DREPT PROCESUAL PENAL
Obiective
Scopul disciplinei īl reprezinta īnsusirea de catre studenti a principalelor concepte, categorii si institutii
juridice cu care se opereaza īn procesul penal, dar si ulterior acestuia cu ocazia punerii īn executare a
hotarārilor judecatoresti definitive.
PARTEA GENERALA
Notiuni introductive referitoare la dreptul procesual penal
Ordinea de drept si procesul penal
Orice īncalcare a legii apare ca un conflict īntre vointa legiuitorului si cea a destinatarului care a avut o
conduita contrara normei de incriminare.
Conflictul creeaza un raport juridic substantial īn cadrul caruia statul īsi exercita dreptul de a trage la
raspundere pe cel care a īncalcat legea, iar acesta din urma are obligatia sa suporte consecintele
nerespectarii legii penale. Īn acest scop este nevoie de interventia unor anumite organisme specializate ale
statului care sa poata solutiona conflictul aparut īntre stat si infractor.
Autoritatea judecatoreasca este cea careia īi revine dreptul de a solutiona litigiile de drept intervenite īn
urma manifestarilor ilicite.
In acest sens, art. 21 din Constitutie consfinteste accesul liber la justitie, si anume: "orice persoana se
poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. Nici o lege nu
poate īngradi exercitarea acestui drept".
Completānd cele mentionate, art. 1 alin. (1) din Legea de organizare judiciara nr. 304/28.06.2004 arata
ca "puterea judecatoreasca se exercita de Īnalta Curte de Casatie si Justitie si de celelalte instante
judecatoresti'' , iar "justitia este unica, impartiala si egala pentru toti'' [art. 2 alin.(1)].
Prin urmare procesul penal apare ca fiind acea activitate reglementata de lege, desfasurata de
organele competente, cu participarea partilor si a altor persoane, īn scopul constatarii la timp si īn
mod complet a faptelor ce constituie infractiuni, astfel īncāt orice persoana care a savārsit o
infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana.
Fazele procesului penal
Totalitatea fazelor si ansamblul etapelor pe care le parcurge procesul penal, constituie sistemul
acestuia.
Īn structura tipica procesului penal se īntālnesc trei faze:
1. urmarire penala;
2. judecata;
3. punerea īn executare a hotarārilor penale definitive.
Participantii īn procesul penal
Īn sens larg, notiunea de participanti se refera la toti subiectii oficiali sau particulari, care participa
efectiv la activitatile ce se desfasoara īn cadrul procesului penal. Astfel, categoria participantilor se refera
la: organele judiciare, partile, aparatorul si alte persoane.
Īn sens restrāns, notiunea de participanti īn procesul penal īnglobeaza: organele, partile si aparatorul.
Organele care au calitatea de participanti īn procesul penal sunt: organele judecatoresti, procurorul si
organele de cercetare penala.
Partile, īn procesul penal, sunt: inculpatul, partea vatamata, partea civila si partea responsabila
civilmente (persoane care au drepturi si obligatii ce se nasc din exercitarea actiunii penale sau civile). 19419f57t
Aparatorul are o pozitie speciala, īntrucāt, cu toate ca nu este direct interesat īn cauza, se situeaza pe
pozitia partii careia īi acorda asistenta juridica.
Alte persoane care participa īn cauza penala sunt: martorii, martorii asistenti, expertii, interpretii,
agentii procedurali, grefierii etc.
Īn virtutea existentei principiului oficialitatii care guverneaza desfasurarea procesului penal, subiectii
procesuali pot fi clasificati īn
subiecti oficiali si subiecti particulari. Astfel, subiectii oficiali sunt:
2
judiciari (judecatori, procurori, organe de cercetare) si extrajudiciari (persoane cu atributii de inspectie,
de control, comandanti de nave si aeronave etc.).
Subiectii particulari sunt principali (partile) si secundari (toti ceilalti participanti).
Instantele judecatoresti
Functia de īnvinuire prin care se exercita actiunea penala are ca obiect judecarea inculpatului de catre
instanta de judecata, īn vederea stabilirii vinovatiei sau nevinovatiei acestuia, si aplicarea sanctiunii
prevazute de lege. Aceasta putere de a judeca si de a decide este numita functie jurisdictionala si este
īndeplinita de instantele judecatoresti, īn cauzele penale.
Organizarea instantelor judecatoresti
Sistemul actual al instantelor judecatoresti cuprinde:
- judecatorii (mai multe īn fiecare judet);
- tribunale militare (īn numar de 4);
- tribunale (existente īn fiecare judet si īn municipiul Bucuresti), din care unele specializate, cum sunt :
- pentru minori si familie;
- de munca si asigurari sociale;
- comerciale;
- administrativ - fiscale;
- de proprietate intelectuala.
- Tribunalul Militar Teritorial;
- curti de apel (īn numar de 15);
- Curtea Militara de Apel;
- Īnalta Curte de Casatie si Justitie.
In cadrul fiecarei instante judecatoresti functioneaza un colegiu de conducere care hotaraste cu privire
la problemele generale de conducere a instantei. Cel de la nivelul curtilor de apel exercita si actiunea
disciplinara īmpotriva judecatorilor.
Adunarile generale ale judecatorilor de la fiecare instanta dezbat activitatea anuala, aleg membrii
Consiliului Superior al Magistraturii, analizeaza proiecte de acte normative la solicitarea acestuia sau a
ministrului justitiei, dezbat probleme de drept si formuleaza puncte de vedere cānd sunt cerute de C.S.M.
Dupa gradele de jurisdictie, instantele judecatoresti se īmpart īn: prime instante, instante de apel si
instante de recurs.
Compunerea completelor de judecata
Prin compunerea instantei de judecata se īntelege alcatuirea completului de judecata cu numarul de
judecatori prevazut de lege, care sa aiba capacitatea functionala de judecare a cauzei penale.
Nerespectarea prevederilor legale cu privire la compunerea completului de judecata atrage sanctiunea
nulitatii absolute [art. 197 alin. (2) C. proc. pen.].*
Ministerul Public
Ministerul Public reprezinta īn activitatea judiciara interesele generale ale societatii si apara ordinea de
drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.
Ministerul Public īsi exercita atributiile prin procurori constituiti īn parchete pe lānga fiecare instanta
judecatoreasca, sub autoritatea ministrului justitiei, in conditiile legii (art. 59 - 60 din Legea nr. 304/2004).
A. Organizarea Ministerului Public
Ministerul Public īsi exercita atributiile prin procurori constituiti īn parchete pe lānga fiecare instanta
judecatoreasca. Īn acest sens, au luat fiinta si functioneaza parchetele de pe lānga judecatorii, tribunale,
curtile de apel si Īnalta Curte de Casatie si Justitie.
Pe linie militara, functioneaza parchetele militare de pe lānga tribunalele militare, Tribunalul Militar
Teritorial si Curtea Militara de Apel.
Corpul magistratilor
Calitatea de magistrat o au procurorii din cadrul parchetelor, magistratii asistenti ai Īnaltei Curti de
Casatie si Justitie, precum si judecatorii de la toate instantele judecatoresti, civile si militare. Pentru
* Īn continuare nu se mai foloseste prescurtarea C. proc. pen. fiind de la sine īnteles ca atāta timp cāt nu este indicata disciplina
din care provine articolul este
vorba de Codul de procedura penala.
3
numirea ca magistrat militar se impune ca persoana sa aiba si calitatea de militar activ. Este asimilat
magistratilor, pe durata īndeplinirii functiei, si īntreg personalul de specialitate juridica din Ministerul
Justitiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul National de Criminologie,
Institutul National al Magistraturii.
Poate fi magistrat cel care īndeplineste urmatoarele conditii:
a) este numai cetatean romān cu domiciliul īn Romānia si are capacitate de exercitiu deplina;
b) este licentiat īn drept ;
c) nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal si se bucura de o buna reputatie;
d) cunoaste limba romāna;
e) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea functiei;
f) a absolvit Institutul National al Magistraturii sau a promovat concursul ori examenul de admitere īn
magistratura, organizat potrivit regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Numirea judecatorilor, cu exceptia celor stagiari, se face prin decret al Presedintelui Romāniei, la
propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, iar judecatorii si procurorii stagiari sunt numiti de catre
Consiliul Superior al Magistraturii pe baza rezultatelor obtinute la examenul de absolvire a Institutului
National al Magistraturii.
Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din 19 membri alesi pe o durata de 6 ani, īn adunarile
generale ale judecatorilor, sau, dupa caz, ale procurorilor, fiind validati de catre Senat.
Atributiile Consiliului Superior al Magistraturii sunt prevazute īn art. 35 din Legea nr. 317/2004
publicata īn "Monitorul Oficial" nr. 599/2.07.2004 si republicata īn "Monitorul Oficial" nr.
827/13.09.2005.
Functia de magistrat este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor
didactice din īnvatamāntul superior.
Judecatorii numiti de Presedintele Romāniei sunt inamovibili, independenti, supunāndu-se numai legii, iar
procurorii si judecatorii stagiari se bucura de stabilitate.
Pentru cercetarea, retinerea, arestarea, perchezitionarea sau trimiterea īn judecata a magistratilor si
magistratilor asistenti se impune īncuviintarea secretarului general al Consiliului Superior al
Magistraturii.
Eliberarea magistratilor din functiile pe care le detin nu poate fi facuta decāt īn cazurile expres
prevazute de lege.
Organizarea si functionarea organelor de cercetare penala
Potrivit art. 201 alin. (1), "urmarirea penala se efectueaza de catre procurori si de catre organele de
cercetare penala..."
Īn alin. (2) al aceluiasi articol se precizeaza ca organele de cercetare penala sunt:
- organele de cercetare ale politiei judiciare;
- organele de cercetare speciale.
Ca organe de cercetare ale politiei judiciare functioneaza lucratori operativi anume desemnati de
ministrul Administratiei si Internelor cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lānga
Īnalta Curte de Casatie si Justitie, sub a carui autoritate īsi desfasoara activitatea (modificat prin Legea nr.
356/2006 publicata īn "Monitorul Oficial" nr. 677/7.08.2006).
Organele de cercetare ale politiei judiciare au o competenta generala, efectuānd cercetarea penala
pentru orice infractiune care nu este data, īn mod obligatoriu, īn competenta altor organe de cercetare
penala (art. 207).
Ele īsi desfasoara activitatea sub conducerea, supravegherea si controlul nemijlocit al procurorului,
fiind obligate sa duca la īndeplinire toate dispozitiile sale.
Potrivit art. 208, organele de cercetare speciale sunt:
a) pentru militarii in subordine, comandantii unitatilor militare, corp aparte si similare, precum si
ofiterii anume desemnati de catre acestia;
b) pentru infractiunile savārsite de militari in afara unitatilor militare, sefii comenduirilor de
garnizoana precum si ofiterii anume desemnati de catre acestia;
c) pentru infractiunile de competenta instantelor militare savārsite de persoanele civile in legatura
cu obligatiile lor militare, comandantii centrelor militare, precum si ofiteri anume desemnati de catre
acestia. La cererea comandantului
centrului militar, organul de politie efectueaza unele acte de cercetare,
4
dupa care le īnainteaza acestuia;
d) pentru infractiunile de frontiera, ofiterii politiei de frontiera anume desemnati;
e) pentru infractiunile contra navigatiei pe apa si contra disciplinei si ordinii la bord, precum si
pentru infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul, prevazute in Codul penal, savārsite de
personalul navigant al marinei civile, daca fapta a pus sau ar fi putut pune īn pericol siguranta navei sau a
navigatiei, capitanii porturilor.
Partile īn procesul penal
Procesul penal nu poate avea loc fara participarea, īn afara organelor judiciare mai sus analizate, si a
unor persoane care au un interes īn cauza (persoana vatamata, persoana pagubita, īnvinuitul sau inculpatul
s.a.) ori nu au nici un interes īn cauza, dar participarea lor este determinata de justa solutionare a cauzei
penale (martori, experti, interpreti, specialisti s.a.). In functie de pozitia procesuala pe care o au,
persoanele participante la procesul penal dobāndesc anumite drepturi, dar si obligatii corelative acestora.
Dintre subiectii procesuali participanti la desfasurarea procesului penal, un rol important īl au partile,
care pot fi definite ca persoane fizice sau juridice, care au drepturi si obligatii ce izvorasc īn mod direct
din exercitarea actiunii penale si actiunii civile īn cadrul procesului penal.
Procesul penal are doua laturi -penala si civila. Partile au calitatea procesuala specifica laturii procesului
penal īn care īsi au localizate drepturile si obligatiile legale.
Īnvinuitul
Īn Codul de procedura penala actual, īnvinuitul este definit ca fiind persoana fata de care se efectueaza
urmarirea penala, atāta timp cāt nu a fost pusa īn miscare actiunea penala īmpotriva sa. Activitatea de
tragere la raspundere penala pentru savārsirea unei infractiuni se poate desfasura numai fata de o persoana
fizica, persoana juridica neputānd avea calitatea de īnvinuit.
Notiunea de īnvinuit desemneaza, dupa cum am vazut, o pozitie procesuala diferita de cea a
faptuitorului sau inculpatului.
Īnvinuitul nu este parte īn proces, statutul sau se apropie mai mult de cel al inculpatului decāt de cel al
faptuitorului. Cu toate acestea, Codul de procedura penala din 1936 definea notiunea de īnvinuit īn
capitolul consacrat partilor.
Etapa actelor premergatoare īnceperii urmaririi penale precede nasterea raportului juridic procesual
penal. Persoana fata de care se desfasoara actele premergatoare se numeste faptuitor. Notiunea de
faptuitor nu este definita de Codul de procedura penala, īnsa desemneaza persoana fata de care a fost
formulata o plāngere sau care este suspectata de īncalcarea legii penale.
Calitatea de īnvinuit dainuie pāna la punerea īn miscare a actiunii penale, cānd el se transforma in
inculpat.
Inculpatul
Desfasurarea oricarui proces penal este indisolubil legata de existenta unei persoane careia i se imputa
savārsirea unei fapte penale.
Īn sectiunea "Partile īn procesul penal", īn art. 23 inculpatul a fost definit ca fiind "persoana īmpotriva
careia s-a pus īn miscare actiunea penala". Rezulta ca notiunea de inculpat este definita īn raport de
momentul punerii īn miscare a actiunii penale. Dobāndirea calitatii de inculpat presupune si existenta unei
premise constānd īntr-o īncalcare a legii penale, prin comiterea unei infractiuni.
Notiunile de īnvinuit si inculpat desemneaza pozitii procesuale diferite.
Calitatea de inculpat subzista de la punerea īn miscare a actiunii penale si pāna la solutionarea acesteia.
Actiunea penala poate fi pusa īn miscare de catre procuror si de catre instanta de judecata. Īn cursul
urmaririi penale actiunea penala poate fi pusa īn miscare prin ordonanta, situatie īn care īnvinuitul devine
inculpat, īnainte de sesizarea instantei de judecata.
Daca urmarirea penala s-a desfasurat fara punerea īn miscare a actiunii penale, dupa finalizarea
cercetarilor, daca se concluzioneaza ca a fost savārsita o fapta penala si ca īnvinuitul este autorul acesteia,
se īntocmeste un rechizitoriu prin care se dispune punerea īn miscare a actiunii penale, acesta dobāndind
calitatea procesuala de inculpat.
Īn literatura de specialitate s-a apreciat ca plāngerea prealabila este doar o conditie prevazuta de lege si
nu are aptitudinea de a pune īn miscare actiunea penala. Īn astfel de cazuri, se considera ca actiunea
penala se pune īn miscare la primul termen de judecata, prin īncheiere. Acest punct de vedere este sustinut
de modul de redactare folosit de legiuitor: "punerea īn miscare a actiunii penale se face la plāngerea
prealabila a partii vatamate".
5
Opus punctului de vedere mentionat, se afirma ca persoana vatamata [īn cazurile prevazute de art. 279
lit. a)] pune īn miscare actiunea penala prin introducerea plāngerii prealabile la instanta de judecata.
Acest punct de vedere a fost exprimat si de instanta suprema prin decizia de īndrumare nr. 6/1973.
Rezulta ca, prin introducerea plāngerii prealabile direct la instanta de judecata, īn cazurile expres
nominalizate de lege, este pusa īn miscare actiunea penala, persoana fizica reclamata ca autor al faptei
dobāndind calitatea de inculpat. Desigur, aceasta opinie contravine teoriei potrivit careia titularul actiunii
penale este statul prin organele sale abilitate, procurorii.
Dupa punerea īn miscare a actiunii penale, calitatea de inculpat subzista pe toata durata exercitarii
actiunii penale pāna la stingerea acesteia prin solutia data de procuror ori prin hotarārea definitiva a
instantei de judecata.
Partea vatamata
Persoana vatamata este persoana careia i-au fost afectate drepturile si interesele legitime prin
savārsirea infractiunii. Calitatea de persoana vatamata se dobāndeste īn mod automat, fara īndeplinirea
altor conditii, prin savārsirea infractiunii. Īn functie de sfera drepturilor si intereselor legale īncalcate,
vatamarea poate fi de natura fizica, morala sau materiala.
Īn art. 24. se prevede ca persoana care a suferit prin fapta penala o vatamare fizica, morala ori
materiala, daca participa īn procesul penal, se numeste parte vatamata.
Partea vatamata nu poate valorifica pretentii materiale. Pentru asemenea pretentii, persoana vatamata
trebuie sa se constituie parte civila.
Partea civila
Potrivit dispozitiilor art. 15, "persoana vatamata se poate constitui parte civila īn contra īnvinuitului
sau inculpatului si persoanei responsabile civilmente".
Prin savārsirea unei infractiuni se poate produce persoanei vatamate un prejudiciu material sau moral
care poate fi reparat prin intermediul unei actiuni civile.
Potrivit art. 24 alin. (2), persoana vatamata poate sa exercite actiunea civila si īn procesul penal. Īn
doctrina, partea civila a fost definita ca fiind orice persoana fizica sau juridica, care a suferit un
prejudiciu material sau moral prin infractiune si care si-a alaturat actiunea sa civila la actiunea penala
īn procesul penal.
Partea responsabila civilmente
Potrivit art. 998 C. civ., "orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a
carui greseala s-a ocazionat, a-l repara", iar dispozitiile art. 1000 C. civ. conchid: "Suntem asemenea
responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligati a raspunde sau de
lucrurile ce sunt sub paza noastra".
Din cele prezentate mai sus rezulta ca persoana responsabila civilmente este persoana fizica (parinti,
tutore, mandant, comitent, profesori, mestesugari s.a.) sau persoana juridica (romāna sau straina) care este
chemata īn procesul penal sa raspunda, potrivit legii civile, alaturi de inculpat, pentru paguba materiala
sau morala pricinuita de acesta prin savārsirea infractiunii .
Persoanele ce pot fi parte responsabila civilmente
Potrivit art. 1000 alin. (2) C. civ., pot fi atrase sau pot interveni din proprie initiativa ca persoane
responsabile civilmente urmatoarele categorii de persoane:
- parintii, pentru prejudiciile produse prin faptele penale savārsite de copiii lor minori (pāna la vārsta
de 18 ani), care locuiesc cu dānsii [art. 1000 alin. (2) C. civ.];
- comitentii, pentru faptele penale care au produs pagube, savārsite de prepusii lor, īn legatura cu
sarcinile ce le-au fost īncredintate [art. 1000 alin. (3) C. civ.];
- institutorii si mestesugarii pentru prejudiciile cauzate prin infractiuni savārsite de elevi si ucenici, īn
perioada īn care s-au aflat sub supravegherea lor [art. 1000
alin. (4) C. civ.];
- persoanele care īndeplinesc functii de conducere, precum si orice alte persoane, īn sarcina carora s-a
stabilit o culpa pentru angajarea, trecerea sau mentinerea īn functie a unor gestionari fara respectarea
conditiilor legale privind vārsta, studii si stagiu ori cele referitoare la antecedentele penale (Legea nr.
22/1969, art. 28 si art. 30), daca gestionarii au produs un prejudiciu prin fapte penale;
- persoanele īn legatura cu care s-a constatat, printr-o hotarāre judecatoreasca ramasa definitiva, ca au
dobāndit de la un gestionar bunuri sustrase de acesta din gestiunea sa (art. 34 din Legea nr. 22/1969);
- persoanele care au constituit o
garantie pentru gestionar (art. 10 si urmatoarele din Legea nr.
6
22/1969).
