DREPTURILE ASUPRA BUNURILOR - DREPTUL DE PROPRIETATE
Definitia dreptului de proprietate
Codul civil roman defineste proprietatea in art. 480 astfel:
"Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de
un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de
lege."
Deoarece notiunea de proprietate, ca de altfel si Codul Civil
roman isi au aceeasi origine si anume Codul Civil francez, definitia
dreptului de proprietate este si a fost criticata in sensul ca, aceasta
definitie in loc sa defineasca proprietatea prin natura ei, o defineste mai
mult prin atributele ei si ca aceste atribute nici nu sunt enumerate
complet in definitie.
In doctrina, dreptul de proprietate a fost definit ca fiind acel drept
real care confera titularului atributele de posesie, folosinta si dispozitie
asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita in
plenitudinea lor, in putere proprie si in interesul sau propriu, cu
respectarea normelor juridice in vigoare
Continutul juridic al dreptului de proprietate
Din definitia dreptului de proprietate se desprind cele trei atribute
care formeaza continutul juridic al dreptului de proprietate: posesia,
folosinta si dispozitia.
Posesia (jus utendi)
Dreptul de a folosi bunul denumit si usus este posibilitatea care-i
permite proprietarului sa-1 stapaneasca efectiv si in mod nemijlocit.
32 Liviu Pop, op. cit., p. 43
Proprietarul poate transmite acest atribut unei alte persoane care va exercita
astfel un uz derivat din puterile titularului dreptului de proprietate.
Folosinta (jus fruendi)
Dreptul de a culege fructele bunului denumit si fructus, este
prerogativa conferita titularului dreptului de proprietate de a culege si
percepe fructele produse de acesta. Este vorba despre fructele naturale,
industriale sau civile, pe care le produce bunul, daca acesta este frugifer.
Fructele i se cuvin proprietarului ca prerogativa a dreptului sau de
proprietate iar nu in puterea dreptului de accesiune asa cum in mod
gresit dispune art. 483 din Codul civil si acest drept poate fi transmis,
cel mai adesea insotit de jus utendi, fara ca existenta dreptului de
proprietate sa fie afectata.
Dispozitia (jus abutendi)
Dreptul de a dispune de lucru denumit si abusus are doua
componente: dispozitia juridica si dispozitia materiala. Dreptul de
dispozitie juridica consta in competenta titularului de a instraina bunul
sau de a-si dezmembra dreptul de proprietate constituind asupra
acestuia drepturi reale in favoarea altor persoane. Posibilitatea de a
dispune de substanta bunului prin transformare, consumare sau chiar
distrugere reprezinta dispozitia materiala.
Ceea ce caracterizeaza in maniera cea mai pregnanta dreptul de
proprietate este atributul dispozitiei si anume partea referitoare la dispozitia
juridica. Dreptul de dispozitie este singurul atribut a carui instrainare
duce la insasi pierderea dreptului de proprietate. Dezmembrarea
celorlalte atribute ale proprietatii vor limita acest drept, dar nu vor fi de
natura sa conduca la pierderea sa. De aceea s-a si spus ca dreptul de a
dispune ramane definitiv fixat in puterea titularului dreptului de
proprietate chiar si atunci cand proprietatea este dezmembrata.
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate
Drept absolut
Dreptul de proprietate este un drept absolut. Acest caracter al
dreptului de proprietate de a fi un drept absolut rezulta din definitia data
de Codul civil Din punct de vedere al continutului sau juridic, dreptul de
proprietate nu este absolut, deoarece este un drept limitat de lege, acest
lucru rezultand din textul art. 480 Cod civil care prevede ca dreptul de
proprietate se exercita numai "in limitele determinate de lege"; ori, un
drept limitat de lege nu poate fi un drept absolut.
In ceea ce priveste caracterul absolut al dreptului de proprietate,
dreptul de proprietate este absolut deoarece este recunoscut titularului
sau, in raporturile acestuia cu toti ceilalti, care sunt obligati sa nu faca
nimic de natura a-l incalca. Asadar, termenul "absolut" poate fi inteles
in sensul ca dreptul de proprietate este opozabil tuturor, adica erga
omnes, dar limitat in continutul sau.
Referitor la aceasta, precizam ca art. 480 Cod civil prevede ca
dreptul de proprietate se exercita numai in limitele determinate de
"lege". In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 44 pct. 1 din Constitutia
Romaniei conform caruia continutul si limitele acestui drept sunt
stabilite de lege.
Dar, dreptul de proprietate este absolut daca il comparam cu
celelalte drepturi reale. Proprietatea este cel mai absolut dintre toate
drepturile reale fiindca ea singura da o putere completa asupra lucrului.
Singura proprietatea reuseste cele trei atribute: "usus fructus" si
abusus
Drept exclusiv
Dreptul de proprietate este un drept exclusiv. Si acest caracter al
dreptului de proprietate, si anume exclusivitatea, rezulta, ca si caracterul
absolut, tot din art. 480 Cod civil care il proclama expres.
