Constitutiile Romaniei

~Istoria Dreptului

Romanesc~

Constitutiile Romaniei

Constitutia din 1866

In toate sistemele constitutionale, Constitutia s-a impus ca lege fundamentala, adoptata de o adunare constituanta, conform unei proceduri speciale si care are o forta superioara celorlalte legi, stand la baza organizarii si functionarii statului.

Pentru incetarea luptelor politice interne si pentru obtinerea independentei si unirii depline, poporul roman si-a dorit aducerea unui principe strain si i-au propus lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Acesta a acceptat propunerea si a devenit Domnitor al Romaniei la 10 mai 1866. A rostit in fata parlamentului juramantul prin care-si afirma intentiile de guvernare: "Jur a   fi credincios legilor tarii, a pazi religiunea romanilor, precum si integritatea teritoriului ei si a domni ca domn constitutional". Domnia lui Carol I(1866-1914) a inceput prin adoptarea de catre parlament a unei noi Constitutii care facea din Romania o monarhie constitutionala ereditara. Constitutia din 1866 a fost votata de pa 717e46h rlament in iunie 1866 si a fost semnata de Carol I la 1 iulie 1866, data in care a si intrat Constitutia in vigoare.

Constitutia din 1866 avea un caracter democratic si era inspirata din Constitutia Belgiei de la 1831. Numele oficial al tarii era Romania, dar nu se vorbea nimic despre dependenta Romaniei fata de Turcia si de granita comuna a celor 7 mari puteri. Constitutia din 1866 a fost prima constitutie romaneasca elaborata de reprezentantii legitimi ai natiunii romane pe baza principiului obtinut in 1864 de catre Alexandru I. Cuza, acela al recunoasterii de catre puterile garante a suveranitatii interioare a tarii. Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris din 1864 era prima constitutie data de un domn roman, Constitutia din 1866 era prima intocmita in urma unui accord de vointa intre Adunarea Deputatilor (reprezentand natiunea) si suveran (domn).

Conducerea tarii se facea dupa principiul separarii puterilor in stat astfel: puterea executiva revenea Domnitorului si Guvernului, puterea legislativa revenea Parlamentului care avea in subordine Camera Deputatilor si Senatul iar puterea judecatoreasca le revenea tribunalelor. Se acordau libertati democratice foarte largi. Cu mici modificari, Constitutia din 1866 a ramas in vigoare pana in anul 1923.

Dintre toate actele cu caracter constitutional adoptate in Romania pana in anul 1866, Constitutia din 1866 a avea cel mai liberal caracter: ea garanta libertatile individuale si libertatile cetatenesti cu toate ca numai erau considerati cetateni romani doar romanii de religie ortodoxa, libertatea de exprimare si separarea puterilor in stat. Putem spune despre Constitutia de la 1866 ca a fost un viguros act de independenta. Cele 133 de articole ale Constitutiei, grupate in 8 titluri (capitole), reglementau cele mai importante relatii sociale:

Titlul I, despre teritoriul Romaniei

Titlul II, despre drepturile romanilor

Titlul III, despre puterile statului

Titlul IV, despre finante

Titlul V, despre puterea armatei

Titlul VI, dispozitiuni generale

Titlul VII, despre revizuirea Constitutiei

Titlul VIII, dispozitii tranzitorii si suplimentare

Constitutia din 1866 a consacrat pentru prima data in istoria vietii

noastre statale caracterul indivizibil al statului roman, care de la acea data va purta numele oficial de Romania, aceasta in conditiile in care tara noastra se gasea inca sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Prin acest act fundamental, Romania realizeaza o adevarata deschidere, fiind primul stat constitutional al Europei de Sud-Est.

