CRIMINOLOGIE si PENOLOGIE
CONTINUT:
CRIMINOLOGIE
Tema I. Notiuni generale
1. Criminologia si domeniul sau de cercetare: privire istorica, originea criminologiei,
evolutie.
2. Formarea criminologiei ca stiinta: criminologiile specializate, criminologia generala.
Criminologia si domeniul sau de cercetare: privire istorica, originea
criminologiei ,evolutie.
Originea criminologiei
Stiinta criminologiei are origini tot atat de indepartate ca si celelalte stiinte sociale.
Criminologia, ca stiinta, a aparut in secolul al XIX-lea, odata cu publicarea monografiei
medicului italian Cesare Lombroso, 'Omul delincvent'. Acesta este considerat a fi
'parintele criminologiei moderne' insa unele opinii mai recente considera ca stiinta
criminologiei a aparut cu un secol mai devreme sub influenta iluminismului. Astfel, un rol
important il au lucrarile reprezentantilor scolii clasice de drept penal Cesare Bonesana
Beccaria si Jeremy Bentham care sunt considerati a fi si intemeietorii criminologiei
clasice, datorita noii viziuni asupra criminologiei.
Criminologia clasica are urmatoarele trasaturi:
- centrarea studiului criminologic asupra faptei comise;
- considerarea liberului arbitru ca fundament al oricarei actiuni umane;
- proportionalizarea pedepsei in raport cu gravitatea faptei.
Ulterior, cercetarile privind crima, criminalul si criminalitatea capata un caracter constant
ca urmare a influentei curentului pozitivist, a studiilor statistice ale fenomenului, a aparitiei
clinicilor de psihiatrie, a studiilor din penitenciare asupra detinutilor.
Astfel, apare 'criminologia pozitivista' care se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:
- centrarea studiului criminologic asupra faptuitorului;
- determinismul ca fundament al actiunii umane;
- proportionalizarea pedepsei functie de periculozitatea faptuitorului.
Reprezentanti: Cesare Lombroso, Enrico Ferri, Raffaele Garofalo, Adolphe Quetelet,
Andre-Michel Guerry, etc.
Evolutia criminologiei.
La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, criminologia a aparut sub
forma unor capitole in cadrul altor discipline cum ar fi: antropologia criminala, psihologia
criminala, sociologia criminala, fara a fi o disciplina autonoma.
Pe plan international, un rol important in dezvoltarea criminologiei l-au avut anumite
organisme care au fost create pentru cercetari in acest domeniu. Dintre acestea amintim
Societatea Internationala de Criminologie, precum si o serie de organisme din cadrul Organizatiei
Natiunilor Unite si Consiliului Europei (Comisia interguvernamentala pentru prevenirea
criminalitatii si justitiei penale, UNICRI, UNAFRI, CICC, CDPC etc.). In Romania a fost
infiintata Societatea Romana de Criminologie si Criminalistica, afiliata la Societatea
Internationala de Criminologie.
. Formarea criminologiei ca stiinta criminologiile specializate, criminologia generala.
Criminologiile specializate.
Studiile aprofundate efectuate in domeniu intre cele doua razboaie mondiale au
determinat acumularea unor cunostinte privind fenomenului criminalitatii, precum si un inceput
de specializare pe plan profesional. Aceasta a determinat o desprindere a capitolelor care se
ocupau de studiul criminalitatii din cadrul diferitelor discipline si formarea unor criminologii
specializate: criminologie sociologica,psihologica, etc.
Criminologia generala.
Ulterior, se produce o unificare a criminologiilor specializate intr-o criminologie generala
care nu este un inventar al criminologiilor specializate si nici o 'super stiinta'. Este o abordare a
problematicii criminalitatii din perspectiva integratoare biopsihosociolegala.
Pentru a demonstra faptul ca criminologia este o stiinta de sine statatoare trebuie sa
aratam ca ea are un obiect propriu de studiu, scop, functii si metode de cercetare proprii.
Tema a II a: OBIECTUL CRIMINOLOGIEI
1. Particularitati in formarea criminologiei ca stiinta;
2. Conceptiile sectoriale;
3. Conceptiile eclectice de unificare;
4. Tendinte actuale ;
Particularitati in formarea criminologiei ca stiinta.
Particularitatile istorice si epistemologice privind procesul de formare a criminologiei au
determinat, pe planul obiectului de studiu o fragmentare a acestuia. Astfel, diferitele opinii
privind obiectul criminologiei au fost clasificate in doua grupuri: conceptii sectoriale si conceptii
unificatoare.
Conceptiile sectoriale.
Au fost clasificate astfel:
a) conceptii potrivit carora obiectul de studiu al criminologiei il constituie fapta penala.
Reunim aici criminologia clasica precum si unele conceptii din criminologia pozitivista. Se
incearca o delimitare de ordin conceptual de dreptul penal si se propun numeroase definitii
criminologice ale infractiunii care ii confera o acceptiune foarte larga, ce depaseste sfera
normativului juridic.
b) conceptii potrivit carora obiectul de studiu al criminologiei il constituie infractorul
concept diferit de cel al dreptului penal, cu o sfera mai larga.
c) conceptii potrivit carora obiectul de studiu al criminologiei il reprezinta criminalitatea
ca fenomen global.
Conceptiile eclectice , de unificare.
Se incearca o sinteza a conceptiilor sectoriale prezentate care sa unifice, pe planul
obiectului de studiu, problemele privind crima, criminalul si criminalitatea.
Tendinte actuale.
In deceniile 6, 7 controversele cu privire la obiectul de studiu al criminologiei revin in
actualitate; se incearca o redefinire a principalelor concepte (crima, criminal, criminalitate) si se
considera ca cercetarea criminologica trebuie sa se deplaseze catre descifrarea mecanismelor
sociale prin care anumite comportamente sunt etichetate drept " criminale" si examinarea
formelor de reactie sociala .
Obiectul generic al criminologiei il reprezinta criminalitatea ca fenomen social global.
Fenomenul criminalitatii trebuie analizat dintr-o perspectiva sistemica, fiind un
ansamblu de elemente care se comporta ca un intreg cu proprietati si functii proprii, distincte
calitativ de proprietatile elementelor componente. Astfel, se considera ca obiectul criminologiei il
reprezinta criminalitatea reala, infractiunea, infractorul, dar si victima infractiunii precum si
reactia sociala fata de criminalitate.
TEMA a IIIa Scopul si functiile criminologiei
1. Scopul general si scopul specific, imediat si mediat.
2. Functiile criminologiei: descriptiva, explicativa,
predictiva, profilactica.
Scopul criminologiei
Criminologia are un scop general scop urmarit de ansamblul stiintelor penale - de a
fundamenta o politica penala eficienta in lupta impotriva criminalitatii care sa apere valorile fundamentale ale societatii, sa previna criminalitatea si sa traga la raspundere pe cei vinovati - si
un scop particular (imediat) - verificarea ipotezelor privind cauzele criminalitatii si reactia
sociala fata de acestea, urmarind in plan practic prevenirea criminalitatii, umanizarea formelor de
reactie sociala si tratamentul delincventilor.
2. Functiile criminologiei
a) Functia descriptiva:
Studiul descriptiv al fenomenului criminalitatii in ansamblu, o etapa importanta in
cunoasterea obiectului de cercetare al criminologiei, a fost promovat de Scoala
cartografica (studiul statistic al starii si dinamicii criminalitatii).Conceptele
operationale de ordin descriptiv utilizate de criminologie sunt: mediu, teren
personalitate, act.
b) Functia explicativa: Explicarea naturii, a cauzelor care determina
criminalitatea, a conditiilor care o favorizeaza reprezinta scopul imediat al
cercetarii criminologice. Conceptele de ordin explicativ cu care opereaza
criminologia sunt: cauza, conditie, efect, factor.
c) Functia predictiva: Criminologia incearca sa anticipeze evolutia
fenomenului criminalitatii, fenomen cu o determinare complexa. Conceptele
de ordin predictiv cu care opereaza criminologia sunt:
prezent,viitor,similitudine, hazard, probabilitate prognostic.
d) Functia profilactica: Curentul clinic a adus in atentia cercetarilor problema
studierii mijloacelor de tratament menite sa contribuie la prevenirea
criminalitatii. Dupa o perioada in care functia profilactica a criminologiei a
fost limitata la remedii de suprafata, in ultimul d 454f55e eceniu ideea de prevenire
ocupa un loc important. Conceptele de ordin profilactic utilizate de
criminologie sunt:reactie sociala, control social,tratament, reintegrare.
TEMA a IVa. Metode si tehnici de cercetare in criminologie
1. Probleme generale ale metodologiei cercetarii criminologice: metodologie,
metoda si tehnica -concepte.
2. Dualism si sinteza in criminologie.
3. Metode particulare. Clasificare. Metoda clinica, metoda comparativa,
metoda tipologica, metoda de predictie.
4. Tehnici de cercetare: observatia, chestionarul, interviul, tehnica
documentara, tehnicile secundare.
Probleme generale ale metodologiei cercetarii criminologice
Pentru o buna intelegere a problemelor examinate, este nevoie sa se cunoasca sensul
conceptelor de metodologie, metoda si tehnica, precum si raporturile existente intre aceste
notiuni.
Metodologia, rezultat al reflectiilor filozofice legate de explicatia cauzala oferita de
determinism si de rolul pe care il ocupa cauzalitatea in procesul de cunoastere, este stiinta care se
ocupa cu studiul metodelor stiintifice.
Metoda este " acea ordine care se pune in studierea si invatarea unei stiinte". Este un
produs ideativ, o creatie a mintii ce se diversifica in activitatea de cercetare stiintifica intr-o
pluralitate de metode particulare.
Tehnica sau procedeul poate fi definit ca felul practic in care se utilizeaza o metoda sau
alta .
Dualism si sinteza in criminologie.
Criminologia imprumuta unele metode de cercetare din alte stiinte ceea ce ii confera un
anume dualism insa, pe masura afirmarii sale ca disciplina autonoma isi dezvolta propriile
metode si tehnici de cercetare. Acest dualism nu este un inventar de metode si tehnici
imprumutate ci are o finalitate integratoare.
Metode particulare
Clasificare.
a) metode de maxima generalitate (metoda observatiei, metoda experimentala);
b) metode cu grad mai redus de generalitate (metoda clinica etc.).
Unele metode particulare utilizate in domeniul criminologiei
a) Metoda observatiei
Observatia este de doua feluri:
Empirica - la indemana oricui, are caracter spontan, subiectiv, nu ofera o imagine
completa a fenomenului studiat, etc.;
Stiintifica - o contemplare intentionata a realitatii, presupune existenta unor
abstractii stiintifice, etc.
b) Metoda experimentala.
Este o observatie provocata in conditii determinate sau alese de experimentator.
Tipuri de experiment:
- dupa locul de desfasurare: experiment de laborator si experiment de teren (fiecare
prezinta avantaje si dezavantaje);
- dupa natura variabilei independente: experiment provocat si experiment invocat;
- dupa modalitatile concrete de manipulare a variabilelor: experiment 'inainte' si
'dupa', experiment 'dupa', experiment 'ex post facto'.
Procedee pentru alcatuirea grupurilor de control:
- controlul de precizie;
- controlul statistic;
- controlul la intamplare.
c) Metoda clinica.
Cerceteaza cazul individual pentru formularea unui diagnostic si prescrierea unei
terapeutici. Foloseste studii de follow-up, studii descriptive ale unor cariere
criminale si studii de caz propriu-zis.
d) Metoda tipologica.
Este folosita pentru a descrie un anumit tip de criminal in opozitie cu tipul
noncriminal, pentru a descrie tipuri particulare de criminali (de ocazie, profesionist,
pasional etc.), precum si pentru a stabili o tipologie criminologica a actului criminal.
Intrebuinteaza notiunile de tip si tipologie
In criminologie, tipologiile se clasifica in doua: tipologii specifice (cea creata de
Lombroso privind existenta unui tip unic de criminal innascut, etc.) si tipologii de
imprumut (realizate de E.Kretschmer, W. Sheldon, etc.). O alta clasificare are in vedere
orientarile teoretice din criminologie: tipologii constitutionale, psihologice, sociologice.
e) Metoda comparativa.
Metoda comparativa este intalnita in toatee fazele cercetarii criminologice, ela
descrierea si explicarea pana la prognozarea fenomenului infractional, la toatee nivelurile
e interpretare,- fenomen, fapta penala, faptuitor, victima- atat in cercetarea de natura
cantitativa cat si calitativa.
Criminologia foloseste, cel mai adesea, urmatoarele trei procedee: procedeul
concordantei, procedeul diferentelor si procedeul variatiilor concomitente.
f) Metodele de predictie.
Acestea au ca scop :
- formularea unor previziuni privind evolutia fenomenului criminalitatii pe o
anumita perioada de timp (de obicei 5 ani);
- evaluarea probabilitatilor de delincventa (care se poate realiza prin prevederea
semnelor unei delincvente viitoare la o varsta foarte frageda sau prin prevederea
comportamentului delincvent al persoanelor care au deja o conduita delincventa,
cum ar fi, de exemplu recidivistii).
Criminologia foloseste doua metode de predictie: metoda schemei de pronostic(Scoala
Germana) si metoda tabelelor de predictie(S.U.A.)
Tehnici
Unele tehnici utilizate in domeniul criminologiei
a)Observatia.
Tipuri de observatie:
- in raport cu fenomenul studiat: observatie directa si indirecta;
- functie de etapa cercetarii: globala si partiala;
- functie de scopurile urmarite: sistematizata (cercetaride diagnostic) si
nesistematizata (cercetari cu scop explorativ).
- functie de pozitia observatorului fata de fenomenul studiat: externa si interna
(participanta).Participarea poate fi pasiva sau activa, partiala sau totala.
