Conceptul dreptului
Acceptiunile notiunii de drept - cuvantul drept in limbaj filozofic e conceput in sens de justitie, echitate, indatorirea de a da sau a recunoaste fiecaruia ce-i apartine. In sens juridic exista doua acceptiuni: obiectiv si subiectiv.
Obiectiv - totalitatea normelor de conduita impuse indivizilor, colectivitatii in cadrul vietii sociale, la nevoie, prin forta de constrangere. Cuprinde totalitatea normelor de drept care reglementeaza viata indivizilor grupati in societate.
Subiectiv - indreptatirea subiectului raportului juridic concret care poate sa pret 929d36j inda de la ceilalti subiecti un anumit comportament (vanzatorul are dr. subiectiv de a pretinde cumparatorului plata pretului, iar cumparatorul are dr. subiectiv de a pretinde vanzatorului predarea bunului). Dreptul obiectiv in acest caz este reprezentat de totalitatea normelor ce reglementeaza drepturile si obligatiile partilor din contractul de vanzare-cumparare. Regulile juridice inscrise in normele de drept impun anumite obligatii si organelor de functionare ale statului, fiindu-le recunoscuta capacitatea de participare indirecta la relatiile sociale.
Etimologic, dreptul vine din latinescul "directus" -direct, corespunde cuvantului latin 'ius" care inseamna drept, lege, dreptate. In limbile moderne, este exprimat in franceza "droit", in italiana "diritto", in spaniola "derecho".
Prin stiinta a dreptului se intelege ansamblul de idei, notiuni, concepte si principii care explica dreptul si prin intermdiul caruia dreptul poate fi explicat. Dreptul nu este doar o stiinta ci si o tehnica a convietuirii sociale destinata sa disciplineze conduita umana si sa apere societatea de excese si abuzuri. Dreptul este o arta prin opera de elaborare a normelor juridice de organele competente precum si prin actiunea de punere inj aplicare a sa de organele de aplicare a dreptului (organele de jurisdictie)
Originea, aparitia si dimensiunea istorica a dreptului
Ca institutie ce deriva de la societate si isi gaseste suportul in relatiile dintre indivizi, dreptul este indisolubil legat de evolutia generala a societatii si de particularitatile acesteia in diferite trepte de dezvoltare istorica. Se pune intrebarea - Daca dreptul, care este legat de societate, a aparut odata cu primele forme de organizare primitiva ale societatii sau daca dreptul , ca si statul, a deziderat aparut doar la o anumita etapa de dezvoltare istorica a societatii? Romanii credeau in vesnicia dreptului, sustinand ca acolo unde este societate, este si drept - ubi societas, ibi jus - si invers. Prin urmare se pune intrebarea : care este relatia dintre aparitia societatii si aparitia dreptuluisi daca orice regula de conduita ar fi echivalenta cu dreptul. Daca ar fi o asemenea echivalenta, ar insemna ca dreptuyl a aparut odata cu primele forme de organizare a societatii. Daac consideram ca dreptul nu poate exprima decat nevoile speciale ale unei colectivitati constituite intr-o forma organizata, atunci dreptul poate fi considerat ca apare in conditii social-istorice determinate, caracterizate prin anumite diferentieri specifice unei societati organizate. Prin urmare, regulile sociale fiind indispensabile oricarei forme de organizare sociala, sunt determinate de evolutia sociala si alcatuiesc un deziderat al oricarei norme, ordini de drept.
Se considera ca norma sociala devine norma de drept in momentul in care neglijarea sau incalcarea ei este urmata de o amenintare a aplicarii fortei de constrangere exercitata de catre un individ sau de catre ujn grup privilegiat al societatii sau organism specializat.
Dreptul societatii aflate pe treapta primitiva de dezvoltare nu este realizat in cadrul unui sistem propriu-zis de norme ci in cadrul unor norme obisnuielnice (izvorate din obiceiuri), norme religioase ori morale care asigura acdrul in care se desfasoara relatiile sociale. Forta obligatorie a acestor norme este rezultatul unor reflectari pe planul constiintei individuale, a convingerii utilitatii unor astfel de norme. Se poate sustine astfel ca odata cu scindarea societatii in clase si categorii cu pozitii diferite in viata sociala, a aparut cerinta ca interesele generale ale societatii sa fie ocrotite si totodata sa fie ocrotite si interesele clasei, paturii conducatoare.
La baza acestor reglementari ar trebui sa stea urmatoarele principii: echitatea, dreptatea sociala, progresul social, asigurarea drepturilor fundamentale ale omului.
Dreptul apare in Orientul Antic odata cu primele legiuiri:
Codul lui Hammurabi - edictat cu 2000 ani i.e.n care considera ca legile trebuie sa aduca binele poporului si sa-l opreasca pe cel tare de a-l vatama pe cel slab.
