Consideratii generale în dreptul civil

Notiunea dreptului civil român

A.           Notiunea de drept în general

Dreptul apare odata cu statul, ca produs al aceleasi dezvoltari sociale.

Existenta statului în epoca moderna se afirma în corelarea sa cu existenta dreptului prin toate cele trei functii ale sale.

Astfel, dreptul ca notiune cu caracter general, ar putea fi definit ca fiind ansamblul de norme sau reguli de conduita, instituite sau sanctionate de catre stat în cadrul functiei legislative si a caror aplicare sau respectare este asigurata prin exercitarea functiilor sale: administrativa si judecatoreasca.

B.         Acceptiunile notiunii de drept

În afara de acceptiunea generala, notiunea de drept mai are si alte acceptiuni:

a)        De drept în sens subiectiv; acest sens are în vedere prerogativele recunoscute persoanelor fizice sau juridice în cadrul continutului raporturilor juridice, civile sau de alta natura, care se stabilesc între ele; d 12512x2323m e exemplu: dreptul de proprietate, dreptul de taxe si impozite.

b)       De drept în sens de grupare a normelor juridice, în functie de specificul lor;

c)       De drept în sens national; În societatile moderne, dreptul obiectiv reglementeaza aceleasi relatii sociale patrimoniale si personal nepatrimoniale, dar aceste reglementari difera de la stat la stat, de aici rezultând caracterul national al dreptului.[1]

C.         Divizarea dreptului în drept public si drept privat

Se poate realiza o diviziune a dreptului dupa criteriul intereselor avute, astfel, în cazurile în care se au în vedere interese generale, putem vorbi despre dreptul public, iar în cazurile în care se au în vedere interese particulare, ne aflam în prezenta dreptului privat.

În cazul în care la raporturile juridice participa statul, ne aflam în prezenta dreptului public.

Fac parte din dreptul public: dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul procesual-penal, dreptul constitutional etc.

Daca raporturile juridice se stabilesc între particulari, persoanele fizice si juridice, pe baza de egalitate în drepturi (chiar daca participa si statul), ne aflam în prezenta dreptului privat.

Fac parte din dreptul privat dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul muncii etc.

D.            Definitia dreptului civil

Definim dreptul civil român ca acea ramura care reglementeaza raporturi patrimoniale si nepatrimoniale, stabilite între persoane fizice si persoane juridice, aflate pe pozitii de egalitate juridica[2].

Din definitia data dreptului civil, putem desprinde si analiza elementele esentiale ale reglementarii sale astfel:

a)        dreptul civil este format din grupari de norme care reglementeaza aspecte comune sau apropiate unele de altele, grupari ce se numesc institutii juridice; astfel putem vorbi despre: raportul juridic civil, actul juridic civil, prescriptia extinctiva, subiectele dreptului civil, drepturile reale principale, obligatiile civile, contactele civile speciale, dreptul de proprietate intelectuala, succesiuni.

b)       dreptul civil se încadreaza si apartine dreptului unitar al tarii noastre, astfel putem concluziona ca dreptul civil prezinta aceleasi trasaturi esentiale pe care le are dreptul national român din care face parte;

c)       în ceea ce priveste obiectul reglementarii propriu-zise, retinem ca este format de doua mari categorii de raporturi juridice: patrimoniale si nepatrimoniale;

Este patrimonial acel raport al carui continut poate fi evaluat în bani, adica pecuniar (ex. raportul nascut din contractul de vânzare-cumparare).

Este nepatrimonial acel raport al carui continut nu poate fi evaluat în bani (ex. raportul ce are în continutul sau dreptul la nume)[3].

Dupa felul drepturilor subiective civile care intra în continutul lor, raporturile juridice patrimoniale se împart în:

raporturi juridice civile reale, care au în continutul lor drepturi subiective reale;

raporturi juridice civile obligationale, care au în continutul lor drepturi subiective de creanta;

Raporturile juridice civile nepatrimoniale se împart dupa cum urmeaza:

raporturi care privesc existenta si integritatea subiectelor de drept civil, raporturi care au în continutul lor drepturi personale nepatrimoniale, de exemplu: dreptul la viata, sanatate.

raporturi de identificare; aceste raporturi contin drepturi prin care se individualizeaza subiectele de drept civil. De exemplu: dreptul la nume, denumire, domiciliu, resedinta etc.

raporturi generate de creatia intelectuala, raporturi care au în continutul lor drepturi nepatrimoniale care izvorasc dintr-o opera stiintifica, literara, artistica sau inventie (de exemplu: dreptul la paternitatea operei).