Tipuri de observatori:
- observator anonim si observator cunoscut
- observator participant si participant observator
Calitatile observatorului.
b)Chestionarul.
Definitie: o succesiune logica si psihologica de intrebari scrise sau imagini grafice, cu
functie de stimuli in raport cu ipotezele cercetarii care, prin administrarea de catre operatorii de
ancheta sau prin autoadministrare determina, din partea celui anchetat, un comportament verbal
sau nonverbal ce urmeaza a fi inregistrat in scris.
Tipuri de chestionar:
- dupa natura informatiei cerute: chestionar de date factuale, de opinie;
- dupa intinderea informatiei cerute: chestionare speciale (cu o singura tema) si
chestionare omnibus (cu mai multe teme);
- dupa momentul codificarii informatiei: chestionare precodificate, postcodificate,
mixte;
- dupa modul de recoltare a informatiei: chestionare autoadministrate si chestionare
administrate prin operatorii de ancheta.
Alcatuirea chestionarelor priveste urmatoarele probleme: forma de prezentare,
dimensiunile, formularea intrebarilor si ordinea de prezentare a acestora.
c)Interviul.
Asemanari si deosebiri dintre interviu si chestionar.
Tipuri de interviu:
- interviu formal si interviu neformal;
- interviu direct si indirect;
- interviul clinic;
- interviu sensibil, neutru, sever.
Erorile de raspuns.
d)Tehnica documentara.
Este proprie cercetarii pe documente si priveste modul in care datele cuprinse in diferite
tipuri de documente por fi utilizate in scopuri stiintifice.
Tipuri de documente: orice document - in sens larg
In criminologie se folosesc adesea urmatoarele documente: statistici demografice,
judiciare, economice etc., dosarele privind cauzele penale, documentele persoanele, mass-media.
Tipuri de analiza a documentelor: analiza de continut si analiza statistica.
e)Tehnicile secundare.
Acestea isi propun analiza trasaturilor psihologice ale infractorului, comportamentul
individual si de grup, intensitatea factorilor de inadaptare si rolul lor in etiologia criminalitatii.
Principalele tehnici secundare folosite de criminologie sunt:
i) Testele - de reusita (testul de inteligenta Binet-Simon)
- de personalitate (de tip chestionar, proiective, obiective);
ii) Scala de atitudini - pentru cunoasterea intensitatii atitudinii unui infractor in raport cu
un noninfractor, a atitudinii comunitatii fata de faptele antisociale etc.
Tema a V a. Etapele cercetarii
1. Consideratii prealabile : tipuri de cercetare, alegerea temei;
2. Cadrul cercetarii : problematica cercetarii sau cadrul teoretic, (cadrul de referinta, cadrul
conceptual,elaborarea ipotezelor), cadrul concret;
3. Analiza si interpretarea.
Consideratii prealabile:Tipuri de cercetare. Alegerea temei
Tipuri de cercetare.
In criminologie ramane valabila diviziunea in cercetare fundamentala si cercetare
aplicativa.In cadrul acestei clasice diviziuni exista in criminologie o diversitate de tipuri
de cercetare:
a) cercetarea etiologica (are ca scop descoperirea cauzelor care determina si a
conditiilor care favorizeaza savarsirea de infractiuni) .
b)cercetarea de evaluare (evalueaza rezultatele, masoara eficacitatea sistemului
judiciar).
b)cercetarea activa ( reprezinta stiintele sociale).
c)cercetarea operationala ( reprezinta stiintele exacte).
Alegerea temei
Privitor la alegerea unei teme, urmatoarele aspecte sunt
esentiale:
a) Factorii de natura individuala (pregatirea teoretica a cercetatorului, experienta sa
practica);
b) Ordinea de prioritate in cercetarea criminologica sub aspectul originalitatii,
actualitatii, si utilitatii temei;
c) Posibilitatile concrete de realizare a cercetarii (intinderea temei, timpul afectat temei,
bugetul necesar,componenta echipei de cercetare , accesul la sursele de documentare).
Cadrul cercetarii: problematica cercetarii sau cadrul teoretic- cadrul de referinta, cadrul
conceptual, elaborarea ipotezelor.Cadrul concret.
Problematica cercetarii sau cadrul teoretic: presupune trei faze succesive :
a) Cadrul de referinta - in cuprinsul lui se prezinta pe larg tema, se expun scopurile,
obiectivele urmarite, aria de referinta.Un rol important pentru stabilirea cadrului de
referinta revine documentarii.
b) Cadrul conceptual :
- se definesc nominal conceptele,
- dezmembrarea conceptelor in elementele componente, numite dimensiuni,
- despicarea dimensiunilor in indicatori (" realitati" usor masurabile ); un indicator
masurabil si cuanificabil devine o variabila;
- sintetizarea datelor obtinute anterior prin formarea indicilor ( un indice exprima
combinarea mai multor indicatori).
c) Elaborarea ipotezelor: ipoteza este cea care directioneaza
cercetarea , introducand o ordine logica si fiind o " propunere
de raspuns la o intrebare pusa". In criminologie cercetarile au
la baza ipoteze prealabil formulate care confirma sau infirma o
anumita teorie criminologica (privind cauzele fenomenului
criminalitatii, cresterea acestuia in anumite perioade , etc.).
Cadrul concret
El constituie etapa alegerii si definitivarii metodelor si tehnicilor de cercetare.
Analiza si interpretarea.
Datele culese in cadrul cercetarii sunt prelucrate matematic (operatii de inseriere,
clasificare, ordonare a informatiilor). Ulterior, sunt grupate in categorii si notate cu
cifre de cod. Dupa codificare, informatiile sunt prezentate sub forma de tabele.
Valorificarea datelor se va face de catre cercetatorii criminologi, ajutati de factorii de
decizie, de organismele cu atributii in domeniul prevenirii si combaterii criminalitatii.
Tema aVI a. Criminologia in sistemul stiintelor
1. Autonomia criminologiei;
2. Dependenta criminologiei;
3. Criminologia in invatamantul universitar;
4. Definitia criminologiei.
Autonomia criminologiei
Caracterul autonom al criminologiei:
Prin obiectul si scopul specific, prin adecvarea metodei la obiectul cercetat,
criminologia este o stiinta autonoma.Desi are legaturi stranse cu alte stiinte criminologia
nu are un caracter auxiliar in raport cu dreptul penal sau cu alte stiintele sociale.
Caracterul unitar al criminologiei:
Dupa ce nume ilustre in criminologie precum Sellin si de Greff i-au contestat
caracterul unitar, realizarea sintezelor criminologice din anii O60 care combina
dreptul, psihologia, psihiatria si biologia intr-o stiinta autonoma, contribuie la
afirmarea caracterului unitar al criminologiei.
Caracterul interdisciplinar al criminologiei:
Prin obiectul sau de studiu, criminologia este o stiinta sociala cu caracter
interdisciplinar in cadrul careia criminalitatea este studiata prin apelarea la
domenii conexe cunoasterii umane. Abordarile interdisciplinare, in plan teoretic si
metodologic realizeaza intr-o finalitate proprie " sinteza criminologica".
Caracterul complex al criminologiei:
Datorita obiectului, scopului, functiilor sale, criminologia este o stiinta cu caracter
atat teoretic cat si practic. Ea face parte din categoria stiintelor complexe deoarece
opereaza cu concepte care implica judecati de valoare, dar care nu au semnificatie decat in
cadrul unei aplicari in practica.
Dependenta criminologiei
Criminologia si stiintele penale
a)Criminologia si dreptul penal:
-Deosebiri: Dupa criteriul obiectului, dreptul penal are un obiect generic -
criminalitatea si un obiect specific- triada infractiune raspundere penala,
sanctiune.Criminologia urmareste in planul scopului imediat prevenirea criminalitatii,
umanizarea formelor de reactie sociala, tratamentul delincventilor.Dreptul penal are ca
scop imediat apararea valorilor sociale fundamentale impotriva criminalitatii. Cele doua
se deosebesc si in ceea ce priveste functiile si metodele folosite.
-Dependenta:Criminologia este dependenta de dreptul penal mai ales prin
imprumutul de concepte; in procesul de creare a legii penale, de individualizare a
pedepsei etc.criminologia influenteaza dreptul penal.
b) Criminologia si dreptul procesual penal:
Legislatiile procesuale moderne au suferit modificari si datorita influentei
criminologiei. Studiul reactiei sociale se concentreaza asupra mecanismelor prin care se
ajunge la dobandirea statutului de delincvent mai ales in conditiile in care garantiile
procesuale nu sunt respectate sau sunt minime.
c) Criminologia si stiinta penitenciara -penologia:
Stiinta penitenciara a avut ca obiect de studiu initial pedepsele in mediu inchis, fiind
asimilata la inceputurile ei criminologiei.Datorita amplificarii si diversificarii sistemului
sanctionator, denumirea a devenit improprie , fiind inlocuita cu cea de penologie.Multi
autori opteaza pentru denumirea de drept executional penal care ar acoperi ambele
domenii. In conceptia nord americana, penologia a fost si este inclusa in criminologie.
d) Criminologia si politica penala:
Prin finalitatea sa, criminologia isi aduce o contributie esentiala la cunoasterea
criminalitatii, la particularizarea principiilor de politica penala. Politica penala alaturi
de dreptul penal definesc " axul " in jurul caruia criminologia isi desfasoara
cercetarile.
e) Criminologia si criminalistica
Criminalistica raspunde la intrebarea "cine ", criminologia la intrebarea " de ce".
Criminologia ofera criminalisticii date privitoare la personalitatea infractorilor, a
victimelor, la mecanismele trecerii la act ; criminalistica ofera date cu privire la relatia
victima- infractor, date privind modurile de executare a diferitelor tipuri de infractiuni.
f) Criminologia si sociologia penala:
Sociologia penala studiaza interactiunile dintre normele dreptului penal si diferiti
factori ai vietii sociale.Ca scop, sociologia penala urmareste cunoasterea influentei
factorilor sociali asupra normelor penale.Ca metode, ea foloseste numai metodele
sociologice, in timp ce criminologia face apel la un evantai mult mai larg de metode.
g) Criminologia si alte stiinte:
Criminologia este o stiinta generala despre criminalitate in timp ce stiintele de care
este dependenta, datorita caracterului ei interdisciplinar,- sociologia,psihologia, psihiatria,
biologia sau mai exact unele capitole sau subramuri ale acestora abordeaza numai anumite
aspecte ale fenomenului criminalitatii.
Criminologia in invatamantul universitar.
Modelul european
Italia: Predata initial in facultatile de drept si medicina in ultimele decenii se inregistreaza
o sporire a numarului de catedre de criminologie in alte facultati ( sociologie, psihologie,
etc.) existand organizat si un doctorat in criminologie.Scolile de specializare in
criminologie clinica cu o durata de trei ani de pe langa facultatile de medicina( Milano,
Genova, Bari) se adreseaza licentiatilor in medicina, drept, sociologie, psihologie etc.
Franta: Criminologia se preda cu precadere in cadrul facultatilor de drept, existand si
"filiere specializate" in cadrul programelor de diploma pentru studii aprofundate, de studii
superioare specializate, unele universitati organizand si seminarii speciale de doctorat .
Belgia: Scolile de criminologie din cadrul facultatilor de drept erau considerate centre de
specializare a juristilor si ofereau o licenta speciala in criminologie alaturi de cea de baza.
Din anul universitar 1968-1969, Universitatea din Louvain a introdus un program
academic complet in criminologie cu o durata de 4 ani, finalizat cu o diploma de licenta in
criminologie.
Modelul nord- american: In toate centrele universitare, colegiile din S.U.A., se
mentine impartirea domeniului criminologiei in doua domenii: criminologia ca disciplina
stiintifica si acela al justitiei penale si educatiei specializate (ca profesie).Criminologia se
preda in departamentele de sociologie , iar programele universitare destinate formarii
specialistilor in justitia penala cuprindeau cursuri de drept, administratie si criminologie.
In prezent, se manifesta o anumita detasare a criminologiei si justitiei penale de sociologie
ca si o revenire in atentia programelor universitare a ideii de tratament si resocializare.
Modelul canadian: Criminologia ca disciplina universitara si ca profesie ocupa in
Canada un loc deosebit. Debutul a fost in anul 1960 cand a fost infiintat in cadrul
departamentului de sociologie al Universitatiidin Montreal o sectie de invatamint
criminologic, transformat intr-un departament autonom apoi in" Scoala de Criminologie".
Scoala de criminologie de la Montreal organizeaza un ciclu complet de invatamant
devenind principala furnizoare de specialisti pentru o serie de structuri (servicii sociale
comisii de liberare conditionata,clinici pentru sprijinul copiilor delincventi).
Definitia criminologiei
Stiinta despre criminal: Potrivit lui de Greff, " criminologia reprezinta ansamblul
stiintelor criminale dar reprezinta de asemenea omul criminal"
Stiinta despre crima:
Sutherland si Cressey inglobeaza in sfera criminologiei procesele de elaborare a
legilor, incalcarile acestor legi, reactia sociala fata de aceste incalcari. Ei includ in sfera
criminologiei penologia si sociologia penala.
Stiinta despre fenomenul criminalitatii:
Reprezentantii orientarii sociologice care au imbratisat varianta dezorganizarii sociale
sau patologiei sociale includ fenomenul criminalitatii in sfera mai larga a deviantei sau a
fenomenelor de marginalizare.
Stiinta despre dinamica actului criminal: Dupa anul 1950, criminologia etiologica
este criticata, conturindu-se o noua orientare promovata de E. de Greff. care elaboreaza o
teorie bazata pe mecanismele " trecerii la act".
