Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Uniunea Europeana - încorporarea prin absorbtie.
Tratatele care stau la baza constituirii Uniunii Europene, organizatie supranationala diferita de Consiliul Europei, au creat diverse institutii, in 757b119h clusiv o Curte de Justitie proprie[1].
În fata Curtii de Justitie a Uniunii Europene au fost puse în discutie probleme privind protectia drepturilor fundamentale ale omului, în legatura cu care nici unul dintre tratatele comunitare adoptate nu cuprindea prevederi exprese sau cu caracter general.
Totusi, asa cum am mai amintit, Tratatul de la Maastricht[2], prevedea la art. F ca "Uniunea Europeana respecta drepturile fundamentale asa cum sunt ele garantate prin Conventia Europeana pentru Protectia Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, semnata la Roma, la 4 noiembrie 1950 si asa cum ele rezulta din traditiile constitutionale comune statelor membre".
Aceasta problema a fost amplificata în lumina regulilor mai strict prevazute de legislatia Germaniei privind protectia drepturilor omului. Astfel, în unele cazuri aflate atât în fata Curtii de Justitie cât si în fata tribunalelor nationale germane, s-a pretins ca unele acte comunitare erau nule întrucât prevederile lor fundamentale încalcau Constitutia germana. Curtea de Justitie a precizat însa ca validitatea masurilor adoptate de institutiile comunitare poate fi apreciata numai în lumina dreptului comunitar si ea nu poate fi pusa în discutie prin afirmatiile ca masurile contravin fie drepturilor fundamentale, asa cum sunt formulate de constitutia acelui stat, fie principiilor sale constitutionale.
Respectarea drepturilor fundamentale ale omului este parte integranta a principiilor generale de drept protejate de Curtea de Justitie. Protectia acestor drepturi, cât timp sunt inspirate de traditii constitutionale comune statelor membre, trebuie sa fie asigurata în cadrul structurii si obiectivelor Comunitatii.
Nu s-a putut face o demarcatie neta între drepturile fundamentale ale omului si alte principii de drept, ele putând fi aplicate pâna la confuziune.
O serie de astfel de principii au fost recunoscute de Curtea de Justitie, dar ele pot intra si în categoria drepturilor omului[3]. Astfel, s-a acceptat dreptul fundamental la inviolabilitatea domiciliului ca un principiu comun tuturor sistemelor juridice ale statelor membre, dar protectia activitatilor private ale oricarei persoane fizice sau juridice trebuie sa fie recunoscuta si ca un principiu general de drept comunitar, deoarece în toate aceste sisteme orice interventie din partea autoritatilor publice trebuie sa aiba o baza legala si sa fie justificata pe motivele stabilite prin lege si, în consecinta, sistemele în cauza prevad, desi în forme diferite, protectia contra interventiei arbitrare si disproportionate.
De asemenea, a fost afirmat dreptul de a forma sindicate, nici un fel de restrictii în interesul securitatii si sigurantei publice, altele decât cele care sunt necesare pentru protejarea acelor interese într-o societate democratica, neputând sa afecteze drepturile asigurate prin Conventia Europeana din 1950 si prin Protocoalele aditionale la aceasta.
Curtea a mai statuat în sensul ca, atunci când un stat membru invoca dispozitiile combinate ale art. 56 si 66 din Tratat pentru a justifica, prin ratiuni de ordine publica ori sanatate publica, o reglementare care este de natura sa împiedice exercitarea liberei prestari a serviciilor, aceasta justificare, prevazuta de dreptul comunitar, trebuie sa fie interpretata în lumina principiilor generale de drept si, în special, a drepturilor fundamentale.
Reglementarea respectiva nu va putea, astfel, sa beneficieze de exceptiile prevazute în acele dispozitii daca ea este conforma drepturilor fundamentale a caror respectare o asigura Curtea.
Principiul democratiei a fost luat în considerare atunci când s-a decis ca trebuie sa fie satisfacuta cerinta consultarii Parlamentului, impusa de art. 43 alin. 2, Comunitatii Europene ca un mijloc prin care acesta ia parte la procesul legislativ comunitar si ca un factor esential în echilibrul institutional urmarit de Tratat, fiind astfel reflectata necesitatea participarii cetatenilor la exercitarea puterii, prin intermediul adunarilor reprezentative. Neobservarea unei astfel de formalitati esentiale va putea sa atraga nulitatea eventualei masuri luate de organul în cauza (în speta Consiliul).
O aplicatie a principiului democratiei în planul legislatiei comunitare a fost consacrata prin modificarile introduse de Tratatul de la Maastricht, în Tratatul Comunitatii Europene (noua Parte a doua intitulata "Cetatenia Uniunii").
Astfel, instituindu-se cetatenia Uniunii pentru orice persoana care are nationalitatea unui stat membru, cetatenii în cauza beneficiaza de drepturi si accepta obligatiile prevazute prin Tratat[4].
|