Revizuirea de la 12 octombrie 1879

Prima revizuire a Constitutiei din 1866 a avut loc in 1879, ca urmare a obtinerii Independentei Romaniei, dar nu independenta insasi atragea necesitatea revizuirii Constitutiei deoarece aceasta, anticipand evenimentul, de la inceput fusese conceputa pentru un stat independent. Necesitatea a rezultat din dispozitiile art. 44 din Tratatul de pace de la Berlin din 3 iulie 1878, prin care s-a recunoscut Independenta Romaniei. Mai intai, camerele legiuitoare ordinare erau chemate sa se pronunte asupra necesitatii revizuirii in trei citiri consecutive, la interval de 15 zile una de alta, dupa care urma ca ele sa fie dizolvate si sa se aleaga camerele de revizie. S-a constatat insa ca aceasta operatiune era mult mai dificil de realizat decat se asteptase. In primul rand, toata opinia publica romaneasca era lezata de faptul ca i se impunea din afara modificarea legislatiei interne, chiar a Constitutiei, asta dupa ce independenta fusese dobandita prin lupta.
In al doilea rand, problemele sociale si economice pe care le implicau aceasta revizuire erau foarte delicate. In ceea ce priveste comunitatea evreiasca, dezbaterile au fost aprinse si opozitia acerba, in special a deputatilor si senatorilor din Moldova, provincie in care evreii insemnau ceva din punct de vedere numeric. Moldovenii se temeau ca evreii vor deveni o forta dominanta, daca la puterea lor economica adaugau si drepturile politice. De aceea dezbaterile au fost lungi si furtunoase, cele mai iesite din comun, de altfel, din intreaga istorie constitutionala a Romaniei, atragand in aceasta disputa nu numai presa si opinia publica, dar si marea majoritate a cetatenilor cu drept de vot.
In cele din urma, Adunarea Deputatilor voteaza pe rand cele trei citiri ale Declaratiei de Revizuire a art. 7 din Constitutie, propusa de majoritatea parlamentara la 25 februarie 1879, la 7 martie 1879 si la 24 martie a aceluiasi an. In acelasi timp, cele doua camere au respins opinia minoritatii, care se opunea revizuirii.
Odata finalizata prima etapa a procesului de revizuire, la 25 martie 1879, prin mesaj domnesc, cele doua camere sunt dizolvate de drept.

Revizuirea de la 8 iunie 1884

Prin revizuirea de la 1884, era extens dreptul de vot prin reducerea colegiilor de la patru la trei, scadea censul necesar pentru a avea dreptul de vot, se desfiinta deosebirea intre alegatorii primary si directi, se interzicea arestul preventive in materie de presa si se introduceau noi garantii pentru libertatea presei. Prin decretul nr. 1786 din 8 aprilie 1884, Carol I a promulgat revizuirea Constitutiei, iar prin decretul cu numarul 1778 din 8 iunie 1884, a promulgat si noua lege electorala, alcatuita din 140 de articole, discutata, votata si adoptata concomitent cu revizuirea Constitutiei, punand in aplicare noul sistem electoral. Au fost revizuite in fond 21 de articole, patru articole au fost anulate, si alte patru noi articole au fost adoptate : doua au rezultat din divizarea art. 68 in trei articole, un articol nou era introdus dupa art. 71, suprimat, si lua numarul acestuia, iar la urma a fost introdus un articol aditional care a devenit art. 133, prin renumerotare. Revizuirea din 8 iunie 1884 a constituit o etapa intermediara spre introducerea sufragiului universal, care avea sa fie realizata dupa doua decenii.

Revizuirea din 1917

A treia revizuire a Constitutiei din 1866 a avut loc in iulie 1917, in conditiile in care Parlamentul, regele si guvernul se aflau in refugiu la Iasi, in urma ocupatiei partiale a tarii de catre Puterile Centrale. Articolul nr. 57, in noua sa redactare, prevedea ca Adunarea Deputatilor se compune din deputati alesi prin vot universal, egal, direct, obligatoriu si secret, iar articolul 67 prevedea ca Senatul se compune din senatori alesi si senatori de drept. Norma de reprezentare era de 30000 de locuitori pentru un deputat si 70000 de locuitori pentru un senator.

