Conf. univ. Eufemia Vieriu
The Romanian constitution enacted at 29 june 1866
The movement regarding constitution The movement that bars this mane appeared in the Century of Lights, aiming in substituting the existing uses, vague, imprecise and that allowed a huge possibility of discretionary action - written constitutions. Indeed, the constitutions by themselves - in a state of law, that is supposed, among others, the respect of law and that order of law, the protection of the citizen and of the individual in his relation to the political power, the entire activity of state being ruled on the basis and the strict boundaries of the law, the supremacy of constitution in the architecture of judicial ruling system are or can be a an obstacle in the way of the arbitrary, if they express the general will, and the respect to them becomes an every persons religion.
The classical concept of constitution has as a source the doctrines of the social contract, constitutution being just fiind an original form of social contract. Regarding an historical view , the movement towards the constitution represents the ofensive, having as a purpose the instauration of the principle of the separation of powers - the fundamental functions of the state - accordingly to these written in the social contract in order to protect the freedom of the individual .
The concept and the basiscs of the constitution. The meanings of the term constitution . The word constitution is used since ancient times and up to now in different fields of science. The content of the concept, entitled by this word has never been very clear not even in the field of the law.
That's why we have to see briefly, to din out the meanig of this term since its origins up to now. The word ,, constitution'' is originated from the latin word constitutio which means "settlement", "structure". The word is udes since the period of The Roman Empire and throgh it there were designated the laws enacted by the emperor. That's how it appears the name empirial constitutions", the word being synonymous to that of law. Regarding the laws that must organize the state, those being called fundamental law. The word constitution is used to apoint the fundamental law in the XVIII-th century , in the period preparing the burgiose 10110q161k revolution.
The constitution represents an assembly of rules enacted by the ruling classes that are used in order to give the society a certain form of structure and that detemined by the pricipal way of production.
Criteria of defining the constitution. The afirmation that "any competent state has necessarily a consatitution ", is a truth that has support on itself. Indeed, the existence of the state implies the requirement of an existing constitution.
Constitution is the political and judicial establishment of the state. She lies at crossroads of law and politics and cannot exceed the ambiguty of the relation gatherea bt those universes. It results by reason and by history two points of constitution, being relatively independent
The political and political-sociological and the judicial opinion. Each of these explains and get together.
In the political opinion the constitution is the act that makes a syntesis of the main processes from the history of that society up to the level of civilization and democracy she got to and , meanwhile, expresses a consonant project to the main aspirations of the colectivity made in state.
In the judicial opinion she is the act that sets out the statute of power in the state, the whole judicial rules that settles the ways of giving the power and the exercise of it.
The judicial conceptoin on the constitution can be expressed in two ways substantially and formally.
In a substantial way, constitution gathers the whole rules of law, no matter their nature and their form, having as an object the making, the competence, the fucntionallity and the relations of the main state organs , between them or between them and citizens .
Formally sau organically, the constitution is the whole rules of law, no matter their object, made in writing and in a organised way, in a distinctive way, by a organ of state having this purpose (the constitutional assembly).
Constitutionalismul Miscarea care poarta acest nume a aparut în "Secolul Luminilor", propunându-si sa substituie cutumele existente - vagi, imprecise si care lasa o foarte larga posibilitate de actiune discretionara - constitutiile scrise. Într-adevar, constitutiile, prin ele însele - într-un stat de drept, care presupune, între altele, respectarea legalitatii si a ordinei de drept, protectia individului si a cetateanului în raporturile lui cu puterea, desfasurarea întregii activitati statale pe baza si în limitele stricte ale legii, suprematia constitutiei în arhitectura sistemului juridic normativ - sunt sau pot fi un obstacol în calea arbitrarului, daca ele exprima vointa generala, iar respectul fata de ele devine o "religie" a fiecaruia.