Dupa felul subiectelor se disting trei categorii de raporturi juridice civile:

raporturi juridice civile care se stabilesc între persoane fizice;

raporturi juridice civile care se stabilesc între persoane juridice;

raporturi juridice civile care se stabilesc între persoane fizice si persoane juridice;

d)           În ceea ce priveste subiectele raporturilor de drept civil, acestea sunt persoanele fizice si persoanele juridice. Pentru a fi subiect de drept civil nu este necesara o calitate speciala, fiind suficienta aceea de fiinta umana (persoana fizica) sau aceea de entitate organizata, având un patrimoniu si un scop determinat (persoana juridica)[4].

În ceea ce priveste pozitia în cadrul raporturilor juridice civile, este de retinut egalitatea lor juridica, nefiind subordonate una alteia.

Rolul dreptului civil

Pe lânga faptul ca reglementeaza majoritatea raporturilor în care intra o persoana în viata de zi cu zi, dreptul civil apare ca un "drept comun" pentru celelalte ramuri de drept privat. Aceasta înseamna ca, în cazul în care o ramura de drept nu contine reglementari juridice pentru anumite situatii ce pot aparea în sfera sa de reglementare, se va face apel la normele corespunzatoare din dreptul civil .

1.3. Principiile dreptului civil

A. Notiune. Categorii de principii ale dreptului civil

Prin principii întelegem idei calauzitoare sau reguli fundamentale care guverneaza dreptul civil român. Sunt principii fundamentale cum ar fi: principiul egalitatii, principiul separarii puterilor în stat etc. si principii care guverneaza anumite institutii ale dreptului civil român.

Principiile fundamentale ale dreptului civil vizeaza întreaga institutie a dreptului civil, fiind idei calauzitoare pentru întreaga legislatie civila; din aceasta categorie fac parte: principiul egalitatii în fata legii civile; principiul îmbinarii intereselor personale cu interesele generale; principiul garantarii si ocrotirii drepturilor subiective civile.

Principiile institutiilor dreptului civil sunt idei de baza care au un caracter mai limitat, cu alte cuvinte, sunt aplicabile fie numai într-o institutie, fie în doua sau mai multe institutii ale dreptului civil.

Din aceasta categorie fac parte: principiul consensualismului, care priveste forma actului juridic civil; principiul irevocabilitatii si principiul relativitatii (res inter dios acta, dus neque nocere, neque prodese potest), principiul fortei juridice obligatorii (pacta sunt servanda), care privesc efectele actului juridic civil; principiul chemarii la mostenire a rudelor în ordinea claselor de mostenitori legali; principiul proximitatii gradului de rudenie între mostenitorii din aceeasi clasa sunt principii specifice devolutiunii succesorale; principiul ocrotirii bunei credinte, întâlnit la mai multe materii ale dreptului civil (drepturi reale, raspundere civila etc.).

B. Principiile fundamentale ale dreptului civil

Principiul proprietatii

Dreptul de proprietate reprezinta principalul drept real al omului.

Principiul proprietatii este consacrat în Constitutie si dezvoltat de normele dreptului civil.

Astfel, prin articolul 44 din Noua Constitutie, "Proprietatea privata este garantata si ocrotita în mod egal de lege, indiferent de titular[6]. Articolul 135 din Constitutie face de asemenea referire la ocrotirea proprietatii publice sau private.

Potrivit articolului 480 din Codul Civil: "Proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura si de a dispune de un lucru în mod exclusiv si absolut, însa în limitele determinate de lege."

Prin articolul 481 din Codul Civil se dispune ca "nimeni nu poate fi silit de a ceda proprietatea sa, afara numai pentru o cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire."

