CRITERII DE APRECIERE A LEZIUNILOR CARE PUN VIATA IN PERICOL

CRITERII DE APRECIERE A LEZIUNILOR CARE PUN VIAŢA ÎN PERICOL

Reprezentarea pe plan psihic a zonei, apreciata medico-legal deci stiintific ca zona vitala, nu coincide n multe situatii cu cri­teriul obiectiv. Daca anumite zone ale corpului uman pot fi apreciate chiar la nivelul cunostintelor comune, ca zone vitale, cum sunt: capul, toracele si abdomenul, exista zone care realmente sunt vitale din punct de vedere medical, dar care n subiectivi­tatea inculpatului, la nivelul sau de pregatire, nu sunt apreciate ca atare.

Criteriile de apreciere a leziunilor primejdioase pentru viata, constituie un subiect de discutie comun ntre juristi si medicii legisti ce se mentine mereu n actualitate. Aceasta actualitate a temei este determinata at t de frecventa cu care se regaseste n practica judiciara si medico-legala, c t mai ales de controversele pe care le suscita ntre juristi, ajung ndu-se uneori la solutii total opuse n cazuri similare. Existenta acestor divergente c t si tendinta unor practicieni de a eticheta uneori vatamarea cor­porala grava n speta, punerea n primejdie a vietii - drept tentativa la infractiunea de omor, numai pe baza actului medico-legal si nu si a celorlalte criterii obiective, justifica abordarea acestui subiect, n speranta ca argumentele de cazuistica vor contura o practica comuna, astfel nc t actul de justitie sa se realizeze n deplina concordanta cu starile de fapt reale, iar tragerea la raspundere penala sa fie n concordanta cu vinovatia faptuitorilor.

n abordarea acestei problematici - n mod obligatoriu, punctul de plecare, trebuie sa-l constituie notiunile din jurisprudenta privind aprecierea leziunilor primejdioase pentru viata - deci de punere n primejdie a vietii, prevazuta de art. 182 Cod penal si infractiunile mpotriva vietii si tentativa la aceste infractiuni prevazute de art. 174-176 Cod penal.

n ambele situatii obiectul juridic al infractiunii l constituie viata persoanei.

Admitând ca si ntr-un caz si n celalalt autorul foloseste acelasi instrument, care produce una si aceeasi leziune, apreciata univoc din punct de vedere medico-legal pe baza acelorasi criterii, totusi, desi persoanele vatamate prezinta leziuni identice si aceeasi stare clinica, infractiunile se pot deosebi. Elementul care le deosebeste n principal este latura subiectiva a infractiunii, n esenta atitudinea constienta a autorului n momentul sav rsirii faptei.

Daca n situatia prevazuta de art. 182 Cod penal - prin punerea n primejdie a vietii, autorul pun nd n mod obiectiv n peri­col viata persoanei vatamate, nu a avut reprezentarea mortii acesteia, sau chiar daca si-a reprezentat aceasta posibilitate nu a urmarit-o sau accepta-o, n tentativa la infractiunea de omor, faptuitorul, prin actiunea sa, a avut reprezentarea actiunii sale de suprimare a vietii, a urmarit-o sau, daca nu a urmarit rezultatul letal, l-a acceptat totusi. Se poate retine deci ca punerea n prime­jdie a vietii n situatia de la art. 182 Cod penal - este urmarea unei fapte cu caracter preterintentional, n sensul ca la intentia de a lovi si de a vatama, materializata prin vatamarea corporala se adauga culpa de a fi creat persoanei vatamate o stare de sufer­inta mai grava dec t era dorita cu potential tanatogenerator.

