ALTE DOCUMENTE |
DREPT CONSTITUŢIONAL COMPARAT
Cercetarea comparativa a regimurilor constitutionale ale diferitelor tari prezinta o considerabila însemnatate teoretica si practica. Ea permite, pe de o parte, degajarea unor principii comune, identificarea institutiilor necesare oricarui stat de drept iar, pe de alta parte, sub aspectul tehnicii juridice, înlesneste procesul de elaborare si de definitivare a mecanismelor constitutionale.
De aceea, Cursul de drept constitutional comparat a fost conceput - din dorinta de a da satisfactie atât exigentelor unei cercetari teoretice, cât si cerintelor efectuarii unor analize practice pertinente pe tari si sisteme constitutionale - în patru parti: Partea I-a, consacrata unor probleme teoretice generale, Partea II-a, cuprinzând analiza principalelor sisteme constitutionale (prezidentiale, semiprezidentiale, parlamentar si directorial), Partea III-a, dedicata unor sisteme politice de tranzitie (Rusia si fostele tari socialiste europene) si Partea IV-a, care se refera la sisteme constitutionale prezentând particularitati istorice si politice (dominioane si foste dominioane britanice, tari socialiste, tari afro-asiatice).
În cadrul primei parti, dedicata unor probleme teoretice generale, a fost evidentiat mai întâi obiectul si însemnata 23523l111x tea studiului dreptului constitutional comparat, pentru a se efectua apoi anumite delimitari conceptuale si evidentia metodologia, interesul practic si functiile dreptului comparat, cu speciala privire la dreptul public.
Încercând sa se înfatiseze o definitie proprie a dreptului constitutional comparat, s-a ajuns la concluzia ca acesta reprezinta o subramura a dreptului comparat în general, ramura independenta, corelata cu sistemele de drept nationale, având ca obiect compararea în special a institutiilor politico-statale, precum si a tehnicilor de elaborare a constitutiilor în scopul identificarii celor mai bune cai si metode de perfectionare a propriilor reglementari constitutionale.
Odata stabilit obiectul, metoda si domeniul de actiune al dreptului constitutional comparat, cursul examineaza particularitatile regimurilor politice si constitutionale, efectuând totoata o analiza comparativa a rolului si locului ocupat în cadrul acestora de principalele institutii ale statului (Parlamentul, seful statului, Guvernul, justitia etc.). Tot aci sunt evaluate modalitatile în care anumite concepte fundamentale se regasesc si se aplica în sistemele analizate (democratia, drepturile omului, controlul de constitutionalitate, puterea constituanta originara si puterea constituanta derivata, tehnicile de revizuire a Constitutiei).
Pornind de la diviziunea - considerata "traditionala" - a regimurilor constitutionale în regimuri prezidentiale, regimuri semi-prezidentiale, regimuri parlamentare si regimuri directoriale, cursul cerceteaza, în continuare, în mod comparativ un numar de 50 de constitutii, evidentiind trasaturile specifice si particularitatile acestora. Analiza se concentreaza, în mod prioritar, asupra celor mai vechi si celor mai reprezentative regimuri, considerate tipice pentru respectivul tip de sistem constitutional (S.U.A. pentru regimurile prezidentiale, Franta pentru regimurile semi-prezidentiale, Marea Britanie pentru regimurile parlamentare, Elvetia pentru regimul directorial). Pe baza unei investigatii atente, folosindu-se tehnicile de drept comparat, sunt puse în lumina în special influentele pe care aceste tipuri de regimuri constitutionale le-au exercitat asupra dezvoltarii constitutionale a diferitelor tari si în mod special asupra fostelor tari socialiste care si-au elaborat noi legi fundamentale, dupa 1990.
