Competente speciale

Competente speciale

1. Consideratii generale

Dupa cum am vazut, in materie de litigii, instanta competenta de solutionare asa cum prevede art.2 din Regulament este cea de la domiciliul paratului.

In art 5 al aceluiasi Regulament sunt prevazute cateva situatii de exce 222j93c ptie de la prevederile art.2.Se incerca astfel crearea unui echilibru intre reclamant si parat, acesta din urma fiind sensibil avantajat de regulile generale de competenta.

Pentru a-si gasi aplicabilitatea competenta speciala, este necesar ca paratul sa aiba domiciliul intr-un stat membru, altfel vor fi aplicabile prevederile art. 4 din Regulament, mai exact regulile de competenta a legislatiei nationale a paratului.

2 Competenta in materie contractuala

Art.5 punctul 1 lit.a prevede faptul ca va fi competenta sa solutioneze un litigiu de natura contractuala, instanta de la locul unde obligatia contractuala a fost sau urmeaza a fi executata.

Contractele civile si comerciale ocupa un loc central in Uniunea Europeana astfel ca s-a acordat o atentie sporita competentei speciale in aceasta materie.

Aceasta prevedere nu incearca sa favorizeze diferitele clase de creditori, ci se are in vedere balantarea puterilor celor doi .Se creaza un echilibru intre ei in sensul ca, creditorul sa nu fie pus in situatia in cazul ivirii unui litigiu de a-l actiona in justitie pe debitor la domiciliu acestuia din urma pe temeiul art.2 din Regulament, lucru care intr-o anumita masura l-ar avantaja pe cel din urma, datorita sitemului juridic sau de ce nu influientei pe care o poate exercita asupra instantei.

In cadrul Conventei si mai apoi a Regulamentului nu apare reglementata o definitie autonoma si unitara a contractului.Totusi, o definire a acestuia trebuie data facand abstractie de orice referire la legislatia unui stat contractant.Mai mult aceasta definitie ar trebui data in termeni uzuali, simpli, neintrand in detalii juridice pentru a evita problemele de traducere in plentitudinea de limbi oficiale ale statelor contractante[2].

Notiunea de contract cel mai adesea apare in cazul unui consens intre parti, in care fiecare dintre acestea are o obligatie fata de cealalta.Obligatia astfel asumata prin consens este de natura contractuala.

Insa nu toate obligatiile sunt de natura contractuala.

Trebuie facuta diferentiere intre obligatii contractuale si obligatiile delictuale.Obligatiile contractuale sunt asumate in mod voluntar ca urmare a unei intelegeri intre contractanti, pe cand cele delictuale se nasc in urma unui fapt ilicit.

Promisiunile unilaterale nu fac obiectul unor intelegeri consensuale.In aceasta situatie promitentul vanzator se obliga fata de cumparator sa-i vanda un oarecare bun, fara ca acesta din urma a se obliga in vre-un fel.

In acest sens promisiunile unilaterale desi au o natura precontractuala, ar putea cadea sub incidenta notiunii de contract[3], si in consecinta se vor aplica regulile de competenta speciala specifice art.5 al.1.

La o prima lecturare a art 5 al 1 punctul a, observam ca acesta are un camp larg de aplicare, in ceea ce priveste competenta de solutionare a unui litigiu in materie contractuala.Totusi la p punctul b) al aceluiasi articol se reglementeaza competenta in materie de vanzari de marfuri si prestari de servicii.Se poate observa ca in comertul international, aceste doua tipuri de contracte sunt cel mai frecvent utilizate.Astfel putem observa ca raman un numar redus de contracte din puncte de vedere al importantei lor care cad sub incidenta punctului a din Regulament.

In concluzie se poate spune litera b) a art.5 al 1 are caracter de lex specialis fata de litera a) al aceluiasi articol.De asemenea foarte important de retinut faptul ca prezenta dispozitei nu interzice ca partile din contract sa stipuleze cu titlu de clauza, care va fi instanta competenta in caz de litigiu, fiind vorba asadar de o clauza atributiva de competenta[4].

