DREPTURILE COPILULUI IN ROMANIA
Copilul in viziunea crestina este fructul dragostei, este tot un om la o scara mai mica, care are o suma de drepturi.
Familia este binecuvantata de Dumnezeu in momentul in care apar copiii, iar indatorirea parintilor este aceea de asigura educatia, cresterea si instruirea acestora conform Constitutiei Romaniei ( art 48 alin 1 ).
Din pacate a fost nevoie sa fie incluse in Codul Penal si articole care pedepsesc nerespectarea angajamentelor contractate prin casatorie: biga-mia: "Incheierea unei noi casatorii de catre o persoana casatorita, se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani; persoana necasatorita care se casatoreste cu o persoana pe care o stie casatorita, se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani " (articolul 303, alin 1 si 2 ), adulterul: " fapta persoanei casatorite de a avea relatii sexuale afara de casatorie se pedepseste cu inchisoare de la o luna al 6 luni sau cu amenda "[2] ( articolul 304, alin 1), la plangerea prealabila a sotului nevinovat.
Si Biserica incrimineaza aceste nerespectari ale angajamentelor luate prin Taina Casatoriei. Iata ea situeaza acest juramant la treapta de taina, si pe cei ce il incalca ii considera pacatosi: " Sotia cuiva a comis adulter, sau daca cineva comite adulter, se cuvine ca acela la 7 ani sa dobandeasca cele savarsite potrivit treptelor care duc acolo " (Canonul 20 Sinodul Ancira).
Copiii si tinerii, viitorii barbati ai Romaniei se bucura de asemenea de drepturi acordate acestora de catre Constitutia Romaniei prin articolul 49, care stipuleaza dreptul de a avea un regim special de protectie si asistenta; Statul acorda alocatii pentru copii, pentru ingrijirea copilului bolnav sau cu handicap; minorii sub varsta de 15 ani nu pot fi angajati ca salariati; exploatarea minorilor, folosirea lor in activitati care le-ar dauna sanatatii, moralitatii si le-ar primejdui viata, sunt interzise.
Conform Codului Familiei, in Romania Statul sprijina familia, adoptand masuri economice si sociale in vederea dezvoltarii si consolidarii acesteia. Prin articolul 1 Statul Roman apara interesele mamei si ale copilului, manifestand o atentie sporita in vederea cresterii si educarii tinerei genera-tii. Privind relatiile dintre cei doi soti, barbatul si femeia au drepturi egale exercitate de copiii; drepturile parintesti trebuie sa se exercite numai in interesul copiilor.
Copilul are dreptul conform Constitutiei Romaniei la viata si integritate fizica si psihica (articolul 22, colaborat cu articolul 6 din Conventia Drepturilor Copilului din 1989), prin care se recunoaste dreptul la viata a copilului.
Conventia
ONU cu privire
Printr-o astfel de formulare Conventia garanteaza dreptul funda-mental la viata, evidentiat ca un principiu universal al Drepturilor omului de toate instrumentele legislative, internationale si impune cerinta ca supravietuirea si dezvoltarea sa se realizeze la un nivel maxim posibil.
Conceptul de supravietuire si dezvoltare la un nivel maxim posibil este crucial pentru implementarea Conventiei. De altfel, in tot continutul Conventiei regasim, dezvoltarea ca un concept holistic vizand toate caracteristicele psiho-socio-fizice ale copilului. Multe articole din Conventie fac referire in mod specific la scopul dezvoltarii copilului , iar altele mentioneaza rolul esential al parintilor si al statului in dezvoltarea copilului.
Protectia impotriva oricaror forme de violenta, si exploatare este vitala pentru supravietuire si dezvoltare, toate situatiile in care sunt implicati copiii sunt analizate de perspectiva supravietuirii si dezvoltarii. Comitetul Drepturilor Copilului face, in mod explicit, trimiteri catre situatii particulare cum ar fi mortalitatea si morbiditatea infantila, pruncuciderea, suicidul, pedeapsa capitala aplicata copiilor, implicarea in conflicte armate, legalizarea avorturilor, graviditatea in cazul fetelor mai mici de 18 ani.
Conventia ONU cu privire
Biserica pedepseste femeile si pe cei care ajuta la
infaptuirea avortului prin Canonul 91 de
Codul Penal prin articolul 185 incrimineaza provocarea ilegala a avortului: ,, Intreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, savarsita in vreuna dintre urmatoarele imprejurari:
a) in afara institutiilor medicale sau cabinetelor medicale in acest scop;
b) de catre o persoana care nu are calitatea de medic de specialitate ;
c) daca varsta sarcinii a depasit 14 saptamani se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani;
Intreruperea cursului sarcinii, savarsita in orice conditii, fara consimtamantul femeii insarcinate, se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi. Daca prin faptele prevazute s-a cauzat femeii insarcinate vreo vatamare corporala grava, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi, iar daca fapta a avut ca urmare moartea femeii insarcinate, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi " .
Comitetul Drepturilor Copilului considera participarea , un principiu fundamental, relevant pentru toate situatiile descrise de Conventie. Comitetul a insistat asupra recunoasterii copilului ca un subiect activ al drepturilor ce-i sunt recunoscute.
Articolul 12, impreuna cu articolul 13 confera dreptul la exprimare, articolul 14 se refera la libertatea de gandire, constiinta si religie iar articolul 15 la libertatea de asociere, acestea accentueaza statutul copilului de purtator al tuturor drepturilor fundamentale, avand propriile sale opinii si sentimente.
Articolul 12 nu precizeaza o varsta minima de la care sa se poata pe deplin exercita dreptul la libera exprimare. In plus nu sunt delimitate nici domeniile in care copilul se poate exprima liber.
Practic nu exista un mediu posibil de existenta si dezvoltare asupra caruia copilul sa nu poata formula opinii personale. Afirmarea principiului participarii nu implica obligatia copilului de a exprima o opinie.
Comitetul Drepturilor Copilului a impus ca toate principiile prevazute mai sus (non discriminarea, interesul superior al copilului, supravietuirea si dezvoltarea si participarea) sa se regaseasca incorporate in legislatia Nationala a Statelor Parti.
Ratificarea Conventiei ONU cu privire
Procesul de reforma si-a propus inca de la inceput, chiar daca in practica acest scop nu a fost intotdeauna pe deplin realizat, sa impuna interesul superior al copilului, nediscriminatoriu, pentru a asigura supravietuirea si dezvoltarea la nivel maxim posibil, in conditiile unei participari depline a copiilor.
Prin Hotararea de Guvern nr. 972 /
Programul definit prin planul national are in vedere punerea in aplicare a urmatoarelor directii de actiune:
1. In domeniul drepturilor copilului, aplicarea recomandarilor Comitetului Drepturilor Copilului si monitorizarea respectarii drepturilor copilului in Romania;
2. In domeniul asigurarii sanatatii copilului, ameliorarea asistentei medicale a mamei, a copilului si a adolescentului precum si reconsiderarea sistemului de ingrijire acordata copilului;
3. Cresterea si dezvoltarea copilului ;
4. Educatia copilului ;
5. Sprijinirea familiei, ca mediu privilegiat pentru dezvoltarea copil 454e45e ului;
6. Protectia copiilor aflati in dificultate si a celor cu deficiente;
7. Protectia juridica a minorilor si prevenirea delincventei juvenile;
8. Sporirea rolului femeilor in imbunatatirea conditiilor de viata ale copiilor;
9. Imbunatatirea cadrului legislativ si normativ;
Prin nastere copilul dobandeste drepturi nu doar de natura sociala, ci si de natura juridica. Primul din aceasta categorie, este cel la o identitate
(articolul 6 din Constitutie), apoi la o cetatenie: " Cetatenia romana se dobandeste, se pastreaza sau se pierde in conditiile prevazute de legea organica. Cetatenia romana nu poate fi retrasa aceluia care a dobandit-o prin nastere "[7]. (articolul 5 din Constitutia Romaniei, articolul 7 din Conventia Drepturilor Copilului). Si minoritatile se bucura de acelasi tratament, in aceasta privinta: "Statul recunoaste si garanteaza persoanelor apartinand minoritatilor nationale dreptul la pastrarea, la dezvoltarea si la exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase.
Masurile de protectie luate de stat pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii apartinand minoritatilor nationale, trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate si nediscriminare in raport cu ceilalti cetateni romani "[8]. ( articolul 6 din Constitutie ).
Biserica priveste botezul ca o cetatenie spirituala, aceasta Sfanta Taina este savarsita de catre episcop sau preot numai daca se face prezenta unui certificat de nastere eliberat de autoritatea statului. Canoanele Bisericii Ortodoxe combate invatatura gresita despre botez, precizandu-se ca botezul este un act individual care presupune marturisirea personala a credintei ca act liber de vointa: ,, Femeia gravida trebuie sa se lumineze ( boteze), cand va vrea; ca-ci ceea ce naste nu este partasa intru aceasta cu cel nascut, pentru ca sa se arate vointa proprie a fiecaruia la marturisire " .
Este ingrijorator faptul ca datorita unor cauze multiple, abandonarea copilului in maternitati sau in afara acestora, fara declararea nasterii copilului, a determinat o crestere ingrijoratoare a numarului de copii fara acte de identitate. Asistentii sociali implicati in rezolvarea problemelor referitoare la copii fara adapost, se confrunta frecvent cu situatii in care copiii nu au acte de identitate, iar acest fapt ingreuneaza considerabil rezolvarea potrivita a cazurilor lor. Lipsa actelor de identitate face imposibila declansarea procedurii declararii abandonului si identificarea unei alternative de ocrotire a copilului intr-un mediu de tip familial. Copilului i se rezerva doua variate de existenta: continuarea institutio-nalizarii sau viata in strada. Pentru evitarea situatiilor in care copilul nu are acte de identitate prin Legea privind actele de stare civila nr.119/1996, medicii sunt obligati sa inceapa procesul de inregistrare a nasterilor asistate de ei.
Prin urmare, numarul copiilor fara acte e identitate a scazut.
Codul Penal Roman incrimineaza aceste rele tratamente savarsite contra copilului: "Parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor, expunerea copilului la suferinte fizice si morale, neindeplinirea cu rea credinta a obligatiei de intretinere a copilului prevazuta de lege, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani, sau cu amenda " (articolul 305, paragraful 1, litera a ). Acelasi articol interpreteaza neplata pensiei alimentare la timp, ca fiind tot o nerespectare a dreptului copilului la intretinere si educatie, imposibila in cazul lipsei banilor necesari realizarii acestor necesitati ale lui: " Neplata cu rea-credinta timp de doua luni, a pensiei de intretinere pe cale judecatoreasca, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 3 ani, sau cu amenda " ( articolul 305 paragraful 1 litera c).
