Conf. univ. Eufemia Vieriu
The Romanian constitution enacted at 29 june 1866
The movement regarding constitution The movement that bars this mane appeared in the Century of Lights, aiming in substituting the existing uses, vague, imprecise and that allowed a huge possibility of discretionary action - written constitutions. Indeed, the constitutions by themselves - in a state of law, that is supposed, among others, the respect of law and that order of law, the protection of the citizen and of the individual in his relation to the political power, the entire activity of state being ruled on the basis and the strict boundaries of the law, the supremacy of constitution in the architecture of judicial ruling system are or can be a an obstacle in the way of the arbitrary, if they express the general will, and the respect to them becomes an every persons religion.
The classical concept of constitution has as a source the doctrines of the social contract, constitutution being just fiind an original form of social contract. Regarding an historical view , the movement towards the constitution represents the ofensive, having as a purpose the instauration of the principle of the separation of powers - the fundamental functions of the state - accordingly to these written in the social contract in order to protect the freedom of the individual .
The concept and the basiscs of the constitution. The meanings of the term constitution . The word constitution is used since ancient times and up to now in different fields of science. The content of the concept, entitled by this word has never been very clear not even in the field of the law.
That's why we have to see briefly, to din out the meanig of this term since its origins up to now. The word ,, constitution'' is originated from the latin word constitutio which means "settlement", "structure". The word is udes since the period of The Roman Empire and throgh it there were designated the laws enacted by the emperor. That's how it appears the name empirial constitutions", the word being synonymous to that of law. Regarding the laws that must organize the state, those being called fundamental law. The word constitution is used to apoint the fundamental law in the XVIII-th century , in the period preparing the burgiose 10110q161k revolution.
The constitution represents an assembly of rules enacted by the ruling classes that are used in order to give the society a certain form of structure and that detemined by the pricipal way of production.
Criteria of defining the constitution. The afirmation that "any competent state has necessarily a consatitution ", is a truth that has support on itself. Indeed, the existence of the state implies the requirement of an existing constitution.
Constitution is the political and judicial establishment of the state. She lies at crossroads of law and politics and cannot exceed the ambiguty of the relation gatherea bt those universes. It results by reason and by history two points of constitution, being relatively independent
The political and political-sociological and the judicial opinion. Each of these explains and get together.
In the political opinion the constitution is the act that makes a syntesis of the main processes from the history of that society up to the level of civilization and democracy she got to and , meanwhile, expresses a consonant project to the main aspirations of the colectivity made in state.
In the judicial opinion she is the act that sets out the statute of power in the state, the whole judicial rules that settles the ways of giving the power and the exercise of it.
The judicial conceptoin on the constitution can be expressed in two ways substantially and formally.
In a substantial way, constitution gathers the whole rules of law, no matter their nature and their form, having as an object the making, the competence, the fucntionallity and the relations of the main state organs , between them or between them and citizens .
Formally sau organically, the constitution is the whole rules of law, no matter their object, made in writing and in a organised way, in a distinctive way, by a organ of state having this purpose (the constitutional assembly).
Constitutionalismul Miscarea care poarta acest nume a aparut īn "Secolul Luminilor", propunāndu-si sa substituie cutumele existente - vagi, imprecise si care lasa o foarte larga posibilitate de actiune discretionara - constitutiile scrise. Īntr-adevar, constitutiile, prin ele īnsele - īntr-un stat de drept, care presupune, īntre altele, respectarea legalitatii si a ordinei de drept, protectia individului si a cetateanului īn raporturile lui cu puterea, desfasurarea īntregii activitati statale pe baza si īn limitele stricte ale legii, suprematia constitutiei īn arhitectura sistemului juridic normativ - sunt sau pot fi un obstacol īn calea arbitrarului, daca ele exprima vointa generala, iar respectul fata de ele devine o "religie" a fiecaruia.
