Conceptul dreptului
1.Acceptiunile notiunii de dr.
Intr-un prim sens, cuv. drept semnifica stiinta dreptului - ansamblul de idei, notiuni, concepte si principii care explica dreptul si prin intermediul carora dreptul poate fi gandit. Dreptul nu e numai stiinta, in egala masura e tehnica si arta. Ca ansamblu de norme care organizeaza viata in comun, dreptul este o tehnica a convietuirii umane, destinata sa apere societatea de excese. Dreptul imbina necesitatea si libertatea. Necesitatea, ca un domeniu specific dreptului, rezulta chiar d 14414v2112o in scopurile generale ale vietii sociale, scopuri prefigurate in ansamblul normelor legale. Acest ansamblu alcatuieste dreptul obiectiv. Dreptul este principiul de directie, de coeziune sociala, el da societatii caracterul de definit, de coerenta.
Intr-un al doilea sens, dreptul mai semnifica si facultatea unui subiect de a-si valorifica sau a-si apara impotriva tertilor un anumit interes, legalmente protejat. Acesta este dreptul subiectiv si implica categoria de libertate.
Totalitatea normelor juridice in vigoare dintr-un stat poarta denumirea de drept pozitiv, un drept aplicabil imediat si continuu, obligatoriu si susceptibil a fi adus la indeplinire printr-o forta exterioara.
Cuvantul "drept" mai este asociat, ca adjectiv, in aprecierile de natura morala.
2. Originea si aparitia dreptului. Dimensiunea istorica a dreptului.
Dreptul este indisolubil legat de evolutia generala a societatii, de particularitatile societatii in diferitele sale trepte de dezvoltare istorica. Romanii credeau in vesnicia dreptului. Acolo unde este societate exista si drept (Ubi societas ibi jus). Hugo Grotius (1583-1645), reprezentant de seama al Scolii Dreptului Natural, considera dreptul natural ca totalitatea principilor pe care ratiunea le dicteaza pentru satisfacera inclinarii naturale a omului pentru viata sociala. Deci, nu este suficient apetitul social al omului, este nevoie si de ratiune care dicteaza principii, anumite precepte fundamentale. Aceste precepte priveau 1) alieni abstinentia (respectarea a tot ce e al altuia);2) promissorum implendorum obligatio (respectarea angajamentelor);3) damni culpa dati reparatio (repararea pagubelor pricinuite altora);4) poenae inter hominis meritum (pedeapsa echitabila). Acestea erau, in concceptia lui Grotius, bazele pe care se construieste dr. natural. Prin acestea el se deosebeste de dreptul pozitiv - un drept imperfect, schimbator.
Drepturile omului sunt, in conceptia curentului jusnaturalismului, cele care decurg din calitatea sa rationala. Esenta omului sta in individualitatea lui. Fiinta umana atinge destinatia ei intrucat se comporta ca purtatoare a ratiunii.
Ginta a fost forma universala de organizare a societatii primitive. Ea s-a caracterizat printr-o diviziune naturala a muncii si prin domnia obiceiului. Democratia gentilica insemna proprietatea comuna asupra pamantului si lipsa unei forte exterioare de constrangere. .
3. Primele legiuiri.
Dreptul apare in orientul antic.
Intre primele legiuiri se mentioneaza: Codul lui Hamurabi (Babilon), Legile lui
Manu (
4. Dimensiunea sociala a dreptului:
Dreptul este inainte de toate un fenomen social. Realitatea juridica (juridicul) este o dimensiune inalienabila a realitatii sociale in conditii istorice determinate. Componentele juridicului sunt: constiinta juridica, dreptul si relatiile juridice (ordinea de drept).
a) Constiinta juridica joaca rolul unui receptor si al unui tamon. Receptor, in sensul ca primeste stimulii pe care-i emite societatea, ii ordoneaza si-I supune unui examen axiologic, si tampon, pentru ca se interpune intre acesti stimuli. Constiinta juridica apare apare ca o premisa a dreptului (ca fenomen normativ), functia sa normativa fiind mijlocita de ipostazele constiintei, prin care omul devine propriu-zis subiect: cea cognitiva, cea actionala si cea cultural-axiologica. Constiinta juridica se bazeaza pe 2 componente: o componenta rationala - ideologia juridica - si o componenta psihica.
b) A doua componenta a juridicului o constituie partea institutionala - dreptul, ca sistem de reglementari si institutii. Aceasta parte alcatuieste miezul juridicului.
c) Cea de-a treia componenta a juridicului este alcatuita din elemente relationale, sociologice. Sunt cuprinse aici raporturile juridice si situatiile juridice, cele care probeaza eficienta dreptului. In cadrul acestor raporturi, oamenii participa in calitate de subiecte de drept, valorificandu-si sau aparandu-si pe cale legala interese si drepturi.