Notiunea clasica de "constitutie" îsi are sorgintea în doctrinele contractului social, constitutia fiind altceva decât o forma originala de pact social. Istoriceste, constitutionalismul reprezinta ofensiva, având ca scop instaurarea separatiei puterilor - a functiilor fundamentale ale statului - potrivit cu cele consemnate în "contractul social", pentru ocrotirea libertatii individului.
Notiunea si esenta Constitutiei. Acceptiunile termenului "constitutie" Cuvântul "constitutie" este întrebuintat din timpuri foarte vechi si pâna în ziua de astazi în diverse domenii ale stiintei. Continutul notiunii, desemnat prin acest cuvânt nu a fost acelasi nici chiar în domeniul dreptului.
De aceea este nevoie sa vedem, în mod succint, care a fost întelesul acestui termen de la origine si pâna în prezent.
Cuvântul "constitutie" provine de la cuvântul latin constitutio care înseamna "asezare cu temei", "organizare". Cuvântul este folosit înca din timpul Imperiului Roman si prin el erau desemnate legile date de catre împarat. Este cunoscuta, de pilda, denumirea de "constitutii imperiale". Cuvântul apare astfel sinonim cu acela de lege. În ceea ce priveste legile de organizare a statului, acestea erau denumite legi fundamentale. Cuvântul "constitutie" a fost întrebuintat pentru a desemna legea fundamentala de-abia în secolul al XVIII-lea, în perioada pregatirii revolutiei burgheze.
Constitutia se prezinta deci ca un ansamblu de norme de baza prin care clasa dominanta da societatii o anumita forma de organizare si anume aceea determinata de modul de productie dominant.
Constitutia ca lege fundamentala, reprezinta expresia vointei clasei dominante. Constitutia, prin urmare, consacra prin norme juridice fundamentale acele rânduieli care convin intereselor clasei dominante.
Criteriile de definire a Constitutiei. Asertiunea aproape sententioasa ca "orice stat are necesarmente o constitutie", este un adevar ce se sprijina pe el însuti. Într-adevar, existenta statului implica cerinta indeniabila a existentei constitutiei.
Constitutia este asezamântul politic si juridic fundamental al unui stat. Ea se situeaza inevitabil la jonctiunea dreptului cu politicul si nu poate - se pare - înlatura ambiguitatea raporturilor întretinute de aceste doua universuri. Rezulta logic, dar si istoric, doua conceptii asupra constitutiei, relativ independente: conceptia politica sau sociologico-politica si conceptia juridica. Fiecare dintre acestea o explica si o întregeste pe cealalta.
În acceptiunea politica constitutia este actul ce realizeaza sinteza proceselor definitorii din istoria societatii respective pâna la nivelul de civilizatie si democratie la care ea a ajuns si, totodata, exprima un proiect consonant cu aspiratiile majore ale colectivitatii constituite în stat.
În acceptie juridica ea este actul prin care se determina statutul puterii în stat, ansamblul regulilor juridice prin care sunt fixate modalitatile de încredintare a puterii si de exercitare a ei.
Conceptia juridica asupra constitutiei se exprima în doua sensuri diferite: în sens material si în sens formal.
În sens material, constitutia cuprinde ansamblul regulilor de drept, indiferent de natura si forma lor, având ca obiect constituirea, competenta, functionarea si raporturile principalelor organe de stat, între ele sau dintre ele si cetateni.
În sens formal sau organic, constitutia este ansamblul regulilor de drept, indiferent de obiectul lor, elaborate în scris si sistematic, deci într-o forma distincta, de catre un organ de stat anume constituit în acest scop (adunarea constituanta) si urmând o procedura specifica (adoptarea textului în adunarea constituantei cu o majoritate calificativa, de doua treimi din numarul total al membrilor adunarii, sau printr-un referendum). Aceste elemente de ordin formal confera constitutiei o mare "rigiditate", care poate fi tradusa prin stabilitate.
