Primul articol al Codului de procedura civila consacra principiul plenitudinii de jurisdictie a judecatoriilor. Prin urmare, toate celelalte instante au o jurisdictie de exceptie, īn sensul ca ele pot solutiona cauze civile īn prima instanta numai īn baza unor dispozitii normative care le atribuie īn mod expres o atare competenta. Textul pe care-l comentam admite doua categorii de exceptii de la regula plenitudinii de jurisdictie mentionata mai sus. O prima exceptie se refera la cauzele "date prin lege īn competenta altor instante". Īn acest sens, īnsusi Codul de procedura civila atribuie o competenta de fond - exceptie - tribunalelor judetene si curtilor de apel. A doua categorie de exceptii are ca obiect atributiile jurisdictionale conferite de lege "autoritatilor administratiei publice" sau altor "organe". Categoria de exceptii la care ne referim nu este prevazuta īn mod expres īn partea finala a art. 1 pct. 1 C. proc. civ. Ea poate fi īnsa dedusa cu usurinta din prevederile art. 1 pct. 2 C. proc. civ., text care atribuie judecatoriilor competenta de a solutiona "plāngerile īmpotriva hotarārilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate...". Aceasta īnseamna ca organele mentionate au si o competenta de fond, care le este recunoscuta prin dispozitii legale exprese. Īn paginile anterioare au fost indicate, cu titlu exemplificativ, organele care realizeaza jurisdictii speciale si carora legea le recunoaste atributii jurisdictionale.
Potrivit art. 1 pct. 2 C. proc. civ., judecatoriile sunt competente sa solutioneze si "plāngerile īmpotriva hotarārilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate". Aceste dispozitii procedurale impun unele precizari particulare. Īn primul rānd, remarcam ca actuala redactare a textului nu se 16516t1922q mai refera, īn mod expres, la "organele obstesti cu activitate jurisdictionala". Precizam ca īn regimul anterior a fost instituita o jurisdictie obsteasca ce se realiza prin intermediul comisiilor de judecata. Īn al doilea rānd, constatam ca legea se refera īn mod expres la calea procedurala a plāngerii. Prevederile legale cuprinse īn art. 1 pct. 2 C. proc. civ. dau expresie controlului judecatoresc exercitat de judecatorii cu privire la actele altor organe cu atributii jurisdictionale. Pe de alta parte, termenul de "plāngere" trebuie folosit īntr-un sens larg, adica īn sensul ca include īn continutul sau si orice alt mijloc procedural prin care se urmareste realizarea unui control judecatoresc, exercitat īn conditiile legii . Īn acest context, precizam ca īn legislatia noastra diferite dispozitii legale, din unele legi speciale, deschid calea controlului judecatoresc si prin mijlocul procedural al contestatiei. De asemenea, termenul de hotarāre, folosit īn acelasi text, trebuie interpretat si el īntr-un sens generic, anume īn sensul ca se refera la orice alt act jurisdictional, indiferent de denumirea sa (decizie, dispozitie etc.).
Unele dispozitii din legi speciale se refera la posibilitatea exercitarii controlului judecatoresc pe calea procedurala a plāngerii sau contestatiei. Īn continuare evocam cāteva din situatiile care se īncadreaza īn dispozitiile art. 1 pct. 2 C. proc. civ.: contestatiile īmpotriva solutiei date de primar īn legatura cu īnscrierile facute īn listele electorale [art. 16 alin. (5) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale]; plāngerile īmpotriva proceselor-verbale de constatare a contraventiilor silvice [art. 14 alin. (2) din Legea nr. 31/2000]; plāngerile īmpotriva proceselor-verbale de constatare a contraventiilor si de aplicare a sanctiunilor (art.31-32 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001); plāngerea īmpotriva refuzului executorului judecatoresc de a īndeplini un act sau de a efectua o executare silita [art. 53 alin. (2) din Legea nr. 188/2000].
