Caracterizarea generala a infractiunilor contra patrimoniului

Ocrotirea patrimoniului prin normele dreptului penal a constituit dintotdeauna un obiectiv prioritar al oricarui sistem de drept, patrimoniul reprezentānd o componenta importanta a vietii de zi cu zi a oricarei persoane fizice sau juridice, de care depinde atāt satisfacerea cerintelor curente, dar mai ales prosperitatea, la nivel individual, precum si micro sau macro-social.

Legislatia penala romāna, īn contextul legislatiilor penale moderne ale Europei, a pla­sat, īn decursul timpului, printre cele mai de seama reglementari juridico-penale i n­frac­tiunile contra proprietatii (Codul Cuza) sau contra patrimoniului (Codul Carol al II-lea).

Īn actuala formulare a Codului penal romān, intrat īn vigoare la 1 ianuarie 1969 ş 18318t199s ;i cu publicarile ulterioare pāna la nivelul Legii nr. 140/1996, aceste infractiuni au fost comasate īntr-un titlu unic: "Infractiuni contra patrimoniului", dupa ce anterior sub­zistasera doua titluri distincte (infractiuni contra avutului personal sau particular si infractiuni contra avutului obstesc).

Raspunzānd exigentelor constitutionale care īn art. 135 alin. (2) din legea fundamentala stipuleaza ca: "Proprietatea este publica sau privata", iar īn alin. (3) mentioneaza ca: "Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale", Codul penal si alte norme speciale cuprinzānd dispozitii penale asigura o protectie corespunzatoare a patrimoniului, indiferent daca acesta este public sau privat, printr-un sistem unic, parificat de reglementari si sanctiuni.

Daca īn materia dreptului civil patrimoniul presupune totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le are o persoana si care au o valoare economica, īn sensul ca pot fi evaluate īn bani, sau cu alte cuvinte, totalitatea drepturilor si datoriilor actuale si viitoare ale unei persoane , īn domeniul dreptului penal, notiunea de patrimoniu are un īnteles mai restrāns si se refera la bunurile privite nu ca o universalitate, ci īn individualitatea lor susceptibila de a fi apropriate de faptuitor prin mijloace frau­du­loase ori de a fi distruse, deteriorate, tainuite, gestionate fraudulos etc.

Īn acceptiunea legii penale, patrimoniul si drepturile legate de acesta sunt aparate doar īn masura īn care acestea sunt pastrate īn starea īn care se aflau pāna īn momentul activitatii ilicite a faptuitorului. Ulterior executarii actului infractional, valori­ficarea drepturilor patrimoniale privitoare la acel bun nu mai este posibila, decāt doar īn masura solutionarii penale a acelei cauze, inclusiv prin exercitarea actiunii civile īn cadrul procesului penal.

1. Conditii preexistente

A. Obiectul juridic generic al infractiunilor contra patrimoniului este reprezentat de valoarea sociala pe care o constituie patrimoniul si ansamblul relatiilor sociale ce se nasc, se desfasoara si se dezvolta īn legatura cu respectiva valoare sociala, īndeo­sebi sub aspectul drepturilor reale privitoare la bunuri, inclusiv sub aspectul obligatiei de a mentine situatia juridica initiala a bunului ce face parte din acel patrimoniu.

Unele infractiuni, cum ar fi tālharia sau pirateria, au un obiect juridic complex, deoa­rece, īn principal, afecteaza valoarea sociala pe care o denumim patrimoniu, iar īn secundar, valoarea sociala pe care o reprezinta viata, sanatatea, integritatea cor­porala, libertatea persoanei.

B. Obiectul material al infractiunilor contra patrimoniului īl constituie bunurile mobile sau imobile īmpotriva carora a fost orientata activitatea infractionala.

Obiectul material va fi, īn toate situatiile, un bun mobil la infractiunile de furt, tālharie, abuz de īncredere, delapidare sau īnsusirea bunului gasit.

Unele infractiuni, cum ar fi distrugerea (īn oricare dintre variantele sale) sau tul­burarea de posesie pot avea ca obiect material un imobil asupra caruia se īndreapta activitatea infractionala a faptuitorului.

C. Subiectul activ la cele mai multe dintre infractiunile contra patrimoniului poate fi orice persoana, īn masura īn care legea nu prevede o calitate speciala pentru acesta.

La unele infractiuni, cum este cazul delapidarii sau al distrugerii din culpa (art. 219 alin. ultim), legea stabileste o calitate speciala a subiectului activ, si anume, cea de functionar gestionar sau functionar administrator, īn primul caz, ori conducator al unui mijloc de transport īn comun sau membru al personalului care asigura direct secu­ritatea unor asemenea transporturi, īn situatia celei de-a doua infractiuni. Calitatea respectiva trebuie sa fie īndeplinita inclusiv de cei care sunt coautori la aceste infractiuni.

Īntr-o proportie semnificativa, infractiunile contra patrimoniului se savārsesc īn participatie penala, fie sub forma coautoratului, instigarii sau complicitatii. Este posi­bila si participatia improprie, īn masura īn care la interventia intentionata a instigato­ru­lui sau complicelui, autorul a actionat din culpa sau fara vinovatie.