Notiunea clasica de "constitutie" īsi are sorgintea īn doctrinele contractului social, constitutia fiind altceva decāt o forma originala de pact social. Istoriceste, constitutionalismul reprezinta ofensiva, avānd ca scop instaurarea separatiei puterilor - a functiilor fundamentale ale statului - potrivit cu cele consemnate īn "contractul social", pentru ocrotirea libertatii individului.
Notiunea si esenta Constitutiei. Acceptiunile termenului "constitutie" Cuvāntul "constitutie" este īntrebuintat din timpuri foarte vechi si pāna īn ziua de astazi īn diverse domenii ale stiintei. Continutul notiunii, desemnat prin acest cuvānt nu a fost acelasi nici chiar īn domeniul dreptului.
De aceea este nevoie sa vedem, īn mod succint, care a fost īntelesul acestui termen de la origine si pāna īn prezent.
Cuvāntul "constitutie" provine de la cuvāntul latin constitutio care īnseamna "asezare cu temei", "organizare". Cuvāntul este folosit īnca din timpul Imperiului Roman si prin el erau desemnate legile date de catre īmparat. Este cunoscuta, de pilda, denumirea de "constitutii imperiale". Cuvāntul apare astfel sinonim cu acela de lege. Īn ceea ce priveste legile de organizare a statului, acestea erau denumite legi fundamentale. Cuvāntul "constitutie" a fost īntrebuintat pentru a desemna legea fundamentala de-abia īn secolul al XVIII-lea, īn perioada pregatirii revolutiei burgheze.
Constitutia se prezinta deci ca un ansamblu de norme de baza prin care clasa dominanta da societatii o anumita forma de organizare si anume aceea determinata de modul de productie dominant.
Constitutia ca lege fundamentala, reprezinta expresia vointei clasei dominante. Constitutia, prin urmare, consacra prin norme juridice fundamentale acele rānduieli care convin intereselor clasei dominante.
Criteriile de definire a Constitutiei. Asertiunea aproape sententioasa ca "orice stat are necesarmente o constitutie", este un adevar ce se sprijina pe el īnsuti. Īntr-adevar, existenta statului implica cerinta indeniabila a existentei constitutiei.
Constitutia este asezamāntul politic si juridic fundamental al unui stat. Ea se situeaza inevitabil la jonctiunea dreptului cu politicul si nu poate - se pare - īnlatura ambiguitatea raporturilor īntretinute de aceste doua universuri. Rezulta logic, dar si istoric, doua conceptii asupra constitutiei, relativ independente: conceptia politica sau sociologico-politica si conceptia juridica. Fiecare dintre acestea o explica si o īntregeste pe cealalta.
Īn acceptiunea politica constitutia este actul ce realizeaza sinteza proceselor definitorii din istoria societatii respective pāna la nivelul de civilizatie si democratie la care ea a ajuns si, totodata, exprima un proiect consonant cu aspiratiile majore ale colectivitatii constituite īn stat.
Īn acceptie juridica ea este actul prin care se determina statutul puterii īn stat, ansamblul regulilor juridice prin care sunt fixate modalitatile de īncredintare a puterii si de exercitare a ei.
Conceptia juridica asupra constitutiei se exprima īn doua sensuri diferite: īn sens material si īn sens formal.
Īn sens material, constitutia cuprinde ansamblul regulilor de drept, indiferent de natura si forma lor, avānd ca obiect constituirea, competenta, functionarea si raporturile principalelor organe de stat, īntre ele sau dintre ele si cetateni.
Īn sens formal sau organic, constitutia este ansamblul regulilor de drept, indiferent de obiectul lor, elaborate īn scris si sistematic, deci īntr-o forma distincta, de catre un organ de stat anume constituit īn acest scop (adunarea constituanta) si urmānd o procedura specifica (adoptarea textului īn adunarea constituantei cu o majoritate calificativa, de doua treimi din numarul total al membrilor adunarii, sau printr-un referendum). Aceste elemente de ordin formal confera constitutiei o mare "rigiditate", care poate fi tradusa prin stabilitate.