Potrivit art. 1 pct. 3 C. proc. civ., judecatoriile judeca si "īn orice alte materii date prin lege īn competenta lor". Aceasta competenta diversa este atrasa doar īn temeiul unor dispozitii legale exprese. Īn aceasta privinta se poate constata ca atare dispozitiuni se regasesc chiar īn Codul de procedura civila, dar si īn unele reglementari speciale. Doar cu titlu de exemplu indicam unele situatii expres consacrate īn Codul de procedura civila si care atrag competenta judecatoriilor īn temeiul textului mentionat: cererile pentru asigurarea dovezilor (art. 236 C. proc. civ.); cererile de īndreptarea erorilor materiale strecurate īn propriile hotarāri (art. 281 C. proc. civ.); contestatiile īn anulare privind propriile hotarāri [art. 318 alin. (2) si art. 319 alin. (1) C. proc. civ.]; cererile de revizuire privitoare la propriile hotarāri [art. 323 alin. (1) C. proc. civ.]; contestatiile la executare, īn toate situatiile īn care judecatoria a solutionat cauza īn prima instanta si cānd, potrivit legii, aceasta este instanta de executare [art. 400 alin. (1) C. proc. civ.]; contestatiile privitoare la īntelesul, īntinderea si aplicarea dispozitivului hotarārii ce se executa, īn cazurile īn care judecatoria a īncuviintat titlul [art. 400 alin. (2) C. proc. civ.].
Mentionam, cu titlu exemplificativ, si unele dispozitii din legi speciale si care confera judecatoriilor competenta de a solutiona urmatoarele cereri sau litigii: solutionarea conflictelor de competenta dintre birourile notariale (art. 11 din Legea nr. 36/1995); solutionarea conflictelor de competenta dintre birourile executorilor judecatoresti (art. 11 din Legea nr. 188/2000); litigiile prevazute īn legea locuintei (art. 61 din Legea nr. 114/1996, republicata); cererile privitoare la anularea, rectificarea sau completarea actelor de stare civila si a mentiunilor īnscrise pe acestea (art. 57 din Legea nr. 119/1996); solutionarea cererilor privitoare la īnregistrarea asociatiilor si fundatiilor; cererile de reexaminare īmpotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru (art. 18 din Legea nr. 146/1997, astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004 de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003).
Competenta tribunalelor.
Tribunalele au, īn sistemul actual al Codului de procedura civila, au o competenta de fond, o competenta īn materie de apel, de recurs si o competenta diversa.
Competenta de fond sau īn prima instanta a tribunalelor, privita prin prisma tuturor atributiilor lor, este o competenta de exceptie. Privita īn concret, regula enuntata comporta īnsa si unele circumstantieri si precizari extrem de importante si aceasta mai cu seama dupa adoptarea si aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
Īn primul rānd, competenta tribunalelor īn materie comerciala este o competenta de drept comun. Īntr-adevar, din redactarea art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., rezulta ca tribunalele au competenta de a solutiona toate cererile īn materie comerciala, cu exceptia acelora al caror obiect are o valoare de pāna la 100.000 de lei. Acestea din urma intra īn caderea judecatoriilor. Īn competenta tribunalelor intra īnsa si cererile comerciale care nu au un caracter patrimonial.
Dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. au prilejuit īnsa si unele solutii diferite, ceea ce a determinat si interventia instantei supreme printr-o decizie pronuntata īn interesul legii. Totusi chiar si īn perioada imediat urmatoare modificarii Codului de procedura civila, prin Legea nr. 59/1993, instanta suprema a decis ca tribunalele sunt instante cu plenitudine de jurisdictie īn materie comerciala, avānd competenta de a solutiona atāt cererile ce nu au caracter patrimonial, īn cadrul procedurii necontencioase - cum sunt autorizarea functionarii societatilor comerciale - sau īn procedura contencioasa - cum ar fi excluderea unor asociati, dizolvarea societatii, declararea falimentului, - cāt si procesele patrimoniale avānd ca obiect o valoare de pāna la 10 milioane lei.