Raportat la cele expuse, se desprinde certitudinea ca aprecierea medico-legala de punere n primejdie a vietii nu poate con­stitui unicul criteriu de ncadrare a faptei n tentativa la infractiunea de omor, ci, necoroborata cu alte circumstante reale ale faptei si personale ale faptuitorului, reprezinta un element de ncadrare a faptei n dispozitiile art. 182 Cod penal. Neaprecierea corec­ta n totalitate, a legaturilor fapta-faptuitor, consecintele faptei, prin prisma subiectivitatii faptuitorului, ar restr nge artificial noti­unea de punere n primejdie a vietii, fapt pe care realitatea l infirma

Daca stabilirea pozitiei subiective a faptuitorului - n concret a laturii subiective a faptei, apartin exclusiv anchetei, unele ele­mente cum sunt - notiunea de regiune corporala lezata; instrumentul cauzator al leziunii; intensitatea si multitudinea loviturilor -se regasesc n ntrebari pe care anchetatorul le adreseaza medicului legist.

Un bun anchetator trebuie sa detina minimul de cunostinte medicale, care sa-i permita evitarea unor ntrebari nestiintifice. Din punct de vedere medico-legal este dificila, daca nu chiar nestiintifica mpartirea organismului n zone vitale si zone nevitale. Chiar n situatia efectuarii unei astfel de delimitari - aceasta nu poate sa constituie n sine, un criteriu de departajare a infractiunii prevazute de art. 182 Cod penal (prin punerea n primejdie a vietii) de tentativa la infractiunea de omor prevazuta de art. 20 raportat la art. 174 Cod penal.

n practica judiciara si cea medico-legala se cunosc cazuri n care lovitura a fost aplicata pe o regiune ce nu contine un organ vital, produc ndu-se o leziune cu sf rsit letal (sectiunea arterei femurale situata n regiunea coapsei, regiune nevitala), iar infractiunea a fost calificata ca omor, dupa cum se cunosc cazuri n care agentul vulnerant de tip taietor- ntepator a fost aplicata pe reciunea procordiala, produc nd o plaga penetranta, fara ca fapta sa fi fost calificata n tentativa la infractiunea de omor. Deci, nu mpartirea organismului n zone vitale si zone nevitale ar aduce elemente peremptorii pentru formularea unei convingeri intime a anchetatorului n departajarea infractiunilor de vatamare corporala prevazuta de art. 182 Cod penal de cea de tentativa la infractiunea de omor prevazuta de art. 20 raportat la art. 174 Cod penal. Astfel, ntrebarea daca a fost lezata o regiune vitala sau care contine un organ vital - devine inutila, importanta fiind o descriere corecta ntr-un act medico-legal corect) a morfologiei leziunilor.

Raportat la precizarile facute, c t si la mprejurarea ca nu se poate proceda la o maxima schematizare a organismului uman, apare ca neavenita si ntrebarea daca a fost sau nu lezat un organ vital. n raport de functie, unele organe ale organismului apar

vitale, altele mai putin vitale, organismul put nd supravietui n lipsa acestora (la parametri apropiati).

ntrebarea apare corecta atunci c nd se solicita sa se raspunda daca, leziunea (leziunile) prin ea nsasi, indiferent de localizare si starea declansata (morbida) era n mod concret apta sau nu sa determine moartea victimei.

Practic, medicul legist nu poate stabili intensitatea loviturii, deoarece un raspuns exact ar implica punerea n ecuatie matematica a masei si a vitezei agentului vulnerant, urmata de scaderea coeficientului de rezistenta a tesuturilor traumatizate si a mbracamintii. Anchetatorul poate primi un raspuns aproximativ dat de morfologia leziunii, atunci c nd ntreaba daca lovitura aplicata victimei a fost de intensitate mare, mica, medie.

O alta problema care se cere elucidata se refera la instrumentul folosit si aptitudinea acestuia de a produce leziunea sau lez­iunile si implicit starea morbida. Ceea ce se poate solicita medicului legist, este daca n conditiile concrete ale cazului, instru­mentul folosit putea sau nu produce un anumit tip de leziune care a generat imediat sau ntr-un timp foarte scurt starea de pericol pentru viata

Individualizarea leziunilor este usor de dedus de catre anchetator din raportul de expertiza. Dificultatile apar n situatia coau­torului - c nd instalarea starii de pericol pentru viata sau a rezultatului letal consta din nsumarea efectului mai multor leziuni. Rezolvarea corecta se poate face numai dupa stabilirea de catre procuror a autorului fiecarei leziuni n parte, urmata de aprecierea de catre medicul legist a gravitatii fiecarei leziuni. Aceste doua activitati care se presupun reciproc determina încadrarea corecta a faptei fiecarui participant coautor la comiterea faptei.

