Cooperarea judiciara īn materie civila īn Uniunea Europeana

Legislatie primara

Art. 61 (c) TCE

Art. 65 TCE

Art. 68 TCE

Legislatie secundara

Regulamentul Consiliului nr. 44/2001 privind competenta, recunoasterea si executarea hotarārilor īn materie civila si comerciala[1] (Regulamentul 44/2001 sau Regulamentul Bruxelles I) a fost elaborat pe baza Conventiei de la Bruxelles privind competenta, recunoasterea si executarea hotarārilor īn materie civila si comerciala , semnata la 27 septembrie 1968.

Regulamentul 1347/2000[3] privind competenta, recunoasterea si executarea hotarārilor īn materie matrimoniala si īn materia responsabilitatii parintesti pentru copiii ambilor soti. Acest regulament a fost īnlocuit cu regulamentul 2201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotarārilor īn materie matrimoniala si īn materia responsabilitatii parintesti.

Regulamentul Consiliului CE nr. 1348/2000 privind comunicarea īn statele membre actelor judiciare si extrajudiciare īn materie civila sau comerciala[5]

Regulamentul Consiliului CE nr. 1206/2001 privind cooperarea īntre instantele din statele membre īn obtinerea probelor īn materie civila si comerciala[6]

Regulamentul Consiliului CE nr. 743/2002 stabilind cadrul comunitar general al activitatilor pentru facilitarea implementarii cooperarii judiciare īn materie civila[7]

Decizia CE nr. 470/2001 stabilind o Retea Judiciara Europeana īn materie civila si comerciala[8]

Spre o codificare europeana a dreptului privat?

Armonizarea sistemelor de drept īn cadrul Uniunii Europene este un subiect care a dat nastere si provoaca īn continu 21521p1510v are sentimente puternice īn rāndul specialistilor din statele membre si candidate.

Aceasta disputa ignora faptul ca, la nivelul dreptului, o Europa polifonica, caracterizata de voci ale diversitatii, este congruenta cu angajamentele fata de comunitate. Acest lucru este recunoscut īn preambulul Tratatului U.E., care confirma dorinta initiatorior sai de "a adānci solidaritatea īntre cetateni īn timp ce se respecta istoria, cultura si traditia acestora", iar Tratatul de la Amsterdam face o referire speciala cu privire la cultura juridica, solicitānd sa fie respectate "organizarea si functionarea sistemelor de drept ale statelor membre."

Īn ceea ce priveste armonizarea legislativa īn domeniul dreptului civil, Parlamentul European este citat ca fiind cel mai ardent promotor al unui cod european, datorita rezolutiilor sale din 1989[9] si 1994 , dar īn prezent a devenit mai rabdator .

Īncercarile de a a ajunge la o codificare a legii civile europene si a procedurii civile au avut, pāna īn prezent, rezultate negative. Comisia Storme, organismul semioficial instituit de Parlamentul european pentru armonizarea procedurii civile si elaborarea unui Cod judiciar european a ajuns la concluzia ca diferentele īntre sistemele de drept ale statelor membre "sunt asa de īnradacinate īn cultura lor juridica, īncāt fac armonizarea o solutie practic nefezabila" . Dincolo de tipurile de instrumente juridice comunitare ce ar fi fost de adoptat, au fost ridicate īntrebari legate de valorile si atitudinile ce reprezinta liantul unui sistem judiciar si care determina si locul pe care īl are sistemul de drept īn cadrul societatii. Ce fel de pregatire este asigurata magistratilor si avocatilor? Ce cred cetatenii despre lege? Doresc justitiabilii sa īsi solutioneze litigiile īn fata instantelor? Care este motivatia care īi determina sa apeleze la avocati si care este motivatia care īi determina sa apeleze la autoritati?

Totusi, grupuri internationale de juristi din Uniunea Europeana, conduse de profesori si academicieni continua activitatea de identificare si promovare a unor principii comune pentru legislatia civila europeana: la Hamburg, grupul Basedow se concentreaza asupra dreptului ce guverneaza contractele de asigurari, iar grupul Drobnig asupra dreptului valorilor mobiliare, la Osnabruck, grupul von Bar urmareste problematicile īmbogatirii fara justa cauza, negotiorum gestio si delictele, la Tilburg, grupul Barendrecht - dreptul contractelor de servicii, la Utrecht grupul Hondius - contractele de vānzare-cumparare a bunurilor, iar grupul mediteranean - alte contracte, dreptul proprietatii si jus personarum.

Alte dezvoltari ale dreptului comunitar au influentat, īn mod neasteptat, dreptul civil national din statele membre. Desi, initial, Comunitatea Europeana a construit Piata Interna printr-o serie de strategii ale "integrarii negative" (abrogarea prevederilor legale ce constituie bariere īn calea comertului liber), institutiile comunitare, si īn special Comisia Europeana, au reusit sa alcatuiasca un acquis consistent, īn special īn domeniul protectiei consumatorilor, ajungāndu-se īn acest moment la peste 200 de instrumente juridice specifice legislatiei comunitare secundare īn aceasta materie. De asemenea, īn ultima vreme, Comisia s-a dovedit a fi mai atenta īn fata problemelor armonizarii īntr-o uniune largita si divergenta si a cautat sa obtina acordul statelor membre īn domenii limitate, cum ar actiunile si caile de atac din directivele privind achizitiile publice, comertul la distanta, comertul electronic etc.