Un alt drept inviolabil al copilului este dreptul la exprimare, reflectat in Constitutie prin articolul 30, in care se exemplifica: " libertatea gandirii si a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public " ( articolul 30, alin 1Constitutie ). Cu alte cuvinte acest articol incurajeaza libera expresie, comunicarea si relatiile sociale, puterea creationala a omului, prin toate acestea devenind motorul societatii. Orice ingradire a acestor drepturi, nu este altceva decat o " crima " la adresa dezvoltarii culturale, spirituale si economice a societatii: " Cenzura de orice fel este interzisa " (art 30, alin 2 ); Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine "[13]: art 30, alin 6. Acest aliniat nu ingradeste libertatea de manifestare a gandurilor si sentimentelor, ci doar apara individul de acele exceptii nedorite, aparute dintr-o lipsa de neintelegere si nerespectare a articolului: defaimarea tarii, indemnul la razboi, ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, violenta publica, manifestari obscene, daunatoare bunelor moravuri., art 12, 13 din Conventie: "Statele parti vor garanta copilului capabil de discernamant, dreptul de a exprima liber opinia sa asupra oricarei probleme care il priveste, opiniile copilului fiind luate in considerare, avandu-se in vedere varsta si gradul sau de maturitate. Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a cauta, a primi si difuza informatii si idei de orice natura, fara sa tina seama de frontiere, sub forma orala, scrisa, tiparita sau artistica sau prin oricare alte mijloace, la alegerea copilului " .
In societatile totalitare, copilului i se neaga dreptul de a exprima opinii si de influenta, prin aceasta, deciziile care il privesc. Pentru a scuza acest comportament, se invoca principiul imaturitatii copilului. Ianinte de 1989, acest tratament era aplicat copiilor in diversele lor circumstante de elevi, membrii ai familiilor, membrii ai unor cluburi, participanti in diverse competitii. Este suficient doar sa ne amintim programele scolare, manualele, subiectele probelor de examinare. Familia purta intreaga responsabilitate a comportamentului copilului, iar copilul era privat de exercitiul evaluarii propriilor atitudini. Dupa 1989, copiii invata odata cu adultii sa-si formeze si sa-si exprime propriile opinii. Din pacate, exercitiile pe care le ofera programele de invatamant si modelele comportamentale din familii sunt foarte rare si nu intotdeauna de cea mai buna calitate. Daca in familie, in 72% din cazuri copiii sunt consultati deseori sau intotdeauna in vederea luarii unor decizii, in scoli acest lucru se intampla intr-o proportie de numai 39%. Familia are un cuvant greu de spus in ceea ce priveste grupul de prieteni pe care il are copilul.
Exprimarea opiniei copilului in familie depinde, intr-o masura covarsitoare, de mentalitatile existente in familie.
In cazul parintilor mai tineri este evidenta o receptivitate crescuta fata de opiniile si optiunile copiilor, comparativ cu situatia existenta cu cativa ani in urma. In institutiile de invatamant, lucrurile stau mult mai bine in teorie, decat in practica. Desi elevii au dreptul sa participe in mod reprezentativ, in consiliile scolare ale institutiilor de invatamant, ei pot prea putin sa influenteze deciziile finale.
In ciuda numeroaselor exemple de nerespectare a opiniei copilului, pu-tem aprecia ca, societatea romaneasca este din ce in ce mai favorabila participarii copiilor la viata sociala, economica, culturala si sportiva. In functie de oportunitatile locale, in unele localitati, copiii au infiintat Consilii Locale ale Copiilor, invatand astfel alaturi de adulti cum sa exerseze roluri si status-uri ale democratiei participative. Multe organizatii neguver-namentale si-au constituit grupuri de voluntari, cu varste sub 18 ani, care nu numai ca sprijina implementarea unor programe sociale sau educative, dar pot propune ei insisi programe pe care le apreciaza a fi in beneficiul comunitatii. De asemenea, manierea de organizare si desfasurare a diverse-lor seminarii si conferinte, in domeniul protectiei copilului, a fost revizuita in acord cu principiile participative promovate de Conventia O.N.U. Copiii isi exprima propriile opinii atat in faza de pregatire a manifestarilor, cat si pe parcursul acestora in ateliere de lucru.
In perioada analizata a crescut considerabil numarul publicatiilor realizate de copii si destinate copiilor. Copiii invata ca munca lor are valoare si ca exprimarea unei opinii nu este numai un drept, ci este, in acelasi timp o importanta responsabilitate.
Copilul nu are doar posibilitatea exprimarii libere a gandurilor si a nevoilor sale, ci si libertatea constiintei, vegheata de articolul 29 din Constitutie: "Libertatea gandurilor si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religi-oase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie, ori sa adere la o credinta religioasa, contrara convingerilor sale; Libertatea constiintei este garantata, ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si respect reciproc " ( alin 1 si 2, art 14 din Conventie ). Acest articol specifica in mod clar ca, libertatea de constiinta, fie religioasa sau de alta natura, se respecta si nu se incalca, parintii avand dreptul de asigura copilului educatia potrivit propriilor convingeri, pana ce acesta este suficient de capabil sa-si aleaga propriile optiuni.
Adesea s-au intalnit cazuri de incalcare a acestui drept, multe din ele la adresa libertatii religioase, fapt pentru care Codul Penal a introdus intre infractiunile pedepsite de el si una pentru aceasta nerespectare a articolului 29: " In cazul in care se impiedica dreptul libertatii de exercitare a vreunui cult religios organizat ce functioneaza potrivit legii, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 6 luni sau cu amenda " .
Un drept important al copilului este si cel la educatie si invatatura. Educatia este veriga principala a unei societati si stat puternic, pentru ca un membru bine educat si format, poate asigura propasirea corecta si de durata a societatii si statului respectiv. Familia este cea care inaugureaza acest drept al copilului, fiind prima are in grija acest drept si care il ajuta pe copil sa si-l exercite: " parintii sunt datori sa ingrijeasca de persoana copilului. Ei sunt obligati printre altele sa ofere o educatie aleasa, asigurandu-i invatatura si pregatirea profesionala potrivit cu insusirile lui " ( art 101 din Codul Familiei 9. Cel care continua actiunea familiei este Statul, care prin institutiile sale create in acest scop (scolile) si prin programele sale de invatamant, creeaza cadrul adecvat materializarii acestui drept al copilului: "dreptul la invatatura este asigurat in invatamantul general obligatoriu, in invatamantul liceal si cel profesional, prin invatamantul superior, precum si prin alte forme de instructie si perfectionare; invatamantul de toate gradele se desfasoara in limba romana. In conditiile legii invatamantul se poate desfasura si intr-o limba de circulatie internationala "[18] ( art 32, alin 1 si 2 din Constitutie, art 17 din Conventie). Iata ca Statul inlesneste educatia si invatarea si intr-o limba diferita de cea oficiala a sa, venind astfel in sprijinul copilului, pentru ai acorda acestuia mai multe sanse de reusita. De acest drept se bucura nu doar populatia majoritara, ci si cea minoritara: "dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a invata limba lor materna si dreptul de a putea fi instruite in aceasta limba, sunt garantate "[19] ( art 32, alin 3 ).
Si in cazul copiilor si tinerilor ce apartin unor familii cu situatii mate-riale precare, Statul ofera sprijin in vederea sustinerii educatiei acestora: burse sociale, de continuare a studiilor (art 32, alin 4).
Analiza sistemului educativ in Romania a trezit intotdeauna numeroase controverse. Acestea sunt determinate de serie de dificultati cu care se confrunta, atat guvernatii in incercarile lor de reforma a sistemului, cat si copiii, profesorii si parintii, actori si subiecti in cadrul sistemului educativ din Romania. Sunt foarte interesante incercarile unei abordari de tip comparativ intre sistemul de invatamant anterior anului 1989 si actualul sistem de invatamant. Comparatiile ce urmeaza, fara a avea pretentia exhaustivitatii, vizeaza patru paliere: valori descrise de idealul educational al societatii, sistemul de invatamant in cifre absolute, sistemul de invatamant in termeni calitativi, rezultatele sistemului de invatamant.
Inainte de 1989, la nivelul valorilor, s-au observat o centrare pe social, pe valorile de grup si o desconsiderare a celor individuali.
Nevoile reale ale copiilor si tinerilor au fost sistematic desconsiderate, acest lucru putand fi observat, atat la nivelul organizarii sistemului de invatamant, cat si la nivelul planului de invatamant, a programelor scolare, a curriculumului, a manualelor si a metodelor de invatare promovate. In acelasi timp, asistam in ultimii ani ai sistemului comunist la o politizare excesiva a curriculumului scolar, chiar de la varste foarte mici. Drepturile omului, chiar daca erau prezentate sumar, nu se regaseau in continutul stiintific al diferitelor discipline scolare, cu atat mai putin ele nu apareau ca exercitiu, in practica. In anii care au urmat lui 1989, eforturile de reforma s-au aflat, cel putin teoretic, sub semnul unui nou ideal educational, acela al personalitatii dezvoltate armonios, pana la nivelul maxim al capacitatilor si aptitudinilor individuale, care se integreaza activ si creator in societatea din care face parte. Schimbarea de ideal a determinat inceputul unui proces de schimbare a mentalitatilor din interiorul scolii si din afara ei.
Ritmurile de desfasurare ale procesului de schimbare au fost
diferite si putem aprecia ca, doar anul
Un fenomen relativ nou cu care se confrunta scolile in Romania, in special liceele, este folosirea ca loc de plasare a drogurilor catre consuma-torii elevi. Se impune deci sa se acorde o atentie mai mare programelor educative scolare destinate sa reduca numarul consumatorilor de alcool, tutun si alte droguri. Acest demers ar fi in consens cu art 33 din Conventie care stipuleaza: "statele parti vor lua masuri corespunzatoare, inclusiv masuri legislative, administrative, sociale si educative pentru a proteja copiii contra folosirii ilicite a stupefiantelor si a substantelor psihotrope.si pentru a impiedica utilizarea copiilor pentru productia si traficul ilicit al acestor substante " .
Conditiile socio-politice ale unificarii europene impun articularea si compatibilizarea invatamantului romanesc cu sistemele europene. In acest sens studierea limbilor straine capata o pondere deosebit de importanta in cadrul pregatirii tinerilor. Alaturi de studiul limbilor straine de circulatie internationala, introducerea tehnologie informationale si comunicationale in scoala, reprezinta o conditie de maxima importanta a asigurarii compatibilizarii sistemului educational romanesc cu sistemele educationale internationale. Reforma invatamantului propune reorientarea acestuia spre valori. Punctualitatea, disciplina presupusa de obtinerea unei performante, respectul fata de aproapele nostru, ajutorarea celui aflat la nevoie, toleranta pentru puncte de vedere multiple si receptivitatea la argumente, sunt valori care trebuie cultivate in orice context. Invatamantul emina-mente informa-tiv trebuie sa cedeze in fata organizarii ce favorizeaza invatamantul formativ, orientat spre cultivarea capacitatilor elevilor. O cerinta de maxima importanta o constituie promovarea dezvoltarii profesionale si a invatarii continue si efective, precum si construirea unui sistem de evaluare a profesorilor.
