CONTRIBUTIA UNIUNII EUROPENE LA REZOLVAREA PROBLEMELOR GLOBALE DE MEDIU

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE DREPT

MASTER DREPT COMUNITAR

REFERAT

CONTRIBUTIA UNIUNII EUROPENE LA REZOLVAREA PROBLEMELOR GLOBALE DE MEDIU

MASTERANZI

BECU OLESEA

BOLEA CARMEN-LUIZA

PLANUL

CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE

Sectiunea 1. Eco-globalizarea

Sectiunea 2. Aspectele privind supravegherea calitatii mediului pe plan international

Sectiunea 3. Impactul asupra dreptului international al mediului

CAPITOLUL II. CONTRIBUTIA UNIUNII EUROPENE IN MATERIE DE MEDIU

Sectiunea 1. Situatia in Uniunea Europeana

Sectiunea 2. Necesitatea si premisele cooperarii europene in materie de mediu.

Sectiunea 3. Problemele protectiei mediului in Europa si imperativul cooperarii regionale.

CAPITOLUL III. CADRUL INTERNATIONAL PRIVIND PROBLEMELE GLOBALE DE MEDIU

Sectiunea 1. Conferintele mondiale din domeniul protectiei mediului si documentele adoptate

CAPITOLUL IV. COOPERAREA INSTITUTIONALA EUROPEANA PRIVIND REZOLVAREA PROBLEMELOR GLOBALE DE MEDIU

Sectiunea 1. Comisia Economica a ONU pentru Europa (CEE/ONU)

Sectiunea 2. Consiliul Europei

Sectiunea 3. Organizatia pentru Cooperarea si Dezvoltarea Economica (OCDE)

CAPITOLUL V. COOPERA 858f57i REA EUROPEANA IN DOMENIUL CONSERVARII NATURII

Sectiunea 1. Conventia privind conservarea vietii salbatice si a habitatelor naturii din Europa

Sectiunea 2. Conventia privind conservarea naturii si protectiei peisajelor Beni-Lux

Sectiunea 3. Conventia pentru protectia Alpilor

Sectiunea 4. Conventia pentru protejarea si dezvoltarea durabila a Carpatilor

Sectiunea 5. Acordul privind conservarea liliecilor in Europa

Sectiunea 6. Conventia Europeana a peisajelor

Sectiunea 7. Protocolul privind ariile special protejate ale Mediteranei

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE

Sectiunea 1. Eco-globalizarea

Pentru a fi in masura de a raspunde la o noua datare a ordinii lumii, dreptul international al mediului va trebui sa se fundamenteze pe careva mutari esentiale. Ecologia este nu mai mult decat o stiinta biologica, o doctrina sau miscare ideologica ( politica sau civila), dar a devenit de asemenea o sursa fundamentala de drept ca o regula intre umanitate si mediul lor de trai. In acelasi timp globalizarea necontrolata a tulburat valorile traditionale ale societatii umane, si modalitatile de operare cu complexitatile de globalizare care sunt inca nu pe deplin adaptate la cerintele noilor realitati.

Dreptul mediului a fost intotdeauna, indiferent de nivelul sau sau forma, un drept de specii, fiind esentialmente axat pe conservarea suprema exprimind o penetratie in subconstientul uman al conceptului de responsabilitate pentru mediu.

Aceasta ar trebui sa fie exprimata concret prin initierea si implementarea unei strategii globale de mediu, unei politici si, nu in cele din urma, legea, toate adecvate la scopurile propuse.

Eco-globalizarea isi asuma schimbarea intr-o intra si inter-generalizatoare solidaritate in drept, tintita de a asigura conservarea biosferei cu omenire ca o parte integrala. Scopul de baza propus este de a rezolva aparentele contradictii antagoniste intre sursa antropologica si propunerea eco-centrica, precum si solutiile promovate in aceasta directie sunt adecvat reflectate la nivelul legal substantial.[1]

In exprimarea in particular, unica limita este frontiera intre societate si natura; daca aceea este completatacu cerintele dreptului natural, reglementarea legala ramanand ineficienta, si daca nu este legal sanctionata, nu trebuie sa fie asimilate cu actiunea coerenta si social efectiva.

