Conventia europeana a drepturilor omului si influenta acesteia asupra dreptului intern

Cercetarea raportului dintre Conventie ca act de drept international si dreptul intern al tarilor membre ale Consiliului Europei înseamna evidentierea modului în care are loc introducerea Conventiei în dreptul intern al acestor tari, rangul Conventiei în raport cu legea interna, modul de citare a dispozitiilor Conventiei în cuprinsul hotarârilor judecatore 252i817c 51;ti pronuntate de instantele nationale precum si organele care asigura interpretarea oficiala a Conventiei

În ceea ce priveste primul aspect, si anume modul de încorporare a dispozitiilor Conventiei în legislatia interna , este de observat ca unele tari membre ale Consiliului Europei (de exemplu, Anglia) au adoptat sistemul dupa care prevederile Conventiei sunt aplicabile în dreptul intern numai prin interventia unei legi proprii prin care se recunoaste valabilitatea pe plan intern a dispozitiilor din Conventie.

Alte tari ca Germania, Belgia, Franta, au adoptat sistemul dupa care prevederile Conventiei sunt aplicabile automat în dreptul intern.

Spre exemplu, în conformitate cu art. 55 din Constitutia Frantei din 4 octombrie 1958, tratatele ratificate potrivit legii si publicate, devin norme juridice direct aplicabile în dreptul intern[3]. În acelasi sens este si hotarârea Curtii de Casatie Franceze din 30 iunie 1976, care a decis ca dupa ratificarea Conventiei, ea are putere de lege în Franta din momentul publicarii ei .

În legatura cu rangul Conventiei în raport cu legislatiile interne, se ridica problema locului unde se plaseaza acest document în sistematizarea actelor normative nationale; daca Conventia constituie o lege superioara Constitutiei, sau are caracterul unei legi constitutionale sau este inferioara acesteia?

Statele europene au raspuns diferit Ia aceste întrebari.

Astfel în Olanda Conventia are un rang superior Constitutiei, iar în tari precum Austria si Belgia, ea are rangul unei legi constitutionale. În Franta, Conventia nu are valoare de lege supraconstitutionala, nici chiar constitutionala, ea ocupând un loc intermediar între legea "ordinara" si Constitutie[5]. În Elvetia si Germania, Conventia are caracterul unei legi federale[6].

În oricare din aceste raspunsuri apare evident ca se recunoaste prioritatea Conventiei fata de legea nationala. Primatul Conventiei fata de legea ordinara este subliniat de altfel si de dispozitiile art. 26 ale Conventiei care confera organelor comunitare rolul de a verifica aplicarea în legea interna a dispozitiilor acesteia.

Referitor la citarea, în cuprinsul hotarârilor judecatore 252i817c 51;ti, a prevederilor Conventiei, mentionam ca, în Germania, Italia, Elvetia, dispozitiile Conventiei Europene pot fi invocate direct si imediat în fata tribunalelor nationale. În acest sens s-a pronuntat si Curtea europeana, subliniind ca prevederile Conventiei pot fi invocate în practica judiciara. De regula, în practica judecatoreasca ar trebui sa se citze atunci când este cazul, pe lânga prevederea din legea nationala si prevederea normativa corespunzatoare din cuprinsul Conventiei.

În ceea ce priveste interpretarea Conventiei, singurele organe competente pentru a decide daca într-un caz determinat exista o încalcare a prevederilor Conventiei au fost Curtea Europeana a Drepturilor si Comisia Europeana a Drepturilor Omului, iar dupa intrarea în vigoarea a Protocolului nr. 11, numai Curtea Europeana Permanenta a Drepturilor Omului.

Prin toate acestea nu se exclude însa posibilitatea ca instanta nationala fie din oficiu, fie la cererea partilor, sa se pronunte asupra compatibilitatii dispozitiilor din Conventie cu solutia pronuntata într-o speta data, folosind chiar jurisprudenta Curtii Europene în materie[7].

De asemenea, este important de amintit ca, numeroase tari, au luat masuri de armonizare a legislatiei, în urma unei hotarâri a Curtii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, Austria a modificat articole importante din Codul sau de procedura penala, precum si instructiunile referitoare la tratamentul detinutilor spitalizati si întregul sistem de asistenta juridica; Belgia si-a revizuit legislatia referitoare la vagabondaj si a adoptat masuri în sensul subventionarii scolilor francofone din zona flamanda[8]; Danemarca a modificat legea privind încredintarea spre îngrijire a copilului; Franta a adoptat o lege referitoare la secretul comunicatiilor telefonice; Grecia a modificat o lege referitoare la detentia provizorie; Elvetia a modificat integral sistemul de organizare judiciara si procedura penala aplicata armatei federale si a revizuit dispozitiile din Codul civil referitoare la privarea de libertate în casele de corectie; Olanda a modificat Codul penal militar si legea referitoare la internarea pacientilor bolnavi mintal; Suedia si-a modificat legea asupra instructiei religioase obligatorii; Italia a integrat în noul sau Cod de procedura penala, adoptat în 1988, dispozitiile care impun prezenta avocatilor apararii în timpul procedurii juridice, inclusiv în fata Curtii de Casatie; Regatul Unit a interzis pedepsele corporale în învatamântul public; etc.