Stiinta despre reactia sociala: Potrivit reprezentantilor " noii criminologii" , delictul
delincventul si crima sunt rezultatul mecanismelor de reactie sociala (de etichetare).
Definitia criminologiei: Criminologia este stiinta care studiaza factorii si dinamica
actului criminal precum si reactia sociala fata de acesta, in scopul prevenirii criminalitatii,
umanizarii sistemului de represiune si reintegrarii sociale a delincventilor.
Tema a VII a Confruntari de idei in criminologie
Privire generala asupra principalelor orientari.
Cauzalitatea in criminologie.
1. Privire generala asupra principalelor orientari
Teoriile criminologice.
In criminologie, teoriile servesc pentru a explica anumite fenomene sau
comportamente, fie pentru a contribui la o mai buna intelegere a unor procese sau
fenomene, fie pentru elaborarea unor programe de tratament.Componentele de baza ale
unei teorii sunt:conceptele, variabilele postulatele, forma.
In marea lor majoritate, teoriile criminologice fac parte din categoria teoriilor
probabiliste sau statistice. Ele explica anumite fenomene sau comportamente
(criminalitatea, comportamentul delincvent), contribuie la o mai buna intelegere a unor
procese si fenomene sau la elaborarea unor programe de prevenire si tratament.
In prezentul curs, teoriile criminologice sunt prezentate functie criteriul modelului
etiologic. Astfel, ele au fost grupate in raport cu orientarea etiologica predominanta si
anume: biologica, psihiatrica psihologica si sociologica, un loc aparte fiind rezervat
teoriilor integrative. In caracterizarea fiecarei orientari determinanta a fost prioritatea pe
care diferiti autori a conferit-o unor categorii de cauze in geneza fenomenului studiat.
2. Cauzalitatea in criminologie
Consideratii generale:Criminologia, ca orice stiinta autonoma,nu se poate dispensa de
analiza cauzelor fenomenului sau fenomenelor constituind sfera sa de preocupari. Este
o exigenta impusa de insasi ratiunea de a fi a oricarei stiinte care nu se poate multumi
cu datul , care este chemata sa priveasca dincolo de aparente, sa sesizeze, sa explice
esenta fenomenului. Forta stiintei consta nu in capacitatea de a explica un fenomen
produs, de a-l explica post-factum, ci mai ales in posibilitatea pe care o are ca,
utilizand datele astfel obtinute sa poata prevedea aparitia unor fenomene similare
pentru ca aceste fenomene sa fie prevenite daca sunt negative sau favorizate daca sunt
pozitive.
Concepte operationale (sistem, structura, functie, cauza, conditie, efect, factor,
posibilitate, realitate):
Sistemul este un ansamblu superior organizat de elemente, din care fiecare
constituie un sistem aflate in relatie intre ele si cu intregul caruia se subsumeaza.
Orice sistem se caracterizeaza printr-o structura(o anumita forma de
organizare care prezinta doua dimensiuni datul-dimensiunea sincronica, starea in
care se gaseste sistemul in momentul descrierii sale si dimensiunea diacronica care
reflecta evolutia in timp).
Orice sistem are o functie-definita ca un complex de proprietati care se
exercita in raport cu alte sisteme .
Cauza este fenomenul care preceda si determina un alt fenomen - efect.
Conditiile sunt acele imprejurari care, fiind lipsite de eficienta cauzala
propriu- zisa, influenteaza prin prezenta lor evolutia fenomenului-cauza.
Factorul este orice element care concura la producerea unui rezultat. Este
un concept mult mai larg decat cele de cauza si conditii.
Particularitatile raportului de cauzalitate in criminologie:
Datorita complexitatii fenomenului criminalitatii problema raportului de
cauzalitate este foarte dificila. Pentru a formula o explicatie a fenomenului studiat
trebuie sa se identifice factorii care au contribuit la aparitia unui comportament
delincvent si in ce masura contributia adusa are valoare de cauza sau conditie
favorizanta. Criminologul se va confrunta nu numai cu dificultatile legate de
complexitatea fenomenului studiat dar si cu acelea datorate faptului ca trebuie sa
reconstituie " realitatea" care a precedat actul criminal.
Tema aVIII a. Orientarea biologica
1. Caracterizare generala.
2 Teoria atavismului evolutionist;
Teoriile ereditatii, biotipurile criminale;
Teoriile bioconstitutionale;
Noile tendinte;
Evaluare critica.
Caracterizare generala
In cadrul acestei orientari sunt reunite teoriile reductioniste care atribuie
comportamentului delincvent un substrat organic precum si conceptiile moderate in cadrul
carora investigatia cu privire la rolul factorilor biologici nu exclude alte
influente.Caracteristic pentru ansamblul acestor teorii este limitarea obiectului
criminologiei la studiul delincventului, incercarea de demonstra existenta unor trasaturi
specifice de ordin bioantropologic ce diferentiaza delincventul de nondelincvent.
Teoria atavismului evolutionist.
Are ca reprezentant pe italianul Cesare Lombroso si lucrarea sa consacrata denumita
'Omul delincvent'.
El formuleaza ipoteza atavismului evolutionist potrivit careia caracterele omului primitiv
si ale animalelor inferioare pot aparea la anumiti indivizi sub forma unor 'stigmate anatomice'
(malformatii ale cutiei craniene, ale scheletului, anomalii ale nasului etc.), ipoteza pe care o
largeste ulterior incluzand si degenerescenta datorata epilepsiei.
Aceste anomalii permit identificarea unor predispozitii pentru comiterea crimei.
Studiile de psihiatrie il conduc la concluzia unei similitudini dintre criminalul innascut si
nebunul moral.
Lombroso a incercat sa demonstreze ca intre criminal si noncriminal ar exista o diferenta
de natura.
El realizeaza o tipologie a indivizilor care cuprinde alaturi de criminalul innascut tipul
pasional, epileptic, ocazional. Considera femeia criminal ca un tip aparte in cadrul clasificarii
mentionate.
In plan metodologic, principala eroare consta in faptul ca nu a folosit grupuri de control
care sa ofere suport stiintific afirmatiilor sale;
Cercetarile ulterioare de antropologie au aratat ca procesele ce caracterizau gandirea
omului primitiv nu difera radical de cele ale omului epocii actuale.
Teoriile ereditatii, biotipurile criminale.
Ereditate si mediu.
Reprezentant - Charles Goring.
Critica teoria lui Lombroso. Foloseste grupuri de control in cercetarile sale si
demonstreaza ca anumite inferioritati fizice ale criminalilor sunt ereditare iar comportamentul
social este un comportament mostenit.
Arborele genealogic
Studiile realizate in SUA au incercat sa demonstreze ca in familiile ai caror intemeietori
au antecedente penale exista un numar mai mare de infractori. Cauza principala a criminalitatii ar
fi ereditatea
Gemenii
Au fost efectuate studii pe gemeni monozigotici si dizigotici . S-a incercat sa se
demonstreze ca predispozitia ereditara in comiterea actului infractional constituie, in cazul
gemenilor monozigotici, un factor foarte puternic.
Copiii adoptati
Studiile au fost realizate in special in SUA si Suedia. Ele au incercat sa stabileasca
anumite corelatii in cazul copiilor adoptati si anume sa stabileasca daca comportamentul
delincvent al unora dintre acestia urmeaza linia de comportament a parintilor biologici sau a
parintilor adoptivi. Cauzele au fost considerate a fi de ordin ereditar.
Biotipurile criminale
Curentul biotipologic a folosit doua tipologii cunoscute: tipologia lui E. Kretschmer si
aceea a lui W.Sheldon. Pornind de la aceste tipologii, criminologii au incercat sa realizeze diferite
asociatii cu criminalitatea.
Inteligenta si crima.
Cercetarile au incercat sa stabileasca o corelatie semnificativa intre anumite deficiente
mentale si criminalitate. Reprezentant: Goddard.
Cromozomul Y
Cercetarile au pretins ca exista o corelatie intre anomaliile cromozomice si criminalitate.
Corelatii semnificative apar intre surplusul de cromozomi si criminalitate. Studii efectuate de:
Patricia Jacobs (Anglia), Herman Witkin si Sarnoff Mednik (Danemarca).
Teoriile bioconstitutionale
Teoria inadaptarii biologice
Reprezentant: criminologul suedez Olof Kinberg.
Considera ca este nevoie sa se studieze personalitatea individului pentru a se descoperi
cauzele care-l determina pe acesta sa comita infractiuni. Pentru a desemna personalitatea
foloseste conceptul structura biologica actuala. Teoria are doua variante:
a) varianta constitutionala - are la baza lucrarile psihiatrului suedez Sjobring. Considera
ca factorii fundamentali ai constitutiei biopsihologice sunt: capacitatea, validitatea, stabilitatea si
soliditatea. In raport de distribuirea acestora se realizeaza o clasificare a indivizilor
(supercapabil, supervalid, superstabil, supersolid etc.)
De asemenea, un alt concept folosit de Kinberg este acela de functie morala.
b) varianta patologica - include bolile mentale, tulburarile de inteligenta etc. care
determina o deficienta a functiei morale.
Acorda prioritate factorilor biologici in etiologia crimei.
Teoria constitutiei delincvente
Reprezentant: criminologul italian Benigno di Tullio.
Confera o semnificatie mai larga decat Kinberg conceptului de constitutie care ar
cuprinde, pe langa elementele ereditare si congenitale si pe cele dobandite, in special, in prima
perioada a vietii.Introduce conceptul de prag( este folosit acest concept in cadrul conceptiei
potrivit careia tenintele criminogene vorr fi mai puteernice la anumiti inivizi, determinandu-i sa
reactioneze la unii stimuli exteriori diferit fata de altii, avand praguri de reactie diferite) si
considera crima ca fiind o manifestare a inadaptarii individului la mediu.
Noile tendinte
Premise: Cercetarile din epoca moderna( studiul neuronului ca entitate anatomica,
chirurgia creierului studierea functionalitatii creierului animalelor ) au permis o
acumulare de informatii care au fost folosite la explicarea unor comportamente si
procese psihice.
Reconsiderarea orientarii: Evaluarea rolului factorilor biologici in geneza
criminalitatii se face cu mai multa prudenta ca in trecut,afirmindu-se ca nu exista nici
un tip particular de comportament criminal, nici chiar in cazul violentei episodice,
care sa fie determinat numai de factorii biologici.
Directii de cercetare: S-au realizat cercetari care pun in evidenta relatia dintre
factorii biologici si criminalitate. Astfel s-a demonstrat existenta unor factori care au
o legatura directa cu comportamentul antisocial (tumori, epilepsia ) sau o legatura
indirecta (complicatii prenatale).Alte cercetari au constatat o legatura intre
delincventa( comportament agresiv) si encefalite endemice sau subacute. O alta
directie de cercetare studiaza influenta factorilor biochimici asupra crimei dar cu
exceptia nivelului testosteronului ( au aparut anumite corelatii intre nivelul acestuia si
comportamentul agresiv), rezultatele sunt negative.
5. Evaluare critica
Limitele teoriilor prezentate: Principala limita a acestor teorii consta in tendinta de
biologizare a omului, de considerare a datului biologic drept componenta esentiala a
personalitatii umane de transformare a anomaliilor bioconstitutionale in criterii de
clasificare a indivizilor in buni si rai.
Concluzie: Dincolo de toate limitele teoretice si metodologice, aceasta orientare are
anumite merite in edificarea criminologiei ca stiinta (studiul personalitatii
infractorului,introducerea examenului multidisciplinar, a metodei pozitive, a metodei
tipologice etc.).
Tema a IX a. Orientarea psihiatrica-psihologica
1. Caracterizare generala;
2. Perspectiva psihiatrica-psihanalitica;
3. Teoria psihomorala;
4. Teoria personalitatii criminale;
5. Evaluare critica.
Caracterizare generala
In aceasta orientare au fost grupate principalele teorii si conceptii a caror principala
trasatura consta in centrarea explicatiei cauzale pe factorii psihologici. Sunt examinate teorii
extreme care reduc geneza crimei la psihicul individului , ca si variante nuantate a caror linie de
demarcatie intre orientarea biologica si sociologica este mai greu de trasat.
Perspectiva psihiatrica-psihanalitica
Sigmund Freud
Considera ca personalitatea individului are trei instante: Eul (constiinta de sine), Supraeul
(constiinta morala) si Sinele (instincte si tendinte refulate). Eul asigura echilibrul dintre
instinctele si tendintele profunde ale individului si normele primite prin educatie. Existenta unor
stari tensionale intre aceste trei instante duce la conflict care se poate rezolva prin: sublimare si
refulare.
Diferenta dintre infractor si noninfractor se situeaza la nivelul Supraeului si se datoreaza
incapacitatii individului de a depasi complexul oedipian.
Freud analizeaza si criminalul care comite infractiunea datorita complexului de vinovatie.
Influenta psihanalizei asupra criminologiei.
Cercetarile criminologice ulterioare au fost influentate de psihanaliza lui Freud.
Alexander si Staub au analizat diferite tipuri de criminali prin prisma celor trei instante ale
personalitatii. Alte cercetari au analizat o personalitate de tip nevrotic in opozitie cu o
personalitate in conflict cu societatea. Astfel, se ajunge la concluzia ca infractorul ar fi victima
unor conflicte interioare intre instinctele sale insuficient controlate de Supraeu si regulile de
conduita din viata sociala.
Neofreudianismul: In ultimele decenii s-a produs o schimbare importanta in abordarea
personalitatii.Un numar important de psihiatri resping ideea de om biologic si sau
acela de om psihologic, considerand ca individul isi controleaza comportamentul si
are responsabilitatea actiunilor lui (A. Adler, E. Fromm,Ray Jeffery).