In articolul 29 din Conventia ONU cu privire
b) dezvoltarea respectului pentru drepturile copilului si a libertatilor fundamentale, precum si principiile consacrate in Charta Natiunilor Unite;
c) dezvoltarea respectului fata de parinti, fata de identitatea , limba si valorile sale culturale, precum si fata de valorile nationale ale tarii in care traieste, ale tarii in care poate fi originar si ale civilizatiilor diferite de a
sa ".[21]
Sistemul educativ din Romania este supus reformei, transformarile in sistemul social romanesc initiate dupa 1989 au inceput nu numai cu o populatie insuficient pregatita pentru schimbarile politice, economice si sociale dar si cu un sistem educational incapabil sa preia sarcina unei asemenea pregatiri. In sistemul educational, sistemul de invatamant insusi necesita cel mai mare efort de schimbare.
Invatamantul a fost una dintre domeniile asupra careia sau inteprins un numar mare de schimbari de natura legislativa, institutionala, organizatoric - administrativa si de continut. Cea mai mare parte a acestora reprezinta rezultatul initierii unui numar relativ ridicat de proiecte de reforma a invatamantului incepute in 1998, ca reforma globala si continuate in 1999 , ca o reforma de continut a sistemului prin raspandirea experientei bune in vederea accelerarii schimbarii.
Reforma de continut consta in schimbari ce se fac simtite de elevi, studenti, personal didactic, parinti.
Aceasta trebuie sa aiba in vedere conditiile economice si implicatiile sociale ale tranzitiei , lipsa fondurilor , mentalitatile si atitudinile existente, dar si dezvoltarile spectaculoase in domeniul tehnologiei informationale si comunicationale, precum si nivelul competitivitate pe care-l dorim sa-l atinga Romania in viitor.
Obiectivele majore ale reformei in invatamant sunt: centrarea eforturilor de renovare a invatamantului pre universitar si universitar si dezvoltarea creativitatii profesionale; cresterea competitivitatii invataman-tului romanesc; cresterea impactului invatamantului pre universitar si universitar asupra nivelului de trai a societatii romanesti; continutul si structura invatamantului sa reflecte aspectele de modernizare tehnica, tehnologica, administrativa, culturala si sociala a tarii; realizarea premiselor educationale cerute de formarea unor adevarati profesionisti, capabili sa aprecieze corect cerintele realitatii sociale si sa dezvolte proiecte de schimbare adecvate, sa coopereze in realizarea proiectelor de schimbare.
Reforma este concertata in asa fel incat sa conduca la ramificarea rutelor educationale in functie de nevoile si evolutiile economiei; sunt incurajate rutele individuale de pregatire. Nevoile societatii sfarsitului de mileniu impun organizarea unui invatamant deschis pentru mai multi copii, tineri, adulti.
Mai multi elevi trebuie sa aiba posibilitatea obiectiva potrivit inclinatiilor lor. Un efort conjugat al autoritatilor centrale si al primariilor trebuie sa amelioreze conditiile de acces la scoli ale copiilor din sate. Efectivul de studenti in tara noastra trebuie sa sporeasca grabnic si substantial, iar forma concursului de admitere in universitati se cere intemeiata treptat pe un bacalaureat national, el insusi diferentiat pe nivele. Formarea continua trebuie sa devina o componenta institutionala a scolilor, liceelor si facultatilor.
Complexitatea vietii economico-sociale impune dezvoltarea unui invatamant diversificat care sa permita si sa stimuleze rute individuale de pregatire. Ramificarea invatamantului, in functie de nevoile si evolutiile economiei, administratiei, vietii sociale si culturii trebuie sa continue. Progresul reformelor face ca posibilitatile studiilor in limba romana precum si in limbile minoritatilor nationale sa se amplifice substantial, pe directia afirmarii culturale a comunitatilor etnice si a comunicarii inter culturale.
Conditiile socio - politice ale unificarii europene impun articularea si compatibilizarea invatamantului romanesc cu sistemele europene. In acest sens, studierea limbilor straine capata o pondere deosebit de importanta in cadrul pregatirii tinerilor. Alaturi de studiul limbilor straine de circulatie internationala, introducerea terminologiei informationale si comunicatio-nale in scoala reprezinta o conditie de maxima importanta a asigurarii compatibilizarii sistemului educational romanesc cu sisteme educationale internationale.
Reforma invatamantului propune reorientarea acestuia spre valori. Punctualitatea, disciplina presupusa de obtinerea unei performante, respectul fata de aproapele sau, ajutorarea celui aflat la nevoie, toleranta pentru puncte de vedere multiple si receptivitatea la argumente sunt valori care trebuie cultivate in orice context.
Formarea capacitatilor - de abstractizare, de abordare completa a unei probleme, de a formula idei si de a testa solutii , de a lucra in echipa - toate acestea de vin sarcina educativa a invatamantului. Invatamantul eminamente informativ trebuie sa cedeze in fata organizarii ce favorizeaza invatamantul formativ, orientat spre cultivarea capacitatilor elevilor.
Numai un corp profesoral nou va putea pune in practica aceste obiective.
In acest context, pregatirea profesorilor vizeaza imbunatatirea pregatirii initiale, selectionarea cu deosebita atentie pe baza unor criterii profesionale a unor candidati de calitate, asigurarea unui cadru de standarde profesionale.
O cerinta de maxima importanta o constituie promovarea dezvoltarii profesionale si a invatarii continue si efective precum si construirea unui sistem de evaluare a pregatirii profesorilor.
In corelare cu dreptul la educatie, este si cel la informatie si acces la cultura, deoarece pentru o educatie sanatoasa si viabila, este nevoie de o instruire temeinica, avand nevoie de informare continua, alimentata dintr-o sursa veridica, cultura: "dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public, nu poate fi ingradit" (art 31, alin 1 din Constitutie, art 17 din Conventie ). Statul are obligatia stabilita prin lege, sa informeze cetateanul vizavi de orice masura luata cu privire la sine, lucru ce se poate face prin diverse metode de informare in masa: televiziune, radio, ziare: " Mijloacele de informare in masa, publice si private sunt obligate sa asigure informarea corecta a imaginii si opiniei publice." (art 31, alin 4 )
Informarea este asigurata de un fond comun al societatii, cultura, care defineste spiritualitatea neamului, valoarea si calitatea educatiei copiilor, viitorul oricarui societati, care de asemenea defineste si caracteristica unui popor de altul. Accesul la cultura este aparat de Statul roman prin articolul 33, alin 2 si 3 din Constitutie, colaborat cu 17 din Conventie: " Libertatea persoanei de a-si dezvolta spiritualitatea si de a accede la valorile culturii nationale sui universale nu poate fi ingradita; Statul trebuie sa asigure pastrarea identitatii spirituale, sprijinirea culturii nationale, stimularea artelor, protejarea si conservarea mostenirii culturale, dezvoltarea creativitatii contemporane, promo-varea valorilor culturale si artistice ale Romaniei in lume " .
Dreptul la sanatate a copilului este unul la fel de important ca si cele-lalte, aparat de Constitutie: " dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat. Statul este obligat sa ia masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice. Organizarea asistentei medicale si a sistemului de asigurari sociale pentru boala, accidente, maternitate si recuperare, controlul exercitarii profesiilor medicale si a activitatilor paramedicale, precum si alte masuri de protectie a sanatatii fizice si mentale a persoanei, se stabilesc potrivit legii " (articolul 34), colaborat cu articolul 24 din Conventie: " Statele parti recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate posibila si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare. Statele parti se vor stradui sa garanteze ca nici un copil sa nu fie lipsit de dreptul de a avea acces la aceste servicii de ocrotire a sanatatii. Statele parti vor urmari realizarea integrala,a acestui drept si in mod deosebit, vor lua masurile corespunzatoare pentru: a) reducerea mortalitatii infantile; b) asigura-rea pentru toti copiii a asistentei medicale si ingrijirii sanatatii necesare, accentul fiind pus pe dezvoltarea masurilor primare de ocrotire a sanatatii; c) lupta contra maladiilor si malnutritiei.prin aplicarea tehnologiilor usor de procurat si prin furnizarea de alimente nutritive si de apa potabila; d) asigurarea ocrotirii corespunzatoare a sanatatii mamelor in perioada pre si post natala; e) dezvoltarea masurilor preventive de sanatate, a asistentei parintilor precum si a educatiei si serviciilor de planificare familiala "[26].
Exista cazuri in care nu sunt respectate drepturile copilului privind protejarea acestuia impotriva oricaror forme de molestare. Conventia ONU cu privire la drepturile copilului prin articolul 19 stipuleaza : ,, Statele parti vor lua toate masurile legislative, administrative, sociale si educative corespun-zatoare pentru protejarea copilului impotriva oricaror forme de violenta, vatama-re sau abuz, fizice sau mentale, de abandon sau de neglijenta, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv abuzul sexual, in timpul cat se afla sub ingrijirea parintilor sau a unuia dintre ei, a reprezentantului sau reprezentantilor sai legali, sau a oricaror persoane careia i-a fost incredintat "
Dupa 1989, copiii au constituit o tema privilegiata a atentiei publice romanesti si internationale. Occidentul a avut un impact foarte puternic asupra acestei stari de fapt, pe de o parte prin popularizarea prin mass media internationala a unor imagini dramatice despre situatia copiilor din institutiile de ocrotire, a copiilor strazii, a copiilor cu HIV/ SIDA, iar pe de alta parte prin concentrarea unor importante resurse materiale spre Romania, pentru a sprijini procesul de reforma a situatiei copilului sub toate aspectele sale.
Toate fenomenele socio-economice, care caracterizeaza tranzitia Romaniei, s-au rasfrant asupra situatiei copilului. Pauperizarea accelerata a unor categorii largi ale populatiei, somajul, scaderea continua a PIB-ului, insecuritatea locului de munca si a unor venituri care sa poata asigura un minim decent de trai, accentuarea disparitatilor intre regiunile mari ale tarii, intre regiunile rurale si cele urbane, au favorizat, la nivelul situatiei copilului, amplificarea unor fenomene precum abandonul copiilor, cresterea numaru-lui de copii aflati in institutii de ocrotire, inrautatirea conditiilor de viata ale copiilor cu dizabilitati si a celor apartinand unor minoritati etnice dintre cele mai afectate de saracie, cresterea numarului de copii ai strazii. In anul 1989, o familie cu doua salarii medii reusea, chiar daca avea trei copii, sa se plaseze peste minimul decent de viata. In 1996, al doilea copil impingea acest tip de familie sub pragul decent de viata. Atunci cand existenta copiilor se combina intr-o familie cu somajul sau veniturile foarte mici, situatia devine absolut dramatica. Potrivit unui studiu realizat de Institutul pentru Cercetarea Calitatii Vietii in 1996, copiii tind sa se concentreze in zonele sarace ale societatii: " 50% la suta dintre ei traiesc in cele mai sarace 30% familii" . Se observa o extindere a ariei de cuprindere a conceptului de copil in dificultate. Un numar tot mai mare de copii sunt expusi abuzurilor de orice fel sau devin ei insisi abuzatori, devin victime ale neglijentei si ignorantei adultilor care ar trebui sa le creeze un cadru propice dezvoltarii lor armonioase. In concluzie, putem afirma ca in perioada de timp asupra careia ne concentram analiza, desi se fac eforturi de imbunatatire a situatiei lor, copiii, in general sunt o categorie in dificultate.