Orice persoana fizica sau juridica poate fi titular al dreptului de proprietate. Normele dreptului civil reglementeaza atât continutul dreptului de proprietate: posesia, folosinta si dispozitia - usus, fructus si abusus sau jus posidendi, jus utendi jus fruendi si jus abutendi, cât si mijlocul specific de ocrotire al acestuia, care este actiunea în revendicare.

Principiul egalitatii în fata legii civile

Acest principiu este consacrat în articolul 4 alin. 2 din Constitutia României: "România este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai , fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie , de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de originea sociala", si în articolul 16 alin. 1 din Constitutia României : "Cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari".

Pentru persoanele fizice, acest principiu este consacrat în Decretul nr. 31 / 1954, în art. 4 alin. 2: "Sexul, rasa, nationalitatea, religia, gradul de cultura sau originea nu au nici o înrâurire asupra capacitatii", iar pentru persoanele juridice, articolul 34 din acelasi decret prevede: "Persoana juridica nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înfiintare sau statut."

Principiul îmbinarii intereselor personale cu cele generale

Acest principiu este consacrat atât pentru persoanele fizice cât si pentru cele juridice în Decretul nr. 31 / 1954,; articolul 1 prevede: "Drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a satisface interesele personale, materiale si culturale în acord cu interesul obstesc, potrivit legii si regulilor de convietuire sociala"; articolul 36 litera e din Decretul nr. 31 / 1954 prevede ca este persoana juridica acel colectiv de oameni care are o organizare de sine statatoare si un patrimoniu propriu, afectat realizarii unui anume scop în acord cu interesul obstesc."

si în Constitutia României este reglementat acest principiu, prin articolele 26, 37, 41 alin 4 etc.

Principiul garantarii si ocrotirii drepturilor subiective civile

Este consacrat de dispozitiile cuprinse în Constitutia României, articolul 1 alin. 3, articolul 18 art. 21 etc., dar si în Decretul nr. 31 / 1954 prin articolul 3 alin. 1, potrivit caruia: "drepturile civile sunt ocrotite de lege".

Potrivit articolului 26 din Pactul International privind drepturile civile si politice ale omului: "toate persoanele sunt egale în fata legii si au fara discriminare dreptul la o ocrotire egala din partea legii."

1.4. Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept

A. Criteriile delimitarii dreptului civil

Delimitarea diferitelor ramuri de drept se poate face în functie de obiectul de reglementare, metoda de reglementare, calitatea subiectelor, caracterul normelor, specificul sanctiunilor, principii.

Prin obiect de reglementare se întelege o categorie omogena de relatii sociale care sunt reglementate de un ansamblu de norme juridice unitare.

Obiectul de reglementare reprezinta criteriul principal de delimitare a ramurilor de drept. Obiectul dreptului civil este format din doua categorii de raporturi sociale: patrimoniale si nepatrimoniale, însa nu toate aceste raporturi constituie obiect de reglementare pentru dreptul civil.

Metoda de reglementarea consta în modalitatea de influentare a raporturilor sociale de catre societate, prin stat, care editeaza normele juridice.

În dreptul civil este specifica metoda egalitatii juridice a partilor, acestea aflându-se pe picior de egalitate juridica, dar exista si ramuri de drept care folosesc metoda subordonarii partilor.

În unele ramuri de drept se realizeaza o conjugare a celor doua metode de reglementare.

Un alt criteriu de reglementare este reprezentat de calitatea subiectelor raporturilor juridice.

În dreptul civil nu este necesara o anumita calitate speciala pe care trebuie sa o aiba subiectele raporturilor juridice, fiind suficienta calitatea de persoana fizica (fiinta umana, privita individual) sau calitatea de persoana juridica (un colectiv de oameni, care este titular de drepturi subiective si obligatii civile).

Alte ramuri de drept, însa, impun subiectelor raporturilor o calitate speciala: ruda, comerciant, organul puterii legislative etc.

Caracterul normelor reprezinta urmatorul criteriu de delimitare a ramurilor de drept; în unele ramuri de drept fiind majoritare normele dispozitive (permisive ori supletive), în timp ce în alte ramuri de drept, fiind preponderente normele imperative (onerative sau prohibitive).

