Concepte si categorii. Felurile lor (echivalente si ierarhizate, alternative si cumulative).

Concepte si categorii. Felurile lor (echivalente si ierarhizate, alternative si cumulative)

Ce este conceptul juridic? La ora precedenta am vorbit despre concepte. Conceptele juridice sunt reprezentari mintale generale si abstracte ale obiectelor. In materie juridica ele nu pot fi determinate decit in functie de dreptul obiectiv si realitatile sociale. Demersul intelectual pleaca de la observarea legii, a jurisprudentei, practicii juridice, este in evolutie constanta, pentru ca elemente noi ale vietii pot sa nu fie inca obiectul legii, jurisprudentei. Demersul are nevoie si de stabilitate pentru ca sistemul juridic este organizat pe baza principiilor generale si fondat pe notiuni permanente Dreptul constituie un ansamblu sistematic si rational sustinut de o retea de concepte.

Pentru a intelege continutul unei situatii particulare trebuie decelate toate aspectele semnificative si recenzate toate conceptele care se refera la situatie.

A defini un concept inseamna a da sens cuvintului ce-l desemneaza dupa elementele ce-l constituie. Pentru a asigura securitatea juridica trebuie ca orice concept sa fie definit pe baza atributelor ce le comporta si relatiilor specifice intre diferite elemente. Relatiile dintre elemente sunt variabile, poate fi un cumul de elemente (la posesie material si intentional), o alternativa, ori de excludere (clauza de non-concurenta). Poate fi raport de cauzalitate, reciprocitate, dependenta, conditie, raporturi calitative (eroare substantiala) si cantitative (majorat).

O definitie juridica ramine deseori aproximativa, sumara, pentru ca sarcina juristului este de a elabora reguli practicabile, de aceea simple de minuit. Unele din concepte sunt consacrate de legi si Constitutii.

Unele legislatii, de tip anglo-saxon dau definitii chiar in legi. O tipologie a definitiilor: definitii reale si terminologice. Reala - consta in determinarea substantiala a elementelor si 727g68h atributele specifice ale conceptului. Definitiile terminologice sunt cele din legi cu un sens determinat utilizat in text.

Utilitatea categoriilor juridice. Juristii grupeaza distinctiile pentru un tratament diferit si asemanarile pentru acelasi tratament. Din grija pentru ordine si coerenta ei aranjeaza fenomenele si conceptele juridice de aceiasi natura in categorii carora le ataseaza reguli proprii dictate de natura lor comuna. Raporturile juridice de drept privat – categorie. Categoriile juridice traduc realitatea, deci, sunt un procedeu intelectual.

Elementele de fond si forma imprima fiecarei categorii caracterisiticile sale si o separa de cele vecine. Juristii sunt condusi de distinctii bipartite – mobil-imobil, capabil-incapabil etc. Clasificarile tripartite provin din eroare de metoda in cautarea criteriilor de determinare a categoriilor, sau din confuzia intre diferite nivele de clasificare.

Exemplu din doctrina: Clasificarea actelor de autoritate publica in legi, regulamente si acte individuale este inexacta, caci amesteca criteriile: pentru primele doua criteriul este autoriatea de la care emana, pe cand al treilea- are drept criteriu caracterul normelor sale.

Alt exemplu, deja din legislatie - art.143 alin (1) Cod electoral prevede ca in functie de natura juridica a problmelor supuse referendumului referemdumurile republicane pot fi constitutionale, legislative, consultative. Corect ar fi fost: imperative si neimperative (consultative). Criteriul aici nu este natura juridica a problemelor supuse referendumului, ci forta juridica a deciziilor adoptate prin referendum – ele sunt ori imperative, adica au putere juridica sau consultative, fara forta juridica,

Desi conceptele juridice sunt abstractiuni, printre ele sunt si concepte numite juridice nedeterminate – ca factor de adaptare a dreptului sunt intentionat lasate. Acestea au mai fost numite notiuni cu continut variabil, concepte-supape, - echitate, bune moravuri, interes general, neglijenta. Carbonnier „Dreptul este prea uman pentru a pretinde la absolutismul liniei drepte. El este sinuos, incert, capricios”. Conceptele juridice nedeterminate sunt o sursa de rationalitate non-formala de ordine dialectica si retorica, cauta sa evite solutiile manifest derezonabile.

Legiuitorul introduce deliberat aceste notiuni pentru a lasa celui ce aplica o mai mare libertate de apreciere. Aceste concepte permit a mentine echilibrul intre ordinea juridica si mediul social.

Anglo-saxonii numesc „standarde”- se refera la conduite umane si implica comparatia cu realitatea normala, este mai ingust decit notiunea supla, corespunde criteriilor fondate pe ceea ce pare normal, acceptabil de o societate la un moment cand faptele trebuie apreciate.

