Cauzele care īnlatura caracterul penal al faptei
Definitie Sunt anumite circumstante īn care s-a comis infractiunea si care fac ca fapta comisa sa nu aiba trasatura esentiala a infractiunii numita vinovatie.
Aceste circumstante sunt cele prevazute īn articolele cod penal
Potrivit art. 44, cod penal o persoana nu raspunde penal, deci nu exista infracti-une, daca aceasta comite o fapta prevazuta de legea penala pentru a se apara īn fata unui atac al altei persoane.
Īn cadrul legitimei aparari exista doua actiuni: actiunea persoanei care ataca si actiunea faptuitorului care se apara.
Conditiile de existenta a legitimei aparari
I. Conditiile referitoare la atac:
a) Atacul trebuie sa fie material, adica sa constea īn acte de natura fizica, nu īn acte de natura intelectuala sau morala. Astfel, insulta sau amenintarea nu sunt atacuri materiale.
b) Atacul sa fie direct, adica sa puna īn pericol nemijlocit persoana si drepturile acesteia, fara sa existe obstacole fizice īntre atacator si atacat.
c) Atacul sa fie imediat, adica sa fie īn curs de desfasurare sau iminent.
d) Atacul sa fie injust, adica sa constea īntr-o fapta ilicita a faptuitorului. Nu poate fi vorba de legitima aparare atunci cānd un infractor īl ataca pe politistul care vrea sa-l aresteze.
Atacul unui animal nu constituie niciodata legitima aparare. Atacatorul trebuie sa fie o persoana si sa aiba discernamānt. Īn cazul iresponsabililor, daca cel atacat stie ca se afla īn fata unui atac al unei persoane iresponsabile, atunci nu este vorba de legitima aparare, ci eventual de o stare de necesitate. Daca nu stia ca este un atac al unei persoane iresponsabile, se considera ca atacul este injust si ne aflam īn ipoteza unei legitime aparari.
e) Atacul sa puna īn pericol grav persoana celui atacat, viata si integritatea corporala a acestuia sau a altuia, drepturile sale, sau un interes obstesc.
Se pune problema īn doctrina si īn practica judiciara ce īnseamna pericol grav. Gravitatea se apreciaza de la caz la caz, neexistānd nici un fel de criteriu de departajare. Se considera ca, de lege ferenda, se impune abrogarea acestei conditii, deoarece pot fi comise abuzuri.
O alta problema este aceea daca exista legitima aparare atunci cānd se ataca patrimoniul (daca victima prinde īn flagrant infractorul care vrea sa-i fure un bun). Īn ultima perioada, instantele judecatoresti considera ca si atacul asupra patrimo-niului atrage legitima aparare.
De asemenea, s-a spus ca apararea trebuie sa fie fapta intentionata. Totusi, exista īn jurisprudenta germana cazuri de aparare din culpa.
II. Conditii referitoare la aparare:
a) Apararea sa vizeze persoana atacatorului.
b) Apararea sa fie proportionala cu atacul.
c) Apararea sa īnceteze īn momentul īn care īnceteaza atacul.
Depasirea limitelor legitimei aparari:
Īn cazul īn care apararea este disproportionala fata de atac, pot exista doua implicatii juridice:
1. Daca depasirea limitelor legitimei aparari se datoreaza starii de temere sau tulburare īn care s-a aflat faptuitorul, atunci potrivit art. 44 (3), cod penal (exces jusitificat de aparare), aceasta este asimilata legitimei aparari si īnlatura caracterul penal al faptei.
Ex: Īntr-o speta, cinci barbati īl ataca pe faptuitor, īnsa fara intentia de a-l omorī sau de a-i provoca o vatamare corporala grava. Acesta se sperie si īl ataca pe unul din cei cinci cu cutitul, īnjunghiindu-l.
2. Daca depasirea legitimei aparari nu este datorata unei stari de temere sau tulburare, raspunderea penala nu este īnlaturata, īnsa se va retine o circumstanta atenuanta.