Nu n toate cazurile si mai ales atunci c nd se elibereaza un certificat medico-legal la cererea persoanei, medicul legist con­semneaza n actul medico-legal, punerea n primejdie a vietii, fapt ce impune reexaminarea.

Sunt situatii n care diferite persoane sunt internate n diferite sectii ale spitalelor - n special neurochirurgie sau reanimare, cu diverse traumatisme - situatia acestora nefiind comunicata medicului legist, procurorului sau organelor de politie desi ab ini-tio, este certa existenta unei agresiuni cu punerea n pericol a vietii persoanei - fapt ce mpieteaza negativ asupra cercetarilor pentru identificarea autorului faptei.

O speta, solutionata de instantele din judetul Arad, ne sugereaza, prin multiple implicatii practice, discutarea unor aspecte legate de deosebirile dintre tentativa de omor si vatamarea corporala grava prin punerea n primejdie a vietii persoanei.

n speta, s-a retinut ca inculpatul S.I., n urma unor certuri repetate pe care Ie-a avut cu socrul, parte vatamata, i-a aplicat acestuia o lovitura cu briceagul n zona coapsei, cauz ndu-i o plaga taiata ntepata cu sectiunea arterei femurale st ngi. Din expertiza medico-legala a rezultat ca partea vatamata a suferit leziuni vindecabile n 35-40 zile ngrijiri medicale care i-au pus n pericol viata.

Analiz nd probatoriul administrat n cauza, instanta a apreciat ca desi instrumentul folosit era apt pentru ucidere, iar zona lezata era o zona vitala, inculpatul nu a actionat cu intentia de a ucide, lovind la nt mplare, fara a viza o anumita regiune sau organ vital.

Recursul introdus mpotriva hotar rii primei instante a privit doar latura civila a cauzei.

Din examinarea laturii penale a cauzei se desprind o serie de aspecte a caror clarificare se impune, n vederea evaluarii legalitatii solutiei la care s-a oprit instanta.

Tentativa de omor este incriminata n art. 20 raportat la art. 174 Cod penal si consta n punerea n executare a hotar rii de a ucide o persoana, iar vatamarea corporala grava prin punerea n primejdie a vietii persoanei este reglementata n art. 182 alin.1 si 2 Cod penal si consta n fapta (actiunea sau inactiunea) prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care a produs drept consecinta punerea n primejdie a vietii persoanei, ori care a fost comisa n scopul punerii n primejdie a vietii persoanei (forma simpla si, respectiv, forma agravata

Ambele infractiuni au, deci, acelasi obiect juridic: viata persoanei.

Ele sunt legate prin urmarea comuna punersa n primejdie a vietii persoanei". Aceasta face dificila deosebirea lor n prac­tica, ajung ndu-se la solutii contradictorii asupra acestei chestiuni pe cale de ndrumare.

Expresia punerea n primejdie a vietii persoanei" prezinta doua acceptiuni:

a) Una juridica, const nd n crearea unui pericol iminent pentru viata persoanei prin punerea n executare a unei actiuni apte de a produce suprimarea acesteia (moartea) si caracterizate de intentia specifica de omor;

b) Una medico-legala, const nd n crearea unui pericol iminent pentru viata persoanei, generat de natura si gravitatea vatamarilor produse prin fapta comisa, pericol ce poate fi imediat, tardiv sau potential - important fiind ca leziunea sa determine moartea - indiferent de modul de ndepartare a lui (prin tratament medical sau reactivitate organica crescuta

