Competenta in materia contractelor incheiate de consumatori

Competenta in materia contractelor incheiate de consumatori

Scopul prezentei sectiuni este acela de a proteja partea mai vulnerabila dintr-un contract in caz de litigiu survenita intre consumator si comerciant, prevazandu-se reguli de jurisdictie favorabile celor dintai.Mai mult, autonomia de voiinta este limitata deoarece clauzele de jurisdictie in principiu pot fi introduse numai dupa aparitia litigiului si intr-un numar limitat de situatii dupa cum prevede art.17 al Regulamentului.In pus, asemenea clauze sunt permise numai daca confera optiuni de jurisdictie consumatorului in plus fata de cele prevazute de Sectiunea 4 a Regulamentului 44/2001[1].Cu privire la conditiile de forma ale acestor clauze nu avem o reglemenentare expresa in cuprinsul Sectiunii 4 a Regulamentului 44/2001,cu toate astea putem face referire la prevederile art.23 ale aceluiasi Regulament care prevad con 656h76g ditiile de forma ale prorogarii de competenta .

Astfel ca un consumator poate fi actionat de catre cealalta parte contractanta numai la instanta de la domiciliul acestuia.Pe pe de alta parte consumatorul se poate adresa fie instantei de la domiciliul lui fie la cea de la domiciliul celeilate parti.Regulile de jurisdictie prevazute de in prezenta sectiune, nu trebuie sa contravina prevederilor art.4 si 5 al.5 din Regulament lucru identic intamplandu-se si la cometenta in materia contractelor de asigurare

Atunci cand consumatorul contracteaza cu un comerciant ce nu are domiciliul intr-unul din statele membre dar detine o agentie sucursala punct de lucru, iar litigiul ivit este in legatura cu exploatarea acestora,comerciantul ca si parte din contract va dobandi domiciliu in statul membru pe teritoriul caruia se afla sucursala agentia sau punctul de lucru.

Importanta prezentei sectiuni se rezuma numai la nivelul recunoasterii si executarii.O hotarare judecatoreasca pronuntata de o instanta a statelor membre nu mai face in principiu obiectul revizuirii atunci cand respecta dispozitiile prezentei sectiuni.In acest sens sunt edificatoare prevederile art.35 al.1 din Regulamentul 44/2001[3].In situatia in care o hotarare este pronuntata de o instanta alta decat cea competenta sectiunii 4 din Regulament, acea hotarare nu va putea fi pusa in executare in statul solicitant.

CJE a statuat ca principal obiectiv, necesitatea apararii unei categorii determinate de consumatori.Acestia aflandu-se pe o pozitie de inferioritate in raport cu vanzatorul din punct de vedere financiar, si in al doilea rand nu sunt comercianti care profesionisti fiind in aceasta materie cunosc foarte bine implicatiile ce le imputa achizitionare unor categorii de bunuri conform profesiunii lor.Dupa cum si CJE a statuat, este o derogare de la princpiile generale de competenta prevazute de art. 2 si art.5 al.1 din Regulament, avand un caracter special nu vor beneficia persoanele care nu pot justifica un interes[4].

Pentru a intra in campul de aplicare a Sectiunii 4 a Regulamentului 44/2001, trebuie sa existe un litigiu in legatura cu un contract incheiat de un consumator.Mai mult decat atat acel contract trebuie sa faca parte dintr-o enumerare limitativa prevazuta de art. 15 al.1 lit.a-c[5].

Art.15 al.3 prevede o situatie de exceptie in cazul contractelor de transport, contracte care nu vor intra sub incidenta sectiunii 4 a Regulamentului 44/2001, abstractie facand cele care presupun cazare si calatorie.Exemplu in acest sens este contractarea unui sejur prin intermediul unei firme de turism.Pe langa transportul propriu-zis sunt incluse si alte servicii de exemplu cazare, masa si eventual activitati interactive care sunt prevazute in contract acestea cazand sub incidenta art.15 al.1 lit.c

In Regulamentul 44/2001 nu avem prevazuta in mod expres o definitie unitara cu privire la contractele incheiate de consumatori,limitindu-se la precizarea ca potrivit art.15 un contract incheiat de consumatori este acela care nu tine de domeniul profesional al acestuia.scurta definitie este un imprumut din art.5 al Conventiei de la Roma privind legea aplicabila obligatiilor contractuale.