Una din directiile de ameliorare a situatiei copilului este sprijinul financiar si material, in forme directe si indirecte, pentru copii si familii. In perioada 1989 s-au diversificat considerabil modalitatile de sprijin, atat cel de sprijin permanent (alocatii, burse, ajutor suplimentar pentru familiile cu doi dau mai multi copii), cat si formele de suport financiar ocazional pentru anumite situatii de criza. In termeni reali, suportul financiar este insuficient. Alocatia pentru copii a devenit dupa 1989 un drept universal al tuturor copiilor.
Copiii abandonati sunt o categorie in crestere. Nivelul abandonului este excesiv de ridicat in Romania, mai ales in raport cu scaderea dramatica a natalitatii. Incercand sa limiteze expansiunea acestui fenomen, s-au dezvoltat in ultimii 14 ani doua tipuri mari de strategii: a) rezolvarea situatiei copiilor abandonati in beneficiul lor, in acord cu art 20 din Conventie: " Orice copil care este temporar sau definitiv, lipsit de mediul familial, sau care, in propriul sau interes nu poate fi lasat in acest mediu, are dreptul la protectie si ajutor special din partea Statului" ; b) dezvoltarea unor retele de suport social, material, moral si educativ pentru sprijinirea familiilor cu risc a-si abandona copiii, o contributie esentiala in acest domeniu revenind organizatiilor neguvernamentale.
O atentie deosebita s-a acordat educatiei si consilierii unor categorii cu risc ridicat de abandon: mame tinere, familii cu nivel scazut de educatie si cu venituri foarte mici, familii apartinand etniei rromilor. Strans legat de evolutia abandonului este fenomenul institutionalizarii copiilor. Potrivit Conventiei Drepturilor Copilului art 20: " Statele parti vor prevedea pentru acesti copii o ocrotire alternativa in conformitate cu legislatia lor nationala" . Pana in anul 1997 la baza organizarii sistemului de ocrotire a copilului in institutii s-a aflat Legea Nr. 3/1970 privind ocrotirea unor categorii de minori. Despre lipsa realitatii sistemului de ocrotire practicat s-a publicat in cele mai variate registre. Institutiile de ocrotire a copilului, fie ca erau leagane, case de copii, camine spital sau centre de reeducare, erau total inadecvate nevoilor de dezvoltare fizica, psihica si morala a copiilor: camere mari, reci, ostile insuficient si fara pregatire de specialitate, lipsa totala a ideii de proprietate personala, nega-rea identitatii, lipsa unui proiect de viata. In plus, aceste institutii s-au dovedit a fi foarte scumpe, greu de finantat de la bugetul de stat sau cel local. Intrebati cum ar dori sa arate casele de copii in care traiesc, copiii si-au exprimat dorinta de a nu fi mai mult de patru copii intr-o camera, camerele si spatiile de joaca sa fie amenajate in asa fel incat ele sa semene cu cele pe care le au copiii aflati in familii: culori vesele, mobilier vesel si curat, sa nu mai existe gratii la ferestre. Copiii au dorit de asemenea educatori care sa aiba calitatile unor parinti, educatie diversificata, hrana variata, suficienta si de buna calitate. O dorinta aparte a fost aceea de a-si contacta parintii ( atunci cand ei exista) ori de cate ori doresc.
Ca o consecinta a constatarii directe si indirecte a efectelor negative pe care le au avut sistemele clasice de institutionalizare si beneficiind de suportul legislativ al unor acte normative promulgate in anii 1997 - 1998, reforma protectiei copilului lipsit temporar sau definitiv de mediul parintesc a marcat cateva progrese semnificative. Una din directiile reformei s-a axat pe umanizarea institutiilor: reducerea dimensiunilor, micsorarea copiilor la o grupa, calificarea si recalificarea personalului din institutii, asigurarea continuitatii si stabilitatii ingrijirii, mentinerea fratilor si surorilor in aceleasi grupe, dezvoltarea identitatii de sine a copilului, respectarea opiniei copilului si realizarea in acord cu copilul a unui plan individual de dezvoltare. O alta directie a reformei a vizat promovarea alternativelor de tip familial in protectia copilului de genul incredintarii, plasamentului in familii substitutive, adoptii si de asemenea, incurajarea initiativelor organizatiilor neguvernamentale de prevenire a institutionali-zarii si de dezinstitutionalizare.
Analizand cauzele care au generat plasarea copiilor in institutii, se observa ca, daca in 1991 ele erau preponderent determinate de abandonul copiilor in maternitati sau in sectiile pediatrice ale spitalelor, in 2004 cauzele sunt generate in principal de deteriorarea conditiilor socio-economice ale familiilor. Protectia copiilor cu dizabilitati a cunoscut un traiect ascendent pozitiv, de la izolare si ignorare pana la acceptare, implicare si normalizare. Acest lucru s-a datorat in mare masura schimbarii opiniei publice asupra dizabilitatii, prin programele dezvoltate de organizatiile neguvernamentale, inclusiv campanii de informare si formare de atitudini pozitive. Accentul se situeaza acum asupra lucrurilor pe care le poate face un copil cu dizabilitati si nu asupra a ceea ce el nu poate face, iar evaluarile se fac prin raportarea progreselor la performan-tele sale anterioare. Comunitatea in care se afla copilul este responsa-bilizata pentru deficientele de adaptare ale copilului. Insasi terminologia folosita s-a schimbat, evitandu-se termenii " handicap ", " handicapati " si utilizandu-se tot mai frecvent, cel de " nevoi speciale " , " dizabilitati ". Prin promovarea unei astfel de atitudini statul roman se apropie de recomandarile Conventiei O.NU cu privire la drepturile copilului, care in art 23 stipuleaza: " Statele parti recunosc ca un copil cu dizabilitati mentale sau fizice trebuie sa se bucure de o viata plina si decenta in conditii care sa-i garanteze demnitatea, sa promoveze autonomia, si sa-i faciliteze participarea activa la viata colectivitatii " .
Dar, desi s-au inregistrat progrese , sunt inca suficiente puncte critice. Sa le analizam pornind de la acelasi articol 23: ,, Recunoscand nevoile speciale ale copilului cu dizabilitati , asistenta extinsa va fi gratuita, de fiecare data cand este posibil; tinand cont de resursele financiare ale parintilor lor sau ale celor care ingrijesc copilul, asistenta va fi conceputa astfel incat sa asigure ca orice copil cu dizabilitati sa aiba acces efectiv la educatia, la formare, la servicii de ingrijire a sanatatii, la servicii de recuperare, la pregatire pentru angajarea in munca si la mijloacele de recreere intr-o maniera care sa conduca la o integrare sociala si o dezvoltare individuala cat se poate de complete, incluzand dezvoltarea sa culturala si spirituala " .
Mai mult de jumatate din copiii cu dizabilitati se afla in institutii de ocrotire de tip rezidential, institutii care promoveaza un mediu putin sensibil la nevoile speciale ale copiilor, fara sa asigure un mediu optim de dezvoltare. Deosebit de eficiente s-au dovedit o serie de initiative ale organizatiilor neguvernamentale cu activitati in sfera protectiei copiilor cu dizabilitati. Acestea nu promoveaza separarea copilului cu dizabilitati de familia sa si sustine posibilitatea acestuia de a frecventa centre de zi unde poate beneficia de programe complexe de educatie, terapie si recuperare. Se rezolva in acest fel si problema accesului la educatie, stiut fiind ca scolarizarea copii-lor cu nevoi speciale intampina diferite dificultati atunci cand este vorba de invatamantul la domiciliu sau pregatirea lor in scolile obisnuite , datorita lipsei serviciilor de sprijin corespunzator.
Categoria copiilor cu HIV/SIDA a fost una din categoriile cele mai vitregite ale perioadei anterioare anului 1989. Protectia acestor copii a cunoscut o evolutie pozitiva, imediat ce Romania are a recunoscut existenta acestor copii, problema lor fiind abordata nu doar sub aspect medical ci si social, educativ, economic. Incepand cu 1990 beneficiind de asistenta financiara si logistica a unor organisme internationale si a ONG - urilor locale, prin introducerea seringilor de unica folosinta, in spitale si dispensare, s-a redus considerabil numarul de cazuri HIV nozocomiale. Sunt inca ne rezolvate problemele ce tin de integrarea copiilor infectati in continuare in comunitate, de accesul la serviciile medicale, sociale si de educatie. Din punct de vedere social, s-a incercat de-a lungul ultimilor ani imbunatatirea conditiilor de viata ale copiilor infectati, care provin de regula din familii cu venituri reduse . Pentru copiii abandonati s-au preferat alternativele de tip familial, stiut fiind faptul ca dezvoltarea psiho-afectiva a copilului este influentata in mod pozitiv de existenta unui mediu familial, securizant. In acelasi timp, atat organizatiile neguvernamentale, cat si institutiile guverna-mentale au facut eforturi pentru promovarea unei alte atitudini a persoanelor care vin in contact cu copiii infectati. Parghia principala a tuturor actiunilor intreprinse a fost cea educationala, fara a neglija importanta majora a resurselor financiare. Programele educative, directe si indirecte, concentrate mai ales in scoli, isi propun sa responsabi-lizeze comunitatile fata de toate dificultatile pe care le intampina copiii infectati si familiile acestora.
Referitor la actiunile de protectie a copiilor strazii, ele sunt greu de evaluat, in principal ca urmare a complexitatii problematicii pe care o presupun.
Pentru a fi cu adevarat eficienta, interventia trebuie sa vizeze nu doar nevoile lor de hrana si imbracaminte ci si pe cele psiho - afective. In al doilea rand trebuie sa se insiste asupra atitudinii comunitatii fata de acesti copii , considerati mai degraba prin prisma actiunilor infractionale in care sunt implicati si mai putin in varianta de victime ale abuzurilor si violentei. Aportul ONG-urilor in incercarile de eradicare a fenomenului este foarte important. Multe organizatii si-au conturat metodologii sociale de interventie adaptate nevoilor specifice ale copiilor strazii si si-au pregatit , prin eforturi proprii, echipe de asistenti si lucratori sociali, specializati in interventii stradale. Pentru a fi mai eficiente in realizarea scopurilor propuse ONG -urile care actioneaza in domeniul protectiei copiilor strazii au initiat retele permanente de comunicare.