Legile lui
Manu - aparute in
Primele legiuiri consemnate documentar in Europa: legile lui Lycurg (sec XI-X i.h), legile lui Solon si Drakon (sec VI-V i.h), legea celor 12 Table (sec V i.h).
Dimensiunea sociala a dreptului
Intrucat dreptul este un produs al societatii, normele sale intervin in cadrul dezvoltarii relatiilor sociale si stabilesc reguli de conduita umana. Libertatea umana este deplina numai in masura in care nu stanjeneste libertatea celorlalti. Drepturile omului nu pot deveni realitati decat in cadrul coexistentei libertatii celorlalti si a impiedicarii actiunilor pagubitoare a unor indivizi impotriva altora. Stiintele sociale privesc societatea ca pe un sistem evolutiv si cerceteaza realitatea sociala in cadrul evolutiei societatii.
Componentele sistemului juridic sunt constiinta dreptului si ordinea de drept.
Constiinta juridica joaca un rol de receptor (intrucat ea primeste stimulii pe care ii emite societatea, ii ordoneaza si ii supune unui examen axiologic) si un rol de tampon intrucat se interpune intre acesti stimuli si realitatea normativa. Dreptul ca sistem de reglementare a conduitei umane si fenomen normativ, da expresie cerintelor societatii de obtinere a echilibrului social in care liberul arbitru si violenta sunt anihilatepentru inlaturarea tensiunii intre cei care accepta un anumit standard de echitate si dreptate de la care membrii societatii nu trebuie sa se abata.
Ordinea de drept ca si componenta a sistemului juridic este formata din raporturile si situatiile juridice in care indivizii participa ca subiecte de drept si isi valorifica sau isi apara interesele si drepturile lor. Prin urmare dreptul are o sfera mai restransa decat juridicul ca parte componenta a realitatii sociale.
Factorii de configurare ai dreptului
In elaborarea normelor de drept exista anumiti factori care influenteaza continutul normelor juridice. Factorii externi care exercita o anumita influenta asupra continutului dreptului sunt: cadrul natural, cadrul social si politic si factorul uman.
Cadrul natural - exercita o influenta importanta asupra continutului dreptului prin mediul geografic, demografic sau biologic astfel incat drepturile, libertatile si principiile pe care le apara societatea converg pentru apararea acelor valori pe care societatea le considera importante la un moment dat.
Cadrul social si politic - prin intermediul factorului economic, politic si ideologic influenteaza dreptul care este un receptor al tuturor acestor factori.
Factorul uman - este zona centrala de interes pentru orice legiuitor deoarece dreptul reglementeaza comportamentul indivizilor in societate raportandu-se la posibilitatea sa de a influenta societatea.
In concluzie, actiunea factorilor de configurare a dreptului are o importanta deosebita deoarece prefigureaza conduita umana, iar legiuitorul ii are in vedere atunci cand elaboreaza anumite acte normative.
Definirea dreptului
Romanii au definit dreptul prin referire la morala : " ius est ars aequi et boni" (Celsus). In aceasta acceptiune dreptul nu se emancipase de tutela moralei iar scopul sau era realizarea binelui moral. Dupa Ulpian, realizarea echitatii se poate obtine cu respectarea urmatoarelor principii:
Honeste vivere - a trai in cinste
Neminem laedere - a nu vatama pe altul
Suum cuique tribuere - a da fiecaruia ce este al sau
Definirea dreptului a pus in discutie chiar natura sa: este dreptul o realitate transcedentala care se impune ratiunii sau, dimpotriva, este un ansamblu de fenomene sociale care se percep si se realizeaza prin experienta.
Scoala dreptului natural a conceput dreptul ca pe o realitate transcedentala. Dreptul natural este un drept universsal si imuabil, izvor al tuturor legilor pozitive (Grotius). Scoala istorica germana a dreptului a zdruncinat credinta in existenta unui drept natural, sustinand ca dreptul este un produs istoric deoarece altfel nu s-ar putea explica diversitatea sa pe parcursul evolutiei de la o epoca la alta si de la un popor la altul. Scoala istorica nu a putut insa anihila complet ideile dreptului natural conceput mai tarziu ca drept rational alcatuit din ideile conducatoare generale, desprinse din ratiunile impuse de justitie, echitate si bun simt.
Scoala pozitivista de mai tarziu sustine ca intreg sistemul de drept este bazat pe o conceptie metafizica asupra dreptului subiectiv. Printre definitiile date dreptului remarcam pe cea a americanului Berman care subliniaza ca dreptul este instrumentul de protectie contra tiraniei si anarhiei, ca principal instrument al societatii pentru conservarea libertatii si ordinii, impotriva amestecului arbitrar in interesele individuale.
