DREPT COMERCIAL INTERNATIONAL
O alta forma de transfer tehnologic este contractul international de franchinsing (de franciza).
In dreptul roman este gresit definit si are o reglementare gresita. Eroarea din legislatia romana provine din sursa de inspiratie – legislatia romana mai recenta este inspirata din legislatia altor state. Legislatia cu privire la franchinsing, desi franchinsingul a aparut in practica americana, este copiata dupa reglementarea acestuia din dreptul francez, ignorandu-se faptul ca in dreptul francez nu exista notiunea emblema, ci numai notiunea insigna, pe de o parte, iar pe de alta parte in dreptul francez nu exista notiunea de firma ca element incorporal al fondului de comert, ci doar aceea de nume comercial. In al treilea rand, in dreptul francez marca – de fabrica, de comert sau de serviciu poate consta si din numele patronimic, respectiv din numele comercial. Aceste specificitati din legislatia franceza, necunoscute de cei care au redactat reglementarea romana cu privire la franchinsing, au condus la erorile din aceasta legislatie.Cand am studiat participantii la raporturile de comert international am observat ca in dreptul roman ca si in dreptul german, exista notiuna de firma ca element incorporal al fondului de comert, ca element de distinctie intre comercianti.
Contractul de franchising este contractul care se incheie intre doua parti - francizor si francis, iar prin el francizorul (franchiser) acorda francisului (franchisee) dreptul de a utiliza marca sa de fabrica, de comert sau de servicii, contra unei plati (franchisefee). Esenta contractului de franchinsing este in consecinta o licenta de marca.
Cat priveste obligatiile francizorului, acestea sunt urmatoarele:
Francizorul transmite francisului dreptul de folosinta a marcii sale de fabrica, de comert sau de servicii si in acest scop comunica francisului si know-how-ul aferent respectivei marci, asupra caruia francisul este obligat sa pastreze confidentialitatea;
Francizorul este obligat pe durata contractului sa acorde asistenta francisului in utilizarea respectivei marci si sa nu-i faca concurenta francisului pe piata acestuia.
Francisul are urmatoarele obligatii:
Sa respecte indicatiile date de francizor in utilizarea respectivei marci de fabrica, de comert sau de servicii;
Sa pastreze confidentialitatea asupra know-how-lui aferent marcii;
Este obligat la clauza de nonconcurenta atat fata de francizor cat si fata de alti francisi ai aceleasi firme in cazul existentei un lant de franchinsing;
Este obligat sa protejeze in tara sa calitatea francizorului de propietar al marcii de fabrica, de comert sau de servicii, daca aceasta marca nu a fost anterior protejata pe respectiva piata;
Este obligat sa-l plateasca pe francizor – plata are doua componente: o componenta ferma, asa zisa roialty sau antifee, suma ce reprezinta in cele din urma o taxa de includere a francisului in sistemul francizorului, la care se adauga redeventa asupra cifrei de afaceri realizate de francis ca urmare a utilizarii respectivei marci.
Intrucat prin lantul de franchinsing se poate ajunge la constituirae in profitul francizorului a unui adevarat monopol culminand cu distorsionarea comertului pe piata, unele state supun controlului organelor de supraveghere a concurentei, orice acor de franchinsing.
La nivelul UE, comisia uniunii, gardian al concurentei, este abilitata sa acorde dupa examinare, la cerere, exceptari individuale sau colective pentru asemenea acorduri de franchinsing.
In materia contactului de franchinsing nu exista inca norme uniforme. Contractul este putin reglementat in plen national: in Franta, Belgia, Anglia chiar si in Romania (dar la noi este prost reglementat). Din acest motiv pe ordinea de zi a UNIDROIT se afla elaborarea unei conventii in materie de franchinsing, dar din pacate nu a ajuns nici macar in faza unui proiect acceptat de experti.
In consecinta partile la contract pot sa laeaga legea aplicabila, ori de cate ori francizorul si francisul se gasesc pe teritorii statale diferite. Daca nu au ales legea alicabila, practica majoritara supune contractul legii in vigoare la sediul francizorului cu respectarea normelor de aplicatiune necesara sau imediata din legislatia in vigoare la sediul francisului.
