Calomnia

Calomnia[1]

1. Continutul legal

Asa cum am aratat la infractiunea anterioara, demnitatea unei persoane poate fi încalcata prin atingerea adusa onoarei sau reputatiei sale prin cuvinte, gesturi ori prin punerea sa într-o situatie umilitoare. Totusi, lezarea demnitatii poate fi facuta si prin afirmarea sau imputarea ca acea persoana a comis o fapta de natura sa o expuna unei actiuni penale, administrative, disciplinare ori dispretului public. O atare fapta, atunci când este savârsita în public si priveste o fapta determinata, încalca în mod grav demnitatea persoanei, atragând în primul rând oprobriul celorlalti asupra ei. Din acest motiv, legiuitorul a incriminat aceasta situatie distinct de insulta, sub titulatura de calomnie.

Calomnia se diferentiaza de insulta prin aceea ca se are în vedere aprecierea, stima, respectul unei persoane, de care aceasta se bucura din partea colectivitatii, precum si caracterul p 919i819j ublic, care sporeste periculozitatea faptei.

Constituie infractiune de calomnie, potrivit art. 206 C. pen., afirmarea ori imputa­rea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoa­na, care daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, adminis­trativa sau disciplinara ori dispretului public.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. Obiectul juridic special îl constituie relatiile sociale care se refera la reputatia persoanei, sub aspectul pretuirii de care se bucura persoana din partea colectivitatii, demnitatea omului privita în special sub aspectul obiectiv.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ poate fi oricare din persoanele fizice care întruneste conditiile responsabilitatii penale. Participatia penala este posibila, de regula, sub forma complicitatii si a instigarii. Coautoratul devine posibil atunci când infractiunea se savârseste pe alta cale decât cea orala.

b) Subiectul pasiv este tot o persoana fizica, necircumstantiata. Eventuala calitate a subiectului pasiv ar putea atrage o alta încadrare juridica (ofensa adusa autoritatii, ultraj etc.).

Nu sunt prevazute conditii speciale referitoare la locul si timpul savârsirii infrac tiunii.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective consta într-o actiune fie de afirmare, fie de imputare a unei fapte determinate privitoare la o persoana fizica, individualizata.

A afirma înseamna a comunica, a expune, a povesti, a descrie ceva altora. A imputa înseamna a reprosa ceva altora. A imputa înseamna a reprosa ceva altei persoane, a-i aduce o acuzatie, o învinuire[2]. Afirmarea sau imputarea pot fi savârsite prin orice mijloace, cum ar fi, prin cuvinte, gesturi, imagini etc.

b) O prima cerinta esentiala a elementului material este ca afirmarea sau impu­tarea sa aiba loc în public. Potrivit art. 152 C. pen., fapta se considera savârsita în public atunci când a fost comisa: într-un loc care, prin natura sau destinatia lui este tot­deauna accesibil publicului, chiar daca nu este prezenta nici o persoana; în orice alt loc accesibil publicului, daca sunt de fata doua sau mai multe persoane; în loc neaccesibil publicului, cu intentia, însa, ca fapta sa fie auzita sau vazuta si daca acest rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe persoane; într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu exceptia reuniunilor care pot fi considerate ca au caracter de familie, datorita naturii relatiilor dintre persoanele participante; prin orice mijloace cu privire la care faptuitorul si-a dat seama ca fapta ar putea ajunge la cunostinta publicului. În cazul calomniei, însa, fata de esenta acestei infractiuni, con­ditia publicitatii se considera realizata numai daca afirmarea sau imputarea s-a facut simultan sau succesiv fata de cel putin doua persoane (dar nu în cadrul unei reuniuni de familie) ori a ajuns la cunostinta a minimum doua persoane. Aceasta înseamna, de exemplu, ca daca afirmatia s-a facut pe strada nu va exista calomnie, daca ea a fost auzita de o singura persoana; tot astfel, nici în cazul în care au fost prezente mai multe persoane si acestea n-au putut sa auda ori sa înteleaga afirmatia facuta[3].

Daca afirmatia sau imputarea nu s-a facut în public, fapta va putea constitui infractiunea de insulta.

O alta cerinta esentiala este ca afirmarea sau imputarea sa se refere la fapte de­terminate, adica individualizate, precizate prin aratarea datelor concrete ce le carac­terizeaza; ea trebuie sa se refere la o anumita persoana, fie aratata direct, fie in­direct, dar putând fi usor identificata.

Afirmarea sau imputarea poate sa priveasca o fapta determinata nereala (cazul cel mai frecvent) sau poate privi o fapta reala. În acest din urma caz, autorul afir­matiei sau imputarii ar putea sa înlature raspunderea penala facând dovada probei veritatii (art. 207 C. pen.), însa aceasta proba nu se permite decât daca afirmatia s-a facut în apararea unui interes legitim.