Īn cazul persoanelor enumerate de art. 1000 C.civ. culpa este prezumata. In timp ce pentru cele
mentionate īn Legea 22/1969 culpa sau foloasele necuvenite trebuiesc dovedite.
Īn reglementarea anterioara (Decretul nr. 221/1960) puteau fi atrasi sa raspunda civil, alaturi de
inculpat si persoanele care au profitat de pe urma savārsirii infractiunii. Apreciem ca īn mod nejustificat a
fost īnlaturata aceasta forma de raspundere, de vreme ce subzista numai īn masura īn care trebuia sa
acopere prejudiciul creat prin infractiune;
- persoanele care au gospodarit īmpreuna cu inculpatul ori au avut raporturi strānse cu acesta, daca
s-a constatat ca au obtinut foloase de pe urma infractiunii savārsite de autor.
Modalitati de constituire ca parte responsabila civilmente
Persoana chemata sa raspunda civil pentru infractiunea cauzatoare de prejudiciu, savārsita de alta
persoana, devine persoana responsabila civilmente. Dobāndirea calitatii de persoana responsabila
civilmente īn procesul penal are loc pe trei cai:
- la cererea partii civile;
- din oficiu;
- la cererea persoanei responsabile civilmente, atunci cānd aceasta considera necesar.
Subiectii procesuali care pot īnlocui partile īn procesul penal
Īn procesul penal, partile pot fi īnlocuite, īn conditiile prevazute de lege, de catre alte persoane care
dobāndesc calitatea de subiecti procesuali cu pozitii procesuale diferite. Acesti subiecti procesuali sunt:
Succesorii
Succesorii sunt persoanele fizice sau juridice care, īn conditiile legale, succed īn drepturi persoanele
fizice decedate sau persoanele juridice reorganizate, desfiintate sau dizolvate (mostenitorii, organizatiile
succesoare īn drepturi si lichidatorii).
Succesorii devin parti prin succesiune īn procesul penal si au aceleasi prerogative si facultati
procesuale ca si partile pe care le-au īnlocuit, valorificānd insa drepturi proprii ce decurg din calitatea
lor.
Reprezentantii
La desfasurarea procesului penal, prezenta unora dintre parti este necesara, dar nu īn mod permanent,
ci numai pentru anumite acte. Pentru a nu īmpiedica normala activitate a organelor judiciare, dar si a
activitatii cotidiene a partilor, legea a prevazut dreptul acestora de a fi īnlocuite prin reprezentare.
Reprezentantul este persoana care īndeplineste, īn lipsa unei parti, dar īn numele si interesul exclusiv
al acesteia, activitatea procesuala necesara pentru apararea intereselor legitime ale acesteia.
Reprezentantii īn procesul penal sunt de doua feluri:
a) reprezentanti legali, mentionati de dispozitiile legale. Reprezentantii legali pot fi la rāndul lor
reprezentati;
b) reprezentanti conventionali. Partea īn proces poate īncheia o conventie cu o alta persoana prin care
s-o īmputerniceasca sa se prezinte īn proces īn numele si interesul sau, exercitāndu-i drepturile procesuale
si īndeplinindu-i obligatiile care-i revin. Mandatul trebuie sa fie special, cu īmputernicire expresa de
reprezentare pentru anumite acte ale procesului sau pentru reprezentare īn tot timpul procesului.
Reprezentantii legali si cei conventionali pot efectua aceleasi acte juridice procesuale pe care le poate
efectua si partea pe care o reprezinta, daca aceasta ar fi participat la desfasurarea procesului penal.
Substitutii procesuali
Substitutii procesuali sunt subiectii care īndeplinesc activitati procesuale, īn cazurile anume prevazute
de lege, īn nume propriu, pentru realizarea unui drept al altei persoane. Spre deosebire de reprezentant,
care actioneaza īn numele si interesul partii pe care o reprezinta, fiind obligat sa actioneze potrivit
mandatului primit si fiind raspunzator de īndeplinirea obligatiilor asumate, substitutul procesual actioneaza
īn numele sau, dar īn interesul partii, avānd dreptul si nu obligatia sa actioneze, atunci cānd considera
necesar.
Aparatorul īn procesul penal
Aparatorul este un participant īn procesul penal, fara a avea calitatea de parte, īntrucāt nu urmareste un
interes personal, dar poate sa exercite toate drepturile partii pe care o asista sau o reprezinta.
Aparatorul este, deci, persoana fizica care participa la desfasurarea procesului penal pentru a acorda
asistenta juridica unei parti.
a) Asistenta juridica facultativa
7
Asistenta juridica facultativa presupune dreptul oricarei persoane de a-si alege singura avocatul pe
care-l crede cel mai indicat sa-i apere interesele.
b) Asistenta juridica obligatorie.
Īn cazurile anume prevazute de lege [art. 171 alin. (2) si (3)], asistenta juridica este obligatorie pentru
īnvinuit sau inculpat, atāt īn faza de urmarire penala, cāt si īn faza de judecata. Nerespectarea dispozitiilor
legale referitoare la acordarea asistentei juridice se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a actelor īncheiate.
Situatiile nominalizate de lege īn care asistenta juridica este obligatorie sunt:
1) īnvinuitul sau inculpatul este minor (īntre 14-18 ani).
2) īnvinuitul sau inculpatul este militar īn termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al
unei institutii militare de īnvatamānt
3) īnvinuitul sau inculpatul este internat īntr-un centru de reeducare sau īntr-un institut medicaleducativ.
O astfel de internare este asimilata cu privarea de libertate sau cu situatia analizata la militari.
4) īnvinuitul sau inculpatul este arestat, chiar īn alta cauza.
5) īn cursul judecatii, īn prima instanta sau īn caile de atac, cānd legea prevede pentru infractiunea
savārsita pedeapsa īnchisorii de 5 ani sau mai mare ori detentia pe viata.
6) organul de urmarire penala sau instanta apreciaza ca īnvinuitul sau inculpatul nu si-ar putea face
singur apararea. Sunt avuti īn vedere īnvinuitii sau inculpatii cu afectiuni psihice (senili, īnapoiati
mintali, dar nu debili sau alienati mintal, īntrucāt acestia nu pot avea responsabilitate penala, analfabeti).
Actiunile īn procesul penal
Mijlocul legal prin intermediul caruia conflictul de drept este adus spre solutionare organelor
judiciare poarta denumirea de actiune īn justitie.
Factorii sau termenii actiunii īn justitie sunt institutiile ori conceptele juridice ce asigura o corecta
desfasurare a activitatii judiciare, fiind reprezentate de:
- temeiul actiunii;
- obiectul actiunii;
- subiectii actiunii;
- aptitudinea functionala a actiunii.
Actiunea penala
Actiunea penala constituie instrumentul juridic prin intermediul caruia se deduce īn fata organelor
judiciare raportul conflictual de drept penal īn vederea tragerii la raspundere penala a persoanei care a
savārsit infractiunea.
Potrivit dispozitiilor art. 9, "Actiunea penala are ca obiect tragerea la raspundere penala a
persoanelor care au savārsit infractiuni." Actiunea penala se pune īn miscare prin actul de inculpare
prevazut de lege si se poate exercita īn tot cursul procesului penal.
Obiectul actiunii penale consta in tragerea la raspundere penala a persoanei care a savārsit infractiunea,
celelalte actiuni sau proceduri judiciare avānd o alta natura juridica si un alt continut (reabilitarea
judecatoreasca, repararea pagubei in cazul condamnarii pe nedrept).
Subiectul activ al actiunii penale este titularul dreptului la actiune, calitate ce-i revine īn mod exclusiv
statului. Persoana vatamata nu poate fi niciodata titular al actiunii penale nici īn situatiile īn care, conform
prevederilor legale, persoana vatamata are dreptul de a cere punerea īn miscare a actiunii penale prin
plāngere prealabila, de retragere a acesteia sau de īmpacare cu faptuitorul. Referitor la aceste situatii, tot
STATUL este titularul actiunii penale, iar persoana vatamata este subiect activ secundar al actiunii
penale.
Prin urmare īntālnim subiecti activi principali (statul prin organele sale specializate) si secundari
(persoana vatamata) īn timp ce subiectul pasiv este inculpatul īmpotriva caruia se exercita actiunea
penala.
Actiunea penala prezinta urmatoarele trasaturi:
a) apartine statului.
b) este obligatorie.
c) este irevocabila si indisponibila.
d) este indivizibila.
e) este individuala.
Conform art. 9 alin. (3), actiunea penala se poate exercita īn tot cursul procesului penal. Realizarea
actiunii penale se materializeaza
īn trei momente, si anume:
8
- punerea īn miscare a actiunii penale;
- exercitarea actiunii penale;
- stingerea actiunii penale.
Punerea īn miscare a actiunii penale
" Actiunea penala se pune īn miscare prin actul de inculpare prevazut de lege" [art. 9 alin. (2)].
Spre deosebire de īnceperea urmaririi penale, care se face "in rem", punerea īn miscare a actiunii
penale se face "in personam", adica, pentru punerea īn miscare a actiunii penale este necesara
identificarea persoanei care urmeaza sa fie trasa la raspundere penala pentru fapta concreta care-i este
imputata.
De regula, punerea īn miscare a actiunii penale este atributul procurorului si numai in situatiile
prevazute de lege, cade in sarcina instantei de judecata.
Īn masura īn care persoana faptuitorului este cunoscuta si sunt probe suficiente de vinovatie, actiunea
penala poate fi pusa īn miscare, la īnceputul urmaririi penale ori pe parcursul acesteia, printr-o
ordonanta, iar la sfārsitul acestei faze, prin rechizitoriul procurorului [art. 262 pct. 1 lit. (a)].
Instanta de judecata extinde din oficiu procesul penal [daca procurorul nu participa la judecata si sunt
īntrunite conditiile prevazute de art. 336 alin. (1)] printr-o īncheiere.
Īn cazul infractiunilor prevazute īn art. 279 alin. 2 lit. a), persoana vatamata se poate adresa direct
instantei de judecata printr-o plāngere prealabila, actiunea penala urmānd a fi pusa īn miscare printr-o
īncheiere la primul termen de judecata.
Īn cazul īn care persoana vatamata se adreseaza cu plāngere prealabila organului de cercetare penala
sau procurorului [ art. 279 alin. 2 lit.( b)], procurorul va pune īn miscare actiunea penala.
Exercitarea actiunii penale
Prin exercitarea actiunii penale se īntelege sustinerea ei īn vederea realizarii tragerii la raspundere
penala a inculpatului.
Īn cursul urmaririi penale, exercitarea actiunii penale se face de catre procuror, alaturi de care poate
participa si persoana vatamata īn cazul cānd, īn baza prevederilor legale, plāngerea prealabila se
introduce la organul de cercetare. Exercitarea actiunii penale īn faza de urmarire penala presupune
strāngerea, administrarea si verificarea tuturor probelor īn baza carora se poate decide trimiterea īn
judecata sau se poate da o solutie de scoatere ori īncetare a urmaririi penale care sa duca la stingerea
actiunii.
Īn cursul judecatii, procurorul exercita actiunea penala prin diferite cereri si concluzii pe care le
formuleaza īn fata instantei, prin sustinerea īnvinuirii, folosirea cailor de atac etc.
Epuizarea si stingerea actiunii penale
Finalitatea actiunii penale se materializeaza īntr-un ultim moment, si anume: epuizarea si stingerea.
Astfel, actiunea penala pusa īn miscare si exercitata, se epuizeaza īn urma judecarii cauzei si pronuntarii
unei hotarāri, care poate fi de condamnare, de achitare sau de īncetare a procesului penal.
Art. 10 prevede īn mod expres cazurile īn care actiunea penala nu poate fi pusa īn miscare sau, daca
totusi a fost pusa īn miscare, nu poate fi exercitata.
Exista īnsa, si cazuri speciale, prevazute īn Codul penal sau īn diverse legi speciale cu continut penal,
care poarta denumirea de situatii de nepedepsire [īmpiedicarea consumarii faptei de catre participant īnainte
de descoperirea ei (art. 30 C. pen.); retragerea marturiei mincinoase īn conditiile legii [art. 260 alin. (2) C.
pen.; nedenuntarea unor infractiuni savārsite de sot sau de o ruda apropiata [art. 262 alin. (2) C. pen.].
Cazurile īn care actiunea penala este lipsita de temei
a) Fapta nu exista [art. 10 lit. a)];
b) Fapta nu este prevazuta de legea penala [art. 10 lit. b)];
b1) fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni( art. 10 lit. b1);
c) Fapta nu a fost savārsita de īnvinuit sau de inculpat [art. 10 lit. c)];
d) Faptei īi lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii [art. 10 lit. d)];
e) Exista vreuna din cauzele care īnlatura caracterul penal al faptei [art. 10 lit. e)].
Cazurile īn care actiunea penala poate fi exercitata numai īn anumite conditii sau este lipsita de
obiect
9
f) Lipsesc plāngerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent,
ori alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea īn miscare a actiunii penale [art. 10 lit. f)];
- sesizarea organului competent este o conditie ceruta de lege īn ipoteza unor infractiuni cum sunt cele
referitoare la siguranta circulatiei pe caile ferate [art. 273 alin. (1), art. 274 alin. (1) si art. 275 alin. (1) si
(2) C. pen.]sau cele savārsite de militari: absenta nejustificata (art. 331 C. pen.), dezertarea (art. 332 C.
pen.), calcarea de consemn (art. 333 C. pen.), insubordonarea (art. 334 C. pen.), lovirea sau insulta
superiorului (art. 335 C. pen.), lovirea sau insulta inferiorului de catre superior (art. 336 C. pen.),
sustragerea de la serviciul militar (art. 348 C. pen.), sustragerea de la recrutare (art. 353 C. pen.) si
neprezentarea la īncorporare sau concentrare (art. 354 C. pen.). Art. 337, 348 si 355 C. pen. stipuleaza ca
actiunea penala īn cazul acestor infractiuni se pune īn miscare numai la sesizarea comandantului;
- ultima situatie are īn vedere orice alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea īn miscare
a actiunii penale. Un exemplu īn acest sens īl constituie infractiunile prevazute de art. 171 C. pen.
(infractiuni contra reprezentantului unui stat strain), cānd punerea īn miscare a actiunii penale se face
numai la dorinta exprimata de guvernul strain respectiv;
g) A intervenit amnistia sau prescriptia ori decesul faptuitorului sau, dupa caz, radierea persoanei
juridice atunci cānd are calitatea de faptuitor [art. 10 lit. g)
e urmarire penala si īncetarea procesului penal īn faza de judecata.
h) A fost retrasa plāngerea ori partile s-au īmpacat, īn cazul infractiunilor pentru care retragerea
plāngerii sau īmpacarea partilor īnlatura raspunderea generala [art. 10 lit. h)]
i) S-a dispus īnlocuirea raspunderii penale [art. 10 lit. i)]
i/1) Exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege [art. 10 lit.(i1)] Este avuta īn vedere ipoteza īn
care exista atāt fapta penala cāt si faptuitorul, īnsa datorita faptului ca s-a autodenuntat mai īnainte de
sesizarea organelor de urmarire penala, nu mai poate fi tras la raspundere penala (darea de mita
incriminata īn art. 255 alin. 3 C. penal).
j) Exista autoritate de lucru judecat [art. 10 lit. (j)]
Actiunea civila
Fiind alaturata actiunii penale, actiunea civila are un caracter accesoriu, putānd fi exercitata īn
cadrul procesului penal numai īn masura punerii īn miscare a actiunii penale. Pentru exercitarea
actiunii civile īn procesul penal sunt necesare urmatoarele conditii:
a) infractiunea sa fi cauzat un prejudiciu material sau moral;
b) īntre infractiunea savārsita si prejudiciul cerut a fi acoperit sa existe o legatura de cauzalitate;
c) prejudiciul sa fie cert;
d) prejudiciul sa nu fi fost reparat;
e) īn cazul persoanelor cu capacitate deplina de exercitiu sa existe cererea de constituire ca parte civila
īn cadrul procesului penal.
Elementele (factorii) actiunii civile
Actiunea civila are acelasi temei ca si actiunea penala, constānd īn norma juridica īncalcata (temeiul de
drept) si fapta comisa (temeiul de fapt).
Potrivit dispozitiilor art. 14 alin. (1) actiunea civila are ca obiect tragerea la raspundere civila a
inculpatului, precum si a partii responsabile civilmente.
In alin. (2) se arata ca tragerea la raspundere civila a inculpatului si a partii responsabile civilmente se
realizeaza prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila si exercitarea actiunii civile īn cadrul
procesului penal, alaturi de actiunea penala.
Repararea pagubei se face, potrivit dispozitiilor legii civile, īn natura prin:
a) restituirea lucrului;
b) restabilirea situatiei anterioare savārsirii infractiunii;
c) desfiintarea totala sau partiala a unui īnscris;
d) prin orice alt mijloc de reparare īn natura.
Īn situatia īn care repararea īn natura nu este posibila, inculpatul si partea responsabila civilmente pot
fi obligati la plata unei despagubiri banesti.
Se apeleaza la despagubirea baneasca īn masura īn care repararea īn natura nu este cu putinta; cānd
prin repararea īn natura nu s-a acoperit integral paguba, precum si atunci cānd se acorda despagubiri
banesti pentru folosul de care a fost lipsita partea civila. Despagubirea baneasca este suma de bani ce
reprezinta contravaloarea
prejudiciului cauzat.
10
Repararea daunelor morale, respectiv evaluarea īn bani a acestora reprezinta o modalitate greu de
realizat, neexistānd posibilitatea aplicarii unor criterii precise de evaluare. Īn acest sens, doar instanta de
judecata are dreptul de a stabili anumite despagubiri banesti pentru acoperirea daunelor morale suferite prin
savārsirea infractiunii.
Subiectul activ al actiunii civile īn procesul penal este persoana care a suferit prejudiciul produs prin
infractiune; potrivit art. 24, persoana vatamata care exercita actiunea civila īn cadrul procesului penal se
numeste parte civila.
Subiecti pasivi ai actiunii civile īn procesul penal sunt īnvinuitul sau inculpatul, precum si partea
responsabila civilmente, dar pot fi si mostenitorii īnvinuitului sau inculpatului sau partii responsabile
civilmente (cānd aceasta este o persoana fizica), cāt si persoanele juridice care succed īn drepturi.
Fata de actiunea penala, actiunea civila este disponibila, accesorie actiunii penale si poate fi
īndreptata īmpotriva altor persoane decāt invinuitul sau inculpatul.
Exercitarea actiunii civile
Actiunea civila parcurge trei etape in desfasurarea procesului penal care sunt: declansarea ei, exercitarea
si rezolvarea.
Fata de disponibilitatea acesteia, parcurgerea tututor etapelor nu este obligatorie, partea civila putānd
renunta (cu exceptiile legale) la exercitarea ei. Fiind accesorie actiunii penale, cānd aceasta se stinge,
automat se va stinge si actiunea civila.
Competenta īn materie penala
Competenta circumscrie sfera atributiunilor legale pe care le are de īndeplinit organele judiciare īn
procesul penal.
Formele competentei au fost clasificate īn: fundamentale: - functionala (ratione officii); materiala
(ratione materiae); teritoriala (ratione loci).
si subsidiare: - personala; speciala; exceptionala.
Competenta instantelor judecatoresti
Instantele judecatoresti din tara noastra sunt, potrivit art. 2 al. 2 din Legea nr. 304/2004 pentru
organizarea judiciara: judecatoriile, tribunalele specializate, tribunalele, curtile de apel si Īnalta Curte de
Casatie si Justitie.
Alaturi de acestea, functioneaza urmatoarele instante militare: tribunalele militare, Tribunalul Militar
Teritorial si Curtea Militara de Apel.
Tabloul instantelor judecatoresti se completeaza cu sectiile maritime si fluviale īnfiintate, īn baza
Decretului nr. 203/1974, pe lānga judecatoriile si tribunalele Constanta si Galati.
Competenta tuturor acestor instante este stabilita prin lege.
Competenta judecatoriei (art. 25 C. proc. pen.)
Din punctul de vedere al competentei functionale, judecatoria judeca numai īn prima instanta.
Competenta materiala a judecatoriei este generala, deoarece aceasta judeca toate infractiunile, cu
exceptia celor date prin lege īn competenta altor instante.
Competenta teritoriala a judecatoriei se stabileste potrivit dispozitiilor art. 30-31, iar sub aspectul
organizarii teritoriale, judecatoriile functioneaza īn fiecare judet si īn municipiul Bucuresti.