Ce se intampla atunci cand in cauza sunt mai multe locuri unde se executa obligatiile contractuale?In aceasta ipoteza asa cum s-a exprimat si CJE[5] trebuie sa existe doar un singur loc principal de executare a contractului necesar pentru determinarea competentei.Determinarea se va face de exemplu in cazul instituit de art.5 al.1 lit.b in materia livrarii de bunuri la locul unde se livreaza marea majoritate a marfii.Acest loc stabilit este identic pentru fiecare dintre obligatiile care decurg din contract .

O problema aparuta recent priveste executarea contractelor de cesionare a drepturilor de autor[7] si anume locul de executare al acestora in temeiul art.5 al.1 lit.b pentru a determina instanta competenta.

Dispozitiile de la litera c) a art.5 al.1 la o prima leturare par a fi redundante.Totusi isi gasesc aplicabilitatea atunci cand locul de executare a obligatiei contractuale este in afara Uniunii Europene si contractele cad sub incidenta prevederilor de la litera b), litera c) stabileste aplicabilitatea literei a) .

Partile pot insera o clauza cu privire la instanta competenta in caz de litigiu dar vor trebui sa urmareasca ca nu cumva acea clauza sa incalce prevederile art.13,17 si 21 din Regulamentul 44/2001.

3. Competenta in materia obligatiei de intretinere

Dupa cum putem observa, obligatia de intretinere tine mai mult de dreptul familiei, materie exclusa din campul de aplicare a Regulamentului[9].

Cu toate acestea marea majoritate a beneficiarilor obligatiei de intretinere sunt copii minori, ei astfel aflandu-se intr-o vadita pozitie de inferioritate in raport cu debitorul obligatiei astfel, prin inplementarea art.5 al.2 are ca scop ocrotirea acestor categorii de creditori.Practic este destul de greu de vazut cum un minor s-ar putea adresa instantei de la domiciliul paratului cu o actiune intemeiata pe obligatia de intretinere chiar daca aceasta actiune este cel mai adesea promovata de ocrotitorul sau legal.

Adresandu-se la instanta de la domiciliu sau, potrivit art.5 al 2, creditorul, asa cum am observat se afla in dificultate din perspectiva resurselor financiare, evita cheltuielile ocazionate cu adresarea unei actiuni la domiciliul debitorului obligatiei, cu atat mai mult cu cat creditoriul se afla intr-un alt stat decat cel in care se afla debitorul.De asemenea nu mai este obligat sa se confrunte cu o jurisdictie care ii este straina si de ce nu, uneori potrivnica.

In cazul in care pe rolul unei instante se afla o cauza care are mai multe capete de cerere cel mai adesea intalnit in speta este divortul instanta va trebui sa faca o delimitare clara intre acestea[10].Regimul matrimonial nu cade sub incidenta Regulamentului asa cum prevede art.1 al.2 .Diferentierea este esentiala, deoarece asa cum vom vedea la capitolul destinat recunoasterii si executarii, doar capatul de cerere cu privire la obligatia de intretinere va putea face obiectul recunoasterii si executarii .

Regulamentul 44 nu prevede o definitie autonoma in ceea ce priveste obligatia de intretinere.Totusi putem raporta definitia la dreptul civil intern al statelor membre, diferentieri de esenta neexistand.

4 Competenta in materie delictuala si cvsi-delictuala

Art.5 al. 3 prevede ca este competenta sa solutioneze in materie delictuala si cvasi-delictuala instanta de la locul producerii faptei prejudiciabile.

Raspunderii delictuale, CJE i-a atribuit o definitie autonoma[13].Astfel o actiune pe temei delictual acopera in principiu toate actiunile care urmaresc sa angajeze raspunderea paratului pentru un prejudiciu cauzat reclamantului.Pentru a invoca prevederile art.5 al 3 este necesar ca litigiul sa nu fi fost nascut in urma unui raport contractual.