Copiii rromi sunt o categorie de copii poate din cei mai
vulnerabili la ora actuala in Romania, asupra carora se abat nu numai efectele
unei politici economice si sociale ale tranzitiei, dar si prejudecatile ostile
ale oamenilor de langa ei. Despre copii rromi a inceput sa se vorbeasca relativ
recent. Inainte de 1989, singurele probleme care puteau din cand in cand sa
apara, erau cele legate de obligativitatea frecventarii institutiilor de
invatamant. Rata scolarizarii copiilor rromi era una dintre cele mai reduse si
continua sa fie astfel si dupa 1989. In anii 90, stimulat si de recomandarile
unor organisme internationale Ministerul Educatiei Nationale a marcat prima
recunoastere a diferentelor culturale ale minoritatii rromilor si, in acord cu
aceste diferente, a introdus prevederi speciale care sa incurajeze si sa
faciliteze accesul copiilor rromi in invatamantul obligatoriu si post
obligatoriu (pregatirea unor invatatori si educatori rromi pentru a intampina
nevoile specifice ale copiilor din comunitatile de rromi, clase cu predare in
limba rromani, locuri in invatamantul superior destinate absolventilor de liceu
rromi) s-au respectat astfel prevederile art. 30 din Conventia cu privire
,,In statele in care exista minoritati etnice, religioase si lingvistice, unui copil care apartine unei asemenea minoritati sau este autohton nu i se poate nega dreptul de a avea, in comun cu alti membrii ai grupului sau , propria sa cultura , de a profesa si de a practica propria sa religie sau de a folosi propria sa limba " .
In practica insa, copiii rromi intampina inca numeroase dificultati de acces la serviciile educationale si de sanatate. Imaginea copiilor rromi despre ei insisi este una negativa, influentata puternic de reprezentarile populatiei majoritare fata de acestia.
In relatie cu drepturile ce vizeaza protectia copiilor se analizeaza fenomenul agravarii si cresterii numarului de abuzuri asupra copilului.
Odata cu accentuarea fenomenului de pauperizare a societatii, fenomenul exploatarii muncii copilului a capatat dimensiuni noi. Activitatile desfasurate de copil in gospodarie sau in afara acesteia se inscriu intr-un interval larg si doar acelea care ingradesc drepturi firesti ale copilului ( dreptul la dezvoltare, la educatie, la recreere si timp liber ) se inscriu in aria fenomenului exploatarii muncii copilului. Acest fenomen atinge dimensiuni ingrijoratoare. Fie ca provin din familii, case de copii sau sunt copii ai strazii, copii recurg la o gama variata de activitati pe care le desfasoara zilnic sau ocazional. Principalele motive pentru care copiii muncesc sunt : pentru a-si ajuta parintii, pentru mancare, obligati de altii. In perioada analizata ca urmare a dificultatilor pe care adolescentii le intampina in obtinerea unui loc de munca la absolvirea invatamantului obligatoriu ori a celui profesional si a tendintei intreprinzatorilor particulari de a se eschiva de la obligatiile financiare fata de stat, a crescut semnificativ nu-marul de copii antrenati de piata neagra a muncii.
Articolul 32 din Conventia ONU cu privire
Pentru a reduce acest fenomen si ca urmare a actiunii concertate a unor organisme guvernamentale si neguvernamentale, preocupate de fenomenul exploatarii muncii copilului, Romania s-a inscris in vederea discu-tarii unui proiect legislativ care sa propuna noi reglementari privind munca copilului.
In perioada 1998-
In vederea imbunatatirii legislatiei in domeniu si a influentarii opiniei publice in directia constientizarii nu doar a situatiilor de abuz dar si a educarii acesteia pentru a reactiona corespunzator ( in situatia de a fi abuzat sau martor la un abuz), sau efectuat o serie de cercetari referitoare la neglijare , maltratare, abuz fizic sau sexual al copilului. Sau infiintat centre in care copiii abuzati pot beneficia de servicii specializate de diagnostic, terapie, tratament, consiliere juridica.
Paralel s-au dezvoltat programe guvernamentale si neguvernamentale de formare a specialistilor din domeniul protectiei copilului pentru abordarea variatelor forme de abuz (asistenti sociali, psihologi, pedagogi, juristi, politisti ).
In acelasi sens cu cresterea numarului de abuzuri asupra copiilor, a evoluat si numarul copiilor care devin ei insisi abuzatori. Institutul pentru prevenirea si cercetarea criminalitatii din cadrul IGP a comunicat recent o serie de date ce evidentiaza o crestere rapida a numarului de copii infrac-tori si o diversificare a tipurilor de infractiuni in care acestia sunt implicati.
In anul 1998 s-au nascut 237,3 mii de copii, in scadere fata de anul 1994 cu 9,4 mii. In urmatorii ani rata natalitatii mentine tendinta descres-catoare a anilor trecuti cu o intensitate mai mare in urban decat in rural.
Scaderea numarului de nascuti vii a fost insotita si de cresterea numa-rului intreruperilor de sarcina, la 100 de nascuti vii inregistrandu-se apro-ximativ 130 de intreruperi de sarcina. Statisticienii afirma ca, daca s-ar efectua doar jumatate din numarul intreruperilor de sarcina, folosind metodele de planificare familiala, numarul copiilor care s-ar naste ar putea fi dublu de cel inregistrat astazi.
Rata mortalitatii infantile in Romania, spre deosebire de celelalte tari europene, este ridicata datorita ponderii inca mare a deceselor intre 1-11 luni (decese post neonatale) cauzate de factori cum ar fi: conditiile de alimentatie ale mamei si copilului, calitatea asistentei medicale acordate mamei inca din perioada prenatala si asistentei pediatrice, nivelul de cultura al mamei, numarul de copii existenti in familie, religia mamei precum si de factorii de mediu.
In ultimii ani, in ciuda eforturilor realizate atat de statul roman , cat si de cateva organizatii neguvernamentale, fenomenul abandonului copiilor s-a manifestat in continuare, existand semnale alarmante asupra unei posibile cresteri a situatiilor de abandon. Numarul copiilor abandonati este greu de precizat dar conform unei anchete efectuate in cadrul Observatorului Dezvoltarii Copilului in Europa, a rezultat o rata a abandonului de 1,7 % nascuti vii. Atat starea civila cat si situatia economica precara a mamei se reflecta intr-o rata crescuta a abandonului. In plus , legitimitatea copilului reprezinta un factor de protectie, astfel incat copii nascuti in afara casatoriei au un risc de abandon de circa 12 ori mai mare decat cei nascuti in cadrul casatoriei. In anul 2000 politica sociala in domeniul protectiei copilu-lui a suferit o redefinire a obiectivelor fiind promovate alternativele la institutionalizare in cazurile in care copiii erau abandonati sau se aflau intr-o situatie cu risc de a fi abandonati.
Distributia copiilor protejati in mediu familial se prezinta dupa cum urmeaza: 68 % incredintari, 19 % plasamente, 8 % libertate supravegheata in familie, 5 % incredintati in vederea adoptiei.
Dupa o scurta perioada de scadere a numarului de adoptii, datorita reformei sistemului de adoptii, numarul acestora a crescut in 1998. Numarul cererilor de sprijin adresate serviciilor publice pentru protectia copilului este in continua crestere.
Una din principalele cauze ale acestor situatii , in care din ce in ce mai multe familii solicita ajutor suplimentar statului in indeplinirea functiilor de crestere si educare a copiilor, o constituie saracia sau diminuarea alarmanta a veniturilor familiilor, situandu-le cu mult sub pragul minim al unui trai decent.
Saracia, cu implicatiile sale a devenit o preocupare principala, atat pentru cercetarea sociologica si economica, cat si pentru autoritatile de stat.
Analizele efectuate de Institutul pentru Cercetarea Calitatii vietii arata ca in randul saracilor cea mai importanta pozitie o ocupa familiile cu mai mult de doi copii. Atata timp cat in aceste familii preponderenta este populatia cu varste cuprinsa intre 1 si 14 - 15 ani, inseamna ca saracia afecteaza in primul rand copii adolescenti.
Efectiv dificultatile familiilor cu multi copii se resimt la toate capitolele consumului, dar si aspectele cele mai grave, cu consecinte in planul dezvoltarii fizice si psihice, sunt intalnite la consumul alimentar. Malnutritia si subnutritia sunt realitati ale vietii acestor familii, in ciuda aparentului paradox legat de structura consumului lor alimentar (multe grupe de pro-duse alimentare, cantitatea medie consumata scade, creste ponderea cheltuielilor pentru consum alimentar si pentru bauturi). Una dintre explicatii o constituie cresterea mai accentuata a preturilor la marfurile alimentare, ceea ce duce la alocarea de sume mai mari pentru cantitati mai mici de produse.
Primul loc intre efectele saraciei la nivelul alimentatiei
copiilor din familiile numeroase il ocupa lipsa cronica sau aproape cronica a
unor produse de baza. Este relevant chiar si un singur aspect: micul dejun al acestor
copii. O ancheta sociologica realizata de Institutul pentru Cercetare a
Calitatii Vietii in
Conditiile de trai ale celor mai multe dintre familiile cu multi copii sunt inrautatite de situatia spatiului de locuit, in general insuficient, prost echipat si insalubru; exista cazuri in care familia este total lipsita de locuinta si recurge la metode total nesatisfacatoare.
Lipsurile materiale pe care le cunosc majoritatea familiilor cu multi copii, discernamantul scazut pe care il au copii cu un nivel scazut de instruire, modelele negative pe care le ofera, de multe ori, chiar persoanele adulte din familie, favorizeaza aparitia comportamentelor deviante. In plus orientarea spre acte anti sociale este favorizata si de existenta unui timp liber supra dimensionat pentru care nu sunt modalitati admise de folosire, sau cele existente sunt inaccesibile ori greu accesibile. La acestea se adauga si gradul scazut de coeziune al acestor familii, disensiunile, certurile, for-mele violente pe care le imbraca adeseori . Acesti factori altereaza climatul familial si afecteaza unitatea familiei.
In context social, saracia a determinat o serie de boli relativ raspandite care au si determinanti principali nivelului scazut de igiena, scaderea nivelului educational si deteriorarea serviciilor medicale preven-tive. Hepatita virala si tuberculoza inregistreaza o tendinta de crestere a incidentei, in special ca urmare a reducerii ratelor de vaccinare si a existentei unor grupuri localizate de indivizi neimunizati, mai ales in cadrul populatiei cu risc crescut. Ca urmare la numarul mare de copii contaminati, Ministerul Sanatatii a dezvoltat programe nationale de imunizare, programe sustinute si de finantatori straini. In septembrie 1998 in evidentele Ministerului Sanatatii figura un umar de 5503 cazuri de SIDA, dintre care 90 % erau copii.
La nivel european, Romania inregistreaza un record trist si anume 50% din totalul cazurilor pediatrice.