Legislatia romana, in mod gresit, mai ales ordonanta de reglementare cu incercari de corectare in parte prin legea de aprobare a ordonantei din 1997, anul malefic al dreptului comercial roman, considera franciza ca reprzentand o vanzare de firma sau de emblema, ceea ce este o mare prostie.
*Exemplu: un contract de franchinsing clasic este cel incheiat de Mc’Donalds cu diferite firme din Romania si din alte tari – daca un comerciant isi vinde firma inseamna ca el nu mai poate utiliza numele respectiv, deci Mc’Donalds incheind contracte de franchinsing cu diferiti comercianti din Romania, dupa legislatia noastra ar insemna ca si-a vandut firma si deci nu ar mai putea sa o utilizeze; daca ar fi o vanzare de emblema, deasemenea, asa cum spune dreptul roman, emblema se vinde odata cu stabilimentul si comerciantul care a vandut-o nu mai are dreptul sa o utilizeze, deci Mc’Donalds nu ar avea dreptul sa mai utilizeze emblema.
Legislatia romana spune: trebuie neaparat sa existe independenta intre francizor si francizat. Bineinteles ca trebuie sa existe independenta, avand in vedere ca nu este un contract incheiat intre societatea comerciala si sucursala sa ci un contract incheiat intre 2 comercianti, este o alta aberatie.
Mai mult exista printre regulile cuprinse in aceata reglementare, exista si calificarea ca acest contract de franchinsing ar rezulta o forma de distributie, de comercializare, o alta prostie pentru ca in momentul in care Mc’Donalds a incheiat contractul cu o societate din Bucuresti dar nu exista legatura judiciara intre celelalte societati din tara care au incheiat contracte cu Mc’Donalds. Mc’Donalds Romania nu are deci nici o legatura cu societatile care gestioneaza Mc-urile din orasele tarii. Astfel, spre exemplu, choar daca Mc’Donalds Romania a constatat ca sandwich-uril in care se foloseste mustar de la o anumita firma sunt mai gustoase, firmele care se ocupa de fast-food-urile Mc’Donalds nu au obligatia absoluta sa cumpere mustar de la aceea firma, dar au posibilitatea sa faca acest lucru. Deci contractul de franchinsing nu este in nici un caz o tehnica de comercializare sau o forma de distributie ci este un contract de sibe statator care are la baza doar o inchiriere de marca.
Tot mai mult in ultima vreme datorita utilitatii acestei tehnici, datorita rentabilitatii ei - pentru francizor mai ales, dar si pentru francisi, francizorii au ajuns sa organizeze ei magazinele in care se comercializeaza produsele sub marca straina si sa vanda francisilor inclusiv aceste magazine, care au un anumit tipic, fie in leasing. Fie direct, dar nici asta nu transforma contractul intr-un contract de vanzare sau de distributie. Esenta contractului este inchirierea de marca.
Contractul de publicitate comerciala
Orice comerciant este interesat sa-si realizeze bunurile, serviciile sau lucrarile, adica sa aduca la cunostinta consumatorilor marfurile si serviciile pe care le ofera sau lucrarile sale spre a le putea comercializa.
Aceasta publicitate comercaila se poate realiza in doua moduri: fie direct de catre comerciantul in cauza, fie indirect prin intermediul unei societati de publicitate, deci prin intermediul unor comercianti specializati.
Publicitatea directa este nerentabila pentru comerciantul producator pentru ca presupune constituirea unui serviciu specializat, incadrat cu personal de inalta calificare care nu are nimic in comun cu obiectul specific de activitate al comerciantului, serviciu cu o activitate esentialmente temporara (in ntervalul de timp dintre campaniile publicitare respectivul serviciu nu are cu ce sa se ocupe – deci forta de munca angajata trebuie sa fie licentiata sau redistribuita). Din aceasta ratiune tot mai multi comercianti recurg la publicitatea indirecta pe baza contractuala – a contractului de publicitate care se incheie intre comercianti: producatorul de marfuri sau prestatorul de servicii sau executatotul de lucrari - numit anuntator, si agentia de publicitate.