Cumulând cele doua criterii, constitutia poate fi definita ca fiind actul juridic normativ suprem, cuprinzând normele care au ca obiect de reglementare institutionalizarea si exercitarea puterii, norme adoptate în cadrul unei proceduri specifice.
Formele constitutiilor. Regulile, având ca obiect organizarea politica a unui stat, se pot prezenta în doua forme, care, asa cum va rezulta, nu se exclud reciproc:
reguli cutumiare, alcatuind împreuna o "constitutie cutumiara";
reguli codificate într-un document oficial si solemn, formând ceea ce numim obisnuit "constitutie scrisa".
A. Constitutia cutumiara rezulta din uzante, obiceiuri, precedente cu privire la constituirea, competenta, functionarea organelor puterii, raporturile dintre aceste organe si dintre ele si cetateni. Constitutia cutumiara este o constitutie flexibila, în "continua miscare", în perpetua remulare pe relieful societatii, dar si imprecisa si incomoda, caci este greu de pastrat perioade lungi, sensul originar al cutumei si este tot atât de greu de stabilit când anume o cutuma a cazut în desuetudine sau când o noua cutuma s-a încetatenit. Aceleasi calitati si insuficiente au si normele constitutionale cutumiare.
Doua reguli pot fi fixate cu valori de principii:
a). - cutuma nu poate modifica sau abroga o norma constitutionala scrisa, preelaborata si riguros fixata, caci, altminteri, ar trebui sa admitem un paradox imposibil - sursa regulilor constitutionale o constituie si faptele repetate de violare a constitutiei scrise;
b). - cutuma completeaza constitutia scrisa si sprijina interpretarea ei adecvata, cu conditia însa ca rolul supletiv si interpretativ al cutumei sa se îndeplineasca sub semnul existentei depline; altminteri, constitutia însasi ofera pretextul arbitrarului.
B. Constitutia scrisa îsi propune sa substituie unor simple fapte istorice, incoerente si disparate, o ordine juridica clara, sistematica, rationala si voluntara; ea traduce în fond un voluntarism facut cu judecata, opus determinismului afectiv care domina teoriile cutumiare.
Originile notiunii clasice a constitutiei - ca document scris, oficial, sistematic, solemn, relativ rigid, clar si precis, adoptat de regula cu respectarea unui "ritual" legislativ distinct, - se afla în miscarea constitutionalista care a aparut în "Epoca Luminilor" si care, cum s-a aratat, si-a propus sa substituie cutumele existente, vagi si incerte, constitutiile scrise - instrumente de protectie în fata absolutismului si uneori chiar a despotismului, dar si mijloace de educatie morala si politica, gratie carora individul este ridicat la rangul de cetatean.
La finele acestei prezentari, doua concluzii se impun cu forta experientei istorice:
a). - nu exista constitutii cutumiare sau constitutii scrise "pure", ele coexista si se completeaza reciproc;
b). - constitutia scrisa este de preferat, ea desparte statele civilizate de cele necivilizate.
Procedeele de elaborare si adoptare a constitutiilor. Desi metodele întrebuintate pentru a se ajunge la o noua constitutie sunt diverse si muabile, totusi, având drept criteriu doctrina politica încorporata în constitutie, pot fi considerate urmatoarele forme:
A. Forme monocratice, atunci când organizarea constitutionala este expresia emanatiei de vointa a unei singure persoane, monarh sau alt sef de stat. Poate fi vorba :
a). - de o monocratie sub forma unei monarhii legitime, care implica si dreptul monarhului de a organiza puterea într-o constitutie data, formal, la initiativa sa;
b). - de o monocratie sub forma unei dictaturi de fapt, rezulta dintr-o lovitura de stat sau chiar o miscare revolutionara.