Infractiunea de vatamare corporala grava prevazuta de art. 182 Cod penal, n modalitatea punerii n primejdie a vietii per­soanei nu poate avea n vedere dec t acceptiunea medico-legala a expresiei, iar tentativa de omor cea juridica

De aceea, pentru retinerea infractiunii de vatamare corporala grava este necesar ca n actul medico-legal sa se releve ca leziunile cauzate de autor prin fapta sa au pus n pericol viata victimei. Aprecierea medico-legala privind punerea n primejdie a vietii persoanei este neceara doar pentru ncadrarea faptei n art. 182 Cod penal (vatamarea corporala grava). Ea se poate referi fie la gravitatea initiala a leziunii, fie la iminenta sau la aparitia de complicatii, care pot duce la moartea victimei. Punerea n primejdie a vietii persoanei n sensul medical reprezinta n acest fel unicul criteriu de ncadrare a faptei de vatamare corporala grava (art. 182 Cod penal).

ntruc t infractiunea de tentativa de omor prevazuta de art. 20 raporta la art. 174 Cod penal are n vedere sensul juridic al expresiei de punere n primejdie a vietii persoanei, aprecierea medico-legala de punere n primejdie a vietii nu poate constitui n acest caz prin ea nsasi un criteriu de ncadrare a faptei n tentativa la omor ci cel mult un element de fapt, fiind necesar pentru a fi relevant, sa se coroboreze n mod obligatoriu si cu alte circumstante reale si personale (de ordin juridic), cum sunt de pilda intentia, premeditarea, regiunea corporala lezata, instrumentul utilizat etc.

De aceea, mprejurarea constatata medical ca victima a suferit leziuni care i-au pus n pericol viata nu poate fi folosita ca argument pentru ncadrarea faptei n tentativa la omor ci doar n vatamare corporala grava

n literatura juridica s-a subliniat, n mod unanim, ca tentativa la omor se deosebeste de vatamarea corporala grava numai sub aspectul laturii subiective.

Astfel, latura subiectiva a tentativei la omor se relizeaza prin intentia directa sau indirecta, dupa cum faptuitorul, prevaz nd moartea victimei ca rezultat al actiunii sau inactiunii sale a urmarit sau acceptat producerea ei (art. 19 pct. 1 lit. a si b Cod penal).

n doctrina s-a exprimat si punctul de vedere, ramas izolat, potrivit caruia intentia indirecta nu poate caracteriza tentativa de omor. Dupa aceasta opinie, punerea n primejdie a vietii persoanei constituie tentativa de omor numai n cazul intentiei directe (c nd prin actul de primejduire a vietii s-a urmarit rezultatul mortii). n cazul n care prin actul respectiv s-a acceptat rezultatul mortii persoanei, ncadrarea juridica corecta este art. 182 alin. 1 Cod penal (vatamarea corporala grava

Intentia de a ucide (animus necandi) trebuie stabilita n fiecare caz n raport de toate mprejurarile cauzei (dolus ex re) cum sunt: instrumentul folosit de faptuitor, regiunea corpului vizata, numarul si intensitatea loviturilor, raportul dintre faptuitor si vic­tima, atitudinea faptuitoruliu dupa comiterea faptei.

n preactica judiciara s-a stabilit ca intentia de a suprima viata unei persoane poate fi dedusa din urmatoarele mprejurari:

- multitudinea loviturilor si locul aplicarii lor, unele viz nd regiuni vitale ale corpului (cap, rinichi, ficat);

- intensitatea aplicarii loviturilor si repetarea lor pe tot corpul victimei;

- aplicarea unei singure lovituri n profunzime n regiunea g tului;

- perseverenta cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu piciorul si cu o bucata de lemn care a cauzat lezi­uni osoase grave si ruperi pulmonare.

n ceea ce priveste latura subiectiva prin care se realizeaza infractiunea de vatamare corporala, nu exista un punct de vedere unitar n literatura de specialitate.