E.A. REPERE, pag.67-83

Unul din renumitii ajtori si judecatori americani ai secolului trecut, R. Pound, prezenta standardul ca o masura medie de conduita sociala corecta ce avea vocatia de a fi suplu si de a lua in considerare valori nejuridice. R.Pound atribuia standardului trei caracteristici:

Standardul permite o anumita apreciere morala a conduitei umane;

Aplicarea standardului cere un bun simt, o ratiune sana­toasa in ceea ce priveste viata cotidiana, sau o intuitie buna, antre­nata cu privire la lucrurile ce se afla in afara experientei fiecarui;

Standardul nu este formulat precis nici de legiuitor, nici de judecator si variaza in functie de timp, loc, circumstante si se aplica, tinand cont de ansamblu de fapte pe dosarul concret. Cel care aplica standardul are o marja de apreciere discreta, dar ea trebuie sa fie in conformitate cu un ideal de normalitate in vigoare la acea data [7]. 7.Xavier Philippe. Le controle de proportionnalite dans les jurisprudences constitutionnelle et administrative francaises. Paris: Economica, 1990, p.253.

In toate aceste opere o intrebare frecventa era cea cu privire la definitia normei juridice. Este norma juridica numai:

a/ o regula obligatorie

b/ pe care toti trebuie s-o urmeze

c/ si pe care o emite legiuitorul?

In doctrina europeana s-a raspuns constant pozitiv la prima si a doua parte a intrebarii, dar in ceea ce priveste partea a treia luc­ru­rile s-au complicat. In sensul atribuit de R.Pound regulii, norma ar fi solutia jurisprudentiala, degajata cu ocazia unui litigiu din prece­dentele judiciare.

In literatura juridica italiana si franceza actuala unii autori au acceptat distinctia intre dispozitie si norma, dispozitia fiind consi­de­rata a fi o formula lingvistica prin care un text legislativ stabi­leste o regula, o parte a ei, un enunt, pe cand norma este privita ca un re­zul­tat al aplicarii, interpretarii a unei sau mai multor dispozitii legislative.

Norma si dispozitia pot corespunde, dar sunt cazuri cand ele nu corespund, caci o dispozitie poate da nastere la mai multe norme in functie de interpretare exista mai multe semnificatii si interpretul trebuie sa aleaga intre ele. Poate avea loc si situatia cand pentru a formula o norma se apeleaza la mai multe dispozitii. Exista dis­pozitii fara norma, de obicei acestea fiind cele descriptive si nu prescriptive [8]. 8.Thiery di Manno. Le juge constitutionnel et la techniqie des decisions 'interpretatives' en France et en Italie. Paris: Economica, 1997, p.48-52.

Aceasta distinctie intre dispozitie si norma poate furniza o baza conceptuala si doctrinala pentru a elucida subiectul standardelor. Baza aceasta consta in faptul ca standardul nu este o norma, ci un instrument de masura, o tehnica de formulare a regulii de drept – normei, de aceea nu conteaza daca a fost utilizat in interiorul unei dispozitii de drept emise de legiuitor, de alt organ cu atributii normative sau de judecator (fie el a unei jurisdictii comune sau constitutionale). Aceasta ipoteza se sustine si de faptul ca in secolul XX si actual are loc o apropiere a celor doua familii de drept – cea romano-germanica si cea anglo-saxona, crescand rolul legislatorului in common-law si cel al judecatorului – in sistemele familiei romano-germanice. Situatia se evidentiaza in special in cadrul dreptului Uniunii Europene.

Ideea de standard implica cautarea unui comportament mediu, normal si acesta poate fi gasit fie cu ajutorul statisticii si atunci se numeste standard descriptiv, fie in urma depistarii vointei sociale receptate de judecator si atunci un astfel de standard se numeste dogmatic. Desi standardul poate fi si legislativ, si jurisprudential, doctrina a acordat prioritate standardelor aplicate de judecator. Judecatorul trebuie sa acorde o protectie minima justitiabilului. Dar determinarea acestui minimum de protectie care sa se aplice cazurilor variate si dificile este in mod inevitabil foarte vaga, caci judecatorului nu i se pun limite precise, ci doar i se pune inainte o singura obligatie: de a oferi o protectie pe care el, judecatorul, o crede normala intr-un timp si loc determinat. Astfel judecatorul contribuie la edificarea statului de drept, a carui trasatura distinc­tiva constituie aspiratia continua de a impiedica ingerinta arbitra­ru­lui in sfera libertatii individuale.

