenit amnistia, prescriptia ori decesul faptuitorului - lit. g
b)Cazurile care nu pot rezulta decât din verificarile facute de catre organele de urmarire penala: fapta nu exista - lit. a; exista vreuna din cauzele care înlatura caracterul penal al faptei - lit.e; a fost retrasa plângerea prealabila sau partile s-au împacat - lit. h; exista autoritatea de lucru judecat - lit. j; cazuri de nepedepstre prevazute expres de legea penala sau de alte legi cu dispozitii penale.
2.Legatura dintre cazurile de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale si împiedicarea începerii urmaririi penale
Urmarirea penala are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunii, la identificarea faptuitorului si la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea în judecata. Pentru ca trimiterea în judecata a faptuitorului sa fie posibila, trebuie sa fie pusa în miscare actiunea penala împotriva sa[32]. Deosebirile dintre cazurile de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale si împiedicarea începerii urmaririi penale apar atunci când :
fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni - lit.
-fapta nu a fost savârsita de învinuit sau inculpat - lit. c;
-lipsa avizului prealabil al comandantului anume desemnat în cazul infractiunilor savarsite de militari în exercitiul atributiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul - lit. e;
-înlocuirea raspunderii penale - lit. i.
3.Cazuri de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale ca moduri speciale de sesizare a organelor de urmarire penala
Printre cazurile de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale prevazute de art. 10 fac parte: lipsa plângerii prealabile, a sesizarii si autosesizarii organului prevazut de lege, acestea fiind tratate în art. 221, C. pr, pen., ca moduri speciale de sesizare a organelor de urmarire penala, având ca efect, în lipsa lor, de îndeplinire a începerii urmaririi penale. Din examinarea art 10, C. pr. pen., se constata ca unele din ele nu pot, de regula, sa fie constatate din continutul sesizarii, fiind necesara efectuarea unor verificari cum ar fi inexistenta faptei, existenta unei cauze care înlatura caracterul penal al faptei, unele cazuri de înlaturare a raspunderii penale sau de nepedepsire[33].
Este posibil ca organul de urmarire sa nu aiba date din continutul sesizarii sau din actele premergatoare pentru a constata existenta vreunuia din cazurile prevazute de art. 10; daca din probele administrate dupa începerea urmaririi penale rezulta totusi existenta unui caz de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale, organul de urmarire îi va da eficienta cuvenita, dispunând, dupa caz, scoaterea de sub urmarire sau încetarea urmaririi penale (art. 242 si 249, C. pr. pen.).
§2.Cazuri de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale care împiedica si începerea urmaririi penale
Cazuri care pot rezulta din sesizarea facuta
a)Fapta nu este prevazuta de legea penala, art 10, lit. b. Daca fapta reclamata nu este prevazuta de legea penala[34], ea nu constituie infractiune "nullum crimen sine lege" si, pe cale de consecinta, nu exista nici un temei
pentru tragerea la raspundere penala, iar actiunea penala nu poate fi pusa în miscare, respectiv nici începuta urmarirea penala si, în acest caz, procurorul dispune în cauza neânceperea urmaririi penale[35].
b)Faptei îl lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii (art. 10, lit).
c)Impediment ce poate apare la punerea în miscare a actiunii penale, cât si la începerea urmaririi penale, deoarece este stiut ca în raspunderea penala este antrenata existenta elementelor constitutive ale infractiunii referitoare la latura obiectiva, subiectiva, obiect si subiect, solutia fiind neânceperea urmaririi penale.
d)Au intervenit amnistia, prescriptia sau decesul faptuitorului (art. 10, lit. g, C. pr. pen.). Amnistia (art. 119, C. pen.) si prescriptia (art. 121-124, C. pen.) fac parte din cauzele care înlatura raspunderea penala;fapta, în ambele cazuri, îsi pastreaza caracterul penal, înlaturându-se doar raspunderea penala.
În practica judiciara se întâlnesc urmatoarele cazuri: când apar înainte de începerea urmaririi penale, atât amnistia cât si prescriptia împiedica începerea urmaririi penale, când sunt constatate în timpul desfasurarii procesului penal, învinuitul poate, conform prevederilor art. 13, sa ceara continuarea acestuia pentru a-si dovedi nevinovatia.
§2.Cazuri care nu pot rezulta decât din verificarile facute de organele de urmarire penala
a)Fapta nu exista - art. 10 lit. a, C. pr. pen. Atunci când o sesizare se dovedeste neîntemeiata, inexistenta faptei duce la inexistenta infractiunii si a temeiului tragerii la raspundere penala, iar actiunea penala nu poate fi pusa în miscare si nici începerea urmaririi penale nu poate avea loc.
În caz de îndoiala asupra existentei faptei, organul de urmarire penala procedeaza la verificari si, daca din continutul actelor premergatoare efectuate, constata inexistenta acesteia, propune procurorului sa nu înceapa urmarirea penala.
b)Existenta uneia din cauzele ce înlatura caracterul penal al faptei (legitima aparare, starea de necesitate, constrângerea fizica sl morala, cazul fortuit, iresponsabilitatea, betia completa si involuntara, minoratul faptuitorului pâna la vârsta când nu raspunde penal, eroarea de fapt - art. 44-51, C. pen.) impedimente prevazute de art. 10, lit. e.