O competenta speciala se īntālneste īn cazul sectiilor maritime si fluviale de pe lānga judecatoriile
Constanta si Galati, care, potrivit Decretului nr. 203/1974, judeca īn prima instanta urmatoarele cauze:
a) infractiunile contra sigurantei navigatiei pe apa, infractiunile contra disciplinei si ordinii la bord si
alte infractiuni īn legatura cu activitatea marinei civile, prevazute īn Decretul nr. 443/1972 privind
navigatia civila;
b) infractiunile īmpotriva protectiei muncii savārsite de personalul marinei civile;
c) infractiunile de serviciu sau īn legatura cu serviciul prevazute īn Codul penal, savārsite de
personalul marinei civile, cu exceptia infractiunii de neglijenta īn pastrarea secretului de stat (art. 252 C.
pen.);
d) infractiunile contra patrimoniului prevazute īn Codul penal referitoare la bunurile aflate īn
administrarea sau folosinta unitatilor marinei civile, ori īncredintate acestora pentru expeditie, transport
sau pastrare, savārsite de personalul marinei civile;
c) infractiunile contra patrimoniului prevazute īn Codul penal referitoare la bunuri aflate īn
administrarea sau folosinta unitatilor marinei civile, īn cazul īn care fapta a pus sau ar fi putut pune īn
pericol nave, utilaje portuare,
instalatii de īncarcare, descarcare si manipulare a marfurilor īn port sau a
11
creat o stare de pericol pentru siguranta navigatiei, ori a avut ca urmare o tulburare īn activitatea de
transport maritima sau fluviala.
Competenta tribunalului militar (art. 26 C. proc. pen.)
Sub aspectul competentei functionale, tribunalul militar judeca numai īn prima instanta.
Competenta materiala a tribunalului militar se īmpleteste cu competenta personala:
a) infractiunile prevazute de art. 331 - 352 C.pen., precum si alte infractiuni savārsite in legatura cu
īndatoririle de serviciu, comise de militari pāna la grad de colonel inclusiv, cu exceptia celor date in
competenta altor instante;
b) solutioneaza alte cauze anume prevazute de lege (art. 26).
Din punctul de vedere al competentei teritoriale, pe teritoriul tarii noastre functioneaza patru tribunale
militare īn municipiile Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara, fiecare avānd īn circumscriptie mai
multe judete.
Competenta tribunalului (art. 27 C. proc. pen.)
Sub aspectul competentei functionale, tribunalul judeca īn prima instanta, īn apel, īn recurs si
solutioneaza conflictele de competenta ivite īntre judecatoriile din circumscriptia sa.
Competenta materiala a tribunalului este determinata atāt īn mod abstract, cāt si īn mod concret.
Astfel, tribunalul judeca īn prima instanta o serie de infractiuni cu un grad ridicat de pericol social;
a) infractiunile prevazute īn Codul penal īn art. 174-177, 179, 189 alin. 3-5,
art. 197 alin. (3), art. 211 alin. (3), art. 212, alin. (3), art. 215 alin. (5), 254, 255, 257, 266-270, art. 2791,
312 si 317, precum si infractiunea de contrabanda, daca a avut ca obiect arme, munitii sau materii
explozive ori radioactive;
b) infractiunile savārsite cu intentie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei;
c) infractiunea de spalare a banilor, precum si infractiunile privind traficul si consumul ilicit de
droguri;
d) infractiunea de bancruta frauduloasa, daca priveste sistemul bancar;
e) alte infractiuni date prin lege īn competenta sa.
- Ca instanta de apel, tribunalul judeca apelurile īmpotriva hotarārilor penale pronuntate de judecatorii
īn prima instanta;
- Ca instanta de recurs solutioneaza recursurile īmpotriva hotarārilor penale pronuntate de judecatorii
īn cazurile anume prevazute de lege.
O competenta speciala īntālnim īn cazul sectiilor maritime si fluviale ale Tribunalelor Constanta si
Galati, care, potrivit Decretului nr. 203/1974, judeca īn prima instanta urmatoarele cauze:
a) infractiunile contra sigurantei navigatiei pe apa care au avut ca urmare un accident de navigatie,
constānd īn abordaj cu consecinte materiale importante, avarierea grava a unei nave de orice fel,
infractiunea de stānjenire a echipajului īn conducerea unei nave, daca prin aceasta s-ar pune īn pericol
siguranta navei sau de preluare fara drept a controlului navei direct sau indirect, precum si omisiunea
denuntarii acestei infractiuni;
b) infractiunile de delapidare, furt, tālharie, piraterie, īnselaciune, distrugere din culpa, īn forme grave,
referitoare la bunuri aflate īn administrarea sau folosinta unitatilor marinei civile ori īncredintate acestora
spre expeditie, transport sau pastrare si infractiunea de abuz īn serviciu savārsite de personalul marinei
civile;
c) infractiunile contra patrimoniului mentionate la lit. b) referitoare la bunuri aflate īn administrarea
sau folosinta unitatilor marinei civile, daca consecintele grave ale acestora constau īn punerea īn pericol a
navelor, utilajelor portuare, instalatiilor de īncarcare, descarcare si manipulare a marfurilor īn port ori īn
crearea unei stari de pericol pentru siguranta navigatiei sau tulburarea activitatii de transport maritim sau
fluvial.
Sectiile maritime si fluviale judeca si ca instante de recurs recursurile īmpotriva hotarārilor pronuntate
īn prima instanta de sectiile maritime si fluviale ale judecatoriilor din Constanta si Galati.
Teritorial, īn fiecare judet si īn municipiul Bucuresti, functioneaza cāte un tribunal cu sediul īn
localitatea de resedinta a judetului respectiv.
Competenta Tribunalului Militar Teritorial (art. 28 C. proc. pen.)
Ca si competenta functionala, Tribunalul Militar Teritorial judeca īn prima instanta, īn apel, īn recurs
si solutioneaza conflictele de competenta dintre tribunalele militare din circumscriptia sa.
Competenta materiala a
Tribunalului Militar Teritorial se īmbina cu competenta personala. Astfel, el
12
judeca īn prima instanta, potrivit art. 28 pct. 1, urmatoarele infractiuni:
a) infractiunile savārsite de ofiterii superiori, cu exceptia celor date prin lege īn competenta altor
instante;
b) infractiunile mentionate īn art. 27 pct. 1 lit. a) - e1) savārsite de militari pāna la gradul de colonel
inclusiv, īn legatura cu īndatoririle de serviciu;
c) alte infractiuni date prin lege īn competenta sa.
- Ca instanta de apel, judeca apelurile declarate īmpotriva hotarārilor pronuntate īn prima instanta de
tribunalele militare, cu exceptia infractiunilor contra ordinii si disciplinei militare sanctionate de lege cu
pedeapsa īnchisorii de cel mult 2 ani.
- Ca instanta de recurs, judeca recursurile īmpotriva hotarārilor pronuntate de tribunalele militare īn
cazul infractiunilor contra ordinii si disciplinei militare sanctionate de lege cu pedeapsa īnchisorii de cel
mult 2 ani, precum si īn alte cazuri anume prevazute de lege.
Exista un singur Tribunal Militar Teritorial cu sediul īn Bucuresti si cu competenta pe īntreg teritoriul
tarii.
Competenta curtii de apel (art. 281 C. proc. pen.)
Sub aspectul competentei functionale, curtea de apel desfasoara urmatoarele activitati: judeca īn prima
instanta, īn apel, īn recurs si solutioneaza conflictele de competenta ivite īntre tribunale sau īntre
judecatorii si tribunale din circumscriptia sa, ori īntre judecatorii din circumscriptia unor tribunale diferite
aflate īnsa in circumscriptia sa.
Competenta materiala a curtii de apel este determinata atāt īn concret, cāt si īn abstract, ea judecānd īn
prima instanta urmatoarele infractiuni:
a) infractiunile prevazute īn art. 155-173 C. pen. si infractiunile privind siguranta nationala a Romāniei
prevazute īn legi speciale;
a1) infractiunile prevazute de C. pen. īn art. 2531, art. 273-276 cānd s-a produs o catastrofa de cale
ferata si art. 356-361;
b) infractiunile savārsite de judecatorii de la judecatorii si tribunale, de procurorii de la parchetele de
pe lānga aceste instante, precum si de controlorii financiari ai Curtii de Conturi;
c) alte infractiuni date prin lege īn competenta sa;
d) cauzele privind extradarea;
e) cererile privind transferul condamnatilor īn strainatate.
- Ca instanta de apel, Curtea de apel judeca, apelurile īmpotriva hotarārilor penale pronuntate īn prima
instanta de tribunale.
- Īn recurs, judeca recursurile īmpotriva hotarārilor penale pronuntate de tribunale īn apel, precum si īn
alte cazuri anume prevazute de lege
Ca organizare teritoriala, exista un numar de 15 curti de apel, fiecare avānd īn circumscriptie mai
multe judete (Anexa la Legea nr. 304/2004 pentru organizarea judiciara).
Competenta Curtii Militare de Apel (art. 282 C. proc. pen.)
Sub aspectul competentei functionale, Curtea Militara de Apel judeca īn prima instanta, īn apel, īn
recurs si solutioneaza conflictele de competenta īntre tribunalele militare teritoriale sau īntre tribunalele
militare si tribunalele militare teritoriale ori īntre tribunale militare din raza de competenta a unor
tribunale militare teritoriale diferite.
Alaturi de competenta materiala, Curtea Militara de Apel are si o competenta personala, judecānd īn
prima instanta:
a) infractiunile prevazute īn art. 155-173 C. pen. (infractiuni contra sigurantei statului) si īn art. 356-
361 C. pen. (infractiuni contra pacii si omenirii) savārsite de militari;
b) infractiunile savārsite de judecatorii tribunalelor militare si ai tribunalelor militare teritoriale,
precum si de procurorii militari de la parchetele militare de pe lānga aceste instante;
c) alte infractiuni date prin lege īn competenta sa.
- Īn apel, Curtea Militara de Apel judeca apelurile īmpotriva hotarārilor pronuntate īn prima instanta de
tribunalele militare teritoriale (art. 282 pct. 2).
- Ca instanta de recurs, judeca recursurile īmpotriva hotarārilor pronuntate de tribunalele militare
teritoriale īn apel, precum si īn alte cazuri anume prevazute de lege.
Teritorial, Curtea Militara de Apel are competenta pe īntreg teritoriul tarii, functionānd numai īn
municipiul Bucuresti, ca instanta
unica.
13
Competenta Īnaltei Curti de Casatie si Justitie (art. 29 C. proc. pen.)
Īnalta Curte de Casatie si Justitie cuprinde 4 sectii - civila, penala, comerciala si de contencios
administrativ si fiscal, fiecare avānd propria competenta (Legea nr. 304/2004).
Functional, instanta suprema judeca: īn prima instanta, īn recurs, recursurile īn interesul legii si
solutioneaza conflictele de competenta īn ipoteza īn care este instanta superioara comuna, situatiile īn care
cursul justitiei este īntrerupt, cererile de stramutare si alte cazuri anume prevazute de lege.
- Īn prima instanta, Īnalta Curte de Casatie si Justitie nu judeca īn functie de natura sau gravitatea
infractiunilor ci are doar o competenta personala, īntrucāt criteriul este cel al calitatii inculpatului:
a) infractiunile savārsite de senatori si deputati;
b) infractiunile savārsite de membrii Guvernului;
c) infractiunile savārsite de judecatorii Curtii Constitutionale, membrii Curtii de Conturi, de
presedintele Consiliului Legislativ si de Avocatul Poporului;
d) infractiunile savārsite de maresali, amirali, generali si chestori;
e) infractiunile savārsite de sefii cultelor religioase organizate īn conditiile legii si de ceilalti membri ai
Īnaltului Cler, care au cel putin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;
e1) infractiunile savārsite de catre membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
f) infractiunile savārsite de judecatorii si magistratii asistenti de la Īnalta Curte de Casatie si Justitie, de
judecatorii de la curtile de apel si Curtea Militara de Apel, precum si de procurorii de la parchetele de pe
lānga aceste instante si de procurorii Departamentului National Anticoruptie;
g) alte cauze date prin lege īn competenta sa.
Desi are o competenta completa in raport cu celelalte instante judecatoresti, Īnalta Curte de Casatie si
Justitie nu judeca īn apel, motivul fiind acela ca dincolo de instanta suprema nu mai exista o alta instanta
la care sa se judece eventualele recursuri īndreptate īmpotriva hotarārilor care ar fi fost pronuntate īn apel.
- Ca instanta de recurs, Īnalta Curte de Casatie si Justitie judeca:
a) recursurile īmpotriva hotarārilor penale pronuntate, īn prima instanta, de curtile de apel si Curtea
Militara de Apel;
b) recursurile īmpotriva hotarārilor penale pronuntate, ca instante de apel, de curtile de apel si Curtea
Militara de Apel;
c) recursurile īmpotriva hotarārilor penale pronuntate īn prima instanta de sectia penala a Īnaltei Curti
de Casatie si Justitie care sunt judecate de Completul de 9 judecatori (art. 22 alin. 1 din Legea nr.
304/2004). Acelasi complet functioneaza si ca instanta disciplinara (art. 22 alin. 2 din Legea nr.
304/2004).
d) recursurile īn alte cazuri date prin lege īn competenta sa.
- Recursurile īn interesul legii sunt judecate de Sectiile Unite ale Curtii.
Īnalta Curte de Casatie si Justitie are si o competenta exclusiva, fiind singura instanta care poate
rezolva - cererile de stramutare; cazurile in care cursul judecatii este īntrerupt; sesizarile privind
schimbarea jurisprudentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Tot Sectiile Unite, sesizeaza Curtea
Constitutionala pentru controlul constitutionalitatii legilor inainte de promulgare.
Prorogarea de competenta consta īn extinderea competentei unui organ judiciar si asupra
unor infractiuni sau persoane care nu īi sunt date īn competenta potrivit normelor obisnuite
operand numai īn favoarea organelor superioare īn grad. Practic, organul judiciar īsi poate prelungi
competenta doar asupra unei cauze care ar reveni unui organ judiciar inferior sau egal īn grad.
Prorogarea de competenta determina īntotdeauna reuniunea cauzelor si implicit rezolvarea
acestora la acelasi organ judiciar, impunāndu-se īn caz de: - conexitate;- indivizibilitate;- chestiuni
prealabile;- schimbare a īncadrarii juridice sau a calificarii faptei ce face obiectul judecatii.
Conexitate si indivizibilitate
Conexitatea reprezinta acea legatura existenta īntre anumite infractiuni, care determina reunirea
acestora la un singur organ judiciar, īn scopul unei mai bune solutionari a lor.
Art. 34 expune cazurile de conexitate:
a) cānd doua sau mai multe infractiuni sunt savārsite prin acte diferite, de una sau de mai multe
persoane īmpreuna, īn acelasi timp si īn acelasi loc;
b) cānd doua sau mai multe infractiuni sunt savārsite īn timp ori īn loc diferit, dupa o prealabila
īntelegere īntre infractori;
c) cānd o infractiune este
savārsita pentru a pregati, a īnlesni sau ascunde comiterea altei infractiuni,
14
ori este savārsita pentru a īnlesni sau a asigura sustragerea de la raspundere penala a faptuitorului altei
infractiuni;
d) cānd īntre doua sau mai multe infractiuni exista legatura si reunirea cauzelor se impune pentru o
buna īnfaptuire a justitiei.
Indivizibilitatea
Īn cazul indivizibilitatii este vorba de o singura infractiune savārsita de mai multe persoane, fie de mai
multe infractiuni care au aceeasi sursa cauzala (aceeasi fapta), fie de mai multe fapte care alcatuiesc latura
obiectiva a unei singure infractiuni.
Indivizibilitatea se deosebeste de conexitate prin aceea ca prima se caracterizeaza prin unicitatea
infractiunii (sau a faptei), iar a doua prin pluralitatea infractiunilor.
Puterea de coeziune īn cazul indivizibilitatii este mult mai mare decāt īn cazul conexitatii. Exista
indivizibilitate cānd:
a) la savārsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane (īn calitate de coautori, complici,
instigatori);
b) doua sau mai multe infractiuni au fost savārsite prin acelasi act (concursul ideal sau formal de
infractiuni);
c) īn cazul infractiunii continuate sau īn orice alte cazuri cānd doua sau mai multe acte materiale
alcatuiesc o singura infractiune (infractiunea complexa si infractiunea de obicei).
Operatia prin care cauzele reunite se despart se numeste disjungere.
Competenta īn caz de schimbare a īncadrarii juridice sau a calificarii
Potrivit art. 41 alin. (1) , instanta sesizata cu judecarea unei infractiuni ramāne competenta a o judeca
chiar īn cazul īn care constata, dupa efectuarea cercetarii judecatoresti, ca infractiunea este de competenta
instantei inferioare. Īn aceasta situatie exista un caz de prorogare de competenta, dar numai atunci cānd
necesitatea schimbarii īncadrarii juridice īntr-o infractiune care atrage competenta unei instante inferioare
reiese din probele administrate īn etapa cercetarii judecatoresti.
Incompatibilitatea este institutia prin intermediul careia anumite persoane ce fac parte din organele
care desfasoara procesul penal sau care ajuta la solutionarea acestuia sunt īmpiedicate sa participe la
activitatea procesuala.
Cānd suspiciunea este individuala, fiind īndreptata personal fata de unul sau mai multi subiecti
procesuali oficiali, remediul este īnlaturarea din proces a persoanei ca incompatibila.
Pot fi incompatibile urmatoarele persoane: judecatorul, grefierul de sedinta, procurorul, organul de
cercetare, expertul, interpretul.
Dispozitiile art. 46-48 arata incompatibilitatile:
- judecatorii care sunt soti sau rude apropiate sau afini īntre ei, pāna la gradul al patrulea inclusiv, nu
pot face parte din acelasi complet de judecata ;
- judecatorul care a luat parte la solutionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiasi
cauze īntr-o instanta superioara, sau la judecarea cauzei dupa desfiintarea hotarārii cu trimitere īn apel sau
dupa casarea cu trimitere īn recurs;
- judecatorul care si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutia ce ar putea fi data īn cauza [art. 47
alin. (2) ];
- judecatorul care a pus īn miscare actiunea penala, a dispus trimiterea īn judecata sau a pus concluzii
īn fond īn calitate de procuror la instanta de judecata, a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de
prelungire a arestarii preventive īn cursul urmaririi penale (art. 48 lit.a);
- judecatorul care a fost reprezentant sau aparator al vreuneia dintre parti (art. 48 lit. b);
- judecatorul care a fost expert sau martor īn cauza respectiva (art. 48 lit. c)
- judecatorul interesat personal sub orice forma īn solutionarea cauzei, sotul sau vreo ruda apropiata
(art. 48 lit. d).
- sotul, ruda sau afinul judecatorului, pāna la gradul al patrulea inclusiv, care a efectuat acte de
urmarire penala, a supravegheat urmarirea penala, a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de
prelungire a arestarii preventive, īn cursul urmaririi penale;
- este sot, ruda sau afin, pāna la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre parti sau cu avocatul ori
mandatarul acesteia;
- exista dusmanie īntre el, sotul
sau una din rudele sale pāna la gradul al patrulea inclusiv si una dintre
15
parti, sotul sau rudele acestuia pāna la gradul al treilea inclusiv;
- este tutore sau curator al uneia dintre parti;
- a primit liberalitati de la una dintre parti, avocatul sau mandatarul acestuia.
- judecatorul care īn cursul urmaririi penale a dispus arestarea preventiva a īnvinuitului sau
inculpatului, īntrucāt se presupune ca si-a format deja o opinie cu privire la vinovatia acestuia. Nu poate
participa la judecarea unei cauze īn caile de atac, atunci cānd sotul, ruda sau afinul sau pāna la gradul al
patrulea inclusiv a participat, ca judecator sau procuror, la judecarea aceleiasi cauze.
Procurorul este incompatibil īn cazurile prevazute la art. 46 si 48 lit. b) - i).
Magistratul asistent este incompatibil īn cazurile prevazute de art. 46 si art. 48 lit. b - i C.proc.pen.
Grefierul este incompatibil īn aceleasi cazuri ca si procurorul.
De asemenea, organul care a efectuat urmarirea penala este incompatibil sa procedeze la completarea
sau refacerea acesteia, cānd este dispusa de instanta.
