Caracterele statului romān
Trasaturile statului romān rezulta din dispozitiile constitutionale īn vigoare. Astfel, īn articolul l al Constitutiei Romāniei adoptata prin referendum la 8 decembrie 1991 a 10310i813k sa cum a fost reformulat acest text īn urma revizuirii din cursul anului 2003, statul romān este caracterizat ca fiind un stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil, stat de drept, democratic si social.
1. Romānia - stat national
Caracterul national al statului romān exprima o trasatura a acestuia ce vizeaza unul din elementele sale constitutive, anume populatia. Asa cum am aratat deja, natiunea reprezinta unul din elementele constitutive ale statului, ea putānd fi definita ca populatia de ieri, de azi si de māine. Natiunea exprima istoria, continuitatea si mai ales comunitatea spirituala si materiala, īn cadrul populatiei unui stat, de regula, distingem trei categorii de persoane si anume cetatenii, strainii si apatrizii; aceste doua categorii de la urma nu sunt incluse īn categoria natiune.
Formarea statului romān ca stat national unitar este rodul unui proces istoric īndelungat, proces dominat de lupta poporului romān pentru unitate si independenta, pentru eliberarea nationala si sociala. Formarea statului national romān a fost mult timp īntārziata deoarece īn aceasta parte a Europei capitalismul s-a dezvoltat mult mai tārziu si mai lent decāt īn apus. La aceasta s-a adaugat jugul strain, īndeosebi cel otoman. Un moment important īn formarea statului national unitar romān 1-a constituit unirea Moldovei cu Ţara Romāneasca, īn 1859. Desavārsirea statului national unitar romān s-a realizat īn 1918 prin unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu Romānia. Formarea statului national unitar romān a fost opera īntregii natiuni romāne.
Trebuie īnsa precizat ca, īn decursul istoriei, anterior formarii statului national unitar, pe teritoriul tarii noastre alaturi de romāni s-au asezat si maghiari, evrei, romi si germani, precum si, īntr-un numar mai mic, oameni de alte nationalitati. Acestia au muncit si luptat alaturi de romāni, au suferit īmpreuna cu romānii si se bucura astazi de drepturi egale cu romānii. Caracterul national al statului romān nu urmareste decāt sa sublinieze originile istorice ale statului si natiunii romāne. Prin aceasta subliniere nu se poate aduce nici un prejudiciu nici unei persoane care detine cetatenia romāna, īntrucāt, asa cum am aratat, populatia unui stat este alcatuita din totalitatea persoanelor care au cetatenia unui stat, indiferent de originea lor, de nationalitate sau de orice alte criterii.
2. Romānia - stat suveran si independent
Redactarea articolului l din Constitutie poate ridica unele semne de īntrebare daca se are īn vedere faptul ca, dupa cum am aratat, suveranitatea prezinta doua aspecte bine cunoscute īn dreptul public clasic: independenta si suprematia. Suprematia consta īn aceea ca statul suveran este, īn drept, cea mai puternica dintre toate colectivitatile publice pe care le include si dintre toate subiectele de drept existente īn interiorul sau. Suprematia desemneaza deci aspectul pozitiv al suveranitatii, faptul ca ea este apreciata prin comparatie cu tot ce este interior si inferior sferei statale.
Astfel, īn zbuciumata sa istorie, poporul romān a fost lipsit de dreptul de a decide liber de destinele tarii, caci dominatia straina s-a manifestat secole īn sir, iar cucerirea independentei de stat īn urma razboiului romāno-ruso-turc din 1877, desi a permis afirmarea tot mai viguroasa a poporului nostru ca natiune de sine statatoare, a īnsemnat numai un pas spre cucerirea suveranitatii. Romānia a continuat sa fie aservita economic si politic puterilor straine. Evenimentele istorice, printre care cele doua razboaie mondiale nu pot sa nu fie mentionate, au afectat, prin desfasurarea si urmarile lor, suveranitatea Romāniei.
Īncepānd cu secolul al XlX-lea, constitutiile romāne au consacrat īn formulari din ce īn ce mai clare suveranitatea si independenta statului. Astfel, Statutul desvoltator al Conventiei de la Paris din 7/9 august 1858, primul text cu valoare de lege fundamentala din istoria moderna a Romānei, a suferit īn 1862 unele "modificari īndeplinitorii" printre care, subliniata īn chiar textul vremii, este mentionarea faptului ca "Principatele Unite pot īn viitor a modifica si a schimba legile care privesc adminis-tratiunea lor din launtru, cu concursul legal al tuturor puterilor stabilite, si fara nici o interventiune". Acest veritabil sāmbure de independenta a fost ulterior reluat īn toate textele constitutionale referitoare la caracterizarea statului romān.
Suveranitatea si independenta Romāniei īsi gasesc si trebuie sa īsi gaseasca garantiile īn economia romāneasca, īn existenta fortelor armate, īn capacitatea de aparare a tarii. Totodata se constituie īn puternice garantii eficiente pentru suveranitatea si independenta statelor īn general si, prin urmare, si pentru Romānia, climatul international de destindere, cooperare, īncredere si securitate, organismele internationale (O.N.U.) organismele sale specializate, Consiliul Europei, alte organisme internationale) la care participa si tara noastra.
Articolul 2 din Constitutia Romāniei arata ca suveranitatea nationala apartine poporului romān, care o exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum.
Suveranitatea puterii de stat a Romāniei se fundamenteaza pe conceptul de suveranitate nationala, cu toate consecintele ce decurg din acest fapt.
Puterea de stat nu se poate exercita direct de catre popor, ci numai prin organele reprezentative. Iata īnsa ca legea noastra fundamentala a īnteles sa combine regimul juridic al suveranitatii nationale exprimata īn forma statala cu unele avantaje ale conceptului de suveranitate populara, mai precis cu exercitarea directa a puterii de stat de catre popor prin modalitatea referendumului.
|