Un alt criteriu de delimitare este reprezentat de caracterul sanctiunilor, dreptului civil fiindu-i specifica restabilirea dreptului subiectiv civil încalcat, fie prin repararea prejudiciului cauzat, fie prin încetarea actiunii de vatamare a dreptului personal nepatrimonial.

Un alt criteriu de delimitare a ramurilor de drept îl constituie si principiile care sunt proprii fiecarei ramuri de drept.

B. Ramurile de drept fata de care se delimiteaza dreptul civil

Dreptul civil si dreptul constitutional

Dreptul constitutional este ramura de drept care contine norme fundamentale pentru existenta statului de drept român, din care se inspira celelalte ramuri de drept.

Dreptul constitutional contine norme care reglementeaza: bazele statului român, organele statului, drepturile si îndatoririle fundamentale ale cetateanului român, însemnele statului român.

Între aceste doua ramuri de drept exista mai mute legaturi, dupa cum urmeaza:

dreptul constitutional contine norme care consacra unele principii ale dreptului civil;

legea fundamentala enunta principalele drepturi si libertati ale omului, care sunt si drepturi subiective civile ale persoanelor fizice ;

Constitutia reglementeaza organele de stat, care sunt persoane juridice din punct de vedere al dreptului civil;

prin Constitutie sunt stabilite garantiile juridice ale drepturilor subiective civile;

Exista si deosebiri între aceste doua ramuri de drept:

daca în dreptul civil predomina raporturile patrimoniale, în dreptul constitutional predominante sunt raporturile nepatrimoniale;

subiectele raporturilor de drept civil se afla pe pozitii de egalitate, în timp ce subiectele de drept raporturilor de drept constitutional se afla pe pozitie de subordonare;

normele dreptului civil nu se cer subiectelor decât calitatea de persoana fizica sau persoana juridica, iar normele dreptului constitutional cer subiectelor sale o anumita calitate speciala.;

daca majoritatea normelor dreptului civil sunt dispozitive, în dreptul constitutional, majoritatea normelor sunt imperative.

stabilirea sanctiunilor dreptului civil se realizeaza prin proces, în timp ce sanctiunile dreptului constitutional - ex. suspendarea din functie - nu presupune existenta unui proces.

Dreptul civil si dreptul administrativ

Dreptul administrativ este ramura care reglementeaza raporturile sociale nascute în cadrul administratiei publice.

De remarcat sunt urmatoarele aspecte:

în dreptul civil predomina raporturile patrimoniale, în timp ce, în dreptul administrativ predomina raporturile nepatrimoniale;

în raporturile de drept civil partile sunt pe pozitia de egalitate juridica, în timp ce, în raporturile de drept administrativ, partile sunt pe pozitii de subordonare.

în raporturile de drept administrativ este necesar ca macar un subiect sa fie organ al administratiei publice, în timp ce, în raporturile de drept civil subiectii trebuie sa aiba simpla calitate de persoana fizica sau persoana juridica;

în dreptul civil predomina normele dispozitive, în timp ce, în dreptul administrativ predomina normele imperative;

dreptul administrativ are sanctiuni specifice: amenda contraventionala, confiscarea;

Delimitarea dreptului civil de dreptul administrativ prezinta o mare importanta în cazurile în care încheierea unui act juridic civil este precedata de emiterea unui act administrativ , de exemplu, autorizatia.

Dreptul civil si dreptul financiar

Dreptul financiar este ramura de drept care reglementeaza raporturile sociale care iau nastere în procesul constituirii si folosirii sumelor din bugetul de stat.

De mentionat sunt urmatoarele:

- dreptul civil foloseste metoda egalitatii juridice a partilor, în timp ce dreptului financiar îi este specifica metoda subordonarii partilor;

- subiectele raportului juridic civil pot avea simpla calitate de persoana fizica sau persoana juridica, iar în cazul raportului juridic financiar cel putin unul dintre subiecte trebuie sa fie organ al statului;

- majoritatea normelor de drept civil au caracter dispozitiv, iar majoritatea normelor de drept financiar au caracter imperativ;

- daca dreptul civil reglementeaza relatiile banesti dintre persoane fizice si juridice, dreptul financiar, prin normele sale, reglementeaza relatiile banesti de constituire si folosire a sumelor de la bugetul de stat;

- dreptul financiar are sanctiuni proprii , de exemplu, majorarea pentru întârziere în plata impozitelor.