O lista de trei contracte care cad sub incidenta celor incheiate de consumatori in sensul Sectiunii 4 este prevazuta la art.15 al 1.

Astfel la lit.a a aceluiasi articol sunt prevazute contractele a caror plata se efectueaza in rate fixe egale si esalonate.Acestor tipuri de contracte li s-au acordat o atentie speciala datorita considerentelor sociale pe care le implica un credit.

Notiunea de credit nu este un concept uniform, CJE a definit notiunea ca fiind o tranzactie prin care pretul este platit in mai multe rate sau este legat de un contract de finantare.

Un alt tip de contract reglementat de art.15 al.1 este acela care are ca obiect un imprumut rambursabil in rate fixe egale si esalonate sau orice alta forma de credit incheiat in scopul finantarii vanzarii de bunuri mobile corporale.

O ultima categorie de contracte prevazuta la art.15 al.1 au un caracter mai cumprinzator exeptand pe cele mentionate la lit.a si b ale aceluisi articol..Pot fi incluse aici contractele de prestari servicii sau cele ce privesc folosirea unor licente de software[6].

Cu toate astea au aparut si o serie de neintelegeri in ceea ce priveste categria contractelor incheiate de consumatori, CJE fiind sesizata cu o cerere de a da o definitie acestei notiuni.

In caza Rudolf Gabriel[7], o companie germana Schlank si Schick vindea bunuri prin comanda on-line in Germania si Austria.Un cetatean austriac a primit mai multe scrisori la adresa de la domiciliul sau din Ulna, scrisori care il faceau sa inteleaga faptul ca este castigatorul unei sume de bani daca va cumpara bunuri de la companie de o valoare minimala.Astfel ca, domnul Rudolf Gabriel a facut comanda la acea valoare minimala dar nu a primit in schimb premiul promis.In conseciinta a actionat in justitie firma germana la instanta competenta de la domiciliul sau.

Intrebarea care s-a formulat la CJE de catre instanta nationala a fost aceea daca litigiul are sau nu natura contractuala in sensul Sectiunii 4.

Curtea a statuat ca intre vanzator si cumparator s-a nascut un contract de vanzare cumparare in sensul art.15 al.1 lit.a, cu toate ca in lipsa promisiunii de a oferi un premiu substantial mai mare in schimbul cumpararii produselor, cumparatorul nu ar fi contractat, nu face ca litigiul sa nu aiba natura contractuala”.In conseciinta instanta investita sa solutioneze privind contractul de vanare-cumparare va fi deopotriva competenta a solutiona si partea din litigiu cu privire la premiul promis.In acest sens CJE a statuat nevoia ca aceiasi instanta sa fie competenta a solutiona toate actiunile care prezinta o legatura foarte stransa contractul, si a nu se conferi jurisdictie mai multor instante pentru unul si acelati contract.

Intr-o cauza similara, dar totusi distincta, Petra Engler[8],CJE a statuat ca pretentiile reclamantei nu au o natura contractuala, intre reclamant si parat neexistand un raport in sensul art.16 din Regulament.Reclamanta, Petra Engler domiciliata in Austria a primit o scrisoare de la o firma din Germania care o facea sa inteleaga ca este fericita castigatoare a unui premiu in bani, prevazand conditiile de revendicare a acestuia.In aceiasi scrisoare, era si un catalog ce continea o serie de produse ale companiei care era menit a indemna petenta sa achizitioneze o serie de bunuri.Pentru ca nu si-a primit premiul promis reclamanta a actionat compania germana in fata instantei austrieci.

CJE a statuat ca nu suntem in prezenta unui litigiu de natura contractuala in sensul conferit de art.15 ci situatia cade sub incidenta art.5 al.1, reclamanta nu s-a angajat sa indeplineasca vreo obligatie aceea de a cumpara bunuri de la companie ci aceasta din urma s-a obligat sa premieze reclamanta[9].