Un procent mare de mame ale caror copii au fost depistati HIV au abandonat copilul imediat dupa nastere, prin urmare , ele nu au fost testate. Riscul estimat pentru un copil nascut inainte de 1990 de a fi infectat HIV in urma tratamentelor injectabile este de 10 ori mai mare decat cel al unui copil nascut dupa 1989.
La ora actuala, copiii cu HIV / SIDA reprezinta una din problemele sociale majore, tinand seama , nu atat de numarul absolut al copiilor infectati, cat de lipsa sanselor si de conditiile grele de viata cu care se confrunta familiile acestor copii. La acestea, se adauga saracia cronica a familiei, nutritia precara, locuintele insalubre, cu multi membri ai familiei locuind in aceeasi incapere, stigmatizarea si discriminarea din partea comunitatii (scoala , vecini, servicii medicale teritoriale ), care determina izolarea copiilor infectati HIV sau bolnavi de SIDA .
Din punct de vedere al includerii lor in sistemul de invatamant, putem afirma ca accesul lor la formele si structurile de educatie este limitat. Desi prin Legea Invatamantului se garanteaza accesul nediscriminatoriu la educatie, iar Ordinul nr. 317 / 30.08.1996 al Ministerului Educatiei Nationale precizeaza modalitatile prin care copiii infectati HIV beneficiaza, in egala masura cu ceilalti copii, de dreptul la educatie, accesul lor propriu zis in scoli este lasat la latitudinea fiecarei scoli in parte. Situatiile in care acesti copii au o viata scolara normala se datoreaza, in cea mai mare parte disponibilitatii profesorilor si a directorului institutiei scolare.
Una dintre cele mai vitregite categorii de copii o reprezinta aceea a copiilor cu dizabilitati . Trebuie insa mentionat ca dupa anul 1990 , situatia lor s-a imbunatatit simtitor, ca urmare a cel putin doi factori generali; promovarea unor proiecte legislative care desi s-au dovedit insuficiente, au influentat considerabil conditiile de trai ale persoanelor cu dizabilitati (scutiri de taxe si impozite); schimbarea atitudinii fata de cerintele educative ale copiilor cu dizabilitati vizibile prin promovarea schimbarilor de mentalitate si practica, atat in cadrul sistemului de invatamant, cat si in afara acestuia, in cadrul activitatilor de timp liber si recreativ.
Raman insa foarte multe puncte critice, dintre cele mai serioase este tendinta de institutionalizare a copiilor cu dizabilitati in institutii de ocrotire de tip rezidential, institutii care promoveaza un mediu putin sensibil la nevoile speciale ale copiilor fara sa asigure un mediu optim de dezvoltare.
Alocatiile acordate copiilor cu dizabilitati, in Romania se manifesta inca suficiente reticente in promovarea educatiei integrate, desi au fost dezvoltate suficiente programe pilot care sa pledeze in favoarea acesteia. Integrarea copiilor cu dizabilitati in invatamantul de masa a ridicat problema barierelor sociale cu care copii cu diferite dizabilitati se confrunta: obstacole arhitecturale ( lipsa rampelor pentru scaunele cu rotile, am-plasarea neadecvata a mobilierului in salile de curs, inclusiv toalete neadecvate), atitudinea reticenta a cadrelor didactice din institutiile de invatamant fata de prezenta in clasa a acestor copii, reactiile de respingere manifestate de unii dintre parintii copiilor fara dizabilitati.
In invatamantul romanesc se perpetueaza ideea instruirii copiilor cu dizabilitati in institutii de invatamant speciale. Exista insa un aspect pozitiv al invatamantului special in Romania si anume cresterea, atat a numarului copiilor cuprinsi in sistem , cat si a personalului didactic din institutiile de invatamant ( respectiv clasele sociale din scolile cu program normal ).
Fenomenul exploatarii muncii copilului in Romania, in actualul context socio - economic, se estimeaza ca va dobandi o amploare din ce in ce mai mare. In contextul pauperizarii accentuate a populatiei atat in mediul rural cat si in cel urban, copiii se vor indrepta spre activitati economice prin care pot castiga bani, care nu intotdeauna indeplinesc conditiile impuse de lege.
Extinderea acestui fenomen va trage dupa sine cresterea ratei abandonului scolar, coborarea nivelului general mediu de scolarizare, cresterea exploatarii economice. Principalele motive pentru care copii muncesc sunt : pentru a-si ajuta parintii, pentru bani de buzunar, pentru mancare si obli-gati de altii.
Copiii reprezinta un procent important din numarul total al persoanelor refugiate in Romania. Ei trec, alaturi de parintii lor, prin momente de criza, ca urmare a lipsei unei surse de venituri permanente, a conditiilor de locuit improprii, a alimentatiei necorespunzatoare, a sensibilitatii crescute fata de anumite boli si a dificultatilor de integrare sociala. Din toate aceste motive, copiii au fost considerati inca de la inceput, alaturi de femei, o categorie extrem de vulnerabila in randul populatiei refugiate.
In 1998, in Romania au fost inregistrati 267 copiii refugiati, care sunt impreuna cu familiile lor.
In Romania, potrivit legislatiei in vigoare, copiii refugiati se bucura de aceleasi drepturi ca si copiii romani in ceea ce priveste accesul la educatie, servicii si protectie sociale. Cu toate acestea, in practica apar o serie de probleme generate de faptul ca Romania nu este considerata a fi o tara de destinatie pentru refugiati si, prin urmare, multi dintre ei nu incurajeaza buna integrare a copiilor lor in societatea romaneasca.
In perioada 1998-2004, organizatia Salvati Copiii a realizat un studiu national asupra fenomenului ,, copiii strazii " cu sprijinul UNICEF, centrul Gavroche si ARMS.
Incercand o definire a lotului de analiza, realizatorii studiului au distins in raport cu criteriul ,, relatia cu familia " patru categorii de copii ": a. copii care au legatura permanenta cu familia - ,, copii pe strada "
b. copii care au legaturi sporadice cu familia - ,, copii in strada "
c. copii care si-au pierdut orice legatura cu familia - ,, copii ai strazii "
( copii orfani sau abandonati )
d. familii cu copii pe strada
Prin urmare , ,, copii strazii " sunt acei copii care sunt trimisi de acasa de catre parinti sa munceasca sau sa cerseasca; nu vor sa traiasca in familiile lor, nu au pe nimeni si nici unde locui; doresc sa traiasca in familii dar parintii nu au locuinta.
In lipsa unui sistem de monitorizare eficient , estimarea este singura modalitate prin care se pot contura dimensiunile acestei probleme sociale. Pentru estimarea numarului de copii care se afla permanent in strada si ale caror legaturi cu familia, nu sunt doar ocazionale, autorii au folosit metoda cumularii prin aditivare , pornind de la datele pe care le aveau in fiecare dintre cele 12 orase in care s-a desfasurat studiul.
In urma adunarii copiilor din cele doua contexte sociale diferite, despre care existau date certe s-a ajuns la o cifra de aproximativ 2000 de copii pe strada. Din cei 2000 de copii, 1500 provin din familie si 500 din institutiile de ocrotire. Saracia, certurile si violentele in familie la care se adauga dezorganizarea familiei, reprezinta aproximativ 60 % din cazuri, principalii factori determinanti ai ajungerii copiilor in strada.
Copiii care fug din institutii o fac in principal din cauza violentei copiilor mai mari insotita in multe cazuri de abuzuri sexuale.
Procedurile prin care se incearca identificarea unei solutii optime pentru plecarea copilului din strada sunt mult ingreunate de lipsa actelor de identitate. Situatia cea mai dificila se inregistreaza la copiii care nu au depasit varsta de 12 ani, in acest caz mai mult de 1/3 declara ca nu certificat de nastere. Semnificativ este faptul ca o incidenta ridicata prezinta si persoanele cu varsta de peste 18 ani, fosti copii ai strazii, care o ,,vechime " de peste 5 ani in grupurile marginale de referinta.
Viata in strada este mai buna sau mai rea in functie de capacitatea copilului de a supravietui la conditiile impuse de acest mediu. Cei mai multi copii traiesc in grupuri. In ceea ce priveste consumul de droguri, alcool sau tutun se observa ca marea majoritate a copiilor strazii sunt consumatori ai unor substante chimice pe baza de solventi ,, Aurolac si Aluminolac ".
Consumul de marijuana a fost inregistrat doar accidental. Fumatul este un obicei practicat indiferent de varsta, consumul de alcool nu este la fel de raspandit, copiii declarand ca prefera sa cumpere solventi. Principala sursa de venit a copiilor este cersitul. Celelalte activitati de procurare a mijloacelor de subzistenta sunt marginale. Ei reusesc sa obtina bani sau putina mancare prin caratul bagajelor, incarcatul si descarcatul marfii, spalatul masinilor si prostitutia.
Examinarile medicale ale copiilor sunt foarte rare si se datoreaza in special initiativei lucratorilor sociali care intalnesc copiii in strada. Situatia abuzurilor sexuale in randul copiilor fara adapost prezinta un tablou de o mare diversitate .
In viata acestor copiii violurile, prostitutia, realizarea unor materiale pornografice, intretinerea de relatii homosexuale, transformarea copiilor in abuzatori devin uneori fapte de viata cotidiene.
Marturii ale abuzurilor se obtin foarte greu de la copii, iar prostitutia este foarte frecventa in randul fetelor.
Procesul de dezvoltare declansat de mai multe decenii a unor modalitati de identificare a abuzului asupra copilului, de prevenire si tratare a acestuia, intampina inca mari greutati. Acestea tin de dificultatea de a estima incidenta abuzului, de a stabili o terminologie adecvata, de a gasi metode de inregistrare si constientizare a formelor de abuz. In prezent, la nivel international, se accepta existenta abuzului fizic, sexual, emotional si al neglijarii.
Pentru Romania, in anul 2002, problema abuzurilor exercitate asupra copilului este inca noua, motiv pentru care nu exista un sistem coerent pentru protectia copilului, in caz de abuz.
Intr-o societate centrata pe adult, familia capata un statut inchis, disfunctionalitatile ei sunt trecute sub tacere, iar procesul de constientizare colectiva a unor situatii de acest gen este mult incetinit. Datele statistice sunt extrem de reduse, statul inca nu a adoptat o pozitie coerenta, iar posibilitatile de interventie sunt drastic limitate de absenta unui cadru legislativ corespunzator.
Atata vreme cat unele forme de abuz nici nu sunt recunoscute social, numarul cazurilor reale este necunoscut si necontrolat. Perceptia colectiva indica existenta tuturor formelor de abuz in multe scoli si institutii de ocrotire , atat din partea personalului cat si a celorlalti copii , motiv pentru care, decizia de interzicere a bataii in scoala ar trebui reactualizata si mediatizata. Abuzul emotional este prezent si la diferite grupuri socio-culturale care, sprijinindu-se pe motivatii filosofice sau religioase, duc la limitarea sau restrangerea drepturilor copilului , la dificultati de adaptare si socializare, dezvoltare unilaterala si autoexcludere. Abuzul sexual este una dintre cele mai grave forme de abuz ce pot fi exercitate asupra copilului, gravitatea fiind datorata efectelor negative, de durata, ce i se asociaza ,,copilariilor furate ", care raman in urma.