In realizarea contractului de publicitate se trece prin patru etape:
1. In prima etapa anuntatorul este obligat sa comunice agentiei de publicitate toate datele inclusiv cele confidentiale in masura sa familiarizeze agentia cu specificitatea marfii, serviciului sau al lucrarii. Agentia de publicitate este obligata sa pastreze confidentialitatea asupra datelor comunicate si sa elaboreze mai multe strategii de publicitate. Etapa se incheie cu alegerea de comun acord de catre anuntator si agentie a strategiei de publicitate considerata optima sau cea mai apropiata.
2. Aceasta etapa consta in elaborarea elementelor de publicitate. Aceste elemente de publicitate pot fi realizate de personalul specializat al agentiei, daca aceasta dispune de un asemenea personal, respectiv cei care se ocupa de realizarea de lucrari grafice, clipuri publicitare, firme publicitare. Daca agentia nu dispune de un asemenea personal calificat, elementele de publicitate vor fi realizate de diferiti creatori pe baza unor contracte incheiate de agentia de publicitate in numele si pe contul anuntatorului. Este imperios necesar ca fiecare creator sa stie ca elaboreaza respectiva lucrare pentru respectivul anuntator. Aceste contracte presupun obligatia agentiri de a plati pe creatori pe contul anuntatorilor, obligatia de a proteja calitatea creatorilor de autori ai respectivelor elemente de publicitate si pe de alta parte obligatia creatorilor la clauza de nonconcurenta, adica obligatia de a nu transmite aceleasi elemente de publicitate unor societati terte concurente ale anuntatorului si de a nu utiliza respectivele elemente de publicitate in interes propiu.
3. Este etapa in care sunt difuzate elementele de publicitate. Aceasta difuzare se poate realiza direct de catre agentie daca dispune de mijloacele de difuzare – publicatii, post radio, televiziune sau daca nu, si aceasta este situatia cea mai frecventa. Pe baza unor subcontracte incheiate de agentie in numele si pe contul emitatorului cu diferiti suporti – adica cu diferite unitati care sunt ailitate in difuzarea unor asemenea elemente. In acest contract este obligatoriu de asemeni ca agentia sa arate ca lucreaza in numele si pe contul anuntatorului pentru ca suportii sunt obligati la clauza de nonconcurenta, respectiv nu pot difuza concomitent elemente de publicitate pentru anuntatori concurenti. Agentia are obligatia deasemeni sa plateasca pe contul nuntatorului pe respectivii suporti.*Exemplu: publicitatea comerciala si activitatea suportilor: publicitatea se poate face si de catre producator dar si de catre comerciant. Daca este realizata de o firma comerciala care distribuie mai multe marci de detergenti, interesul acesteia este sa vanda toate aceste marci de detergenti, motiv pentru care publicitatea se poate face concomitent pentru toate marcile distribuite, anuntatorul fiind comerciantul. Daca insa anuntatorul este producatorul, atunci suportul nu are voie sa transmita in acelasi calup de publicitate spoturile mai multor producatori de detergenti, in caz contrar poate fi actionat in justitie pentru concurenta neloiala.
4. Ultima etapa este dusa la indeplinire in exclusivitate de agentia de publicitate prin personalul propiu si consta in testarea consumatorilor pentru a se constata eficienta publicitatii si eventual pentru a se corecta.
Nu exista norme care sa reglementeze contractul de publicitate. Exista in schimb la nivelul tuturor statelor, reglementari care reprima publicitatea mincinoasa, dar acestea sunt reglementari ce tin de domeniul concurentei. Exista reglementari care interzic publicitatea pentru activitati care afecteaza bunele moravuri, pentru produse care afecteaza viata omului si relativ recent pentru produse, lucrari sau serviciile care afecteaza mediile ecologice si in acest context viata faunei si a florei. Este interzisa publicitatea pentru armament, munitie, droguri si in unele state se adauga interdictii pt publicitatea la bauturi alcoolice, si in special pentru produse din tutun care afecteaza sanatatea individului. Exista de asemeni reguli clar armonizate la nivelul UE cat priveste activitatea suportilor, respectiv publicitatea prin presa scrisa, televiziune, radio.
In general contractul de publicitate se incheie in forma scrisa si in tot in general partile stabilesc legea aplicabila, daca nu au facut-o contractul e supus legii in vigoare la sediul agentiei cu respectarea normelor de aplicatiune necesare de la locul de activitate al suportilor.