In acelasi sens, poate fi mentionat si art. 1 din Primul Protocol
aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor
fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/199433, adoptat
in anul 1950, avand ca scop apararea dreptului de proprietate, in care
sunt stabilite trei norme de protectie a dreptului de proprietate.
1. orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea
bunurilor sale;
33 Publicata in "Monitorul Oficial al Romaniei" nr. 135/1994
2. nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decat pentru cauza
de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si principiile
generale de drept international;
3. statele au dreptul de a pune in vigoare legi pe care le considera
necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului
general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contributii sau
amenzi. 34
Dreptul de proprietate este exclusiv in sensul ca proprietarul
singur poate exercita asupra lucrului cele trei atribute ale proprietatii,
servindu-se, folosindu-se si dispunand de lucrul ce-i apartine; in
exercitiul dreptului sau, proprietarul exclude pe toti ceilalti oameni, si
acestia au obligatia de a respecta puterea sa.
In virtutea acestei puteri exclusive, proprietarul poate face in
principiu asupra lucrului orice act, cu conditia ca acel act sa nu fie
contrar ordinii publice si dispozitiilor imperative ale legilor. El poate sa
faca relativ la un lucru acte materiale de uz, de folosinta, de cultura sau
chiar de distrugere, precum si acte juridice de fructificare prin cedarea
folosintei lucrului in schimbul unei sume, sau de instrainare totala sau
partiala.
Tot in virtutea acestei puteri exclusive, proprietarul are dreptul de
a se abtine de a face orice act asupra lucrului, de a-l lasa in parasire si de
a-l abandona.
Drept perpetuu
Dreptul de proprietate este un drept perpetuu.
Acest caracter, fara a fi esential ca puterea exclusiva de a dispune,
este totusi important si general.
Caracterul de drept perpetuu al proprietatii nu inseamna ca
proprietarul nu poate pierde dreptul sau asupra lucrului. Caracterul de
drept perpetuu se desfasoara in cazul instrainarii prin faptul ca se stinge
proprietatea in patrimoniul alienatorului numai pentru a renaste in
patrimoniul dobanditorului, asa incat instrainarea transmite proprietatea
fara sa o stinga; ea continua sa existe, privita in calitatea sa abstracta de
34 Paul Mircea Cosmovici, op. cit., p. 168 - 169; Ion P. Filipescu, Andrei
I. Filipescu, op. cit., p. 83
drept real, independent de schimbarea succesiva in persoana titularilor
ei. In concluzie, dreptul de proprietate se perpetueaza transmitandu-se.
In sprijinul ideii de perpetuitate a dreptului de proprietate au fost
aduse ca argumente si reglementarile adoptate dupa anul 1989, in
materia fondului funciar si a imobilelor cu destinatie de locuinta trecute
in proprietatea statului prin nationalizare sau cu alt titlu. Astfel, in cazul
reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, potrivit
Legii nr. 18/1991 s-a respins caracterizarea drept "improprietarire" sau
"reforma agrara", calificare care ar fi implicat consecinta ca prin efectul
ei s-ar fi nascut drepturi noi, inexistente anterior. Legea face o distinctie
intre "reconstituire", atunci cand este vorba de revenirea terenurilor la
vechii proprietari si "constituire", pentru acele persoane carora li se
atribuie drepturi noi, distinctie cu consecinte importante asupra
regimului juridic aplicabil drepturilor respective, in special asupra
posibilitatii de instrainare.35
Curtea Constitutionala a evocat ideea de perpetuitate, atunci cand
a retinut ca in cazul imobilelor preluate de stat printr-un act
administrativ ilegal, ori pur si simplu in fapt, asadar fara titlu, dreptul de
proprietate al persoanei fizice nefiind desfiintat legal, continua sa existe,
astfel incat imobilul nu este vizat de dispozitiile legii referitoare la
restituire.36
Drept al carui continut si limite sunt stabilite de lege
Acest caracter reiese din chiar textul art. 480 Codul civil care
prevede ca dreptul de proprietate se exercita numai "in limitele
determinate de lege".
Continutul si limitele dreptului de proprietate se gasesc dezvoltate
in Codul civil si in alte legi organice care reglementeaza prin normele
lor limitele si continutul dreptului de proprietate.
Continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite in
primul rand de Constitutie in art. 44, care prevede ca "Dreptul de
proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate.