Cumulānd cele doua criterii, constitutia poate fi definita ca fiind actul juridic normativ suprem, cuprinzānd normele care au ca obiect de reglementare institutionalizarea si exercitarea puterii, norme adoptate īn cadrul unei proceduri specifice.
Formele constitutiilor. Regulile, avānd ca obiect organizarea politica a unui stat, se pot prezenta īn doua forme, care, asa cum va rezulta, nu se exclud reciproc:
reguli cutumiare, alcatuind īmpreuna o "constitutie cutumiara";
reguli codificate īntr-un document oficial si solemn, formānd ceea ce numim obisnuit "constitutie scrisa".
A. Constitutia cutumiara rezulta din uzante, obiceiuri, precedente cu privire la constituirea, competenta, functionarea organelor puterii, raporturile dintre aceste organe si dintre ele si cetateni. Constitutia cutumiara este o constitutie flexibila, īn "continua miscare", īn perpetua remulare pe relieful societatii, dar si imprecisa si incomoda, caci este greu de pastrat perioade lungi, sensul originar al cutumei si este tot atāt de greu de stabilit cānd anume o cutuma a cazut īn desuetudine sau cānd o noua cutuma s-a īncetatenit. Aceleasi calitati si insuficiente au si normele constitutionale cutumiare.
Doua reguli pot fi fixate cu valori de principii:
a). - cutuma nu poate modifica sau abroga o norma constitutionala scrisa, preelaborata si riguros fixata, caci, altminteri, ar trebui sa admitem un paradox imposibil - sursa regulilor constitutionale o constituie si faptele repetate de violare a constitutiei scrise;
b). - cutuma completeaza constitutia scrisa si sprijina interpretarea ei adecvata, cu conditia īnsa ca rolul supletiv si interpretativ al cutumei sa se īndeplineasca sub semnul existentei depline; altminteri, constitutia īnsasi ofera pretextul arbitrarului.
B. Constitutia scrisa īsi propune sa substituie unor simple fapte istorice, incoerente si disparate, o ordine juridica clara, sistematica, rationala si voluntara; ea traduce īn fond un voluntarism facut cu judecata, opus determinismului afectiv care domina teoriile cutumiare.
Originile notiunii clasice a constitutiei - ca document scris, oficial, sistematic, solemn, relativ rigid, clar si precis, adoptat de regula cu respectarea unui "ritual" legislativ distinct, - se afla īn miscarea constitutionalista care a aparut īn "Epoca Luminilor" si care, cum s-a aratat, si-a propus sa substituie cutumele existente, vagi si incerte, constitutiile scrise - instrumente de protectie īn fata absolutismului si uneori chiar a despotismului, dar si mijloace de educatie morala si politica, gratie carora individul este ridicat la rangul de cetatean.
La finele acestei prezentari, doua concluzii se impun cu forta experientei istorice:
a). - nu exista constitutii cutumiare sau constitutii scrise "pure", ele coexista si se completeaza reciproc;
b). - constitutia scrisa este de preferat, ea desparte statele civilizate de cele necivilizate.
Procedeele de elaborare si adoptare a constitutiilor. Desi metodele īntrebuintate pentru a se ajunge la o noua constitutie sunt diverse si muabile, totusi, avānd drept criteriu doctrina politica īncorporata īn constitutie, pot fi considerate urmatoarele forme:
A. Forme monocratice, atunci cānd organizarea constitutionala este expresia emanatiei de vointa a unei singure persoane, monarh sau alt sef de stat. Poate fi vorba :
a). - de o monocratie sub forma unei monarhii legitime, care implica si dreptul monarhului de a organiza puterea īntr-o constitutie data, formal, la initiativa sa;
b). - de o monocratie sub forma unei dictaturi de fapt, rezulta dintr-o lovitura de stat sau chiar o miscare revolutionara.
