Caracterizarea generala a infractiunilor contra persoanei
1. Obiectul infractiunilor contra persoanei
A. Obiectul juridic generic îl constituie relatiile sociale care privesc apararea persoanei privita sub totalitatea atributelor sale (viata, integritatea corporala, inviolabilitatea sexuala, libertatea, demnitatea).
Toate aceste infractiuni prezinta un ridicat grad generic de pericol social, determinat, pe de o parte, de importanta valorilor sociale ce constituie obiectul protectiei penale si de gravele urmari pe care le poate avea pentru comunitate savârsirea acestor infractiuni, iar pe de alta parte, de faptul ca infractiunile contra persoanei se realizeaza, de regula, prin utilizarea unor mijloace sau procedee violente si au o frecventa deseori mai ridicata în raport cu alte categorii de infractiuni[1].
B. Obiectul juridic special îl constituie relatiile sociale referitoare la fiecare din atributele esentia 21421q1613v le ale persoanei (viata, integritatea corporala, libertatea, demnitatea etc.) si privite ca drepturi absolute ale acesteia, opozabile tuturor, erga omnes[2]. Aceste drepturi, denumite si drepturi personale nepatrimoniale, sunt inseparabil si indisolubil legate de persoana omului, prin ele este garantata si se ocroteste personalitatea omului, atât sub aspect fizic, material împotriva faptelor care aduc atingere existentei fiintei umane ori integritatii sale corporale, cât si sub aspectul drepturilor persoanei de a se manifesta în mod liber în societate cu respectarea atributelor personalitatii sale (libertatea de a actiona, demnitatea, inviolabilitatea sexuala, a secretului etc.). În doctrina penala, de asemenea, se recunoaste ca în sfera protectiei penale sunt cuprinse acele drepturi absolute, legate intim de persoana umana, denumite si drepturi ale personalitatii, care sunt garantate prin relatiile instituite de stat pentru a apara diferitele atribute fundamentale ale omului .
C. Obiectul material îl reprezinta corpul victimei atunci când prin actiunea (inactiunea) ilicita sunt vizate valori precum: viata, integritatea corporala, sanatatea, libertatea fizica ori viata sexuala. Este indiferent daca acel corp apartine unei persoane tinere sau în vârsta ori daca persoana este sau nu în plenitudinea facultatilor fizice sau psihice. Este necesar ca persoana respectiva sa fie în viata, iar faptuitorul sa actioneze asupra corpului acesteia.
2. Subiectii infractiunilor
A. Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunilor contra persoanei, de regula, poate fi orice persoana, deoarece legea nu prevede cerinta ca subiectul sa aiba vreo calitate; totusi la unele infractiuni legea cere ca subiectul activ sa aiba o anumita calitate, de pilda, la pruncucidere (subiectul trebuie sa aiba calitatea de mama a noului nascut), sau la infractiunea de incest (subiectul trebuie sa fie ascendent, des cendent ori frate-sora). La unele infractiuni, calitatea subiectului activ atrage încadrarea faptei într-o varianta agravata a infractiunii ca, de exemplu, la uciderea din culpa când subiectul activ este conducatorul de autovehicul.
De regula, infractiunile contra persoanei se pot comite si în participatie (pluralitate de subiecti activi), fie ca este vorba de participatie proprie, fie improprie. Uneori nu este posibila participatia (cazul infractiunilor neintentionate) ori nu sunt posibile decât anumite forme de participatie (de pilda, coautoratul nu este posibil decât în cazul infractiunilor intentionate si care nu se savârsesc în persoana proprie).
B. Subiectul pasiv sau victima este persoana fizica ale carei viata, integritate fizica, sanatate, libertate sau demnitate au fost lezate prin savârsirea faptelor incriminate.
3. Latura obiectiva
A. Elementul material al infractiunilor contra persoanei se realizeaza, de regula, prin actiuni, acestea fiind de o mare varietate: ucidere, lovire, amenintare, actul sexual, atingerea onoarei etc. La unele infractiuni, elementul material nu se poate realiza decât prin actiune, ca de exemplu, la viol, calomnie; la alte infractiuni elementul material poate fi o inactiune (de exemplu, în cazul omorului, pruncuciderii, uciderii din culpa etc.).
