Controlul competentei

Controlul competentei

Sect.1. Chestiuni generale

§1. Notiune. Controlul competentei reprezinta operatiunea juridica prin care organul judiciar sesizat cu privire la savarsirea unei infractiuni verifica daca sunt respectate dispozitiile legale privind competenta in acea cauza.

Verificarea competentei reprezeinta o importanta cerinta de legalitate a procesului penal atat timp cat incalcarea dispozitiilo 535f59f r incidente in materie este sanctionata cu nulitatea absoluta sau relativa (a se vedea art. 197).

§2. Modalitati si momente de realizare. Controlul competentei se realizeaza prin doua modalitati:

1. la cerere, prin mecanismul exceptiei de necompetenta ce poate fi invocata de parti in cursul urmaririi penale / de parti sau procuror in faza de judecata. Conceptul de „exceptie” este insa specific doar fazei de judecata, exceptia implicand o dezbatere contradictorie. In faza de urmarire penala, pot fi formulate doar cereri care se adreseaza organului de urmarire penala, iar solutionarea acestora nu este contradictorie.

2. din oficiu, de catre organul de urmarire penala sau de catre instanta de judecata, in aplicarea principiului rolului activ al organelor judiciare.

2.1. Cu privire la competenta instantelor de judecata, se impune distinctia intre:

a) competenta teritoriala – in baza art. 39 alin. 2 exceptia de necompetenta teritoriala poate fi ridicata numai pana la citirea actului de sesizare in fata instantei de judecata;

b) competenta materiala / personala - in baza art. 39 alin. 1 exceptia de necompetenta materiala si exceptia de necompetenta dupa calitatea persoanei pot fi ridicate in tot cursul procesului penal, pana la pronuntarea hotararii definitive.

Argument: aceasta diferenta este impusa de regimul juridic distinct al formelor de competenta:

a) competenta teritoriala atrage sanctiunea nulitatii relative → se impune un anumit termen pentru invocare

b) competenta materiala / personala atrage sanctiunea nulitatii absolute → poate fi invocata oricand.

2.2. Incalcarea dispozitiilo 535f59f r privind competenta organelor de urmarire penala poate fi invocata oricand in cursul urmaririi penale, iar in ceea ce priveste faza de judecata se impune urmatoarea distinctie:

a) competenta teritoriala – in baza art. 332 alin. 1 necompetenta teritoriala a organului de urmarire penala poate fi invocata numai pana la finalizarea cercetarii judecatoresti in fata primei instante → consecinta este dezinvestirea primei instantei si restituirea cauzei la organul de urmarire penala in vederea refacerii urmaririi penale

b) competenta materiala / personala - in baza art. 332 alin. 2 si a art. 380 necompetenta materiala si cea dupa calitatea persoanei pot fi invocate in tot cursul procesului penal, atat in fata primei instante, cat si in apel sau recurs, pana la pronuntarea hotararii definitive → consecinta este dezinvestirea primei instantei si restituirea cauzei in vederea refacerii urmaririi penale / admiterea apelului sau recursului si restituirea cauzei la organul de urmarire penala in vederea refacerii urmaririi penale

§3. Solutii. Raportat la o exceptie de necompetenta invocata in faza de judeacta / cerere formulata in faza de urmarire penala organul judiciar penal poate da doua solutii:

admitere → determina declinarea de competenta in favoarea altui organ judiciar

respingere

Potrivit art. 302 alin. 1 instanta este obligata sa puna in discutie cererile si exceptiile invocate de parti sau de procuror / exceptiile ridicate din oficiu si sa se pronunte asupra lor prin incheiere motivata (v. si art. 311: felul hotararilor judecatoresti).

→ respingerea exceptiei de necompetenta se face prin incheiere. Incheierea poate fi atacata cu apel / recurs doar odata cu fondul cauzei.

→ admiterea exceptiei de necompetenta se face prin sentinta (prima instanta) sau decizie (instanta de apel si cea de recurs). In aceasta situatie instanta nu se mai pronunta prin incheiere intrucat efectul admiterii exceptiei de necompetenta este in mod direct dezinvestirea instantei. Hotararea de declinare a competentei nu poate fi atacata.

Potrivit art. 203 alin. 1 in desfasurarea urmaririi penale, organul de urmarire dispune asupra actelor sau masurilor procesuale prin ordonanta, acolo unde legea prevede aceasta, iar in celelalte cazuri prin rezolutie motivata.

→ respingerea cererii se face prin rezolutie. Impotriva rezolutiei poate fi formulata plangere in baza art. 275-278, fie la procurorul care supravegheaza urmarirea penala, fie la procurorul ierarhic superior.

→ admiterea cererii se face prin ordonanta (art. 45 alin. 1²). Impotriva ordonantei poate fi formulata plangere in baza art. 275-278, fie la procurorul care supravegheaza urmarirea penala, fie la procurorul ierarhic superior.

Sect.2. Declinarea de competenta

§1. Notiune. Declinarea de competenta reprezinta acel mecanism prin care un organ judiciar penal care se considera necompetent sa desfasoara o anumita activitate procesuala trimite cauza unui alt organ judiciar pe care il considera competent.