35 Ana Boar, op. cit., p. 10
36 Curtea Constitutionala, Decizia nr. 73/19.07.1995, publicata in
"Monitorul Oficial" al Romaniei nr. 177/8.08.1995
Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege". Codul civil
in art. 480 si urmatoarele reglementeaza dreptul de proprietate in
continut si limite. De asemenea, Codul silvic, publicat la 8 mai 1996,
prevede ca fondul forestier este supus regimului silvic, regim care este
definit prin art. 9 alin. 2 al aceluiasi cod, iar dreptul de proprietate
asupra terenurilor care constituie fondul forestier national se exercita in
conformitate cu dispozitiile aceluiasi cod, terenurile din acest fond fiind,
dupa caz proprietate publica sau proprietate privata.
Felurile proprietatii in raport de titular
In raport de titular, proprietatea poate sa fie proprietate publica si
proprietate privata.
Art. 136 din Constitutia Romaniei prevede:
(1) Proprietatea este publica sau privata.
(2) Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si
apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele
cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea
teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului
continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica, fac
obiectul exclusiv al proprietatii publice.
(4) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile
legii organice, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori
institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate ; de asemenea,
ele pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica.
(5) Proprietatea privata este inviolabila, in conditiile legii organice.
Per a contrario, ceea ce nu este public este privat. Proprietatea
publica este acea forma de proprietate care apartine statului sau
unitatilor administrativ-teritoriale.
Proprietatea privata apartine persoanelor fizice sau juridice.
Dreptul de proprietate privata
Notiunea si reglementarea legala
Dreptul de proprietate privata este acel drept de proprietate care
are ca titular persoane fizice, persoane juridice, statul si unitatile
administrativ - teritoriale, asupra bunurilor mobile sau imobile aflate in
circuitul civil, acestia exercitand asupra lor atributele conferite de
dreptul de proprietate (posesia, folosinta, dispozitia) in nume si interes
propriu in limitele determinate de lege37.
Dreptul de proprietate privata este reglementat in Constitutia
Romaniei, Legea fondului funciar nr. 18/1991, modificata si completata
prin Legea nr. 169/1997 si Legea nr. 1/2000, modificate si completate
prin Legea nr. 247/2005, Legea nr. 215/2001 a administratiei publice
locale.
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privata
Dreptul de proprietate prezinta urmatoarele caractere juridice38:
caracter absolut;
caracter exclusiv;
caracter perpetuu.
Subiectele dreptului de proprietate privata
Subiecte ale dreptului de proprietate privata pot fi:
persoanele fizice;
persoanele juridice;
statul;
unitatile administrativ-teritoriale.
Obiectul dreptului de proprietate privata
Spre deosebire de dreptul de proprietate publica, al carui obiect
este limitat, obiect al dreptului de proprietate privata poate fi orice bun,
cu singura exceptie a bunurilor care, conform art. 136 alin. 3 din
Constitutie, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Bunurile proprietate privata prezinta urmatoarele caractere
juridice:
37 Constantin Birsan, Maria Gaita, Mona Maria Pivniceru, op. cit., p. 61;
Ioan Adam, op. cit., p. 172
38 Valeriu Stoica,op. cit., p. 241 - 247
bunuri alienabile: indiferent de titularul lor, bunurile ce
formeaza obiectul dreptului de proprietate privata sunt in circuitul civil;
bunuri prescriptibile: bunurile proprietate privata sunt supuse
prescriptiei extinctive si achizitive. Titularii dreptului de proprietate
asupra acestor bunuri pot dobandi dreptul de proprietate prin efectul
uzucapiunii;
bunuri sesizabile: bunurile vor putea fi urmarite de creditori
pentru satisfacerea creantelor lor indiferent de natura bunului (mobil sau
imobil), fac exceptie bunurile care fac obiect al domeniului privat al
statului sau al unitatilor administrativ teritoriale nu vor putea fi urmarite
pentru ca statul e prezumat a fi solvabil, indiferent daca bunurile apartin
domeniului public sau privat.
Dreptul de proprietate publica
Notiunea si reglementarea legala
Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic
al acesteia dispune, in art. 1, ca dreptul de proprietate publica apartine
statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care,
potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.
In doctrina, dreptul de proprietate publica a fost definit ca fiind
dreptul de proprietate al statului si unitatilor administrativ - teritoriale
asupra bunurilor din domeniul public, care se exercita in regim de drept
public, fiind inalienabil, imprescriptibil si insesizabil. 39
Proprietatea publica este reglementata in Constitutia Romaniei,
Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al
acesteia40, Codul civil (art. 475 - 478), Legea fondului funciar,
modificata si republicata, modificata si completata prin Legea
nr. 247/2005, Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale.