B. Formele democratice, adica formele de esenta profund populare, precum:
a). - Conventia, īnsemnānd constituirea unei reprezentante special aleasa de popor pentru a face sau a repudia o constitutie;
b). - constituirea poporului īnsusi īn instanta constitutionala suprema ceea ce, īnsa, īn conditiile contemporane pare a fi aproape irealizabila, democratia directa fiind practic imposibil de īnfaptuit;
c). - referendumul constitutional sau democratia semi - directa, adica īmbinarea deliberarii adunarii reprezentative cu o consultare populara, de tipul referendumului, pentru validarea constitutiei.
C. Formele mixte rezulta din combinarea celor doua forme deja descrise:
a). - monocratie - democratie, sistem practicat īn regimurile politice caracterizate prin cezarism democratic, unde, gratie unui plebiscit, constitutia dictatorului sau a anturajului sau, supusa "adeziunii" unui "corp electoral sugestionat" si strict controlat, vrea sa para a fi emanatia de vointa a īntregului popor. Plebiscitul nu este, īn asemenea conditii, decāt o forma specifica de "alterare a referendumului": suveranitatea populara nu este activa, ea este pasiva; ea nu decide, ci accepta; ea nu impune, ci i se impune. Plebiscitul constituant e modul normal de stabilire a constitutiilor autoritare;
b). - monarhie -reprezentativitate, īn sensul ca legea fundamentala exprima acordul formal care intervine īntre adunare si monarh, purtānd, tocmai de aceasta, denumirea de "contract" sau "pact". De regula, clauzele contractului sunt impuse monarhului.
Revizuirea constitutiilor. O constitutie īsi afirma virtutile nu numai prin forta ei intrinseca de a dura, dar si prin disponibilitatea ei de a se remula pe relieful facticitatii sociale, īn continua miscare.
O constitutie este considerata rigida sau flexibila, potrivit cu posibilitatile mai largi sau mai restrānse de revizuire a ei. Oricāt de suple ar fi formele de revizuire, ele nu pot fi totusi atāt de lesnicioase īncāt sa anuleze suprematia legii fundamentale fata de legea ordinara. Unele limite trebuie impuse "puterii de a revizui":
A. Limitarea īn timp, cu privire la obiect si īn anumite circumstante:
a). - se practica procedeul - considerat de unii doctrinari "prezumtios" - de a interzice revizuirea constitutiei o perioada de timp de la data adoptarii ei sau, pentru a se ajunge la acelasi rezultat - "consolidarea constitutiei" - procedeul desfasurat lucrarilor de revizuire pe o perioada īndelungata;
b). - uneori, constitutiile īnsesi precizeaza care anume "obiecte" ("materii" sau prevederi constitutionale) nu pot fi supuse revizuirii;
c). - deschiderea sau continuarea procedurii de revizuire este interzisa pe durata unor īmprejurari deosebite.
B. Limite rezultate din procedura īnsasi de revizuire:
a). - initiativa de revizuire apartine, de regula, unor subiecte expres aratate: poporului īnsusi, īmpreuna cu reprezentantii sai; adunarile Parlamentului; Guvernul si Parlamentul; īn conditiile regimurilor care promoveaza echilibrul īntre aceste puteri; puterii executive, īn special īn regimurile autoritare;
b). - cāt priveste organul īndreptatit sa dea urmare initiativei, acesta poate fi puterea legiuitoare ordinara, cu o majoritate obisnuita, sau cu majoritate speciala, ori, conform teoriei actului contrar, o Conventie;
c). - organul īndreptatit sa decida asupra punctelor de revizuire poate fi Parlamentul, reunit sau hotarānd separat īn fiecare camera, un congres al celor doua camere, Conventia federala, urmata - īn cazul statelor federative - de votul unui numar determinat de state. uneori - si absolut īndreptatit - poporul este chemat sa ratifice revizuirea, prin referendum (de exemplu īn Elvetia, īn Franta).
Cāteva consideratii privind aparitia constitutiei īn Romānia. Constitutia īn Romānia a aparut mult mai tārziu decāt constitutiile din tarile europene de vest (Franta, Italia etc).