§2. Dispozitia de declinare a competentei. Declinarea competentei cunoaste urmatoarele reguli:

declinarea se dispune in cursul urmaririi penale prin ordonanta, iar in cursul judecatii prin sentinta (prima instanta) / decizie (instanta de apel si cea de recurs);

in baza art. 42 alin. 4 hotararea de declinare a competentei nu este supusa apelului si nici recursului.

Argument : celeritatea procesului penal + in fata instantei de trimitere poate fi invocata o noua exceptie de necompetenta

actul prin care s-a dispus declinarea de competenta reprezinta actul de sesizare al organului judiciar la care se trimite cauza

actul prin care s-a dispus declinarea de competenta trebuie sa contina indicarea organului la care se trimite cauza. In faza de judecata, daca hotararea de declinare a competentei nu contine indicarea instantei considerata competenta suntem in prezenta unui caz de intrerupere a cursului justitiei ce intra in competenta de solutionare a ICCJ (s. pen.).

§3. Consecinte asupra actelor efectuate. Declinarea de competenta atrage urmatoarele consecinte:

potrivit art. 42 alin. 2 daca declinarea a fost determinata de competenta materiala sau dupa calitatea persoanei, instanta careia i s-a trimis cauza poate folosi actele indeplinite si poate mentine masurile dispuse de instanta desesizata → daca instanta competenta pastreaza actele indeplinite si mentine masurile dispuse nulitatea absoluta se acopera

potrivit art. 42 alin. 3 in cazul declinarii pentru necompetenta teritoriala, actele indeplinite ori masurile dispuse se mentin.

Potrivit art. 45 alin. 1 aceste reguli sunt aplicabile si in faza de urmarire penala.

Sect.3. Conflictele de competenta

§1. Notiune. Conflictele de competenta reprezinta acele dezacorduri ce se pot ivi intre doua sau mai multe organe judiciare penale sesizate simultan sau succesiv cu aceeasi cauza in ceea ce priveste competenta de solutionare.

1. conflictul pozitiv de competenta = ipoteza in care doua / mai multe organe judiciare se considera competente in acelasi timp sa solutioneaza aceeasi cauza

2. conflictul negativ de competenta = ipoteza in care doua / mai multe organe judiciare isi declina reciproc competenta considerandu-se concomitent necompetente sa solutioneze aceeasi cauza.

§2. Conditii. Pentru existenta conflictelor de competenta, se impune indeplinirea urmatoarelor conditii.

sa intervina intre doua sau mai multe organe judiciare → nu putem avea conflict de competenta intre un organ judiciar si un organ administrativ

sa intervina intre organe judiciare cu aceeasi competenta functionala → nu putem avea conflict de competenta intre o instanta judecatoreasca si un parchet

problema competentei sa se refere la aceeasi cauza

organele judiciare sa se considere concomitent competente sau necompetente de a instrumenta aceeasi cauza

§3. Procedura de solutionare. Conflictele de competenta se solutioneaza diferit avand in vedere natura organelor judiciare care intra in conflict:

3.1. conflictele de competenta intre doua sau mai multe instante

A. Competenta de solutionare. In baza art. 43, competenta de solutionare se determina in felul urmator:

a) atunci cand doua sau mai multe instante se recunosc competente a judeca aceeasi cauza ori isi declina reciproc competenta, conflictul pozitiv sau negativ de competenta se solutioneaza de instanta ierarhic superioara comuna.

Ex.: conflictul de competenta intre o judecatorie si tribunal se solutioneaza de catre Curtea de Apel daca cele doua instante se afla in circumscriptia aceleiasi Curti (Judecatoria Turda si Tribunalul Cluj) sau de catre ICCJ (Judecatoria Turda si Tribunalul Bucuresti).

b) atunci cand conflictul de competenta se iveste intre o instanta civila si una militara, solutionarea conflictului este de competenta ICCJ.

B. Reguli de procedura. Solutionarea conflictului de competenta cunoaste urmatoarele reguli:

instanta ierarhic superioara comuna este sesizata in caz de conflict pozitiv de catre instanta care s-a declarat cea din urma competenta, iar in caz de conflict negativ, de catre instanta care si-a declinat cea din urma competenta;

instanta ierarhic superioara comuna hotaraste asupra conflictului de competenta prin regulator de competenta, iar aceasta decizie nu este supusa nici unei cai de atac;

instanta careia i s-a trimis cauza prin hotararea de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetenta, afara de cazul in care, in urma noii situatii de fapt ce rezulta din completarea cercetarii judecatoresti, se constata ca fapta constituie o infractiune data prin lege in competenta altei instante.

3.2. conflictele de competenta intre doua / mai multe organe de urmarire penala. Potrivit art. 43 alin. 6 conflictul de competenta intre doi sau mai multi procurori se rezolva de catre procurorul superior comun acestora. Cand conflictul se iveste intre doua sau mai multe organe de cercetare penala, competenta se stabileste de catre procurorul care exercita supravegherea activitatii de cercetare penala a acestor organe.