Mai mult ca atat , inserarea conceptelor specifice, cum ar fi "dreptul viitoarelor generatii", "dreptul speciilor", etc cu implicari asociate, implica, tendinta iesita din careva matrice traditionale si de asemenea afirmatii complete ale particularitatilor definite.

Esenta "ecologica" a dreptului este curent caracterizata, din punctul legal de vedere si la un stagiu incipient, cu cel putin doua elemente: recunoasterea si garantarea drepturilor fundamentale ale omului la sanatate si la un mediu ecologic balansat, si asezarea interferentei ecologice ca un drept fundamental respectiv.[2]

Referintele formale la conditia umana individuala, capitalizata pe experienta si beneficiile conceptului drepturilor omului este si parte a traditiilor legale vestice la o tranzitie evidenta generalizaned apropierea.

De fapt, interferenta ecologica exprima dreptul comunitatilor internationale de a interveni, la jumatate din speciile cu dreptul de a supravietui, fiind totusi violari serioase a dreptului mediului si a tratatelelor bazate pe balanta ecologica si asigurarea unui minim comun al lumii. Sigur, imperfectiunile sunt inca evidente: cine va reprezenta "comunitatea ecologica internationala"? cit de departe ar trebui sa ajunga acest drept international de a controla si care sunt garantiile? Care vor fi consecintele relative? etc

Dreptul mediului este mai mult caracterizat de o unitate de continut regulatorie, indiferent de nivelul si formele de implementare a acestor proviziuni; diferentelor traditionale intre dreptul international si national a statelor care s-au indepartat si vor continua sa se piarda. O noua integrare, verticala sau orizontala, a dreptului este stabilita si va arata cel putin mai coerenta si efectiva.[3]

Din perspectiva istorica, evolutia dreptului mediului s-a dovedit a fi circulara. Dupa primele rezerve regulatorii referitoare la atitudinea intre om si natura, la inceputul antropocentrismului, ca o socializare, dreptul s-a diferensiat si s-a separat de natura, si a fost perceput ca o iesire exclusiv sciala.

Inceputul marei crize de mediu in a doua jumatate a secolului al XX-lea si eco-globalizarea a avut un important impact asupra definirii naturii sale. Potrivit unei logici circulare, ciclul de dezvoltare pare sa aduca cu un comeback, pe scara mai inalta de dezvoltare, la matricea naturala initiala. Conditiile sunt create pentru ca dreptul mediului sa devina un aspect existential al fenomenului legal, axat pe o ecologizare mai puternica a traditionalelor ramuri, intr-o perioada mai mult sau mai putin lunga.

Sectiunea 2. Aspectele privind supravegherea calitatii mediului pe plan international

Pe plan international, pentru evidentierea schimburilor profunde produse pe fondul proceselor naturale, precum si pentru evaluarea si prognozarea starii mediului inconjurator exista si se dezvolta Sistemul Global de Monitoring al Mediului Inconjurator (G.E.M.S.- S.G.M.M.I.) creat in 1997, prin Hotararea Conferintei ONU de la Stockholm, ca parte componenta a programului "Observarea Planetei".

Crearea monitoringului a fost determinata de aparitia pericolului cresterii nivelului global al poluarii de care sunt legate efecte diferite la scara intregii biosfere.

In prezent, o atentie deosebita se acorda definitivarii elementelor metodologice pentru organizarea activitatii de monitoring atat in privinta principalelor componente ale mediului (apa, atmosfera, sol) cat si pentru evacuarea in mediu a deseurilor periculoase.