In principiu, materia raspunderii delictuale se refera la situatia in care un individ sufera personal un prejudiciu prin fapta unui tert.Totusi, art.5 al.3 isi gaseste aplicabilitatea si in situatia in care se provoaca prejudicii interesului general.Este cazul implementarii in contractele intre comercianti si consumatori a unor clauze abuzive .Un exemplu ar fi cazul unei organizatii sau institutii a statului care intenteaza o actiune impotriva unor companii care abuzeaza de pozitia lor in raport cu consumtorii, pentru a incerca prevenirea producerii unui prejudiciu major.

De altfel, din dispozitiile art. 7 din Directiva 137/1993[15] reiese ca trebuie luate masuri promte si eficiente impotriva clauzelor abuzive care ii privesc pe consumatori.Pe aceasta cale, Suedia a facut o propunere in acest sens, pentru adaugarea unui nou paragraf la art.5 care sa prevada expres posibilitatea ca actiuni sa poata fi introduse de catre asociatiile de consumatori sau institutiile publice ale statului.Totusi propunerea a fost respinsa pe motivul ca actiunile intentate de catre organele publice nu sunt de domeniul materiei civile si comerciale reglementata de Regulamentul 44/2001, dupa cum am explicat anterior prezentul Regulament nu se aplica institutiilor statului .

Cu privire la delictele care cad sub incidenta art.5 al 3, putem retine cu titlu exemplificativ cazul accidentelor de circulatie.

In alta ordine de idei mai trebuie retinut faptul ca prejudiciul nu trebuie sa se fi produs, ci doar sa existe posibilitatea reala de a se produce.

Cu privire la locul producerii prejudiciului, intr-o serie de decizii ale CJE incepand cu anul 1976[17] s-a mers pe doua linii.In primul rand, va fi competenta sa solutioneze litigiul, instanta de la locul unde s-a produs evenimentul generator al pagubei, iar in al doilea rand, instanta de la locul unde s-a produs efectiv prejudiciul.

O alta chestiune care trebuie retinuta aici, este aceea ca o cerere bazata pe repararea prejudiciului poate fi introdusa in fata instantei de la locul producerii prejudiciului, numai pentru acel prejudiciu care s-a produs efectiv in statul respectiv si nu pentru intreg prejudiciul care este posibil sa fie fi produs pe teritoriul mai multor state .Este vorba de “principiul de mozaic” statuat de CJE in cauza Shevill[18]

5. Competenta in materie civila, in cazul repararii prejudiciului produs in urma savarsirii unei infractiuni

Din dispozitiie art art.5 al 4 reiese faptul ca o actiune civila pentru repararea prejudiciului suferit in urma savarsirii unei infractiuni poate fi introdusa in fata instantei investita cu actiunea penala, dar numai daca legea statului unde se afla instanta penala investita o permite.

Materia dreptului penal nu cade sub incidenta Regulamentului 44/2001, totusi o actiune civila in despagubire in cadrul procesului penal este admisibila.Reclamantul, dupa cum se poate observa, are un usor avantaj in ceea ce-l priveste[19].Astfel ca actiunea penala este pornita si desfasurata de membrii organelor statului prin procurori.Acestora le revine sarcina sa dovedeasca vinovatia infractorului.In cadrul procesului penal,o sentinta definitiva are putere de lucru judecat in latura civila, in ceea ce priveste existenta infractiunii, savarsirea infractiunii de catre inculpat si vinovatia acestia.Putem observa ca toate acestea profita reclamantului in cazul in care paratul este gasit vinovat nemaitrebuind sa dovedeasca cele trei elemente mentionate mai sus.

Dupa cum am observat, solutionarea procesului penal are putere de lucru judecat in latura civila, astfel ca instanta investita cu solutionarea procesului penal se va pronunta asupra laturii penale apoi asupra celei civile.