5. Factorii de configurare a dreptului: Plecand de la examinarea rolului acestor factori, acestia sunt grupati in trei mari categorii: cadrul natural, cadrul social-politic si factorul uman.
1.Cadrul natural - factor de configurare nu in mod automat ci intotdeauna in legatura cu un factor social. El devine o forta creatoare doar cand un interes social dicteaza acest lucru. Mediul geografic reprezinta un ansamblu de factori care influenteaza viata sociala, dezvoltarea economica, posibilitatile dezvoltarii politice, etc. Diversele imprejurari naturale care nu depind de vointa omului pot constitui, prin vointa legii, cauze de nastere, modificare sau stingere a raporturilor juridice (nasterea, moartea, curgerea implacabila si ireversibila a timpului, calamitati naturale, etc).
2.Cadrul social politic: - aici intra componente ale societatii civile si componente ale societatii politice. Ca element component al acestui factor, economicul (conditiile materiale ale societatii) isi impune autoritatea asupra celorlalte componente ale sistemului social. Dreptul economic modern dezvaluie natura instrumentala a juridicului. Relatia intre stat si drept implica statul atat in procesul de creare a dr. cat si in procesul de realizare a dr. Proiectele politice majore sunt viabile in mom. in care modalitatile juridice intervin si in mom. in care dreptul da o forma specifica acestor proiecte.
Asupra dreptului exercita influenta structurile organizatorice ale societatii. Nu avem in vedere doar structurile politice oficiale - statul in primul rand- ci si grupurile de interes, grupurile de presiune, partidele politice - structuri sociale nestatale. Un grup de interes este orice structura grupala care, pe baza uneia sau a mai multor atitudini comune, transmite anumite scopuri celorlalte grupuri din societate in vederea stabilirii, a mentinerii sau a intensificarii formelor de comportament care sunt implicate in atitudinile comune (aceste grupuri actioneaza pentru maximizarea intereselor membrilor sai).
3. Factorul uman - zona de focalizare a atentiei oricarui legiuitor. Dreptul are ca principiu de referinta libertatile fundamentale ale omului. De la nastere, omul parcurge un proces complex si indelungat de socializare (integrare in soc.). Socializarea implica procesul de devenire umana a individului si formarea sistemelor de raspuns la diversele cerinte sociale. Legea juridica constituie un important factor de socializare. Dreptul trebuie sa inlature incertitudinile, sa ofere omului variante pozitive pentru stabilirea sensului existentei sale. Dr. este implicat in procesul de adaptare a oamenilor la viata sociala, fiind in acest sens, un model cultural. In acest proces de adaptare, dreptul are o cauza eficienta , un fond, o forma, si o cauza finala.
Dimensiunea umana a dr. priveste, inainte de orice, drepturile fundamentale ale indiviului, drepturi care garanteaza egalitatea deplina a tuturor oamenilor, posibilitatea lor de manifestare nestingherita in temeiul demnitatii si al libertatii.
6. Esenta, continutul si forma dretului.
Din multitudinea determinarilor calitative ale dreptului se desprinde o calitate principala care exprima calitaqtea intregului, determinarea lui interna.; aceasta este calitatea juridica a vointei si a interesului care prezideaza la aparitia normelor dreptului si care asigura un anumit echilibru in desfasurarea rap. interumane.
a) Esenta dr. - trasaturile relativ stabile ale fenomenului juridic care determina fenomenul sa se individualizeze in clasa fenomenelor normaive inconjuratoare. Esenta dr. este o expresie a unei vointe generale. Vointa este un efort voluntar, in care se confrunta posibilitatile omului u conditiile obiective si subiective. Cand se abordeaza esenta dr. se are in veder vointa generala ce se exprima in cutume sau legi, care tinde sa-si subordoneze vointele individuale.
Vointa generala, in conceptia lui Rousseau, nu este suma tuturor vointelor, ci numai a celor care concorda in vederea asociatiei. Baza constructiei sale ramane vointa particulara.