Potrivit art. 49 alin. (1), rudenia sau casatoria determina incompatibilitatea si atunci cānd intervin
īntre unul din membrii completului de judecata si procuror sau grefierul de sedinta.
Organul de cercetare penala este incompatibil īn cazurile prevazute de art. 48
lit. b) - i).
Expertul si interpretul sunt incompatibili cānd intervin cazurile prevazute de art. 48 C. proc. pen.
Calitatea de expert este incompatibila cu aceea de martor īn aceeasi cauza, cea din urma avānd
īntāietate (art. 54 alin.1);
Participarea ca expert sau interpret de mai multe ori īn aceeasi cauza nu constituie un motiv de
recuzare pentru incompatibilitate.
Abtinerea este institutia prin care cel aflat īntr-unul din cazurile de incompatibilitate poate cere sa fie
īnlocuit cu o alta persoana avānd aceeasi calitate. De fapt, abtinerea este o autorecuzare a organului, prin
ea prevenindu-se recuzarea.
Daca persoana aflata īntr-un caz de incompatibilitate nu s-a abtinut, ea poate fi recuzata de catre parti
de īndata ce se ia la cunostinta cazul de incompatibilitate indiferent de faza procesuala īn care se afla
dosarul.
Atāt abtinerea, cāt si recuzarea sunt remediile procesuale ale incompatibilitatii.
Stramutarea cauzelor penale
Stramutarea presupune o derogare de la competenta teritoriala legala care se schimba cu una judiciara
delegata.
Cānd suspiciunea priveste obiectivitatea tuturor subiectilor procesuali, remediul procesual este
stramutarea cauzei la alt organ judiciar egal in grad.
Stramutarea judecarii cauzelor penale este de competenta exclusiva a Īnaltei Curti de Casatie si
Justitie, fiind reglementata īn art. 56-61.
Pentru a putea fi respectate īntocmai normele de competenta, legea prevede posibilitatea pentru
organul judiciar care constata ca nu este competent a rezolva o anumita cauza penala, sa o īnainteze organului
judiciar competent, operānd astfel institutia declinarii.
Dispozitiile art. 42 alin. (1) dau posibilitatea instantei de judecata
sa-si decline competenta, trimitānd dosarul instantei de judecata aratate ca fiind competenta prin hotarārea
de declinare.
Declinarea competentei se dispune printr-o hotarāre de declinare care nu poate fi atacata prin nici o
cale ordinara de atac, respectiv, apelul sau recursul.
Asa cum reiese din art. 45 alin. 1, dispozitiile art. 40 si 42 se aplica in mod corespunzator si īn cursul
urmaririi penale. Īn aceasta faza, declinarea de competenta se dispune prin ordonanta.
Conflictul de competenta poate sa apara īntre doua sau mai multe organe judiciare astfel:
a) cānd doua sau mai multe organe judiciare se recunosc concomitent competente sa solutioneze o
cauza penala intervine un conflict pozitiv;
b) cānd doua sau mai multe organe judiciare īsi declina competenta reciproc, unul īn favoarea celuilalt,
intervine un conflict negativ.
Exceptia de necompetenta reprezinta mijlocul legal prin care se permite invocarea lipsei de competenta
a organului judiciar īn fata caruia se desfasoara procedura judiciara, solicitāndu-se o desesizare a acestuia.
Ea poate fi ridicata de catre
instanta de judecata, procuror sau de catre oricare dintre parti [art. 39 alin.
16
(3)]. Exceptia de necompetenta materiala si cea de necompetenta dupa calitatea persoanei pot fi ridicate
īn tot cursul procesului penal, pāna la pronuntarea hotarārii definitive [art. 39 alin. (1) ], iar exceptia de
necompetenta teritoriala poate fi ridicata numai pāna la citirea actului de sesizare īn fata primei instante
de judecata [art. 39 alin. (2) ], procedura de solutionare fiind prin excelenta contradictorie.
Probele si mijloacele de proba īn procesul penal
Probele
Īn vederea constatarii existentei faptelor, a īmprejurarilor de fapt, cāt si a vinovatiei faptuitorului,
organele judiciare desfasoara o activitate complexa de identificare si strāngere a probelor prin intermediul
mijloacelor de proba. Art. 63 alin.(1) defineste proba ca fiind orice element de fapt care serveste la
constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savārsit-o si la
cunoasterea īmprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei.
Mijloacele de proba sunt acele instrumente legale prin care se constata elementele de fapt ce pot servi
ca probe.
Cerintele probelor
a) admisibilitatea;
b) pertinenta;
c) concludenta; toate probele concludente sunt pertinente, avānd legatura cu cauza, īnsa nu orice
proba pertinenta este si concludenta (relatiile de dusmanie dintre autorul omorului si victima constituie o
proba pertinenta, dar nu si concludenta, deoarece nu aduce informatii esentiale si edificatoare pentru
rezolvarea cauzei);
d) utilitatea; toate probele utile sunt concludente, īnsa nu orice proba concludenta este si utila.
Utilitatea este atributul probei concludente care poate aduce informatii noi fata de probele administrate
anterior.
In concluzie, pentru a fi administrate īntr-o cauza penala, probele trebuie sa fie admise de lege
(admisibile), sa aiba legatura cu solutionarea procesului (pertinente), sa aiba un rol hotarātor īn solutionarea
cauzei (concludente) si sa fie necesara administrarea lor (utile).
Sarcina administrarii probelor
Pornind de la principiile rolului activ al organelor judiciare si al aflarii adevarului īn procesul penal,
sarcina administrarii probelor revine organelor de urmarire penala si instantei de judecata [art. 65 alin.
(1)].
Administrarea probelor
In faza de urmarire penala, descoperirea, strāngerea si aprecierea probelor reprezinta obligatia organelor
de urmarire penala.
In cursul judecatii, administrarea probelor se face de catre instanta de judecata, īn prezenta partilor.
Instanta readministreaza probele strānse īn cursul urmaririi penale, verificāndu-le, administrānd totodata
probe noi, din oficiu sau la propunerea partilor.
Mijloacele de proba
Mijloacele de. proba sunt acele instrumente prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca
proba (art. 64). Ele sunt:
- declaratiile īnvinuitului sau ale inculpatului;
- declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente;
- declaratiile martorilor;
- īnscrisurile;
- īnregistrarile audio sau video;
- fotografiile;
- mijloacele materiale de proba;
- constatarile tehnico-stiintifice;
- constatarile medico-legale;
- expertizele.
O proba poate fi administrata prin orice mijloc de proba indicat de art. 64 si nu prin alte cai care nu sunt
prevazute de lege.
17
Procesul penal functioneaza pe baza principiului libertatii probelor atāt sub aspectul producerii lor, cāt
si al aprecierii acestora.
Libertatea mijloacelor de proba presupune folosirea oricarui mijloace de proba legale.
Declaratiile īnvinuitului sau ale inculpatului
Declaratiile īnvinuitului sau ale inculpatului au un rol edificator īn solutionarea procesului si stabilirea
adevarului. Ele constituie un drept al acestuia, si nu o obligatie (nemo tenetur edere contra se).
Astfel, īn faza de urmarire penala, īnvinuitul este ascultat la īnceputul urmaririi penale [art. 70 alin.
(3)] si la sfārsitul acesteia (art. 255); inculpatul este ascultat cu ocazia luarii masurii arestarii (art. 1491 si
150), iar īn cazul continuarii cercetarii dupa punerea īn miscare a actiunii penale (art. 237 al. 2) si la
prezentarea materialului de urmarire penala (art. 250).
Īn faza de judecata, inculpatul este ascultat ori de cāte ori este necesar (art. 323-325).
Exista situatii īn timpul urmaririi penale, īn care inculpatul nu este ascultat deoarece este disparut, se
sustrage de la cercetare sau nu locuieste īn tara [art. 237 alin. (4)].
De asemenea, inculpatul nu este ascultat īn cazul īn care nu se prezinta, desi a fost legal citat (art. 291
alin. 2).
Declaratiile partii vatamate si partii civile sunt importante īntrucāt, cunoscānd despre īmprejurarile
comiterii faptei si faptuitor, ele sunt de regula, prima sursa de informatii a organelor de urmarire penala.
Declaratiile martorului
Īn doctrina s-a subliniat ca martorii sunt "ochii si urechile justitiei".
Potrivit art. 78 , martorul este persoana care are cunostinta despre vreo fapta sau īmprejurare de natura
sa serveasca la aflarea adevarului īn procesul penal . Īn principiu, orice persoana fizica poate fi martor īn
procesul penal, chiar si persoanele cu handicapuri fizice sau psihice, precum si minorii sub 14 ani, īn
prezenta parintelui, tutorelui sau persoanei careia īi este īncredintat spre crestere si educare, organul judiciar
apreciind masura īn care depozitiile lor servesc aflarii adevarului (art. 81).
Īnscrisurile
Art. 89 stipuleaza ca īnscrisurile pot fi folosite ca mijloace de proba īn procesul penal daca īn
cuprinsul lor se arata fapte sau īmprejurari de natura sa contribuie la aflarea adevarului.
In sfera īnscrisurilor, ca mijloace de proba, intra numai acele materiale pe care sunt marcate semnele
scrierii fonetice (ceea ce se reprezinta prin semne grafice).
Īnregistrarile audio sau video si fotografiile
Īnregistrarile audio sau video, ca mijloace de proba, sunt acele īnregistrari pe banda magnetica ale
unor convorbiri si īnregistrarile de imagini din al caror continut rezulta fapte sau īmprejurari de natura
sa contribuie la aflarea adevarului.
Īn categoria īnregistrarilor de imagini, se includ, alaturi de īnregistrarile video, si cele fotografice.
Mijloace materiale de proba
Mijloacele materiale de proba sunt acele obiecte care contin sau poarta o urma a faptei savārsite
precum si orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevarului (art. 94 si 95).
Ridicarea de obiecte si īnscrisuri
Ridicarea de obiecte sau īnscrisuri este o activitate care se deosebeste de perchezitie prin aceea ca
presupune cunoasterea atāt a īnscrisurilor sau obiectelor care au legatura cu cauza penala, cāt si a locului
unde acestea se gasesc.
Perchezitia
Art. 27 alin. (1) din Constitutie consacra inviolabilitatea domiciliului, astfel: "Domiciliul si resedinta
sunt inviolabile. Nimeni nu poate patrunde sau ramāne īn domiciliul ori resedinta unei persoane fara
īnvoirea acesteia".
Īn situatiile prevazute expres de lege, se poate patrunde īn domiciliul sau resedinta unei persoane chiar
fara īnvoirea acesteia (art. 27 alin. 2 din Constitutie).
Perchezitia ajuta la rezolvarea cauzelor penale daca prin obiectele si īnscrisurile gasite se elucideaza
unele aspecte ale cauzei penale.
Perchezitia poate fi domiciliara
sau corporala [art. 100 alin. (2)].
18
Cercetarea la fata locului
Cercetarea la fata locului este un procedeu de descoperire si ridicare a mijloacelor materiale de proba,
constānd īntr-o verificare stricta si amanuntita a locului faptei.
Prin "locul savārsirii infractiunii" se īntelege locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala, īn total
sau īn parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia [art. 30 alin. (4)].
Reconstituirea
Īn raport cu art. 130 alin. (1), rolul reconstituirii este de a permite verificarea si precizarea anumitor
date strānse de organele de urmarire penala sau instanta de judecata prin reproducerea totala sau īn
parte a modului si a conditiilor īn care s-a savārsit fapta.
Constatarile tehnico-stiintifice
Constatarea tehnico-stiintifica se efectueaza, īn principiu, de catre specialisti sau tehnicieni care
functioneaza īn cadrul ori pe lānga institutia de care apartine organul de urmarire penala sau chiar īn
cadrul altor organe.
Constatarile medico-legale
Īn cazul infractiunilor īndreptate īmpotriva persoanei (omor, omor calificat, omor deosebit de grav,
pruncucidere, ucidere din culpa, determinarea sau īnlesnirea sinuciderii, lovire sau alte violente, vatamare
corporala grava, lovituri sau vatamari cauzatoare de moarte, vatamare corporala din culpa), organele
judiciare apeleaza la specialisti care sa clarifice aspectele legate de fapte sau īmprejurari de fapt cu
relevanta deosebita īn solutionarea cauzei.
Constatarile medico-legale (ca si constatarile tehnico-stiintifice) se efectueaza īntr-un moment cāt mai
apropiat de momentul savārsirii infractiunii,de regula, īn faza de urmarire penala.
Expertizele
Expertizele se aseamana, dar se si deosebesc de constatarile tehnico-stiintifice si medico-legale.
Asemanari:
- sunt efectuate de specialisti din diferite domenii de activitate;
- obiectul lor este stabilit de catre organele judiciare;
- concluziile specialistilor sunt materializate īntr-un raport.
Deosebiri:
- constatarile tehnico-stiintifice si medico-legale se fac de urgenta (aspect neīntālnit īn cazul
expertizelor);
- constatarile tehnico-stiintifice si medico-legale se dispun numai īn faza de urmarire penala, iar
expertizele se pot face si īn faza de judecata;
- obiectul si īntrebarile la expertize sunt fixate de organul judiciar cu ajutorul partilor care pot cere
modificarea sau completarea lor;
- īn cadrul constatarilor tehnico-stiintifice si medico-legale, specialistii se rezuma la consemnarea si
cercetarea mai putin aprofundata a situatiilor cercetate, pe cānd īn cazul expertizelor se efectueaza o
investigare amanuntita a elementelor analizate;
- la expertize pot participa specialisti din varii domenii de activitate , precum si partile din cauza sau
un expert recomandat de ele, īn timp ce la constatari , numai specialistul sau tehnicianul.
Comisia rogatorie
Comisia rogatorie este institutia prin care un organ judiciar care nu are posibilitatea sa efectueze un
act procedural de competenta sa sau sa administreze anumite probe, se poate adresa unui alt organ
judiciar care are aceasta posibilitate.
Delegarea
Delegarea este o procedura folosita pentru efectuarea unui act procedural sau administrarea unor
probe de catre un organ inferior celui care are cauza spre rezolvare (īntr-o cauza īn care urmarirea
penala se efectueaza de catre procuror, acesta poate dispune ca anumite acte procedurale sa fie efectuate
de organele de cercetare ale politiei din alta localitate decāt cea īn care se afla sediul parchetului).
Martorii asistenti
Potrivit legii, martorii asistenti sunt acele persoane care au calitatea de garanti ai efectuarii unor
activitati procedurale, fiind prezenti la majoritatea procedeelor de probare, cum ar fi:
- perchezitie si ridicarea de obiecte sau īnscrisuri [art. 104 alin. (3)];
- cercetarea la fata locului [art. 129 alin. (2)];
- reconstituire [art. 130 alin.
(2) combinat cu art. 129 alin. (3)];
19
- comisia rogatorie si delegarea, ori de cāte ori sunt efectuate acte procedurale care impun prezenta unor
asemenea persoane.
Martorii asistenti sunt garanti care atesta ca rezultatul si modul de desfasurare al unei activitati
procesuale sunt cele consemnate īn procesul-verbal īntocmit.
Masurile procesuale
Masurile procesuale sunt instrumentele legale de care se folosesc organele judiciare pentru
asigurarea desfasurarii normale a procesului penal, executarea pedepsei, repararea pagubei produse
prin savārsirea infractiunii si pentru a preveni savārsirea de noi fapte antisociale.
Masurile preventive
Masurile de preventie sunt institutii de drept procesual penal cu caracter de constrāngere. Īn cuprinsul
art. 136 rezida functionalitatea masurilor preventive, prin aceea ca acestea se iau pentru a asigura buna
desfasurare a procesului penal ori pentru a se īmpiedica sustragerea īnvinuitului sau inculpatului de la
urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei.
Īn afara conditiilor generale, la alegerea masurii preventive, organul judiciar trebuie sa tina seama si de
unele criterii complementare, precum scopul masurii, gradul de pericol social al infractiunii, sanatatea, vārsta,
antecedentele si alte situatii privind persoana fata de care se ia.
Luarea, īnlocuirea, revocarea si īncetarea de drept a masurilor preventive
Dispozitiile art. 23 din Constitutie si ale art. 5 C. proc. pen. garanteaza libertatea persoanei īn sensul ca
ea nu poate fi supusa vreunei forme de restrāngere decāt īn cazurile si conditiile prevazute de lege.
Libertatea persoanei reprezinta starea fireasca īn timpul procesului penal, iar masurile preventive se iau
numai īn situatii de exceptie.
Luarea masurilor preventive
Pentru luarea masurilor preventive, trebuie īndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
- sa existe probe sau indicii temeinice ca īnvinuitul sau inculpatul a savārsit o fapta prevazuta de legea
penala;
- pentru infractiunea savārsita, legea sa prevada pedeapsa detentiunii pe viata sau a īnchisorii. Conditia
nu se considera realizata īn cazul īn care se prevede alternativ pedeapsa amenzii[ art.136 alin.(6)];
- sa existe vreunul din cazurile prevazute īn art. 148 lit. a)-i), si anume:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns īn scopul de a se sustrage de la urmarire sau de la judecata, ori exista
date ca va īncerca sa fuga sau sa se sustraga īn orice mod de la urmarirea penala, de la judecata ori de la
executarea pedepsei;
b) exista date ca inculpatul īncearca sa zadarniceasca īn mod direct sau indirect aflarea adevarului, prin
influentarea vreunui martor sau expert sau parte, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de proba;
c) exista date ca inculpatul pregateste savārsirea unei noi infractiuni;
d) inculpatul a savārsit cu intentie o noua infractiune;
e) exista date ca inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau ca īncearca o īntelegere
frauduloasa cu aceasta.
f) inculpatul a savārsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii sau īnchisoarea mai
mare de 4 ani si exista probe certe ca lasarea sa īn libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea
publica;
Īn cazurile prevazute īn alin. 1 lit. a) - e) ale art. 148, masura arestarii preventive a inculpatului poate
fi luata numai daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau īnchisoare mai mare de 4 ani.
Referitor la obligarea de a nu parasi localitatea sau tara , cazurile prevazute īn cuprinsul art. 148 nu
prezinta nici o relevanta.
Organele judiciare competente si actele prin care se pot lua masurile preventive
Masurile preventive pot fi luate prin urmatoarele acte procesuale:
- ordonanta organului de cercetare penala;
- ordonanta sau rechizitoriul procurorului;
- hotarārea instantei de judecata (īncheiere, sentinta sau decizie).
Īnlocuirea, revocarea si īncetarea de drept a masurilor preventive
Īnlocuirea masurilor preventive
Pe parcursul desfasurarii procesului penal pot interveni anumite īmprejurari care impun īnlocuirea
masurii preventive luate initial cu o alta masura de preventie. Conform art. 139 alin. (1), masura preventiva
luata se īnlocuieste cu alta
masura preventiva, fie mai usoara, fie mai grava, cānd s-au schimbat
20
temeiurile care au determinat luarea acesteia.
Revocarea masurilor preventive
Dispozitiile art. 139 alin. (2) consacra regula potrivit careia revocarea masurii preventive se dispune īn
ipoteza īn care nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea masurii preventive ori aceasta a fost
luata cu īncalcarea prevederilor legale.
Odata revocata masura preventiei, ea nu mai poate fi īnlocuita cu alta masura preventiva, caci lipseste
chiar obiectul īnlocuirii.
Īncetarea de drept a masurilor preventive
Īncetarea masurilor preventive opereaza de drept īn urmatoarele cazuri:
a) la expirarea termenelor prevazute de lege sau stabilite de organele judiciare; masura arestarii
īnvinuitului īnceteaza de drept cānd a fost luata pentru 10 zile si acest termen a expirat;
b) īn caz de scoatere de sub urmarire si īncetare a urmaririi penale, īn faza de urmarire penala;
c) īn caz de īncetare a procesului penal si achitare, īn faza de judecata;
d) cānd, īnainte de pronuntarea unei hotarāri de condamnare īn prima instanta, durata arestarii a atins
jumatatea maximului pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea care face obiectul īnvinuirii, fara a se
putea depasi, īn cursul urmaririi penale, 180 zile;
e) cānd instanta pronunta o pedeapsa cu īnchisoarea cel mult egala cu durata retinerii si arestarii
preventive;
f) cānd instanta pronunta o pedeapsa cu īnchisoare, cu suspendarea conditionata a executarii ori cu
suspendarea executarii sub supraveghere sau cu executare la locul de munca;
g) cānd se pronunta pedeapsa cu amenda;
h) īn caz de condamnare la pedeapsa īnchisorii la care se aplica īn īntregime gratierea. Acest caz nu
este prevazut ca atare īntr-o dispozitie expresa, dar el rezulta din ansamblul reglementarilor referitoare la
gratiere;
i) cānd durata retinerii si cea a arestarii devin egale cu durata pedepsei pronuntate, desi hotarārea
primei instante nu este definitiva.
