Doctrine juridice

DOCTRINE JURIDICE

II.  Izvoarele dreptului

Din sensul termenului de dikaion il folosim pe sensul de drept, pentru ca are sensul de lege, dar este lege numai ceea ce este relevant de oamenii de arta, printr-o stiinta speculativa. Oamenii de arta: filozofii, aristotel.

Platon

Metoda lui platon este fondata pe natura pentru ca in centru trebuie sa se plaseze ceea ce vine din lumea exterioara, obiectiva, omul este o fiinta subiectiva. Rolul de legiuitor il are numai filozoful. Filozoful, pentru a-si indeplini aceasta misiune, trebuie sa aiba o pregatire complexa, pentru a putea vedea ideile. Astfel, in conceptia lui, filozoful vede idea de justitie si ideea de drept, lege prin revelatie divina, dar acest lucru presupune un proces de purificare.

Nu orice poate avea acces la cunoasterea dreptului ci numai filozoful, dar si acesta la randul lui trebuie sa parcurga un proces de initiere si de purificare in sensul de detasare de problemele de zi cu zi ale lumii. Prin urmare, in conceptia lui, legile vin de la zei, prin urmare dreptul nu este creat de om, ci este dat acestuia, revelat filozofului care apoi transmite monarhului, sefului statului si acesta mai 929j97j departe le transmite poporului. De aceea se spune ca, la el, izvorul principal este religia.

Dreptul are un caracter ideal, nu este restrans de morala, dar nu este un drept natural. Nu trebuie confundat cu legile naturale.

Aristotel

La aristotel intalnim 2 surse, izvoare de drept:

Dreptul natural, e imuabil, ne precede noua si ne va supravietui, care consta in legile naturale, obiective ale firii.

Legile scrise ale statului

El spune ca elaborarea dreptului o face pe etape.

1. studiul naturii, moment intelectual. In natura, nu ne gandim la cer, soare, mare.. inseamna lumea exterioara, realitatea.

In politica, intalnim elemente din dreptul constitutional, pentru ca este preocupat de studiul regimului politic si spune ca cel mai echilibrat regim politic se afla intre aristocratie si democratie.

2.Al doilea moment al dreptului: observarea dreptului natural, dreptul natural este dedus din principiul:

fie apriori, al ratiunii practice,

fie din definitii abstracte ale naturii umane.

Se considera in literatura de specialitate ca aceasta conceptie anunta dreptul comparat si sociologia juridica.

III. Teoria legilor pozitive

Platon

Dreptul are caracter normativ, este obligatoriu de urmat, se adreseaza tuturor. Insa, in ceea ce priveste legile statului, acestea trebuie sa fie exigente, iar acest lucru este posibil de realizat pentru ca sunt edictate de un filozof care are puterea absoluta si rolul de legiuitor.

Initial, Platon se declara impotriva legii scrise, deoarece considera ca legea scrisa, datorita formulelor sale, impiedica aplicarea ei si distribuirea justitiei. Ori justitia este cea care asigura echilibrul social. Justitia este menita sa dea satisfactie cetatenilor.

Insa el nu este de acord initial, spune ca legea scrisa altereaza justitia, dauneaza asigurarea echilibrului social. Orice lege scrisa se dovedeste injusta cu ocazia aplicarii ei, se observa usor lacunele pe care le are. De aceea este de preferat formula .

Platon spune ca exista 3 tipuri de guvernamant: monarhia, aristocratia si democratia, fiecare degenerand in tiranie, oligarhie, demagogie.

Ceea ce este important este ca formuleaza principiul legalitatii, care are loc central si devine favorabil legii scrise. Pentru a putea asigura principiul legalitatii, este necesar ca statul sa elaboreze legi scrise, deci isi schimba conceptia initiala.

Prin urmare, in doctrina lui, legea vine de sus, de la divinitate, nu de la popor, legile sunt relevate filozofului de catre divinitate care dicteaza apoi ansamblul de legi. Emite si cateva principii de tehnica legislativa, in sensul ca legile trebuie sa aiba un preambul si apoi textul propriu zis.