Astfel, Directiva Consiliului 85/374/CEE din 25 iulie 1985 privind armonizarea dispozitiilor legale, de reglementare si a prevederilor administrative ale statelor membre privind raspunderea pentru produse defectuoase[13] a fost considerata un instrument juridic cu multe defecte, deoarece armoniza numai un mic segment al dreptului raspunderii pentru produse.

Din 1985 si pāna la sfārsitul mileniului s-a considerat ca prevederile directivei trebuie vazute ca standarde minime, ce nu īmpiedicau adoptarea unor masuri mai stringente de catre autoritatile din statele membre[14].

Curtea Europeana de Justitie (CEJ), īn doua hotarāri din 25 aprilie 2002[15], a acordat o noua importanta dispozitiilor directivei, printr-o noua abordare doctrinara. Īn opinia CEJ, directiva elabora nu numai standarde minime, ci avea ca scop armonizarea completa a prevederilor privind compensarea consumatorilor. Armonizarea completa este un element al doctrinei suprematiei dreptului comunitar, cu consecinta ca acolo unde legiuitorul comunitar si-a afirmat preeminenta, statele membre nu mai pot adopta politici si legislatie care sa devieze de la acquis-ul comunitar.

Īn hotarārea Medicina Asturiana[16], reclamantul Maria Sanchez a solicitat o transfuzie de sānge de la unitatea medicala pārāta. Ca urmare a transfuziei a fost infectata cu virusul hepatitei C. Reclamanta si-a īntemeiat actiunea pe legea adoptata dupa aderarea Spaniei la U.E., prin care acest stat transpunea directiva īn legislatia nationala si pe legea ce constituia cadrul general privind protectia consumatorilor īn Spania, din 19 iulie 1984, conform careia reclamantul trebuia sa dovedeasca prejudiciul produs si legatura de cauzalitate. Pe de alta parte, legea de transpunere a directivei cerea ca reclamantul sa dovedeasca faptul ca spitalul a produs sāngele conservat, ceea ce nu a demonstrat, īntrucāt era produs de o alta unitate. De aceea, succesul actiunii depindea de relatia dintre temeiurile legale invocate. Conform articolului 13, directiva: "nu va afecta drepturile pe care o persoana prejudiciata le poate avea īn conformitate cu dreptul raspunderii contractuale sau non-contractuale sau alt sistem al raspunderii speciale existent la momentul notificarii directivei".

Instanta spaniola a īntrebat CEJ daca aceasta īnseamna ca directiva poate fi interpretata ca "interzicānd limitarea, urmare transpunerii directivei, drepturilor acordate consumatorilor de legislatia nationala?" Curtea a raspuns ca "articolul 13 al directivei nu poate fi interpretat īn sensul ca acorda statelor membre posibilitate mentinerii unui alt sistem de raspundere civila decāt cel conferit de directiva", iar articolul 13 "nu poate fi folosit pentru a justifica mentinerea īn vigoare a unor prevederi nationale ce acorda o protectie mai mare decāt cele din directiva". Mai mult, CEJ a statuat ca articolul 13 "trebuie interpretat īn sensul ca drepturile conferite de legislatia statului membru unei victime a prejudiciului cauzat de un produs defectuos, īn conformitate cu un sistem general al raspunderii civile ce are acelasi temei cu cel adoptat de directiva, pot fi limitate sau restrictionate, ca rezultat al transpunerii directivei īn legislatia nationala".

Īn concluzie, chiar daca dreptul comunitar afecteaza dreptul civil national din statele membre, un eventual cod civil european nu va aspira la o acoperire comprehensiva, precum se spune despre cel german, Burgerliches Gesetzbuch, ca īl urmeaza pe om din leagan pāna īn mormānt, nici macar pe termen lung.

Cooperarea judiciara īn materie civila īnainte de adoptarea Tratatului de la Amsterdam

Modul īn care a evoluat integrarea europeana constituie o buna explicatie pentru caracteristicile cooperarii īn domeniul civil īn cadrul Uniunii. Daca, initial, a fost privita ca o problema numai de natura economica si instrumentele juridice au fost elaborate ca sa serveasca un scop economic, situatia s-a schimbat īn prezent, integrarea avānd un efect profund asupra vietii cetatenilor UE, care se īntreaba de ce īntālnesc probleme privind dreptul familiei, īn timp ce īn domeniul dreptului societatilor comerciale au fost īnregistrate atāt de multe progrese.

Cooperarea īn domeniul dreptului civil a fost facuta posibila de catre Tratatul de la Maastricht, prin art. K3. Pāna la acel moment, cooperarea era limitata de art. 220 din Tratatul instituind Comunitatea Economica Europeana. Conform acestui articol, statele membre vor negocia unul cu altul pentru a asigura īn beneficiul cetatenilor lor simplificarea formalitatilor ce guverneaza recunoasterea reciproca si executarea hotarārilor instantelor nationale.