Caile de atac īmpotriva actelor prin care se dispune asupra luarii, revocarii sau īncetarii de drept a
masurilor preventive, īn faza de urmarire penala
1) Plāngerea īmpotriva ordonantei organului de cercetare penala sau a procurorului privind masura
retinerii
Potrivit art. 1401 īmpotriva ordonantei organului de cercetare penala prin care s-a luat masura
preventiva a retinerii se poate face plāngere, īnainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea masurii, la
procurorul care supravegheaza cercetarea penala, iar īmpotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat
aceasta masura se poate face plāngere, īnainte de expirarea duratei retinerii, la prim-procurorul
parchetului sau, dupa caz, la procurorul ierarhic superior, īn conditiile art. 278 alin. (1) si (2).
Esential este faptul ca plāngerea nu este suspensiva de executare, adica īnvinuitul sau inculpatul nu
poate sa paraseasca localitatea sau tara in perioada celor 6 zile.
2) Recursul īmpotriva īncheierii pronuntate de instanta īn cursul urmaririi penale privind arestarea
preventiva
a) Īmpotriva īncheierii prin care se dispune, īn timpul urmaririi penale, luarea masurii arestarii
preventive sau se respinge propunerea de arestare preventiva, se poate face recurs la instanta superioara
[art. 1403 alin.(1)].
b) Īncheierile pronuntate de instanta referitoare la revocarea si īnlocuirea arestarii preventive [art. 139
alin.(1) si (2)], īncetarea sau prelungirea masurii preventive (art. 140, 155) dispuse īn cursul urmaririi
penale pot fi, de asemenea, atacate de recurs.
3) Recursul īmpotriva īncheierii pronuntate de instanta īn cursul judecatii privind masurile preventive
Īn cazul īn care prima instanta sau instanta de apel au dispus, prin īncheiere, luarea, revocarea,
īnlocuirea, īncetarea sau mentinerea unei masuri preventive se poate exercita separat, recurs īmpotriva
acesteia [art. 141 alin. (1)].
Retinerea. Notiune
Retinerea reprezinta singura masura privativa de libertate care poate fi luata si de organul de cercetare
penala pe o durata de cel mult 24 de ore numai īn faza de urmarire penala fata de īnvinuit sau inculpat. Ea
este reglementata īn toate legislatiile procesual penale contemporane
Retinerea poate fi luata daca
sunt īndeplinite cumulativ urmatoarele conditii (art. 143 alin. (1) si (2)]:
21
a) sa existe probe sau indicii temeinice ca a savārsit o fapta prevazuta de legea penala;
b) pentru fapta savārsita, legea sa prevada pedeapsa cu īnchisoarea; conditia este īndeplinita si īn cazul
īn care legea prevede alternativ pedeapsa īnchisorii cu amenda;
c) sa existe unul din cazurile prevazute īn art. 148, oricare ar fi limitele prevazute de lege pentru fapta
savārsita, precum si īn caz de infractiune flagranta.
Obligarea de a nu parasi localitatea
Masura este restrictiva de libertate, faptuitorul neavānd posibilitatea sa paraseasca localitatea īn care
locuieste decāt cu īncuviintarea organului care a dispus-o pentru o perioada de cel mult 30 de zile, care
poate fi prelungita.
Potrivit art. 145 alin. (1) raportat la art. 143 alin. (1) si
art. 136 alin. (1), obligarea de a nu parasi localitatea poate fi dispusa daca sunt īndeplinite cumulativ doua
conditii, si anume:
a) sa existe probe sau indicii temeinice ca īnvinuitul sau inculpatul a savārsit o fapta prevazuta de legea
penala;
b) pentru fapta savārsita, legea sa prevada pedeapsa cu īnchisoarea, conditia fiind īndeplinita chiar si īn
cazul īn care legea o prevede alternativ cu amenda.
Obligarea de a nu parasi tara
Ca si obligarea de a nu parasi localitatea, masura este restrictiva de libertate.
Potrivit art. 1451 masura obligarii de a nu parasi tara consta īn īndatorirea impusa īnvinuitului sau
inculpatului, de procuror, īn cursul urmaririi penale, sau de instanta de judecata īn cursul judecatii, de a
nu parasi tara fara īncuviintarea organului care a dispus-o.
Arestarea īnvinuitului
Arestarea preventiva este o masura preventiva privativa de libertate, prin care organul judiciar
competent dispune detinerea īnvinuitului (sau inculpatului) pe durata si īn conditiile prevazute de lege, īn
locuri special destinate acestui scop, īn interesul urmaririi penale sau al judecatii.
Pentru a se putea lua aceasta masura, se cer īndeplinite urmatoarele conditii:
a) sa existe probe sau indicii temeinice ca īnvinuitul a savārsit o fapta prevazuta de legea penala;
b) pentru fapta savārsita, legea trebuie sa prevada pedeapsa cu īnchisoarea;
c) sa existe unul din cazurile prevazute īn art. 148 ;
d) sa fie necesara privarea de libertate a īnvinuitului īn interesul urmaririi penale.
Indiferent de faza īn care se afla procesul penal, singurul organ judiciar care poate dispune masura
arestarii preventive este judecatorul.
Instanta de judecata poate dispune arestarea preventiva a īnvinuitului īn cursul judecatii, īn
urmatoarele cazuri:
- īn cazul constatarii infractiunilor de audienta, conform art. 299 alin. (2), instanta de judecata constata
fapta, identifica faptuitorul, īncheie un proces-verbal, dupa care poate dispune, cu respectarea conditiilor
legale, arestarea preventiva a īnvinuitului prin īncheiere de sedinta;
- īn cazul extinderii procesului penal cu privire la alte persoane, īn conditiile
art. 337 (īn cazurile īn care, īn cursul judecatii, se descopera date cu privire la participarea si a unei alte
persoane la savārsirea faptei prevazute de legea penala pusa īn sarcina inculpatului trimis īn judecata sau
date cu privire la savārsirea unei fapte penale de catre o alta persoana, dar īn legatura cu fapta
inculpatului); arestarea īnvinuitului este dispusa prin sentinta de dezinvestire, īn temeiul dispozitiilor art.
338.
Arestarea preventiva a īnvinuitului nu poate fi prelungita.
Arestarea inculpatului.
Īn raport cu prevederile art. 23, persoana īmpotriva careia s-a pus īn miscare actiunea penala se
numeste inculpat.
Arestarea este considerata cea mai aspra dintre masurile preventive privative de libertate (datorita
duratei). Arestarea inculpatului este reglementata īn Codul de procedura penala īn art. 148-160b si are un
caracter de exceptie.
Conditiile necesare luarii masurii arestarii preventive a inculpatului sunt:
a) sa existe probe sau indicii temeinice ca inculpatul a savārsit o fapta prevazuta de legea penala;
b) sa fie pusa īn miscare actiunea penala;
c) sa existe unul din cazurile
prevazute īn art. 148 (īntālnite si la retinere sau arestarea preventiva a
22
īnvinuitului);
d) īn situatiile prevazute de art. 148 lit. a) - e), masura poate fi luata numai daca pedeapsa īnchisorii
este mai mare de 2 ani;
e) inculpatul sa fie ascultat de catre procuror si instanta de judecata, īnainte de a se dispune luarea
masurii. Cu titlu de exceptie, masura arestarii preventive a inculpatului poate fi dispusa fara ascultarea
acestuia cānd inculpatul este disparut, se afla īn strainatate ori exista probe din care rezulta ca el se
sustrage de la urmarirea penala sau de la judecata; īn ipoteza īn care mandatul a fost emis fara ascultarea
inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat [art. 150 alin. (2)];
f) sa fie necesara privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfasurare a procesului penal.
Arestarea inculpatului īn cursul urmaririi penale
La sesizarea organului de cercetare penala sau din oficiu, procurorul, daca constata ca sunt īntrunite
conditiile prevazute de art. 143 si exista vreunul din cazurile reglementate la art. 148 - considera ca este īn
interesul urmaririi penale arestarea inculpatului - dupa ce īl audiaza īn prezenta aparatorului, īnainteaza
dosarul cauzei cu propunerea motivata de luare a acestei masuri, presedintelui instantei sau judecatorului
delegat de acesta (art. 1491 alin. 1).
Referitor la durata arestarii inculpatului, ea nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul cānd este
prelungita īn conditiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului. Exceptie face situatia cānd
arestarea a fost dispusa īn lipsa inculpatului, caz īn care termenul curge de la prezentarea acestuia la
judecatorul care a emis mandatul.
Īn situatia īn care s-a luat masura arestarii preventive a īnvinuitului pe o durata de 10 zile si, ulterior, sa
pus īn miscare actiunea penala, durata pentru care se poate dispune īn continuare masura arestarii
inculpatului nu poate depasi 20 de zile, impunāndu-se ca perioada totala a masurii preventive sa se
īncadreze īn termenul maxim de 30 de zile, prevazut de Constitutie. Cānd a fost numai retinut, se scad
cele 24 de ore, masura luāndu-se pe 29 de zile
Arestarea preventiva a inculpatului poate fi prelungita īn caz de necesitate si numai motivat, īn cursul
urmaririi penale, fara īnsa a se depasi un total de 180 zile.
Arestarea inculpatului īn cursul judecatii
Īn cursul judecatii, arestarea preventiva a inculpatului poate fi dispusa prin īncheiere motivata, daca
sunt īntrunite conditiile prevazute de art.143 si exista vreunul din cazurile prevazute de art.148 (art. 160a).
Controlul legalitatii si temeiniciei masurilor preventive
Pe lānga controlul efectuat de instanta prin exercitarea cailor de atac īmpotriva actelor prin care se
dispune asupra masurii revocarii sau īncetarii de drept a masurilor preventive, īn faza de urmarire penala,
modul si conditiile īn care a fost luata masura arestarii preventive īn special sunt verificate din oficiu de
catre instanta de judecata. Astfel, dupa īnregistrarea dosarului la instanta, īn cauzele īn care inculpatul
este trimis īn judecata īn stare de arest, instanta este datoare sa verifice din oficiu, īn camera de consiliu,
legalitatea si temeinicia arestarii preventive, īnainte de expirarea duratei acesteia [art. 3001 alin. (1)].
In cauzele īn care inculpatul este arestat, instanta legal sesizata este datoare sa verifice, īn cursul
judecatii, legalitatea si temeinicia arestarii preventive, potrivit art. 160b.
Retinerea minorului
Īnvinuitul minor ce are vārsta cuprinsa īntre 14 si 16 ani, īn mod cu totul exceptional, poate fi retinut la
dispozitia procurorului sau a organului de cercetare penala, cu īnstiintarea si sub controlul procurorului,
cu respectarea urmatoarelor conditii: acesta sa raspunda penal (adica discernamāntul faptelor sale este
stabilit pe baza de expertiza medico - legala psihiatrica); sa existe date certe ca a comis infractiunea;
pedeapsa prevazuta de lege sa fie detentiunea pe viata ori īnchisoarea de 10 ani sau mai mare.
Intervalul de timp pentru care se dispune masura nu poate depasi īntr-o prima faza 10 ore, īnsa, īn
situatiile īn care se impune, procurorul, prin ordonanta motivata, poate prelungi masura pentru īnca
cel mult 10 ore [art. 160g alin.(2)].
Pentru īnvinuitii minori cu vārsta cuprinsa īntre 16 si 18 ani se aplica procedura comuna īn cazul
luarii masurii preventive a retinerii.
Arestarea preventiva a īnvinuitului sau inculpatului minor
Īnvinuitul sau inculpatul minor cu vārsta cuprinsa īntre 14 si 16 ani poate fi arestat preventiv numai īn
urmatoarele conditii:
- acesta sa raspunda penal;
23
- pedeapsa prevazuta de lege sa fie detentiunea pe viata sau īnchisoarea de 10 ani sau mai mare;
- sa nu fie suficienta o alta masura preventiva restrictiva de libertate.
In cursul urmaririi penale, durata arestarii īnvinuitului minor este cel mult de 3 zile [art. 160 h alin.(4)],
īn timp ce a inculpatului cu vārsta īntre 14 - 16 ani este de 15 zile. Inculpatul minor mai mare de 16 ani
poate fi arestat preventiv pe o durata de cel mult 20 zile [art. 160 h alin.(3)].
Prelungirea masurii īn cursul urmaririi penale sau mentinerea ei pe parcursul judecatii se dispune īn
mod exceptional, fiecare prelungire neputānd depasi 15 zile pentru minorul cu vārsta de 14 - 16 ani si,
respectiv, cāte 20 zile pentru minorul mai mare de 16 ani. Durata totala a arestarii preventive īn cursul
urmaririi penale pentru minorul de 14 - 16 ani nu poate depasi 60 zile, iar pentru minorii cu vārsta peste
16 ani, cel mult 90 zile. In mod exceptional, cānd pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau
īnchisoarea de 20 ani ori mai mare, arestarea preventiva a inculpatului minor īntre 14 - 16 ani poate fi
prelungita pāna la 180 zile si la fel pentru cel cu vārsta peste 16 ani, cānd pedeapsa este de 10 ani sau mai
mare.
Verificarea regularitatii si temeiniciei arestarii preventive se efectueaza pentru minorul de 14 - 16 ani
nu mai tārziu de 30 zile, iar pentru cel de peste 16 ani, tot periodic, dar nu mai tārziu de 40 zile.
Īnvinuitilor si inculpatilor minori, retinuti sau arestati preventiv li se asigura drepturi proprii si un
regim special de detentie, īn raport cu particularitatile vārstei lor, astfel īncāt masurile privative de
libertate luate īn scopul bunei desfasurari a procesului penal ori al īmpiedicarii sustragerii lor de la
urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei sa nu le prejudicieze dezvoltarea fizica, psihica sau
morala.
Liberarea provizorie
Liberarea provizorie este o masura procesuala neprivativa de libertate care īnlocuieste arestarea
preventiva a inculpatului si se dispune de catre instanta de judecata, īn vederea asigurarii desfasurarii
normale a procesului si executarii pedepsei aplicate inculpatului īn caz de condamnare.
Liberarea provizorie sub control judiciar
Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda daca sunt īndeplinite urmatoarele conditii:
a) īmpotriva īnvinuitului sau inculpatului s-a dispus masura arestarii preventive;
b) inculpatul sa fi savārsit o infractiune din culpa sau o infractiune cu intentie, pentru care legea
prevede pedeapsa īnchisorii care nu depaseste 18 ani [art. 1602 alin. (1)]; pentru a fi constatata aceasta
conditie, organele judiciare vor avea īn vedere maximul special al pedepsei prevazute de lege pentru
infractiunea ce face obiectul cauzei;
c) sa nu existe date care justifica temerea ca īnvinuitul sau inculpatul va savārsi o alta infractiune;
d) sa nu existe date ca īnvinuitul sau inculpatul va īncerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin
influentarea unor martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea
fapte.
Īn cazul admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar, legea stabileste o serie de conditii
privind comportamentul inculpatului pe durata acestei masuri procesuale, care reprezinta practic
obligatiile inculpatului, de a caror respectare depinde mentinerea sau revocarea liberarii provizorii:
a) sa nu depaseasca limita teritoriala fixata decāt īn conditiile stabilite de organul judiciar;
b) sa comunice organului judiciar orice schimbare a locuintei;
c) sa nu mearga īn locuri anume stabilite;
d) sa se prezinte la organul de urmarire penala, sau, dupa caz, la instanta de judecata ori de cāte ori este
chemat;
e) sa nu intre īn legatura cu anumite persoane determinate;
f) sa nu conduca nici un autovehicul sau anumite autovehicule;
g) sa nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la savārsirea faptei;
h) sa nu paraseasca tara fara īncuviintarea instantei.
Liberarea provizorie pe cautiune
Liberarea provizorie pe cautiune se poate acorda daca sunt īndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) īmpotriva īnvinuitului sau inculpatului s-a dispus masura arestarii preventive;
b) s-a depus cautiunea stabilita de organul judiciar competent;
c) īnvinuitul sau inculpatul sa fi savārsit o infractiune din culpa sau o infractiune cu intentie, pentru
care legea prevede pedeapsa
īnchisorii care nu depaseste 18 ani;
24
d) sa nu existe date care justifica temerea ca īnvinuitul sau inculpatul va savārsi o alta infractiune;
e) sa nu existe date ca īnvinuitul sau inculpatul va īncerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin
influentarea unor martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea
fapte.
Referitor la obligatiile care sunt impuse īnvinuitului sau inculpatului pe durata liberarii provizorii pe
cautiune, acestea sunt aceleasi ca la liberarea provizorie sub control judiciar.
Cautiunea este suma de bani pe care trebuie sa o depuna inculpatul cu scopul de a se garanta
respectarea de catre acesta a obligatiilor ce-i revin īn timpul liberarii provizorii [art. 1605 alin. (1)] si
este de minim 1000 lei.
Revocarea liberarii provizorii
Liberarea provizorie poate fi revocata cānd:
a) se descopera fapte sau īmprejurari ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare
provizorie si care justifica arestarea īnvinuitului sau inculpatului (dupa acordarea liberarii provizorii se
afla despre existenta condamnarii anterioare care atrage retinerea starii de recidiva);
b) īnvinuitul sau inculpatul nu īndeplineste, cu rea-credinta, obligatiile ce-i revin potrivit art. 1602 alin.
(3) si art. 1604 alin. (2) sau īncearca sa zadarniceasca aflarea adevarului ori savārseste din nou, cu intentie,
o infractiune pentru care este urmarit sau judecat [ inculpatul liberat provizoriu sub control judiciar
lipseste de la mai multe termene de judecata, fara a īnvedera si dovedi motivele care l-au determinat sa
lipseasca, īncalcānd, astfel, cu rea-credinta, obligatia prevazuta īn art. 1602 lit. d)].
Alte masuri procesuale
Masurile de ocrotire si de siguranta
Masurile de ocrotire se iau fata de alte persoane decāt īnvinuitul sau inculpatul, si anume: minorul;
persoana pusa sub interdictie; persoana pentru care s-a instituit curatela; persoana care, datorita vārstei,
bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor.
Luarea masurilor de siguranta
Masurile de siguranta sunt definite ca fiind acele sanctiuni de drept penal care se dispun īn raport cu
persoanele care au comis fapte prevazute de legea penala īn scopul īnlaturarii unor stari de pericol si al
preīntāmpinarii savārsirii altor fapte prevazute de legea penala.
Daca el īn cursul procesului penal, procurorul constata ca īnvinuitul sau inculpatul se afla īn vreuna din
situatiile aratate īn art. 113 C. pen. sau art. 114 C. pen., sesizeaza instanta, care, daca este cazul, dispune
luarea, īn mod provizoriu, a masurii de siguranta corespunzatoare [art. 162 alin. (1)].
Masurile asiguratorii
Masurile asiguratorii, ca masuri procesuale, au caracter real si se iau īn vederea acoperirii
despagubirilor civile si a executarii pedepsei amenzii, avānd ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile
si imobile care apartin īnvinuitului sau inculpatului sau partii responsabile civilmente.
Masurile asiguratorii se dispun daca sunt īndeplinite urmatoarele conditii:
a) sa existe o paguba materiala;
b) paguba sa fie produsa prin infractiune;
c) sa existe un proces penal cu privire la infractiune;
d) sa existe parte civila (exceptie face cazul exercitarii actiunii civile din oficiu īn conditiile art. 17).
Sechestrul penal propriu-zis
Sechestrul penal propriu-zis reprezinta masura asiguratorie cu cea mai frecventa aplicare īn practica
si consta īn indisponibilizarea anumitor bunuri mobile apartinānd īnvinuitului sau inculpatului ori partii
responsabile civilmente, īn vederea repararii pagubei produse prin infractiune, precum si pentru
garantarea executarii pedepsei amenzii. Organul care procedeaza la aplicarea sechestrului este obligat sa
identifice si sa evalueze bunurile sechestrate, putānd recurge īn caz de necesitate si la experti.