B. Formele democratice, adica formele de esenta profund populare, precum:
a). - Conventia, însemnând constituirea unei reprezentante special aleasa de popor pentru a face sau a repudia o constitutie;
b). - constituirea poporului însusi în instanta constitutionala suprema ceea ce, însa, în conditiile contemporane pare a fi aproape irealizabila, democratia directa fiind practic imposibil de înfaptuit;
c). - referendumul constitutional sau democratia semi - directa, adica îmbinarea deliberarii adunarii reprezentative cu o consultare populara, de tipul referendumului, pentru validarea constitutiei.
C. Formele mixte rezulta din combinarea celor doua forme deja descrise:
a). - monocratie - democratie, sistem practicat în regimurile politice caracterizate prin cezarism democratic, unde, gratie unui plebiscit, constitutia dictatorului sau a anturajului sau, supusa "adeziunii" unui "corp electoral sugestionat" si strict controlat, vrea sa para a fi emanatia de vointa a întregului popor. Plebiscitul nu este, în asemenea conditii, decât o forma specifica de "alterare a referendumului": suveranitatea populara nu este activa, ea este pasiva; ea nu decide, ci accepta; ea nu impune, ci i se impune. Plebiscitul constituant e modul normal de stabilire a constitutiilor autoritare;
b). - monarhie -reprezentativitate, în sensul ca legea fundamentala exprima acordul formal care intervine între adunare si monarh, purtând, tocmai de aceasta, denumirea de "contract" sau "pact". De regula, clauzele contractului sunt impuse monarhului.
Revizuirea constitutiilor. O constitutie îsi afirma virtutile nu numai prin forta ei intrinseca de a dura, dar si prin disponibilitatea ei de a se remula pe relieful facticitatii sociale, în continua miscare.
O constitutie este considerata rigida sau flexibila, potrivit cu posibilitatile mai largi sau mai restrânse de revizuire a ei. Oricât de suple ar fi formele de revizuire, ele nu pot fi totusi atât de lesnicioase încât sa anuleze suprematia legii fundamentale fata de legea ordinara. Unele limite trebuie impuse "puterii de a revizui":
A. Limitarea în timp, cu privire la obiect si în anumite circumstante:
a). - se practica procedeul - considerat de unii doctrinari "prezumtios" - de a interzice revizuirea constitutiei o perioada de timp de la data adoptarii ei sau, pentru a se ajunge la acelasi rezultat - "consolidarea constitutiei" - procedeul desfasurat lucrarilor de revizuire pe o perioada îndelungata;
b). - uneori, constitutiile însesi precizeaza care anume "obiecte" ("materii" sau prevederi constitutionale) nu pot fi supuse revizuirii;
c). - deschiderea sau continuarea procedurii de revizuire este interzisa pe durata unor împrejurari deosebite.
B. Limite rezultate din procedura însasi de revizuire:
a). - initiativa de revizuire apartine, de regula, unor subiecte expres aratate: poporului însusi, împreuna cu reprezentantii sai; adunarile Parlamentului; Guvernul si Parlamentul; în conditiile regimurilor care promoveaza echilibrul între aceste puteri; puterii executive, în special în regimurile autoritare;
b). - cât priveste organul îndreptatit sa dea urmare initiativei, acesta poate fi puterea legiuitoare ordinara, cu o majoritate obisnuita, sau cu majoritate speciala, ori, conform teoriei actului contrar, o Conventie;
c). - organul îndreptatit sa decida asupra punctelor de revizuire poate fi Parlamentul, reunit sau hotarând separat în fiecare camera, un congres al celor doua camere, Conventia federala, urmata - în cazul statelor federative - de votul unui numar determinat de state. uneori - si absolut îndreptatit - poporul este chemat sa ratifice revizuirea, prin referendum (de exemplu în Elvetia, în Franta).
Câteva consideratii privind aparitia constitutiei în România. Constitutia în România a aparut mult mai târziu decât constitutiile din tarile europene de vest (Franta, Italia etc).