Intr-ul fel accepta ca legile scrise sunt bune, dar ca nu sunt altceva decat o copie proasta a justitiei perfecte. Toti trebuie sa se supuna legilor, sustine idea obedientei fata de lege, judecatorii fac aplicarea legii. Din aceasta conceptie s-a formulat principiul “principele este absolvit de lege”, “Princeps legibus solutus est”.

Aristotel

Subliniaza necesitatea legilor scrise ale statului, dar spune ca in elaborarea acestor legi trebuie sa plecam de la observarea naturii, a realitatilor exterioare. Din acest punct de vedre, dreptul are un obiect de cercetare care este bazat pe dialectica si observatie.

In conceptia lui Aristotel, exista 2 moduri de creare a legilor scrise:

o     cu ajutorul legiuitorilor prudenti

o     cu ajutorul impartialitatii legiuitorului (nu a judecatorului).

Legiuitorul trebuie sa fie prudent in relgementarea actelor normative.

Puterea legislativa sau judecatoreasca: este detinuta de (aristocrati) cel care conduce afaceri publice, in sensul ca trebuie sa fie o persoana cu situatie materiala destul de buna, si sa beneficieze de un anumit respect (conteaza situatia pe care o are).

Legile au puteri limitative: legile au valoare normativ, in sensul ca le putem considera obligatoriu de urmat numai daca ele corespund unui just natural – “legea este inteligenta fara pasiune”. (intr-o lege trebuie sa gasim mintea legiuitorului, dar nu pasiunea lui).

Legile trebuie sa emane de la autoritatile competente.

Dar, Aristotel admite si alte surse ale dreptului scris, spune ca pot lua nastere si datorita

Cutumei

jurisprudentei

direct de la popor.

Rezulta ca legea scrisa emisa de stat isi pierde din autoritate fiind admise si alte surse ale legii.

Sectiunea a II-a: Roma Antica

I.       Influenta greaca si principiile dreptului roman

II.     Cicero

I.       Influenta greaca si principiile dreptului roman sunt preluate in special din doctrina lui Platon si Aristotel si doctrina stoicismului.

Platon

Stoicismul grec a dat nastere stoicismului roman, numai ca stoicismul roman este considerat mai mult o doctrina morala decat juridica. Si romanii au preluat doctrina filozofului rege. Filozoful (inteleptul cetatii) la romani, filozoful sta retras, separat de cetate, de lume, nu se implica in sarcinile publice si nu-l intereseaza scopul dreptului.

In ceea ce priveste conceptia despre drept, romanii preiau conceptia greaca, potrivit careia exista o lege universala naturala care isi are originea sau sursa in ratiunea universala, iar o parte a ei se regaseste in constiinta fiecarui om. Acesta conceptie morala va determnina continutul dreptului roman clasic.

Dreptul natural isi pierde din amploare. Este vorba despre acel drept imuabil, furnizat de divinitate, iar institutiile juridice nu mai sunt considerate permanente pentru ca ele au o sursa istorica si nu provin din dreptul natural, ele sunt rezultatul interventiei omului, nu mai pot fi considerate niste constante.

Se spune, in literatura de specialitate, ca stoicismul i-a detronat pe juristii romani de la dreptul natural, pentru ca accentul se pune acum pe textul pozitiv, sau pe legile in vigoare, pe rationamentul deductiv si pe textul pozitiv.

Juristii romani sunt preocupati de elaborarea concreta a legilor si nu se mai inspira din legile naturale.

Doctrina lui Platon a dat nastere la 2 principii:

Quod principi placuit legis habet vigorem (ceea ce place principelui are valoare de lege, devine lege)

Princeps legibus solutes est

Legea nu mai este doar o transcriere a dreptului natural, ci este vointa principelui. Al 2-lea principiu arata ca el nu trebuie sa se supuna legilor pe care le edicteaza.