Inscriptia ipotecara
Inscriptia ipotecara este o forma speciala a sechestrului, aplicabila īn cazul bunurilor imobile.
Poprirea
Poprirea reprezinta o masura asiguratorie si, īn acelasi timp, o procedura folosita pentru urmarirea
sumelor de bani.
Potrivit art. 167, sumele de bani datorate cu orice titlu īnvinuitului, inculpatului sau partii responsabile
civilmente de catre o a treia persoana ori de catre cel pagubit, sunt poprite īn māinile acestora si īn limitele prevazute
de lege, de la data primirii
actului prin care se īnfiinteaza sechestrul.
25
Restituirea lucrurilor
Restituirea lucrurilor este masura procesuala ce se ia īn scopul repararii īn natura a pagubei
pricinuite prin infractiune si asigurarii lucrurilor īmpotriva riscului īnstrainari viitoare de catre īnvinuit
sau inculpat.
Restabilirea situatiei anterioare
Ca si restituirea lucrurilor, restabilirea situatiei anterioare reprezinta o modalitate de reparare īn
natura a pagubelor provocate prin infractiune.
Sanctiuni procedurale penale
Īn sens larg, sanctiunile procedurale se refera la inexistenta, decaderea, inadmisibilitatea si nulitatea,
iar īn sens restrāns, numai la nulitate.
Inexistenta
Īn Codul de procedura penala nu este reglementata aceasta sanctiune procedurala.
Se considera ca inexistenta:
- o hotarāre judecatoreasca īntocmita de un grefier sau un procuror;
- o declaratie data de o persoana care nu exista;
- o citatie īntocmita de catre un expert sau alte parti din proces.
Decaderea
"Cānd pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia
atrage decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen" [art. 185 alin.(1)].
Inadmisibilitatea
Codul de procedura penala nu reglementeaza īn mod expres inadmisibilitatea, dar exista anumite
dispozitii legale care fac trimitere la aceasta institutie. Astfel, se arata ca "instanta respinge apelul
mentinānd hotarārea atacata daca apelul este tardiv sau inadmisibil" [art. 379 pct. 1 lit. a)].
Inadmisibilitatea este incidenta īn cazul īn care partile īn proces efectueaza acte pe care legea nu le
īngaduie sau exercita drepturi procesuale epuizate prin alte cai procesuale sau neprocesuale.
Nulitatile
Īn dreptul procesual romān, nulitatile sunt strāns legate de existenta unei vatamari procesuale, care
trebuie sa se fi produs prin efectuarea unui act īn conditii nelegale. Astfel, "īncalcarile dispozitiilor legale
care reglementeaza desfasurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci cānd s-a adus o
vatamare care nu poate fi īnlaturata decāt prin anularea acelui act" [art. 197 alin. (1)].
Nulitatea, ca sanctiune procedurala, poate fi īndreptata atāt īmpotriva actelor procesuale, cāt si
īmpotriva actelor procedurale.
Efectele nulitatilor
Dupa ce nulitatea a fost constatata si declarata potrivit legii, aceasta produce doua efecte principale
consecutive, si anume: anularea si refacerea actului.
PARTEA SPECIALA
Urmarirea penala
Potrivit dispozitiilor legale, urmarirea penala este o faza obligatorie, procesul penal prezentāndu-se
sub forma sa tipica, cu cele trei faze procesuale.
Dispozitiile art. 200 prevad ca "urmarirea penala are ca obiect strāngerea probelor necesare cu privire
la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se
constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea īn judecata".
Referitor la aspectul desfasurarii īn timp, urmarirea penala se situeaza īntre doua limite - o limita
initiala si o limita finala.
a) Limita initiala se concretizeaza īn actul de īncepere a urmaririi penale, care poate fi: proces-verbal
sau rezolutie, īn functie de modul de sesizare.
b) Limita finala este reprezentata de trimiterea īn judecata - moment marcat de rechizitoriul dat de
catre procuror, acesta fiind actul de sesizare a instantei de judecata. Dar, limita finala mai poate fi
reprezentata si de solutia de
netrimitere īn judecata.
26
Trasaturile caracteristice urmaririi penale sunt:
- caracterul nepublic al urmaririi penale;
- lipsa caracterului contradictoriu al urmaririi penale;
- caracterul preponderent al formei scrise;
- subordonarea ierarhica īn efectuarea actelor de urmarire penala.
Organele de cercetare penala sunt:
a) organele de cercetare ale politiei judiciare;
b) organele de cercetare speciale.
Competenta organelor de cercetare ale politiei judiciare
Politia judiciara este constituita din ofiteri si agenti de politie, specializati īn efectuarea activitatilor de
constatare a infractiunilor, de strāngere a datelor īn vederea īnceperii urmaririi penale si de cercetare
penala. Ofiterii si agentii specializati au calitatea de organe de cercetare ale politiei judiciare (art. 2 al. 2
din Legea nr. 364/2004).
Organele de cercetare ale politiei judiciare sunt organizate si functioneaza īn structura Inspectoratului
General al Politiei Romāne (art. 4 din Legea 364/2004).
Organele ierarhic superioare ale politistilor care fac parte din politia judiciara nu pot sa le dea acestora
īndrumari sau dispozitii privind cercetarea penala, procurorul fiind singurul competent īn acest sens (art. 8
alin. 2 - 3 din Legea nr. 364/2004).
Competenta organelor de cercetare speciale
a) ofiterii anume desemnati de catre comandantii unitatilor militare corp aparte si similare sunt
competenti sa desfasoare cercetarea penala īn cazul infractiunilor savārsite de militarii din subordine;
b) tot din categoria de organe de cercetare speciale fac parte si ofiterii anume desemnati de catre sefii
comenduirilor de garnizoana pentru infractiunile savārsite de militari īn afara unitatilor militare;
c) pentru infractiunile de competenta instantelor militare, savārsite de persoanele civile īn legatura cu
obligatiile lor militare, sunt competenti ofiterii anume desemnati de catre comandantii centrelor militare.
La cererea comandantului centrului militar, organul de politie poate sa efectueze unele acte de cercetare,
dupa care īnainteaza lucrarile comandantului centrului militar.
Īn situatiile aratate īn art. 208 alin. (1) lit. a), b) si c), cercetarea penala poate fi efectuata si personal de
catre comandant;
d) pentru infractiunile legate de regimul de frontiera, competenta de cercetare revine ofiterilor si
agentilor politiei judiciare din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera si ale formatiunilor
teritoriale al acestuia;
e) din categoria organelor de cercetare speciale fac parte si capitanii porturilor, care sunt competenti sa
cerceteze infractiunile contra sigurantei navigatiei pe apa si contra disciplinei si ordinii la bord, precum si
infractiunile de serviciu sau īn legatura cu serviciul, prevazute īn Codul penal, savārsite de personalul
navigant al marinei civile, daca fapta a pus sau ar fi putut pune īn pericol siguranta navigatiei sau a navei.
Competenta procurorului īn efectuarea urmaririi penale
Procurorul supravegheaza efectuarea actelor de urmarire penala si, īn exercitarea acestei atributii,
conduce si controleaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare si a altor organe de cercetare
speciale (art.63 lit. b din Legea 304/2004).
Ministerul Public, prin procurori, efectueaza urmariri penale īn cazurile si īn conditiile prevazute de
lege.
Īn art. 209 alin. (3) se arata ca urmarirea penala se efectueaza īn mod obligatoriu, de catre procuror, īn
cauzele expres nominalizate īn textul de lege.
Supravegherea exercitata de procuror īn activitatea de urmarire penala este reglementata prin
dispozitiile art. 209 alin. (1), art. 216-220 si art. 63 lit. b) din Legea nr. 304/2004 pentru organizarea
judiciara.
Aceasta reprezinta principala sarcina a procurorului, deoarece cuprinde majoritatea infractiunilor
instrumentate de catre organele de cercetare ale puterii judiciare (art. 207, 208).
Trasaturile caracteristice ale supravegherii activitatii de urmarire penala, desfasurata de procuror,
constau īn:
a) pozitia de conducator al urmaririi penale, avānd drept de interventie si de decizie asupra actelor
efectuate de organele de cercetare penala;
b) exercitarea acesteia permanent
si complet, din momentul īnceperii urmaririi penale si pāna la
27
finalizarea ei, cuprinzānd toate aspectele legalitatii si temeiniciei activitatilor desfasurate;
c) desfasurarea ei īn stricta consonanta cu caracteristicile urmaririi penale.
Asa cum se arata anterior, este competent sa exercite supravegherea asupra activitatii de cercetare
penala procurorul de la parchetul corespunzator instantei care, potrivit legii, judeca īn prima instanta
cauza.
Preluarea unei cauze de catre un organ de cercetare penala ierarhic superior se dispune de procurorul
de la parchetul care exercita supravegherea acestuia, pe baza propunerii motivate a organului de cercetare
penala care preia cauza si dupa īncunostiintarea procurorului care exercita supravegherea organului
inferior (art. 217 alin. 2 ).
Īn cauzele īn care urmarirea penala se efectueaza de catre procuror, acesta poate dispune ca anumite
acte de cercetare penala sa fie efectuate de organele politiei, īn scopul asigurarii operativitatii procesului
penal. Īn acest caz, procurorul poate dispune delegarea numai a anumitor acte de cercetare.
Supravegherea activitatii de cercetare penala se poate realiza si prin participarea procurorului la
efectuarea anumitor acte de urmarire penala. Art. 218 alin. (3) permite ca procurorul:
a) sa asiste la efectuarea oricarui act de cercetare penala, ocazie cu care el poate īndruma organul de
cercetare penala cu privire la modul de desfasurare concreta a activitatii;
b) sa efectueze personal orice act de cercetare penala.
Exercitarea supravegherii urmaririi penale de catre procuror se concretizeaza īn verificarea lucrarilor
de cercetare penala prin:
a) verificarea oricarui dosar de la organul de cercetare penala, care este obligat sa īl trimita, cu toate
actele, materialele si datele privitoare la fapte care formeaza obiectul cauzei [art. 218 alin. (3)];
b) deplasarea la sediul organului de cercetare penala, verificānd toate dosarele aflate īn curs de
urmarire penala;
c) verificarea actelor de cercetare cu ocazia solicitarii de catre organul de cercetare penala a unei
autorizatii prealabile, a unei īncuviintari, a unei confirmari atunci cānd legea prevede aceasta (īn cazul īn
care organul de cercetare penala propune procurorului punerea īn miscare a actiunii penale si arestarea
preventiva a īnvinuitului sau inculpatului; īnainte de a se pronunta, procurorul trebuie sa verifice actele
care stau la baza propunerii).
Potrivit art. 219 alin. (1), procurorul poate sa dea dispozitii cu privire la efectuarea oricarui act de
urmarire penala, care sunt obligatorii pentru organul de cercetare penala.
Īn situatia īn care organul de cercetare penala are de facut obiectii, el poate sesiza procurorul ierarhic
superior celui care a dat dispozitia. Īn acest caz, exista obligatia pentru organul de cercetare penala de a
nu īntrerupe executarea actelor dispuse.
Organele de cercetare penala pot efectua acte de urmarire penala din proprie initiativa (dispunerea
īnceperii urmaririi penale, a retinerii īnvinuitului); īn situatia īn care constata ca acestea nu respecta
prevederile legale, procurorul are posibilitatea sa intervina, dānd anumite dispozitii care devin obligatorii
pentru organele de cercetare penala (autorizari, confirmari, īncuviintari).
Autorizarea este prealabila efectuarii urmaririi penale (organul de cercetare penala poate dispune
īnceperea urmaririi penale pentru o infractiune savārsita īn afara teritoriului tarii, de catre un cetatean
strain sau de catre o persoana fara cetatenie, care nu domiciliaza pe teritoriul tarii, prin care s-a adus o
vatamare grava integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean romān, numai cu autorizarea prealabila a
procurorului general al parchetului de pe lānga Īnalta Curte de Casatie si Justitie).
Actul īncheiat de organul de cercetare penala īn lipsa autorizarii procurorului, cānd legea prevede
aceasta, nu este valabil.
Confirmarea actului de urmarire penala este o ratificare a acestuia, īn caz contrar, actul neputānd
produce efecte juridice (confirmarea propunerii organului de cercetare penala privind arestarea preventiva
a īnvinuitului sau inculpatului). Confirmarea este, deci, posterioara efectuarii actului.
Īncuviintarea se refera la acte a caror efectuare este atributia organului de cercetare penala, dar
valabilitatea actului este supusa aprobarii procurorului (īncuviintarea exhumarii īn vederea constatarii
cauzelor mortii, potrivit art. 114 C. proc. pen.). Īncuviintarea poate fi prealabila, dar si posterioara
efectuarii actului (īn cazuri urgente).
Cānd procurorul constata ca un act sau o masura procesuala a organului de cercetare penala nu este
data cu respectarea dispozitiilor legale, o infirma motivat (art. 220).
Sesizarea organelor de urmarire
penala
28
Mijlocul prin intermediul caruia este informat organul judiciar despre savārsirea unei infractiuni
poarta denumirea de act de sesizare
Potrivit art. 222 alin. (1), plāngerea este īncunostintarea facuta de o persoana fizica sau de o
persoana juridica referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune vatamare prin infractiune.
Plāngerea constituie un mod general de sesizare a organului de urmarire penala, care nu poate fi
confundata cu plāngerea prealabila, mod special de sesizare. Daca plāngerea poate fi suplinita printr-un
denunt sau sesizare din oficiu, plāngerea prealabila nu poate fi īnlocuita cu nici un mod de sesizare,
deoarece, constituie, īn acelasi timp, o conditie de pedepsibilitate si procedibilitate.
Potrivit art. 223 alin. (1), denuntul este īncunostintarea facuta de catre o persoana fizica sau de catre o
persoana juridica despre savārsirea unei infractiuni.
Comparativ cu plāngerea, prin denunt se aduce la cunostinta organului de urmarire penala savārsirea
unei infractiuni īn dauna altor persoane, nefiind necesar ca acela care face denuntul sa fi fost prejudiciat
prin infractiunea sesizata.
Sesizarea din oficiu este o modalitate de sesizare interna si consta īn posibilitatea (dreptul si obligatia)
organului de urmarire penala de a se autosesiza, ori de cāte ori afla, pe alta cale decāt prin denunt sau
plāngere, ca s-a savārsit o infractiune.
Situatiile īn care se realizeaza sesizarea din oficiu:
- la constatarea unor infractiuni flagrante, īn care caz organul de urmarire penala īncheie un procesverbal
ce constituie actul de īncepere din oficiu a urmaririi penale;
- prin denunturi anonime, scrise sau verbale (telefonice); īn acest caz se impune ca cercetarile cu
privire la faptele semnalate sa fie operative si discrete;
- prin mijloace de informare īn masa (presa scrisa si vorbita);
- zvonul public ( īntr-o localitate poate sa circule zvonul ca anumite persoane se ocupa cu racolarea,
īndrumarea sau calauzirea altor persoane īn scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat);
- la cercetarea altor fapte, organul de urmarire penala sesizāndu-se din oficiu, cānd, desfasurānd o
cercetare īn legatura cu o cauza, descopera fapte sau aspecte noi, uneori cu totul straine de ceea ce se
cerceteaza;
- la constatarea unor infractiuni de catre alte organe decāt cele de urmarire penala (organele de
constatare prevazute de art. 214 C. pen., comandantii de nave si aeronave, subofiterii trupelor de graniceri
etc.).
Modurile speciale de sesizare a organelor de urmarire penala:
a) plāngerea prealabila, ca si īncunostintare facuta de catre persoana vatamata printr-una din
infractiunile pentru care legea penala cere o asemenea plāngere pentru punerea īn miscare a actiunii
penale, prin care īsi exprima vointa de a fi tras la raspundere penala faptuitorul;
b) sesizarea organului prevazut de lege, cum ar fi:
- sesizarea comandantului pentru infractiuni comise de militari sau de civili īn legatura cu obligatiile
militare; este vorba despre infractiuni contra ordinii si disciplinei militare (art. 331-336 C. pen.),
sustragerea de la serviciul militar (art. 348 C. pen.), sustragerea de la recrutare (art. 353 C. pen.),
neprezentarea la īncorporare sau concentrare (art. 354 C. pen.);
- sesizarea organelor competente ale cailor ferate, pentru unele infractiuni contra sigurantei circulatiei
pe caile ferate, cum ar fi: neīndeplinirea īndatoririlor de serviciu sau īndeplinirea lor defectuoasa, din
culpa [art. 273 alin. (1) C. pen.], neīndeplinirea cu stiinta a īndatoririlor de serviciu sau īndeplinirea lor
defectuoasa [art. 274 alin. (1) C. pen.] si parasirea postului si prezenta la serviciu īn stare de ebrietate [art.
275 alin. (1) si (2) C. pen.];
- cererea Camerei Deputatilor, Senatului si Presedintelui Romāniei, pentru infractiuni savārsite īn
exercitiul functiei de catre membrii Guvernului [art. 109 alin. (2) din Constitutia Romāniei];
- hotarārea Camerei Deputatilor si Senatului de a pune sub acuzare Presedintele Romāniei pentru īnalta
tradare, cu votul a cel putin doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor, īn sedinta comuna [art. 96 alin.
(1) din Constitutie ];
c) autorizarea organului prevazut de lege cum ar fi:
- autorizarea prealabila a procurorului general al parchetului de pe lānga Īnalta Curte de Casatie si
Justitie, pentru infractiunile savārsite īn afara teritoriului tarii contra statului romān sau contra vietii unui
cetatean romān ori prin care s-a adus o vatamare grava integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean
romān, cānd sunt savārsite de
catre un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza
29
pe teritoriul tarii (art. 5 C. pen.);
- īncuviintarea Camerei Deputatilor sau a Senatului, īn vederea retinerii, arestarii sau perchezitionarii
unui deputat sau senator [art. 72 alin. (2) din Constitutie];
- īncuviintarea sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii, īn vederea retinerii, arestarii, perchezitionarii
a magistratilor [art. 42 alin. 1 si 2 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al
Magistraturii, art. 100 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor];
d) exprimarea dorintei guvernului strain, pentru infractiuni contra vietii, integritatii corporale,
sanatatii, libertatii sau demnitatii savārsite īmpotriva unui reprezentant al statului respectiv; urmarirea
penala va īncepe chiar si īn lipsa dorintei exprimate a guvernului strain, īnsa nu se vor mai aplica
dispozitiile art. 171 alin. (1) C. pen. īn ceea ce priveste aplicarea sporului de pedeapsa, ci vor fi aplicate
dispozitiile de drept comun corespunzatoare faptei savārsite de inculpat.
Actele premergatoare
Potrivit art. 224 alin. (2), actele premergatoare se efectueaza īn vederea īnceperii urmaririi penale,
situāndu-se fara īndoiala īnaintea declansarii fazei de urmarire penala.
Actele premergatoare prezinta atāt un caracter facultativ, īn sensul ca, daca sesizarea este suficienta
pentru a se dispune īnceperea urmaririi penale, ele nu se mai efectueaza, cāt si un caracter de
anterioritate, premergānd īnceputului urmaririi penale.
Pe parcursul desfasurarii actelor premergatoare, nu se pot dispune masuri procesuale, deoarece acestea
se pot lua numai īmpotriva īnvinuitului sau inculpatului, ceea ce implica existenta unui cadru procesual
(respectiv, īnceperea urmaririi penale).
Actele premergatoare se consemneaza īntr-un proces-verbal care poate constitui mijloc de proba (art.
224 alin. 3).
Prin natura lor juridica, actele premergatoare sunt acte procedurale sui generis, cu natura juridica si
trasaturi proprii, ceea ce le apropie de actele de procedura penala, dar le si deosebeste de acestea prin
aceea ca au o natura si functionalitate specifica.
Odata cu modificarea Codului de procedura penala, prin Legea nr. 281/2003, aceasta componenta
importanta a activitatilor premergatoare urmaririi penale este recunoscuta prin introducerea art. 224 1 -
2244.
Pentru a putea fi folositi investigatorii sub o alta identitate decāt cea reala, se cer īndeplinite
cumulativ doua conditii:
- sa existe indicii temeinice si concrete ca s-a savārsit sau ca se pregateste savārsirea unei infractiuni
contra sigurantei nationale prevazute īn Codul penal si īn legile speciale, trafic de stupefiante si de arme,
de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, infractiuni
prevazute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea , descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu
modificarile si completarile ulterioare, orice alta infractiune grava;
- sa nu existe alta posibilitate pentru descoperirea ori pentru identificarea faptuitorilor.