Sunt si alte cazuri speciale în Codul penal sau în alte legi speciale pentru anumite infractiuni care înlatura caracterul penal al faptei, cum ar fi: efectuarea probei veriditatii în caz de insulta si calomnie - art. 207, C. pen; constrângerea mituitorului prin orice mijloace - art. 255, alin. 2, C. pen.; când adulterul este savârsit la îndemnul sau încurajarea celuilalt sot sau când viata conjugala este întrerupta în fapt si sotii traiesc despartiti - art. 304, alin. 6, C. pen.
c)A fost retrasa plângerea prealabila sau partile s-au împacat - art. 10, lit.h, în cazul infractiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împacarea partilor înlatura raspunderea penala - art. 180, 181, 184, 193, 195, 196, 199 ... C. pen.
d)Exista autoritate de lucru judecat - art.10,lit. j. O noua declansare a actiunii penale dupa pronuntarea unei hotarâri definitive într-o cauza pentru aceeasi fapta penala si persoana nu mai este posibila, fapt ce confera hotarârii respective autoritate de lucru judecat .
e)Cazuri speciale de nepedepsire, neprevazute de art. 10, C. pr. pen.: desistarea si împiedicarea rezultatului în caz de tentativa - art. 22, C. pen.; împiedicarea consumarii infractiunii în caz de participatie - art. 30, C. pen.; denuntarea faptei mai înainte de a fi descoperita - art. 167 alin. 5, art. 170 alin. 2 si 3, art. 255 alin. 3 si art. 262 alin. 3, C. pen. si înlesnirea arestarii celorlalti participanti - art. 170, alin. 3, art. 172 alin. 2 si art. 262 alin. 3. C. pen.; retragerea în termen util a marturiei mincinoase - art. 260 alin. 2, C. pen.; tainuirea, favorizarea sau omisiunea de a denunta unele infractiuni savârsite de soti sau rude apropiate - art. 221 alin. 2, art. 234 alin. 2, art. 262 alin. 2 si art. 264 alin. 4, C. pen.; anularea unei casatorii în caz de bigamie pentru alt motiv decât bigamia - art. 303 alin. 3, C. pen.; casatoria între participant si victima în caz de viol si raport sexual cu o minora - art. 197 alin. 5 si art. 198 alin. 5, C. pen.; omisiunea de a încunostiinta organele judiciare din partea persoanei care si-ar produce un prejudiciu - art. 265 alin. 2, C. pen.; reluarea de bunavoie a îndatoririlor de catre cel care are în îngrijire o persoana în neputinta de a se îngriji - art. 314 alin. 2, C. pen.; situatii reiesite în caz de încaierare - art. 322 alin. 4, C. pen.; denuntarea, în caz de asociere, pentru savârsirea unei infractiuni - art. 323 alin. 3, C. pen.; în cazul infractiunii de adulter, iertarea de catre sotul nevinovat, moartea acestuia precum si anularea casatoriei sotului vinovat - art. 304 alin. 5, C. pen.; imunitatea de jurisdictie - art. 8, C. pen[37].
Toate cazurile de nepedepsire analizate, prin natura lor, sunt cauze de înlaturare a raspunderii penale cu incidenta restrânsa, fiind aplicabile la situatiile prevazute expres de Codul penal.
Procurorul, constatând cauza, în temeiul dispozitiilor art. 11 lit. e, C. pr. pen. combinat cu textul din Codul penal, prevede cauza de nepedepsire si va dispune încetarea urmaririi penale.
La primirea sesizarii din care rezulta, daca nu este dovedit, un asemenea impediment, organul de urmarire penala nu are obligatia sa înceapa de îndata urmarirea penala.
§3.Cazuri de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale care nu împiedica începerea urmaririi penale
În art. 228, alin. 1, C. pr. pen., se prevede ca organul de urmarire, sesizat printr-unul din modurile legale de sesizare, dispune începerea urmaririi penale atunci când nu exista vreunul din cazurile prevazute de art. 10 cu exceptia celui de la lit. b. Atunci când procurorul constata lipsa de pericol social a faptei penale, poate aplica sanctiunea administrativa prevazuta în art. 18, C. pen., în cadrul urmaririi penale si nu înafara ei. în cazul art. 10, lit. i, trebuie admisa aceeasi derogare, deoarece înlocuirea raspunderii penale nu poate avea loc decât în cadrul procesului penal, deci dupa începerea urmaririi penale[38].
Printre cauzele de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale este si lipsa avizului comandantului anume desemnat atunci când cauza are ca obiect o infractiune savârsita de militari în exercitiul atributiilor de servici sau în legatura cu serviciul (art. 226, C. pr. pen.), aceasta cauza nu este prevazuta de art. 10 deoarece, desi împiedica punerea în miscare a actiunii penale nu împiedica si începerea urmaririi penale.
|