Īntr-o nota transmisa statelor membre la 22 octombrie 1959 prin care le invita sa īnceapa negocierile, Comisia Europeana preciza: "o adevarata piata comuna īntre cele 6 state membre va fi realizata numai daca va fi asigurata o protectie legala adecvata. Viata economica a Comunitatii ar putea fi supusa unor dificultati si dezechilibre, daca nu va fi posibil, acolo unde este necesar, prin mijloace judiciare, sa se asigure recunoasterea si executarea diferitelor drepturi rezultānd din multitudinea relatiilor juridice. Cum competenta īn materie civila si comerciala deriva din suveranitatea statelor membre si cum efectele actelor judiciare sunt determinate de teritoriul national, protectia legala si, pe cale de consecinta, certitudinea juridica īn piata comuna sunt dependente de adoptarea de catre statele membre a unei solutii satisfacatoare a problemei recunoasterii hotarārilor."[17]

Diferite conventii au fost īncheiate īn temeiul art. 220 TCEE, dar rezultatul major īl reprezinta adoptarea Conventiei de la Bruxelles din 27 seotembrie 1968 privind competenta si executarea deciziilor īn materie civila si comerciala.

Din cadrul conventiei de la Bruxelles, au fost excluse anumite domenii. Raportul Jenard (raportul explicativ al versiunii originale al Conventiei) justifica excluderea materiilor referitoare la persoanele fizice: "Chiar presupunānd ca am reusi sa unificam regulile de competenta īn acest domeniu, oricare ar fi natura regulilor selectate, datorita diferentelor īn aceste domenii īntre diferitele sisteme juridice, īn special īn ceea ce priveste regulile privind conflictul de legi, aceasta ar fi determinat reexaminarea regulilor de competenta la nivelul executarii. Īn consecinta, aceasta ar fi īnsemnat schimbarea naturii Conventiei, facānd-o mai putin eficienta. Daca la nivelul Comitetului am fi cazut de acord sa retragem instantelor competenta executarii, instantele ar fi fost īncurajate sa abuzeze de notiunea de politici publice, folosind-o pentru a refuza recunoasterea hotararilor straine. Comitetul a ales cel mai mic rau, pentru a pastra unitatea si eficienta proiectului, īn timp ce i-a restrāns scopul. Cea mai serioasa dificultate este aceea a divortului, o problema care este complicata de diferentele extreme dintre sistemele de drept."

Conventia din 1968 este de aceea o conventie generala cu privire la recunoastere si executare si nu a exclus per se materia matrimoniala. Aceasta a fost exclusa datorita complexitatii si faptului ca nu afecteaza direct integrarea economica.

Trebuie subliniat ca daca raportul Jenard se refera la diferentele extreme īn perioada cānd erau doar 6 state membre, dar aceste divergente au crescut īn perioada īn care existau doar 15 state membre si vor creste īn Europa celor 27. Unele din aceste diferente au implicatii constitutionale pentru unele din ele, īn altele afecteaza recunoasterea sau nerecunoasterea statutului civil (de exemplu, separatia de fapt si anularea casatoriei nu erau cunoscute legislatiei nationale din Finlanda si Suedia, īnainte de aderarea la Uniunea Europeana).

O discutie cu privire la necesitatea unei conventii privind recunoasterea si executarea hotarārilor īn materie matrimoniala a īnceput īn cadrul Uniunii. Anumite state membre, care erau parti la Conventia de la Haga privind recunoasterea divortului si a separariii legale (1 iunie 1970) si-au exprimat satisfactia īn legatura cu aplicarea ei, īn timp ce altele au declarat ca nu sunt pregatite pentru aplicarea ei. Cu toate acestea, trei argumente fundamentale au prevalat īn favoarea elaborarii unei noi conventii:

a) dorinta de a introduce standarde uniforme pentru competenta īn materie matrimoniala;

b) necesitatea introducerii unor proceduri uniforme pentru executarea hotarārilor privind divortul si separarea legala;

c) evitarea unor proceduri paralele īn materie matrimoniala, stabilind reguli īn ceea ce priveste litispendenta au determinat Consiliul sa initieze negocieri pentru īncheierea unei conventii īn acest domeniu.

Īn 1992, pe baza unui chestionar transmis de presedintia britanica, a avut loc un schimb de opinii īntre statele membre. Īn cadrul presedintiei belgiene din 1993, īnainte ca Tratatul de la Maastricht sa intre īn vigoare, profesorul Marc Fallon a fost invitat la discutii cu statele membre īn calitatea sa de secretar al Grupului European al Dreptului International Privat, unde a prezentat raportul asupra proiectului Heidelberg (aprobat la Heidelberg, la 2 octombrie 1993). Grupul European, ca grup de specialisti al caror obiectiv era de a face propuneri īn domeniile īn care dreptul comunitar si dreptul international privat se intersecteaza, a aprobat propunerea pentru elaborarea unei conventii īn domeniu.

Dupa aproape 30 ani de discutii, īn 1998 a fost elaborat conventia, care a fost semnata, dar nu ratificata, de toate statele membre.

Conventia de la Bruxelles privind competenta jurisdictionala si recunoasterea hotarārilor judecatoresti īn materie civila si comerciala, adoptata īn temeiul art. 220 din Tratatul CEE, are ca scop simplificarea formalitatilor la care sunt supuse īn statele membre hotarārile judecatoresti pronuntate īntr-un alt stat membru.

Adoptarea unor dispozitii legale uniforme īn materia competentei jurisdictionale si a executarii hotarārilor judecatoresti asigura o mai eficienta protectie juridica a drepturilor persoanelor care īsi au domiciliul īn spatiul comunitar, percum si un circuit civil mai suplu, mai coerent.