O problema care se ridica in legatura cu contractul de publicitate este si aceea a platii agentiei si exista doua sisteme de plati: sistemul cost + onorariu, respectiv se ramburseaza cheltuielile facute de agentie si se adauga onorariul prestabilit sau mai rar intalnit se aplica un procent asupra cifrei de afaceri realizate de anuntator ca urmare a unei publicitati eficiente infaptuite de agentie in profitul acestuia.
Practica internationala cunoaste o varietate de contracte de publicitate comerciala, care este reprezentata de contractul international de sponsorizare.
Toate statele lumii cunosc sponsorizarea, o incurajeaza, iar unele state au reglementari speciale. In Franta exista o lege a sponsorizarii in sport. In Romania exista o lege generala privind sponsorizarea (inofensiva) – care vizeaza publicitatea comerciala, special o reglemetare a mecenatului. Noi nu ne ocupam de mecenat ca fiind un contract esentialmente civil. Ne ocupam numai de contractul de sponsorizare in vederea publicitatii comerciale. Acesta se incheie intre sponsor, totdeauna comerciant, si sponsorizat, persoana fizica sau persoana juridica fara exceptie, fara scop lucrativ – adica nu pot fi sponsorizati comerciantii.
Prin contractul de sponsorizare care este un act unilateral de comert sponsorul se obliga sa subventioneze prin mijloace financiare sau materiale, activitatea specifica a sponsorizatului, acesta obligandu-se in schimb sa promoveze imaginea sponsorului cu prilejul desfasurarii activitatii specifice activitatii sale.
Obligatiile sponsorului : are obligatia sa sponsorizeze activitatea sponsorizatului prin bani, servicii, lucrari, bunuri corporale; are de asemeni obligatia sa nu se amestece in nici un fel sau sa conditioneze organizarea si desfasurarea manifestarii specifice activitatii specifice sponsorizatului.
*Exemplu: o firma care fabrica articole de sport nu poate sa oblige o formatiune de opera sa joace Othello in costume de sport; o firma care vrea sa cucereasca piata din Anglia nu poate impune echipei sportive sponsorizate sa joace cat de mult poate dar doar in Anglia.
Sponsorizatul este obligat sa promoveze imaginea sponsorului cu prilejul desfasurarii activitatii sale specifice; este deasemenea obigat la clauza de nonconcurenta in sensul ca nu pot accepta concomitent contracte de sponsorizare de la sponsori concurenti; mai este obligat sa permita sponsorului sa distribuie cu prilejul manifestarii activitatii sale specifice, produse promotionale: brelocuri, pixuri, pliante sau sa-si desfaca produsele sale.
*Exemplu: la un concert sponsorizat de Coca-Cola se desfac numai produsele acestei firme.
Contractul are caracter international daca sponsorul si sponsorizatul se gasesc pe teritorii statale deosebite. Este supus legii alese de parti si daca partile nu au ales legea, el este supus intotdeauna si in exclusivitate legii in vigoare la sediul sponsorului ca fiind comerciant cu obligatia respectarii normelor de aplicatiune necesara de la locul de activitate al sponsorizatului.
*Exemplu: sa presupunem ca o fabrica de tigarete sponsorizeaza o echipa de fotbal si ca pe tricourile echipei respective apare numele / firma respectivei fabrici. Daca echipa prticipa la un meci intr-o tara in care publicitatea la tigari este interzisa, firma nu poate obliga echipa sa poarte respectivele tricouri, pentru ca trebuiesc respectate normele de aplicatiune necesara de la locul de desfasurare a manifestarii respective.
Legea romana face distinctie intre sponsorizare si mecenat. Mecenatul este un contract civil prin care o persoana se obliga sa subventioneze pregatirea profesionala, activitatea intr-un anumit domeniu a unei alte persoane fizice care nu este ruda sau afin (afin = sotul cu rudele de sange ale celuilat sot, exemplu socra si nora) pana la gradul 4 cu sponsorul, la randul sau tot persoana fizica. Exista si o alta specificitate in legislatia romana cu privire la acest contract de sponsorizare: daca sponsorizatul, persoana juridica trebuie sa aiba o activitate recunoscuta in domeniul stiintific, sportiv, cultural, artistic, sponsorizatul persoana fizica trebuie sa aiba deasemeni o activitate stiintifica etc, dar de notorietate si care trebuie in prealabil sa fie recunscuta ca atare de o persoana juridica cu activitate in domeniul respectiv.