Īn doctrina si practica dreptului penal se apreciaza ca poate exista coautorat la infractiunea de abuz de īncredere doar īn masura īn care bunul mobil a fost īncre­dintat faptuitorilor īn grija lor comuna, iar la gestiunea frauduloasa doar atunci cānd faptuitorii aveau obligatia comuna de a administra sau conserva bunurile

D. Subiect pasiv al infractiunilor contra patrimoniului poate fi orice persoana fizica sau juridica, dupa caz, precum si statul īn masura īn care bunurile asupra carora a fost īndreptata activitatea infractionala constituie obiect exclusiv al proprietatii publice.

Problema subiectului pasiv poate cunoaste unele interpretari, īn masura īn care, pe lānga subiectul pasiv principal, apare si un subiect pasiv secundar (adiacent). Ast­fel, īn cazul infractiunilor de distrugere la care subiectul pasiv principal este persoana fizica sau juridica careia īi apartine bunul, putem avea si un subiect pasiv secundar īn persoana celui care avea asupra bunului distrus anumite drepturi care nu mai pot fi valorificate, cum este cazul creditorului ipotecar sau al uzufructuarului.

O problema aparte apare īn cazul infractiunilor complexe: tālharia si pirateria. Pornind de la particularitatile de ordin obiectiv ale acestor infractiuni, vor exista si une­le diversificari privind subiectul lor pasiv, atunci cānd, pe lānga persoana subiec­tului pasiv principal, al carui patrimoniu a fost lezat prin violenta, va exista si un su­biect pasiv secundar, si anume, persoana fizica ce suporta violentele exercitate de faptuitor, chiar daca aceasta nu a fost lezata īn drepturile sale patrimoniale.

La majoritatea infractiunilor contra patrimoniului nu sunt īntālnite conditii speciale de loc si timp pentru existenta infractiunii. Īn cazul furtului sau al tālhariei, cerintele speciale privind locul si timpul savārsirii infractiunii pot constitui doar circumstante de agravare a infractiunii.

2. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective a infractiunilor contra patrimoniului se poate prezenta fie sub forma unei actiuni, īn cele mai multe cazuri, fie a unei inactiuni. Din continutul legal al acestor infractiuni, se constata ca unele in­fractiuni au elementul material sub forma unei singure actiuni (furtul), altele sub forma unor actiuni alternative (delapidarea, distrugerea, tainuirea) ori cumulative (tālharia, pirateria), iar īn alte situatii, actiuni sau inactiuni alternative (īnsusirea bunului gasit).

Īn doctrina dreptului penal s-a exprimat parerea ca, īn raport de specificul fiecarei actiuni care constituie elementul material al infractiunii, se poate realiza o grupare a infractiunilor contra patrimoniului īn trei mari categorii: faptele de sustragere (furtul, tālharia, pirateria si tainuirea), faptele realizate prin frauda (abuzul de īncredere, ges­tiunea frauduloasa, īnselaciunea, delapidarea si īnsusirea bunului gasit), si faptele de samavolnicie (distrugerea si tulburarea de posesie).

b) Urmarea socialmente periculoasa consta īn producerea unei pagube patri­mo­niului unei persoane fizice sau juridice private sau al unei persoane juridice publice. Īn cazul tālhariei sau al pirateriei, fiind afectate si alte valori sociale, īn secundar, va apare si o alta urmare imediata retinuta īn mod adiacent de norma de incriminare. Atunci cānd vor exista si consecinte subsecvente ale infractiunii, cum sunt urmarile grave sau deosebit de grave, acestea vor fi retinute īn continutul agravat al infrac­tiunii.

c) Legatura de cauzalitate ce se realizeaza īntre elementul material si urmarea imediata rezulta, īn cazul anumitor infractiuni, din materialitatea faptei savārsite, iar īn alte situatii trebuie sa se dovedeasca prin probe.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se savārsesc infractiunile contra patrimoniului este, de regula, intentia directa sau indirecta. Īn cazul unor forme agravate ale tālhariei sau pirateriei, vinovatia se poate prezenta si sub aspectul praeterintentiei, iar īn mod cu totul deosebit, poate īmbraca si forma culpei īn varianta distrugerii din culpa.

3. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Īn evolutia executarii lor, infractiunile contra patrimoniului pot parcurge drumul de la acte pregatitoare, la tentativa si infractiunea consumata (epuizata), deoarece sunt infractiuni care, cel mai frecvent, se savārsesc prin actiune si cu forma de vinovatie a intentiei.

Actele pregatitoare, potrivit regulii generale, nu sunt incriminate la aceste infrac­tiuni.

Tentativa este sanctionata, potrivit prevederilor art. 222 C. pen., la infractiunile prevazute īn art. 201-212, 215, 215¹ si 218.

B. Modalitati. Infractiunile contra patrimoniului, īn raport de continutul lor legal, īmbraca modalitati normative stabilite printr-un continut īnchis de incriminare sau printr-un continut deschis care permite si alte modalitati decāt cele enumerate de legiuitor. Modalitatile faptice pot fi de o diversitate exceptionala.

C. Sanctiuni. Pe o extindere larga a pericolului social generic, infractiunile contra patrimoniului pot fi pedepsite alternativ cu īnchisoarea, īn limite reduse, si pedeapsa amenzii, ori cu pedeapsa īnchisorii mergānd pāna la limita speciala maxima de 25 ani.

La unele infractiuni, īn variante agravate, se prevede si pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi (furt calificat, tālharie, piraterie, īnselaciune, delapidare, distrugere calificata).

Īn masura īn care sunt īndeplinite conditiile art. 118 C. pen. va putea fi luata si masura de siguranta a confiscarii speciale.