Standardul este o tehnica a formularii regulii de drept, nu in­sasi regula de drept, el determina politica de referinta in jurul unui comportament mediu, a unui om mediu. Standardul este regula de apreciere elaborata de judecator, care in afara de faptul ca este jurist, este si un om de bun simt ce pleaca de la situatii concrete, apreciind anumite valori morale, de rationalitate si normalitate. Asa de exemplu, in Republica Federala a Germaniei s-au anulat deci­ziile de detentie provizorie, prefigurandu-se urmatoarele standarde:

1. Persoana este suspectata de un delict grav, dar pericolul de a fugi este mic;

2. Exista o banuiala grava de un delict usor;

3. Exista o banuiala grava de un delict grav, dar si posibilitatea de a face act de prezenta pentru a impiedica fuga.

In 1943 Curtea Suprema a SUA indica in privinta standardului „persoana rezonabila” ca legea stabileste doar trasatura generala a acestei persoane – grijulie, fara a enumera circumstantele concrete, in care se va aplica, mai mult decat atat, toate aceste circumstante nici nu pot fi prevazute. Dar ele nu trebuie sa fie stabilite in calitate de masuri fizice – lungime, greutate, distanta, timp. Sfera de apli­care a standardului „persoana rezonabila” va fi determinata de ni­velul de acceptare sau neacceptare de catre judecator a rezultatelor comportamentului acelei persoane.

Standardul, in calitate de instrument de masura a comporta­men­telor si situatiilor, introduce ideea de normalitate in drept, in sensul de ce poate sa se intample, statistic vorbind. Aici poate fi facuta conexiunea directa cu filosofia antica greaca, care chema la prudenta, aratand ca cea mai buna parte este masura, masura si nimic mai mult. Prudenta era conceputa ca aptitudinea de a gasi echilibrul cel mai bun intre posibil si dezirabil, masura – ca media justa intre doua extremitati: una excesiva, iar alta – insuficienta. De aici Aristotel deducea ca judecatorul este omul mediei juste, iar justitia este o operatie a partajului echitabil [9]. 9.Michel Van de Kerchove, Francois Ost. Le droit ou les paradoxes de jeu. Paris: PUF, 1992, p.71.

Trebuie mentionat ca judecatorul joaca un rol important in punerea in aplicare a ideii de normalitate in drept pentru a face sa prevaleze o valoare a vietii sociale, masura, echilibrul just.

Dar ce-i normal, care-i echilibrul just – apreciaza subiectiv ju­de­catorul, fiind deseori ghidat de o jurisprudenta anterioara, de precedente, deci, desi subiectiva, aceasta apreciere nu este arbi­tra­ra. Normele tehnice care contin indici cantitativi se modifica pe par­curs gratie progresului tehnic si se introduc indici noi. Mai greu este de a evita arbitrarul atunci cand este vorba de valori sociale, morale, care sunt „ascunse” in notiunile vagi, formule de tipul „ordine publica, bunele moravuri, rezonabil, proportionalitate”.

De exemplu, Consiliul Constitutional francez a creat un standard prin cenzu­rarea erorii manifeste, care reprezinta o disproportie flagranta, o eroare a aprecierii faptelor sau a reglementarilor juridice. Asa de exemplu, a fost declarat neconstitutionala o dispozitie a unei legi de expropriere in legatura cu faptul ca despagubirea propusa de lege proprietarilor era manifest injusta; aceiasi soarta a avut-o alta lege care interzicea retroactivitatea unei legi penale mai blande.

Este imposibil de a stabili odata pentru totdeauna o limita, desi ea exista, dar de o maniera vaga, fiindca ea trebuie raportata la o epoca, mediu si situatie concreta. In Franta unii autori au considerat ca organul de control constitutional (Consiliul Constitutional) a creat standarde sub numirea de „obiective cu valoare constitutionala”, printre care au fost numite: salvarea ordinii publice, respectul liber­tatii altuia; conservarea caracterului pluralist a curentelor de expre­sie socio-culturala. Aceste standarde sunt atasate exercitiului drep­tu­rilor recunoscute constitutional, carora trebuie sa le consolideze eficacitatea practica.

Notiunea de „rezonabil”, frecvent invocata de instantele engleze si americane, acum si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, nu poate fi o cantitate determinata numeric [10]. 10.Un exemplu istoric interesant demonstreaza inoportunitatea determina­ri­lor cantitative stricte – Dupa revolutia franceza din 1789 Parlamentul englez pentru a proteja cetatenii de atentatele impotriva proprietatii care deveni­sera frecvente a adoptat o lege penala ce prevedea pedeapsa cu moartea pentru orice furt ce depasea valoarea de 39 silingi. Apoi cand evenimentele revolutionare s-au mai atenuat, judecatorii nu pronuntau pedeapsa cu moartea, considerand printr-o fictiune ca furtul nu depaseste 39 silingi. In 1808 aceasta fictiune a devenit flagranta cand un judecator a calificat un furt a 200 silingi ca nedepasind suma de …39 silingi. Numai dupa aceasta legea a fost modificata. - Ch.Perelman. Les notions à contenu variable en droit // Le raisonable et le deraisonable en droit. Paris: LCDJ, 1984, p.133.