Aceasta s-a datorat faptului ca epoca moderna, caracterizata prin dezvoltarea tehnica, economica, sociala si culturala, a început în România mult mai târziu fata de alte tari, precum Olanda, Anglia, Franta, Italia. Dezvoltarea mai târzie si mai lenta a capitalismului în România a fost cauzata, la rândul sau, de îndelungata dominatie a Imperiului Otoman. Înlaturarea dominatiei otomane a permis Ţarilor Române o dezvoltare, dar aceasta dezvoltare a fost mai lenta. Aceasta dezvoltare se situeaza în secolul al XVIII-lea, îndeosebi începând cu a doua jumatate a sa, când apar manufacturile, apare munca salariata, se construiesc furnale si turnatorii, se dezvolta mineritul, se construiesc drumuri, în agricultura se desfiinteaza rumânia, si când se încheaga tot mai organic, pe ambele versante ale Carpatilor, natiunea româna care îsi formuleaza primul sau program politic prin Suplex Libellus Valachorum (1791).
Slabirea dominatiei otomane asupra Ţarilor Române începe prin pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), continua apoi prin Conventia de la Akkerman (1817), conventie ale carei prevederi sunt reluate si consemnate în Tratatul de la Adrianopol (1829), încheiat în urma razboiului ruso-turc. Acest din urma tratat da Ţarilor Române libertatea comertului si retrocedeaza principalele porturi de la Dunare, dând astfel posibilitatea dezvoltarii capitalismului si limitând pe plan extern amestecul Imperiului Otoman în treburile interne si externe ale Principatelor Române. Puse în aplicare prin Regulamentele organice, prevederile acestea au stimulat dezvoltarea elementelor capitaliste în economie.
Perioada premergatoare aparitiei constitutiei române s-a caracterizat si prin puternice framântari si miscari care au fost forma de manifestare a luptei pentru înfaptuirea unitatii de stat a poporului român, pentru înlaturarea orânduirii feudale, pentru revendicari cu caracter democratic. Revolutia de la 1848 desi înfrânta, a impulsionat aceste tendinte, ideile exprimate atunci, continutul Proclamatiei de la Izlaz, continuând sa se dezvolte.
Un loc deosebit în cadrul premiselor istorice ale primei Constitutii din România îl ocupa înfaptuirea în 1859 a statului unitar national, prin unirea Munteniei si Moldovei sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-au realizat o serie de reforme importante, precum reforma agrara si alte reforme politice, administrative si culturale, care au avut urmare crearea si dezvoltarea unor institutii statale.
Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris. Întâmpinând greutati în realizarea reformelor sale, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin lovitura de stat de la 2 mai 1864, desfiinteaza Adunarea Electiva si supune plebiscitului "Statutul dezvoltator al Conventiei din 7/19 august 1858", cunoscut în istorie sub denumirea de "Statutul lui Cuza" si legea electorala. Aceste doua acte formeaza prima Constitutie a României.
Statutul lui Cuza, asa cum indica chiar denumirea sub care a fost supus plebiscitului, era o dezvoltare a Conventiei de la Paris din 1858, daca în acelasi timp prin el se aduceau importante modificari acestei Conventii, care era un act impus din afara, de catre puterile straine.
Prevederile statutului încredintau puterile statului domnitorului si reprezentantei nationale cu structura bicamerala. Reprezentanta nationala este formata din Adunarea Ponderatoare si Adunarea Electiva. Sistemul bicameral al Parlamentului este o modificare fata de Conventia de la Paris.
Cât priveste puterea legiuitoare, ea este exercitata colectiv de catre domn si cele doua adunari, initiativa legilor apartinând domnitorului.