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 a amplificat competenta tribunalelor si īn litigiile de natura civila. Astfel, īn concret, īn urma modificarilor aduse art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalele judeca litigiile civile al caror obiect are o valoare de peste 100.000 de lei, cu exceptia cererilor de īmparteala judiciara. La aceasta exceptie, Legea nr. 219/2005, de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, a adaugat si cererile īn materie succesorala, cererile neevaluabile īn bani, precum si cele privind materia fondului funciar. Drept urmare, īn lumina actualei reglementari, toate cererile de īmparteala judiciara, cele īn materie succesorala si a fondului funciar, indiferent de plafonul lor valoric, sunt de competenta īn prima instanta a judecatoriilor. Unele din aceste exceptii exced ratiunile pentru care, īn considerarea criteriului valoric, se stabileste, adeseori, de legiuitorul romān, si nu numai, o competenta de fond īn favoarea unei instante superioare. Cel putin din acest punct de vedere exceptia ni se pare mai putin justificata. Īntr-adevar, īmpartelile judiciare si procesele succesorale sunt adeseori acelea īn cadrul carora se induc valori patrimoniale importante (īndeosebi atunci cānd masa partajabila este formata din bunuri imobile) si a caror valoare depaseste plafonul valoric de 100.000 de lei. Daca ar fi totusi sa cautam o legitimare a exceptiilor la care ne referim ea consta, dupa parerea noastra, īn imperativul descongestionarii instantei supreme de recursurile ce s-ar putea promova īn aceasta materie.
Exceptiile mentionate mai sus sunt importante si relativ extinse. Pe de alta parte, remarcam ca īn competenta judecatoriilor intra si toate litigiile neevaluabile īn bani. Īn aceste conditii, constatarea ce se impune din nou este aceea ca judecatoriile se īnfatiseaza īn lumina actualei reglementari ca instante de drept comun īn materie civila.
Tribunalele au o competenta de drept comun īn materia conflictelor de munca. Solutia legii se īntemeiaza īndeosebi pe necesitatea formarii de sectii specializate īn cadrul tribunalelor, īn scopul solutionarii acestei categorii de litigii. Este ceea ce rezulta fara putinta de tagada, chiar din dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. b ), text introdus īn Codul de procedura civila prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
Tribunalele au plenitudine de competenta īn materie de apel. Solutia nu face īndoiala si ea poate fi dedusa si din principiul potrivit caruia, īn materie civila, plenitudinea de jurisdictie este atribuita judecatoriilor.
Tribunalele au o competenta de exceptie si īn materia caii extraordinare de atac a recursului. Competenta de solutionare a recursurilor este limitata, cu titlu de principiu, la hotarārile pronuntate de judecatorii si care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului. Prin urmare, sfera hotarārilor judecatoresti care nu sunt supuse apelului este relativ restrānsa, astfel ca si competenta tribunalelor īn materie de recurs ramāne una de exceptie.
Determinarea concreta a hotarārilor ce pot forma obiect al recursului de competenta tribunalului trebuie sa se faca īn considerarea dispozitiilor art. 282 C. proc. civ. Potrivit acestui text, nu sunt supuse apelului hotarārile judecatoresti date īn prima instanta īn cererile introduse pe cale principala privind pensii de īntretinere, litigii al caror obiect are o valoare de pāna la 100.000 lei inclusiv, atāt īn materie civila, cāt si īn materie comerciala, actiunile posesorii, cele referitoare la īnregistrarile īn registrele de stare civila si luarea masurilor asiguratorii. Exista si alte situatii īn care calea de atac a apelului este suprimata, cum este cazul hotarārilor pronuntate asupra contestatiilor la executare, cu exceptia celor pronuntate īn temeiul art. 400 si 401 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, pot fi atacate numai pe calea recursului hotarārile prin care instanta ia act de renuntarea la drept [art. 247 alin. (4) C. proc. civ.], prin care se constata īnvoiala partilor (art. 273 C. proc. civ.), precum si ordonantele presedintiale [art. 582 alin. (1) C. proc. civ.].
O alta categorie importanta de "hotarāri" ce pot fi cenzurate pe calea recursului de competenta tribunalului se refera la īncheierile pronuntate de judecatorii īn diferite materii, cum sunt cele privitoare la: asigurarea dovezilor [art. 238 alin. (1) C. proc. civ.], suspendarea judecatii (art. 244 C. proc. civ.) si renuntarea la judecata [art. 246 alin. (2) C. proc. civ.].
