Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Uniunea Europeana - īncorporarea prin absorbtie.
Tratatele care stau la baza constituirii Uniunii Europene, organizatie supranationala diferita de Consiliul Europei, au creat diverse institutii, in 757b119h clusiv o Curte de Justitie proprie[1].
Īn fata Curtii de Justitie a Uniunii Europene au fost puse īn discutie probleme privind protectia drepturilor fundamentale ale omului, īn legatura cu care nici unul dintre tratatele comunitare adoptate nu cuprindea prevederi exprese sau cu caracter general.
Totusi, asa cum am mai amintit, Tratatul de la Maastricht[2], prevedea la art. F ca "Uniunea Europeana respecta drepturile fundamentale asa cum sunt ele garantate prin Conventia Europeana pentru Protectia Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, semnata la Roma, la 4 noiembrie 1950 si asa cum ele rezulta din traditiile constitutionale comune statelor membre".
Aceasta problema a fost amplificata īn lumina regulilor mai strict prevazute de legislatia Germaniei privind protectia drepturilor omului. Astfel, īn unele cazuri aflate atāt īn fata Curtii de Justitie cāt si īn fata tribunalelor nationale germane, s-a pretins ca unele acte comunitare erau nule īntrucāt prevederile lor fundamentale īncalcau Constitutia germana. Curtea de Justitie a precizat īnsa ca validitatea masurilor adoptate de institutiile comunitare poate fi apreciata numai īn lumina dreptului comunitar si ea nu poate fi pusa īn discutie prin afirmatiile ca masurile contravin fie drepturilor fundamentale, asa cum sunt formulate de constitutia acelui stat, fie principiilor sale constitutionale.
Respectarea drepturilor fundamentale ale omului este parte integranta a principiilor generale de drept protejate de Curtea de Justitie. Protectia acestor drepturi, cāt timp sunt inspirate de traditii constitutionale comune statelor membre, trebuie sa fie asigurata īn cadrul structurii si obiectivelor Comunitatii.
Nu s-a putut face o demarcatie neta īntre drepturile fundamentale ale omului si alte principii de drept, ele putānd fi aplicate pāna la confuziune.
O serie de astfel de principii au fost recunoscute de Curtea de Justitie, dar ele pot intra si īn categoria drepturilor omului[3]. Astfel, s-a acceptat dreptul fundamental la inviolabilitatea domiciliului ca un principiu comun tuturor sistemelor juridice ale statelor membre, dar protectia activitatilor private ale oricarei persoane fizice sau juridice trebuie sa fie recunoscuta si ca un principiu general de drept comunitar, deoarece īn toate aceste sisteme orice interventie din partea autoritatilor publice trebuie sa aiba o baza legala si sa fie justificata pe motivele stabilite prin lege si, īn consecinta, sistemele īn cauza prevad, desi īn forme diferite, protectia contra interventiei arbitrare si disproportionate.
De asemenea, a fost afirmat dreptul de a forma sindicate, nici un fel de restrictii īn interesul securitatii si sigurantei publice, altele decāt cele care sunt necesare pentru protejarea acelor interese īntr-o societate democratica, neputānd sa afecteze drepturile asigurate prin Conventia Europeana din 1950 si prin Protocoalele aditionale la aceasta.
Curtea a mai statuat īn sensul ca, atunci cānd un stat membru invoca dispozitiile combinate ale art. 56 si 66 din Tratat pentru a justifica, prin ratiuni de ordine publica ori sanatate publica, o reglementare care este de natura sa īmpiedice exercitarea liberei prestari a serviciilor, aceasta justificare, prevazuta de dreptul comunitar, trebuie sa fie interpretata īn lumina principiilor generale de drept si, īn special, a drepturilor fundamentale.
Reglementarea respectiva nu va putea, astfel, sa beneficieze de exceptiile prevazute īn acele dispozitii daca ea este conforma drepturilor fundamentale a caror respectare o asigura Curtea.
Principiul democratiei a fost luat īn considerare atunci cānd s-a decis ca trebuie sa fie satisfacuta cerinta consultarii Parlamentului, impusa de art. 43 alin. 2, Comunitatii Europene ca un mijloc prin care acesta ia parte la procesul legislativ comunitar si ca un factor esential īn echilibrul institutional urmarit de Tratat, fiind astfel reflectata necesitatea participarii cetatenilor la exercitarea puterii, prin intermediul adunarilor reprezentative. Neobservarea unei astfel de formalitati esentiale va putea sa atraga nulitatea eventualei masuri luate de organul īn cauza (īn speta Consiliul).
O aplicatie a principiului democratiei īn planul legislatiei comunitare a fost consacrata prin modificarile introduse de Tratatul de la Maastricht, īn Tratatul Comunitatii Europene (noua Parte a doua intitulata "Cetatenia Uniunii").
Astfel, instituindu-se cetatenia Uniunii pentru orice persoana care are nationalitatea unui stat membru, cetatenii īn cauza beneficiaza de drepturi si accepta obligatiile prevazute prin Tratat[4].
|