Organizarea Judecatoreasca: Potrivit legii de organizare judecatoreasca din 1865, instantele judecatoresti au fost: judecatoriile de plasa, tribunalele judetene, curtile de apel (la Bucuresti, Focsani, Iasi si Caiova), curtile cu juri (in materie comunala) si Inalta Curte de Casatie si Justitie. A functionat Ministerul public cu parchetele aferente, compuse din procurori; s-a instituit inamovibilitatea judecatorilor.

Constitutia din 1923

Intrarea Romaniei in vara anului 1916 in primul razboi mondial, alaturi de Antanta, a avut ca obiectiv primordial desavarsirea unitatii national statale. Prima provincie romaneasca unita cu Vechiul Regat a fost Basarabia, eveniment survenit in urma prabusirii anacronicului imperiu tarist. In urma izbucnirii revolutiei democratice din Rusia, in februariei 1917 si a inlaturarii dinastiei Romanovilor, in Basarabia s-a reactivat miscarea nationala romaneasca, infiintandu-se in luna aprilie 1917, Partidul National Moldovenesc, condus de Vasile Stroescu. Prin intermediul ziarului "Cuvant moldovenesc" a fost difuzat programul partidului ce viza obtinerea autonomiei politice, administrative, scolare si bisericesti.

Consolidarea unitatii nationale reclama adoptarea Romaniei cu o noua Constitutie. Aceasta necesitate era acceptata de catre toate fortele politice din tara. In scopul elaborarii Constitutiei guvernul liberal a a anuntat prin decret regal dizolvarea Parlamentului si convocarea corpului electoral in vederea alegerilor pentru constituirea adunarii nationale cu putere constituanta. Aceasta decizie era o incalcare a procedurii legale de revizuire si a fost criticata de partidele de opozitie.

Dupa lungi proteste ale partidelor de opozitie, acestea au votat la 28 martie 1923, Constitutia. Astfel, inceta valabilitatea Constitutiei din 1866, care fusese in vigoare cu unele modificari -introducerea votului universal, posibilitatea expropierii propietatilor particulare pentru cauza de utilitate publica- circa 57 de ani. La elaborarea noii Constitutii s-a avut in vedere Constitutia din 1866, din care s-au preluat, intr-o anume forma, circa 60% din texte (au fost inlocuite ori modificate integral 20 de articole, introduse 7 articole noi si au fost reformulate sau au primit adausuri 25 de articole; 76 articole ale vechii Constitutii au ramas neschimbate).

Constitutia din 1923 cuprinde prevederi privitoare la elementele constitutive ale statului, organizarea si functionarea puterilor statului; alcatuirea si functionarea sistemului electoral, organizarea financiara, armata, administratia s.a. Principiul legalitatii si suprematiei Constitutiei este exprimat mult mai clar decat in 1866: "numai Curtea de Casatie in sectiuni unite are dreptul de a judeca constitutionalitatea legilor si de a declara inaplicabile pe acelea care sunt contra Constitutiei".

Reprezentanta nationala era alcatuita din doua corpuri legiuitoare: Adunarea Deputatilor si Senat. Adunarea Deputatilor era constituita prin alegerea deputatilor prin vot universal, egal, direct, obligatoriu si secret al cetatenilor. Senatul cuprindea doua categorii de membrii: alesi si de drept. Cu privire la varsta cetatenilor cu drept de a alege si de a fi alesi pentru adunarea deputatilor, ea a fost ridicata la 30 de ani.

Regele avea dreptul de a convoca parlamentul in sesiuni extraordinare, de a dizolva una ori ambele camere, de a numi un nou guvern, de a numi si revoca ministri. In domeniul executiv regele avea o serie de atributii: numirea ori confirmarea in functiile publice, putea crea noi functii in stat, era seful armatei, avea dreptul de a bate moneda, conferea decoratii etc.