Teoria psihomorala
Etienne de Greeff.
Considera ca personalitatea infractorului se structureaza de-a lungul unui proces lent de
degradare morala a individului care, in final, il conduce la comiterea actului criminal. Acest
proces este denumit proces criminogen in evolutia caruia se disting trei faze:
- faza asentimentului temperat (ia nastere ideea de crima);
- faza asentimentului formulat (accepta comiterea crimei);
- faza trecerii la act cand accepta eliminarea victimei si in care individul trece
printr-o stare periculoasa.
Noel Mailloux
Transfera problematica personalitatii infractorului in sfera patologiei asimiland infractorul
cu debilul mental, nevrozatul. In dezvoltarea personalitatii exista doua momente: aparitia
identitatii autentice si consecinta acesteia asupra motivatiilor individului. Cand apare un esec de
identificare consecinta este un dezechilibru psihic ce se exprima prin delincventa din obisnuinta.
Teoria personalitatii criminale
Jean Pinatel.
Respinge diferenta de natura dintre infractor si noninfractor considerand ca intre acestia
este o diferenta de grad. De aceea, este necesar sa se evidentieze acele trasaturi psihologice care
transforma asentimentul temperat in asentiment tolerat. Este de parere ca personalitatea criminala
reprezinta o constelatie de trasaturi care apare ca o rezultanta si nu ca un dat. Ulterior, Pinatel
isi revizuieste teoria si insista asupra caracterului dinamic al personalitatii criminale care trebuie
privita in miscare. De asemenea, considera criminalitatea ca o maladie morala a 'societatii
criminogene' caracterizata printr-o deteriorare a valorilor fundamentale.
Evaluare critica.
Limite:
Eroarea acestei orientari consta in considerarea infractorului ca posesor al unei
personalitati de un tip aparte , diferentiata ca natura sau grad de cea a noninfractorului. Pe
plan etiologic, eroarea consta in reducerea problematicii personalitatii umane la factorii de
ordin psihologic.
Concluzie: Multe din conceptele freudismului ca instantele personalitatii, simbolistica
visurilor etc. au intrat definitiv in vocabularul criminologic.In plan etiologic, se retine ca
valoroasa ideea situarii cauzelor directe ale infractiunii la nivelul individului si al
personalitatii sale.Acestei orientari i se datoreaza acumularea unui bogat material factual
care a permis sondarea universului psihic al infractorului dezvaluind aspecte interesante
cu privire la motivatia actului infractional, dinamica producerii acestuia etc.
Tema a Xa. Orientarea sociologica
1. Caracterizare generala
2. Scoala cartografica;
3. Scoala sociologica;
4. Teorii criminologice inspirate din modelul consensual: scoala ecologica de la Chicago ,
teorii de esenta culturalista :teoria asociatiilor diferentiale, teoriile controlului social,teoriile
conflictului de cultura, teoriile subculturilor delincvente,teoriile dezorganizarii sociale.
5. Teoriile criminologice inspirate din modelul conflictual.Interactionismul si teoriile
etichetarii, criminologia reactiei sociale, criminologia critica.
6. .Evaluare critica.
Caracterizare generala:
In cadrul acestei orientari, de departe cea mai bogata in teorii si conceptii privind
cauzele criminalitatii, am folosit clasificarea teoriile prezentate dupa apartenenta teoriei fie la
modelul consensual fie la modelul conflictual de analiza sociala.Sunt prezentate teorii extreme
care explica "socialul prin social" ca si acele variante care avanseaza teorii specifice cu privire a
comportamentul delincvent incercand o explicare a "individualului prin social".
Scoala cartografica
Pune in centrul preocuparilor sale analiza statistica a criminalitatii incercand sa surprinda
anumite 'regularitati' in dinamica acesteia. Reprezentanti: A.M.Guerry, A.J.Quetelet (care a
formulat legea termica a criminalitatii), H.Mayhew.
Scoala sociologica
Considera ca in geneza criminalitatii un loc important il au factorii sociali. Cei mai cunoscuti
reprezentanti sunt Durkheim si Tarde din cadrul scolii mediului social.
Durkheim considera criminalitatea ca facand parte din orice societate normala. Crima este, in
opinia sa necesara si utila. Foloseste conceptul de anomie pe care-l defineste ca fiind o stare
obiectiva a mediului social caracterizata printr-o dereglare a normelor sociale datorita unor
schimbari bruste (crize economice, razboaie).
Tarde este autorul teoriei imitatiei pe care o considera principala cauza a criminalitatii. In
opozitie cu Durkheim nu considera crima un fenomen normal al vietii sociale. Pentru el
infractorul este un parazit in cadrul societatii.
E. Ferri si sociologia criminala
In conceptia lui Ferri crima are o determinare multipla. Imparte factorii angrenati in
producerea infractiunii in trei categorii si anume: factori antropologici, factori fizici si factori
sociali. Dintre acestia acorda prioritate factorilor sociali (organizarea economica, sistemul de
educatie etc.)
. Teoriile criminologice inspirate din modelul consensual
Caracterizare.
Teoriile din cadrul acestui model considera infractorul ca un inadaptat si propun drept
remediu diferite metode de resocializare a acestuia. Esenta acestor teorii consta in recunoasterea
unor norme ce ocrotesc valori sociale dominante. Contestarea acestora plaseaza individul in
categoria infractorilor.
Scoala de la Chicago.
Modelul de analiza porneste de la recunoasterea unei analogii intre ecologia umana si cea
vegetala. Promotorii acestei scoli au incercat sa explice cauzele delincventei in marile
concentratii urbane in care proportia imigrantilor era foarte ridicata.
Reprezentantii, C.R.Shaw si H.D.McKay, considera imigrantii ca pe noi specii de plante ce
traiesc pe pamant ostil si incearca sa supravietuiasca apeland la diferite forme de adaptare.
Teorii de esenta "culturalista"
a)Teoria asociatiilor diferentiale
Reprezentant: E.Sutherland. Acesta propune o abordare multifactoriala a criminalitatii.
Porneste de la ipoteza urmatoare: comportamentele delincvente se dobandesc prin asociere cu
subiecti ce apreciaza favorabil aceste comportamente si prin izolarea de subiecti ce le considera
negative. Un individ ce se gaseste intr-o situatie prielnica se angajeaza in conduite delincvente
numai daca ponderea aprecierilor favorabile prevaleaza asupra aprecierilor defavorabile.
Asociatiile diferentiale sunt diferite functie de: frecventa, durata, prioritate, intensitate.
Identifica anumite forme de criminalitate care scapa de sub incidenta legii penale. Studiaza
criminalitatea gulerelor albe.
b)Teoria conflictelor de cultura
Reprezentant: Thorsten Sellin. Defineste conflictele de cultura ca fiind conflicte de
sensuri, de semnificatii cu privire la norme, interese si valori sociale. Comportamentul delincvent
apare pe fondul conflictelor de cultura cand individul e obligat sa interiorizeze un sistem
ambivalent sau plurivalent de valori si norme.
c)Teoria subculturilor delincvente
Reprezentant: Albert Cohen. Examineaza diferenta de statut social, economic, cultural ce
separa clasele si gruparile sociale. Acorda un rol important studiului pozitiei familiei americane
in societate si retine doua atitudini opuse ce separa grupurile sociale: subcultura clasei mijlocii si
subcultura populara. Apartenenta la o subcultura delincventa s realizeaza printr-un proces de
interactiune dintre indivizi care au probleme similare de adaptare, ce duce la o solidaritate de
grup, la constituirea de modele si norme.
Teoriile de esenta "functionalista"
a)Teoria lui R.K.Merton
Explica delincventa prin starea de anomie, pe care o concepe pe un plan concret spre
deosebire de Durkeim. Considera ca mediul social are o structura sociala si una culturala.
Anomia ar reprezenta o 'ruptura' in structura culturala cand apare o discrepanta intre normele
sociale, scopurile culturale si capacitatea membrilor grupului de a se conforma acestora. Merton
plaseaza fenomenul criminalitatii si in afara crizelor economice sau a altor evenimente
perturbante. Considera ca aceasta este rezultatul tensiunii dintre scopuri si mijloace.
Criminalitatea este un raspuns la neconcordanta dintre mijloace si scopuri. Pentru a-si atinge
scopurile individul recurge la mijloace ilicite.
b)Teoria lui Cloward si Ohlin
Autorii leaga delincventa de anomie insa considera aceasta modalitate specifica de reactie
fata de inegalitatile sociale nu este un fenomen individual (vezi Merton) ci unul colectiv. Explica
acest fenomen cu ajutorul 'structurii de oportunitate', adica ansamblul mijloacelor legitime pe
care grupul le are la indemana pentru a-si realiza scopurile. Coreleaza structurile de oportunitate
cu subculturile delincvente si identifica trei modele de subculturi delincvente: modelul criminal,
modelul violent si modelul izolat.
Teoriile controlului social
a)Teoria infranarii - Walter Reckless
Autorul acestei teorii incearca sa raspunda la intrebarea de ce, in aceleasi conditii, unii
comit crime si altii nu. Considera ca infractiunea poate fi prevenita sau infranta prin doua procese
esentiale: unul la nivelul organizarii sociale si unul la nivelul individului. Teoria se bazeaza pe o
constructie ierarhica in raport cu capacitatea individului de a infrana conflictele sociale si
psihologice cu care se confrunta.
b)Teoria controlului social -Travis Hirschi
Potrivit lui Hirschi, cea mai mare parte a oamenilor au tendinte antisociale. Acestea sunt
actualizate cand controlul social scade. De aceea important nu este sa se cerceteze cauzele
criminalitatii ci cauzele conformismului. Probabilitatea ca un individ sa devina deviant sau
conformist depinde de intensitatea urmatorilor factori: atasamentul fata de parinti, scoala, grupul
de prieteni, angajarea intr-o linie conventionala de conduita, implicarea in activitati
conventionale, crezul in valori conventionale.
Hirschi propune intarirea controlului social fiind adeptul modelului de control represiv,
coercitiv, fapt ce i-a adus numeroase critici.
Teorii criminologice inspirate din modelul conflictual
Caracterizare
Modelul conflictual inlocuieste modelul consensual. Astfel, conflictele dintre indivizi si
grupurile sociale n-ar putea fi rezolvate prin adaptarea indivizilor la diferite structuri ale societatii
ci numai printr-o transformare a acestora.
Curentul interactionist
Propune aflarea raspunsului la intrebarea 'de ce o persoana este considerata delincvent'?.
Reprezentanti: F.Tannembaum, E.Lemert, H.Becker, Matza, Jeffry etc.
Criminologia reactiei sociale.
Considera ca problema fundamentala a criminologiei o reprezinta studierea ansamblului
proceselor ce alcatuiesc reactia sociala fata de fenomenul criminalitatii considerat a fi creatia
directa a reactiei sociale. Cercetarile criminologice vizeaza clarificarea problemelor privind
analiza socio-politica a normelor penale, procesele de legiferare si aplicare a legii penale etc.
Criminologia "critica"
Mai este denumita si criminologia radicala, de orientare neomarxista.
Principalii reprezentanti: Ian Taylor, Paul Walton, Jock Young. Propun un model formal
explicativ al actului deviant, aratand ca acesta este rezultatul starilor conflictuale dintre indivizi si
structurile politice, economice, specifice capitalismului. Se disting cinci etape cu valoare
explicativa si anume: originile indepartate ale actului deviant, originile imediate ale acestuia,
actul insusi, originile imediate ale reactiei sociale, originile indepartate ale reactiei sociale.
Evaluare critica:
Limitele teoriilor:
Nici aceasta orientare nu ofera o explicatie deplina asupra cauzelor
fenomenului;studiind relatiile dintre individ si grupul social,aceste teorii nu depasesc
universul restrans al grupului, considerand influenta acestuia asupra individului ca singura
sursa de determinare sociala.O alta eroare consta in tendinta de socializare a omului, de
exagerare a importantei factorilor sociali si neglijarea aproape totala a individului.
Concluzii:
Desi criminologia reactiei sociale ", noua criminologie" a criticat
intemeiat unele paradigme reductioniste care s-au grabit sa considere drept cauze
ceea ce erau in realitate doar simple conditii, criminologia nu poate abandona
cercetarile asupra personalitatii umane, a infractorului in special.
Cresterea criminalitatii, exacerbarea violentei sunt realitati care trebuie
privite cu maxima responsabilitate, reintoarcerea la mijloacele represive
traditionale nu va putea rezolva problemele criminalitatii. Eforturile de a se gasi
remedii trebuie canalizate pe o cale realista de aboradare nuantata atat a
individului in particular cat si a fenomenului infractional global, de antrenare in
activitatea de prevenire si control a acesteia de factori multipli, de diversificare a
formelor de raspuns social.
Tema a XI a - Teorii criminologice integrative
1. Caracterizare generala;
2. Teoria integrativa a violentei;
3. Teoria "generala" a lui Hirschi si Gotffredson;
4. Teoria integrarii culturale diferentiate a lui Denis Szabo
1. Caracterizare generala
Incercarile de integrare au vizat urmatoarele directii:
- integrarea variatelor aspecte ale crimei si criminalului intr-o singura teorie de
natura'multifactoriala';
- integrarea selectiva, bazata pe ideea ca toate orientarile contin anumite adevaruri
iar contradictiile dintre ele reflecta natura complexa a problemei studiate.
Teoriile care sunt prezentate in continuare se inscriu in a doua directie.
2. Teoria integrativa a violentei
Reprezentanti: Wolfgang si Ferracuti
Considera ca o teorie integrativa trebuie sa coreleze opiniile privind unde, de ce, cum s-a
comis o crima. In elaborarea teoriei folosesc conceptul de subcultura al lui Sellin si teoria
asociatiilor diferentiale a lui Sutherland.