Statisticile in domeniu sunt foarte rare dat fiind faptul ca orice conversatie despre sex este un tabu, copiii nu numai ca nu sunt incurajati sa vorbeasca despre eventualele probleme, dar ei simt un puternic sentiment de jena atunci cand sunt victime ale abuzurilor, sentiment ce-i impiedica sa vorbeasca despre abuz si abuzatori.
Fenomenul delicventei juvenile, asociat cu cel al abandonului scolar, este unul dintre cele mai ingrijoratoare cu care se confrunta societatea romaneasca de dupa 1989.
Evolutia delicventei juvenile a fost mult mai accelerata decat a altor compartimente deviante specifice varstei. Apogeul s-a inregistrat in anul 1995 , cand rata criminalitatii juvenile a fost de aproximativ 30 % din cifra criminalitatii generale.
In Romania, fenomenul criminalitatii juvenile a avut o dinamica proprie, influentata atat de contextul social general, cat si de masurile de control social (care , in unele perioade, au determinat reactii adverse , fiind urmate de cresterea numarului infractiunilor iar in alte perioade au dus la scaderea numarului de delicventi minori).
Dinamica tipurilor de infractiuni comise de minori a evoluat si ea, crescand ponderea infractiunilor de natura penala: furturi si fapte comise cu violenta (omor si tentativa de omor, viol si talharie ). Printre faptele comise cu violenta, ponderea cea mai mare o au talhariile, savarsite in general in grup, cu participarea unor majori recidivisti, comise in mediul urban de catre persoane fara ocupatie sau elevi.
Fenomenul recidiviei este prezent la nivelul delicventei juvenile a anului 2000, dintre copii cu varsta cuprinsa intre 14 si 17 ani , care au savarsit infractiuni in primele noua luni ale anului 2000, 7,95 % mai avusesera si alte condamnari.
Pentru copiii aflati in conflict cu legea sunt prevazute masuri educative de tipul: demers educativ personalizat, psihoterapie, programe educative in centrele de reeducare (incadrate cu personal didactic, psihologi scolari, educatori, personal didactic ajutator) sau intr-o institut medical-educativ .
In anii 1999-2000, in penitenciare au fost scolarizati 1216 copii sub supravegherea a 78 de cadre didactice. Fenomenul consumului de droguri, manifestat dupa 1989 ca un fenomen sporadic, in special ca urmare a faptului ca Romania reprezenta o zona principala de tranzitare a droguri-lor a cunoscut dimensiuni alarmante in anul 2000.
Dimensiunile fenomenului sunt foarte greu de apreciat, dar este cert ca ele au surprins atat specialistii in domeniu cat si opinia publica din Romania.
Unul dintre putinele locuri unde consumatorii permanenti ai drogurilor pot beneficia de un ajutor calificat este Centrul Pilot pentru Tratarea Toxicomanilor din Bucuresti, infiintat in anul 1996.
Daca in 1996 aici au fost internate 15 persoane, in 1997 au fost realizate 281 de internari iar in 1998 doar in primele 4 luni au fost internate 190 de persoane, peste 2/3 din consumatorii internati sunt barbati. Majoritatea consumatorilor aveau varste intre 18 si 22 ani, varsta primului consum se situeaza intre 16 - 20 de ani , dar s-au inregistrat cazuri de debut la 13 -14 ani.
Copiii , in special elevii de liceu , incep sa consume droguri , mai ales din curiozitate, fiind sustinuti de inceputurile lor de anturaj. Curiozitatea copiilor se asociaza cu lipsa de informatii corecte si complete despre droguri si efectele lor. Odata deveniti consumatori frecventi sau dependenti de droguri, copiii manifesta o serie de comportamente deviante , de foarte multe ori antisociale.
Scoala, liceul, strada, discotecile sunt locurile unde incep primele experiente ale copiilor consumatori de droguri si totodata locurile unde ,,aprovizionarea " cu droguri este foarte facila. Desi este un fenomen nou, iar preturile drogurilor sunt foarte mari, in raport cu veniturile, adolescentii romani sunt foarte bine familiarizati cu drogurile tari, heroina, cocaina, un numar mare de consumatori trecand foarte repede la acestea dupa ce incep cu marijuana si hasis.
O alta sursa de aprovizionare pentru adolescentii ce manifesta un interes sau dependenta pentru consumul de droguri sunt farmaciile. De aici, in lipsa unor reglementari ale Ministerului Sanatatii si profitand de lipsa de interes a unor farmacisti, adolescentii pot cumpara, fara a fi nevoie de o reteta, o serie de substante medicamentoase cu efect relativ similare cu cele ale drogurilor.
Efectele consumului de droguri asupra copiilor sunt variate si foarte grave. Efectele mentale adverse asociate acestuia sunt : psihodron, schizo-fren, comitialitate, comportament psihopatifor, stare trenata depresiva, tendinte suicidale. Ca urmare a consumului in grup prin injectare (fenomen foarte frecvent printre adolescenti ) apare riscul infectiei cu HIV, cu hepatita B si C. Multi dintre consumatorii de droguri au marturisit ca pentru a face rost de banii necesari pentru achizitionarea drogurilor sau a echipamentului de injectare realizeaza sex neprotejat, expunandu-se astfel la contactarea unor boli cu transmitere sexuala.
Copiii rromi sunt una din categoriile de copii dintre cei mai vulnerabili la ora actuala, in Romania, asupra carora se abat nu numai efectele politicii economice si sociale ale tranzitiei, dar si prejudecatile ostile ale oamenilor de langa ei. Conditiile de viata ale copiilor rromi sunt determinate de situati materiala a parintilor, principalele surse de venit se apreciaza a fi alocatiile pentru copii, ajutoarele pentru familiile cu multi copii si ajutorul social. Prin urmare copiii rromi din comunitatile studiate, se confrunta zilnic cu o serie de probleme generate de conditiile improprii de locuit ( in doua - trei camere locuiesc in medie 10 persoane), de carente din alimentatie, de imposibilitatea asigurarii unei vestimentatii corespunzatoare in fiecare anotimp al anului.
Aflata sub semnul unor carente, in special in alimentatie, in calitatea apei potabile, in igiena conditiilor de locuit si a educatiei sanitare, starea de sanatate a copiilor din comunitatile studiate este marcata de afectiuni dintre cele mai variate: avitaminoze, malnutritie, anemie, distrofie, rahitism, intoxicatii alimentare, afectiuni respiratorii, boli contagioase. Vaccinarea copiilor este deficitara, iar accesul la serviciile medicale se apreciaza ca este foarte scazut.
Analiza continutului Conventiei ONU cu privire
Odata acceptate aceste premise, putem afirma ca prezenta Conventie promoveaza o viziune noua asupra copilariei. Copilaria nu mai este o simpla perioada de tranzitie catre maturitate ci, ea capata o valoare aparte si este perceputa ca o perioada distincta in viata omului, in care el trebuie sa se bucure de toate drepturile si obligatiile specifice acestei varste.
Aceasta Conventie, contine 54 de articole distincte care definesc principii, diferite tipuri de drepturi si procese. Intre acestea trebuie amintit articolul 2 al Drepturilor Copilului care stipuleaza non-discriminarea copilului: ,,Statele parti se angajeaza sa respecte drepturile care sunt enuntate in prezenta Conventie si sa le garanteze tuturor copiilor care tin de jurisdictia lor , fara nici o discriminare, indiferent de rasa, culoarea, sexul, limba, religia, opinia publica sau alte opinii a copilului sau a parintilor sau a reprezentantilor sai legali, de originea lor nationala, etnica sau sociala, de situatia lor materiala, de incapacitatea lor, de nasterea lor sau de alta situatie. Statele parti vor lua toate masurile corespunzatoare astfel incat copilul sa fie efectiv protejat impotriva oricaror forme de discriminare."
Fiind un act elaborat sub egida Natiunilor Unite, Conventia cu
privire
Non - discriminarea, ca valoare si concept, al politicilor democratice , este definita in mod explicit de Comitetul Drepturilor Omului, ni se pare important de mentionat doua aspecte: ,,Toti copiii trebuie tratati in mod egal " nu inseamna ca toti copii beneficiaza de tratament identic in orice circumstanta; nu orice diferentieri ale tratamentului aplicat sunt discriminatorii, daca motivele acestor diferentieri sunt obiective si urmaresc un scop prevazut in continutul Constitutiei.
In ceea ce priveste transpunerea in practica, se poate observa ca, impotriva prevederilor explicite ale Conventiei, exista cel putin doi factori care ingreuneaza acest proces: atitudini traditionale, si constrangerile bugetare.
Un alt articol al Conventiei ONU cu privire
Principiul interesului superior al copilului a aparut pentru prima oara in Declaratia Drepturilor Copilului din 1959. Conventia din 1989 l-a preluat si l-a dezvoltat impunand astfel obligatia Statelor Parti de a considera actiunile intreprinse de Organismele Publice si Private, din perspectiva impactului acestora asupra copilului, de a acorda prioritate si de a construi o societate prietenoasa in raport cu copilul.
Principiul interesului superior al copilului se regaseste in cadrul Conventiei si in textul articolelor referitoare la situatii particulare: separarea de parinti (articolul 9), responsabilitatile parintilor ( articolul 18), protectia copiilor fara familie (articolul 20), adoptia (articolul 21), privarea de libertate (articolul 37), administrarea justitiei minorilor (articolul 40). Principiul se aplica in toate situatiile in care sunt implicati copiii si fata de care nu exista prevederi speciale in Conventie.
Pornind de la aceste considerente este evident ca nu poate exista nici o exceptie de la afirmarea cu prioritate a interesului superior al copilului .
Acest principiu trebuie sa se regaseasca in sistemele legislative nationale, trebuie sa guverneze deciziile politice sau de alta natura, atat la nivel local cat si central si sa nu poata fi subiectul nici unei derogari in cazul unor situatii de criza majora sau razboi.
In analiza importantei drepturilor studiate, se observa ca in majoritatea cazurilor proportia adultilor care opteaza pentru importanta maxima este mai mare decat cea a copiilor care indica o optiune similara. Intervalul procentual determinat de diferenta intre optiunile adultilor si cele ale copiilor este mai mare in cazul categoriilor de drepturi care se refera la trebuintele de securitate personala. In cazul trebuintelor sociale (dreptul de a se juca, de a-si petrece timpul liber), diferentele sunt in favoarea copiilor, in sensul ca ei sunt cei care opteaza in procent mai mare pentru raspunsul de cea mai mare importanta.
Copii, parintii si profesorii acorda importanta mai mare drepturilor care se refera la trebuinte fundamentale de crestere, dezvoltare si protectie. Drepturile care se refera la exprimarea opiniei si la posibilitatea de a influenta decizii sunt, in opinia copiilor, cel mai putin respectate.
