Caracterizarea generala a infractiunilor contra patrimoniului

Ocrotirea patrimoniului prin normele dreptului penal a constituit dintotdeauna un obiectiv prioritar al oricarui sistem de drept, patrimoniul reprezentând o componenta importanta a vietii de zi cu zi a oricarei persoane fizice sau juridice, de care depinde atât satisfacerea cerintelor curente, dar mai ales prosperitatea, la nivel individual, precum si micro sau macro-social.

Legislatia penala româna, în contextul legislatiilor penale moderne ale Europei, a pla­sat, în decursul timpului, printre cele mai de seama reglementari juridico-penale i n­frac­tiunile contra proprietatii (Codul Cuza) sau contra patrimoniului (Codul Carol al II-lea).

În actuala formulare a Codului penal român, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 ş 18318t199s ;i cu publicarile ulterioare pâna la nivelul Legii nr. 140/1996, aceste infractiuni au fost comasate într-un titlu unic: "Infractiuni contra patrimoniului", dupa ce anterior sub­zistasera doua titluri distincte (infractiuni contra avutului personal sau particular si infractiuni contra avutului obstesc).

Raspunzând exigentelor constitutionale care în art. 135 alin. (2) din legea fundamentala stipuleaza ca: "Proprietatea este publica sau privata", iar în alin. (3) mentioneaza ca: "Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale", Codul penal si alte norme speciale cuprinzând dispozitii penale asigura o protectie corespunzatoare a patrimoniului, indiferent daca acesta este public sau privat, printr-un sistem unic, parificat de reglementari si sanctiuni.

Daca în materia dreptului civil patrimoniul presupune totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le are o persoana si care au o valoare economica, în sensul ca pot fi evaluate în bani, sau cu alte cuvinte, totalitatea drepturilor si datoriilor actuale si viitoare ale unei persoane , în domeniul dreptului penal, notiunea de patrimoniu are un înteles mai restrâns si se refera la bunurile privite nu ca o universalitate, ci în individualitatea lor susceptibila de a fi apropriate de faptuitor prin mijloace frau­du­loase ori de a fi distruse, deteriorate, tainuite, gestionate fraudulos etc.

În acceptiunea legii penale, patrimoniul si drepturile legate de acesta sunt aparate doar în masura în care acestea sunt pastrate în starea în care se aflau pâna în momentul activitatii ilicite a faptuitorului. Ulterior executarii actului infractional, valori­ficarea drepturilor patrimoniale privitoare la acel bun nu mai este posibila, decât doar în masura solutionarii penale a acelei cauze, inclusiv prin exercitarea actiunii civile în cadrul procesului penal.

1. Conditii preexistente

A. Obiectul juridic generic al infractiunilor contra patrimoniului este reprezentat de valoarea sociala pe care o constituie patrimoniul si ansamblul relatiilor sociale ce se nasc, se desfasoara si se dezvolta în legatura cu respectiva valoare sociala, îndeo­sebi sub aspectul drepturilor reale privitoare la bunuri, inclusiv sub aspectul obligatiei de a mentine situatia juridica initiala a bunului ce face parte din acel patrimoniu.

Unele infractiuni, cum ar fi tâlharia sau pirateria, au un obiect juridic complex, deoa­rece, în principal, afecteaza valoarea sociala pe care o denumim patrimoniu, iar în secundar, valoarea sociala pe care o reprezinta viata, sanatatea, integritatea cor­porala, libertatea persoanei.

B. Obiectul material al infractiunilor contra patrimoniului îl constituie bunurile mobile sau imobile împotriva carora a fost orientata activitatea infractionala.

Obiectul material va fi, în toate situatiile, un bun mobil la infractiunile de furt, tâlharie, abuz de încredere, delapidare sau însusirea bunului gasit.

Unele infractiuni, cum ar fi distrugerea (în oricare dintre variantele sale) sau tul­burarea de posesie pot avea ca obiect material un imobil asupra caruia se îndreapta activitatea infractionala a faptuitorului.

C. Subiectul activ la cele mai multe dintre infractiunile contra patrimoniului poate fi orice persoana, în masura în care legea nu prevede o calitate speciala pentru acesta.

La unele infractiuni, cum este cazul delapidarii sau al distrugerii din culpa (art. 219 alin. ultim), legea stabileste o calitate speciala a subiectului activ, si anume, cea de functionar gestionar sau functionar administrator, în primul caz, ori conducator al unui mijloc de transport în comun sau membru al personalului care asigura direct secu­ritatea unor asemenea transporturi, în situatia celei de-a doua infractiuni. Calitatea respectiva trebuie sa fie îndeplinita inclusiv de cei care sunt coautori la aceste infractiuni.

Într-o proportie semnificativa, infractiunile contra patrimoniului se savârsesc în participatie penala, fie sub forma coautoratului, instigarii sau complicitatii. Este posi­bila si participatia improprie, în masura în care la interventia intentionata a instigato­ru­lui sau complicelui, autorul a actionat din culpa sau fara vinovatie.