39 Liviu Pop, op. cit., p. 65
40 Publicata in "Monitorul Oficial al Romaniei" nr. 448/24. 11.1998
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publica
Drept inalienabil
Bunurile apartinand dreptului de proprietate publica nu pot fi
instrainate (art. 11 lit. a din Legea nr. 213/1998), nu pot forma obiectul
unor garantii reale (gaj, ipoteca), sub sanctiunea nulitatii absolute a
actelor juridice avand ca obiect instrainarea sau grevarea cu o sarcina
reala. In conditiile legii organice, bunurile proprietate publica pot fi date
in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice, pot fi
concesionate ori inchiriate si pot fi date in folosinta gratuita institutiilor
de utilitate publica;
Drept imprescriptibil
Bunurile apartinand domeniului public al statului si unitatilor
administrativ-teritoriale sunt imprescriptibile atat extinctiv, cat si
achizitiv. Din punct de vedere extinctiv, actiunea in revendicare a unui
bun poate fi exercitata oricand astfel ca ea nu se stinge. Din punct de
vedere achizitiv, actiunea in revendicare cu privire la un bun apartinand
domeniului public nu poate fi paralizata prin invocarea dobandirii dreptului
de proprietate asupra bunului prin uzucapiune. Astfel, conform art.
11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 213/1998, bunurile din proprietatea publica
nu pot fi dobandite de catre alte persoane prin uzucapiune sau prin
efectul posesiei de buna - credinta asupra bunurilor imobile.
Drept insesizabil
Bunurile proprietate publica nu pot fi urmarite de creditorii
proprietarului lor sau de creditorii celor carora le-au fost date in administrare
sau cu orice titlu. Urmarirea silita a bunurilor din domeniul
public al statului nu e posibila, intrucat statul este prezumat a fi mereu
solvabil.
Subiectele dreptului de proprietate publica
Subiectele dreptului de proprietate publica sunt:
1. statul, pentru bunurile din domeniul public de interes national ;
2. unitatile administrativ-teritoriale, pentru bunurile din domeniul
public de interes local.
Obiectul dreptului de proprietate publica
Constitutia Romaniei enumera cu caracter general bunurile
proprietate publica ce alcatuiesc obiectul dreptului de proprietate
publica. Sfera de cuprindere a acestor bunuri este stabilita in art. 136 (3)
care prevede ca : "Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul
aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national,
plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale
platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica,
fac obiectul exclusiv al proprietatii publice".
Legea nr. 213/1998 prevede ca domeniul public e alcatuit din
bunurile prevazute in art. 136 alin. 3 din Constitutie si cele stabilite prin
anexa ce face parte integranta din lege.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 238/2004, legea petrolului41,
resursele de petrol situate in subsolul tarii si al platoului continental
romanesc al Marii Negre, delimitat conform principiilor dreptului
international si conventiilor internationale la care Romania este parte,
fac obiectul exclusiv al proprietatii publice si apartin statului roman.
Criteriile42 in baza carora sunt incluse in domeniul public anumite
bunuri sunt:
Declaratia legii - fac parte din domeniul public bunurile expres
enumerate in acest sens de lege;
Natura bunurilor - intra in domeniul public acele bunuri care
sunt de uz sau de interes public;
Afectatiunea bunurilor - intra in alcatuirea domeniului public
acele bunuri ce sunt destinate uzului sau interesului public. Sunt bunuri
de uz public acele bunuri care prin natura lor sunt de folosinta generala
(parcuri publice, drumuri publice, piete publice); de interes public sunt
acele bunuri ce intereseaza toti membri societatii, chiar daca nu au acces
nemijlocit la folosinta acestor bunuri (scolile, spitalele, muzeele, etc. )
Statul sau unitatile administrativ - teritoriale exercita posesia,
folosinta si dispozitia asupra bunurilor care alcatuiesc domeniul public,
in limitele si in conditiile legii.
41 Publicata in "Monitorul Oficial al Romaniei" nr. 535/15.06.2004
42 Ioan Adam, Proprietatea publica si privata asupra imobilelor in
Romania, Editura All Beck, Bucuresti, 2000, p. 110-112
Domeniul public poate fi caracterizat ca fiind acel domeniu din
care fac parte bunurile proprietate publica ce apartin statului si unitatilor
administrativ-teritoriale sau totalitatea bunurilor ce formeaza obiectul
dreptului de proprietate publica43.
Bunurile ce formeaza obiectul dreptului de proprietate publica
alcatuiesc domeniul public si se numesc bunurile domeniale, spre
deosebire de celelalte bunuri ce apartin particularilor - persoane fizice
sau juridice - altele decat statul si unitatile administrativ-teritoriale si
care formeaza circuitul civil.
Notiunea de domeniu public nu se confunda cu cea de proprietate
publica, deoarece domeniul public este o totalitate de bunuri ce
formeaza obiectul proprietatii publice, in timp ce proprietatea publica
este o institutie juridica ce are titulari strict determinati prin norma
constitutionala. Sfera titularilor dreptului de proprietate publica este
stabilita prin Constitutie, in timp ce sfera obiectului proprietatii publice
este inceputa in Constitutie si completata prin Legea nr. 213/1998.