*Exemplu: in Romania un pictor nu poate fi sponsorizat daca el nu este recunoscut de Uniunea Artistilor Plastici, nici un instrumentist care nu este recunoscut de o Filarmonica.
*Exemplu: pot fi sponsorizate doar cluburile de fotbal care nu au devenit societati comerciale.
In general toate statele lumii cuprind in legislatia lor reglementari care incurajeaza sponsorizarea prin masuri fiscale – suma cu care se sponsorizeaza fie ca este dedusa din suma care se impoziteaza sau antreneaza o reducere in anumite limite a impozitului pe profit. Daca este vorba de o societate comerciala nu poate fi vorba de sponsorizare ci de subventionare.
Regimul national se acorda prin act unilateral de suveranitate. In legea interna se pot acorda cetatenilor straini aflati pe teritoriul tarii aceleasi drepturi economice ca si romanilor si se presupune reciprocitate in sensul ca si romanii aflati pe teritoriul statelor al caror cetateni sunt astfel tratati in Romania vor fi la fel tratati. Daca se pune intr-un caz concret problema, persoana interesata trebuie sa dovedeasca daca este sau nu reciprocitate. Nu ca se poate dobandi printr-un act bilateral, dar mecanismul esential este actul unilateral de suveranitate. Clauza natiunii celei mai favorizate nu se acorda decat prin act blaterl sau unilateral.
Contractul de barter numit si contract de livrare in contrapartida este o tehnica de comercializare practicata in mod special intre parteneri provenind din tari subdezvoltate sau in curs de dezvoltare, din tari a caror moneda nu este liber convertibila sau din tari care nu dispun de valuta forte pe piata. El este insa practicat si in relatiile partenerilor din state dezvotate cu comercianti din state subdezvoltate sau in curs de dezvoltare. Contractul de barter a luat o extindere deosebita in deceniul 7 si 8 din secolul trecut, dar continua sa fie foarte raspandit si astazi.
Contractul de barter presupune un contract principal de import in care exportatorul isi asuma obligatia juridica de a accepta ca plata exportului sa-i fie facuta in marfa, pusa la dispozitie de importator.
Ce expresie a caracterului juridic al acestei obligatii, in contractul de barter trebuie sa figureze sau figureaza de regula fie o clauza penala care preevalueaza prejudiciul pe care l-ar suporta importatorul daca exportatorul nu ar accepta marfa in plata, sau contractul poate fi insotit, daca nu este formulata aceasta clauza penala, de o scrisoare de garantie bancara furnizata de exportator si care ar urma sa fie fructificata daca respectivul exportator nu accepta marfa convenita in plata.
In contractul de barterul urmeaza a se stabili la incheierea contractului, atat sortimentul cat si valorea marfii acceptata in plata, cantitatea putand fi determinata si la momentul platii.
*Exemplu: exportatorul exporta in tara importatorului o macara foarte scumpa si accepta sa fie platit in rosii (3 usd tona), in rulmenti cu anumite calitati tehnice (0,5 usd) si garoafe (0.75 usd firul); in momentul platii exportatorul poate cere 3 tone de rosii, 4000 de garoafe si 100000 de rulmenti. Deci cantitatea se stabileste ulterior - la momentul platii - dar pretul per unitate si sortimentul se stabilesc obligatoriu la incheierea contractului.
In contractul de barter, de regula partile pot alege legea aplicabila; daca nu au facut-o, in regula generala, felul de jurisdictie determina legea aplicabila contractului de import ca fiind operatie cheie si o extinde asupra livrarilor in contrapartida.
Operatia poate imbraca forma bilaterala, trilaterala sau plurilaterala.
*Exemplu: de regula comerciantii din tarile dezvoltate isi asuma oblgatii privind furnizarea de tractoare in Africa, dar tractoarele se fabrica in Romania. Aceeasi comercianti fac exporturi in Romania si accepta plata acestor exporturi in tractoare, dar indica importatorului din Romania, ca tractoarele respective sa fie trimise in Africa, de unde exportatorul isi va lua materia prima tot in urma unui contract de barter. Acesta este un barter trilateral.