Asa, de exemplu, termenul rezonabil in care trebuie sa fie solutionat litigiul si care se contine in art. 6.1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului nu a fost interpretat intr-o forma categorica, cu indicatie la zile sau luni, ani. Curtea Europeana a aratat ca termenul „rezonabil” poate depinde de mai multi factori cum ar fi gradul de complexitate a dosarului, comportamentul reclamantului, al autoritatilor. Acelasi lucru se poate mentiona despre „caracterul just” al procedurii judi­ciare (art. 6.2), in care unele elemente specifice pot avea rol deter­minant – egalitatea armelor, posibilitatea adecvata a martorilor incul­patului de a depune marturii, posibilitatea de a prezenta probe, de a prezenta argumente pe chestiunile controversate.

Art.6. p.3(b) prevede ca inculpatul sa dispuna de timp suficient pentru a-si pregati apararea si acest timp nu este interpretat de Curtea Europeana in cifre, ci se stabileste ca trebuie acordat timp suficient inculpatului (si avocatului sau) pentru a lua cunostinta de rezultatele instructiunii si ca trebuie de avut in vedere natura si gradul de complexitate al dosarului.

Mergand pe aceiasi linie de rationament, se poate mentiona situatia din Republica Moldova care s-a creat in rezultatul ratifi­ca­rii Conventiei Europene a drepturilor omului. Plenul Curtii Supreme de Justitie in hotararea sa din 19 iunie 2000 a atentionat judecatorii ca sarcina de aplicare a Conventiei le revine.

In cazul examinarii dosarelor instantele de judecata clarifica daca legea sau actul normativ-juridic care urmeaza a fi aplicat si care reglementeaza drepturi si libertati garantate de Conventia Euro­peana sunt compatibile cu prevederile acesteia, caci in caz de incompa­ti­bilitate instanta trebuie sa aplice direct Conventia. Aceiasi solutie se impune si in caz de lipsa a reglementarii nationale privind modalitatea de adresare in judecata si de solutionare a litigiilor. In acest context a aparut necesitatea aplicarii termenilor Conventiei, ca, spre exemplu, „examinarea cauzelor in termen rezonabil”, „proces echitabil” s.a. Guvernul Republicii Moldova a inaintat chiar cu titlu de initiativa legislativa o propunere despre instituirea unor termene concrete de judecare a cauzelor care sa fie considerate rezonabile. Intr-un mod perfect justificat, Curtea Suprema de Jus­titie nu a sustinut acest proiect [11]. Valeria Stirbet. Reforma judiciara si de drept in Republica Moldova. Realizari, probleme, perspective. Chisinau, 2005, p.74.

Chaim Perelman considera, ca indicatiile referitoare la norma­litate in dreptul continental apar ca un opus formei negative – cea de „nerezonabil”. Judecatorul poate sa nu aplice o norma daca aplicarea ei este nerezonabila. Perelman a numit astfel de norme – „norme cu continut variabil”. Dar „rezonabil” poate fi interpretat diferit si pentru a nu cadea in arbitrar ar fi utile tocmai standardele. Ele sunt fondate pe ceea ce este normal si acceptat in societate la momentul si in locul cand si unde faptele trebuie apreciate. Problema standardelor pune deseori intrebarea, daca standar­dele sunt o categorie juridica ori nejuridica, raspunsul inclinand mai mult spre cea de-a doua varianta datorita tendintei judecato­ri­lor, dar si a doctrinei, spre hipertrofierea faptelor. Chiar Consiliul de Stat al Frantei a vazut o diferenta intre „apreciere” si „calificare juridica”, iar mai recent s-a afirmat convingerea ca notiunile nede­terminate nu sunt „chestiuni de drept”, dar „chestiuni de fapt”, care nu releva un control specific juridic. Cei ce nu au fost de acord cu o astfel de abordare au mentionat ca standardele sunt notiuni critice ale dreptului, ca ele obliga pe judecator sa se aventureze in zone dificile, acolo unde dreptul clacheaza, nu-i sigur, se clatina.