Aceasta s-a datorat faptului ca epoca moderna, caracterizata prin dezvoltarea tehnica, economica, sociala si culturala, a īnceput īn Romānia mult mai tārziu fata de alte tari, precum Olanda, Anglia, Franta, Italia. Dezvoltarea mai tārzie si mai lenta a capitalismului īn Romānia a fost cauzata, la rāndul sau, de īndelungata dominatie a Imperiului Otoman. Īnlaturarea dominatiei otomane a permis Ţarilor Romāne o dezvoltare, dar aceasta dezvoltare a fost mai lenta. Aceasta dezvoltare se situeaza īn secolul al XVIII-lea, īndeosebi īncepānd cu a doua jumatate a sa, cānd apar manufacturile, apare munca salariata, se construiesc furnale si turnatorii, se dezvolta mineritul, se construiesc drumuri, īn agricultura se desfiinteaza rumānia, si cānd se īncheaga tot mai organic, pe ambele versante ale Carpatilor, natiunea romāna care īsi formuleaza primul sau program politic prin Suplex Libellus Valachorum (1791).
Slabirea dominatiei otomane asupra Ţarilor Romāne īncepe prin pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), continua apoi prin Conventia de la Akkerman (1817), conventie ale carei prevederi sunt reluate si consemnate īn Tratatul de la Adrianopol (1829), īncheiat īn urma razboiului ruso-turc. Acest din urma tratat da Ţarilor Romāne libertatea comertului si retrocedeaza principalele porturi de la Dunare, dānd astfel posibilitatea dezvoltarii capitalismului si limitānd pe plan extern amestecul Imperiului Otoman īn treburile interne si externe ale Principatelor Romāne. Puse īn aplicare prin Regulamentele organice, prevederile acestea au stimulat dezvoltarea elementelor capitaliste īn economie.
Perioada premergatoare aparitiei constitutiei romāne s-a caracterizat si prin puternice framāntari si miscari care au fost forma de manifestare a luptei pentru īnfaptuirea unitatii de stat a poporului romān, pentru īnlaturarea orānduirii feudale, pentru revendicari cu caracter democratic. Revolutia de la 1848 desi īnfrānta, a impulsionat aceste tendinte, ideile exprimate atunci, continutul Proclamatiei de la Izlaz, continuānd sa se dezvolte.
Un loc deosebit īn cadrul premiselor istorice ale primei Constitutii din Romānia īl ocupa īnfaptuirea īn 1859 a statului unitar national, prin unirea Munteniei si Moldovei sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-au realizat o serie de reforme importante, precum reforma agrara si alte reforme politice, administrative si culturale, care au avut urmare crearea si dezvoltarea unor institutii statale.
Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris. Īntāmpinānd greutati īn realizarea reformelor sale, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin lovitura de stat de la 2 mai 1864, desfiinteaza Adunarea Electiva si supune plebiscitului "Statutul dezvoltator al Conventiei din 7/19 august 1858", cunoscut īn istorie sub denumirea de "Statutul lui Cuza" si legea electorala. Aceste doua acte formeaza prima Constitutie a Romāniei.
Statutul lui Cuza, asa cum indica chiar denumirea sub care a fost supus plebiscitului, era o dezvoltare a Conventiei de la Paris din 1858, daca īn acelasi timp prin el se aduceau importante modificari acestei Conventii, care era un act impus din afara, de catre puterile straine.
Prevederile statutului īncredintau puterile statului domnitorului si reprezentantei nationale cu structura bicamerala. Reprezentanta nationala este formata din Adunarea Ponderatoare si Adunarea Electiva. Sistemul bicameral al Parlamentului este o modificare fata de Conventia de la Paris.
Cāt priveste puterea legiuitoare, ea este exercitata colectiv de catre domn si cele doua adunari, initiativa legilor apartinānd domnitorului.