Regulile Conventiei Bruxelles au fost extinse si la statele apartinānd EFTA, prin Conventia privind competenta jurisdictionala, recunoasterea si executarea hotarārilor judecatoresti īn materie civila si comerciala, Lugano, 16 septembrie 1988.

Conventia de la Lugano, conventia paralela a Conventiei de la Bruxelles, are ca scop extinderea efectelor pozitive ale uniformizarii normelor īn aceasta materie, la state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, dar ale caror sisteme legislative si judiciare permit punerea pe aceleasi baze a recunoasterii si executarii hotarārilor judecatoresti straine.

Sfera de aplicare a a celor doua conventii se limiteaza la competenta jurisdictionala de solutionare a litigiilor civile si comerciale si la hotarārile judecatoresti pronuntate īn aceasta materie.

Conform art.1 al. 2 din Conventii nu sunt supuse reglementarii lor:

a) starea si capacitatea persoanelor fizice, regimurile matrimoniale, mostenirea legala si testamentara;

b) falimentele, īntelegerile cu creditorii si alte proceduri analoge;

c) securitatea sociala;

c) arbitrajul.

Conventiile de la Bruxelles si Lugano cuprind norme care stabilesc principiile de determinare a competentei jurisdictionale īn solutionarea litigiilor cu element de extraneitate. Se realizeaza astfel un cadru legislativ unitar care elimina posibilitatea existentei unor hotarāri judecatoresti contradictorii pronuntate īn state diferite.

Criteriul pentru stabilirea competentei instantelor unui stat este domiciliul si nu cetatenia. Conventiile largesc sfera notiunii de domiciliu, fiind competenta sa solutioneze un litigiu cu element de extraneitate si instanta de la resedinta pārātului.

Īn privinta recunoasterii hotarārilor judecatoresti straine, Conventiile instituie principiul recunoasterii de plin drept a acestora, motivele de refuz al recunoasterii fiind limitativ prevazute.

Executarea hotarārilor judecatoresti straine face obiectul procedurii de exequatur, procedura caracterizata prin simplitate si rapiditate.

O alta conventie, ce face parte din acquis-ul comunitar īn materia cooperarii civile este Conventia privind legea aplicabila obligatiilor contractuale, deschisa spre semnatura la Roma, la 19 iunie 1980 (80/934/CEE).

Adoptarea Conventiei de la Roma privind legea aplicabila obligatiilor contractuale a avut ca scop continuarea unificarii legislatiei statelor membre īn domeniul dreptului international privat, proces de unificare īnceput prin elaborarea conventiilor īn aceasta materie īn cadrul Conferintei de Drept International Privat de la Haga.

Conventia de la Roma fixeaza un nou sistem de norme conflictuale, menit a īnlocui pe cel instituit de legislatia nationala a statelor membre. Atunci cānd aplicarea unei dispozitii a Conventiei presupune trimiterea la un sistem legislativ national, acesta nu cuprinde si normele conflictuale, ci numai normele materiale.

Conventia de la Roma nu aduce atingere aplicarii altor conventii internationale la care statul contractant este parte.

Conventia nu acopera īntreaga sfera a obligatiilor contractuale, ea negasindu-si aplicare īn urmatoarele domenii:

starea si capacitatea persoanelor fizice (cu exceptia dispozitiilor art. 11 privitoare la incapacitate: o persoana capabila de īncheia contractul conform legii domiciliului sau nu se poate prevala de incapacitatea sa conform altei legi cu care contractul are legatura);

obligatii contractuale rezultānd din testamente si succesiuni; regimuri matrimoniale; drepturi si obligatii decurgānd din relatii de familie, rudenie, casatorie sau alianta, inclusiv obligatii de īntretinere a unui copil nelegitim;

conventii de arbitraj si de alegere a forului;

dreptul societatilor comerciale;

trusturi;

reprezentare;

proba contractului si probleme de procedura.

Conventia de la Roma instituie principiul libertatii de alegere de catre parti a legii aplicabile contractului (lex voluntatis) si precizeaza derogarile de la acesta, derogari care au ca scop asigurarea protectiei partii mai slabe īn anumite contracte (contractele īncheiate de consumatori, contractele de munca), precum si respectarea normelor de ordine publica ale forului. Conventia fixeaza de asemenea normele conflictuale īn materia īncheierii contractelor (conditii de fond si forma), a interpretarii acestora, a executarii obligatiilor ce decurg din contractele valabil īncheiate, a modurilor de stingere a obligatiilor, a cesiunii de creanta si a subrogatiei.

Curtea Europeana de Justitie are competenta de a statua, conform Protocolului privind interpretarea Conventiei asupra Legii aplicabile obligatiilor contractuale, deschisa spre semnatura la Roma la 19 iunie 1980, asupra interpretarii dispozitiilor Conventiei de la Roma, a Conventiilor relative la aderarea altor sate la Conventie, a protocolului de interpretare.

Care este situatia, īn acest moment, īn Uniunea Europeana?