Investigatorii sub acoperire sunt lucratori operativi din cadrul politiei judiciare anume desemnati īn
acest scop, putānd fi folositi numai pe o perioada determinata (art. 2241 alin. 2).
Organul competent a autoriza folosirea investigatiilor sub acoperire este procurorul care efectueaza
sau supravegheaza urmarirea penala.
Īnceperea urmaririi penale
Īnceperea urmaririi penale este un moment procesual deosebit, deoarece constituie momentul initial al
procesului penal si, totodata, implica drepturi si obligatii specifice atāt pentru organele de urmarire
penala, cāt si pentru ceilalti participanti īn proces. Dupa cum am mentionat anterior, īnceperea urmaririi
penale trebuie sa fie precedata de o sesizare.
Pentru īnceperea urmaririi penale este necesara īndeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
a) savārsirea unei fapte prevazute de legea penala;
b) existenta unei sesizari a organului de urmarire penala care sa cuprinda un minim de date sau
informatii, pe baza carora sa se poata dispune īnceperea urmaririi penale. Īn cazul īn care sesizarea nu
contine acest minim informational, se va proceda la efectuarea actelor premergatoare;
c) inexistenta vreunuia din cazurile de īmpiedicare a īnceperii urmaririi penale prevazute īn art. 10 cu
exceptia celui prevazut la lit. b)1.
Organul de cercetare penala poate
asculta īnvinuitul, persoana vatamata, martorii, poate lua masuri
30
asiguratorii, poate dispune constatari tehnico-stiintifice sau medico-legale, poate proceda la ridicarea de
obiecte sau īnscrisuri ce vor servi ca mijloace de proba īn procesul penal.
Daca exista probe sau indicii temeinice ca īnvinuitul a savārsit fapta, organul de cercetare penala poate
lua masura retinerii īnvinuitului.
Daca organul de cercetare penala considera ca exista temeiuri pentru punerea īn miscare a actiunii
penale, īntocmeste un referat cu propuneri īn acest sens, pe care īl īnainteaza procurorului, care dupa
examinarea dosarului, va dispune:
a) punerea īn miscare a actiunii penale prin ordonanta;
b) infirmarea propunerii organului de cercetare penala, prin rezolutie, situatie īn care va proceda la:
- restituirea dosarului organului de cercetare penala, daca apreciaza necesara continuarea cercetarii
penale; organul de cercetare penala este obligat sa continue cercetarea penala, respectānd si dispozitiile
procurorului;
- clasarea, scoaterea de sub urmarire sau īncetarea urmaririi penale, potrivit
art. 262 pct. 2 lit. a), ori suspendarea urmaririi penale, potrivit art. 262 pct. 2 lit. b).
Avānd īn vedere existenta unor situatii faptice care īl pot īmpiedica pe īnvinuit sau inculpat sa participe
la desfasurarea urmaririi penale ( din cauza starii de sanatate), īn Codul de procedura penala a fost
reglementata institutia suspendarii urmaririi penale.
Prin suspendarea urmaririi penale se īntrerupe temporar procesul penal ca urmare a existentei unei boli
grave a īnvinuitului sau inculpatului, constatata printr-o expertiza medico-legala, care īl īmpiedica sa ia
parte la activitatea procesuala.
Prin urmare, pentru a se putea dispune suspendarea urmaririi penale, trebuie īndeplinite cumulativ
anumite conditii, astfel:
a) īnvinuitul sau inculpatul sa sufere de o boala grava care īl īmpiedica sa ia parte la procesul penal;
b) boala grava sa fie constatata printr-o expertiza medico-legala, nefiind suficient, pentru a se dispune
suspendarea urmaririi penale, un certificat medical.
Solutii procesuale de netrimitere īn judecata
Daca pe parcursul urmaririi penale se constata existenta unuia din cazurile prevazute la art. 10,
procurorul, la propunerea organului de cercetare penala sau din oficiu, dispune, dupa caz:
- īncetarea urmaririi penale;
- scoaterea de sub urmarire penala sau
- clasarea cauzei penale.
Īncetarea urmaririi penale reprezinta acea solutie de netrimitere īn judecata, care are loc cānd se
constata existenta vreunuia dintre cazurile prevazute īn art. 10 lit. f)-h), i1 si j) si exista īnvinuit sau
inculpat īn cauza, sau cānd exista o cauza de nepedepsire prevazuta de legea penala.
Īncetarea urmaririi penale este o solutie simetrica īncetarii procesului penal, pronuntata de catre
instanta de judecata.
Pentru a se dispune īncetarea urmaririi penale, trebuie īndeplinite urmatoarele conditii [art. 242 alin.
(1)]:
- sa existe īnvinuit sau inculpat īn cauza;
- sa existe vreunul din cazurile prevazute la art. 10 lit. f)-h), i1 si j) sau o cauza de nepedepsire
prevazuta de legea penala.
Cānd se constata existenta vreunuia dintre cazurile prevazute īn art. 10 lit. a)-e) si exista īnvinuit sau
inculpat īn cauza, se dispune tot solutie de netrimitere īn judecata, si anume, scoaterea de sub urmarire
penala.
Solutia scoaterii de sub urmarire penala este simetrica achitarii dispuse de catre instanta de judecata.
Pentru a se dispune scoaterea de sub urmarire penala, trebuie īndeplinite urmatoarele conditii [art. 249
alin. (1)]:
a) sa existe īnvinuit sau inculpat īn cauza;
b) sa existe vreunul din cazurile prevazute la art. 10 lit. a)-e).
31
Clasarea reprezinta acea solutie de netrimitere īn judecata, care are loc cānd se constata existenta
anumitor cazuri prevazute īn art. 10 si nu exista īnvinuit īn cauza.
Clasarea, fiind o institutie proprie urmaririi penale, nu are nici un corespondent īn faza de judecata,
deoarece procesul nu poate ajunge īn aceasta faza decāt īn masura punerii īn miscare a actiunii penale si a
trimiterii īn judecata a unor persoane identificate.
Pentru a se dispune clasarea trebuie īndeplinite urmatoarele conditii:
- sa nu existe īnvinuit īn cauza;
- sa existe anumite cazuri prevazute la art. 10.
Printre institutiile care se īnscriu īntre garantiile dreptului de aparare al inculpatului īn faza de urmarire
penala se afla si prezentarea materialului de urmarire penala, activitate prin intermediul careia
organele de urmarire penala, la sfārsitul urmaririi penale, aduc la cunostinta īnvinuitului sau inculpatului
probele administrate īn vederea cunoasterii de catre acesta a īntregului material probator si pentru a i se da
posibilitatea de a combate probele īn acuzare prin noi cereri sau declaratii suplimentare.
Īn lumina acestor reglementari, prezentarea materialului este īntotdeauna obligatorie (constituindu-se
ca un moment de contact obligatoriu īntre organul de urmarire penala si inculpat).
Pentru prezentarea materialului de urmarire penala, trebuie īndeplinite urmatoarele conditii:
a) cercetarea penala sa fie terminata;
b) inculpatul sa fie prezent pentru a putea lua contact cu organul de urmarire penala.
c) sa existe suficiente probe īn cauza, care sa faca posibila trimiterea inculpatului īn judecata.
Prezentarea materialului de urmarire penala confera anumite obligatii pentru organul de urmarire
penala (art. 250):
a) sa puna īn vedere īnvinuitului sau inculpatului ca are dreptul de a lua cunostinta de materialul de
urmarire penala, aratāndu-i si īncadrarea juridica a faptei;
b) sa-i asigure īnvinuitului sau inculpatului posibilitatea de a lua de īndata cunostinta de material.
c) sa-l īntrebe pe īnvinuit sau inculpat, dupa ce a luat cunostinta de materialul de urmarire penala, daca
are de formulat cereri noi sau daca voieste sa faca declaratii suplimentare;
d) sa īntocmeasca un proces-verbal.
Epuizarea urmaririi penale coincide cu dispozitia luata de catre procuror īn vederea trimiterii īn
judecata a inculpatului, a scoaterii de sub urmarire penala, a īncetarii urmaririi penale sau clasarii.
Astfel, terminarea urmaririi penale reprezinta acea etapa a urmaririi īn care organul de cercetare, dupa
ce a apreciat ca a administrat toate probele necesare īn cauza, pregateste dosarul īn vederea īnaintarii lui
procurorului, pentru ca acesta sa se pronunte potrivit legi.
Terminarea urmaririi penale este reglementata diferit, dupa cum a fost pusa sau nu īn miscare actiunea
penala īn cursul urmaririi penale.
Trimiterea īn judecata
Trimiterea īn judecata constituie momentul ultim al fazei de urmarire penala. Momentul trimiterii īn
judecata se concretizeaza imediat ce urmarirea este complet epuizata, iar organele de urmarire penala
se dezīnvestesc. Odata īnaintat dosarul la instanta, este īnvestit acest organ si īncepe faza judecatii.
Singurul organ competent sa dispuna trimiterea īn judecata este procurorul. Organul de cercetare
penala nu intra niciodata īn raporturi directe cu instanta de judecata, ci numai prin intermediul
procurorului
Plāngerea prealabila
Institutia plāngerii prealabile se īnscrie ca o exceptie de la principiul oficialitatii si consta īn posibilitatea
oferita de lege persoanei vatamate de a decide daca sesizeaza sau nu organele competente īn vederea tragerii
la raspundere a faptuitorului.
Plāngerea prealabila poate fi introdusa la organul competent de catre persoana vatamata [art.279].
Dreptul persoanei vatamate de a face plāngere prealabila este strict personal. Exercitarea dreptului, īnsa,
poate avea loc atāt personal, cāt si printr-un mandatar special.
Prin persoana vatamata se
īntelege numai persoana ce a suferit prin fapta penala o vatamare fizica,
32
morala sau materiala.
Īn cazul īn care persoana vatamata este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de
exercitiu restrānsa, legiuitorul a prevazut posibilitatea introducerii plāngerii prealabile de catre alte
persoane, care sunt reprezentantii sai legali.
Cānd persoana vatamata este un minor cu capacitate de exercitiu restrānsa, plāngerea prealabila trebuie
introdusa de acesta cu īncuviintarea reprezentantului legal.
Dispozitiile art. 222 alin. (5)privind plāngerea care poate fi facuta de catre un sot pentru celalalt sot
sau de catre copilul major pentru parinti, nu au aplicabilitate īn cazul plāngerii prealabile, īntrucāt
aceasta este un mijloc special de sesizare prin care persoana vatamata īsi exercita īn exclusivitate dreptul
de a trage la raspundere penala pe cel vinovat.
Īn situatia īn care persoana vatamata este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu
capacitate de exercitiu restrānsa, actiunea penala se pune īn miscare si din oficiu.
Plāngerea prealabila produce efecte in rem si nu in personam.
Daca prin infractiunea savārsita au fost vatamate mai multe persoane si numai una dintre aceste
persoane a facut plāngere prealabila, aceasta este suficienta pentru a subzista raspunderea penala. Aceasta
situatie confera acea indivizibilitate activa raspunderii penale.
Daca o infractiune a fost savārsita de mai multi participanti si se face plāngere prealabila numai cu
privire la unul din ei, actiunea penala se exercita īmpotriva tuturor (si contra acelora pe care plāngerea nu
īi vizeaza).
Este situatia indivizibilitatii pasive a raspunderii penale justificate de īnsasi unitatea si indivizibilitatea
infractiunii, temei unic al raspunderii tuturor participantilor pentru fapta penala.
Indivizibilitatea activa si pasiva a raspunderii penale produce efecte similare si īn cazul retragerii
plāngerii prealabile, care constituie o cauza de īmpiedicare a exercitarii actiunii penale, īnlaturānd
raspunderea penala [art. 131 alin. (2) C. pen.].
Īmpacarea partilor reprezinta o alta cauza de īnlaturare a raspunderii penale īn cazurile prevazute de lege
(existānd aceleasi considerente pentru care actiunea penala nu poate fi exercitata, ca īn cazul lipsei plāngerii
prealabile sau retragerii acesteia).
Īmpacarea partilor produce efecte in personam (spre deosebire de retragerea plāngerii prealabile),
avānd drept consecinta si stingerea actiunii civile.
Judecata
Ca faza a procesului penal, "judecata" reprezinta etapa procesuala care se desfasoara īn fata instantei
penale din momentul sesizarii ei si pāna la solutionarea definitiva a cauzei penale. Instanta este cea care
verifica īntreaga activitate procesuala desfasurata īn faza pregatitoare, de urmarire penala si pe parcursul
judecarii cauzei. Īn situatia īn care ar constata deficiente īn activitatile procesuale anterioare (din faza de
urmarire penala), ea are la īndemāna numeroase posibilitati pentru īnlaturarea si remedierea acestora.
Obiectul judecatii consta īn solutionarea definitiva a cauzei penale, ceea ce impune o hotarāre legala,
temeinica, ce poate fi pusa īn executare pentru realizarea scopului procesului penal.
Potrivit art. 289, judecata cauzei se face īn fata instantei constituite potrivit legii si se desfasoara īn
sedinta, oral, nemijlocit si īn contradictoriu.
La desfasurarea judecatii nu participa organele de cercetare penala.
Partile, asa cum sunt definite de dispozitiile art. 23-24, pot fi reprezentate. Īntotdeauna pot fi asistate si
de un aparator, īn unele cazuri, acest lucru fiind obligatoriu [art. 171 alin. (1)-(2)].
Aparatorul participa īn timpul judecarii cauzei la toate activitatile pe care instanta de judecata le
desfasoara, cu exceptia deliberarii si pronuntarii hotarārii.
Instanta īsi executa atributiile īn mod activ, īn vederea aflarii adevarului si a realizarii rolului educativ
al judecatii.
Art. 288 consacra regula ca judecata se desfasoara la sediul instantei. Explicatia consta īn aceea ca
sediul special amenajat asigura solemnitatea sedintelor de judecata, existānd o legatura permanenta īntre
activitatea instantei si interesul opiniei publice manifestat pentru astfel de cauze.
Instanta judeca cauzele penale īn complet de judecata, alcatuit īn conditiile impuse de lege, cu
participarea grefierului īntotdeauna si a procurorului, conform cerintelor legale.
Regula īn prima instanta o instituie completul de judecata dintr-un singur judecator, indiferent de
nivelul instantei (judecatorie, tribunal, curte de apel).
Compunerea completului de
judecata la Īnalta Curte de Casatie si Justitie este de minimum trei
33
judecatori (chiar īn prima instanta). Exceptional, acesta judeca si īn cadru largit (Micul Plen, format din 9
judecatori sau Sectiile Unite).
Gradele de jurisdictie
Judecarea cauzelor penale trece prin mai multe trepte dispuse ierarhic, fiecare judecata realizāndu-se īn
fata altei instante, de un grad ascendent diferit. Īn dreptul procesual romān actual, activitatea de judecata
se īnfaptuieste īn doua si trei grade de jurisdictie.
Orice cauza penala parcurge obligatoriu - din momentul sesizarii instantei - o judecata īn prima
instanta, cu posibilitatea unei judecati īn apel si īn recurs.
Activitatile si masurile premergatoare sedintei de judecata au ca scop punerea dosarului īn stare de
judecata la termenul primei īnfatisari, acestea desfasurāndu-se īntre momentul sesizarii instantei si cel al
īnceputului sedintei de judecata.
Sedinta de judecata reprezinta punctul central al īntregii judecati. Aceasta se compartimenteaza īn
urmatoarele subetape distincte: īnceputul judecatii, cercetarea judecatoreasca, dezbaterile, ultimul cuvānt
al inculpatului.
La termenul de judecata, presedintele completului, dupa ce intra īn sala de sedinta, declara sedinta
deschisa, dispune strigarea cauzei si apelul celor citati, face verificarile necesare privind pe inculpat, ia
masuri fata de martori, experti, interpreti, da lamuririle necesare si se pronunta asupra cererilor si exceptiilor
ridicate.
Dupa īnchiderea sedintei de judecata, instanta delibereaza, adoptānd hotarārea pe care o aduce la
cunostinta generala prin pronuntare. Ea reprezinta o consfatuire a membrilor completului de judecata
asupra problemelor ce au format obiectul judecatii īn care fiecare īsi exprima punctul de vedere cu privire
la aspectele dezbatute, verificāndu-se si evaluāndu-se materialul probator si procedural al cauzei. Ea constituie
actul final al judecatii īn urma careia instanta da o hotarāre privind rezolvarea cauzei.
Rezolvarea cauzei īncepe prin adoptarea unei solutii īn ce priveste latura penala, daca se constata ca
probele sunt complete si pot lamuri cauza penala. Instanta poate adopta trei solutii: condamnarea, achitarea
sau īncetarea procesului penal.
Pentru a pronunta condamnarea, trebuie sa se constate cumulativ ca fapta exista, constituie infractiune
si a fost savārsita de inculpat, fixānd, totodata, si pedeapsa.
Achitarea se pronunta cānd se constata incidenta vreunuia din cazurile prevazute de art. 10 lit. a)-e).
Cānd se constata existenta vreunuia din cazurile prevazute de art. 10 lit. f)-i1), instanta pronunta
īncetarea procesului penal.
Īn situatia achitarii, pentru ca fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, instanta
aplica prevederile art. 181 C. pen. alin. (3) si ale art. 91 C. pen.
Actiunea civila din procesul penal are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului sau partii
responsabile civilmente.
Potrivit art. 346 alin. (1), īn caz de condamnare, achitare sau īncetare a procesului penal, instanta se
pronunta prin aceeasi sentinta si asupra actiunii civile.
Ori de cāte ori inculpatul este condamnat si se constata ca prin infractiune s-a produs si un prejudiciu,
el va fi obligat prin sentinta la repararea acestuia.
Īn cazul īncetarii procesului penal, pentru interventia prescriptiei, amnistiei, moartea faptuitorului,
instanta se pronunta cu privire la actiunea civila exercitata īn procesul penal.
Daca se pronunta achitarea pentru ca fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni [art.
10 lit. b)1] sau pentru ca a intervenit o cauza ce īnlatura caracterul penal al faptei [art. 10 lit. e)] ori pentru
ca lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii, instanta poate obliga la repararea pagubei
potrivit legii civile [art. 346 alin. (2)]. Daca nu se poate retine culpa din partea faptuitorului, el este
exonerat de raspundere civila.
Nu pot fi acordate despagubiri civile īn cazul cānd achitarea s-a pronuntat pentru ca fapta imputata nu
exista ori nu a fost savārsita de inculpat [art. 10 lit. a) si c)].
Instanta penala nu solutioneaza actiunea civila cānd pronunta achitarea pentru ca fapta nu este
prevazuta de legea penala, pentru ca lipseste plāngerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau
sesizarea organului competent ori alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea īn miscare a
actiunii penale, sau īn cazul īn care exista autoritate de lucru judecat [art. 10 lit. b), f) si j)], acest refuz de
solutionare trebuind sa fie
mentionat expres īn dispozitivul sentintei. Īn aceste cazuri, partea civila se
34
poate adresa instantei civile, pe cale principala, pentru obtinerea despagubirilor.
Īn situatia īncetarii procesului penal, prin īmpacarea partilor [art. 10 lit. b)] sau retragerii plāngerii
prealabile, instanta nu poate acorda despagubiri civile, deoarece prevederile art. 132 C. pen. sting actiunea
penala si pe cea civila.
Potrivit art. 354, hotarārea prin care instanta penala solutioneaza fondul cauzei trebuie sa contina o
parte introductiva, o expunere si dispozitivul.
Caile de atac sunt remedii procedurale īn contra greselilor ce, eventual, s-ar putea ivi datorita partilor
sau judecatorilor īn īmpartirea dreptatii, fiind indispensabile pentru garantarea drepturilor individuale
īmpotriva hotarārilor judecatoresti gresite si, deci, periculoase atāt pentru cetateni, cāt si pentru autoritatea
justitiei. Acestea determina trecerea procesului penal prin doua sau mai multe grade de jurisdictie pentru
stabilirea adevarului si o corecta aplicare a legii penale.
Caile de atac sunt mijloacele legale prin care se provoaca amplificarea procesului penal pentru
efectuarea controlului judecatoresc asupra hotarārilor, īn vederea preīntāmpinarii greselilor care se pot
comite sau īnlaturarii celor existente, īn activitatea jurisdictionala precedenta.