O actiune civila intemeiata pe prevederile art.5 al 4 nu poate fi introdusa in mod independent.De asemenea pentru a-si gasi utilitatea art.5 al.4, este necesar ca legislatiile statelor membre sa permita in cadrul unui proces penal introducerea unei actiuni civile.

In practica, cele mai intalnite actiuni civile in despagubire ca urmare a savarsirii unei infratiuni sunt intalnite in cazul accidentelor de circulatie.

Nu intodeauna o hotarare civila in despagubire poate fi recunoscuta si pusa in executare in statele contractante.Exista o situatie de exceptie, atunci cand infractiunea savarsita de inculpat a fost din culpa iar acesta a fost in inposibilitate de a-si pregati apararea sau nu a fost prezent la proces.

6. Competenta in materie de sucursale, agentii, stabilimente

Competenta in cazul in care partea in proces este o sucursala, agentie, birou sau orice alt punct de lucru al unei societati competenta, este reglementata de art.5. al 5 al Regulamentului avand aceeasi formulare si in Regulament cat si in Conventie.

Articolul sus mentionat este nemodificat de la redactarea lui in 1968 si stabileste ca actiunea poate fi introdusa in statul unde se afla sucursala, agentia sau orice alt stabiliment, chiar daca in acest stat membru nu este pricipal sau social al societatii.

In baza art.5 al.5, reclamantul poate sa introduca o actiune impotriva unei societati dintr-un stat membru, in statul membru in care functioneaza sucursala agentia sau stabilimentul, daca litigiul este ivit in legatura cu functionarea acelor entitati.Astfel ca paratul va fi actionat in fata instantei unde in mod voluntar si-a infiintat o sucursala agentie sau stabiliment si nu in fata instantei de la sediul principal al societatii mama, fiind astfel o derogare de la regulile generale de competenta.

O problema cu care a fost sesizata Curtea de Justitie in nenumarate randuri este aceea a definirii termenilor de agentie, sucursala sau alt stabiliment.

Sub acest aspect, atat direct cat si indirect, Curtea a statuat ca ele trebuie sa aiba aceeasi definitie in toate statele contractante.

Pentru ca sa poata fi considerate sucursale, agentii sau alte stabilimente, aceste institutii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) sa fie dependente de societatea mama, adica sa se afle sub conducerea si controlul acesteia dintai.

In acest sens CJE s-a pronuntat in cazul Blanckaert contra Willems[20] din 18 martie 1981, aratand ca, atata timp cat agentul comercial avea dreptul sa-si organizeze activitatea, sa emita decizii si sa-si reprezinte societatea, nu se poate vorbi despre sucursala, agentie sau alt stabiliment in sensul art.5 alin. 5 din Regulament.

b) sa fie o descentralizare a societatii mama, adica, in ciuda dependentei sale de societate, aceasta sa-i acorde o autonomie suficient de mare pentru ca sucursala agentia sau stabilimentul sa-si poata desfasura activitatea in tarile in care sunt infiintate.

Notiunea de sucursala, agentie sau alt stabiliment, presupune o organizare materiala corespunzatoare, un nivel de decizie care sa permita conducerii sa incheie afaceri fara a consulta de fiecare data societatea mama, si activitatea economica sa aiba un caracter permanent si nu sporadic.

Sub aspectul puterii de decizie, activitatea se considera desfasurata intr-o sucursala, agentie sau alt stabiliment daca nu se limiteaza la a centraliza si transmite contractele catre societatea mama, ci se participa efectiv la negocierea si executarea contractelor, in limitele teritoriale ale tarii in care isi are sediul.

7. Competenta in materie de trust

Competenta in materie de trust a fost instituita odata cu aderarea Regatului Unit si a Irlandei la Conventia de la Bruxelles, entitatea trustului fiind necunoscuta in dreptul statelor de pe continent.

Regulamentul 44/2001 nu prevede o definitie in ceea ce priveste entitatea de trust.