La Consfatuirea interguvernamentala convocata de Programul ONU pentru Mediu Inconjurator in 1974, la Nayrobi, au fost elaborate recomandari referitoare la principii si scopurile S.G.M.M.I. si s-au formulat criteriile de stabilire a listei prioritatilor, lista care include indicatorii calitatii mediului natural, precum si lista substantelor poluante prioritare ce trebuie sa fie supravegheate. Totodata, s-au propus urmatoarele domenii de aplicare a monitoringului:

control continuu al poluarii de fond a atmosferei, precum si in zonele urbane si centrele industriale;

control continuu al poluarii marilor si oceanelor;

control continuu al gradelor de poluare a solului.

Un rol important al sistemului global de monitoring al mediului inconjurator consta in stabilirea actualului fond al starii biosferei.[4]

In acest context o importanta deosebita prezinta constituirea si functionarea corespunzatoare a sistemelor nationale ale monitoringului de fond, deoarece numai metodele unificate de observatie si analiza pot asigura obtinerea de date comparabile, necesare pentru aprecierea generala a starii mediului.

Sectiunea 3. Impactul asupra dreptului international al mediului

Dreptul international al mediului contemporan este rezultatul exclusiv al nevoilor sociale si formal al ordinii politico-legale, precum si al mecanismului stabilit dupa cel de-al doilea razboi mondial, prin Carta San Francisco (24 octombrie 1945), care a dat o expresie unei lumi regionalizate economic, ideologic si militar. Globalizarea (economica) a cerut un centru unic al adevaratei puteri, in jurul careia graviteaza ceilalti, a impactului regional, chiar uneori prin a atinge acele pretentii precum ca lumea s-a transformat intr-o uriasa piata, guvernata de drepturi economice de cerere sau oferta.[5]

Eco-globalizarea totusi, asuma planetizarea - in importanta si scara - problemelor de protectie a mediului si conservarea naturii, ambele in ceea ce priveste noua datare a economiei lumii, si interesele vitale generale de mentinere a balantei esentiale a eco-sferei.

Din acest punct de vedere, globalizarea neo-liberala include ambele, beneficii si obstacole, la o noua apropiere, asa cum ar fi globalizarea mediului.

Eco-globalizarea este in primul rind o strategie a supravietuirii umane, ca de la o specie la alta, si apropierea cerintelor de dezvoltare umana naturala care ar trebui sa presteze o co-abitudine ce devineste dimensiunile de manifestare la ziua de azi a Planetei.[6]

Potrivit principiului sau de afirmatie concret si fundamental - gindeste global, actioneaza local -proiectul ecologic include tot mai mult si mai mult apropierea globala de problemele pe care este axata sa le rezolve. Secolul XXI este cel al globalizarii economice si schimarilor mari trans-nationale, incluse in mediu, si alte state este prea mica sa asume responsabilitatea in rezolvarea lor in afara ori independent de un context regional adecvat. Uniunea Europeana este un exemplu elocvent din acest punct de vedere, mai mult decat atat si-a asumat raspunderea de a promova esentele globale ale mediului.

La nivelul normelor legale, primul raspuns a fost valul conventiilor de cadru, multe dintre care tragandu-se din Conventia de la Rio de definire a problemelor globale ale mediului: stratul de ozon (Viena, 1986), schimbarea climei (Rio, 1992), biodiversitatea (Rio, 1992). Ele implementeaza un specific management global si mecanism regulatoriu, justificat de dezvoltari prin protocoale aditionale, gradual negociate si implementate.[7]

Tot mai mult si mai mult este evident conflictul de interese privind globalizarea economica, procesul lor de implementare (ca in cazul Protocolului Kyoto din 1997) fiind intrerupt. O alta expresie a acestui conflict este "razboiul" de inspiratie economica si nuanta de mediu intre SUA si Uniunea Europeana din punct de vedere al organismelor general modificate.