Cercetarea regimurilor prezidentiale acorda un loc proeminent analizei Regimului politic si constitutional din S.U.A. Pornind de la principiile democratice enuntate de marii gânditori, care au pus bazele democratiei americane si, în special de la ideea lui Lincoln ca "nici un om nu este suficient de bun pentru a guverna un alt om fara consimtamântul acestuia", cursul releva modul în care aceste mari comandamente se reflecta în sistemul american de guvernare. În continuare sunt trecute în revista documentele programatice ale dreptului constitutional american, care preconizau "un guvern de legi si nu un guvern de oameni", si sunt analizate prevederile Constitutiei din 1787, subliniindu-se conditiile politice care au dus la elaborarea acesteia si la fundamentarea unui set de principii perene, pe care se întemeiaza întreaga organizare constitutionala. Sunt relevate, în mod deosebit, particularitatea sistemului electoral american, pozitia Presedintelui în sistemul separatiei puterilor, dinamica relatiilor dintre Presedinte si Congresul S.U.A., precum si rolul opiniei publice în asigurarea unui control eficient - si adesea decisiv - asupra activitatii membrilor Congresului. Se insista asupra bicameralismului sistemului parlamentar american, explicându-se ratiunile care au dus la adoptarea acestuia, legat în special de structura federala de stat. Este analizata procedura de adoptare a legilor în sistemul în vigoare în S.U.A., statutul parlamentarilor si raporturile dintre cele doua Camere care alcatuiesc Congresul american. Un rol deosebit de important este acordat puterii judecatoresti, si în special Curtii Supreme a S.U.A., practicii acesteia si contributiei pe care ea o aduce la respectarea legalitatii si a ideilor statului de drept. Cercetarea releva mecanismul raporturilor dintre statul federal american si statele federate, pornind de la istoria si evolutia fundamentarii acestor relatii. Se arata, totodata, cum functioneaza practic, în actualul moment, repartitia de competente între puterea centrala a S.U.A. si drepturile statelor federate. Relevându-se valoarea experientei americane, se arata cum în conditii specifice, Constitutiile Braziliei, Argentinei, Mexicului, Venezuelei, Republicii Chile si Filipinelor au preluat modelul prezidential de guvernare, aplicându-l si realizându-l practic în functie de elementele concrete si traditiile lor nationale.
Analiza regimurilor semi-prezidentiale acorda un spatiu substantial Regimului politic si constitutional al Frantei. Pe baza unei ample analize istorice - de la istoricul "L'Etat c'est moi" pâna la "faptul majoritar" si "tehnica coabitarii" între Presedinte, primul ministru si Parlament, mai ales când acestia exprima optiuni politice diferite - este relevata pozitia Constitutiei din 1958 în sistemul reglementarilor de diverse tipuri pe care le-a cunoscut Franta. O însemnatate dintre cele mai mari se acorda institutiei prezidentiale, relevându-se nu numai rolul deosebit care revine Presedintelui în sistemul actualei Constitutii franceze, dar si mecanismul relatiilor dintre acesta si puterile statului. Ilustrativa pentru vitalitatea si adaptabilitatea institutiilor franceze este aplicabilitatea prevederilor Constitutiei din 1958 - conceputa initial ca o constitutie "gaullista" - în conditiile radical schimbate în care presedintele si primul ministru au apartinut unor tendinte politice diferite. Cursul analizeaza natura si implicatiile puterilor conferite Presedintelui francez de art.16 din Constitutie, iar în ce priveste Guvernul, prezinta specificitatea "competentei reglementare" si rolul ordonantelor în dreptul constitutional francez. Cu referire la sistemul parlamentar este evidentiata trasatura mecanismului francez de organizare a vietii parlamentare bicamerale, sub forma multi-cameralismului, relevându-se atât diferenta de atributii si de pozitie politica între Adunarea Nationala si Senat, cât si valoarea celei de "a treia Camere" a Parlamentului francez - Consiliul Economic si Social. În cadrul analizei sistemului politic francez se acorda o atentie cuvenita rolului si importantei Consiliului Constitutional ca aparator al Constitutiei si garant al institutiilor statului de drept. În aceasta parte a curului sunt analizate, în continuare, sistemele constitutionale din România, Finlanda, Portugalia si Austria, care prezinta însemnate similitudini, dar si diferentieri fata de sistemul francez.