n legatura cu aceasta, ntr-o opinie, s-a subliniat ca forma de baza a infractiunii de vatamare corporala grava poate fi admisa numai cu praeter intentie, iar forma agravata cu intentie directa indiferent de modalitatea acesteia.

ntr-o alta opinie, s-a sustinut ca forma de baza a infractiunii de vatamare corporala grava poate fi comisa cu praeter inten­tie, iar forma agravata at t cu intentie directa c t si cu intentie indirecta

Alti autori au sustinut ca forma de baza a infractiunii de vatamare corporala grava se poate comite fie cu intentie indirecta, fie cu praeter intentie, iar forma agravata numai cu intentie directa

n literatura de specialitate a fost exprimata si o alta opinie.potrivit careia forma de vinovatie cu care poate fi comisa infracti­unea de vatamare corporala grava nu este aceeasi n cazul tuturor modalitatilor aratate n art. 182 alin. 1 Cod penal, modalitati de natura sa confere acestei infractiuni caracteristicile unei infractiuni cu continuturi alternative. Astfel, c nd urmarea consta n punerea n primejdie a vietii persoanei (art. 182 alin. 1 parte finala Cod penal), fapta va constitui infractiunea de vatamare cor­porala grava numai daca este comisa cu praeter intentie, iar daca fapta este comisa cu intentie indirecta ea va constitui tenta­tiva la omor, ntruc t faptuitorul prevede posibilitatea punerii n primejdie a vietii persoanei, iar aceasta nsemna implicit ca prevede si posibilitatea producerii mortii acesteia si, desi nu doreste aceasta urmare, accepta eventualitatea producerii ei.

Aceasta din urma opinie este promovata si de instanta noastra suprema pe calea deciziei de ndrumare.

Aceiasi autori, sustin ca forma agravanta poate fi comisa numai cu intentie directa

n ceea ce ne priveste suntem de parere ca n modalitatea punerii n primejdie a vietii persoanei, infractiunea de vatamare corporala grava nu ar putea fi comisa dec t n forma simpla si numai cu forma de vinovatie a praeter intentiei, n acest caz fap­tuitorul action nd numai n vederea vatamarii corporale a victimei, dar n conditii corespunzatoare de a produce moartea, fara însa, a o urmari sau a o accepta. n acest caz, urmare (punerea n primejdie a vietii victimei) se datoreaa culpei fara prevedere.

De aceea, consideram, alaturi de alti autori, ca se impune ca de lege ferenda sa se modifice textul art. 182 alin. 1 si 2 Cod penal n sensul celor de mai sus.

Dupa parerea noastra, criteriul subiectiv pentru sanctionarea unor fapte ca vatamarea corporala grava n modalitatea examinata sau tentativa de omor trebuie dedus din urmatoarei elemente obiective:

a) mprejurarile concrete n care a fost comisa fapta. Astfel, este eronat sa se considere ca orice vatamare produsa ntr-o zona vitala a corpului, chiar daca a necesitat un numar de zile de ngrijiri medicale, constituie infractiunea de tentativa de omor, fara a se lua n considerare si mprejurarile concrete ale comiterii faptei cum ar fi cele care privesc modul de derulare a actiunii ori chiar persoana inculpatului. Din aceste mprejurari poate reiesi ca rezultatul loviturilor nu se datoreaza pozitiei subiective a inculpatului, ci comportarii victimei (de pilda, a stabilitatii acesteia, care a stiut sa contracareze lovitura).