Īn acelasi timp cu intrarea īn vigoare a Tratatului de la Amsterdam la 1 mai 1999, dezvoltarea politicilor UE īn materie de Justitie si Afaceri Interne a fost transformata īntr-un obiectiv fundamental al Uniunii. Acest obiectiv a fost īntarit de introducerea unor noi obiective si politici, prin "comunitarizarea" azilului, migratiei, a cooperarii judiciare īn materie civila si a altor domenii si īncorporarea acquis-ului Schengen īn cel al UE. Nu exista un alt exemplu similar, īn istoria procesului integrarii europene, privind un domeniu īn care cooperarea interguvernamentala a fost transformata īntr-un obiectiv prioritar al agendei politice legislative a Uniunii.

Conform concluziilor Consiliului de la Tampere, din decembrie 1998, au fost stabilite ca prioritati īn domeniul cooperarii judiciare īn materie civila: principiul recunoasterii īn materie civila si comerciala ca fundament al cooperarii civile europene, norme minime la nivelul procedurii de transmitere si notificare a actelor judiciare, armonizarea dreptului aplicabil obligatiilor necontractuale, un mai bun acces al cetatenilor la justitie, īn ceea ce priveste asistenta judiciara si modalitati alternative de solutionare a litigiilor.

Este demn de semnalat faptul ca acolo unde existau conventii adoptate sau ale caror proiecte erau deja elaborate īn temeiul art.220 TCE la momentul adoptarii Tratatului de la Amsterdam au fost adoptate instrumentele juridice specifice metodei comunitare, pe baza acumularilor de 30 ani īn domeniul respectiv, cu toate implicatiile care decurg aici - suprematia dreptului comunitar, efectul direct etc.

Consiliul este institutia comunitara competenta sa adopte masurile īn domeniul cooperarii judiciare īn materie civila avānd implicatii transfrontaliere (art. 61(c) si 65 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana), competenta introdusa de Tratatul de la Amsterdam. Desi dreptul privat se afla īn sfera de competenta a statelor membre, Consiliul a adoptat masuri care restrāng optiunile nationale sau exclud exercitarea competentelor, īn paralel, de catre statele membre[19]. De la intrarea īn vigoare a Tratatului de la Nisa, Consiliul ia aceste masuri conform procedurii co-deciziei, cu exceptia aspectelor privind dreptul familiei .

Competenta Curtii, īn ceea ce priveste Titlul IV al TCE, este limitata de art. 68 (1), ce reprezinta o circumstantiere a art. 234, īn ceea ce priveste hotarārile preliminare, numai pentru īntrebarile instantelor nationale ale caror decizii nu mai pot fi atacate, conform legislatiei nationale.

Conventia Bruxelles are īnca relevanta pentru practicieni, deoarece mai exista litigii ce privesc raporturi juridice ce s-au nascut īnainte de intrarea īn vigoare a Regulamentului Bruxelles I (1 martie 2002). Īn plus, Conventia Bruxelles se aplica īn continuare īn domeniile reglementate īn raport cu Danemarca si teritoriile de peste mari ale unor state membre.

Trei state membre complica regulile de procedura civila īn cadrul Uniunii Europene. Conform unor protocoale anexate Tratatului de la Amsterdam, Marea Britanie, Irlanda si Danemarca sunt exceptate de la aplicrea Titlului IV al TCE. Instrumentele juridice adoptate īn domeniul cooperarii judiciare, conform art. 61 si art. 65 TCE, nu includ īn mod automat aceste state. Totusi, Marea Britanie si Irlanda au oportunitatea de a "opta pentru" si sa participe la cooperarea specifica unor acte comunitare. Danemarca nu are aceasta oportunitate. Danemarca poate doar sa aleaga sa participe la toate instrumentele adoptate īn cadrul Titlului IV sau sa nu participe. Pāna īn prezent Danemarca s-a abtinut. Instrumentele comunitare din acest titlu nu sunt aplicabile si nu obliga Danemarca.

Regulamentul 44/2001 se aplica īn materie civila si comerciala indiferent de natura instantei.

Nu se aplica, īn special, īn materie fiscala, vamala sau administrativa. De asemenea, nu se aplica īn cazul:

(a) starii si capacitatii persoanelor fizice, regimurilor matrimoniale, testamentelor si

succesiunilor;

(b) falimentului, concordatelor sau procedurilor analoage;

(c) securitatii sociale;

(d) arbitrajului.

Regulamentul creaza un set uniform si predictibil de reguli pentru determinarea competentei īn materie civila si comerciala īn cadrul UE. Realizeaza acest obiectiv prin limitarea numarului posibil de foruri competente īn acest tip de proceduri si prin reguli stricte cu privire la lis pendens.

Īn cazul īn care cereri avānd acelasi obiect si aceeasi cauza sunt introduse īntre aceleasi parti īnaintea unor instante din state membre diferite, instanta sesizata ulterior suspenda din oficiu actiunea pāna īn momentul īn care se stabileste competenta primei instante sesizate.

Daca se stabileste competenta primei instante sesizate, instanta sesizata ulterior īsi declina competenta īn favoarea acesteia.

Īn cazul īn care actiuni conexe sunt pendinte īnaintea unor instante din state membre diferite, instanta sesizata ulterior poate suspenda judecata.

Daca aceste actiuni sunt pendinte īn prima instanta, instanta sesizata ulterior poate, la cererea uneia dintre parti, sa-si decline competenta daca prima instanta sesizata are competenta īn actiunea īn cauza si daca legislatia nationala permite conexarea acestor actiuni.