B. În toate cazurile, infractiunile contra persoanei produc si o urmare imediata, prevazuta expres sau implicit în textul de incriminare. În raport de existenta urmarii imediate, vom deosebi infractiunile de rezultat de cele de simpla actiune.
C. Mijloacele de savârsire a faptei sunt, în general, irelevante pentru existenta infractiunilor contra persoanei, dar, în unele cazuri, folosirea anumitor mijloace conditioneaza fie existenta infractiunii în forma simpla (violenta sau amenintarea, în cazul santajului), fie existenta unor forme mai grave (mijloace care pun în pericol viata mai multor persoane, în cazul omorului calificat).
De asemenea, uneori locul sau timpul savârsirii faptei conditioneaza existenta infractiunii ca atare sau a unei forme calificate (în public - în cazul calomniei - sau în timpul noptii - în cazul violarii de domiciliu).
D. Atunci când legea conditioneaza incriminarea de existenta unei urmari materiale invocate, va trebui sa se stabileasca raportul de cauzalitate între fapta si rezultat. În cazul infractiunilor de simpla actiune nu exista o asemenea necesitate.
4. Latura subiectiva
A. Sub aspectul formei de vinovatie, infractiunile contra persoanei pot fi savârsite cu intentie (omorul, calomnia), cu praeterintentie (lovirile, vatamarile corporale si vatamarile cauzatoare de moarte), sau din culpa (uciderea din culpa, vatamarea corporala din culpa). Stabilirea formei de vinovatie cu care a actionat faptuitorul si a modalitatilor corespunzatoare fiecarei forme prezinta importanta pentru încadrarea juridica a faptei si, uneori, pentru individualizarea sanctiunii.
B. De regula, mobilul cu care a actionat infractorul sau scopul urmarit de acesta nu prezinta relevanta pentru existenta infractiunii, ci doar pentru dozarea pedepsei.
Numai ca exceptie, uneori, legiuitorul cuprinde mobilul sau scopul fie ca cerinta a continutului incriminarii, fie ca circumstanta agravanta [art. 175 lit. c), g) si h) C. pen. sau art. 176 lit. c) C. pen.].
Omorul calificat este o varianta a omorului simplu, în continutul lui sunt prevazute elemente sau împrejurari agravante.
5. Forme. Modalitati. Sanctiuni
A. Forme. Infractiunile contra persoanei sunt susceptibile, de regula, de o desfasurare în timp, ca urmare, pot avea forme imperfecte, cum ar fi actele pregatitoare sau tentativa.
Actele pregatitoare, desi posibile la majoritatea infractiunilor contra persoanei, totusi, nu sunt incriminate, iar în unele cazuri se absorb în tentativa, ca de exemplu, la infractiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
Tentativa, posibila la aproape toate infractiunile contra persoanei, nu se sanctioneaza decât la o parte dintre acestea.
Consumarea infractiunilor contra persoanei are loc în momentul când se produce urmarea imediata descrisa în norma de incriminare (rezultatul vatamator sau starea de pericol).
B. Modalitati. Faptele contra persoanei pot fi incriminate sub numeroase modalitati normative: simple, calificate (atenuate sau agravate). Fiecare modalitate normativa poate cunoaste, la rândul sau, nenumarate modalitati faptice, de realizare concreta, determinate de împrejurarile concrete în care fapta a fost comisa, în raport cu mijloacele folosite, cu locul si timpul, cu relatiile dintre infractor si victima, cu mobilul, putând defini savârsirea faptei.
C. Sanctiuni. Pedeapsa difera în functie de gravitatea infractiunii. Astfel, omorul deosebit de grav este sanctionat cu pedeapsa detentiunii pe viata, pe când insulta, cu amenda. Atât detentiunea pe viata, cât si amenda nu sunt prevazute singure, ci alternativ cu pedeapsa închisorii. Pedeapsa închisorii poate fi, însa, prevazuta si singura (omor, viol, ucidere din culpa etc.).
La unele infractiuni se
prevede si pedeapsa complementara constând în interzicerea unor drepturi; la
altele, aceasta pedeapsa se prevede expres, în baza si în conditiile art.
|