In legatura cu aceea ca judecatorul apreciaza suveran faptele in cazul unor reguli nedeterminate s-ar parea ca el exercita o putere discretionara. In aceasta opinie regulile cu privire la standard nu sunt veritabile juridice si judecand intr-un caz dat, judecatorul apre­ciaza notiunile nedeterminate cat mai concret posibil.

Impotriva ideii dominante in literatura franceza conform careia notiunile nedeterminate deschid calea puterii discretionare a admi­nistratiei (Ch. Eisenmann) se pronunta acei autori – adepti ai teoriei lui Kelsen, ce subscriu la conceptia formala a dreptului, in baza careia se crede ca nedeterminarea nu antreneaza decat necesitatea inter­pre­tarii, adica necesitatea de a exprima vointa unei autoritati care este in legatura cu situatia creata, fie ca aceasta autoritate este le­giuitorul, Curtea Suprema, Curtea Constitutionala sau oricare alta.

In opinia lui St.Rials nu nedeterminarea, ci nedeterminabili­ta­tea face sa apara puterea discretionara. Nedeterminabilitatea apare in doua cazuri:

1/ fie ca regula lipseste cu desavarsire,

2/ fie ca regula insasi deschide efectiv capacitatea de a vrea liber, o latitudine de alegere reala din partea administratiei prin prevederi de tipul „administratia poate”, „administratia va face” si altele. Concluzia majora dedusa din aceste premise este ca nedeter­mi­narea cere interpretare, iar nedeterminabilitatea duce la putere discretionara [13]. 13. St.Rials. Les standards, notions critiques du droit // Les notions à contenu variable en droit. Bruxelles, 1984, p. 44-46.

Doctrina, considerand ca regulile cu standard nu sunt veritabile juridice, inclina spre a numi judecatorul care totusi le valorifica „persoana ce exercita o putere discretionara”. Ea se bazeaza pe urmatoarele teze:

1/ Standardul legal cere o apreciere si de aceea deschide calea puterii discretionare,

2/ Daca judecatorul refuza sa aprecieze, atunci el abandoneaza puterea discretionara in mainile administratiei,

3/ Daca apreciaza – el insusi isi asuma riscul de a exercita puterea discretionara,

4/ Daca exista un standard jurisprudential, adica creat de jude­cator, atunci aceasta cu atat mai mult demonstreaza puterea discre­tionara a judecatorilor.

Alti autori (St.Rials) cred ca regulile jurisprudentiale formulate cu ajutorul unui standard nu sunt expresia unei puteri discretionare, ci a unei puteri normative. Altceva, ca in acest caz se pune intre­barea daca aceasta putere normativa este legitima sau nu.

Inca A.Hauriou era impotriva considerarii puterii discretionare ca fiind o putere fara reguli. Puterea discretionara este puterea de a alege intre doua decizii egal conforme legalitatii si este menita sa evite doua situatii extreme: pe de o parte – arbitrariul, iar pe de alta – automatismul aplicarii dreptului.

Regula produsa de titularul puterii discretionare are un regim diferit de regula produsa de puterea normativa. Regula produsa de titularul puterii discretionare nu trebuie sa garanteze puterea de a vrea liber pentru viitor, putere cu care este dotat autorul ei, ci isi epuizeaza efectele in decizia discretionara. Judecatorul francez, con­sidera Rials, nu poate substitui o vointa exprimata ca subiectiva, vointa administratiei, decat prin puterea sa normativa. Deci, in aceasta opinie, controlul judecatorului cu ajutorul regulilor cu stan­dard, fie ca sunt de origine legislativa sau jurisprudentiala, nu constituie nici odata exercitarea puterii discretionare. De aceasta opinie este si prof. R.Dworkin ce divizeaza standardele in politice si principii. Cele politice se determina de scopurile reglementarii sociale. Dworkin numeste principiu ceea ce reprezinta o cerinta a justitiei sau a echitatii sau o alta dimensiune a moralitatii, de pri­mele se foloseste legiuitorul, iar de principii – judecatorul [14]. 14.Ronald Dworkin, Drepturile la modul serios. Chisinau, ed. ARC, 1998, p.21.

In legatura cu standardele a fost emisa inca o teorie – cea care considera ca in cadrul contenciosului in casatie un standard textual nu releva decat aprecierea suverana a judecatorului de fond. Atri­buirea calificarilor la notiunile de ofensa, atac, ultraj nu presupun apreciere juridica, ci o apreciere de ansamblu a circumstantelor cauzei, ce rezulta din convingerea intima a judecatorului, din apre­cierea lui morala.

Din materialele analizate de prof. Christian Stark rezulta ca stan­dardele in activitatea judecatorului sunt necesare pentru 2 motive:

Este nevoie de norme generale, pentru ca legiuitorul nu poate interveni in orice moment, ci mai rar decat cel ce aplica dreptul. In plus, legiuitorul poate sa nu cunoasca unele necesitati sociale ce i se infatiseaza judecatorului.