Proviziunea in reglementarea acestor fenomene naturale este tot mai frecventa in termeni concreti (incalzirea globala din august 2003 in Europa de Sud-Vest a fost o buna ilustrare a acestui fapt) cerand dezvoltarea tratatelor existente prin protocoale aditionale si promovarea unor noi si inovative mecanisme, in implementarea rezervelor lor, ajustate de specifice dezvoltari a globalizarii neo-liberale, aceasta realizind conexiunea necesara intre doua tendinte fundamentale contemporane dar fara concesiuni majore din punctulde vedere al protectiei si conservarii mediului. Mai mult, particularitatile eco-globalizarii implica continuitatea reglementarilor legale, si astfel controleaza cauzele si factorii sursei problemelor globale, si respectiv cum sunt implementate masurile.

O importanta sporita in ambele domenii de dezvoltare si implementare a dreptului au organismele non-statale (NGO, grupurile de cercetari stiintifice, comunitati) precum si legatura cu dreptul mediului (publica/privata, nationala/regionala/internationala).

CAPITOLUL II. CONTRIBUTIA UNIUNII EUROPENE IN MATERIE DE MEDIU

Sectiunea 1. Situatia in Uniunea Europeana

Bazele politice si legale ale Uniunii Europene, ca o structura trans-statala, si acea a fiecarui stat membru in parte si statele aderente includ ideile unei democratii pluralist-reprezentative, statul de drept, respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si controlul de justitie (ca o putere independenta si necesara in aprovizionarea balantei institutionale). Asa valori, care trebuie sa includa dreptul mendiului, sunt consacrate si garantate de Constitutie, ca lege suprema in stat.

Mai mult decat atat, constitutiile a 20 de state din cele 25 State Membre ale Uniunii Europene, contin rezerve in ceea ce priveste mediul, altele incluzandu-le (Franta). Controlul de constitutionalitate a legilor printr-o procedura adecvata este un aspect important pentru a sesiza curtea pentru acest drept fundamental.

In unele state, totusi (Danemarca), invocarea "suveranitatii Parlamentului" nu admite controlul constitutionalitatii legilor, pe cand in majoritatea conformitatea cu Constitutia este criteriul esential pentru validitatea reglementarilor legale (Austria, Belgia, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Spania, etc).

In acest din urma caz, controlul de constitutionalitate a legilor, exercitate de curtile speciale, cu un loc special in sistemul autoritatilor publice, inseamna apropierea de sensul de drepturi fundamentale.

La nivelul dreptului comunitar, problemele de mediu in curte pot fi privite din doua perspective: cel al mecanismului comunitar general de asimilare si garantare a drepturilor fundamentale ale omului si aspectele cu specific relevat dezvaluite in documentele Uniunii Europene garantiile asociate respectiv.

Poate exprimand existenta pe deplin recunoscuta si garantata la dreptul la mediu la nivelul comunitar, Carta Fundamentala a drepturilor omului a Uniunii Europene (2000) inscrie numai rezervele mediului in capitolul "Solidaritate", de regulamente care au fost proclamate, este inca greu de a materializa si in special de a aduce in fata curtii, chiar daca continutul a limitat o apropiere la politicile integrate si sensul unui concept imprecis: "Un inalt nivel de protectie a mediului si imbunatatirea calitatii lui trebuie sa fie integrata in politicile Uniunii Europene asigurand principiul dezvoltarii sustinute.[9]

Rezultatul accesului la Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene si situatia legala de a cere remedierea pagubelor este plasata in contextul interpretarii art. 230, paragraful 4 al Tratatului instituind Comunitatile Europene. Totusi respectivul text nu include nici o referinta la consideratiile care afecteaza interesele in materia protectiei mediului, in timp recent, cazurile Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene conducandu-se de doctrina, aratand tendinta de interpretare adecvata, de asemenea reflectand specificul mediului in ceea ce priveste posibilitatea de a reclama persoanele juridice si asociatiile in apeluri exceptionale date de art. 230 din Tratatului instituind Comunitatile Europene.[10]

Sectiunea 2. Necesitatea si premisele cooperarii europene in materie de mediu.

Cea de-a doua jumatate a secolului al XX-lea s-a caracterizat printr-o dezvoltare urbanistica, industriala si agricola fara precedente.