Statutul lui Cuza consacra independenta legislativa câstigata de Principalele Române înca din 1862 în urma vizitei lui Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol. Acest lucru reiese din "Modificatiuni îndeplinatoare statului în preambulul statutului", atunci când se arata ca "Principatele Unite pot în viitor a modifica si schimba legile care privesc administratia lor dinlauntrul, cu concursul legal al tuturor puterilor stabilite, si fara nici o interventiune; se întelege însa ca aceasta facultate nu se poate întinde la legaturile ce unesc Principatele cu Imperiul Otoman, nici la tratatele între Înalta Poarta si celelalte puteri, care sunt si ramân obligatiuni pentru aceste Principate."
Interesante sunt si dispozitiile cuprinse în articolul 18 al statutului, care dau domnitorului dreptul de a emite, pâna la convocarea reprezentantei nationale, decrete cu putere de lege, la propunerea Consiliului de Ministri si cu ascultarea Consiliului de Stat.
Statutul lui Cuza mai cuprinde: reguli privitoare la formarea, organizarea si functionarea adunarii ponderatorii si adunarii elective; reguli privind elaborarea legilor, unele reguli privind Guvernul, obligatia functionarilor publici de a presta juramântul de credinta Constitutiei, legilor si domnitorului.
Legea electorala anexata statutului, stabilea drepturile electorale, conditiile pentru a alege si a fi ales, regulile privind organizarea si desfasurarea alegerilor.
Privitor la Statutul lui Cuza, problema teoretica ce se pune este aceea de a sti daca este sau nu o constitutie. Asa cum am aratat chiar la început, Statutul împreuna cu legea electorala sunt o constitutie, deoarece cuprind reglementari ale unor relatii sociale fundamentale, esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii. Statutul lui Cuza stabilea reguli fundamentale de organizare a puterii, iar legea electorala cuprindea unele drepturi fundamentale si anume drepturile politice. Pe baza Statutului au fost adoptate celelalte legi în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, el constituind deci baza constitutionala a întregii legislatii urmatoare. De astfel, chiar Statutul se defineste a fi o constitutie prin articolul 17 ce stabilea obligatia functionarilor publici "de a jura supunere Constitutiei si legilor tarii."
Opinia contrara, în sensul careia Statutul lui Cuza nu este o constitutie, ci numai un act cu caracter constitutional se fundamenteaza pe ideea ca el nu stabileste ansamblul principiilor organizarii sociale si de drept si nu prevede drepturile si îndatoririle fundamentale ale cetatenilor, ci stabileste numai modul de organizare si functionare a puterii legiuitoare si a puterii executive. Dar, fata de conceptul de constitutie asa cum l-am formulat la explicatii generale, nu consideram ca lipsa unei institutii din constitutie ar putea duce la transformarea acesteia într-un simplu act constitutional. Am mentiona, de exemplu, ca prima constitutie scrisa, din lume, Constitutia americana din 1787, nu continea în textul initial dispozitii privitoare la drepturile si libertatile cetatenesti, acestea fiind introduse prin amendamentele aduse constitutiei începând cu anul 1791. Nimeni nu a pus la îndoiala însa ca aceasta a fost o constitutie. Acelasi lucru se poate spune despre Constitutia Uniunii Sovietice, adoptata în anul 1924, care având ca principal scop organizarea federatiei sovietice, nu prevedea nimic cu privire la drepturile si îndatoririle fundamentale ale cetatenilor si la sistemul electoral, deoarece acestea erau stabilite prin Constitutiile republicilor unionale si nu sufereau nici o schimbare. Mai recent, Constitutia franceza adoptata în 1958 face trimitere cât priveste drepturile cetatenilor, la Declaratia drepturilor omului si cetateanului adoptata în 1789, aratând în preambul ca poporul francez, proclama solemn atasamentul sau la drepturile omului si principiile suveranitatii nationale asa cum ele au fost desfasurate prin Declaratia din 1789, confirmate si completate prin preambulul Constitutiei din 1946 si Declaratia Universala a drepturilor omului din 1948.