Astazi, cand accentul se pune pe drepturile omului, este necesar un drept determinat individual . 15.Christian Stark. L'egalite en tant que mesure du droit // Les notions à contenu variable en droit. Bruxelles: Bruylant, 1984, p.186-188.

In concluzie trebuie de mentionat ca prezumtiile, fictiunile si standardele sunt chemate la viata de aceleasi fenomene, au legaturi puternice si relevante. Standardul prin apelul sau la normalitate, necesita adeziunea membrilor societatii si astfel aplicarea lui de catre judecator face ca decizia acestuia sa fie acceptata social. Ele­mentele definitorii ale standardului sunt: el este un instrument de masura; este o tehnica de formulare a regulii de drept; aprecierea este formulata in termeni de normalitate.

Standardul in calitate de tehnica de formulare a regulii de drept este indispensabil in legatura cu caracterul general si nedeterminat al dispozitiilor legale, atunci cand judecatorul trebuie sa tina cont de valori fundamentale de moralitate, normalitate, avand in vedere un caracter mediu acceptabil al comportamentului. Totodata, stan­dardul nu este un comandament absolut ce anihileaza vointa exe­cu­tantului, lasand loc doar unei supuneri oarbe si instituind o rigi­di­tate dezastruoasa, el este o indicatie, o indrumare care ghideaza executantul fara a-i distruge libertatea, dimpotriva, stimulandu-l sa se adapteze evenimentelor, locului, mediului si epocii concrete in cadrul careia activeaza.

Deci, concluzii: notiune nedeterminata nu inseamna nedeterminabila. Ea se determina de fiecare data in functie de context extrajuridic in care interpretul va integra notiunea in timpul interpretarii. Bune moravuri

Imprecizia conceptelor juridice antreneaza o mare flexibilitate a calificarilor. Aceste concepte nu se definesc prin ele insele, ci in raport cu valorile admise in societate. Este vorba de un compromis intre dreptul impus de legiuitor si ceea ce se considera echitabil si rezonabil. Interesele copilului, masura necesara. Proportionalitate.- REPERE, pag.93-117

2.Calificarea si determinarea regimului juridic

Intre diferite categorii juridice exista diferenta de natura ce antreneaza diferenta de regim.

Dar o situatie juridica se refera la mai multe categorii juridice- persoana- poate fizica sau juridica, capabila sau incapabila, casatorita sau celibatara etc., se refera nu numai la o categorie generala , dar si la mai multe subcategorii. Regimul sau se va deduce din acele diferite naturi, nu se poate limita la un singur rationament, va fi exces de rigiditate ce va duce la consecinte absurde, rupte de realitate.

Categorii echivalente si ierarhizate

Pentru a califica un fapt, persoana etc.trebuie degajate trasaturile ce vor permite atribuirea la categorii si concepte. Aceasta analiza trebuie sa reflecte toate elementele susceptibile de a avea incidenta asupra determinarii regimului juridic inainte de a se aplica. Trebuie sa fie un diagnostic complet. Daca este vorba de o situatie voluntara prin care se angajeaza 2 persoane de drept privat ce locuiesc in state diferite, atunci vom spune ca este un act juridic de drept international privat. Deci avem mai multe calificari, cumulul carora exprima originalitatea situatiei, dar intre care nu exista ierarhie, aceste categorii sunt echivalente, pentru ca nici una dintre ele nu este subcategoria alteia, fiecare se refera la un caracter independent de celelate.

Conceptele, categoriile se integreaza in general intr-o ierarhie de categorii, ce sunt respectiv subcategorii unele pentru altele, mergand de la general la particular prin specificari succesive, fiecare fiind subcategorie a categoriei imediat superioare. De exemplu, actul juridic- categorie, iar ca subcategorie - contract sinalagmatic, apoi -tip special de contracte, apoi - o vinzare.

Categorii alternative si cumulative

Fiecare clasificare corespunde unei diviziuni bipartite intre 2 categorii ce se opun prin existenta sau absenta unui element sau prin 2 caractere antinomice. Categoriile ce se exclud reciproc sunt P.124 alternative- un bun nu poate fi si material si nematerial. Dar un fenomen juridic poate apartine mai multor categorii simultan, aceste categorii fiind compatibile se numesc cumulative.-un bun material, imobil. Este posibil ca o situatie sa se refere la 2 categorii opuse, o situatie hibrid, ce amesteca elementele ce pastreaza fiecare natura sa si ramin separate, desi se juxtapun: cazul drepturilor patrimoniale si nepatrimoniale ale unui autor de opere scrise.