Regimul juridic al domeniului public este dominat de principiul ca
bunurile apartinand domeniului public nu pot fi sustrase de la
afectatiunea lor normala pentru ca aceste bunuri sunt considerate
inalienabile, imprescriptibile si insesizabile.
Alaturi de domeniul public, statul si unitatile administrative detin
si bunuri care fac parte din domeniul privat. Din domeniul privat fac
parte bunurile care nu apartin domeniului public, adica acele bunuri
mobile si imobile pe care statul si unitatile administrativ - teritoriale le
au ca orice persoana fizica sau juridica.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul
privat al statului sau al unitatilor administrativ - teritoriale si bunurile
dobandite de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca
au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil, cu
respectarea Constitutiei, a tratatelor la care Romania era parte si a
legilor in vigoare la data preluarii lor de catre stat. 44
43 Ioan Adam, Drept civil. Drepturile reale, p. 87
44 Curtea Constitutionala prin decizia nr. 136/21.1.0. 1998, publicata in
"Monitorul Oficial al Romaniei" nr. 448/24. 11.1.998, a statuat ca art. 6 din
Legea nr. 213/1998 este constitutional.
In concluzie, proprietatea publica poate fi de domeniu public ori
de domeniu privat, respectiv celelalte bunuri care sunt obiect al
proprietatii publice. 45
Modurile de dobandire a dreptului de proprietate publica
Potrivit art. 7 din Legea nr. 213/1998, modurile de dobandire a
dreptului de proprietate publica sunt urmatoarele:
a) pe cale naturala
b) prin achizitii publice efectuate in conditiile legii
c) prin expropriere pentru cauza de utilitate publica
d) prin acte de donatii/ legate acceptate de Guvern /consiliu
judetean/local, daca bunul in cauza intra in domeniul public;
e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau
unitatilor administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora pentru
cauza de utilitate publica.
Actele administrative de trecere a unui bun in domeniu public
sunt supuse controlului institutiilor de contencios administrativ atunci
cand se apreciaza ca masura luata este ilegala in sensul ca bunul
respectiv nu indeplinea conditia utilitatii publice ceruta de lege. Un
astfel de control vizeaza in primul rand daca un astfel de bun poate fi
afectat uzului sau interesului public, adica daca bunul respectiv este de
utilitate publica.
Regimul juridic al dreptului de proprietate publica
Art. 5 din Legea 213/1998 prevede ca regimul juridic al dreptului
de proprietate publica e reglementat prin aceasta lege, daca prin legi
speciale nu se dispune altfel; aceasta lege cuprinde sediul materiei in
ceea ce priveste exercitarea dreptului de proprietate publica; regula de
baza ce guverneaza regimul juridic al dreptului de proprietate publica e
45 Ion P. Filipescu, Domeniul public si privat al statului si al unitatilor
administrativ - teritoriale, in "Dreptul" nr. 5-6/1994, p. 75
46 Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 30/2006 privind functia de
verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a
contractelor de achizitie publica, publicata in "Monitorul Oficial al Romaniei"
nr. 365726.04.2006
ca exercitarea acestui drept sa nu fie dispusa prin legi speciale. In
situatia in care prin legi speciale nu se stabileste un regim juridic
derogator se aplica prevederile legii organice in ceea ce priveste regimul
juridic.
Exercitarea dreptului de proprietate publica
Titularii dreptului de proprietate publica sunt statul si unitatile
administrativ-teritoriale, ca subiecte de drept public, investite cu
prerogative de putere. 47
Exercitarea dreptului de proprietate publica revine, potrivit
dispozitiilor legale, organelor centrale ale puterii executive - Guvern,
ministere, alte autoritati centrale - pentru bunurile din domeniul public
national si autoritatilor locale, pentru bunurile din domeniul public de
interes local; autoritati care infaptuiesc administrarea generala a
domeniului public. 48
Bunurile proprietate publica pot fi date in administrare,
concesionate, inchiriate sau date in folosinta gratuita.
4.6.7.1. Dreptul de administrare
Potrivit art. 136 alin. 4 din Constitutie, in conditiile legii organice
bunurile proprietate publica pot fi date in administrarea regiilor
autonome ori institutiilor publice, iar conform art. 12 din Legea
nr. 213/1998, bunurile din domeniul public pot fi date, dupa caz, in
administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autoritatilor
administratiei publice centrale si locale, a altor institutii publice de
interes national, judetean sau local.
Titularii dreptului de administrare sunt:
regiile autonome;
prefecturile;
autoritatile publice centrale si locale cu personalitate juridica
(ministere, consilii judetene, consilii locale);
institutiile publice de interes national, judetean sau local.