În orice alte situatii va subzista infractiunea de calomnie, chiar daca afirmatia sau imputarea priveste un fapt real (de pilda, nu va putea face proba veritatii faptuitorul care a imputat în public victimei din razbunare ca a întretinut relatii sexuale cu mai multi barbati într-o anumita împrejurare, chiar daca fapta este adevarata si ar putea fi dovedita). Nu va exista infractiune de calomnie daca imputarea sau afirmatia priveste un fapt nedeterminat; în acest caz, fapta ar putea constitui infractiunea de insulta. În acest sens, în practica judiciara s-a decis ca nu exista calomnie daca inculpata a afir­mat în public ca victima merge cu patura într-un anumit loc cu un barbat[4]; nu exista calomnie daca afirmatia nu priveste o fapta determinata, ci are un caracter general .

În sfârsit, o alta cerinta esentiala este ca fapta imputata sau cea cu privire la care se face afirmatia sa fie susceptibila, daca ar fi adevarata, sa expuna persoana în cauza la o sanctiune penala, administrativa, disciplinara sau dispretului public.

Obiectiv deci, faptele imputate trebuie sa prezinte o anumita gravitate, sa constea în încalcari ale legii sau grave abateri de la morala.

Daca în cuprinsul unui denunt sau al unei plângeri, inculpatul învinuieste o per soana de savârsirea unei infractiuni concrete, stiind ca învinuirea este mincinoasa, fapta constituie denuntare calomnioasa (art. 259 C. pen.), iar nu calomnie.

c) Urmarea imediata a infractiunii se produce, indiferent daca victima a suferit sau nu vreo consecinta în urma afirmatiei fap­tuitorului.

B. Latura subiectiva. Calomnia nu se poate realiza decât cu intentie, directa sau indirecta. Daca afirmatiile sau imputarile se fac pentru a apara un interes legitim, este admisa proba veritatii (art. 207 C. pen.).

Nu va exista vinovatie daca faptuitorul poate face proba veritatii afirmatiei sau imputarii insultatoare ori calomnioase. În acest caz, opereaza prevederile art. 207
C. pen. considerate în doctrina ca o cauza speciala care înlatura caracterul penal al faptei prin înlaturarea vinovatiei. Proba veritatii, care este permisa atât în cazul in­sul­tei, cât si în cazul calomniei, înseamna po­sibilitatea acordata de lege faptuitorului care a facut o afirmatie reala sa faca dovada realitatii afirmatiei facute pentru a în­latura caracterul penal al faptei si a evita tragerea sa la raspundere pentru insulta ori calomnie.

Aceste facilitati nu sunt acordate nelimitat, ci conditionat, si anume, sa fie vorba de o afirmatie reala facuta de faptuitor si sa fi fost facuta în apararea unui interes legitim, fie ca acesta priveste întreaga colectivitate, fie ca priveste numai o persoana determinata (de exemplu, va putea face proba veritatii cel ce afirma ca X este un de­lapidator, daca prin aceasta afirmatie a urmarit sa previna numirea lui X într-un post de contabil într-o întreprindere). Interesul legitim trebuie sa fie temeinic, serios pentru a justifica darea în vileag a adevarului. Mai mult chiar, este necesar ca afirmatia sau imputarea sa fi fost singurele modalitati posibile de a se asigura apararea interesului legitim.

În alte conditii nu este posibil sa se faca afirmatia calomnioasa sau insultatoare doar cu privire la latura reala. De exemplu, exista interes legitim daca inculpata a afirmat - în conditii de publicitate - ca sotul sau are relatii intime cu reclamanta, deoarece o astfel de afirmatie are la baza dorinta inculpatei de a contribui la men­tinerea casatoriei[6].

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Fiind intentionata, infractiunea este susceptibila de forme imperfecte, însa legea nu pedepseste nici actele pregatitoare, nici tentativa la infractiune. In­frac­tiunea de calomnie se consuma în momentul afirmarii ori imputarii în public de fapte determinate care, daca ar fi adevarate, ar expune acea persoana unei sanctiuni lega­le sau oprobriului public. Savârsirea de acte de calomnie în mod repetat, cu aceeasi ocazie si vizând aceeasi persoana, con­stituie o infractiune unica - unitate naturala -, pe când repetarea afirmatiilor sau imputarilor calomnioase la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, constituie o infractiune con­tinuata.

Daca afirmatiile sau imputarile se refera la mai multe persoane, chiar daca sunt facute cu acelasi prilej, exista concurs, fie ideal (atunci când prin aceeasi afirmatie sau imputare sunt vizati toti subiectii pasivi), fie real (atunci când fiecare subiect pasiv este vizat printr-o afirmatie sau imputare distincta).

B. Modalitati. Calomnia poate fi savârsita sub doua modalitati normative, alter­native: calomnie prin afirmare sau calomnie prin imputare în public a unor fapte de­ter­minate. Fapta constituie infractiune si în cazul în care afir­marea sau imputarea s-a realizat prin presa scrisa sau audiovizuala. Fiecareia dintre aceste modalitati poate sa-i corespunda o varietate de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Calomnia se pedepseste cu închisoarea de la 2 luni la 2 ani sau cu amenda.

Actiunea penala - si în acest caz de lezare a demnitatii persoanei - este pusa în miscare numai la plângerea prealabila a celui vatamat, care se adreseaza direct instantei, iar împacarea partilor înlatura raspunderea penala.