Aceste mprejurari pot sa releve sau nu intentia de a ucide. Astfel, ntr-o speta, s-a decis ca inculpatul, desi a aplicat victimei lovituri cu un obiect apt de a produce moartea, ntr-o zona vitala a corpului, nu este demonstrata intentia de a ucide ntruc t din

dosar rezulta ca el si victima se aflau n relatii de prietenie, ca fapta s-a petrecut seara, pe ntuneric, iar inculpatul a dat ngrijiri victimei imediat dupa comiterea faptei.

ntr-o alta speta, se considera ca inculpatul a actionat cu intentia de ucidere, chiar daca a aplicat victimei lovituri usoare (cu pumnul proiect nd-o ntr-un bazin cu ape reziduale), ntruc t imediat dupa sav rsire a parasit-o pe victima, ned ndu-i nici un ajutor, desi avea posibilitatea s-o salveze.

b) Natura obiectuuli vulnerant cu care a fost lovita victima. Instrumentul folosit trebuie sa fie apt de a produce leziunea sau leziunile si implicit starea mortala. De aceea, n cazul concret; este important sa se stabileasca daca instrumentul utilizat putea sau nu sa produca un anumit tip de leziune care a generat imediat sau ntr-un timp foarte scurt starea de pericol pentru viata. Pentru aceasta, se va tine seama de felul instrumentului, de dimensiunile, soliditatea, greutatea lui etc.

c) Intensitatea loviturii. Lovitura aplicata vgictimei poate fi de intensitate mare, mica, medie. Ea este data de morfologia lez­iunilor si implica punerea n ecuatie matematica a masei si vitezei agentului vulnerant urmata de scaderea coeficientului de rezis­tenta a tesuturilor traumatice si a mbracamintii. Intensitatea loviturilor nu se apreciaza ntotdeauna numai n raport cu rezultatul produs, ci trebuie sa se aibe n vedere si mprejurarile concrete n care s-a sav rsit fapta.

d) Numarul loviturilor. n cazul actelor de violenta repetate, pentru determinarea intentiei se vor lua n considerare nu numai actele sav rsite p na n momentul ntreruperii actiunii, ci si limita prezumtiva p na la care infractorul ar fi continuat sa repete actele de violenta n ipoteza n care nu ar fi fost ntrerupt.

e) Regiunea corpului n care a fost aplicata lovitura precum si aceea vizata de faptuitor. n legatura cu aceasta s-a constatat ca n practica judiciara punerea n primejdie a vietii persoanei a fost apreciata doar pe baza actului medico-legal care stabilea caracterul vital sau nevital al zonei lezate. Importanta este nsa regiunea corporala asupra careia s-a actionat si nu aceea unde s-au aplicat loviturile.

Astfel, daca inculpatul a lovit victima la nt mplare, fara a viza o anumita regiune sau organ vital, suntem de parere ca nu se poate retine ca a actionat cu intentia de a ucide. n acest caz autorul se afla deja n situatia prevazuta de art. 182 Cod penal prin punerea n primejdie a vietii, ntruc t pun nd n mod obiectiv n pericol viata persoanei vatamate, nu a avut reprezentarea mortii acesteia, sau chiar daca si-a reprezentat aceasta posibilitate, nu a urmarit-o si nici nu a acceptat-o.

f) Consecintele cauzate. Durata ngrijirilor medicale sau mrejurarea ca prin caracterul lor leziunile au pus sau nu n prime­jdie viata victimei sunt mai putin semnificative, ele av nd importantan umai n masura n care se coproboreaza cu celelalte eveni­mente, importanta fiind, n esenta, atitudinea constienta a autorului n momentul sav rsirii faptei.

n caz de ndoiala cu privire la distinctia dintre ceie doua infractiuni, fapta va fi ncadrata ntotdeauna n dispozitiile art. 182 alin. 1 Cod penal care reglementeaza vatamarea corporala grava prin punerea n primejdie a vietii persoanei (in dubio pro reo).22

n raport de considerentele de mai sus, n speta pusa n discutie, apreciem ca solutia instantei de condamnare a inculpatu­lui pentru infractiunea de vatamare corporala grava, prin punerea n primejdie a vietii persoanei, prevazuta de art. 182 alin. 1 Cod penal, este legala si temeinica. Instanta a retinut n mod just ca inculpatul nu a actiojnat cu intentia de omor ci cu aceea de vatamare, punerea n primejdie a vietii survenind n mod obiectiv ca rezultat mai grav, n discordanta cu ceea ce s-a urmarit sau acceptat.