Īn fine, tribunalelor le este recunoscuta, conform dispozitiilor art. 2 pct. 4 C. proc. civ., si o competenta diversa, adica "īn orice alte materii date prin lege īn competenta lor". Īn aceasta categorie intra īn primul rānd cauzele care au ca obiect solutionarea unor incidente privitoare la competenta sau compunerea instantei sesizate. Mentionam īn acest sens competenta tribunalelor de a solutiona urmatoarele categorii de cauze: conflictele de competenta dintre doua judecatorii din raza sa teritoriala (art. 22 C. proc. civ.); conflictele de competenta dintre o judecatorie si un organ cu activitate jurisdictionala (art. 22 C. proc. civ.); cererile de recuzare atunci cānd din cauza recuzarii nu se poate forma completul de judecata [art. 30 alin. (2) C. proc. civ.]; cererile de stramutare de la o judecatorie din raza teritoriala a acelui tribunal pentru motive de rudenie sau de afinitate [art. 39 alin. (1) C. proc. civ]. Tribunalele au, īn baza aceleiasi dispozitii procedurale, competenta de a solutiona si caile extraordinare de atac de retractare īndreptate īmpotriva propriilor lor hotarāri: contestatia īn anulare si revizuirea [art. 319 alin. (1) si art. 323 alin. (1) C. proc. civ.].
In finalul acestui comentariu trebuie sa amintim ca legea de organizare judiciara a preconizat si infiintarea unor tribunale specializate. Ele pot fiinta doar īn domeniile precizate de art. 36 alin. 3 C. proc. civ. Potrivit acestui text: "Īn cadrul tribunalelor functioneaza sectii sau, dupa caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, precum si, īn raport cu numarul cauzelor, sectii maritime si fluviale sau pentru alte materii".
La rāndul sau, art. 37 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 dispune ca: "Īn domeniile prevazute de art. 36 alin. 3) se pot īnfiinta tribunale specializate". Īn legatura cu aceste dispozitii legale se impun unele precizari.
Enumerarea facuta de art. 36 alin. 3 C. proc. civ. nu are un caracter limitativ. Aceasta īmprejurare rezulta din faptul ca īnsasi partea finala a textului amintit se refera la posibilitatea īnfiintarii de sectii specializate si "pentru alte materii". Pe de alta parte, este de observat ca legea nu enumera, īn forma sa actuala, si sectiile administrativ-fiscale printre categoriile de sectii specializate. Īn realitate ele functioneaza, īn prezent, la un numar important de tribunale, iar posibilitatea organizarii unor tribunale specializate nu este exclusa īn aceasta materie.
Legea nr. 304/2004, īn redactarea sa actuala, nu contine prevederi speciale privitoare la competenta tribunalelor specializate. Ea se limiteaza la precizarea ca: "Tribunalele specializate preiau cauzele de competenta tribunalului īn domeniile īn care se īnfiinteaza".
Este de remarcat, de asemenea, ca datele la care vor īncepe sa functioneze tribunalele specializate si localitatile īn care īsi vor desfasura activitatea se stabilesc, īn mod esalonat, prin ordin al ministrului justitiei, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii (art. 142 alin. 1 din Legea nr. 304/2004).
Prin urmare dispozitiile procedurale privitoare la competenta se vor aplica īn mod corespunzator si tribunalelor specializate.
Competenta materiala sau de atributiune a curtilor de apel este stabilita īn art. 3 C. proc. civ. Potrivit acestui text, curtile de apel au o competenta de fond, o competenta de control judiciar - apel si recurs - si o competenta diversa. Īn prima instanta, curtile de apel judeca procesele si cererile īn materie de contencios administrativ privind actele autoritatilor si institutiilor centrale. De remarcat ca potrivit textului comentat curtile de apel au o competenta de exceptie īn materia contenciosului administrativ.