Determinarea regimului juridic in caz de clasificare complexa

Clasificarile complexe- plasarea simultana a aceluiasi obiect in categorii diferite este dificila, caci regulile nu totdeauna sunt compatibile si combinarea lor este delicata.

Cite odata trebuie optat pentru o regula sau a face un compromis.

Poate fi ca regulile legate de o subcategorie deoarece sunt specifice sa fie derogatorii celor aplicabile in caz mai general a categoriei superioare (Regulile contractului solemn deroga de la dreptul comun al contractelor, atunci regulile specifice prevaleaza „specialia generalibus derogant”). Trebuie astfel de ales intre una si alta.

In cazul hibridelor- situatiilor complexe ce comporta elemente ale categoriilor opuse, exista 3 tipuri de solutii:

1. Se separa elementele de natura opusa pentru a aplica fiecarui regimul propriu categoriei de care tine;

2. Printr-o abordare globala se consacra o universalitate juridica cu un regim propriu;

3. Se opereaza o deformare de atribute a unei din categorii prin anumite aspecte ale categoriei opuse.

Calificarea, ca orice constructie juridica, comporta riscul abstractizarii ce nu poate fi neglijat fara a distruge practicabilitatea si acceptabilitatea dreptului. Deci, aplicarea sa poate fi cu corective si ajustari.

Rationalitatea si subiectivitatea calificarilor.

Pentru calificare se conjuga 3 factori: obiectul calificarii, dreptul obiectiv ce defineste regulile si categoriile juridice si conditiile de aplicare a acestora. Calificarea se refera atit la obiecte, cit si proprietatile lor (substantive, adjective).

Calificarea nu-i numai o traducere riguroasa a elementelor de fapt in concepte si categorii juridice, ci si o constanta oscilatie intre presupunerile obiective ale regulilor de drept si perceperea subiectiva a realitatii de cel ce face calificarea – in cazul dat - de jurist. Ea consta intr-o apreciere ce combina elementele de fapt si de drept, trecand prin perceptia subiectiva a autorului calificarii. Un exemplu reusit - In hotararea nr.26a Curtii Constitutionale din 20.06.2000 //MO. Nr.26/27a din 20.06.2000 (se interzisese incasarea platii pentru vizitarea pietelor private) -examineaza problemele de drept sub 3 aspecte:

1.din ce domeniu fac parte relatiile reglementate de Guvern prin hotararea contestata 2.Pe cat de justificata d.p.d.v. a competentelor Guvernului este reglementarea contestata

3. In ce masura sunt protejate in acest caz drepturile consumatorului si ale agentilor comerciali.

In timpul calificarii juristul in genere, si judecatorul, in particular, ia in considerare toate circumstantele, care sunt relevante si decide care nu sunt pertinente, are o marja considerabila de apreciere.

Flexibilitatea intrinseca a categoriilor juridice.

Este necesara o flexibilitate pentru a putea absorbi evolutiile mediului social si a ordinii juridice. Capacitatea de absorbtie a fenomenelor noi de catre categoriile juridice este legata de definitiile lor care nu poate fi nici prea rigida, nici prea imprecisa. Categoriile sunt constituite din distinctii bipartite si clasificari distincte, de aceea nu pot fi categorii inchise incapabile de a capta realitatile sau conceptele noi. Din 2 categorii antitetice ce corespund unei distinctii macar una trebuie sa fie deschisa pentru a putea primi noile entitati sau concepte, in fiecare clasificare, daca una este limitativa, alta trebuie sa fie reziduala.- „Bunurile sunt mobile sau imobile”, mobile- deschis, caci ele sunt toate ce nu sunt imobile.

Unele categorii sunt egal deschise si inchise: drepturi patrimoniale si nepatrimoniale, interese publice si private – care este limitativa si care reziduala Raspunsul la intrebare depinde de determinarea principiului si a exceptiilor, principiul corespunde categoriei reziduale, iar exceptiile – celei limitative. Dar si aceste notiuni evoluiaza, exceptiile inmultindu-se, devin ele insele principiu. Presiunea faptelor si orientarile noi ale dreptului pot duce la regandirea categoriilor.

Recursul la corective rationale si de oportunitate

Simpla deductie a consecintelor poate duce la absurditati., de aceea trebuie de corectat prin rationamente de analogie, a contrario, exigente de ierarhie- dar rationamentul se corecteaza prin rationament.

Juristii sunt condusi sa moduleze rationamentul lor in functie de consideratii practice sau ideologice, este util, dar si periculos, procesul poate anima ideile cele mai juste sau cele mai false.

Artificiile calificarii juridice.