Puterea executiva era exercitata in numele regelui de catre guvern, format din ministri, care constituiau impreuna Consiliul de Ministrii, avandu-l ca presedinte pe cel insarcinat de rege cu formarea guvernului. Persoana regelui era inviolabila, iar ministrii erau raspunzatori pentru actele semnate ori contrasemnate. Armata facea parte din puterea executiva.

Constitutia din anul 1923 a consfintit monarhia si continuitatea ei, apreciata in epoca factor al stabilitatii statului, al pastrarii intereselor tuturor categoriilor sociale, al mentinerii unitatii statale depline.

Constitutia de la 1938

Profitand de framantarile politice din tara, Carol (fiul fostului rege Ferdinand, decedat in 1927),a revenit in tara si a obtinut la 8 iunie 1930, recunoasterea sa de catre Parlament, ca rege al Romaniei, sub numele de Carol al II-lea. Lua sfarsit astfel, regimul regentei instituit in 1927, restaurandu-se astfel, ordinea dinastica. Actul de la 8 iunie 1930, punea capat crizei dinastice, inaugurand o noua etapa in evolutia institutiei monarhice. Profitand de conjunctura existenta in tara la debutul anului 1938 Carol al II- lea a instaurat la 10 februarie acelasi an, dictatura sa, la care aspira inca de la revenirea sa in tara, in iunie 1930, cand devenise rege. Apoi s-a adresat natiunii romane solicitandu-i acesteia "anvoirea" pentru noua constitutie si, totodata s-a instituit si plebiscitul la 24 februarie 1938. Plebiscitul s-a derulat in conditiile starii de asediu, prin vot deschis, cu lista separata pentru opozanti si, drept urmare, rezultatele s-au vadit pregnant: 4.297.581 de voturi pentru noua Constitutie si 5.483 contra. Constitutia din 1938 era alcatuita din 100 de articole, grupate in 8 titluri.

In Constitutia din 1938 articolul 46, se arata ca regele "poate in timpul cand adunarile legiuitoare sant dizolvate si in intervalul dintre sesiuni, sa faca in orice privinta decrete cu putere de lege care urmeaza a fi supuse adunarilor spre ratificare la cea mai apropiata a lor sesiune". In privinta contractului ca izvor al dreptului, in cadrul Constitutiei din 1938 se specifica ca regele poate incheia tratate politice si militare cu alte state straine, fara a se impune ratificarea catre Parlament. Din punct de vedere constitutional, regele poate avea, astfel, mana libera pentru a subordona tara unor puteri din afara, fara a-si supune hotararea discutiei altui organ al statului.

In primul rand a fost mentinut principiul democratic al separarii puterilor in stat: puterea legislativa, executiva si judecatoreasca. Se renunta insa la sistemul de vot cenzitar. Dreptul de vot apartine acum tuturor cetatenilor romani majori (care implinisera varsta de 21 de ani); votul era universal, direct, secret si obligatoriu.

In Constitutia din februarie 1938 putem distinge anumite trasaturi fundamentale: fuziunea puterilor statului in persoana regelui si primatul executivului asupra legislativului, drepturile si libertatile democratice au fost fie sever limitate, fie lichidate complet, aceeasi soarta avand-o si institutiile corespunzatoare ale regimului parlamentar. Centralismul birocratic si autoritar in administratia de stat a introdus principii constitutionale imprumutate din legislatia corporatismului fascist italian. "Sistemul politic instaurat dupa 10 februarie 1938 avea un caracter antidemocratic, hibrid, in care regele era figura ominanta, intervenind efectiv in activitatea de guvernare. El poate fi numit regim de autoritate monarhica, sau al monarhiei active. Nu a fost insa un regim de autentica dictatura, in care regele, proclamat "capul statului" decide, iar ministrii executa."

Prin dictatul de la Viena dat in 30 august 1940, Romania este obligata sa cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei. In septembrie 1940, Regele este obligat sa abdice in favoarea fiului sau. Constitutia este suspendata, corpurile legiuitoare sunt dizolvate, se reduc prerogativele regale si este investit cu puteri depline presedintele Consiliului de Ministri.