Curtea interpreteaza foarte strict aceste reguli, considerānd ca mecanisme precum forum non conveniens[21] sau ordonante presedintiale īntr-un stat membru īmpotriva unei actiuni introduse īn alt stat membru nu īsi au locul īn cadrul recunoasterii si executarii hotarārilor.

Precizam ca numai instantele ale caror hotarāri nu mai pot fi atacate pot solicita hotarāri preliminare CEJ pentru interpretarea Tratatului.[23]

Jurisprudenta Curtii īn materia interpretarii Conventiei Bruxelles este relevanta si pentru interpretarea Regulamentului 44/2001, deoarece cea mai mare parte a prevederilor din regulament sunt identice cu cele ale Conventiei.

Jurisprudenta Curtii a stabilit principii generale pentru interpretarea Conventiei si a regulamentului si pentru interpretarea notiunilor specifice din cadrul celor doua acte comunitare.

Toate exceptiile de la regula ca pārātul trebuie actionat īn judecata īn statul de domiciliu trebuie interpretate īn sens strict si restrāns.[24] De exemplu, regula competentei speciale prevazuta de art. 5 al regulamentului sau competenta exclusiva prevazuta de art. 22 al regulamentului trebuie interpretate īn sensul mentinerii dreptului general al pārātului de a fi actionat īn judecata īn statul de domiciliu.

Prevederile regulamentului trebuie interpretate uniform. Principiul impune instantelor statelor membre sa ignore conceptele si interpretarea nationala atunci cānd aplica regulamentul.[25] Curtea a atribuit un "īnteles autonom" conceptelor importante din regulament. Atunci cānd o instansa nationala determina ca are competenta conform articolului 5 , trebuie sa aplice definitia Curtii īn ceea ce priveste "īn materie contractuala", chiar daca la nivel national raspunderea contractuala este diferita.

si principiul certitudinii juridice este aplicat de catre Curte, care va favoriza interpretarea ce nu permite o mare flexibilitate de interpretare instantelor nationale.

Interpretarea teleologica va permite Curtii sa promoveze scopul general al regulamentului[26]. Deoarece acesta urmareste sa asigure executarea īn mod automat a hotarārilor, regulamentul va fi interpretat īn sensul eliminarii obstacolelor din calea acestui obiectiv. Nu va fi acceptata interpretarea care are ca rezultat proceduri paralele si cresterea riscului aparitiei unor hotarāri ireconciliabile .

Hotarāri ale CEJ care interpreteaza Conventia Bruxelles I si ramān īn vigoare si īn cazul Regulamentului 44/2001:

"O plāngere intra īn domeniul de aplicare al conventiei atunci cānd propriul sau continut se refera la una din problemele tratate de conventie, chiar daca este supusa unei proceduri care, din cauza obiectului sau, nu intra īn sfera de aplicare a conventiei.

Conventia este aplicabila, pe de o parte, la executarea unei hotarāri interlocutorii data de o instanta franceza īntr-o procedura de divort prin care uneia din parti i se acorda o alocatie de īntretinere lunara si, pe de alta parte, la plata unei despagubiri provizorii, platibila lunar, acordata uneia din parti printr-o hotarāre de divort franceza īn conformitate cu art. 270 si urmatoarele din codul civil francez".[28]

"Litispendenta īn sensul art. 21 al conventiei exista atunci cānd una din parti introduce o actiune īntr-un stat contractant pentru anularea sau rezolutiunea unui contract international de vānzare, īn timp ce o alta actiune, de aceasta data pentru executarea acelui contract, este introdusa de cealalta parte, īntr-un alt stat contractant".[29]

"Materie civila īn īntelesul art.1 al Conventiei acopera o actiune civila pentru despagubiri introdusa īn fata unei instante penale īmpotriva unui profesor de la o scoala de stat care, īn timpul unei excursii organizate de aceasta scoala, a produs vatamari unui elev, ca rezultat al īncalcarii obligatiilor sale de supraveghere, chiar si cānd exista o acoperire printr-un contract de asigurari sociale guvernat de dreptul public".[30]

"Īntr-o interpretare adecvata a expresiei "locul unde s-a produs evenimentul cauzator de prejudiciu" din art. 5 (3) al conventiei, victima unei calomnii produse īntr-un articol de ziar distribuit īn cāteva state contractante poate intenta actiune pentru despagubire contra editorului, atāt īn fata instantelor statului contractant pe teritoriul caruia domiciliaza editorul publicatiei calomnioase, instante avānd competenta pentru acordarea despagubirilor īn cazurile de calomnie, cāt si īn fata instantelor oricarui stat contractant īn care a fost distribuita publicatia si īn care victima sustine ca a avut de suferit īn privinta reputatiei, instante avānd competenta numai privinta acordarii daunelor provocate īn statul respectiv.