Exista doua situatii speciale de legitima aparare:
a) Atunci cānd apararea consta īntr-o fapta din culpa. Īn ultima perioada se considera a fi legitima aparare si atunci cānd apararea este din culpa.
b) Legitima aparare putativa - Exista atunci cānd faptuitorul crede ca se afla īn fata unui atac si are motive īntemeiate sa creada acest lucru, desi īn realitate nu este asa. Are aceleasi efecte ca si legitima aparare.
Ex Atacatorul are un pistol de plastic, īnsa faptuitorul nu stie si īl īmpusca pe acesta.
Potrivit art. 45, cod penal este īn stare de necesitate acela care savārseste fapta pentru a salva, de la un pericol iminent si care nu putea fi īnlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau sau al altuia, ori un interes obstesc.
Conditiile de existenta a starii de necesitate
I. Conditiile starii de pericol:
Starea de pericol este situatia care poate fi datorata unor actiuni umane, de cele mai multe ori din culpa, unor actiuni ale animalelor sau ale naturii si care pun īn pericol una dintre valorile umane.
Exista unele diferente īntre atac si starea de pericol:
- Atacul poate fi determinat doar de o actiune intentionata a omului, iar starea de pericol poate fi determinata si de o actiune produsa din culpa.
- Atacul vizeaza doar viata, sanatatea si integritatea corporala a persoanei, iar starea de pericol poate viza si un bun.
a) Starea de pericol sa fie imediata, adica īn curs de desfasurare sau pe cale de a se declansa.
b) Sa puna īn pericol valorile sociale enuntate expres īn textul legii.
c) Pericolul sa fie inevitabil, adica sa nu poata fi īnlaturat altfel decāt prin comiterea unor fapte prevazute de legea penala.
II. Conditiile actiunii de salvare:
a) Sa fie necesara, adica pericolul sa nu fi putut fi īnlaturat altfel, iar daca faptuitorul are la dispozitie mai multe variante este obligat sa o aleaga pe cea mai putin pagubitoare. Daca faptuitorul putea sa actioneze īntr-un mod mai putin pagu-bitor, el va raspunde penal, dar se va retine o circumstanta atenuanta.
b) Actiunea de salvare sa fie proportionala cu pericolul care exista, adica prin comiterea faptei prevazute de legea penala faptuitorul nu trebuie sa provoace un rau mai mare decāt cel care s-ar fi produs daca nu intervenea. Nerespectarea acestei conditii duce la responsabilitatea penala si la retinerea unor circumstante atenuante.
Aceasta proportionalitate se analizeaza īn raport de momentul comiterii faptei prevazuta de legea penala, īn sensul ca, daca la momentul respectiv faptuitorul nu putea sa-si dea seama ca actiunea sa va produce consecinte mai grave decāt daca nu intervine, va continua sa existe stare de necesitate.
Unele persoane nu pot sa invoce starea de necesitate pentru a se salva pe sine. Īn aceasta categorie intra politistii, pompierii, capitanii de nave si aeronave, militarii, medicii de ambulanta.
Diferente īntre legitma aparare si starea de necesitate:
1) Ceea ce le determina. Astfel, legitima aparare o determina atacul, pe cānd starea de necesitate e determinata de o stare de pericol. Notiunea de stare de pericol este mult mai larga decāt cea de atac.
2) La starea de necesitate actiunea de salvare trebuie sa fie necesara, adica faptuitorul sa nu fi avut alta posibilitate, īn timp ce aceasta conditie nu este ceruta la legitima aparare.
3) La legitima aparare faptuitorul trebuie sa actioneze, īn mod obligatoriu, īmpotriva atacatorului, īn timp ce la starea de necesitate actiunea e, de regula, īndreptata īmpotriva altor valori.
3) Constrāngerea morala si constrāngerea fizica
Constrāngerea morala sau psihica exista atunci cānd, ca urmare a amenintarii unei persoane, faptuitorul este obligat sa comita fapta prevazuta de legea penala.