Statutul lui Cuza consacra independenta legislativa cāstigata de Principalele Romāne īnca din 1862 īn urma vizitei lui Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol. Acest lucru reiese din "Modificatiuni īndeplinatoare statului īn preambulul statutului", atunci cānd se arata ca "Principatele Unite pot īn viitor a modifica si schimba legile care privesc administratia lor dinlauntrul, cu concursul legal al tuturor puterilor stabilite, si fara nici o interventiune; se īntelege īnsa ca aceasta facultate nu se poate īntinde la legaturile ce unesc Principatele cu Imperiul Otoman, nici la tratatele īntre Īnalta Poarta si celelalte puteri, care sunt si ramān obligatiuni pentru aceste Principate."
Interesante sunt si dispozitiile cuprinse īn articolul 18 al statutului, care dau domnitorului dreptul de a emite, pāna la convocarea reprezentantei nationale, decrete cu putere de lege, la propunerea Consiliului de Ministri si cu ascultarea Consiliului de Stat.
Statutul lui Cuza mai cuprinde: reguli privitoare la formarea, organizarea si functionarea adunarii ponderatorii si adunarii elective; reguli privind elaborarea legilor, unele reguli privind Guvernul, obligatia functionarilor publici de a presta juramāntul de credinta Constitutiei, legilor si domnitorului.
Legea electorala anexata statutului, stabilea drepturile electorale, conditiile pentru a alege si a fi ales, regulile privind organizarea si desfasurarea alegerilor.
Privitor la Statutul lui Cuza, problema teoretica ce se pune este aceea de a sti daca este sau nu o constitutie. Asa cum am aratat chiar la īnceput, Statutul īmpreuna cu legea electorala sunt o constitutie, deoarece cuprind reglementari ale unor relatii sociale fundamentale, esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii. Statutul lui Cuza stabilea reguli fundamentale de organizare a puterii, iar legea electorala cuprindea unele drepturi fundamentale si anume drepturile politice. Pe baza Statutului au fost adoptate celelalte legi īn timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, el constituind deci baza constitutionala a īntregii legislatii urmatoare. De astfel, chiar Statutul se defineste a fi o constitutie prin articolul 17 ce stabilea obligatia functionarilor publici "de a jura supunere Constitutiei si legilor tarii."
Opinia contrara, īn sensul careia Statutul lui Cuza nu este o constitutie, ci numai un act cu caracter constitutional se fundamenteaza pe ideea ca el nu stabileste ansamblul principiilor organizarii sociale si de drept si nu prevede drepturile si īndatoririle fundamentale ale cetatenilor, ci stabileste numai modul de organizare si functionare a puterii legiuitoare si a puterii executive. Dar, fata de conceptul de constitutie asa cum l-am formulat la explicatii generale, nu consideram ca lipsa unei institutii din constitutie ar putea duce la transformarea acesteia īntr-un simplu act constitutional. Am mentiona, de exemplu, ca prima constitutie scrisa, din lume, Constitutia americana din 1787, nu continea īn textul initial dispozitii privitoare la drepturile si libertatile cetatenesti, acestea fiind introduse prin amendamentele aduse constitutiei īncepānd cu anul 1791. Nimeni nu a pus la īndoiala īnsa ca aceasta a fost o constitutie. Acelasi lucru se poate spune despre Constitutia Uniunii Sovietice, adoptata īn anul 1924, care avānd ca principal scop organizarea federatiei sovietice, nu prevedea nimic cu privire la drepturile si īndatoririle fundamentale ale cetatenilor si la sistemul electoral, deoarece acestea erau stabilite prin Constitutiile republicilor unionale si nu sufereau nici o schimbare. Mai recent, Constitutia franceza adoptata īn 1958 face trimitere cāt priveste drepturile cetatenilor, la Declaratia drepturilor omului si cetateanului adoptata īn 1789, aratānd īn preambul ca poporul francez, proclama solemn atasamentul sau la drepturile omului si principiile suveranitatii nationale asa cum ele au fost desfasurate prin Declaratia din 1789, confirmate si completate prin preambulul Constitutiei din 1946 si Declaratia Universala a drepturilor omului din 1948.