Criteriile folosite pentru a stabili daca evenimentul respectiv a provocat daune, precum probatoriul pentru existenta si īntinderea prejudiciului sustinut de reclamant īntr-o actiune privitoare la prejudiciu nu sunt guvernate de conventie, ci sunt stabilite conform legislatiei privind solutionarea conflictului de legi proprie instantei sesizate īn baza conventiei, cu conditia ca aceasta sa nu īmpieteze asupra eficientei conventiei".[31]

"Art. 47 (1) al conventiei trebuie interpretat īn sensul ca, acolo unde regulile nationale de procedura permit, dovada transmiterii hotarārii poate fi facuta dupa ce cererea a fost introdusa, īn special īn cursul procedurilor īn apel initiate de partea īmpotriva careia se doreste executarea, daca se face dovada ca acelei parti i s-a acordat o perioada de timp rezonabila pentru a executa hotarārea īn mod voluntar si ca partea care doreste executarea suporta toate costurile nu sunt necesare ce pot aparea".[32]

"Art. 17 al conventiei va fi interpretat astfel:

Consimtamāntul partilor contractante la clauza de competenta va fi prezumat ca exista atunci cānd comportamentul lor este conform cu uzantele comertului international cu care opereaza si de care erau sau trebuiau sa fie constienti.

Existenta uzantelor, ce trebuie sa fie determinata īn raport cu ramura de comert īn care partile opereaza, poate fi stabilita atunci cānd un anume comportament este urmat īn mod general si regulat de comerciantii din acea ramura atunci cānd īncheie contracte de un anume tip. Nu este necesar ca un asemena comportament sa existe īn anumite tari sau īn toate statele contractante. O anume forma de publicitate nu poate fi ceruta īn toate cazurile. Faptul ca o anume uzanta este contestata īn fata instantelor nu īnseamna ca acel comportament nu constituie o uzanta.

Cerintele specifice ale expresiei "forma care acorda" trebuie evaluata numai īn lumina uzantelor comerciale din ramura de comert international īn cauza, fara a lua īn considerare cerintele prevazute de legea nationala.

Cunoasterea uzantelor trebuie evaluata prin prisma acordului partilor la īncheierea acordului privind competenta, nationalitatea fiind nerelevanta pentru caz.

Alegerea unei instante prin clauza de competenta poate fi evaluata numai prin lumina conditiilor prevazute de art. 17 al conventiei. Consideratiile privind legaturile dintre instanta desemnata si raporturile īn litigiu, validitatea clauzei, regulile substantiale ale raspunderii aplicabile īn cauza nu sunt īn legatura cu acele conditii".[33]

"Īn acord cu prev. art. 5 punctul 1 al conventiei, instanta care este competenta conform acelui articol are si competenta de a dispune masuri provizorii sau de protectie, fara ca aceasta competenta sa fie conditionata de altceva.

Atunci cānd partile au exclus competenta instantelor īntr-un litigiu asupra unui contract si au decis sa apeleze la arbitraj, nu pot fi dispuse masuri provizorii conform art. 5 punctul 1 al conventiei.

Cānd subiectul unei cereri pentru masuri provizorii este īn legatura cu o problema ce intra īn competenta ratione materiae a conventiei, conventia se aplica iar art. 24 poate conferi competenta instantei careia i-a fost īnaintata o cerere, chiar daca procedurile privind substanta cazului au fost sau pot fi īncepute īn fata arbitrilor.

Dispunerea masurilor provizorii este conditionata de existenta unei legaturi īntre subiectul cererii si competenta teritoriala a instantei din statul parte contractant, ale carei masuri provizorii se solicita.

Plata provizorie a unei obligatii contractuale nu constituie masura provizorie īn īntelesul art. 24 al conventiei, daca plata catre pārāt a sumei acordate nu este garantata īn ipoteza ca reclamantul nu are succes īn ceea ce priveste pretentiile si daca masura solicitata are īn vedere numai proprietatile pārātului localizate pe teritoriul unde are competenta instanta sesizata".

"Art. 27 punctul 1 trebuie interpretat dupa cum urmeaza:

Instanta din statul unde se solicta executarea nu poate, īn ceea ce priveste pārātul domiciliat īn acel stat, sa ia īn considerare, pentru scopul clauzei de ordine publica prevazuta de art. 27, faptul ca instanta din statul de origine si-a īntemeiat competenta pe cetatenia victimei unei infractiuni.

Instanta din statul unde se solicita executarea poate, īn ceea ce īl priveste pe pārātul domiciliat īn acel stat si urmarit pentru o infractiune intentionata, pentru scopul clauzei de ordine publica prevazuta de art. 27, sa ia īn considerare faptul ca instanta din statul de origine a refuzat ca apararea sa fie formulata daca pārātul nu apare īn fata acelei instante".

"Regula prevazuta de art. 16 (1) ce confera competenta exclusiva īn procedurile avānd ca obiect īnchirieri de proprietati imobiliare este aplicabila actiunilor pentru plata daunelor datorita neīngrijirii si pagubelor produse imobilului de catre peroana care l-a īnchiriat pentru o vacanta de cātreva saptamāni, chiar daca actiunea nu este introdusa direct de proprietar ci de operatorul turistic de la care a fost īnchiriat imobilul si care s-a subrogat īn drepturile proprietarului. Clauzele de asigurare īn caz de anulare si pentru a garanta plata pretului platit de client, ce sunt mentionate īn termeni generali īn contractul īncheiat de operator si proprietar si care nu formeaza obiectul disputei nu afecteaza natura īnchirierii ca īnchiriere de imobil īn sensul Conventiei".