Persoana care comite acea fapta nu va raspunde penal, īn timp ce persoana care ameninta va raspunde pentru instigare. Raul cu care se ameninta trebuie sa fie cel putin la fel de important ca si raul ce se cere a fi savārsit.
Constrāngerea fizica sau forta majora presupune existenta unei forte de natu-ra fizica care determina comiterea faptei prevazute de legea penala de catre faptui-tor. Aceasta forta fizica ce determina constrāngerea poate fi de natura animala, naturala sau umana.
De cele mai multe ori este vorba de infractiuni omisive. De exemplu, faptuito-rul trebuie sa se prezinte la recrutare, dar circulatia este paralizata īn zona unde se afla, datorita conditiilor meteo nefavorabile. Se pot comite īnsa si infractiuni comisive.
Exista o constrāngere fizica atunci cānd faptuitorul nu are o alta posibilitate decāt sa comita infractiunea. La starea de necesitate īntotdeauna el are doua posibilitati, adica poate sa actioneze sau poate sa lase pericolul sa se produca.
4) Cazul fortuit
Reglementat īn art. 47, cod penal, cazul fortuit este situat, din punct de vedere al gradului de vinovatie, acolo unde se termina culpa fara prevedere si din aceasta cauza exclude vinovatia penala.
Conditiile cazului fortuit:
1) Faptuitorul sa nu fi prevazut rezultatul si īmprejurarile care l-au determinat.
2) Faptuitorul sa nu fi putut sa prevada nici rezultatul si nici īmprejurarile care au determinat acest rezultat.
Īn practica judiciara se afirma īn mod constant ca nu exista caz fortuit atunci cānd faptuitorul actiona, la momentul interventiei cauzei imprevizibile, cu nerspec-tarea unor dispozitii legale. Exista caz fortuit atunci cānd īntre nerespectarea dispozitiilor legale si producerea rezultatului nu exista raport de cauzalitate.
5) Iresponsabilitatea
Este starea psihica a unei persoane care nu poate sa īsi controleze actiunile sau nu poate sa conceapa efectele faptelor sale, datorita alienatiei mintale sau a altor situatii, cum ar fi somnambulismul.
Starea de iresponsabilitate trebuie sa existe īn momentul comiterii infractiunii. Daca e vorba de o infractiune cu durata de executare trebuie ca iresponsabilitatea sa se mentina pe toata durata comiterii infractiunii.
Daca faptuitorul alterneaza momentele de iresponsabilitate cu momentele de luciditate atunci va raspunde doar pentru actele comise īn stare lucida. Daca dupa momentul comiterii faptei persoana devine iresponsabila raspunderea penala va exista, īnsa procesul penal nu poate sa īnceapa pāna cānd persoana nu redevine responsabila. Aceasta stare se mai numeste si imunitate psihica.
6) Betia
Clasificare:
a) Betia completa - Apare atunci cānd autorul pierde controlul actiunilor sale.
b) Betia incompleta - Apare atunci cānd autorul are controlul actiunilor sale.
c) Betia voluntara - Apare atunci cānd autorul consuma intentionat alcool sau alte substante.
d) Betia involuntara - Apare atunci cānd se datoreaza actiunii altei persoane sau unui caz fortuit, deci nu exista consimtamāntul persoanei ce consuma substantele sau alcoolul.
Singurul caz cunoscut īn practica de caz fortuit la betia involuntara este acela īn care un angajat al unei fabrici de alcool s-a īmbatat cu vapori de alcool rezultati dintr-o explozie a unui cazan.
Aspecte penale ale betiei:
Betia involuntara completa e cauza ce īnlatura caracterul penal al faptei.
Betia voluntara, daca este produsa cu scopul ca faptuitorul sa prinda curaj, e circumstanta agravanta.
Betia voluntara poate fi, uneori, circumstanta atenuanta.
Betia voluntara este, uneori, element constitutiv al unei infractiuni.