Īn genere, pentru exercitarea unei cai de atac, se cer a fi īndeplinite cumulativ conditiile:
1) sa existe o hotarāre judecatoreasca pentru ca, īn caz contrar, lipseste īnsusi obiectul caii de atac.
Hotarārea judecatoreasca este un act care emana de la un organ cu atributii jurisdictionale, adica numai
de la instantele judecatoresti.
Hotarārea judecatoreasca poate fi o īncheiere de sedinta, o sentinta data de instanta īn prim grad sau o
decizie data de o instanta de control judiciar;
2) calea de atac sa fie prevazuta de lege. Nu poate fi exercitata o cale de atac decāt daca este expres
prevazuta posibilitatea folosirii ei;
3) calea de atac sa fie exercitata īn termen legal. Termenul de exercitare este, de regula,
peremptoriu (fix), depasirea acestuia conducānd la decaderea din exercitiul dreptului de a folosi
respectiva cale de atac.
Exista, īnsa, si cai de atac (de regula, cele extraordinare) care nu sunt supuse vreunui termen, putānd fi
exercitate oricānd.
Apelul este o cale ordinara de atac de reformare cu caracter suspensiv si devolutiv utilizata īn procesul
penal īmpotriva hotarārilor judecatoresti nedefinitive pronuntate īn prima instanta.
Practic, apelul supune cauza penala unei noi judecati īn fapt si īn drept, īn al doilea grad de jurisdictie,
adresāndu-se unei instante superioare, īn vederea reformarii.
Potrivit art. 361, sentintele sunt atacabile cu apel, daca legea nu prevede altfel, aceasta fiind regula
generala.
Categoriile de sentinte ce nu pot fi atacate cu apel sunt enumerate de dispozitiile art. 361.
Art. 362 indica persoanele care pot declara apel: procurorul, inculpatul, partea vatamata, partea civila,
partea civilmente responsabila, martorii, expertii, interpretii, aparatorii, orice persoana ale carei interese
legitime au fost vatamate printr-o masura sau act al instantei.
Dispozitiile art. 363 prevad ca apelul poate fi declarat īn 10 zile daca legea nu stipuleaza altfel.
Īn afara acestui termen general de apel, īn cazuri urgente acesta este mai scurt, de numai 3 zile,
facāndu-se uz de el īn urmatoarele situatii:
- sentinta prin care se dispune asupra cererii sau propunerii de liberare conditionata;
- īn cadrul procedurii speciale aplicabile infractiunilor flagrante (art. 477).
Īn mod exceptional, legea consacra doua remedii ale īncalcarii regulii apelului īn termen: A. repunerea
īn termen; B. apelul peste termen.
Dispozitiile art. 368 alin. (1) arata ca partile pot renunta īn mod expres la aceasta cale de atac (apelul)
īn intervalul de timp cuprins īntre pronuntarea hotarārii si expirarea termenului de declarare a apelului.
Retragerea apelului presupune existenta unui apel declarat, aceasta putānd fi facuta atāt de parti, cāt si
de procuror si poate privi oricare sau ambele laturi ale procesului penal (actiunea civila si actiunea
penala).
Retragerea apelului trebuie sa fie facuta pāna cel mai tārziu la īnchiderea dezbaterilor la instanta de
apel, prin declaratie scrisa sau orala, personal de catre parte, de reprezentantul sau legal, prin mandatar
special, printr-o declaratie atestata sau consemnata īntr-un proces-verbal de catre conducerea locului de
detinere (īn cazul inculpatului
arestat), ori printr-o declaratie formulata īn scris sau oral de procurorul
35
ierarhic superior [art. 369 alin. (3)].
Inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau de reprezentantul sau legal [art. 369 alin.
(2)].
Apelul declarat de procuror si retras poate fi īnsusit de partea īn favoarea careia a fost declarat, īntrucāt
se poate presupune ca aceasta nu a exercitat calea de atac stiind ca exista apelul procurorului.
Declaratia de retragere se face la instanta a carei hotarāre se ataca, ori la instanta de apel.
Efectele apelului sunt: suspensiv, devolutiv, neagravarii situatiei īn propria cale de atac si extensiv.
Īn principiu, judecarea apelului se face dupa normele generale referitoare la judecata īn prima instanta
cuprinse īn art. 287-312, suplimentar urmānd a se tine seama si de prevederile art. 375-385.
Dupa modelul judecatii īn fond, judecata īn apel prezinta trei mari diviziuni:
- etapa masurilor pregatitoare sedintei de judecata;
- judecarea propriu-zisa a apelului īn sedinta;
- deliberarea si solutionarea cauzei.
Potrivit dispozitiilor art. 311, hotarārea prin care instanta se pronunta asupra apelului se numeste decizie,
al carei continut este dat de dispozitiile art. 383, cuprinzānd partea introductiva, expunerea si dispozitivul.
Decizia instantei de apel nu este definitiva, putānd fi recurata, aspect ce reprezinta a doua cale ordinara
de atac daca exista vreuna din cauzele enumerate de dispozitiile art. 3859.
Nu sunt recurabile deciziile prin care s-a dispus rejudecarea cauzei ori s-a luat act de retragerea
apelului.
Hotarārile instantei de apel ramān definitive la data expirarii termenului de recurs īn situatiile īn care
nu s-a declarat recurs sau, desi declarat, recursul a fost retras īnauntrul termenului; la data retragerii
recursului; la data pronuntarii hotarārii prin care s-a respins recursul īn ipoteza īn care instanta de apel a
admis apelul fara trimitere spre rejudecare ori a respins apelul.
Desi nedefinitive, hotarārile instantei de apel sunt executorii cānd: s-a dispus arestarea inculpatului, s-a
revocat arestarea preventiva sau s-au luat masuri asiguratorii.
Recursul este cale ordinara de atac care are rolul de a repara, īn principal, erorile de drept savārsite de
instantele de fond.
Recursul reprezinta al doilea sau al treilea grad de jurisdictie, īn functie de posibilitatea incidentei
apelului īmpotriva hotarārii instantei de fond.
Cānd urmeaza apelului, recursul reprezinta cel de-al treilea grad de jurisdictie.
Cānd legea nu permite apelarea anumitor hotarāri judecatoresti, īntrucāt solutiile nu pot ramāne īn
prima si ultima instanta, este posibila interventia recursului ca al doilea si ultim grad de jurisdictie. La fel
ca si apelul, recursul constituie o posibilitate si, de regula, el nu poate fi intentat, atāta timp cāt nu a fost
apelata hotarārea instantei de prim rang jurisdictional pentru ca s-ar trece direct la al treilea grad de
jurisdictie.
Titularii dreptului de recurs sunt identici cu cei de la apel, art. 3852, aratānd ca pot face recurs
persoanele prevazute de art. 362, care se aplica īn mod corespunzator.
Pentru a putea declara recurs, aceste persoane trebuie sa fi avut calitatea de parte īn cauza atunci cānd
s-a pronuntat hotarārea atacata, iar titularul dreptului sa aiba un interes real īn exercitarea caii de atac
pentru a obtine o alta hotarāre.
Recursul are aceleasi patru efecte ca si apelul, īn sensul ca este suspensiv de executare, devolutiv,
extensiv si non reformatio in peius.
Motivarea recursului este obligatorie conform dispozitiilor art. 38510, īn caz contrar el fiind anulabil.
Motivele formale de recurs sunt cele īn care opereaza nulitatea absoluta prevazuta de art. 197 alin. (2)
si motive substantiale de recurs.
Obiectul judecatii īn recurs consta īn verificarea hotarārii atacate pe baza lucrarilor si materialului din
dosarul cauzei si a oricaror īnscrisuri noi prezentate la instanta de recurs.
Aceasta controleaza numai chestiunile de drept avānd ca obiect hotarārea atacata, fiind obligata sa se
pronunte asupra tuturor motivelor de recurs invocate.
Normele aplicabile judecarii recursului sunt cele comune judecatii si unele speciale cuprinse īn
prevederile art. 38511-38514 .
Caile extraordinare de atac
36
Caile de atac extraordinare din sistemul procesual romānesc sunt: contestatia īn anulare, revizuirea si
recursul īn interesul legii.
Caile de atac extraordinare nu se suprapun si nici nu se exclud īn aceeasi cauza, īn sensul ca pot fi
incidente īn functie de nelegalitatile din hotarāre.
Prin intermediul cailor de atac extraordinare, procesul penal se reia, repetānd un ciclu care a mai fost
parcurs. Fiecare cale extraordinara de atac se situeaza īn afara ciclului ordinar, readucānd cauza īn faza de
urmarire penala, a judecatii īn prima instanta, a apelului sau chiar a recursului ordinar. Acestea reprezinta
proceduri cu caracter exceptional, procesul netrecānd īntr-o alta faza.
Contestatia īn anulare
Natura juridica a contestatiei īn anulare are un caracter mixt; astfel, caracterul de anulare al acesteia
reiese din faptul ca se urmareste desfiintarea hotarārii definitive contestate, pe motiv de īndeplinire a unor
acte procedurale nelegale.
Verificarea priveste numai aspectele de forma si, ca atare, instanta nu-si va putea extinde autocontrolul
asupra temeiniciei sau legalitatii hotarārii, din acest punct de vedere ea fiind o cale de retractare.
Legiuitorul a prestabilit patru cazuri de contestatie īn anulare, īn afara acestora neadmitāndu-se alte
situatii de incidenta a acestei cai extraordinare de atac.
Cererea poate fi introdusa de oricare parte din proces. Ea se poate introduce personal, prin aparator sau
reprezentant legal.
Procurorul poate uza de aceasta cale extraordinara de atac numai pentru situatiile prevazute de art. 386
lit. c) si d), īntrucāt īn primele doua cazuri el nu are calitatea de parte si participa obligatoriu la judecarea
recursului.
Cererea de contestatie īn anulare se introduce īn scris si trebuie sa arate motivele invocate īn situatiile
prevazute de 386 lit. a)-c) si e).
Instanta examineaza admisibilitatea, īn principiu, a cererii de contestatie prevazute īn art. 386 lit. a)-c)si
e), fara citarea partilor [art. 391 alin. (1)].
Īn cadrul acestei proceduri prealabile de verificare, instanta verifica daca cererea de contestatie este
facuta īn termenul prevazut de lege, ca motivul pe care se sprijina contestatia este din cele prevazute īn
art. 386 si ca īn sprijinul contestatiei se depun ori se invoca dovezi care sunt la dosar. Toata aceasta
verificare are loc fara citarea partilor, īntr-o procedura necontencioasa si īn functie de rezultat admite sau
respinge, īn principiu, contestatia īn anulare, solutie definitiva. Īn ipoteza admiterii, īn principiu, a
contestatiei, instanta dispune citarea partilor interesate īn vederea judecarii [art. 391 alin. (2) teza finala].
Īn a doua etapa, la termenul fixat pentru judecarea contestatiei īn anulare, instanta, ascultānd partile si
concluziile procurorului, daca gaseste contestatia īntemeiata, desfiinteaza prin decizie hotarārea a carei
anulare se cere si procedeaza fie de īndata, fie acordānd un termen, dupa caz, la rejudecarea recursului,
sau la rejudecarea cauzei dupa casare [art. 392 alin. (1)].
Daca condamnatul se afla īn stare de detinere, judecarea contestatiei are loc numai īn prezenta
acestuia. Solutia ce se va da īn rejudecare nu poate crea contestatorului o situatie mai grea decāt cea
continuta īn hotarārea retractata, deoarece s-ar īncalca principiul non reformatio in peius.
Īn ipoteza īn care contestatia īn anulare se īntemeiaza pe cazul prevazut de
art. 386 lit. d), este eliminata procedura prealabila a admiterii īn principiu, procedāndu-se la judecarea
cauzei cu citarea partilor interesate cu privire la care s-a pronuntat ultima hotarāre atacata.
Sentinta data īn contestatie este supusa apelului, iar decizia data īn apel este recurabila.
Prin urmare, hotarārile date īn solutionarea contestatiilor pentru cazurile prevazute de art. 386 lit. a)-c)
nu pot fi atacate pe cale ordinara, ca si deciziile date īn recurs īn cazul prevazut de art. 386 lit. d).
Revizuirea
Menirea revizuirii este de a corecta erorile judiciare comise de organele judiciare cu ocazia stabilirii
unor situatii de fapt.
Aceste erori apar fie datorita neputintei cunoasterii anumitor īmprejurari, fie unor fraude procesuale
(marturii mincinoase, īnscrisuri
false, coruptie etc.).
37
Fata de contestatia īn anulare, unde motivele au īn vedere greseli de ordin procesual, la revizuire
lipsurile consta īn aprecierea eronata a probelor si solutionarea ca atare a cauzei, privind īnsusi fondul
pricinii.
Numai hotarārile judecatoresti definitive pronuntate de instantele penale romānesti pot fi atacate īn calea
extraordinara de atac a revizuirii, fiind excluse cele straine, chiar daca au fost recunoscute de instanta
autohtona.
Acest aspect se explica prin natura juridica a revizuirii, care are īn vedere erori de fond, si nu erori
procesuale.
Obligatoriu, hotarārile definitive supuse revizuirii trebuie sa contina o rezolvare a fondului pricinii,
prin solutia respectiva sa se fi dispus condamnarea, achitarea sau īncetarea procesului penal.
Calea de atac este incidenta numai īn cazul hotarārilor care nu sunt susceptibile de a fi atacate printr-o
alta cale ordinara sau extraordinara.
Revizuirea poate fi ceruta, potrivit art. 393, atāt īn latura penala cāt si īn cea civila (revizuire totala) cu
privire la una sau mai multe fapte si la unul sau mai multi faptuitori (revizuire partiala).
Cererea se face īn scris cu aratarea cazului de revizuire pe care se īntemeiaza si a mijloacelor de proba
īn dovedirea acestora [art. 397 alin. (2)]. Cererea se adreseaza procurorului de la parchetul de pe lānga
instanta care a judecat cauza īn fond, chiar si īn cazul cānd procedura de revizuire se declanseaza din
oficiu de catre procuror [art. 397 alin. (1)].
Cererea de revizuire īn favoarea condamnatului se poate face oricānd, chiar dupa executarea pedepsei
sau dupa moartea acestuia [art. 398 alin. (1)]. Dupa moartea sa, cererea poate fi introdusa de substitutii
procesuali care au interesul sa reabiliteze memoria defunctului.
Cererea de revizuire īn defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui fata de care s-a īncetat
procesul penal, se poate face īn termen de un an.
Efectuarea procedurii prealabile de catre procuror are scopul de a lamuri īn cāt mai bune conditii
īmprejurarile necesare solutionarii cererii de revizuire, instanta de judecata fiind singura īndrituita sa
statueze asupra temeiniciei sau netemeiniciei cererii.
Īn situatia īn care procurorul este cel care solicita revizuirea, īnceperea procedurii se face prin
īntocmirea unui proces-verbal. Procurorul examineaza daca cererea de revizuire īndeplineste conditiile
legale, iar īn caz contrar, īl cheama pe revizuent pentru precizarea sau completarea acesteia si acolo unde
este cazul īl si audiaza pe acesta. De regula, procurorul dispune efectuarea de cercetari prin ordonanta
pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire si solicita dosarul vechi al cauzei.
Activitatea de efectuare a cercetarilor nu trebuie sa fie efectuata neaparat de procuror, el putānd delega
īn acest sens organul de cercetare penala.
Sarcina cercetarilor consta īn strāngerea si verificarea probelor invocate īn cererea de revizuire.
Aceste cercetari se pot īntinde pe un interval de timp de maxim doua luni de la data introducerii cererii
de revizuire, iar la terminarea lor, procurorul este obligat sa le sintetizeze si sa-si exprime opinia īn
legatura cu temeinicia cererii, īn asa-numitele concluzii de revizuire.
Calea extraordinara de atac a revizuirii cunoaste doua etape distincte: judecarea īn principiu a cererii si
judecarea cauzei īn fond.
Recursul īn interesul legii
Natura juridica a caii extraordinare de atac a recursului īn interesul legii consta īn aceea ca, īn caz de
admitere, casarea hotarārii definitive este pur teoretica, neurmānd alta rejudecare.
Potrivit art. 4142, procurorul general direct, sau ministrul justitiei prin intermediul procurorului
general, precum si colegiile de conducere ale curtilor de apel si ale parchetelor de pe lānga acestea au
obligatia de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legilor penale si de procedura penala pe īntreg
teritoriul tarii, de a cere Īnaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care
au primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti.
Deciziile prin care se solutioneaza sesizarile se pronunta de Sectiile Unite si se aduc la cunostinta
instantelor, de catre Ministerul Justitiei.
Solutiile se pronunta numai īn interesul legii, nu au efect asupra hotarārilor judecatoresti examinate si
nici cu privire la situatia partilor din acele procese.
38
Executarea hotarārilor penale
Punerea īn executare a hotarārii constituie o faza distincta a procesului penal, deoarece obiectul sau
este deosebit īn raport de cel pe care si-l propun urmarirea penala si judecata.
Dispozitiile unei hotarāri penale, oricāt de temeinice si de juste ar fi ele, ar avea o valoare pur formala
si ar ramāne neluate īn seama daca nu s-ar prevedea prin lege mijloace si masuri de executare a ceea ce a
hotarāt instanta de judecata. Hotarārile penale definitive pun capat conflictului de drept nascut din savārsirea
infractiunii.
Putem preciza ca abia punerea īn executare a hotarārilor penale poate finaliza īntregul curs al
procesului penal.
Executarea hotarārii penale este actul final al procesului penal, desfasurarea activitatii de executare
prelungindu-se, īnsa, si dupa terminarea procesului penal.
Dupa ramānerea lor definitiva, hotarārile penale devin executorii de drept, organele competente
urmarind a trece la executarea dispozitiilor cuprinse īn ele.
Īn urma acestui moment, hotarārile penale sunt considerate ca expresie a adevarului īn raport cu
obiectul judecatii (res iudicata pro veritatae habetur) si o noua judecata fata de aceleasi persoane si
aceleasi fapte nu mai poate avea loc (non bis in idem).
Cu alte cuvinte, cele hotarāte trec sub autoritatea lucrului judecat, situatie ce se īnscrie īn cauzele care
īmpiedica punerea īn miscare a actiunii penale [art. 10 lit. j) C. proc. pen.].
Potrivit art. 415 alin. (1), hotarārile instantelor penale devin executorii la data cānd au ramas definitive.
Aceasta este regula generala pentru activitatea de executare ce se desfasoara īn faza procesuala a
executarii. Īn anumite situatii, expres prevazute de lege, ca exceptie de la regula generala, sunt executorii
si unele hotarāri nedefinitive [art. 415 alin. (2)]. Astfel, este vorba de anumite hotarāri ce pot fi supuse
unei cai ordinare de atac care nu suspenda executarea - art. 303 alin. (3) - sau hotarārea prin care instanta
dispune cu privire la revocarea, mentinerea sau luarea masurii arestarii inculpatului - art. 350 alin. (4).
Hotarārile penale ramān definitive, īn raport de situatiile concrete prevazute de art. 416-417. Aceste
momente sunt diferite dupa cum hotarārea care ramāne definitiva este a primei instante, a instantei de apel
sau a instantei de recurs.
Competenta punerii īn executare a hotarārilor penale apartine instantei de judecata.
Potrivit art. 418, instanta de executare este prima instanta de judecata, indiferent daca hotarārea a
ramas definitiva la prima instanta, la instanta de apel sau la instanta de recurs.
Singura exceptie de la aceasta regula o reprezinta hotarārile pronuntate īn prima instanta de Īnalta
Curte de Casatie si Justitie, care sunt puse īn executare, dupa caz, de Tribunalul municipiului Bucuresti
sau de Tribunalul Militar Teritorial.
Bibliografie selectiva
1. Nicu Jidovu, Drept procesual penal, Editura Beck, Bucuresti, 2006.
2. xxx Legea nr. 356/2006 cu privire la modificarea Codului de procedura penala, īn "Monitorul
Oficial" nr. 677 din 7 august 2006.
3. xxx Legea nr. 78/2000, cu modificarile ulterioare, privind descoperirea, prevenirea si sanctionarea
faptelor de coruptie; ultima modificare īn "Monitorul Oficial" din 19 septembrie 2005.
4. xxx Legea nr. 278/2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, īn "Monitorul Oficial"
nr. 601/12 iulie 2006.
5. Nicolae Volonciu, Tratat de procedura penala, Editura Paideea, Bucuresti, 1994.
|