Plenitudinea de competenta īn materia contenciosului administrativ revine tribunalelor, curtile de apel fiind, din acest punct de vedere, instante cu o competenta limitata. Īntr-adevar, īn prezent, curtile de apel au numai competenta de a solutiona litigiile de contencios administrativ privind actele autoritatilor si institutiilor centrale. Facem precizarea, deosebit de utila, potrivit careia prin autoritate publica se īntelege orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale care actioneaza, īn regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes public. De asemenea, art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004 asimileaza autoritatilor publice si "persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public".
Actuala redactare a textului comentat ne-a fost oferita īn urma adoptarii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, prin Legea nr. 219/2005. Sublinierea este deosebit de utila pentru a sesiza si o diferentiere de formulare si de continut īn raport cu prevederile cuprinse īn Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004: "Litigiile privind actele administrative emise sau īncheiate de autoritatile locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, de pāna la 500.000 lei, se solutioneaza, īn fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau īncheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 lei, se solutioneaza, īn fond, de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege speciala nu se prevede altfel".
Este īnsa de observat ca plenitudinea de competenta a curtilor de apel, īn sensul precizat mai sus, vizeaza doar litigiile de contencios administrativ propriu-zise, nu si pe cele cu caracter fiscal. Īn privinta acestora din urma, Legea nr. 554/2004 a realizat o departajare de atributii ce nu tine seama de calitatea sau ierarhia organului fiscal parte īn proces, ci de criteriul valoric. Īntr-adevar, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, actele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 lei, se solutioneaza, īn fond, de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege speciala nu se prevede altfel. Sub plafonul valoric mentionat, competenta de solutionare a unor astfel de litigii revine tribunalelor administrative si fiscale. Mentionam, īnsa ca, potrivit art. 30 din Legea nr. 554/2004, pāna la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se solutioneaza de sectiile de contencios administrativ ale tribunalelor.
Legea nr. 554/2004, prin art. 10, realizeaza o departajare de atributii īntre tribunalele administrativ-fiscale si curtile de apel īn materia contenciosului administrativ. Iar īn acest scop, legiuitorul a recurs la criteriul valoric.
Pe de alta partea, mai este de remarcat si faptul ca legea speciala se refera, din nou, la competenta de solutionare a litigiilor privind "actele administrativ" ale autoritatilor "publice centrale" (formulare ce se regasea si īn art. 3 C. proc. civ., īn redactarea anterioara adoptarii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000).
Codul de procedura civila le recunoaste curtilor de apel si o competenta īn materia controlului judiciar. Potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ., ca instanta de apel, curtile judeca "apelurile declarate īmpotriva hotarārilor pronuntate de tribunale īn prima instanta". Din aceasta prevedere legala rezulta caracterul limitativ al competentei curtilor de apel īn materia la care ne referim, plenitudinea de competenta revenind, asa cum am remarcat deja, tribunalelor.
Curtile de apel au si competenta de a exercita controlul judiciar prin intermediul caii de atac a recursului. Potrivit art. 3 pct. 3 C. proc. civ. curtile de apel judeca "recursurile declarate īmpotriva hotarārilor pronuntate de tribunale īn apel sau īmpotriva hotarārilor pronuntate īn prima instanta de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum si īn orice alte cazuri expres prevazute de lege". Din aceste dispozitii procedurale se pot desprinde cāteva concluzii importante privitoare la competenta curtilor de apel īn materie de recurs. Simpla lectura a acestui text impune, mai īntāi, concluzia potrivit careia, īn aceasta materie, curtile de apel se īnfatiseaza ca instante cu plenitudine de jurisdictie. O atare concluzie se īntemeiaza si pe faptul ca tribunalele sunt instante cu plenitudine de jurisdictie īn materie de apel.
Īn al doilea rānd, curtile de apel judeca si recursurile īndreptate īmpotriva hotarārilor pronuntate īn prima instanta de tribunale si care, potrivi legii, nu sunt susceptibile de apel. Numarul acestor hotarāri este relativ restrāns. Prin urmare, pentru determinarea īn concret a competentei de recurs a curtilor de apel va trebui sa tinem seama de toate acele situatii īn care, prin dispozitiile Codului de procedura civila sau a unor legi speciale, calea de atac a apelului a fost suprimata.