3. Teoria "generala" a lui Hirschi si Gottfredson
Se inspira, pe plan conceptual, din scoala clasica de criminologie. Fenomenul criminalitatii
(care e format dintr-un numar impresionant de infractiuni marunte) trebuie privit ca un intreg in
cadrul unei teorii integrative.
4. Teoria integrarii culturale diferentiale a lui Denis Szabo
Studiaza problematica integrarii culturale diferentiale din perspectiva antropologiei culturale.
Considera ca personalitatea si cultura reprezinta elementele constitutive ale oricarei stiinte
umaniste si le reuneste intr-o conceptie cu valente integrative. Crima este caracterizata ca fiind o
structura sociala: aceleasi forte care modeleaza omul in societate modeleaza la randul lor si
criminalitatea.
Tema a XII a- Criminalitatea si tranzitia.
1. Volumul si structura criminalitatii si principalele sale trasaturi dupa 1989;
2. Evaluare critica a conceptiilor criminologice din perioada totalitara din perspectiva
controlului social;
3. Interpretarea criminalitatii in perioada de tranzitie din perspectiva teoriilor dezorganizarii
sociale, ale controlului social si personalitatii criminale.
Volumul si structura criminalitatii si principalele sale trasaturi dupa 1989.
Criminalitatea este un fenomen social major prin efectele profunde, de durata , comparabila
cu criza economica, generatoare de cauze ale criminalitatii dar implicand si unele dintre efecte ale
ei. In legatura cu dinamica criminalitatii, in perioada de tranzitie, ceea ce ingrijoreaza nu vizeaza
dimensiunile fenomenului ( de la o rata de 192,5 infractiuni la 100.000 locuitori in 1988 , s-a
ajuns la 699 in 1989) ci ritmul de crestere, modificarile in structura criminalitatii, mai ales in
directia" marii criminalitati", a violentei dar mai cu seama perceptia la nivelul populatiei (
comparativ cu perioada anterioara anului 1989, se situeaza pe primele locuri ale motivelor de
neliniste).
Din analiza informatiilor statistice cu privire la criminalitatea in primii 3 ani ai perioadei
de tranzitie se constata urmatoarele:
- o crestere de 265% a infractiunilor descoperite fata de perioada precedenta(1988,
1989), crescand cu 163% numarul celor invinuiti.
- Crestere a infractiunilor cu autori necunoscuti (8085 -1991, 1154%-1991,1117-
- Media anuala a celor patru grupe de infractiuni analizate (infractiuni contra
avutului public, contra avutului privat, contra persoanei, contra unor relatii de
convietuire sociala) a crescut de peste 3 ori si jumatate in perioada de tranzitie, cea
mai importanta pondere o detin infractiunile contra proprietatii care au generat un
prejudiciu care depaseste cu aproape 282% intreg prejudiciul cauzat in anii 1988-
- Infractiunile contra persoanei au crescut in medie de 4 ori comparativ cu perioada
anterioara., infractiunile care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala
crescand de peste doua ori in raport cu perioada 1988-1989.
2. Evaluare critica a conceptiilor criminologice din perioada totalitara din perspectiva
controlului social.
In perioada comunismului , rata scazuta a criminalitatii era un slogan menit sa
ateste superioritatea sistemului insa, paradoxal, in planul politicii penale exista un model
de reactie sociala deosebit de represiv. Rata reala a criminalitatii nu poate fi apreciata cu
exactitate datorita lipsei statisticilor, factorilor filtru care modificau dimensiunile reale ale
fenomenului (actele de clementa),lipsa studiilor de victimizare, a celor de auto raportare,
cenzura mass-mediei, etc. In ceea ce priveste cauzele criminalitatii, cu exceptia unor
cercuri de specialisti, ele nu constituiau obiectul unor dezbateri deschise.
In cadrul preocuparilor de identifica cauzele criminalitatii precum si dimensiunile
reale ale fenomenului , studiile realizate au surprins acei factori la nivel macrosocial(crize
sociale - razboaie, calamitati-,dezechilibre sociale- migratia, urbanizarea), la nivel micro-
social( esec, anturaj nociv, antecedente penale in familie,climat familial tensionat) si la
nivelul individului( de natura bio si psihologica) care reprezentau risc pentru producerea
criminalitatii.
Pornind de la faptul ca rata scazuta a criminalitatii a fost o realitate
incontestabila,explicatiile de pe pozitiile teoriilor criminologice inspirate din controlul
social ofera repere interesante.
Notiunea de control social include grupuri mici precum familie, scoala, anturaj si procesele
prin care aceste grupuri socializeaza individul. Exista trei modele de control social( C.Ray
Jeffery):
- controlul bazat pe acceptarea standardelor normative,obiceiuri, cutuma;
- controlul bazatpe schimbul de marfuri si servicii;
- controlul bazat pe folosirea fricii si coercitiunii.
Dintre teoriile controlului social , cea care intereseaza in special este teoria angajamentelor-
Travis Hirschi. El considera ca majoritatea indivizilor au tendinte antisociale si este important sa
se cerceteze cauzele conformismului , nu cele ale criminalitatii.Probabilitatea ca individul sa
devina deviant sau conformist , depinde de intensitatea a patru factori:
a) atasamentul fata de scoala, grupul de prieteni;
b) angajarea intr-o linie conventionala de conduita;
c) implicarea in activitati conventionale;
d) crezul in valori conventionale.
Hirschi propune intarirea controlului social prin: restaurarea unei discipline stricte in
scoala, reducerea sau eliminarea ajutorulului social pentru a cultiva responsabilitatea individuala
si intarirea sistemului represiv prin sporirea severitatii sanctiunilor penale.
Nici unul din factorii considerati esentiali in determinarea unui comportament conformist
nu justifica rata mai redusa a criminalitatii in sistemul totalitar.Principalul factor in descurajarea
conduitelor deviante l-a constituit frica, instrumentul principal pentru asigurarea ordinei publice
si pentru transformarea totala a societatii.Controlul social circumscris celui de al treilea model
prezentat avea ca atribute esentiale frica, violenta, teroarea manifesta si insidioasa.
. Interpretarea criminalitatii in perioada de tranzitie din perspectiva teoriilor dezorganizarii
sociale, ale controlului social, si personalitatii criminale.
Unul dintre cele mai grave fenomene cu care se confrunta Romania dupa 1989 este
cresterea criminalitatii. In contextul unei unor probleme complexe in plan economic, social,
moral generate de necompetitivitatea economiei, prabusirea sistemului de protectie sociala ,
scaderea nivelului de trai , cresterea somajului si inflatiei, lipsa sau confuzia unor norme sau
valori , slabirea controlului social, creste deosebit de mult riscul aparitiei comportamentelor
deviante- ca fenomen " normal "de adaptare la starea de anomie , asa cum il descrie E. Durkheim
sau ca un comportament " inovativ" in viziunea lui Merton. Actuala crestere a criminalitatii se
datoreaza unor modificari importante la nivelul controlului social .Astfel, legea nu are deplina
autoritate , la nivelul politicii penale s-au produs modificari ( abolirea pedepsei penale,
introducerea cautiunii , etc.), la nivel microsocial s-a produs o scadere a prestigiului si autoritatii
instantelor de control social, existenta comportamentului deviant " la vedere" care sfideaza direct
normele sociale ( incalcarea normelor de circulatie, comertul stradal ilicit, prostitutia) este
semnificativ in acest sens.Acest tip de comportament prezinta un pericol deosebit prin impactul
pe care il are asupra populatiei care se simte abandonata, prin eroziunea imaginii institutiilor
statului de drept si a ideii de justitie in general.
Teoriile controlului social, alaturi de Teoria asociatiilor diferentiale " a lui E . Sutherland
si variantele Teoriei " subculturilor delincvente" a lui Cohen ,Cloward si Ohlin pot fi verificate in
practica in domeniul delincventei juvenile, fenomen deosebit de grav , generat , alaturi de alti
factori de risc, de "saracia infantila".
Un alt fenomen deosebit de grav in perioada de tranzitie este cresterea numarului de
infractiuni savarsite cu violenta, mai ales in randul minorilor si tinerilor, violenta de tip utilitar si
cea asociata crimei organizate, detinand o pondere insemnata. Cel mai grav aspect este formarea,
in perioada de tranzitie, a unui "nucleu dur" al criminalitatii format din infractori periculosi
pentru care activitatea criminala este un stil de viata , impunandu-se ca o prioritate, adoptarea
unor masuri de politica penala deosebit de drastica fata de acestia.
PENOLOGIE
TEMA I . Notiuni generale
1. Stiinta penitenciara
2. Dreptul executarii pedepselor
3. Penologia . Concepte. Definitii. Delimitari.
1. Stiinta penitenciara
Stiinta penitenciara a avut ca obiect de studiu pedepsele in mediu inchis (de
penitenciar), fiind asimilata in Europa, mai ales in Franta, criminologiei. Datorita
diversificarii sistemului sanctionator prin introducerea unor pedepse neprivative de libertate,
denumirea a devenit improprie, utilizandu-se cel mai adesea cea de penologie .
Multi autori opteaza pentru denumirea de drept executional penal, care ar acoperi
ambele domenii. In conceptia nord-americana, penologia a fost si continua sa fie inclusa in
criminologie.
Stiinta penitenciara este definita ca o disciplina socio-umana care studiaza pedepsele
privative de libertate ce se executa in penitenciare. Stiinta penitenciara nu este o stiinta
normativa, nu studiaza normele juridice privind executarea pedepselor privative de libertate,
ci conditiile in care pedeapsa este eficienta, in care poate contribui la reeducarea
condamnatului. In cadrul ei se studiaza organizarea sistemului penitenciar, regimul de viata in
penitenciar, se elaboreaza anchete sociale si psihologice asupra detinutilor, cercetarile
clarificand o serie de aspecte dincolo de cele strict juridice, care pun in evidenta eficacitatea
acestei masuri dar si unele neajunsuri care se ivesc in executarea acestei pedepse.
Dreptul executarii pedepselor
Dreptul executarii pedepselor sau "Dreptul executional penal" se poate defini ca o
ramura de drept alcatuita dintr-o totalitatea normelor juridice prin care se reglementeaza relatiile
sociale privind executarea sanctiunilor de drept penal .
Obiectul dreptului executarii pedepselor este alcatuit dintr-un un grup de relatii
sociale speciale, si anume cele care apar in activitatea de executare a pedepselor
principale, complimentare, etc.
Domeniul dreptului executarii pedepselor: ansamblul de norme juridice care
reglementeaza relatiile sociale aparute in cadrul executarii sanctiunilor de drept
penal.
Caracterele : - sistem cuprinzator de norme de drept
caracter autonom
- caracter de drept public
Scopul: educarea eficienta a celui care executa pedeapsa, prevenirea savarsirii de noi
infractiuni si apararea ordinii de drept precum si realizarea politicii penale statale privind
executarea pedepselor.
Penologia
Penologia este stiinta care studiaza mijloacele de aparare sociale contra faptelor antisociale
declarate infractiuni.Este o disciplina nenormativa, social-psihologica care studiaza atat
sanctiunile privative de libertate cat si celelalte sanctiuni alternative, neprivative de libertate.
Deosebirile intre penologie si dreptul executarii pedepselor sunt urmatoarele:
Penologia este o stiinta nenormativa cu caracter social-psihologic care studiaza evolutia
pedepselor, privative sau neprivative de libertate in societate in timp ce dreptul executarii
pedepselor este o stiinta normativa ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza
relatiile sociale legate de executarea sanctiunilor de drept penal .
Stiinta penitenciara este tot o stiinta nenormativa care trateaza regimul pedepselor, dar, spre
deosebire de penologie,ea studiaza exclusiv executarea pedepselor in mediu inchis.
Penologia ofera date despre natura, functiile pedepselor, studiaza evolutia pedepselor in
societate, modalitatile de executare ale acestora, aparitia de sanctiuni drept penal noi (masuri
educative), sanctiuni penale alternative si propune schimbari in sistemul executiv penal care sa
apere societatea impotriva infractiunilor si sa perfectioneze mijloacele de reeducare sociala.
TEMA a II a. :Reactia sociala fata de criminalitate
1. Evolutia fenomenului de reactie sociala;
2. Modelele de reactie sociala;
Evolutia fenomenului de reactie sociala
Reactia sociala se concretizeaza in modelele de politica penala.
Prin reactie sociala se intelege orice reactie de aparare a societatii
impotriva celor care incalca normele de conduita general aplicabile.In raport de
calitatea celui care masura intinderea si gravitatea represiunii, reactia sociala poate
fi clasificata in represiune privata si represiune etatizata.
Odata cu progresele realizate de umanitate in ultimele decenii a evoluat,
capatand contur stintific si problematica infractionalitatii, infractorilor si a reactiei
sociale.
Se disting procupari in acest sens atat la nivel national, cat si la nivelul
celor mai inalte foruri mondiale, inclusiv O.N.U., care a constituit in cadrul
Consiliului Economic si Social (ECOSOC) in februarie 1992 Comisia
Interguvernamentala pentru Prevenirea Criminalitatii si Justitiei penale .
Modelele de reactie sociala
Modelul represiv:
A fost aplicat in doua etape:
a) ajuridica, care include razbunarea privata nelimitata (legea junglei sau legea celui
mai tare) si razbunarea privata limitata (predarea vinovatului, pedeapsa
echivalenta, compozitie)
b) juridica, reprezentata prin represiune etatizata, ca cea mai evoluata forma a
reactiei represive.
Modelul represiv a fost fundamentat de reprezentantii scolii clasice de drept penal al
carei intemeietor a fost Cesare Beccaria si e caracterizat prin urmatoarele:
-pedeapsa trebuie proportionata cu gravitatea faptei;
-scopul pedepsei trebuie sa fie intimidarea individuala si colectiva,
respectiv, prevenirea generala si speciala.
