Competenta exclusiva
1. Consideratii introductive
Competenta exclusiva este reglementata de Regulamentul 44/2001 in dispozitiile art.22, si prevede ipoteze de competenta exclusiva de 444c21e rogatoare de la regulile generale si speciale de jurisdictie.Mai mult decat atat, prorogarea conventionala de competenta este ineficace daca litigiul cade sub incidenta cazurilor instituite de art.22 al Regulamentului.
O alta caracteristica a competentei exclusive este accea ca, daca o instanta este sesizata cu o actiune ce tine de competenta exclusiva a unei alte instante dintr-un stat membru, cea dintai sesizata, isi va dispune din oficiu necompetenta, situatia fiind reglementata de art.25 a prezentului Regulament.
O situatie care se poate intalni totusi cu raritate este aceea in care mai multe instate au competenta exclusiva intr-un anumit litigiu.In acest caz, instanta mai intai sesizata va fi competena sa solutioneze litigiul celelate isi vor declina competenta.
Din capul locului trebuie facuta precizarea ca aplicabilitate art.22 in materia competentei exclusive depinde de faptul ca instantele se afla pe teritoriul unor state membre diferite, altfel se va aplica dreptul national in materie, este astfel necesar ca litigiul sa fie trans-frontalier.
De asemenea ca o ultima precizare, situatiile de competenta exclusiva sunt de stricta interpretare astfel ca nu se aplica unor ipoteze prin analogie.In acest sens s-a pronuntat si CJE stabilind faptul ca nu trebuie sa se faca o interpretare mai larga decat scopul in care a fost reglementat de vreme ce competenta exclusiva priveaza partile de la prorogarea conventionala a instantei iar in unele situati nici una dintre acestea nu va beneficia de jurisdictia de la domiciliul sau.
2. Competenta in materie de bunuri imobile si drepturi reale imobiliare
Potrivit art.22 al.1 al Regulamentului 44/2001, va fi competenta sa solutioneze un litigiu in materie de drepturi reale imobiliare sau de inchiriere a imobilelor, instanta de la locul situarii acestora.O situatie de exceptie este prevazuta in paragraful doi si anume ca instanta va fi aceea de la domiciliul paratului, fiind necesara indeplinirea a trei conditii:
a) sa existe un contract de inchiriere asupra unui imobil cu o durata de pana la ssase luni;
b) atat reclamantul cat si paratul sa fie domiciliati in acelasi stat membru;
c) locatarul trebuie sa fie persoana fizica[1].
Reglementarea adusa adusa de Regulamentul 44/2001 prin art.22 cu privire la competenta exclusiva este de o mai mare flexibilitate si liberalizare fata de reglementarea anterioara cea a Conventiei[2].Este foarte limpede faptul ca in zilele noastre de cele mai multe ori locatorii sunt persoane juridice si nu fizice astfel ca utilitatea renuntarii la imperativu ca acesta sa fie persoana fizica este evidenta.
De remarcat este si importanta si utilitatea paragrafului doi al art.22.Putem avea in vedere un exemplu de scoala.Doua persoane care sunt domiciliate in acelasi stat incheie un contract de inchiriere pe sase luni cu privire la o casa de vacanta ce se afla in alt stat.In caz de litigiu cu privire la executarea contractului ambele persoane potrivit paragrafului intai al art.22 al.1 ar trebui sa se deplaseze spre judecata la instanta unde se situeaza imobilul.O astfel de ipoteza nu este favorabila niciuneia dintre parti astfel ca paragraful doi al art. mai sus amintit flexibilizeaza reglementarea partile putandu-se judeca in fata instantei lor nationale.
In examinarea actiunilor care cad sub incidenta competentei exclusive, CJE a statuat importanta competentei instantei de la locul situarii imobilului:principalul motiv pentru care se confera jurisdictie instantei statului pe teritoriul caruia se afla situat imobilul este acela ca se afla in proximitatea obictului litigiului, putand face o mai buna stabilirea a starii de fapt si sa aplice normele nationale ale statului in cauza.Acest principiu statuat de CJE este in concirdanta cu principiile de drept international privat potrivit carora legea aplicabila imobilelor este aceea a statului pe teritoriul caruia se afla[3].