Premisele istorice ale Constitutiei române. În baza Statutului dezvoltator al Conventiei de la Paris, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a adoptat o serie de legi menite a realiza importante reforme în tara. Astfel, el adopta legea agrara din 14 august 1864. Reforma agrara realizata de Cuza, cu toate scaderile si limitele ei reprezinta unul din evenimentele importante ale istoriei moderne a României. Aceste legi adoptate de Cuza priveau instructiunea publica, administratia, justitia. Se adopta, de asemenea, codurile penal, civil si comercial si se organizeaza armata.
În conditiile istorice concrete ale anilor 1865-1866, Alexandru Ioan Cuza este obligat sa abdice la 10/11 februarie 1866 si se instituie o locotenenta domneasca. Apoi pe tronul tarii este adus un principe strain.
În 1866 se adopta, dupa modelul Constitutiei belgiene, considerata atunci a fi cea mai liberala constitutie, Constitutia României.
Continutul Constitutiei si modificarile ce i s-au adus. Constitutia, în cele 133 de articole ale sale, reglementeaza cele mai importante relatii sociale, sistematizarea normelor realizându-se pe opt titluri si anume: Despre teritoriul României (titlul I), Despre drepturile românilor (titlul al II-lea), Despre puterile statului (titlul al III-lea), Despre finante (titlul al IV-lea), Despre puterea armata (titlul al V-lea), Dispozitiuni generale (titlul al VI-lea), Despre revizuirea Constitutiei (titlul al VII-lea), Dispozitii tranzitorii si suplimentare (titlul al VIII-lea).
Constitutia consacra în chiar primul articol ca "Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de România". Se reglementeaza drepturile fundamentale ale cetatenilor. O grija deosebita este acordata proprietatii, care este declarata sacra si inviolabila (articolul 19), iar ca o puternica garantie se stabileste ca "nici o lege nu poate înfiinta pedeapsa confiscarii averilor" (articolul 17).
Reglementând puterile statului, Constitutia proclama ca toate puterile emana de la natiune. Puterea legiuitoare se exercita colectiv de catre rege si reprezentanta nationala, formata din doua camere si anume: Senatul si Adunarea Deputatilor. Cât priveste Adunarea Deputatilor, ea era aleasa pe sistemul colegiilor de avere. De mentionat ca alegatorii din colegiul patru, care era cel mai numeros colegiu, în care intrau toti care "platesc o dare catre stat oricât de mica", alegeau indirect si cel mai mic numar de deputati.
Cât priveste Senatul, corpul electoral era împartit numai în doua colegii, tot dupa avere, iar pentru a fi ales în Senat se cereau, printre altele, doua conditii si anume: un venit "de orice natura de 800 galbeni" si vârsta de 40 de ani.
Puterea executiva apartinea domnitorului, Constitutia stabilind regula monarhiei straine.
Un anumit interes, de ordin istoric, prezinta si dispozitiile generale, îndeosebi articolul 128 care interzicea posibilitatea suspendarii Constitutiei, cele privind revizuirea Constitutiei (articolul 129), precum si dispozitiile tranzitorii si suplimentare care stabileau un anumit program legislativ.
De asemenea, trebuie mentionate dispozitiile articolelor 101 si 102 care stabileau ca o lege va preciza responsabilitatea si pedepsele aplicabile ministrilor, pentru crime si delicte. Prin aceste dispozitii - fata si de faptul ca legea a fost adoptata abia dupa 13 ani - s-au dat atributii legislative organelor judecatoresti. Astfel, articolul 102 stabilea ca pâna la adoptarea legii cerute de articolul 102 "Înalta Curte de Casatiune si Justitie are puterea de a caracteriza delictul si de a determina pedeapsa".
Constitutia adoptata la 1866 a suferit o serie de modificari precum: în 1879 dispozitiile privitoare la drepturile politice; în 1884 cele privitoare la domn, presa, sistemul electoral si la pamânturile rurale; în 1918, ca urmare a desavârsirii statului national unitar român etc.
Bibliografie
|