47 Corneliu Birsan, Maria Gaita, Mona Maria Pivniceru, op. cit., p. 55
48 Liviu Pop, op. cit., p. 77
Legea nr. 213/1998 dispune ca darea in administrare se realizeaza,
dupa caz, prin hotarare a Guvernului, prin hotararea consiliului
judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, sau
prin hotararea consiliului local.49
Titularul dreptului de administrare poate sa posede, sa foloseasca
bunul si sa dispuna de acesta, in conditiile actului prin care i-a fost dat
bunul in administrare.
Dreptul de administrare va putea fi revocat numai daca titularul
sau nu-si exercita drepturile si nu-si executa obligatiile nascute din actul
de transmitere.
In litigiile privitoare la dreptul de administrare, in instanta titularul
acestui drept va sta in nume propriu.
In litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului,
titularul dreptului de administrare are obligatia sa arate instantei cine
este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de
procedura civila.50 Titularul dreptului de administrare raspunde, in
conditiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neindeplinirii
acestei obligatii, iar neindeplinirea acestei obligatii poate atrage
revocarea dreptului de administrare.
In aceste litigii, statul este reprezentat de Ministerul Finantelor
Publice, iar unitatile administrativ - teritoriale, de catre consiliile
judetene, de Consiliul General al Municipiului Bucuresti sau de
consiliile locale, care dau mandat scris, in fiecare caz, presedintelui
consiliului judetean sau primarului, iar acesta poate desemna un alt
functionar sau un avocat care sa-l reprezinte in fata instantei.
Dreptul de administrare este un drept real, constituit pe temeiul
proprietatii publice. 51
Sub aspectul caracterelor juridice, dreptul de administrare are
aceleasi caractere ca si dreptul de proprietate public, respectiv este un
drept inalienabil, imprescriptibil si insesizabil.
49 Eugen Popa, Regimul juridic al dreptului de administrare asupra
bunurilor ce fac parte din domeniul public, in "Dreptul" nr. 3/2000, p. 90-93
50 Aratarea titularului dreptului este reglementata in art. 64 - 66 Cod
procedura civila
51 Eugen Chelaru, op. cit., p. 49; Corneliu Birsan, op. cit., p. 107; Liviu
Pop, op. cit., p. 82
Dreptul de administrare nu confera titularului sau dispozitia
juridica asupra bunului, dar acesta are, in conditiile legii, un drept de
dispozitie materiala. 52
4.6.7.2. Dreptul de concesiune
Cadrul juridic general al concesionarii este reglementat prin
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul
contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica53 care a fost
adoptata avand in vedere necesitatea si urgenta compatibilizarii depline
a legislatiei nationale in domeniul concesiunilor cu reglementarile si
practica comunitara, recomandarea Comisiei Europene de abrogare
expresa a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, cu
modificarile si completarile ulterioare.
Potrivit art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 54/2006, contractul de
concesiune este acel contract incheiat in forma scrisa prin care o
autoritate publica, denumita concedent, transmite, pe o perioada
determinata, unei persoane, denumite concesionar, care actioneaza pe
riscul si raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun
proprietate publica in schimbul unei redevente.
Fac obiectul contractului de concesiune bunurile care sunt proprietate
publica a statului sau a unitatilor administrativ - teritoriale, potrivit
Constitutiei si reglementarilor legale privind proprietatea publica.
Au calitatea de concedent, in numele statului, judetului, orasului
sau comunei:
- ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei
publice centrale, pentru bunurile proprietate publica a statului;
- consiliile judetene, consiliile locale, Consiliul General al
Municipiului Bucuresti sau institutiile publice de interes local, pentru
bunurile proprietate publica a judetului, orasului sau comunei.
Calitatea de concesionar o poate avea orice persoana fizica sau
juridica, romana ori straina.
Conform art. 7 din O.U.G. nr. 54/2006, contractul de concesiune
se incheie in conformitate cu legea romana, indiferent de nationalitatea
52 Ion Dogaru, Sevastian Cercel, op. cit., p. 95
53 Publicata in "Monitorul Oficial al Romaniei" nr. 569 din 30 iunie 2006
sau de cetatenia concesionarului, pentru o perioada care nu va putea
depasi 49 de ani, incepand de la data semnarii lui.
Durata concesiunii se stabileste de catre concedent pe baza
studiului de oportunitate si poate fi prelungit pentru o perioada egala cu
cel mult jumatate din durata sa initiala, prin simplul acord de vointa al
partilor.
Art. 13 din O.U.G. nr. 54/2006 stabileste ca principiile care stau
la baza atribuirii contractelor de concesiune sunt:
a) transparenta - punerea la dispozitia tuturor celor interesati a
informatiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea
contractului de concesiune;
b) tratamentul egal - aplicarea, intr-o maniera nediscriminatorie,
de catre autoritatea publica, a criteriilor de atribuire a contractului de
concesiune;
c) proportionalitatea - presupune ca orice masura stabilita de
autoritatea publica trebuie sa fie necesara si corespunzatoare naturii
contractului;
d) nediscriminarea - aplicarea de catre autoritatea publica a
acelorasi reguli, indiferent de nationalitatea participantilor la procedura
de atribuire a contractului de concesiune, cu respectarea conditiilor
prevazute in acordurile si conventiile la care Romania este parte;
e) libera concurenta - asigurarea de catre autoritatea publica a
conditiilor pentru ca orice participant la procedura de atribuire sa aiba
dreptul de a deveni concesionar in conditiile legii, ale conventiilor si
acordurilor internationale la care Romania este parte.