Calificarea juridica care duce la solutii riguroase gratie rationamentului ce respecta coerenta sistemului juridic poate de asemenea avea neajunsul ca, prin abstractie si insuficienta, sa ajunga la analize inexacte ce ar denatura situatiile considerate.

Calificarea nu inseamna numai a da lucrului natura si numele ce le revine natural. Ea serveste de asemenea a le supune destinului pe care trebuie sa-l suporte „in virtutea determinarii politice”. 

Majoritatea categoriilor juridice au definitie si functie tehnica si provin din surse vechi, atunci cand posibilele efecte inproprii pot fi corectate prin discutie si bun simt.

Pentru a evita greselile de calificare- trebuie de stiut cauzele erorilor.

o cauza a erorilor – vine de acolo ca juristul are cunostinta de cauza din spusele unor persoane interesate ce utilizeaza termeni juridici inadecvati, juristul trebuie sa le supuna unei critici, altfel isi va asimila o calificare eronata. Ex.- Un barbat si o femeie se prezinta la avocat si barbatul spune „eu v-o prezint pe nevasta-mea. Vrem sa stim ce sa facem ca sa mosteneasca averea cel ce va supravietui, caci noi copii nu am avut, iar din rude avem numai niste veri. Noi toate lucrurile le-avem in comun”. Juristul spune ca nimic nu trebuie. Dar el nu a verificat, daca sunt casatoriti legal, daca au regimul de comunitate de bunuri. Caci poate fi concubina, si atunci trebuia sa-i consulte sa faca testament unul in favoarea celuilalt.

Alta eroare poate veni din neluarea in seama daca toate elementele caracteristice conceptului sunt prezente in faptele stabilite pentru a le clasa sub acel concept. Ex.-un om a dat vinzatorului din greseala 2 bancnote de 100 lei in loc de 2 de un leu. Cand s-a dus sa le ceara, vinzatorul a spus ca a primit bancnote obisnuite de un leu. Sotia sa il indeamna sa se adreseze in instanta, caci vinzatorul a furat, dar de fapt este ce? E.A.- un quasi-delict- imbogatirea fara justa cauza, ele au elemente comune, dar si se deosebesc.

Eroarea de a lua un termen in acceptiunea comuna si nu in cea juridica. Se interzice perchezitia noaptea – art.128 CPP, sensul „noaptea” in sens comun si juridic difera.

Definitia unui concept poate varia de la o materie la alta, de aceea trebuie utilizata acea definitie ce este caracteristica materiei vizate. Ex- In dreptul civil francez copil nascut viu si viabil este persoana, la noi –doar viu. Copil mort in penal si civil. Daca s-a nascut mort, nu-i persoana. Dar daca s-a nascut viu, dar neviabil poate fi lipsit de viata? fara a fi pedepsit, ca nu-i persoana. Jurisprudenta belgiana- nu se poate- pruncucidere.

Alta eroare poate fi evitata daca se iau in vedere toate modurile in care se poate califica un fapt. Ex.- un chirurg a operat un bolnav care a decedat. Este aceasta un delict civil, o infractiune sau o greseala profesionala?

Deci, a califica inseamna deja a rationa in drept, caci se fac referinte la concepte, definitii ce sunt date de legiuitor, jurisprudenta sau doctrina. Exemplu: Daca se califica ceva ca abuz de drept, trebuie sa se verifice daca persoana a depasit un exercitiu normal al acestui drept, daca a deturnat dreptul de la functiunea sa sociala sau are intentia de a dauna sau pot fi ambele.

In cazul legitimei aparari – exemplul cu politistul ce a impuscat mortal un tanar ce l-a lovit cu cutitul – martie 2009 la Botanica. Daca se considera greseala, atunci se verifica daca a adoptat o conduita pe care un om normal diligent, prudent nu o adopta. De aceea calificarea va avea un sens diferit in functie de persoana ce o face. Pentru cel ce cauta regula aplicabila, calificarea e un instrument de cautare, o ipoteza de lucru, ce trebuie supusa unor verificari ulterioare. Iar judecatorul califica faptul dupa ce calificarea a fost facuta deja, sa zicem, de ofiterul de urmarire penala. Nu este o incompatibilitate intre aceste 2 modalitati de calificare. Optica este a cercetatorului si a notarului, consultantului, avocatului, dar si a judecatorului ce redacteaza decizia sa.

. Metodele rationamentului juridic: R.Rodica –ind, ded, (E.A. operatii logice cu termeni-analiza, sinteza), utilizarea procedeelor logicii formale si a silogismului.

Inductie, deductie, analiza, sinteza, utilizarea procedeelor logicii formale si a silogismului in cadrul gandirii juridice.