Analiza regimurilor parlamentare se concentreaza în special în jurul Sistemului constitutional britanic, cu care prilej este evidentiata valoarea si traditiile institutiilor constitutionale ale acestei tari. Se insista asupra contributiei pe care documente istorice de mare rezonanta, care si-au pastrat peste secole vigoarea si importanta, precum Magna Charta (1215), Habeas Corpus Act (1679) si Bill of Rights (1689) au adus-o la fundamentarea întregului sistem al drepturilor si libertatilor. În continuare, este examinat rolul Camerei Comunelor si al Camerei Lorzilor (aflata în plina reforma), pozitia Reginei în sistemul constitutional britanic si prerogativele sale, mecanismul de elaborare a legilor, rolul partidelor, organizarea parlamentara - insistându-se asupra unor institutii specifice britanice precum "guvernul fantoma", institutia "liderului politic" - aducându-se totodata în discutie si unele elemente privind administratia locala. În continuare sunt examinate constitutiile unor tari având regimuri parlamentare precum: Belgia, Germania, Italia, Japonia, Danemarca, Olanda, Grecia, Israel s.a.
O parte deosebit de importanta a Cursului este consacrata Regimului constitutional al Rusiei si al fostelor tari comuniste din Europa de Rasarit.
Cursul releva pe larg evolutiile sistemului politic din Rusia si fosta U.R.S.S., analizeaza diferitele tipuri de constitutii (1918, 1936, 1977), raportându-le în toate cazurile la conditiile politice si sociale existente în momentele respective. Este pus în lumina procesul de transformari ce a avut loc în perioada lui Mihail Gorbaciov, diferitele proiecte de reorganizare constitutionala avansate în anii 1987-1991, sunt analizate conditiile care au dus la destramarea U.R.S.S. si la crearea unui nou sistem de relatii între fostele republici unionale devenite pe deplin state independente. Totodata, sunt puse în lumina evolutiile politice importante care au dus la adoptarea Constitutiei din 1993, noile dimensiuni ale sistemului parlamentar sovietic, profilul noii institutii prezidentiale, importanta crearii Curtii Constitutionale a Rusiei, ca o expresie a prioritatii valorilor statului de drept.
Totodata se analizeaza evolutia constitutionala a unor state care au facut parte din fosta Uniune Sovietica - Ucraina, Belarus, Estonia, Letonia, Lituania, Republica Moldova - relevându-se particularitatile specifice ale edificarii noilor structuri si mecanisme constitutionale, în vigoare actualmente în aceste tari.
Cercetarea sistemelor constitutionale ale fostelor tari comuniste continua cu analiza reglementarilor din Albania, Bulgaria, Cehoslovacia (devenita Cehia si Slovacia), Polonia, Ungaria si fosta Iugoslavie, relevându-se diversitatea tehnicilor folosite pentru efectuarea reformelor constitutionale (constitutii noi în majoritatea statelor foste socialiste, dar si adaptarea sau "amendarea" constitutiilor anterioare - în Ungaria si o perioada de timp în Polonia). Estimându-se ca tarile foste socialiste din Europa de Rasarit au întreprins importante succese pe drumul edificarii institutiilor statului de drept, se releva practic cum functioneaza acestea în fiecare caz si se cauta a se identifica, din punct de vedere tehnic-legislativ, principalele influente care s-au înregistrat în aceste tari în procesul de renastere a constitutionalismului. Se releva, cu acest prilej, ca în principal s-au înregistrat trei tipuri de influente: franceza, germana si americana, care au fost avute în vedere de autorii noilor constitutii.
În contextul problemelor tratate, Cursul acorda o însemnatate cuvenita procesului constitutional din România, relevând valoarea traditiilor si a conceptiilor scolii românesti de drept constitutional, diversele tipuri de constitutii pe care România le-a cunoscut pe parcursul istoriei sale, diferitele filiatii de idei politice si constitutionale pe care gânditorii si oamenii politici români le-au receptionat în mod creator, în baza principiului "institutiile unui popor nu au valoare decât daca ele sunt opera nationala a acestui popor" (Paul Negulescu si George Alexianu). Sunt relevate optiunile democratice ale tarii dupa Revolutia din Decembrie 1989, fazele elaborarii Constitutiei din 1991, metodologia urmata pentru adoptarea acestui document, receptionarea unor principii de drept constitutional general si de drept international public, estimându-se în mod pozitiv valoarea noilor mecanisme create pentru apararea drepturilor cetatenilor. Totodata, sunt puse în evidenta cai si directii de actiune pentru întarirea ordinii constitutionale, pentru asigurarea respectului principiilor statului de drept, subliniind în acest context valoarea reformei constitutionale din anul 2003 si a unor reglementari normative care întregesc, dezvolta si asigura o corecta aplicare a principiilor constitutionale. Cursul mai releva, însa, cu deplin realism, si posibilitatile practice, care nu sunt înca nici pe departe epuizate, de întarire a respectului pentru ordinea constitutionala, de afirmare tot mai puternica a legalitatii, pentru combaterea prin mijloace eficiente a violentei, coruptiei, a oricarui tip de abuzuri si pentru garantarea prin mecanisme cât mai adecvate a drepturilor si libertatilor cetatenilor.