Cu toate acestea este o forma de integrare orizontala si verticala a productiei si de concentrare a capitalurilor in care intreprinderile participante isi pierd independenta de productie si de marketing, proprietarii lor devenind coactionari.Constituie o structura realizata prin reunirea mai multor societati comerciale de forta economica redusa in cadrul careia, integrarea acestora este totala. Societatile implicate issi pierd practic autonomia functionala, fiind subordonate unei conduceri centralizate care stabileste directiile activitatii economice a gruparii astfel formate, precum si obiectivele si mijloacele acestei activitati.Trustul este o entitate caracteristica zonei de comert  nord-americane. In Germania aceasta are corespondent sub denumirea de Konzern.

Trustul ca entitate, nu are personalitate juridica astfel ca in actiunile de natura patrimoniala nu poate sta in judecata[21].Astfel ca va fi reprezentat de catre beneficiari ai acestuia.Art.5 al 6 prevede faptul ca reclamantul se poate adresa cu cerere de chemare in judecata la instanta de la sediul trustului.Daca nu ar fi existat aceasta reglementare, reclamantul ar fi fost nevoit sa-l actioneze pe beneficiar in conformitate cu prevederile art.2 al.1, adica la instanta de la domiciuliul celui din urma.

Prevederile art.5 al 6 au o oarecare „aplicabilitate interna” in ceea ce priveste Trustul, constand in conflictele izvorate intre membri acestuia.Astfel ca un tert reclamant care intenteaza un proces va trebui sa se adreseze instantei competente in conformitate cu celelalte alineate ale art.5 al Regulamentului

Determinarea sediului unui trust se face prin referire la dispozitiile art.60 al.3 din Regulamentul 44/2001.

8. Competenta in materia salvarii unei nave comerciale

Asemeni art.5 al.6, art.5 al.7 a fost adaugat in Conventia de la Bruxeles ca urmare a aderarii Regatului Unit si a Irlandei la Uniunea Europeana.Introducerea acestui alineat a fost necesara datorita concentrarii comunitatii maritime in Londra.Totusi prioritar se se are in vedere ocrotirea salvatorului unei nave maritime conferindu-i-se un privilegiu care ii da dreptul de a sechestra nava slavata pana isi recuereaza cheltuilelile facute, nava care putand sa se scufunde fara interventia salvatorului.

Astfel ca se confera jurisdictie pentru a solutiona litigiile ce rezulta din salvarea unei nave maritime, instantei de la locul sechestrarii acesteia, loc care coincide in principiu cu domiciliul salvatorului.

9. Alte obtiuni jurisdictionale tinand seama de calitatea partilor sau circumstantele cauzei

Intr-o prima, idee art.6 stabileste reguli de jurisdictie care reprezinta o exceptie de la regulile generale de jurisdictie mentionate in art.2 al Regulamentului 44/2001.

Principalul scop al acestei reglementari este evitarea pronuntarii unor hotarari ireconciliabile nesusceptibile de executare pe considerentul instituit de art.34

Putem observa ca exista o asemanare intre art.6 si art.28 din Regulamentul 44/2001 care reglementeaza situatiile de conexitate in ceea ce priveste stransa legatura intre cauze.Totusi la o mai atenta analiza a celor doua texte diferenta evidenta iese la lumina.Art.28 prevede situatia in care doua cauze strans legate intre ele sunt in fata unor instante diferite, a doua instanta la cererea uneia dintre parti va putea sau nu sa-si decline competenta in favoarea instantei care deja judeca o cauza care este in stransa legatura cu cauza declinata[22].In cazul in care cauzele sunt identice se va aplica art.27 din Regulamentul 44/2001 privitor la litispendenta .

In contrast cu prevederile art.28 prima instanta sesizata, potrivit art.6 isi va extinde jurisdictia asupra celorlate cauze, indiferent daca alte instante sunt sau nu sesizate.