Ca urmare a acestor fenomene s-au inregistrat o epuizare masiva a resurselor naturale, o concentrare si acumulare a poluarii, precum si o amplificare a riscurilor tehnologice care au condus la o degradare pe sfera larga a calitatii mediului.

Constientizarea gravitatii "crizei ecologice" a determinat numeroase preocupari in vederea protectiei si conservarii factorilor de mediu naturali sau creati prin activitati umane fata de agresiunile tot mai numeroase.

Deseori, preocuparea de a ocroti natura, inclusiv prin mijloace juridice, sub o forma sau alta dateaza de mai mult timp, inca din Evul mediu se cunoaste o serie de reglementari privind situatiile concrete legate de lupta impotriva unor poluari, protectiei unor paduri sau ape, etc. In toate sistemele de drept s-au afirmat de secole norme de drept prin utilizarea suolului si subsolului propriu, cultivarea si conservarea lor, sistematizarea si dezvoltarea asezarilor umane, o serie de masui de aparare si pastrare a patrimoniului natural.

La nivelul international, primele preocupari in domeniu, datand de la inceputul secolului au privit ameliorarea starii speciilor salbatice amenintate, mai ales dintr-o perspectiva utilitara.

Astfel, acordurile internationale din 1911 protejau focile impotriva vinatorii pentru blana, iar Conventia de la Paris din 19 martie 1902 viza "protectia pasarilor utile agriculturii".[11]

Aparitia unor reglmentari cu incidente asupra mediului in spatiul european se situeaza in urma cu citeva secole, intr-o serie de texte relative la regimul unor fluvii precum Rhinul, Mensa, etc.

In secolul al XIX-lea se multiplica dispozitiile referitoare la protectia pestilor iar in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si dispozitiile referitoare la protectia speciilor, si in special a speciilor de animale.

Abia la sfarsitul anului 1960, aeasta conceptie limitativa s-a schimbat in mod fundamental si sub presiunea actiunilor opiniei publice (care devine internationala), guvernele incep sa se preocupe de starea generala a mediului care este privita, de acum inainte, ca un ansamblu unitar.

In cadrul statului, textele legislative referitoare la lupta impotriva poluarii si degradarii mediului aplor continentale, marii, aerului, salvarii unor zone - s-au multiplicat, treptat s-au creat structuri administrative specializate, precum ministere sau agentiile guvernamentale, care au permis o actiune mai concreta si mai eficace in domeniu.

Evolutiile pozitive din interiorul statelor au devenit paralele si coordonate cu cele de la nivelul international si s-au completat reciproc.[12]

Sectiunea 3. Problemele protectiei mediului in Europa si imperativul cooperarii regionale.

Dezvoltarea cooperarii europene privind protectia si conservarea mediului se justifica prin multiplele premise social-economice, institutionale si ecologice.

In primul rand, continentul nostru cunoaste o foarte mare densitate a popoarelor si o industrializare puternica, combinarea acestor doi factori supun mediul unor riscuri deosebit de ridicate de deteriorare. O asemenea realitate se exprima printr-o poluare avansata a aerului, apei, vegetatiei si celorlalti factori naturali.

Din alt punct de vedere dintre toate regiunile Europa cunoaste procesul de unificare celmai avansat. In vestul continentului, structurile de integrare create inca din anii converg spre crearea unei Comunitati tot mai omogene.[13]

Demontarea sistemului totalitar din estul Europei a condus la unificarea dupa peste 5 decenii de dezvoltare separata si contradictorie a continentului nostru din punct de vedere politico-solcial si a creat premizele integrarii statului din aceasta zona in mai vechile structuri europene occidentale. In acest mod, unitatea mediului natural isi gaseste treptat suprastructura politico-economica si sociala necesara ocrotirii sale adecvate fata de multiplele si esentialele agresivitati din partea mediului uman.[14]

Desigur, este in proces de durata, care presupune parcurgerea mai multor etape, cu obiective specifice bine determinate, dar care are un caracter necesar si obiectiv.