Cesare Beccaria prezinta in lucrarea sa " Dei delitti e delle penne" aspecte privind
represiunea etatizata ca model de reactie sociala.C. Beccaria introduce ideea de utilitate sociala a
pedepsei, cu semnificatia ca pedeapsa trebuie sa se aplice nu pentru ispasire ci pentru a
impiedica savarsirea altor " rele" in viitor. Pedeapsa terbuie sa fie proportionala cu gravitatea
faptei fara a tine seama de personalitatea faptuitorului care era vazut ca o entitate abstracta,
atributele principale ale pedepsei find uniformitatea si severitatea .Scopul pedepsei trebuie sa fie
intimidarea individuala si colectiva.Ca modalitati de individualizare, pedepsele erau:
eliminatorii,corporale, pecuniare si insotite de degradari sau interdictii. Beccaria s-a declarat
impotriva pedepselor brutale si infamante, considerand ca infractorii isi vor multiplica activitatea
criminala daca isi vor da seama ca un au nimic de pierdut.El s-a pronuntat impotriva pedepsei cu
moartea, apreciind ca trebuie aplicata numai in cazuri exceptionale.
Modelul preventiv:
E fundamentat pe doctrina pozitivista de la sf. sec .al XIX lea, cel mai de seama
reprezentant fiind E. Ferri.El afirma necesitatea luarii unor masuri de ordin economic si
social care sa elimine si sa limiteze rolul factorilor generatori ai criminalitatii, masuri
denumite substitute penale (exemple:iluminatul strazilor,descentralizarea
administrativa,reducrea consumului de alcool, reducerea timpului de lucru). Pedeapsa
constituie un mijloc de aparare sociala cu caracter curativ prin care se urmareste
vindecarea infractorului, recuperarea acestuia (pe larg in lucrarile : «Criminologie »- G.
Nistoreanu, C. Paun- Ed.Europa Nova, Bucuresti 1996 si « Criminologie »-I. Iacobuta-
Ed. Junimea Iasi, 2002 ).
Modelul mixt:
Apare dupa cel de-al razboi mondial si are ca reprezentanti pe F. Grammatica in Italia,
Marc Ancel in Franta si pe T. Sellin in S.U.A.Obiectivul acestui model este resocializarea
infractorului ca o consecinta a umanizarii noilor legislatii penale pe baza cunoasterii
stiintifice a fenomenului infractional si a personalitatii delincventului.
TEMA a III a. Influenta criminologiei asupra modelelor de politica penala
1. Masurile de siguranta.
2. Examenul individual
3. Terapia resocializarii
4. Noile tendinte.
Masurile de siguranta
Criminologia a avut o contributie importanta la largirea mijloacelor de combatere
a criminalitatii prin sustinerea introducerii in legislatia penala a masurilor de
siguranta.Sunt necesare pentru ca unor categorii de infractori nu li se pot aplica
pedepse (minori, persoane bolnave) iar altora pedepsele aplicate (inchisoarea) nu sunt
suficiente ( infractorul ramane cu arme, bani, provenind din infractiune).
Sunt sanctiuni penale,masuri de constrangere Se aplica de instantele de
judecata, uneori de parchet persoanelor care au comis infractiuni.
Masurile de siguranta sunt reglementate in partea generala a Codului
Penal si sunt destinate sa intampine prin inlaturarea anumitor stari de pericol social
relevate de fapta savarsirea de noi infractiuni.Aceste masuri sunt : obligarea la
tratament medical, internarea medicala, interzicerea de a se afla in anumite
localitati, expulzarea, confiscarea speciala, interdictia de a reveni in locuinta
familiei pe o durata determinata.
Examenul individual
Presupune un examen al personalitatii infractorului, formularea unui
diagnostic si elaborarea unui program de tratament in vederea resocializarii
acestuia.Acest examen de personalitate a infractorului se afla la baza
individualizarii judiciare a pedepsei, fiind urmata de o individualizare penitenciara
cu aceeasi finalitate.
Prima sa aplicare practica s-a realizat in anul 1907 in Argentina ,infiintandu-se
un cabinet de psihologie clinica si experimentala in cadrul penitenciarului
national.Ulterior, s-au luat masuri similare in Brazilia, Chile,Germania, Austria si
Franta.
In S.U.A., la inchisoarea San Quentin din California s-a infiintat, in anul 1944,
un centru de orientare curativa care examina persoana infractorului si aviza
tratamentul care urma sa i se aplice in penitenciar.
2. Terapia resocializarii
Denumita si tratamentul individual de resocializare, aceasta se bazeaza pe
rezultatele cercetarilor criminologice clinice, avand ca finalitate ameliorarea
tendintelor reactionale ale infractorului, valorificarea aptitudinilor acestuia, reinnoirea
motivatilor si modificarea atitudinii sale. Programele de tratament sunt fundamentate
pe metoda clinica, abordand personalitatea infractorului in unitatea si dinamica sa.
Metoda clinica consta in stabilirea unei relatii speciale de comunicare verbala intre
terapeut si delincventi.Fara a distinge intre desfasurarea tratamentului in libertate, in
mediu liber, semi-liber sau inchis, tratamentul este individualizat in functie de
diagnosticul pus fiecarui subiect si utilizeaza metode terapeutice, psiho-pedagogice,
psihanalitice etc. Aceasta terapie este valoroasa prin faptul ca implica infractorul in
procesul de resocializare, el e pus in situatia de a coopera la transformarea propriei
personalitati.
Noile tendinte in politica penala
Neoclasica:
Se manifesta ca un model nou de politica penala represiva, tendinta ce trebuie
sa se manifeste mai ales in cazul terorismului, crimei organizate, infractiunilor
contra mediului inconjurator si impotriva activitatilor functionarilor publici
corupti, conform recomandarilor de politica penala ale celui de al VII lea Congres
al O.N.U. de la Havana,1990 care a avut ca tema generala " Cooperarea
internationala pentru prevenirea crimei si pentru justitia penala in perspectiva
secolului XXI". S-a materializat atat in legislatiile penale din tarile europene ,
foste socialiste, care isi inaspresc sanctiunile cat si in tarile occidentale( ex. noul
cod francez).
Moderata
Consecinta a tentatiei echilibrului, avand ca premize doua idei: represiunea
prea severa si renuntarea la sanctiunea penala vor avea drept consecinte
accentuarea dificultatilor in relatiile interumane.Aceasta orientare apreciaza ca
reducerea disparitatilor sociale, economice si culturale este intre indivizi este de
natura sa contribuie la o mai buna integrare sociala, la implicarea cetatenilor in
rezolvarea problemelor comunitatii si, astfel, la diminuarea criminalitatii.
Se preconizeaza, printre altele:
-aplicarea mai frecventa a unor alternative la pedeapsa, cum ar fi munca in
serviciul comunitatii,
-solutionarea conflictelor penale prin mediatiune si dejuridicizare( justitie
restaurativa).
Tendinta radicala:
Cunoscuta si sub denumirea de " noua criminologie", propune un model
abolitionist de politica penala, punand in discutie legimitatea sistemului penal si
necesitatea inlocuirii lui cu un sistem nepenal , incluzand un ansamblu de masuri
si actiuni care sa asigure protectia sociala, dar si o " gestiune" echitabila a
conflictelor.
In acest context, rolul criminologiei consta in examinarea critica a
sistemului de justitie penala existent si preconizarea unor solutii de restrangere
treptata si inlocuirea intregului ilicit penal.
TEMA a IV a. Scopul si functiile sanctiunilor penale
1. Functia morala
2. Functiile utilitare: exemplaritate, intimidare, readaptare sociala, eliminare.
3. Scopul sanctiunii penale.
Functia morala
Cu toate ca pedeapsa este o masura cu caracter represiv, de natura sa provoace
infractorului o anumita suferinta, ea are un puternic rol si efect educativ, de impiedicare a
repetarii conduitei antisociale, de indreptare a condamnatului, de formare si permanentizare in
constiinta acestuia ca respectarea legii penale este o necesitate.
2. Functiile utilitare
Exemplaritate : Aceasta functie consta in influenta pe care pedeapsa aplicata
condamnatului o exercita asupra altor persoane deoarece exista persoane care se abtin
de la savarsirea de infractiuni nu din convingere ci din tema de pedeapsa.
Intimidare : Prin aplicarea sanctiunii se consolideaza forta de intimidare exercitata
asupra destinatarilor normelor de drept penal .
Readaptare sociala : Prin executarea pedepsei se urmareste formarea unei atitudini
corecte fata de munca, fata de ordinea de drept si regulile de convietuire sociala.
Reeducarea condamnatului care sa conduca dupa executarea pedepsei la o deplina
readaptare sociala tinde la modificarea structurii de personalitate a condamnatului, la
eliminarea conceptiilor si deprinderilor antisociale. Sunt considerate ca fiind esentiale
in procesul de readaptare sociala a condamnatilor: munca, folositoare din punct de
vedere social, educatia scolara si pregatirea profesionala in diverse meserii ,activitati
sociale si culturale , educatia religioasa.
Eliminare : Consta in eliminarea, inlaturarea condamnatului din societate.
Eliminarea temporara se realizeaza cand pedeapsa se executa in locuri de detinere o
anumita perioada de timp ; eliminarea definitiva se realizeaza in cazul condamnarii la
pedeapsa detentiunii pe viata.
Scopul sanctiunii penale
Scopul pedepsei consta in prevenirea savarsirii de noi infractiuni. Realizarea acestui scop
include atat preventia speciala adica prevenirea savarsirii de noi infractiuni de catre cel
condamnat cat si preventia generala adica printampinarea savarsirii de noi infractiuni de
alte persoane predispuse sa savarseasca fapte prevazute de legea penala.
TEMA a Va. Regimul general de executare a sanctiunilor penale.
1. Penitenciarul;
2. Executarea in mediu deschis sau semi -deschis;
3. Executarea in libertate.
4. Probatiunea.
Penitenciarul.
Preliminarii
Penitenciarul este institutia in care se executa pedeapsa privativa de libertate, un
loc de detinere special amenajat care implica o imprejmuire speciala, o paza speciala si
camere speciale denumite celule. Penitenciarele trebuie amenajate si organizate pentru a
indeplini functii cum ar fi: cazarea, hranirea, igiena, asistenta medicala, conditii de
aplicare a regimului de detentie, desfasurarea de activitati educative, folosirea la munca a
celor condamnati, paza si supravegherea lor. Dupa capacitatea lor, exista penitenciare
mici (200-500 locuri), mijlocii (500 -1000 locuri), mari si foarte mari (1000-2000, 3000
locuri).
Penitenciarele sunt coordonate la nivel central de Directia Generala a
Penitenciarelor,structura care face parte din Ministerul Justitiei, iar la nivel local fiecare
penitenciar are conducere proprie reprezentata de un director civil, preferabil licentiat in
drept ajutat de un director adjunct militar care raspunde de paza si securitatea
penitenciarului. In cadrul fiecarui penitenciar exista o comisie formata din director, un
educator, un medic sau un psihiatru precum si seful compartimentului de evidenta si
organizarea muncii care analizeaza comportarea condamnatilor si face propuneri privind
regimul si tratamentul acestora. Personalul este format din personal de paza si
supraveghere, personal administrativ, personal specializat (psihologi, pedagogi, etc.).
Repartizarea condamnatilor in penitenciare se face dupa criterii variate cum ar fi:
natura infractiunii, natura pedepsei, antecedentele penale, etc. In functie de durata
pedepsei ,in penitenciar se executa pedepse pe termen scurt, pedepse de durata medie si
pedepse pe termen lung.
Regimul de detinere
a) Formele regimului de detinere existente in Romania
Regimul de detinere in comun se caracterizeaza prin aceea ca persoanele
condamnate sunt tinute impreuna ziua si noaptea, iau masa, dorm impreuna,
lucreaza impreuna in ateliere comune, femeile fiind tinute separate de barbati.
Regimul de detinere celulara consta in tinerea condamnatilor inchisi in celule
separate ziua si noaptea (mananca, dorm, eventual lucreaza in celula).Se aplica
celor condamnati pentru infractiuni grave, celor condamnati la o pedeapsa de
lunga durata.
Regimul de detinere mixt consta in tinerea condamnatului ziua in comun si
noaptea, izolat, in celula.
Regimul de detinere progresiv consta in detinerea la inceput in regim celular si,
in masura indreptarii si comportarii bune a condamnatului, la detinerea in comun,
apoi la o faza intermediara-regim de"semilibertate", iar in final trecerea la
libertatea conditionata.
Regimul de detinere in Romania parcurge urmatoarele faze: faza detinerii in
carantina, faza detinerii in comun (cu exceptia condamnatilor pentru infractiuni
grave), faza muncii in afara penitenciarului fara paza (tot in aceasta faza unii
condamnati pot fi trecuti in colonii penitenciare, spitale, penitenciare cu regim de
semilibertate), ultima faza de executare a pedepsei fiind cea a liberarii
conditionate in termenul hotarat de instanta.
Regimul de ordine si disciplina:
Condamnatii sunt obligati sa respecte urmatoarele reguli: programul zilnic;
disciplina si ordine interioara; sa se supuna perchezitiilor; sa respecte regulile
de igiena; sa indeplineasca in bune conditii muncile la care sunt repartizati, sa
execute dispozitiile date de conducere si de personalul penitenciarului, etc.
Regimul de munca si calificare profesionala
Munca este o componenta a regimului penitenciar, o obligatie inscrisa in
Codul Penal, un mijloc de reeducare si este o necesitate pentru mentinerea unei
stari fizice si psihice corespunzatoare a condamnatilor.