Definim dreptul ca ansamblul regulilor sociale instituite si sanctionate de catre stat, care exprima vointa si interesele generale, asigurate in aplicarea lor prin forta de constrangere a statului.
Principiile si functiile dreptului
Prin
principiile dreptului intelegem acele idei calauzitoare ale continutului
normelor de drept care sintetizeaza experientele sociale si asigura echilibrul
dintre drepturile unora si obligatiile altora. "Principium" in
Principiile dreptului sunt extrase din dispozitiile constitutionale sau sunt deduse pe cale de interpretare din diferite norme de drept. Ele se deosebesc insa de normele dreptului care prescriu anumite drepturi si obligatii ale participantilor la raporturi juridice.
Sunt considerate ca principii generale ale dreptului: asigurarea bazelor legale ale functionarii statului, garantarea libertatii si egalitatii indivizilor, principiul responsabilitatii sociale a indivizilor, principiul echitatii si justitiei.
Principiul legalitatii in functionarea organismelor statului : constituie premisa existentei statului de drept intrucat premisa legala a functionarii unui stat o constituie cucerirea pe cale legala a puterii si exercitarea sa conform cu cerintele legalitatii. Intr-un stat de drept , intinderea puterii trebuie sa fie compensata cu durata acesteia, iar izvorul puterii politice trebuie sa fie vointa suverana a poporului. Principiul legalitatii presupune suprematia legii fata de celelalte acte normative care trebuie sa i se conformeze.
Principiul garantarii libertatii si egalitatii indivizilor : presupune ca prin normele de drept, libertatea si egalitatea sa fie consfintite, intrucat aceste valori definesc schilibrul vietii si posibilitatea indivizilor de a actiona fara oprelisti, dar in asa fel incat prin exercitarea drepturilor lor sa nu fie vatamate drepturile altora. Libertatea este una singura insa caile de manifestare si formele de exprimare a libertatii sunt numeroase (libertatea cuvantului, religioasa, a presei)
Principiul responsabilitatii : responsabilitatea izvoraste din dreptul fiecarui individ de a actiona in asa fel incat sa nu vateme pe altul. Responsabilitatea este un act de angajare a indivizilor in relatii sociale in scopul de a fi tras la raspundere in cazul in care prin actiunile sale fie nu indeplineste in mod corespunzator obligatiile pe care le are, fie ii impiedica pe ceilalti sa-si exercite drepturile pe care acestia le au. In acest context, individul raspunde in fata societatii care prin normele de drept stabileste sanctiunile care se aplica celor care infrang dispozitiile imperative ale legii.
Principiul echitatii si justitiei : actiunea acestui principiu trebuie sa priveasca atat actiunea legiuitorului cu ocazia elaborarii normelor juridice cat si activitatea de aplicare a dreptului cu ocazia solutionarii unor procese sau in cadrul activitatii prin care normele de drept sunt transpuse in viata societatii. In varful ierarhiei normelor de drept se afla legile care sunt adoptate de organul legiuitor al fiecarui stat. echitatea si justitia impun ca toate celelalte norme subordonate sa fie in concordanta cu dispozitiile suverane ale legii.
Pe langa principiile generale ale dreptului exista si anumite principii ale unor ramuri de drept cum ar fi : pr. legalitatii incriminarii si pedepsei in dr. penal; principiul repararii prejudiciului in dr.civil ; principiul contradictorialitatii in dr.procesual.
Functiile dreptului sunt directii sau orientari fundamentale de actiune a mecanismului juridic la indeplinirea carora participa intregul sistem al dreptului , adica toate institutiile si ramurile de drept precum si instantele sociale special abilitate cu atributii in domeniul dreptului.
Functia de institutionalizare (formalizare) juridica a organizarii social-politice a societatii : consta in aceea ca dreptul prin Constitutie si legile organice asigura cadrul de functionare a intregului sistem de organizare sociala, reglementand organizarea si functionarea organelor si institutiilor sale.
Functia de conservare, aparare si garantare a valorilor fundamentale ale societatii: consta in aceea ca statul ocroteste si garanteaza cu ajutorul dreptului ordinea constitutionala, proprietatea, drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor precum si celelalte valori ale societatii.
Functia de conducere a societatii : care consta in aceea ca cu ajutorul normelor de drept se exercita conducerea generala a societatii de catre organele statului si se asigura armonia vietii sociale si ocrotirea drepturilor si libertatilor cetatenesti.
Functia normativa a dreptului : care deriva din faptul ca dreptul are menirea de a asigura subordonarea actiunilor individuale fata de o conduita tip, adica de a circumscrie conduita indivizilor in cadrul si cu respectarea legii.
|