Procedurile de atribuire a contractului de concesiune sunt
urmatoarele, conform art. 14 din O.U.G. nr. 54/2006:
a) licitatia - procedura la care orice persoana fizica sau juridica
interesata are dreptul de a depune oferta:
b) negocierea directa - procedura prin care concedentul negociaza
clauzele contractuale, inclusiv redeventa, cu unul sau mai multi
participanti la procedura de atribuire a contractului de concesiune.
De regula, concedentul are obligatia de a atribui contractul de
concesiune prin aplicarea procedurii licitatiei.
Solutionarea litigiilor aparute in legatura cu atribuirea, incheierea,
executarea, modificarea si incetarea contractului de concesiune se
realizeaza potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004, cu modificarile ulterioare.
Actiunea in justitie se introduce la sectia de contencios administrativ
a tribunalului in a carui jurisdictie se afla sediul concedentului.
Impotriva hotararii tribunalului se poate declara recurs la sectia de
contencios administrativ a curtii de apel, conform prevederilor legale.
4.6.7.3. Inchirierea bunurilor proprietate publica
Inchirierea bunurilor proprietate publica se face in conditiile
reglementate in art. 136 alin. 4 din Constitutie si art. 125 din Legea
nr. 215/200154.
Inchirierea bunurilor proprietate publica a statului sau a unitatilor
administrativ - teritoriale se aproba, dupa caz, prin hotarare a Guvernului,
a consiliului judetean, a Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau
a consiliului local, iar contractul de inchiriere cuprinde clauze de natura sa
asigure exploatarea bunului inchiriat, potrivit specificului acestuia.
Contractul de inchiriere se poate incheia de titularul dreptului de
proprietate sau de administrare cu orice persoana fizica sau juridica,
romana sau straina.
Inchirierea bunurilor proprietate publica se face prin licitatie
publica, iar sumele incasate din inchiriere se fac venit la bugetul de stat
sau bugetele locale.
In cazul in care contractul de inchiriere este incheiat de catre
titularul dreptului de administrare, acesta va avea dreptul sa incaseze din
chirie o cota - parte intre 20 - 50%, stabilita, dupa caz, prin hotarare a
Guvernului, a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, a
consiliului judetean, a Consiliului General al municipiului Bucuresti sau
a consiliului local prin care s-a aprobat inchirierea.
4.6.7.4. Darea in folosinta gratuita
Dreptul real de folosinta gratuita a bunurilor proprietate publica
este consacrat legislativ in art. 136 alin. 4 din Constitutie si art. 126 din
Legea nr. 215/2001.
54 Legea nr. 215/2001, legea administratiei publice locale, publicata in
"Monitorul Oficial" al Romaniei nr. 204/23. 04. 2001
In conformitate cu dispozitiile legale, statul si unitatile administrativ
- teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, in folosinta gratuita,
pe termen limitat, persoanelor juridice fara scop lucrativ, care desfasoara
activitate de binefacere sau de utilitate publica, ori serviciilor
publice.
Ingradirile dreptului de proprietate
Desi drept absolut, dreptul de proprietate poate fi exercitat in
anumite limite legale.
Potrivit art. 44 alin. 1 din Constitutia Romaniei "dreptul de
proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate.
Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", iar in alin.
2 se prevede ca " proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod
egal de lege, indiferent de titular. "
Limitele legale in care poate fi exercitat dreptul de proprietate
rezulta si din dispozitiile Codului Civil:
- art. 480 Cod civil, prevede ca atributele dreptului de proprietate
sunt recunoscute "in limitele prevazute de lege";
- art. 475 alin.1 Cod civil, stabileste principiul ca "oricine poate
dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificarile stabilite de
lege";
- art. 480 Cod civil, prevede ca dreptul de proprietate se exercita
"in limitele determinate de lege".
Mentionam, cu titlu de exemplu, limitari care privesc exercitiul
atributului dispozitiei juridice asupra bunurilor proprietatea unor
subiecte de drept. In aceasta categorie sunt incluse bunurile declarate de
lege ca fiind inalienabile, definitiv sau temporar sau alienabile in
conditii restrictive.
Cu privire la situatia juridica a unor imobile cu destinatia de
locuinta, o inalienabilitate temporara a fost instituita prin art. 12 din
Decretul - Lege nr. 61/1991 privind vanzarea de locuinte construite din
fondurile statului catre populatie, care a prevazut ca locuintele
cumparate din fondul locativ de stat, cu credit de la Casa de Economii si
Consemnatiuni, nu pot fi instrainate decat cu autorizarea prealabila a
unitatii creditoare.
