Caracterele statului român
Trasaturile statului român rezulta din dispozitiile constitutionale în vigoare. Astfel, în articolul l al Constitutiei României adoptata prin referendum la 8 decembrie 1991 a 10310i813k sa cum a fost reformulat acest text în urma revizuirii din cursul anului 2003, statul român este caracterizat ca fiind un stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil, stat de drept, democratic si social.
1. România - stat national
Caracterul national al statului român exprima o trasatura a acestuia ce vizeaza unul din elementele sale constitutive, anume populatia. Asa cum am aratat deja, natiunea reprezinta unul din elementele constitutive ale statului, ea putând fi definita ca populatia de ieri, de azi si de mâine. Natiunea exprima istoria, continuitatea si mai ales comunitatea spirituala si materiala, în cadrul populatiei unui stat, de regula, distingem trei categorii de persoane si anume cetatenii, strainii si apatrizii; aceste doua categorii de la urma nu sunt incluse în categoria natiune.
Formarea statului român ca stat national unitar este rodul unui proces istoric îndelungat, proces dominat de lupta poporului român pentru unitate si independenta, pentru eliberarea nationala si sociala. Formarea statului national român a fost mult timp întârziata deoarece în aceasta parte a Europei capitalismul s-a dezvoltat mult mai târziu si mai lent decât în apus. La aceasta s-a adaugat jugul strain, îndeosebi cel otoman. Un moment important în formarea statului national unitar român 1-a constituit unirea Moldovei cu Ţara Româneasca, în 1859. Desavârsirea statului national unitar român s-a realizat în 1918 prin unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu România. Formarea statului national unitar român a fost opera întregii natiuni române.
Trebuie însa precizat ca, în decursul istoriei, anterior formarii statului national unitar, pe teritoriul tarii noastre alaturi de români s-au asezat si maghiari, evrei, romi si germani, precum si, într-un numar mai mic, oameni de alte nationalitati. Acestia au muncit si luptat alaturi de români, au suferit împreuna cu românii si se bucura astazi de drepturi egale cu românii. Caracterul national al statului român nu urmareste decât sa sublinieze originile istorice ale statului si natiunii române. Prin aceasta subliniere nu se poate aduce nici un prejudiciu nici unei persoane care detine cetatenia româna, întrucât, asa cum am aratat, populatia unui stat este alcatuita din totalitatea persoanelor care au cetatenia unui stat, indiferent de originea lor, de nationalitate sau de orice alte criterii.
2. România - stat suveran si independent
Redactarea articolului l din Constitutie poate ridica unele semne de întrebare daca se are în vedere faptul ca, dupa cum am aratat, suveranitatea prezinta doua aspecte bine cunoscute în dreptul public clasic: independenta si suprematia. Suprematia consta în aceea ca statul suveran este, în drept, cea mai puternica dintre toate colectivitatile publice pe care le include si dintre toate subiectele de drept existente în interiorul sau. Suprematia desemneaza deci aspectul pozitiv al suveranitatii, faptul ca ea este apreciata prin comparatie cu tot ce este interior si inferior sferei statale.
Astfel, în zbuciumata sa istorie, poporul român a fost lipsit de dreptul de a decide liber de destinele tarii, caci dominatia straina s-a manifestat secole în sir, iar cucerirea independentei de stat în urma razboiului româno-ruso-turc din 1877, desi a permis afirmarea tot mai viguroasa a poporului nostru ca natiune de sine statatoare, a însemnat numai un pas spre cucerirea suveranitatii. România a continuat sa fie aservita economic si politic puterilor straine. Evenimentele istorice, printre care cele doua razboaie mondiale nu pot sa nu fie mentionate, au afectat, prin desfasurarea si urmarile lor, suveranitatea României.
Începând cu secolul al XlX-lea, constitutiile române au consacrat în formulari din ce în ce mai clare suveranitatea si independenta statului. Astfel, Statutul desvoltator al Conventiei de la Paris din 7/9 august 1858, primul text cu valoare de lege fundamentala din istoria moderna a Românei, a suferit în 1862 unele "modificari îndeplinitorii" printre care, subliniata în chiar textul vremii, este mentionarea faptului ca "Principatele Unite pot în viitor a modifica si a schimba legile care privesc adminis-tratiunea lor din launtru, cu concursul legal al tuturor puterilor stabilite, si fara nici o interventiune". Acest veritabil sâmbure de independenta a fost ulterior reluat în toate textele constitutionale referitoare la caracterizarea statului român.
Suveranitatea si independenta României îsi gasesc si trebuie sa îsi gaseasca garantiile în economia româneasca, în existenta fortelor armate, în capacitatea de aparare a tarii. Totodata se constituie în puternice garantii eficiente pentru suveranitatea si independenta statelor în general si, prin urmare, si pentru România, climatul international de destindere, cooperare, încredere si securitate, organismele internationale (O.N.U.) organismele sale specializate, Consiliul Europei, alte organisme internationale) la care participa si tara noastra.
Articolul 2 din Constitutia României arata ca suveranitatea nationala apartine poporului român, care o exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum.
Suveranitatea puterii de stat a României se fundamenteaza pe conceptul de suveranitate nationala, cu toate consecintele ce decurg din acest fapt.
Puterea de stat nu se poate exercita direct de catre popor, ci numai prin organele reprezentative. Iata însa ca legea noastra fundamentala a înteles sa combine regimul juridic al suveranitatii nationale exprimata în forma statala cu unele avantaje ale conceptului de suveranitate populara, mai precis cu exercitarea directa a puterii de stat de catre popor prin modalitatea referendumului.
|