Ex: conducerea īn stare de ebrietate
7) Minoritatea
Potrivit art. 50, cod penal minorii care la data comiterii faptei nu īmplinisera 14 ani nu raspund penal. Īn cazul infractiunii cu durata de executare se va tine cont doar de actele comise dupa īmplinirea vārstei de 14 ani.
8) Eroarea
Eroarea este reglementata īn art. 51, cod penal si este de doua feluri:
1. Eroarea de drept - Exista atunci cānd faptuitorul nu cunoaste sau cunoaste īn mod gresit o norma juridica de care depinde caracterul penal al faptei.
2. Eroarea de fapt - Consta īn necunoasterea sau cunoasterea gresita a unei stari, īmprejurari sau situatii de care depinde caracterul penal al faptei.
Eroarea mai poate fi clasificata īn:
3. Eroarea esentiala - Acea eroare care priveste unul din elementele constitu-tive ale infractiunii.
4. Eroarea neesentiala - Se refera la alte aspecte decāt elementele infractiunii, adica un element de care nu depinde caracterul penal al faptei.
1. Eroarea de drept
Potrivit art. 51, cod penal numai eroarea de drept nepenal īnlatura caracterul penal al faptei, īn timp ce eroarea de drept penal nu poate fi invocata pentru a īnlatura caracterul penal al faptei, deoarece ar contraveni principiului cunoasterii absolute a legilor penale. Īn legislatiile straine se īncearca eliminarea acestui principiu, doarece poate duce la situatii absurde (unele legi devin aplicabile chiar īnainte de a fi publicate).
2. Eroarea de fapt
Aceasta eroare īnlatura caracterul penal al faptei doar atunci cānd este esentiala (de exemplu, atunci cānd o persoana ia din cuier o haina foarte asemanatoare cu a sa crezānd ca este haina sa).
Este necesar ca eroarea sa nu se datoreze culpei faptuitorului. Asadar nu se admite eroarea atunci cānd faptuitorul, īn mod rezonabil, putea sa-si dea seama de situatia reala.
Exista trei situatii speciale de eroare de fapt:
a) Eroare asupra persoanei - error in personam
Consta īn cunoasterea gresita a identitatii victimei (atunci cānd faptuitorul confunda victima). Īntr-o astfel de situatie, pentru ca identitatea subiectului pasiv nu are relevanta pentru existenta infractiunii, se va retine o singura infractiune intentionata comisa īmpotriva persoanelor efectiv lezate.
b) Aberatio ictus - ,,devierea loviturii"
Apare īn situatia īn care faptuitorul vrea sa lezeze o anumita persoana dar, din cauza executarii gresite a infractiunii, lezeaza o alta persoana.
Īn raport de solutia care se da īntr-o astfel de situatie exista doua opinii:
Prima opinie, majoritara īn doctrina si īn practica judiciara, spune ca situatia e identica cu eroarea asupra persoanei, deci si īncadrarea juridica va fi aceeasi ca la error in personam.
Cea de-a doua opinie, la care se raliaza si prof. Florin Streteanu, spune ca situ-atia nu este identica cu eroarea asupra persoanei, deoarece eroarea apare īn momen-te diferite. Īn cazul erorii asupra persoanei faptuitorul greseste īn momentul luarii rezolutiei, iar executarea acestei rezolutii gresite este corecta. Īn schimb, la aberatio ictus rezolutia este corecta, īnsa executarea este gresita. Rezulta, potrivit acestei opinii, ca si solutiile date trebuie sa fie diferite. Astfel, la aberatio ictus se va retine un concurs de infractiuni īntre o fapta intentionata īn forma de tentativa comisa īmpotriva persoanei vizate si o fapta consumata din culpa īmpotriva persoa-nei efectiv lezate.
c) Aberatio delicti
Este situatia īn care faptuitorul doreste lezarea unui obiect juridic dar, din cauza executarii gresite a actului de executare, lezeaza un alt obiect juridic. Solutia instantei se va da ca la aberatio ictus.
Va exista tentativa la infractiunea intentionata asupra obiectului vizat si infracti-une din culpa, consumata, asupra obiectului efectiv lezat.
|