Condamnatii vor fi repartizati in sectorul industrial, in constructii sau vor
face munci organizate in penitenciar. La repartizarea in munca se au in vedere
aspecte cum ar fi: sanatatea, capacitatea de munca, pregatirea profesionala a
condamnatilor. Muncile cu caracter permanent se platesc ( o cota de 40%
revenindu-i condamnatului ), iar cele cu caracter gospodaresc din cadrul
penitenciarului nu sunt platite.
Activitatea instructiv - educativa si de reeducare se va realiza prin
programe adecvate in cadrul carora se vor urmari: cunoasterea de sine,
educatia morala, cunoasterea defectelor si propriilor tendinte. Activitatea
educativa se realizeaza cu un corp de educatori , instructori ( profesori cu
experienta,psihologi, psihiatri etc.).Completarea studiilor condamnatiilor se va
face prin programe de scolarizare, in colaborare cu institutii de invatamant
public care asigura certificate scolare.
Drepturile condamnatilor sunt urmatoarele: dreptul de a anunta familia despre
situatia in care se afla,dreptul de a se consulta cu avocatul,dreptul de a primi
vizite, de a coresponda cu acestia dreptul la ingrijire,tratament medical ,dreptul
la instruire, dreptul de i se respecta credinta religioasa .
Executarea in regim deschis sau semi- deschis
In penitenciarele cu regim semi-deschis cei condamnati sunt tratati cu exigenta si cu
incredere,fara a fi inconjurati de personal de paza in mod strict.Regimul semi-deschis se
caracterizeaza printr-o munca creativa, disciplina liber consimtita care ofera condamnatului
simsul responsabilitatii organizand gradual revenirea la viata normala. Pot beneficia de acest
regim condamnatii nerecidivisti cu pedepse de pana la 5 ani care indeplinesc o serie de conditii(
au executat 1/7 din pedeapsa, au varsta peste 21 ani, manifesta regret pentru victima, nu executa
condamnari pentru infractiuni grave, au constant o comportare pozitiva etc.).Obligatiile,
interdictiile precum si consecintele la care se expun in caz de nerespectare se afla intr-un
regulament pe care il semneaza condamnatii.
Obligatiile condamnatilorse refera la: respectarea programului de munca, indeplinirea
activitatilor productive, respectarea regulilor de igiena, grija fata de bunurile din camerele de
detinere etc.Ei au o serie de drepturi, in conformitate cu dispozitiile in vigoare: dreptul de a
circula liber in afara penitenciarului, putand veni in contact cu mediul social obisnuit, dreptul la
echipament, asistenta medicala , odihna, petitionare, vizite, corespondenta.
3.Executarea in libertate
Acest mod de executare a pedepsei inchisorii in libertate sau executarea in regim
deschis sau in libertate se aplica in situatia in care o persoana este condamnata la o pedeapsa
privativa de libertate de scurta durata. Argumentele avute in vedere pentru aplicarea acestui
sistem sunt urmatoarele:
A) Executarea pedepsei inchisorii in conditii de detinere in penitenciar exercita o influenta
negativa, in special asupra infractorilor primari( a celor care au savarsit pentru prima
data o infractiune);
B) Penitenciarul este un loc de executare a pedepsei care provoaca teama, suspiciune si
atrage oprobiul asupra celui ce a executat pedeapsa acolo, constituind o piedica in
calea integrarii sale in societate(casatorrie, profesie);
C) Procesul de reeducare al condamnatilor este dificil si putin eficient in penitenciar;
D) Costurile ridicate ale executarii pedepsei in penitenciar ;
E) Executarea pedepsei intr-un loc de detinere inseamna o rupere de familie, de profesie.
Executarea pedepsei inchisorii fara privare de libertate se limiteaza la :
A) condamnati pentru comiterea unor infractiuni usoare, cu un grad redus de pericol
social pentru care se prevede pedeapsa inchisorii pana la cel mult unu sau doi ani;
B) sa fie vorba despre condamnati care au comis infractiuni din culpa si care sunt
infractori primari;
C) acesti condamnati sa fie supusi conditiei sa nu mai savarseasca alte infractiuni pe o
perioada de timp.
In cazul acestui regim se mentine pedeapsa cu inchisoarea dar ea este inlocuita,
substituita ( spre exemplu cu executarea pedepsei la locul de munca).
Executarea pedepsei inchisorii in regim deschis imbraca urmatoarele forme:
A) obligarea la munca fara privare de libertate (executarea pedepsei la locul de
munca);
B) suspendarea conditionata a executarii pedepsei;
C) executarea pedepsei inchisorii intr-o inchisoare militara;
D) liberarea conditionata;
E) executarea pedepsei inchisorii de catre condamnatul cetatean strain prin plata
unei amenzi.
Aceste forme sunt reglementate in cuprinsul legii penale si in Legea nr. 23/1969
privind executarea pedepselor.
4. Liberarea conditionata.
Este o forma de individualizare a executarii pedepsei. Aceasta institutie
complementara a regimului de executare este reglementata in Codul Penal in
art.59-61 si urmareste reducerea pedepsei cu inchisoarea si punerea in libertate a
persoanei inainte de termen. Masura se ia la indeplinirea conditiilor exprese de
acordare, prevazute in lege, dupa executarea unei parti din pedeapsa.
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a beneficia de liberare
conditionata sunt:
- Executarea unei parti din pedeapsa aplicata.
- Perseverenta si disciplina in munca.
- Dovezi concrete de indreptare.
- Se iau in considerare antecedentele penale.
La cererea condamnatului, comisia din penitenciar formata din comandantul
unitatii, un reprezentant al compartimentuluide tratamente si siguranta detinerii, un
reprezentant al compartimentului de programe socio- educative si procurorul delegat
analizeaza daca sunt indeplinite conditiile prevazute in Codul Penal si redacteaza un
proces verbal in acest sens. Procesul verbal este trimis instantei de judecata
competente sa acorde liberarea conditionata, adica cea din judetul in care se afla
sediul penitenciarului.
Efectele imediate si provizorii ale liberarii conditionate : punerea in libertate a
condamnatului , liberare cu efect provizoriu; conditionarea condamnarii in perioada
in care condamnatul trebuie sa aiba o conduita buna si sa nu savarseasca noi
infractiuni;efectul moral care consta in satisfactia condamnatului ca, prin propriul
efort a fost eliberat inainte de termen.
Efectele finale si definitive ale liberarii conditionate:daca condamnatul nu a savarsit
alte infractiuni, pedeapsa se considera executata, iar liberarea conditionata si
provizorie se transforma in liberare definitiva, condamnatul fiind in stare de
libertate ca si cum ar fi executat pedeapsa in intregime. Daca a savarsit o infractiune
in perioada de pana la implinirea termenului, instanta poate dispune mentinerea sau
revocarea masurii liberarii conditionate.
Probatiunea.
Definitie: Din punct de vedere etimologic,termenul de probatiune provine
din latinescul "probatio " care desemneaza o perioada de incercare,sau iertare.
Probatiunea este posibilitatea acordata infractorilor condamnati
de a executa pedeasa in comunitate, sub supraveghere, sau reprezinta un mijloc de a
asigura in aceelasi timp controlul si asistenta infractorului in timp ce acesta este lasat in
comunitate sub supraveghere.
Scopul crearii unui sistem de probatiune : sprijinirea instantelor de judecata in
procesul de individualizare a pedepselor, prin promovarea pedepselor neprivative de
libertate precum si cresterea gradului de siguranta a populatiei prin supravegherea in
comunitate a infractorului.
Avantajele probatiunii si, totodata dezavantajele sistemului de executare in
penitenciar a pedepsei :
- Inlaturarea consecintelor negative ale pedepsei privative de libertate ,
inclusiv prin reducerea influentelor mediului penitenciar asupra infractorilor, mai ales
asupra celor primari.
- Reducerea costurilor legate de privarea de libertate.
- Evitarea ruperii legaturilor cu familia, cu mediul profesional.
- Posibilitatea de reeducare este considerabila fata de mediul penitenciar.
- Contributia personala a condamnatului la reintegrarea sa sociala etc.
- Pe un plan general,contribuie la diminuarea criminalitatii.
Cadrul legislativ:
Probatiunea, ca sanctiune alternativa la pedeapsa inchisorii are o vechime
apreciabila in dreptul romanesc.Astfel, in Regulamentele Organice si spre sfarsitul
secolului al XIX lea , in traditia penala prin filiera franceza si belgiana se regasesc o
paleta larga de sanctiuni denumite generic alternative la incarcerare. In Codul Penal
actual se regasesc reglementate o serie de masuri si sanctiuni neprivative de libertate:
suspendarea conditionata a executarii pedepsei, suspendarea executarii pedepsei sub
supraveghere, executarea pedepsei la locul de munca, eliberarea supravegheata- masura
educativa aplicata minorului.
Prin O.G. nr. 92/2000 adoptata la 29.08.2000, termenul de probatiune a fost
inlocuit cu cel de reintegrare sociala a infractorilor si supraveghere a executarii
pedepselor neprivative de libertate . Prin prevederile O.G. nr. 92, serviciile de probatiune
sunt organizate ca structuri independente fata de parchet, instante, penitenciare in sistemul
de justitie, in subordinea unei directii de probatiune din Ministerul Justitiei.
Noutatea si avantajele pe care le aduce institutia probatiunii sunt urmatoarele:
- probatiunea este un proces continuu: instanta incredinteaza spre
supraveghere serviciului de probatiune un client in virtutea unor
argumente strict juridice.
- supravegherea nu are caracter politienesc, ci este o posibila completare
intre control, asistare, ajutor.
- activitatea de probatiune este o activitate profesionista desfasurata de
personal calificat.
- activitatea de reintegrare sociala se face prin colaborare cu organisme
neguvernamentale.
- misiunea principala este de protejare a societatii.
TEMA a VI a. Regimuri speciale de executare a sanctiunilor penale
1. Minori;
2. Regimul special al anumitor infractori majori.
3. Regimul special determinat de starea fizica sau mentala a condamnatului.
Minori
Codul Penal prevede pentru minorii care raspund penal un sistem mixt format din
masuri educative si pedepse (inchisoarea si amenda ale caror limite se reduc la
jumatate fara ca minimul pedepsei inchisorii sa poata depasi 5 ani, iar daca legea
prevede pentru infractiunea savasita pedeapsa detentiunii pe viata, i se va aplica
minorului pedeapsa inchisorii de la 5-20 ani). Masurile educative au prioritate,
aplicarea unei pedepse se va face atunci cand se apreciaza ca luarea unei masuri
educative nu este suficienta pentru reeducarea minorului. Masurile educative
prevazute de Codul Penal sunt urmatoarele: mustrarea, libertatea supravegheata
internarea intr-un centru de reeducare, internarea intr-un institut medical-educativ.
Mustrarea este acea masura prevazuta in Codul Penal si consta in dojenirea
minorului si in aratarea pericolului social al faptei savarsite, in sfatuirea minorului sa
se poarte astfel incat sa dea dovada de indreptare. Masura se aplica in cazul unor
fapte extrem de usoare si de regula trebuie sa fie luata o singura data.O astfel de
pedeapsa devine eficienta numai daca instanta ii asigura cadrul solemn necesar de
natura sa impresioneze pe minor si , totodata se adreseaza minorului cu maxima
seriozitate, urmarind sa influenteze cat mai profund modul de a privi viata si
obligatiile sociale pe care si le asuma.
Libertatea supravegheata consta in lasarea minorului timp de un an sub
supraveghere deosebita parintilor minorului, tutorelui, infietorului sau unei institutii
insarcinate cu supravegherea minorilor. Eficienta acestei masuri se realizeaza daca
supravegherea in conditii corespunzatoare isi atinge scopul: indreptarea
minorului.Masura se ia pe timp de un an si durata are valoarea unui termen de
incercare, astfel incat daca savarseste o fapta penala, instanta va putea revoca masura
si o va inlocui cu masura internarii intr-un centru de reeducare.
Internarea intr-un centru de reeducare este o masura privativa de libertate si se
ia ca masura de reeducare a minorilor care au savarsit fapte penal de o anumita
gravitate;se ia pe timp nedeterminat dar nu poate dura decat pana la implinirea varstei
de 18 ani. Masura este eficienta daca minorul da dovezi de indreptare, de sarguinta la
invatatura si de insusire a pregatirii profesionale.Pentru a isi atinge scopul, aceasta
masura nu se poate lua decat fata de un minor caruia, la data pronuntarii hotararii , i-a
mai ramas pana la majorat, suficient timp pentru reeducare.Daca in timpul liberarii
minorul are o purtare necorespunzatoare, instanta poate revoca liberarea.Daca in
perioada liberarii sau internarii minorul savarseste din nou o fapta penala instanta ii
poate aplica o pedeapsa revocand masura internarii sau daca pedeapsa nu este
necesara, mentine internarea si revoca liberarea.
Internarea intr-un institut medical-educativ este o masura privativa de libertate
care are un caracter mixt : educativ si medical. Ea se ia fata de minorul care raspunde
penal, care din cauza starii sale fizice sau psihice, are nevoie de tratament si de un
regim de instruire si reeducare adecvat starii sale. Se poate lua pana la implinirea
varstei de 18 ani, dar ea poate fi prelungita de instanta cu cel mult 2 ani daca
prelungirea este necesara pentru realizarea scopului internarii. Aceasta masura
presupune un subiect susceptibil de a fi educat, de a-si modifica comportamentul
potrivit exigentele educatorilor.Daca minorul este iresponsabil datorita afectiunilor
psihice de care sufera, se vor aplica prevederile art.48. Cod Penal privitoare la
iresponsabilitate. Daca minorul are discernamantul integral si intelectual in limite
normale, chiar daca prezinta tulburari pe fondul unui deficit de instructie, masura
aceasta nu se va aplica. Masura este eficienta atunci cind starea fizica sau psihica a
minorului s-a imbunatatit si da dovezi de indreptare insusindu-si pregatirea
profesionala si cunostintele disciplinelor predate.