Curtile de apel au si o competenta diversa, respectiv, astfel cum precizeaza īn mod expres art. 3 pct. 3 C. proc. civ. si "īn alte materii date prin lege īn competenta lor". Īn aceasta categorie trebuie sa includem, īn primul rānd, unele cereri prin a caror rezolvare se urmareste o buna administratie a justitiei. Pot fi incluse īn aceasta categorie cererile privitoare la:
- solutionarea conflictelor de competenta dintre doua tribunale din raza aceleiasi curti de apel;
- solutionarea conflictelor de competenta dintre o judecatorie si un tribunal din raza aceleiasi curti de apel;
- solutionarea conflictelor de competenta dintre doua judecatorii din raza aceleiasi curti de apel, dar din circumscriptia unor tribunale diferite;
- solutionarea cererilor de stramutare bazate pe motiv de rudenie sau afinitate;
De asemenea, curtile de apel au si competenta de a solutiona caile extraordinare de atac īndreptate īmpotriva propriilor lor hotarāri, respectiv contestatia īn anulare si revizuirea. Curtile de apel au competenta si īn ceea ce priveste contestatiile la executare. Īn primul rānd, curtile de apel au competenta de a solutiona contestatiile la executare īn legatura cu īntelesul, īntinderea si aplicarea dispozitivului hotarārii ce se executa, īn acele cazuri īn care ele au pronuntat hotarārea respectiva.
Īn fine, curtile de apel īsi extind competenta si asupra altor cauze expres date prin lege īn competenta lor. Asa este, de pilda, cazul recursurilor īndreptate īmpotriva hotarārilor tribunalelor de acordare sau neacordare a personalitatii juridice a uniunilor de sindicate [art. 45 din Legea nr. 54/2003]; recursurile īndreptate īmpotriva hotarārilor pronuntate de judecatorul sindic īn cazurile prevazute de art. 11 din Legea nr. 85/2006 (art. 8 alin. 1 din Legea nr. 85/2006); solutionarea cererilor privitoare la īnregistrarea birourilor notariale din raza teritoriala a curtilor respective [art. 18 alin. (1) din Legea nr. 36/1995]; sesizarile īndreptate īmpotriva deciziilor pronuntate de Colegiul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii īn conditiile art. 14 si 16 din Legea nr. 187/1999; contestatiile promovate de asistentii judiciari īmpotriva sanctiunilor disciplinare aplicate de ministrul justitiei (art. 113 alin. 3 din Legea nr. 304/2004); recursurile īndreptate īmpotriva hotarārilor adoptate de Comisia superioara de disciplina a Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti.
Competenta instantei supreme este determinata de functiile speciale ale unei instante aflate īn vārful ierarhiei sistemul nostru judiciar. Or, asa cum este firesc, aceste functii trebuie sa fie concentrate asupra īndrumarii instantelor judecatoresti pentru aplicarea si interpretarea corecta a legii īn opera de īnfaptuire a justitiei. Acest lucru se realizeaza, īn principal, pe calea recursului īn interesul legii.
Noile modificari aduse Codului de procedura civila, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003, confereau instantei supreme plenitudine de jurisdictie īn materie de recurs. Legea de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 a revenit asupra acestei solutii. Din acest punct de vedere, art. 4 pct. 1 C. proc. civ. se refera la doua situatii distincte si care vizeaza: solutionarea recursurilor īndreptate īmpotriva hotarārilor pronuntate de curtile de apel; solutionarea recursurilor si "īn alte cauze prevazute de lege". Anterior, art. 299 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003, prevedea ca "recursul se solutioneaza de catre Īnalta Curte de Casatie si Justitie, daca prin lege nu se prevede altfel". Īn aceste conditii, aratam īn prima editie a acestor Comentarii ca supraaglomerarea instantei supreme va deveni inevitabila si aproape insurmontabila. Dar consecintele unei atare solutii au fost reduse īn mod semnificativ prin dispozitiile Legii nr. 195/2004, de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 si a Legii de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000. Totusi nu credem ca problema supraaglomerarii instantei supreme a fost solutionata īn mod definitiv.