Constituind esenta dreptului, aceasta vointa generala oficializata (vointa juridica), exprimata in legi si aparata de stat, trebuie privita ca o unitate de momente sociale si psihologice. Fara a se identifica cusonstiinta juridica, vointa reprezinta o parte activa a acesteia. Ceea ce deosebeste dreptul, ca sistem normativ, de alte sisteme sociale normative, este tocmai aceasta calitate juridica a vointei ce se exprima in integralitatea normelor, cu toate consecintele ce decurg din aceasta imprejurare.
b) Continutul dr. - il constituie ansamblul elementelor, al laturilor si al conexiunilor care dau expresie concreta vointei si intereselor sociale ce reclama oficializarea si garantarea pe cae etatica. Continutul dr. implica esenta sa, dar nu se reduce la ea. Continutul dr. are ca latura componenta dominanta sistemul normelor juridice. Normele de drept - laturi alcatuitoare ale continutului dreptului - se infatiseaza in calitate de premise si conditii ale ordinii, precum si ca instrumente de control social. Cercetarea actuala a continutului dreptului este puternic marcata de tendinta explicarii si a conceperii dreptului in sensul cuprinderii factorilor complecsi - normativi si sociali, care poate oferi raspunsuri modului activ in care nevoile schimbatoare ale societatii isi gasesc exprimare in dr.
c) Forma dr. - seminifca exprimarea organizarii interioare a structurii continutului; ea desemneaza aspectul exterior al continutului, modul sau de exterioarizare. Forma dreptului are intotdeauna greutatea sensului acestuia, ea apartineuuei continut; forma goala este o absurditate. Corespunzand continutului, forma da un spatiu de exensie cuprinzator acestuia, ii identifica elementele de specialitate intr-un perimetru social-istoric dat. In aceasta lumina, forma est chiar legea de alcatuire, modul in care se leaga elementele care compun continutul dreptului. Din perspectiva structuralist-sistematica, se poate vorbi despre o forma interna si o forma externa a dr. Forma interna este chiar interactiunea ramurilor dreptului, gruparea normelor juridice pe institutii si ramuri (de dr privat sau public). Forma externa poate fi analizata din mai multe puncte de vedere:a) dpdv. al modalitatilor de exprimare a vointei legiuitorului - izvoarele dreptului; b) dpdv. al modalitatilor de sistematizare a legislatiei - codificari, incorporari, etc; c)dpdv al mod. de expimare a normelor de dr. in felurite acte ale organelor de stat - legi, decrete, hotarari.
7. Tipologia dreptului: .
8.Sistemul dreptului:
Dreptul nu exista prin simpla alaturare a
unui numar, mai mic sau mai mare, de norme juridice. Structura sa implica o retea de relatii, a caror organizare constituie
pana la
A) Sistemul dr. - rezulatul unitatii ramurilor si al institutiilor dreptului. Sist. dr. apare ca unitate obiectiv determinat, pe cand sistemul legislatiei reprezinta o organizare a legislatiei pe baza unor criterii alese de legiuitor. Normele juridice nu exista izolate; ele se grupeaza in institutii si ramuri. In felul acesta, norma juridica reprezinta elementul de baza al sistemului dreptului, ea formeaza sistemul juridic elementar. Sist. dr. constituie generalul, in raport cu norma de dr. care reprezinta individualul.
B) Criteriile de structurare a sistemului de dr.
Cea mai larga grupare de norme juridice o constituie ramura de drept. Aceasta este ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un anumit domeniu al vietii sociale, in baza unei metode specifice de reglementare si a unor principii comune. Criteriile dupa care se structureaza ramurile sistemului dreptului sunt a) obiectul reglementarii juridice (relatiile sociale ce cad sub incidenta normelor juridice);b) metoda reglementarii (modalitatea practica de infuentare a conduitei in cadrul respectivelor relatii sociale; c) principiile comune ramuri de drept respective.
C) Diviziunea dreptului in drept public si drept privat.
Dreptul pozitiv se imparte in drept public si in dr. privat. Aceasta diviziunea isi gaseste originea inca din dreptul roman. In ceea ce priveste dreptul public intern, in componenta sa intra spre ex: dr. constit, dr. admin., dr. penal, dr. muncii, dr. financiar, dr. procesual. In dr privat intern intra: dr. civ., dr. comercial. Ramurile dreptului ce intra in componenta dr. public au ca obiect de reglementare relatiile sociale din domeniul organizarii puterilor publice, distribuirea competentelor in stat, forma statului, etc. Ramurile ce intra in competenta dr. privat reglementeaza relatile sociale, patrimoniale si personale nepatrimoniale la care participa particularii. Criteriile generale ce prezideaza la aceasta diviziune a dreptului - interesul general (dr. public) si interesul personal (dr. privat).
9. Definitia dreptului:
Romanii - Ius est ars boni et aequi (Celsus). Dreptul este ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat, care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman in principalele relatii din societate, intr-un climat specific manifestarii coexistentei libertatilor, a apararii drepturilor esentiale ale omului si a statornicirii spiritului de dreptate.
|