Condamnatii minori se supun, in primul rand, regimului penitenciar general cu
privire la regimul de ordine si disciplina, la regimul muncii, dar si unui regim special
de executare.Acest regim special trebuie sa tina seama de particularitatile si
necesitatile fizice si psihice proprii varstei acestora, ca si de protectie si asistenta
speciala ce trebuie acordata tuturor minorilor in vederea dezvoltarii armonioase a
acestora.Regimul de detinere al minorilor este mai usor pentru ca:
A) nu muncesc daca trebuie sa termine scolarizarea sau sunt folositi la treburi
gospodaresti interne;
B) beneficiaza de pachete si vizite mai multe;
C) pot primi invoiri si permisii.
D)pot fi propusi pentru liberare conditionata.
Regimul special al anumitor categorii de infractori majori
Regimul aplicat detinutilor condamnati la detentiune pe viata.
Pedeapsa detentiunii pe viata se aplica in cazul savarsirii unor infractiuni dintre
cele mai grave (infractiuni contra capacitatii de aparare a Romaniei, contra statului ,
contra pacii si omenirii,infractiuni contra vietii), se executa in penitenciare anume
destinate sau in sectii speciale existente in celelalte penitenciare. Acesti condamnati au o
serie de probleme specifice ca rezultat al duratei nedeterminate a condamnarii lor
(ex.:izolarea sociala, dependenta totala,sedentarism, singuratatea, uniformizarea si
monotonia vietii) si al problemelor care stau la baza comportamentului lor
criminal.Cursurile de orientare si pregatire sociala, programele de tratament vor urmari
mentinerea relatiilor cu lumea exterioara.Acesti condamnati se resemneaza cu soarta lor,
se adapteaza foarte bine la viata de penitenciar, insa acest fenomen contravine scopului
inchisorii , reintegrarea sociala a delincventilor.
Regimul aplicat detinutilor condamnati la pedepse pe termen lung
Pedeapsa inchisorii de lunga durata se executa in penitenciare care au amenajate
sectii speciale in regim inchis.Condamnatii la inchisoare de lunga durata sunt o categorie
dificila, periculoasa iar executarea pedepsei inchisorii ridica probleme multiple :
- regim special de detentie , mai sever,
- regim de munca, odihna, disciplina sever
- masuri de paza si supraveghere stricte
- camere cu un mic numar de paturi, daca este posibil.
Tratamentul acestor condamnati poate fi separat pe cateva domenii: munca si
activitati educationale, rutina speciala, educativa, activitati de relaxare, activitati cu
persoane din afara penitenciarului.Ca particularitati, unele obligatii si interdictii se
accentueaza, nu pot presta munca in afara locurilor de detinere, pachetele, vizitele ,
corespondenta la intervale si in cantitati mai mici decat cele stabilite pentru celelalte
categorii de condamnati. In ceea ce priveste munca , numai dupa verificarea conduitei, a
trasaturilor de caracter, condamnatii care au o calificare por fi folositi in domeniul
respectiv.De asemenea, reeducarea acestora implica o munca complexa si importanta,
fiind necesara examinarea lor din punct de vedere fizic, psihic, psihiatric.
Regimul aplicat tinerilor si femeilor
Pentru ca activitatea de reeducare a condamnatilor cu varsta cuprinsa intre 18 si 21
ani sa fie eficienta,este necesara cunoasterea personala (studierea dosarului penitenciar,
discutii individuale) precum si stabilirea unui program zilnic care sa acopere in intregime
timpul condamnatului.Programul va fi structurat astfel:
-Activitati productive
-Instruire teoretica, calificare, scolarizare
-Activitati educative si culturale.
-In zilele de sambata si dumunica, meditatii, studiu individual, actiuni sportive, hobby.
Programele desfasurate in unitatile penitenciare vor fi structurate pe categorii de varsta, nivel
de scolarizare,calificare profesionala astfel incat aplicarea lor sa determine un rezultat
eficient.
Din punct de vedere al regimului de detentie, in principiu, femeile condamnate sunt
supuse aceluiasi tratament ca si ceilalti condamnati.
Pentru cunoasterea detinutei, se studiaza dosarul penitenciar si se poarta discutii cu
sociologi, psihologi. Programele pentru femei vor include munca - ele nu vor face munci grele ci
o munca potrivita (croitorie, tesatorie) iar cele care sunt gravide sau au copii mai mici de un an ,
nu pot lucra mai mult de 8 ore/zi,-educatia si programe speciale care sa rezolve o parte din
problemele cu care femeile vin in penitenciare. O problema speciala o reprezinta mamele care au
copii sugari, sau in varsta de pana la 2,3 ani; dilema de a creste copii departe de mamele lor sau
in penitenciare este de actualitate in majoritatea sistemelor penitenciare.
3. Regimul special determinat de starea fizica sau psihica a condamnatului
Condamnatii inadaptati social
Sunt acele persoane care au o structura psihica si o experinta de viata care le face dificil
procesul de adaptare sau integrare sociala. Ei sufera de psihonevroze si psihopatii , ele nefiind
stari de boala psihica ci numai stari de tulburare psihica, de instabilitate emotiva, de control
psihic insuficient. Ei vin usor in conflict cu ceilalti condamnati, au stari de nesiguranta, au reactii
disproportionate in raport cu diferite situatii in care sunt pusi.Este necesara supunerea la un
tratament complex si competent, care sa tina seama de specificul lor moral si psihic.
Condamnatii bolnavi
Bolnavii fizici temporari pot fi tratati de medicii din penitenciar, iar cei cronici, inclusiv
toxicomanii si alcoolicii au nevoie de tratament de lunga durata, special.Ultimii pot fi tratati in
afara penitenciarului, in spitale de specialitate, necesitand un tratament special,ulterior urmand a
se intoarce in penitenciar.
Bolnavii psihici se caracterizeaza prin lipsa constiintei ca sunt bolnavi, si a pericolului
social pe care il reprezinta precum si prin lipsa vointei.
In cazul bolnavilor psihici (suferind de: manie depresiva, schizofrenie, paranoia,etc.) vor
fi examinati psihiatric, psihologic si trimisi la tratament in spitale sau institutii medicale speciale
si supravegheati in mod deosebit.
TEMA a VII a . Concluzii generale cu privire la :
1. Structura sistemului penitenciar in perioada de tranzitie.
2. Reforma sistemului penitenciar romanesc prin prisma regulilor europene in
domeniu.
Structura sistemului penitenciar in perioada de tranzitie
Administratia Generala a Penitenciarelor astfel cum a fost organizata dupa 1990, este o
institutie militara, subordonata Ministerului Justitiei, cu personalitate juridica . Ea asigura prin
activitatile desfasurate executarea pedepselor privative de libertate, a masurii arestarii preventive
si a masurii educative de internare a delincventilor minori in centrele de reeducare. Aceasta
institutie are o structura organizatorica compusa din 5 directii( Directia Siguranta Detinerii,si
Regim Penitenciar, Dir. Educatie, Studii si Psihologie Penitenciara, Dir. Resurse Umane, Dir.
Logistica Dir.Financiara). Personalul administratiei penitenciare este alcatuit din: personal de
conducere, de supraveghere, cultural- educativ si alte categorii. Organizarea si functionarea
sistemului penitenciar se stabileste prin Regulament de organizare si functionare aprobat de
ministrul justitiei, iar atributiile fiecarei persoane sunt stabilite prin fisa postului.
Activitatea de control a administratiei penitenciare se refera la: control ierarhic, control
judiciar, control administrativ, si controale privind respectarea drepturilor persoanelor private de
libertate.
Asezamintele penitenciare in numar de 43 aflate in subordinea Directiei Generale a
Penitenciarelor sunt grupate in functie de volumul complexitatea sarcinilor si gradul de pericol
social al detinutilor dupa cum urmeaza :
-penitenciare de maxima siguranta;
- penitenciare de categoria I.
Penitenciarele sunt organizate si functioneaza in baza H.G. nr.212/2001, privind
organizarea si functionarea Ministerului Justitiei, fiind conduse de un comandant militar sau
director( civil).
La nivelul fiecarei unitati sunt servicii si compartimente similare cu cele din administratia
centrala precum si sectii de detinere pentru arestatii preventiv minori tineri, bolnavi detinuti
recidivisti sau foarte periculosi conduse de comandanti de sectie.
2. Reforma sistemului penitenciar romanesc prin prisma regulilor europene in
domeniu.
Normele interne in materia executarii pedepselor trebuie sa se incadreze si sa respecte
reglementarile internationale in domeniu:
- Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de O.N.U. la 10.12.1948
-Conventia Europeana de Aparare a Drepturilor Omului adoptata de O.N.U. la data de 4.11.1950
-Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul detinutilor adoptat prin Rezolutia nr.663C din
31.07.1957 de Consiliul Economic si Social al O.N.U.
-Regulile europene pentru penitenciare adoptate prin Recomandarea R (87) 3 de Comitetul de
Ministri ai Consiliului Europei din 12.02.1987.
-Recomandari si rezolutii ale Consiliului Europei care reglementeaza aspecte din intreaga sfera a
executarii pedepselor (Recomandarea asupra regulilor europene aplicate in comunitate,
recomandarea cu privire la tratamentul detinutilor periculosi , Recomandarea 1257 referitoare la
conditiile de detentie aplicate in statele membre ale Consiliului Europei).
Evaluarile sistemului penitenciar romanesc realizate de d-nul Andrew Barclay (Centrul
International pentru studii penitenciare, Londra) in anul 1998 , si cel realizat de d-na Carmen
Martinez Aznar (consilier de pre-aderare al Uniunii Europene) din anul 2002 oglindesc reforma
si progresele realizate din punct de vedere al cadrului juridic de executare al pedepselor, al
conditiilor oferite de sistemul penitenciar romanesc dupa 1990, subliniindu-se, totodata,
aspectele negative pentru inlaturarea carora s-au formulat recomandari.
Au fost supuse evaluarii aspecte precum:cadrul juridic, instruirea personalului, infiintarea
comisiilor de monitorizare penitenciara, revizuirea codului de disciplina a detinutilor si manualul
de informare al lor, programele educative pentru detinuti,oficiile de ajutor juridic, ingrijirea
sanatatii, pregatirea pentru eliberare, problema automutilarilor si a sinuciderilor detinutilor,
vizitarea acestora, etc.
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE
1. Rodica Mihaela Stanoiu -" Criminologie", Bucuresti, Ed.
Oscar Print, 2002
2. Rodica Mihaela Stanoiu -" Introducere in criminologie ",
Bucuresti, Ed.Academiei, 1989
3. Rodica Mihaela Stanoiu -" Metode si tehnici de cercetare in
criminologie",Bucuresti,Ed.
Academiei, 1981.
4.Rodica MihaelaStanoiu, -" Tranzitia si criminalitatea", Bucuresti,
Ortansa Brezeanu, Ed. Oscar Print, 1994
Tiberiu Dianu
5.Ortansa Brezeanu - " Minorul si legea penala ", Ed. All
Beck,Bucuresti, 1998
6. Ortansa Brezeanu - " Particularitati ale criminalitatii in
(coord.) perioada de tranzitie", Ed."Fundatia
Romania de Maine", 1999
7. Ortansa Brezeanu - " Integrarea sociala postpenala a
(coord.) infractorilor intre realitate si
perspectiva", Ed. Fundatia Romania
de Maine", 2000
8. Ortansa Brezeanu - " Prevenirea criminalitatii la inceput de
mileniu",Ed. Fundatia Romania de
Maine ", 2001.
9. Gheorghe Diaconescu - " Politica penala si criminalitatea -
Ortansa Brezeanu, realitati si perspective"
P.Buneci
10. Valerian Cioclei - " Criminologie etiologica", Ed. Actami,
Bucuresti, 1996
11.Valerian Cioclei - " Manual de criminologie ", Ed. All
Beck, Bucuresti, 1998
12. Aurel Dincu - " Bazele criminologiei" , Ed.
Proarcadia,Bucuresti, 1993
13.Ion Oancea - " Probleme criminologice" , Ed. All,
Bucuresti, 1994
14.Gh. Scripcaru - " Criminologie clinica si relationala",
Ed. Sympozion, Iasi, 1995
15. Emilian Stanisor, -"Penologie", Ed. Oscar Print, Bucuresti,
Ana Balan, 2002.
Marinela Minca
16. Ion Oancea - " Drept Executional Penal", Ed. All,
Bucuresti, 1998
17. Jacque Leaute - " Criminologie et Science penitenciaire",
PUF, Paris,1972
18. Jaque Leaute - " Criminologie et Penologie", les course
de droit, Paris, 1985
19.Bernard Bauloc - " Penologie", Precis Dallaz,1991
Legislatia in materie de executare a pedepselor la zi
Decretul 545/72 (devenit Legea 13/1973) privind executarea unor masuri educative a
internarii minorilor infractori intr-un centru de reeducare.
Conventia cu privire la drepturile copilului adoptata de Adunarea Generala a O.N.U.in
decembrie 1989, ratificata de Romania prin Legea nr. 18/ 28.09.1990.
Legea nr 82/18.05.1999 privind inlocuirea inchisorii contraventionale cu sanctiunea obligarii
contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii.
O.G. 92/2000 privind organizarea si functionarea serviciilor de reintegrare sociala a
infractorilor si de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate, aprobata si
completata prin Legea nr.129/2002.
|