Dreptul civil si dreptul comercial

Dreptul comercial este ramura de drept care reglementeaza raporturile care se nasc în urma activitatii comerciale interne dintre comercianti.

Din încercarea de delimitare a acestor ramuri de drept au reiesit mai multe asemanari si deosebiri, astfel:

atât dreptul civil cât si cel comercial contin raporturi patrimoniale si raporturi nepatrimoniale, deosebirea rezultând din faptul ca raporturile nepatrimoniale din dreptul comercial sunt mai putine în comparatie cu cele din dreptul civil.

contractul propriu ambelor ramuri de drept este reglementat în mod diferit de normele juridice ale acestor doua ramuri;

metoda de reglementare este egalitatea juridica a partilor, atât în dreptul comercial cât si dreptul civil;

în ambele ramuri de drept exista subiecte individuale si colective, dar în dreptul comercial este necesar ca cel putin una dintre parti sa aiba calitatea de comerciant;

o alta diferenta consta în sanctiunea raspunderii, în sensul ca exista deosebiri de regim juridic între raspunderea civila si raspunderea comerciala.

Dreptul civil si dreptul muncii

Dreptul muncii este ramura care reglementeaza raporturile rezultate din contractul individual de munca si de contractele conexe.

Între aceste doua ramuri de drept exista atât asemanari cât si deosebiri:

ambele ramuri de drept au ca obiect raporturi patrimoniale si raporturi personal nepatrimoniale;

în dreptul civil partile se afla pe pozitii de egalitate juridica, în timp ce în dreptul muncii, aceasta pozitie de egalitate juridica o întâlnim doar la încheierea contractului de munca, dupa încheierea contractului intervenind o subordonare a salariatului fata de angajator;

dreptului civil îi este caracteristica raspunderea civila, în timp ce în dreptul muncii exista, potrivit Legii nr. 53 / 2003, atât raspundere civila cât si raspundere disciplinara;

dreptul civil contine în majoritate norme dispozitive, iar dreptul muncii contine, în cea mai mare parte, norme imperative;

aria subiectelor în dreptul muncii este mai restrânsa decât în dreptul civil (spre exemplu, minorul sub 14 ani).

Dreptul civil si dreptul familiei

Dreptul familiei reglementeaza acele raporturi care izvorasc din casatorie, rudenie, adoptie precum si raporturile asimilate de lege cu cele de familie.

Între aceste ramuri de drept exista atât asemanari cât si deosebiri, dupa cum urmeaza:

în ambele ramuri de drept exista se pune accent pe egalitatea juridica dintre parti;

ambele ramuri de drept au ca obiect de reglementare raporturi patrimoniale si nepatrimoniale, însa în dreptul civil, preponderente sunt raporturile patrimoniale, în timp ce în dreptul familiei, dominante sunt raporturile nepatrimoniale.

în dreptul civil, dominante sunt normele dispozitive, iar în dreptul familiei predomina normele imperative;

ambele ramuri de drept au sanctiuni specifice (ex. dreptul familiei are ca sanctiune specifica decaderea din drepturile parintesti).

Dreptul civil si dreptul procesual - civil

Dreptul procesual - civil reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza modul de desfasurare a activitatii judiciare în scopul solutionarii litigiilor civile[7].

Dreptul procesual civil reprezinta latura sanctionatoare a dreptului civil, normele dreptului civil fiind aparate si aduse la îndeplinire prin forta coercitiva a statului.

Dreptul civil si dreptul international privat

Ramura dreptului international privat reglementeaza aceleasi raporturi sociale.

Deosebirea dintre aceste doua ramuri consta în faptul ca raportul de drept international privat se caracterizeaza prin existenta unui element de extraneitate (ex. cetatenia straina) care face sa fie incidente cel putin doua sisteme de drept. În aceasta situatie, norma de drept international privat va indica legea aplicabila raportului juridic cu element de extraneitate.