In tarile care practica licentele de import si de export, trebuie obligatoriu ca pe licenta de import sa se faca mentiunea barterului si deopotriva pe licenta de export legata de acel contract.
Exista tehnici care reprezinta varietati ale barterului. In practica franceza apare si asa numitul contransa care presupune ca exportatorul din contractul principal sa sprijine pe imporator sa vanda pe piata exportatorului marfa de natura diferita, pretul astfel incasat sa fie indisponibilizat intr-un cont din care urmeaza a se face la momentul convenit plata exportului. Este o diferenta fata de barterul clasic pentru ca la barterul clasic exportatorul primeste marfa si se ocupa de comercializarea ei iar in formula franceza importatorul comercializeaza marfa si pretul este indisponibilizat pentru plata exportului.
In literatura economica in timp, tehnica de barter a fost confundata cu alte operatii juridice si succesiv s-a incercat reducerea tehnicii de barter la compensatii, alteori s-a confundat cu operatiile paralele sau inngtimate, alte ori cu lohn-ul sau cu contractul de buy-back.
Cat priveste compensatiile, aceasta este o tehnica de stingere a obligatiilor certe, lichide si exigibile, a obligatiilor banesti dintre aceleasi parti. E vorba de 2 parti care au succesiv calitatea de creditor si de debitor si convin ca la un anumit termen pentru sumele certe lichide si exigibile sa faca compensatie, urmand a fi platita numai diferenta.
Stingerea obligatiei se face pana la concurenta sumei mai mici si diferenta urmeaza a fi platita in valuta respectiva. Aceeasi este situatia compensatiei si pe planul comertului international, priveste obligatii banesti certe, lichide si exigibile intre aceleasi persoane si care urmeaza a se stinge la termenul stabilit pana la concurenta sumei mai mari, diferenta platindu-se in valuta.
Operatiile inngtimate sau paralele presupun relatii contractuale de natura diferita intre aceeasi parteneri care sunt succesiv creditori si debitori pentru bunuri sau prestatii. In contractele respective partile pot stabili ca la un anumit interval de timp sa valorizeze obligatiile, sa le compenseze urmand a fi platita in valuta operatiei diferenta.
*Exemplu: 2 comercianti – unul vinde piele, celalalt vinde catarame primului. Nu au nici o legatura pielea cu cataramele. Unul face pantofi, celalalt produce pastile. Sunt numeroase operatii contractuale si partile pot stabili, pentru un contract de 10 ani, ca in fiecare an la 1 septembrie in fiecare an sa se faca valorizarea: cat a mai ramas de executat, atat, urmeaza ca diferenta de suma sa fie platita in valuta contractului care a ramas cu diferenta.
Spre deosebire de aceasta, la contractul de barter este vorba de miscare de substanta materiala.
Contractul in lohn este o tehnica de cooperare in productie si presupune o vanzare de manopera, respectiv o parte pune la dispozitie materia prima, materialele, modelele de fabricatie, eventual parte din tehnologie iar cealalata parte pune la dispozitie capacitatea de productie, forta de munca, parte din materia prima, utilitatile, productia realizata urmand a fi preluata de cel care a furnizat materia prima si care urmeaza a plati in valuta (practic – plata manoperei). Deci fiind vorba de o miscare de valuta nu este vorba de barter.
Contractul de buy-back este cea mai apropiata forma de contractul de barter. Acest contract este tot o forma de cooperare in producti si presupune ca un partener sa realizeze in tara celuilalt partener o investitie urmand ca rambursarea investitiei sa se faca cu produse sau cu servicii furnizate de aceea investitie. (=a cumpara inapoi). Spre deosebire de contractul de barter unde marfa primita in plata se determina sortimental si valoric, la contractul de buy-back aceasta determinare opereaza numai dupa darea in exploatare a investitiei.
*Exemplu: un partener face in tara celuilalalt partener o rafinarie de petrol, plata se face in benzina, dar nu se stie care va fi pretul de cost pe tona de benzina si nu se stie nici foarte exact cand va intra in exploatare. Investitia dureaza 3 ani, rambursarea se face la capatul celor 3 ani, pe cand la contractul de barter azi se incheie contractul, azi se stabileste c se primeste la schimb si cat costa.
In regula generala se poarta foarte mult contracte tip, elaborate de societati specializate in operatii de barter.
|