Īn acest moment, spatiul european al justitiei civile este caracterizat de urmatoarele:

a)      dreptul civil ramāne, īn mod predominant, o problema nationala;

b)      cāteva prevederi procedurale sunt armonizate ca urmare a prevederilor de drept substantial din dreptul comunitar;

c)      interpretarea uniforma a problemelor de drept comunitar este asigurata prin intermediul art. 234 TUE;

d)      eficienta aplicarii dreptului comunitar este asigurata si prin reforma administrarii sistemelor judiciare din statele membre;

e)      prin intermediul jurisprudentei Curtii Europene a Dreptulurilor Omului, parte a acquis-ului comunitar, trebuie asigurat un standard ridicat pentru existenta unui proces corect.

Impactul asupra sistemului judiciar din Romānia

Īn ceea ce priveste transpunerea acquis - ului comunitar īn materie, situatia este fericita, datorita initiativelor legislative adoptate, īn special īn ultimii ani - legile pentru aderarea la conventii din sistemul Conferintei de drept international privat de la Haga, din cadrul Consiliului Europei si legile nationale privind recunoasterea si executarea hotarārilor īn materie civila si comerciala si privind cooperarea īn aceleasi materii etc.

Problemele ce pot aparea sunt determinate de diferentele de natura organizationala si īn capacitatea de implementare.

Diversitatea organizationala este o problema foarte serioasa īn materia justitiei si afacerilor interne, īntrucāt implementarea principiilor comune, masurilor si standardelor de cooperare necesita un minim de compatibilitate si interoperabilitate īntre structurile si institutiile nationale. Īn timpul anilor 90, rapida integrare īn cadrul JAI a condus la un numar important de adaptari organizationale īn administratia si sistemele judiciare ale statelor membre. Statele candidate se afla unei duble provocari reprezentate de necesitatea completarii procesului de reforma al sistemelor judiciare si de a face ajustarile necesare de acquis-ul comunitar.

Diversitatea īn implementare reprezinta cea mai mare provocare. Statul candidat sau īn curs de aderare poate fi capabil sa īsi armonizeze toata legislatia cu acquis-ul pāna la aderare, dar aceasta nu este suficient pentru a asigura implementarea practica a acquis-ului, care cere pregatire intensa, standarde īnalte si consistenta īn aplicarea legilor si a procedurilor, o infrastructura tehnica adecvata si actiuni ferme īmpotriva unor pericole specifice precum coruptia.

De altfel, acquis-ul comunitar este mult mai putin precis īn ceea ce priveste standardele practice de implementare, ceea ce lasa mult spatiu interpretarilor. Īngrijorarea statelor membre īn acest sens a fost si motivul principal pentru care a fost stabilit de catre Consiliu, la 29 iunie 1998, un mecanism special pentru evaluarea adoptarii, aplicarii si efectiva implementare de catre statele candidate a acquis-ului īn domeniul JAI.[37] Artileria grea īn cadrul acestui mecanism este reprezentata de un grup de experti (Grupul de Evaluare Colectiva), care are ca sarcini - sub supravegherea COREPER si īn cooperare cu Comitetul articolului 36 - elaborarea si actualizarea evaluarilor statelor candidate. Statele membre transmit grupului toate materialele alcatuite de autoritatile nationale, inclusiv cele privind experienta directa cu statele candidate, rapoarte ale ambasadelor, rapoarte ale Consiliului Europei etc.

Un exemplu pentru acest tip de problema pe care Romānia trebuie o solutioneze īl reprezinta Decizia Consiliului din 28 mai 2001 īnstituind Reteaua Judiciara Europeana īn materie civila si comerciala. Reteaua este alcatuita din puncte de contact la nivelul instantelor nationale, autoritati centrale, magistrati de legatura si autoritati administrative cu responsabilitati īn domeniu. Sarcinile membrilor retelei constau īn facilitarea cooperarii īntre autoritatile statelor membre, transmiterea de informatii si elaborarea, implementarea si actualizarea unui sistem informational accesibil publicului. Īn cuprinsul documentului exista o dispozitie prin care se specifica faptul ca membrii retelei sunt obligati sa cunoasca o alta limba comunitara decāt cea proprie.

Sistemul judiciar romān a raspuns acestei provocari prin constituirea unei retele de corespondenti la nivel national. Membrii acestei retele trebuie sa fie buni cunoscatori ai dreptului comunitar si jurisprudentei Curtii de la Luxemburg, ai jurisprudentei CEDO, ai acquis-ului Consiliui Europei īn materie civila, ai conventiilor din cadrul Conferintei de Drept International Privat de la Haga si ai conventiilor bilaterale īncheiate de Romānia cu statele membre ale UE. Īn plus, acestia trebuie sa fie computer savy, sa cunoasca bine o limba comunitara si sa aiba cunostinte extinse despre sistemele de drept din celelalte state membre - 26 la data aderarii Romāniei.

BIBLIOGRAFIE

Tallon, Pour un Code européen du contrat, Mélanges, Colomer, 1999.

Quigley, EC legislation - European community contract law , Kluwer, London, 1997

KOCH, Internationale Produkthaftung und Grenzen der Rechtsangleichung durch die EG-Richtlinie, 152 Zeitschnift fur das Gesamte Handels und Wirtschaftsrecht 537 (1988).

VON BAR, Study of the systems of private law in the EU with regard to discrimination and the creation of a European Civil Code, European Parliament, Working Paper, Legal AffairSeries, JURI 103 EN (June 1999), 137-150