Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale
Istoricul Conventiei-cadru si obiectivele acesteia sunt infatisate in raportul explicativ la Conventie, care cuprinde totodata precizarile cu privire la sensul reglementarilor.
Consiliul Europei a examinat situatia minoritatilor nationale mai mult de 40 ani. 13313d316n In 1961 Adunarea Parlamentara recomandand includerea, intr-un al doilea protocol aditional, a unui articol care sa garanteze minoritatilor nationale anumite drepturi necuprinse in Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In 1973, Comitetul de experti, care urma sa examineze daca este posibila si dezirabila elaborarea unui astfel de protocol, a opinat ca, din punct de vedere juridic, nu exista o necesitate anume, de a face din drepturile minoritatilor obiectul unui nou protocol, dar si ca nu exista un obstacol juridic major in calea adoptarii unui astfel de protocol, daca acesta ar fi considerat recomandabil.
In mai 1992, Comitetul de Ministrii a solicitat Comitetului Director pentru Drepturile Omului sa examineze posibilitatea formularii unor standarde juridice specifice privitoare la protectia minoritatilor nationale. Aceasta examinare s-a finalizat la 8 septembrie 1993, luandu-se totodata act de inexistenta consensului asupra interpretarii termenului de "minoritate nationala".
Summit-ul de la Viena din 8-9 octombrie 1993 al sefilor de state si de guverne din statele membre ale Consiliului Europei a hotarat elaborarea de angajamente juridice privind protectia minoritatilor nationale, dand in acest sens instructiuni Comitetului de Ministri. Acesta a creat un comitet ad-hoc care, in octombrie 1994, i-a inaintat proiectul Conventiei-cadru. Comitetul de Ministri l-a adoptat la 10 noiembrie 1994, Convenita-cadru find deschisa spre semnare catre statele membre ale Consiliului Europei.
Conventia-cadru reprezinta primul instrument juridic multilateral consacrat protectie minoritatilor nationale in general. Obiectivul sau a fost acela de specifica principiile juridice pe care statele se angajeaza sa le respecte in vederea asigurarii protectiei minoritatilor nationale.
Datorita gamei de situatii si problemelor diferite care se cer solutionate, s-a optat pentru o Conventie-cadru, continand mai ales prevederi de tip programatic. Aceste prevederi care nu sunt direct aplicabile, lasa statelor o anumita masura discretionara in implementarea obiectivelor Conventiei, potrivit condtiilor specifice, prin legislatia nationala si politici guvernamentale corespunzatoare. Conventia-se precizeaza in raportul explicativ-"nu implica recunoastrea drepturilor colective", accentul fiind pus pe "protectia persoanelor apartinand minoritatilor nationale", care isi pot exercita drepturile "in mod individual si in comun cu altii".
Preambulul Conventiei care, in opinia noastra, ca "parte introductiva", are el insusi semnificatie juridica, precizeaza ca protectia efectiva a minoritatilor nationale trebuie asigurata in cadrul statului de drept, "repectandu-se inegritatea teritoriala si suveranitatea nationala a statelor".
Dintre specificarile facute textelor sau termenilor din Conventia-cadru, retinem urmatoarele:
1. Art 1 din Conventie se refera la "protectia minoritatilor nationale" ca atare si la "drepturile si libertatile persoanelor partinand unor astfel de minoritati". Aceasta distinctie indica in mod clar faptul ca "nu se are in vedere recunoasterea de drepturi colective". Partile au recunoscut insa ca protectia unor minoritati natinale poate fi obtinuta prin protectia drepturilor persoanelor apartinand unor astfel de minoritati.
2. art 3 contine doua principii distincte, dar legate intre ele: libertatea persoanei apartinand unei minoritati sa aleaga daca sa fie tratata sau nu ca atare; alegerea persoanei este inseparabil legata de criterii obiective, individul neavand dreptul de a alege arbitrar sa apartina oricarei minoritati nationale.
3. Scopul art 4 din Conventie este sa asigure aplicabilitatea principiilor egalitatii si nediscriminarii pentru persoanele apartinanad minoritatilor nationale.
Este desigur vorba de "discriminarea negativa", nu despre "discriminarea pozitiva", cu conditia ca aceasta sa nu se transforme in "privilegiu". Asadar, statele pot impune "masuri speciale" pentru promovarea egalitatii depline si efective intre persoanele apartinand unei minoritati nationale si cele apartinand majoritatii, dar astfel de masuri trebuie sa fie "adecvate", adica in conformitate cu "principiul proportionalitatii", pentru a evita incalcare drepturilor altora, precum si discriminarea altora.
4. Art. 5 din Conventie vizeaza, in esenta, sa asigure ca persoanele apartinand minoritatilor nationale pot sa-si mentina si sa-si dezvolte cultura lor si pot sa-si pastreze identitatea, enumerand in acest sens elementele esentiale pentru identitatea unei minoritati nationale.Aceasta dispozitie nu implica faptul ca orice diferenta etnica, culturala, lingvistica ori religioasa conduce in mod necesar la crearea de minoritati nationale.
5. Acelasi art.5, solicitand statelor "sa se abtina de la orice politica ori practica avand drept scop asimilarea persoanelor apartinand minoritatilor nationale impotriva vointei acestora", nu interzice asimilarea voluntara.
6. Art 10 din Conventie se refera la dreptul de a folosi limba minoritara, in ariile locuite traditional sau in numar substantial de persoane apartinand minoritatilor nationale, "daca aceste persoane solicita" si daca "aceasta cerere corespunde unei nevoi reale"; statele "se vor stradui sa asigure in masura posibilului" conditii care sa permita folosirea limbii minoritare "in raporturile dintre acele persoane si autoritatile administrative".Cat priveste activitatea judiciara, statele trebuie sa garanteze dreptul persoanei apartinand unei minoritati nationale de a fi informata cu promtitudine, "intr-o limba pe care o intelege", cu privire la motivele arestarii, natura si cauzele acuzatiei, precum si dreptul de a se apara in aceasta limba, daca este necesar cu asistenta gratuita a unui interpret.
7. Art 11 din Conventie se refera la dreptul de a expune in limba minoritara insemne, inscriptii, si alte informatii, dar numai cu "caracter privat", adica numai pentru ceea ce nu are caracter oficial.In sensul aceluiasi articol, pot fi expuse in limba minoritara denumiri locale traditionale, denumiri de strazi sau alte indicatii topografice destinate publicului. In orice caz, cum precizeaza raportul explicativ, "aceasta prevedere nu implica nici o recunoastere oficiala a denumirilor locale in limbile minoritare".
8. Angajamentul statelor, la care se refera art.13 din Conventie, de a recunoaste persoanelor apartinand minoritatilor nationale dreptul "de a infiinta si administra propriile institutii prvate de educatie si formare", este formulat sub rezerva "sistemului lor educativ" si fara a implica pentru aceasta o obligatie financiara.
Urmarirea aplicarii Conventiei-cadru se face, in masura posibilului, in conditii de transparenta.
|