Totusi, cea mai importanta diferentiere dintre cele doua prevederi (art.6 si art.28) este aceea ca potrivit art.28 prima instanta sesizata trebuie sa aiba competenta jurisdictionala pentru a judeca cea de-a doua cauza, pentru ca instanta ulterior sesizata sa-si decline competenta, o conditie in plus este necesar ca legislatia nationala sa permita conexarea cauzelor.Pe de alta parte in cazul prevazut de art.6 instanta mai intai sesizata isi va extinde jurisdictia indiferent daca este competenta sau nu.Spre exemplu art.6 al.1 prevede ca in cazul in care sunt mai multi parati in cauza fiecare domiciliat in state diferite, reclamantul se va putea adresa cu o actiune la instanta de la domiciliul oricaruia dintre parati..Un alt exemplu este situatia prevazuta la art.6 al.4 care stabileste instanta competenta in caz de litigiu in materie contractuala cu privire la exploatarea unui imobil ca fiind cea de la locul situarii imobilului.Dupa cum putem observa este o situatie de exceptie de la regulile generale de jurisdictie.

In alta ordine de ideii, foarte important de retinut este faptul ca cele patru aliniate ale art.6 sunt de stricta interpretare CJE a statuat ca nu vor acoperi litigii care nu indeplinesc cerintele in acest sens[24].

Partile intr-un litigiu pot stabili instanta competenta printr-o conventie astfel ca exista posibilitatea ca art.6 sa fie ineficace, CJE de altfel a statuat ca o determinare conventionala valabila instantei primeaza asupra regulilor de jurisdictie prevazute in art.6 al Regulamentului 44/2001 .Exceptia de la prorogarea conventionala este reprezentata de dispozitiile art.6 al.4 deoarece este vorba de comptenta exclusiva in sensul art.22 al.1 .

In cele ce urmeaza vom face cateva referiri la situatile reglementate de art.6.

Cu privire la art.6 al.1, in cazul pluralitatii de parati, reclemantul se poate adresa cu o actiune in fata instantei de la domiciliul oricaruia dintre parati.In consecinta toti paratii vor fi atrasi in cauza chiar daca se afla in state membre diferite, instanta va solutiona cererile care privesc pe ceilalti parati.Nu are importanta daca cererea impotriva unui parat este mai mica sau mai mare fata de ceilalti.Totusi reclamantul trebuie sa fie atent in alegerea instantei, deoarece unele sisteme jurisdictionale ale statelor membre cer ca si conditie de admisibilitate ca petitia reclamantului sa aiba un anumit grad de insemnatate materiala .

O alta conditie de adminsibilitate este aceea a legaturii stranse intre cauze pentru a se judeca impreuna evitandu-se pronuntarea unor hotarari irenconciliabile care pun in dificultate recunoasterea si executarea lor.Din cuprinsul reglementarii art.6 nu reise o definitie unitara si uniforma cu privire la stransa legatura intre cauze fiind necesara apelarea la dispozitiile din legile interne si dreptului comparat.

Cu privire la cererile reconventionale prevazute de art.6 al.3, este necesara identitate de parti.Daca paratul emite pretentii cu privire la alta persoana spre exemplu cererea de chemare in garantie pentru un prejudiciu,cererea sa va cadea sub incidenta art.6 al.2.

O alta conditie pe care trebuie sa o indeplineasca cererea reconventionala este accea ca trebuie sa priveasca acelasi obiect.Spre exemplu, in ceea ce priveste executarea unui contract, daca paratul formuleaza o cerere reconventionala prin care sustine faptul ca reclamantul nu si-a executat o obligatie contractuala mai veche fara legatura cu litigiul, cererea sa nu va putea fi admisa lasand ca si posibilitate formularea unei cereri principale separate.

In ultima ordine de idei, art.6 al.4 isi are aplicabilitatea in stransa legatura cu art.22 in ceea ce priveste competenta exclusva, care presupune ca si competenta intr-un litigiu cu referire la un imobil, instanta de la locul situarii acestuia.

In toate ipotezele analizate adineauri este necesar ca legislatiile nationale ale instantelor sesizate sa permita reunirea cauzelor.