O dispozitie similara se regaseste si in art. 15 din Legea nr.
85/1992, in sensul ca pana la achitarea integrala a pretului, locuinta
cumparata in conditiile acestei legi nu poate fi instrainata fara
autorizarea prealabila a unitatii vanzatoare.
Potrivit art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995, locuintele dobandite
de chiriasii titulari de contracte de inchiriere pentru apartamentele care
nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora,
nu pot fi instrainate timp de 10 ani de la data cumpararii.
Ulterior, prin Legea nr. 10/2001 s-a mentinut interdictia de
instrainare prevazuta de Legea nr. 112/1995, dar s-a prevazut dreptul chiriasilor
carora li s-au vandut apartamentele in care locuiau sa le instraineze sub
orice forma inainte de implinirea termenului de 10 ani de la data
cumpararii, dar numai persoanei indreptatite, fost proprietar al locuintei.
Legea nr. 10/2001 a fost modificata prin Legea nr. 247/2005, prin
care s-a mai instituit o interdictie de vanzare a imobilelor ce intra sub
incidenta acestei legi.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 48 alin. 2 din Legea nr. 10/2001,
sub sanctiunea nulitatii absolute, este interzisa vanzarea in orice mod a
imobilelor dobandite in baza Legii nr. 112/1995, cu modificarile si
completarile ulterioare, pana la solutionarea definitiva si irevocabila a
actiunilor formulate de persoanele indreptatite, fosti proprietari sau,
dupa caz, mostenitori ai acestora.
Concluzionam ca toate aceste interdictii de instrainare reprezinta
cazuri de inalienabilitate legala, temporara, partiala si speciala, avand in
vedere trasaturile juridice ale dreptului de proprietate privata, precum si
faptul ca exercitiul acestui drept nu poate fi restrans decat prin lege.
Ingradirile sau restrictiile dreptului de proprietate sunt stabilite
prin lege, prin conventia partilor sau pe cale judecatoreasca.
Ingradirile legale
Ingradirile legale pot fi de interes public si de interes privat.
Ingradirile legale de interes public sunt: ingradirile de interes
edilitar si de estetica
sanatate publica; ingradiri in interes cultural, istoric si arhitectonic;
ingradiri in interes economic general sau interes fiscal; ingradiri in
interes de aparare a tarii, ingradirile proprietatii in zona de frontiera;
servitutile aeronautice, precum si ingradirile care rezulta din regimul
juridic al padurilor, al apelor, al construirii drumurilor, privind cararea pe
marginea apelor navigabile; ingradiri privind unele bunuri mobile:
medicamente si substante toxice, stupefiantele, armele si munitiile,
bunurile din fondul arhivistic, bunurile din patrimoniul national-cultural.
Ingradirile legale de interes privat decurg din raportul de
vecinatate. Codul civil le numeste servituti naturale si servituti legale.
Servitutile naturale sunt: obligatia de granituire; obligatia de a contribui
la ingradirea proprietatii; ingradirea referitoare la scurgerea apelor;
ingradirea referitoare la izvoare. Servitutile legale sunt: servitutea de
trecere pe locul vecin; servitutea de vedere pe proprietatea vecinului;
ingradirea referitoare la plantatii si constructii; servitutea de picatura a
stresinilor; servitutea zidului, gardului si santului comun.
Ingradirile conventionale
Ingradirile conventionale sunt cele care isi au izvorul in conventia
partilor, ceea ce inseamna ca titularul dreptului de proprietate are posibilitatea
de a-si ingradi exercitarea acestui drept pe cale conventionala.
Astfel de ingradiri pot sa apara, de exemplu, in cazul unui contract
de donatie, cand donatorul isi rezerva un drept de uzufruct asupra
bunului donat si stipuleaza inalienabilitatea temporara a bunului pentru
ca acesta sa nu iasa din patrimoniul donatarului si donatorul sa nu fie
nevoit sa intre in raporturi juridice cu alte persoane.
Ingradirile judecatoresti
Ingradirile pe cale judecatoreasca sunt acele ingradiri pe care le
hotaraste instanta de judecata, ele rezultand din raporturile de vecinatate.
Din raporturile de vecinatate rezulta indatorirea titularului
dreptului de proprietate de a-si exercita dreptul astfel incat sa nu aduca
atingere drepturilor celorlalti titulari ai dreptului de proprietate.55
Atat Codul civil cat si Constitutia cuprind dispozitii care obliga la
asigurarea bunei vecinatati. Astfel, in art. 44 alin. 7 din Constitutie se
prevede ca dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind
protectia mediului si la asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea
celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
55 Cristian Jora,
|