Concluziile Cursului evidentiaza valoarea si însemnata 23523l111x tea dreptului constitutional comparat nu numai pentru cercetatori, juristi, oameni politici, dar si pentru toti cei interesati sa cunoasca si sa înteleaga schimbarile constitutionale produse în viata diferitelor tari. Se releva, cu deosebire, importanta dreptului constitutional comparat pentru statele candidate la Uniunea Europeana, care au efectuat sau urmeaza sa efectueze modificari constitutionale în scopul alinierii lor la standardele si exigentele comunitare.
Experienta ultimilor ani atesta cu vigoare faptul ca ne aflam în fata unui proces de continua dezvoltare a dreptului constitutional modern, în raport de cerintele democratiei, dar si ale racordarii tot mai puternice a prevederilor constitutionale la normele internationale, la principiile si regulile de conduita pe care toate statele le-au acceptat prin consimtamântul lor.
Procesul de apropiere dintre dreptul constitutional si dreptul european, dintre dreptul constitutional al diferitelor state si institutiile internationale devine din ce în ce mai vizibil. El se manifesta în deosebi prin receptarea unor principii si norme de comportament international pe care statele le-au introdus sau le introduc în constitutiile lor. Astazi, majoritatea covârsitoare a tarilor democratice recunosc superioritatea dreptului international, iar tarile membre ale Uniunii Europene au adoptat sau sunt pe punctul de a adopta modificari constitutionale în acest sens.
Dezbaterile legate de viitorul Europei, proiectele federaliste- mai elaborate sau mai putin elaborate - de organizare a Europei au, fireste, implicatii asupra dreptului constitutional al statelor. Acceptarea ordinii juridice comunitare implica, desigur, si acceptarea întregului sistem de drept pe care Comunitatile l-au creat. Problema pe care o are de rezolvat Comunitatea europeana, în acest moment deosebit de important al evolutiei sale, este aceea daca si cum va functiona în viitor relatia dintre competentele nationale si competentele europene, din ce în ce mai sporite.
Este deci inevitabil ca, în perspectiva viitorului, atât în Europa cât si în întreaga lume vor apare, în mod firesc, noi constitutii (sau vor fi modificate constitutiile existente). Ele vor trebui sa tina seama de noile realitati, de elementele specifice fiecarui popor, deoarece prin definitie normele de guvernare a popoarelor - si cu atât mai mult legile lor fundamentale - trebuie sa fie conforme cu vointa si interesul celor care sunt guvernati.
Receptivitatea diversilor factori de conducere ai statelor fata de problema ameliorarii si îmbogatirii cadrului constitutional este o conditie fata de progresul însusi al societatii, al institutiilor democratice. Problemele constitutionale sunt astazi numeroase, iar amploarea lor solicita în permanenta un studiu atent, dar si o raportare a ideilor, a principiilor, la experienta de viata, la fenomenele politice.
A devenit un adevar de necontestat acela ca elaborarea si întelegerea constitutiilor este un act dintre cele mai importante de cultura si de gândire politica. Orice om politic, orice specialist trebuie sa cunoasca nu numai constitutia tarii sale, dar si constitutiile altor tari, pentru a putea întelege cât mai bine fenomenul, în plina afirmare, de consacrare a constitutionalismului. Prin definitie, constitutionalismul este inamicul oricarei abordari empirice, simpliste, adversarul necontestat al încalcarii principiilor dreptului omului, al modurilor de guvernare totalitara.
Elaborarea si perfectarea Tratatului Constitutional European constituie un moment de referinta pe calea elaborarii unui Drept constitutional european, care trebuie sa reprezinte o sinteza a tot ceea ce a creat mai înaintat stiinta dreptului constitutional, împletind în mod creator interesele nationale cu marile valori europene ce se cer promovate si respectate de toate tarile continentului, în perioada efervescenta dar atât de creatoare a acestui început de nou mileniu.
|