La incheierea sa, Europa se va prezenta ca un organism unitar, globalizant, inclusiv din punct de vedere ecologic.

In sfarsit, dar nu in ultimul rand, si in lumina consideratiei de mai sus, cooperarea continentala in domeniul de mediu este favorizata de omogenitatea tot mai evidenta a structurii social-economice si similitudinea conceptiilor politice din statul zonei europene. In acest mod au fost create conditii necesare elaborarii si implementarii unui cadru juridic adecvat promovarii unei cooperari eficiente intre tarile continentului in vederea protectiei, conservarii si dezvoltarii mediului.

De altfel, trebuie remarcat, in acest context, faptul semnificativ ca preocuparile privind mediul au contributie la intensificarea dialogului est-vest si nord-sud.[15]

In sfarsit, strategia regionala reprezinta cel mai bun mijloc de a garanta in mod traditional un spatiu determinat si in cele din urma, mediul mondial. Aceasta permite luarea in considerare a particularitatilor fizice, precum si a caracteristicilor hidrografice si ecologice ale unui mediu dat si de a intensifica cooperarea intre statele vecine ori detinator a unui factor natural de mediu comun.

In altaordine de idei, imperativul unei cooperari regional-continentale a fost subliniat in numeroase documente internationale.

Astfel, in anul 1979, Conferinta ONU de la Stockholm in domeniul mediului a recomandat guvernelor sa intreprinda "masuri eficace, la nivelul national, pentru a controla toate sursele de poluare concentrindu-si actiunea pe plan regional si eventual pe plan international" (Recomandarea 92, b).

De asemenea, inca de la inceputul activitatii lor in domeniul mediului, Conventiile Europene au subliniat necesitatea ueni abordari regionale sau zonale a problemelor ecologice. Astfel, primul program de actiune adoptat la 22 noiembrie 1973 a stabilit ca printre principiile unei politici in domeniul mediului si pe cel potrivit caruia "Pentru fiecare categorie diferita de poluari, trebuie sa se caute nivelul de actiune (local, international) cel mai bine adoptat naturii poluarii precum si zonei geografice de protejat" (principiul 10).

Acest principiu a fost reluat si dezvoltat de programele ulterioare, pe baza ideii ca mediul global este un sistem compus din subsisteme si ca diferitele institutii trebuie sa-si aleaga cel mai bun nivel de interventie.[16]

Programul ONU pentru Mediu (PNUE) a incurajat actiunea regionala, iar in anul 1974 a creat Programul pentru marile regionale; la randul sau Conventia privind dreptul marii (din 10 decembrie 1982) a preconizat in materie de protectie si conservare a mediului marin o cooperare "in plan mondial si, eventual, in plan regionaltinand seama de particularitatea regionala.[17] Si alte documente in materie releva necesitatea si dimensiunile cooperarii continental-regionale.

Toate acestea creeaza premisele necesare afirmarii unui nou drept de cooperare: drept european al mediului.

BIBLIOGRAFIE

1. CHERLOT, J.-Y., Le systeme jurisdictionnel communautaire et la protection de l'environnement, in vol. "L'effective du droit europeen de l'environnement. Controle de la mise en occvre et sanction du non-respect", La documentation Francaise, 2000;

2. DUTU-BUZURA Mircea, "Cadrul juridic al cooperarii europene privind protectia mediului. Norme si standarde ecologice in comertul international". Teza de doctorat, Bucuresti, 1992;

3. DUTU Mircea, "Drept international al mediului", Editura Economica, Bucuresti, 2004;

4. DUTU Mircea, "Environmental Law Studies", Ecological University Press, Bucuresti, 2004;

5. DUTU Mircea, "Dreptul international si comunitar al mediului",Editura Economica, Bucuresti, 2005;

6. Marinescu Daniela, "Tratat de dreptul mediului", Editura All Beck, Bucuresti, 2003

7. www.europeana.ro

8. www.ier.ro

9. www.ebrd.com

www.europa.eu.int