În doctrina si practica dreptului penal se apreciaza ca poate exista coautorat la infractiunea de abuz de încredere doar în masura în care bunul mobil a fost încre­dintat faptuitorilor în grija lor comuna, iar la gestiunea frauduloasa doar atunci când faptuitorii aveau obligatia comuna de a administra sau conserva bunurile

D. Subiect pasiv al infractiunilor contra patrimoniului poate fi orice persoana fizica sau juridica, dupa caz, precum si statul în masura în care bunurile asupra carora a fost îndreptata activitatea infractionala constituie obiect exclusiv al proprietatii publice.

Problema subiectului pasiv poate cunoaste unele interpretari, în masura în care, pe lânga subiectul pasiv principal, apare si un subiect pasiv secundar (adiacent). Ast­fel, în cazul infractiunilor de distrugere la care subiectul pasiv principal este persoana fizica sau juridica careia îi apartine bunul, putem avea si un subiect pasiv secundar în persoana celui care avea asupra bunului distrus anumite drepturi care nu mai pot fi valorificate, cum este cazul creditorului ipotecar sau al uzufructuarului.

O problema aparte apare în cazul infractiunilor complexe: tâlharia si pirateria. Pornind de la particularitatile de ordin obiectiv ale acestor infractiuni, vor exista si une­le diversificari privind subiectul lor pasiv, atunci când, pe lânga persoana subiec­tului pasiv principal, al carui patrimoniu a fost lezat prin violenta, va exista si un su­biect pasiv secundar, si anume, persoana fizica ce suporta violentele exercitate de faptuitor, chiar daca aceasta nu a fost lezata în drepturile sale patrimoniale.

La majoritatea infractiunilor contra patrimoniului nu sunt întâlnite conditii speciale de loc si timp pentru existenta infractiunii. În cazul furtului sau al tâlhariei, cerintele speciale privind locul si timpul savârsirii infractiunii pot constitui doar circumstante de agravare a infractiunii.

2. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective a infractiunilor contra patrimoniului se poate prezenta fie sub forma unei actiuni, în cele mai multe cazuri, fie a unei inactiuni. Din continutul legal al acestor infractiuni, se constata ca unele in­fractiuni au elementul material sub forma unei singure actiuni (furtul), altele sub forma unor actiuni alternative (delapidarea, distrugerea, tainuirea) ori cumulative (tâlharia, pirateria), iar în alte situatii, actiuni sau inactiuni alternative (însusirea bunului gasit).

În doctrina dreptului penal s-a exprimat parerea ca, în raport de specificul fiecarei actiuni care constituie elementul material al infractiunii, se poate realiza o grupare a infractiunilor contra patrimoniului în trei mari categorii: faptele de sustragere (furtul, tâlharia, pirateria si tainuirea), faptele realizate prin frauda (abuzul de încredere, ges­tiunea frauduloasa, înselaciunea, delapidarea si însusirea bunului gasit), si faptele de samavolnicie (distrugerea si tulburarea de posesie).

b) Urmarea socialmente periculoasa consta în producerea unei pagube patri­mo­niului unei persoane fizice sau juridice private sau al unei persoane juridice publice. În cazul tâlhariei sau al pirateriei, fiind afectate si alte valori sociale, în secundar, va apare si o alta urmare imediata retinuta în mod adiacent de norma de incriminare. Atunci când vor exista si consecinte subsecvente ale infractiunii, cum sunt urmarile grave sau deosebit de grave, acestea vor fi retinute în continutul agravat al infrac­tiunii.

c) Legatura de cauzalitate ce se realizeaza între elementul material si urmarea imediata rezulta, în cazul anumitor infractiuni, din materialitatea faptei savârsite, iar în alte situatii trebuie sa se dovedeasca prin probe.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se savârsesc infractiunile contra patrimoniului este, de regula, intentia directa sau indirecta. În cazul unor forme agravate ale tâlhariei sau pirateriei, vinovatia se poate prezenta si sub aspectul praeterintentiei, iar în mod cu totul deosebit, poate îmbraca si forma culpei în varianta distrugerii din culpa.

3. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. În evolutia executarii lor, infractiunile contra patrimoniului pot parcurge drumul de la acte pregatitoare, la tentativa si infractiunea consumata (epuizata), deoarece sunt infractiuni care, cel mai frecvent, se savârsesc prin actiune si cu forma de vinovatie a intentiei.

Actele pregatitoare, potrivit regulii generale, nu sunt incriminate la aceste infrac­tiuni.

Tentativa este sanctionata, potrivit prevederilor art. 222 C. pen., la infractiunile prevazute în art. 201-212, 215, 215¹ si 218.

B. Modalitati. Infractiunile contra patrimoniului, în raport de continutul lor legal, îmbraca modalitati normative stabilite printr-un continut închis de incriminare sau printr-un continut deschis care permite si alte modalitati decât cele enumerate de legiuitor. Modalitatile faptice pot fi de o diversitate exceptionala.

C. Sanctiuni. Pe o extindere larga a pericolului social generic, infractiunile contra patrimoniului pot fi pedepsite alternativ cu închisoarea, în limite reduse, si pedeapsa amenzii, ori cu pedeapsa închisorii mergând pâna la limita speciala maxima de 25 ani.

La unele infractiuni, în variante agravate, se prevede si pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi (furt calificat, tâlharie, piraterie, înselaciune, delapidare, distrugere calificata).

În masura în care sunt îndeplinite conditiile art. 118 C. pen. va putea fi luata si masura de siguranta a confiscarii speciale.