Prevederile art. 4 C. proc. civ. trebuie coroborate, īn mod corespunzator, si cu dispozitiile cuprinse īn art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara. Potrivit acestui text: "Sectia civila si de proprietate industriala, Sectia penala, Sectia comerciala si Sectia de contencios administrativ si fiscal ale Īnaltei Curti de Casatie si Justitie judeca recursurile īmpotriva hotarārilor pronuntate de curtile de apel si a altor hotarāri, īn cazurile prevazute de lege". De asemenea, art. 23 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara statueaza ca: "Sectiile Īnaltei Curtii de Casatie si Justitie solutioneaza si recursurile declarate īmpotriva hotarārilor nedefinitive sau a actelor judecatoresti, de orice natura, care nu pot fi atacate pe nici o alta cale, iar cursul judecatii a fost īntrerupt īn fata curtilor de apel".
Īnalta Curte de Casatie si Justitie are plenitudine de jurisdictie si īn materia caii extraordinare de atac a recursului īn interesul legii. Instanta suprema nu mai are īnsa competenta de a solutiona si calea de atac a recursului īn anulare, art. 4 pct. 3 C. proc. civ. fiind abrogat prin dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003.
Instanta suprema are si o competenta diversa, care este recunoscuta prin prevederile art. 4 pct. 4 C. proc. civ. Potrivit acestei dispozitii procedurale, instanta suprema are competenta de a solutiona unele cereri referitoare la realizarea unei bune administrari a justitiei. Īn aceasta categorie pot fi incluse urmatoarele categorii de cereri:
- cererile privitoare la solutionarea conflictelor de competenta dintre doua curti de apel;
- cererile privitoare la solutionarea conflictelor de competenta dintre doua tribunale din raza teritoriala a unor curti de apel diferite;
- cererile privitoare la solutionarea conflictelor de competenta dintre un tribunal si o curte de apel, dintre o judecatorie si o curte de apel;
- cererile privitoare la solutionarea conflictelor de competenta dintre doua judecatorii din circumscriptia teritoriala a unor tribunale si curti de apel diferite;
- cererile privitoare la solutionarea conflictelor de competenta dintre o curte de apel si un alt organ cu activitate jurisdictionala;
- cererile privitoare la stramutarea procesului civil de la o curte de apel la alta curte de apel, pentru motive de rudenie sau afinitate;
- cererile de stramutare a procesului civil īntemeiate pe motive de banuiala legitima si de siguranta publica;
- cererile pentru delegarea altei instante (art. 23 C. proc. civ.).
Exista si alte dispozitii procedurale care atribuie instantei supreme competenta de a solutiona unele cereri sau cai de atac. Cu titlu exemplificativ enumeram urmatoarele cauze:
- cererile pentru īndreptarea propriilor hotarāri;
- contestatiile la titlu, adica cele īn legatura cu īntelesul, īntinderea si aplicarea dispozitivului hotarārii ce se executa;
- solutionarea cailor extraordinare de atac de retractare (contestatia īn anulare si revizuirea) exercitate īmpotriva propriilor lor hotarāri;
-recursurile īndreptate īmpotriva hotarārilor pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti cu privire la deciziile Consiliului Concurentei (art. 29 din Legea nr. 143/1999);
-recursurile īndreptate īmpotriva hotarārilor pronuntate de tribunale īn temeiul art. 157 din Legea nr. 19/2000.
Īnalta Curte de Casatie si Justitie are, īn prezent, si competenta de a solutiona unele cereri īn Sectii Unite. Potrivit art. 25 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, competenta Sectiilor Unite are ca obiect:
"a) judecarea recursurilor īn interesul legii;
b) solutionarea, īn conditiile prezentei legi, a sesizarilor privind schimbarea jurisprudentei Īnaltei Curti de Casatie si Justitie;
c) sesizarea Curtii Constitutionale pentru controlul constitutionalitatii legilor īnainte de promulgare".
|