Competenta exclusiva prevazuta de art.22 al.1 acopera doar actiunile care privesc drepturi reale imobiliare nu si drepturi de creanta cum ar fi cererile in despagubire privind nexecutarea unui contract de vanzare-cumparare sau de retail .In ceea ce priveste locatiunea aceasta trebuie sa prevada in principal exploatarea imobilului si nu alte acte.Spre exemplu, o agentie de turism care nu sunt proprietare a unor case de vacanta si care ofera cazare, masa si alte servicii, ca urmare a nerespectarii contractului se iveste un litigiu,acesta va cadea sub incidenta art.15 al.1 sau art.15 al.3 cu privire la contractele incheiate de consumatori.
3. Competenta in materia validitatii constituirii si functionarii societatilor comerciale
Potrivit art.22 al.2, in cauzele care au ca obiect validitatea constituirii, nulitatea dizolvarea societatilor comerciale, ori validitatea deciziilor luate de catre organele acestora, va fi competenta instanta din statul contractant unde isi are sediul respectiva societate.
In paragraful al doilea se face precizarea ca determinarea domiciliului se face conform regulilor de drept international privat ale statului in cauza.Astfel nu se vor aplica dispozitiile art.60 in vederea determinarii sediului societatii[6].Aceasta prevedere a paragrafului doi este menit a asigura competenta exclusiva instantei dintr-un singur stat .
Aceasta dispozitie nu este la adapostul criticii.In statele contractante functioneaza preponderent doua teorii, cea a sediului sau a inregistrarii:
Astfel ca in state ca Austria, Rominia sau Germania se aplica teoria sediului care da importanta locului unde isi are organele de conducere, iar potrivit teoriei inregistrarii, sediul va fi in statul unde seinregistreaza societatea.Astfel de sistem se foloseste in Marea Britanie si Olanda.Totusi in Marea Britanie potrivit dreptului englez, persoanele juridice in sensul art.22 din Regulamentul 44/2001 au obligatia de a avea sediul in Anglia indiferent ca a fost sau nu inregistrata in statul respectiv.
4. Competenta in ceea ce priveste valabilitatea inregistrarilor in registrele publice
In litigiile privitoare la inscrierile in registrele publice potrivit al.3 al art.22 va fi competenta sa solutioneze litigiul, instanta de la locul unde se pastreaza respectivul registru.
Temeiul acestei prevederi consta in faptul ca o instanta a altui stat membru sa nu fie competententa a se implica in ceea ce priveste documentele cu caracter administrativ public ale altui stat membru.
5. Competenta in materia valabilitatii brevetelor,marcilor, desenelor si a modelelor industriale
Potrivit art.22 al.4, in ceea ce priveste inregistrarea sau valabilitatea brevetelor, marcilor, desenelor si modelelor industriale, precum si a altor drepturi similare care necesita depunerea sau inregistrarea,vor fi competente instantele din statul membru pe teritoriul caruia depunerea sau inregistrarea a fost solicitata, a avut loc sau, in temeiul unui instrument comunitar sau a unei conventii internationale, se considera ca a avut loc.
Trebuie facuta precizarea ca atribuirea competentei exclusive nu trebuie sa vina in contradictie cu prevederile Conventiei de la Munchen din 5 octombrie 1973, cu privire la acordarea de brevedete europene.Aceasta conventie reglementeaza o procedura unificata pentru eliberarea patentelor statelor contractante.Forta juridica a patentului european este aceiasi cu cea a unui patent eliberat de organele nationale ale statelor contractante
6. Competenta in materia executarii unei hotarari
Dupa cum prevede art.22 al.5, in ceea ce priveste executarea unei hotarari judecatoresti pronuntata de instanta unui stat contractant intr-un alt stat membru, va fii competenta instanta de pe teritoriul statului caruia a fost sau urmeaza a fii executata hotararea.Aceasta dispozitie presupune o veritabila competenta exclusiva care se confera instantei pe teritoriul statului unde urmeaza a fi executata, avandu-si originea in dreptul international public.
|