Premisele istorice ale Constitutiei romāne. Īn baza Statutului dezvoltator al Conventiei de la Paris, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a adoptat o serie de legi menite a realiza importante reforme īn tara. Astfel, el adopta legea agrara din 14 august 1864. Reforma agrara realizata de Cuza, cu toate scaderile si limitele ei reprezinta unul din evenimentele importante ale istoriei moderne a Romāniei. Aceste legi adoptate de Cuza priveau instructiunea publica, administratia, justitia. Se adopta, de asemenea, codurile penal, civil si comercial si se organizeaza armata.
Īn conditiile istorice concrete ale anilor 1865-1866, Alexandru Ioan Cuza este obligat sa abdice la 10/11 februarie 1866 si se instituie o locotenenta domneasca. Apoi pe tronul tarii este adus un principe strain.
Īn 1866 se adopta, dupa modelul Constitutiei belgiene, considerata atunci a fi cea mai liberala constitutie, Constitutia Romāniei.
Continutul Constitutiei si modificarile ce i s-au adus. Constitutia, īn cele 133 de articole ale sale, reglementeaza cele mai importante relatii sociale, sistematizarea normelor realizāndu-se pe opt titluri si anume: Despre teritoriul Romāniei (titlul I), Despre drepturile romānilor (titlul al II-lea), Despre puterile statului (titlul al III-lea), Despre finante (titlul al IV-lea), Despre puterea armata (titlul al V-lea), Dispozitiuni generale (titlul al VI-lea), Despre revizuirea Constitutiei (titlul al VII-lea), Dispozitii tranzitorii si suplimentare (titlul al VIII-lea).
Constitutia consacra īn chiar primul articol ca "Principatele Unite Romāne constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de Romānia". Se reglementeaza drepturile fundamentale ale cetatenilor. O grija deosebita este acordata proprietatii, care este declarata sacra si inviolabila (articolul 19), iar ca o puternica garantie se stabileste ca "nici o lege nu poate īnfiinta pedeapsa confiscarii averilor" (articolul 17).
Reglementānd puterile statului, Constitutia proclama ca toate puterile emana de la natiune. Puterea legiuitoare se exercita colectiv de catre rege si reprezentanta nationala, formata din doua camere si anume: Senatul si Adunarea Deputatilor. Cāt priveste Adunarea Deputatilor, ea era aleasa pe sistemul colegiilor de avere. De mentionat ca alegatorii din colegiul patru, care era cel mai numeros colegiu, īn care intrau toti care "platesc o dare catre stat oricāt de mica", alegeau indirect si cel mai mic numar de deputati.
Cāt priveste Senatul, corpul electoral era īmpartit numai īn doua colegii, tot dupa avere, iar pentru a fi ales īn Senat se cereau, printre altele, doua conditii si anume: un venit "de orice natura de 800 galbeni" si vārsta de 40 de ani.
Puterea executiva apartinea domnitorului, Constitutia stabilind regula monarhiei straine.
Un anumit interes, de ordin istoric, prezinta si dispozitiile generale, īndeosebi articolul 128 care interzicea posibilitatea suspendarii Constitutiei, cele privind revizuirea Constitutiei (articolul 129), precum si dispozitiile tranzitorii si suplimentare care stabileau un anumit program legislativ.
De asemenea, trebuie mentionate dispozitiile articolelor 101 si 102 care stabileau ca o lege va preciza responsabilitatea si pedepsele aplicabile ministrilor, pentru crime si delicte. Prin aceste dispozitii - fata si de faptul ca legea a fost adoptata abia dupa 13 ani - s-au dat atributii legislative organelor judecatoresti. Astfel, articolul 102 stabilea ca pāna la adoptarea legii cerute de articolul 102 "Īnalta Curte de Casatiune si Justitie are puterea de a caracteriza delictul si de a determina pedeapsa".
Constitutia adoptata la 1866 a suferit o serie de modificari precum: īn 1879 dispozitiile privitoare la drepturile politice; īn 1884 cele privitoare la domn, presa, sistemul electoral si la pamānturile rurale; īn 1918, ca urmare a desavārsirii statului national unitar romān etc.
Bibliografie
|