Neoplatonismul din Imperiul Roman: drept autoritar in forma legislativa.

Aristotel

Doctrina lui Aristotel a influentat conceptul de justitie, romanii agreeand formula “suum cuique tribuere”, care inseamna “a da fiecaruia ceea ce este al sau”.

Definitia dreptului: ceea ce este just provine din justitie.

Crearea si interpretarea dreptului: conform doctrinei lui Aristotel, pentru ca se recurge la

v    texte, tinand insa cont de

v    traditia jurisprudentiala

v    de actele pretorului sau ale senatului.

Modificarea textelor: in numele echitatii, prin confruntarea opiniilor sau a scolilor de drept. Dreptul trebuie imbunatatit permanent.

Justul: isi are originea in dreptul natural, in natura lucrurilor; rezulta ca regula de drept nu se poate crea decat plecand de la ceea ce este just.

Izvoarele dreptului

Izvorul principal nu este legea scrisa, rezultat al omului, ci natura in sensul de lege naturala. Dreptul clasic roman este in special opera doctrinei. Legile nu sunt ierarhizate.

II.   Cicero

Este influentat de scepticism si pune accentul pe jurisprudenta.

A formulat noi obligatii:

     obligatia de a respecta pe fiecare om, fie si sclav

     ratiunea

     Umanitatea

     Sinceritatea

     pietatea in raporturile familiale.

Legea naturala(baza dreptului scris al statului)

Definitie: ratiunea dreapta acordata naturii, raspandita in constiinta fiecarui om.

Este o lege veritabila, constanta si eterna. Definitia este fundamentata pe doctrina greaca.

Dreptul, in conceptia lui, nu este rezultatul vointei libere, ci este dictat de natura, de divinitate.

Dreptul nu se formeaza pe o pura pozitivitate(nu putem sa ne limitam la a considera dreptul doar ceea ce este la un moment dat in vigoare), pentru ca ar rezulta ca, in anumite cazuri, si legile tiranilor ar fi drept.

Jus naturale:

Ø     jus gentium = stabileste relatiile reciprice dintre popoare, este fondat pe nevoi comune.

Ø     Jus civile = dreptul pe care il are fiecare popor in particular.

Paradox: Cicero, desi recunoaste necesitatea dreptului natural, sustine ca acesta poate fi imbunatatit cu ajutorul legiuitorului, “opera legiuitorului poate avea sensul de a tempera exigentele justitiei si ale ratiunii naturale pure”.

Ideea dreptului natural comun tuturor oamenilor a ajuns sa fie transformata treptat intr-un principiu de drept, iar sursa acestui principiu se afla in stoicism si este agreata de majoritatea juristilor romani. Fundamentele dreptului se gasesc in natura lucrurilor

Jus naturale: legat de aequitas, de unde rezulta tratamentul egal al lucrurilor; ajuta la formularea principilor naturale. Unul din principii fiind “oamenii sunt egali si liberi in mod natural”. Exceptia o face sclavia, care era fireasca datorita existentei lui jus gentium.

Jus gentium: concept propriu romanilor

Jus naturale: concept de traditie greaca, preluat de la romani, in special de Cicero.

Un concept interesant este conceptul de cetatenie.

Trebuie facuta o distinctie de ordin istoric:

1) pana la codificare: cetatenia romana nu aparea in prim plan, nu prezenta importanta, decat atunci cand se punea problema dobandirii sau pierderii cetateniei.

2) dupa codificare, care insemnat unificarea tuturor legilor (toti au fost supusi unei legi unice si nu se mai facea distinctie intre romani si straini).

Cetatenia romana a devenit mai mult un statut social, de unde rezulta 2 consecinte:

a) cetatenia este exclusiva, in sensul ca nimeni nu poate fi cetatean a 2 sau mai multe cetati.

b) buna functionare a cetatii romane presupune o egalitate a drepturilor intre cetateni, aceasta consecinta fiind dezvoltata de Cicero.