In marea majoritate situatia descrisa de raspunsurile copiilor, parintilor si profesorilor referitoare la respectarea drepturilor copilului, indica mult mai multe cazuri de nerespectare sau de respectare contex-tuala, mediul rural decat in mediul urban.
Odata cu inaintarea in varsta a copiilor, se observa o valorizare mai puternica a acestor drepturi care vizeaza trebuinte de auto realizare. Cu alte cuvinte , cu cat copiii cresc, cu atat ei manifesta un interes mai puternic pentru posibilitatea de a formula opinii si de a le exprima, de a influenta deciziile pe care le iau adultii in probleme care-i privesc si pe ei.
Chiar daca varsta parintilor si a profesorilor nu a fost identificata ca un criteriu major de diferentiere, s-a putut observa un grad mai ridicat de respectare la cei tineri, sub 30 de ani, comparativ cu cei in varsta, peste 40 de ani .
Pregatirea profesionala a adultilor se coreleaza pozitiv cu un nivel mai ridicat al acordarii de importanta si al respectarii, in sensul ca, cu cat nivelul de scolarizare este mai ridicat, cu atat se regasesc ponderi mai mari pentru raspunsurile acordate importantei crescute sau a respectarii intr-un numar mai mare de cazuri.
In ceea ce priveste copiii, variabila sex s-a dovedit a nu determina diferente semnificative la nivelul optiunilor. In cazul adultilor, interpretarea raspunsurilor a relevat un interes mai crescut al femeilor pentru drepturile ce vizeaza trebuinte fundamentale si de securitate personala, barbatii sau dovedit a fi mai interesati de trebuintele sociale si de auto-realizare.
Copii au acordat un interes aparte asupra situatiilor de incalcare a drepturilor lor, acest fapt fiind indicat de numarul mare de copiii care au fost implicati in razboiul din fosta Yugoslavie, au fost abandonati de catre parinti in strada sau in diverse institutii de ocrotire, au fost dati in vederea folosirii de transplantele de organe, au fost abuzati fizic si sexual de catre parintii lor, au fost abuzati fizic si emotional de catre unele cadre didactice, au primit abuzuri fizice din partea fortelor de ordine, au fost exploatati prin munca, discriminati in functie de etnie, medii socio - economic de provenienta si rasa, le-a fost restrictionat dreptul de a primi educatie din partea parintilor.
Copii si-ar dori sa primeasca mai multa iubire, sa poata avea un animal de companie, sa fie protejati de pericolul drogurilor, sa asculte un anumit gen de muzica, sa nu fie retinuti de catre profesori la scoala dupa terminarea orelor de curs, sa-si aleaga singuri o profesie, sa voteze inainte de 18 ani, sa aiba acces la pregatire speciala pentru performanta, sa beneficieze de un spatiu de joaca, fara a fi inconjurati de masini, garaje si parcari, sa fie iertat atunci cand greseste, in cazul copiilor orfani sa-si poata alege familia, sa poata beneficia de un invatamant in scoli mai curate si mai putin frecventate de persoane agresive din partea scolii.
Dreptul de a fi protejat de oameni si situatii care ti-ar putea rani sentimentele si dreptul de a fi protejat de oameni si situatii care ti-ar putea rani trupul sunt drepturi care reflecta o nevoie fundamentala a copiilor de a li se asigura securitatea personala. Este evident ca parintii sunt mai preocupati de satisfacerea altor nevoi de baza ale copiilor decat cele dorite de acestia.
Interesul pentru copil ca fiind fiinta umana cu drepturi depline este unul din principalele aporturi ale secolului XX la evolutia umanitatii. Nimic mai firesc pentru un secol pe care la inceputurile sale Ellen Key il anunta ca fiind ,, Secolul copilului ", decat numeroase dezbateri si discutii referitoare la natura drepturilor ce trebuiau asociate copilului si copilariei.
A existat o unanima recunoastere a nevoii speciale de protectie a copilului datorita vulnerabilitatii sale in raport cu societatea. Vulnera-bilitatea a fost interpretata prioritar in legatura cu anumite incapacitati, prin urmare copilul a fost tratat mai curand ca obiect al actelor de caritate decat ca o fiinta umana individuala, cu propriile sale drepturi. Elaborarea deciziilor cu privire la copil au fost luate de cele mai multe ori in absenta copilului.
Problemele referitoare la copil au fost considerate in mod frecvent ca nepolitice, lipsind astfel din agenda deciziilor politice, desi este recunoscut faptul ca acesti copii platesc cel mai greu pret pentru miopia in politicile economice, gafele politice si anumite razboaie.
In cea de a doua jumatate a secolului XX a inceput sa creasca gradul de intelegere ale nevoilor psihologice ale copiilor si de recunoastere a copilariei ca o valoare in sine. In acelasi timp , a aparut evident faptul ca, uneori interesul copilului este diferit de cel al protectorilor sai, multi copii fiind supusi unor tratamente inacceptabile in chiar familiile lor. Toate aceste constatari au exercitat presiuni pentru elaborarea unei Conventii care sa plece de la nevoile reale si specifice ale copilului si sa trateze independent drepturile copilului , dar mai curand sa le includa in drepturile omului.
Eliberarea unei Conventii privind Drepturile Copilului venea
sa stinga vocile celor care considerau ca a vorbi despre drepturile copilului
este inutil si chiar periculos pentru ca inseamna sa tratezi copilul ca pe o
categorie aparte a fiintei umane. In acelasi timp Conventia trebuia sa contrazica
acele pareri care sustineau ca drepturile copilului au fost deja cuprinse in
Conventia Internationala cu privire
Pe ansamblu se poate vorbi de o imbunatatire a starii de sanatate a copilului in Romania. Cu toate acestea sunt inca multe sectoare ale sanatatii mamei si ale copilului unde se semnaleaza frecvent inadvertente intre ne-voile reale ale copilului si disponibilitatile sistemului sanitar din Romania. Mortalitatea infantila, chiar daca a scazut se mentine la un nivel foarte ridicat cu celelalte tari ale Europei. Cauzele se regasesc intre efectele tranzitiei: insuficienta sau lipsa unor alimente de baza din alimentatia copiilor, lipsa unor medicamente si preparate esentiale, disfunctionalitati ale sistemului de asistenta medicala dupa iesirea din spital, lipsa unei educatii sanitare adecvate a mamei. Nu numai calitatea serviciilor medicale trebuie discutata in contextul evolutiei respectarii drepturilor copilului in perioada post decembrista, dar si accesul la serviciile medicale si de recuperare. Desi s-au facut eforturi pentru imbunatatirea serviciilor oferite de dispensarele rurale, prin includerea lor in cadrul unor programe speciale de dotare si pregatire a personalului, se apreciaza ca accesul copiilor la servicii medicale este superior in mediul urban, comparativ cu cel rural. Cele mai frecvente probleme sunt: accesul dificil catre dispensare, deficientele in incadrarea cu personal medical, in dotarea dispensarelor si aprovizionarea acestora cu medicamente, alimentatia necorespunzatoare a copilului mic, calitatea rea a apei si a conditiilor de igiena din spatiul de locuit in anumite zone.
Disparitatile se regasesc si la nivelul diferitelor grupuri minoritare. Ele pot fi determinate de factori interni ai grupului, cum ar fi situatia anumitor culte religioase care pun personalul medical in imposibilitatea de a acorda servicii medicale corespunzatoare copiilor ce au nevoie de transfuzii sau interventii chirurgicale (situatii in care statutul ar trebui sa intervina in baza art 24 alin 3 din Conventie: "Statele parti vor lua toate masurile eficiente, corespunzatoare, in vederea abolirii practicilor traditionale daunatoare sanatatii copiilor " . Copiii rromi sunt in marea lor majoritate o categorie de copiii cu o stare de sanatate puternic afectata, atat in interiorul grupului, cat si din afara sa. Aflata sub semnul unor carente, in special in alimentatie, in calitatea apei potabile, in igiena conditiilor de locuit si a educatiei sanitare, sanatatea copiilor rromi este caracterizata de prezenta unor afectiuni dintre cele mai diverse: avitaminoze, malnutritie, anemie, distrofie, rahitism, intoxicatii alimentare, boli contagioase.
In concluzie se poate afirma ca, pentru a asigura respectarea deplina a drepturilor copilului de beneficia de un sistem de sanatate adecvat si cu totul disponibil tuturor copiilor, trebuie continuate eforturile de adoptare a masurilor legislative cu influenta directa si indirecta asupra starii de sanatate a copilului. Pe de-o parte, trebuie imbunatatita asistenta pediatrica, atat in ceea ce priveste competenta personalului, cat si logistica. Pe de alta parte, trebuie luat in considerare faptul ca starea de sanatate este influentata in proportie de 80-90% de factorii socio-economici, stilul de viata si biologia umana, si doar in procent de 10-20% de asistenta medicala. Prin urmare, reforma serviciilor medicale si de sanatate trebuie sa fie sprijinita de masuri financiare si legislative in favoarea familiilor cu multi, de masuri de imbunatatire a calitatii vietii si de implicare a comunitatii in promovarea unui mediu favorabil dezvoltarii normale a copilului.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului a Natiunilor Unite au pro-clamat dreptul copiilor la ingrijire si asistenta speciala; Romania a semnat o Conventie la 20 noiembrie 1989 cu privire la drepturile copilului. Familia fiind unitate de baza a societatii si mediu natural privind cresterea si bunastarea membrilor sai, in special pe cea a copiilor, trebuie sa se bucure de o asistenta si protectie speciala din partea Statului pentru a-si asuma pe deplin responsabilitatile in cadrul unei societati.
Copilul pentru a-si dezvolta personalitatea intr-un mod armonios trebuie sa creasca intr-un mediu familial avand o atmosfera de intelegere, dragoste si fericire. Conform Declaratiei drepturilor Copilului trebuie sa avem in vedere faptul ca: "data fiind lipsa sa de maturitate fizica si intelectuala copilul are nevoie de protectie si ingrijire speciala, inclusiv de o protectie juridica adecvata, atat inainte, cat si dupa nasterea sa " .
La inceputul anului 1990, Romania s-a confruntat cu o realitate dureroasa si anume: un numar mare de copiii abandonati traiau in institutii izolate, ce functionau in conditii materiale dificile si foloseau un personal necalificat. Sistemul de protectia al copilului era centralizat, iar politica statului in acest sector era fragmentara. Dupa anul 1989 acest subiect a fost dezbatut pe larg, atat la nivel national, cat si la nivel international, privind gasirea unor solutii cu privire la aceasta problema. Numerosi donatori internationali si-au oferit sprijinul, iar U.E a fost unul dintre principalii donatori in vederea sprijinirii acestor copiii. Intr-o prima faza, U.E a oferit sprijin umanitar pentru incalzire, alimente si medica-mente.
In anul 1990 Romania a ratificat Conventia O.N.U asupra
Drepturilor Copilului. Pentru a aplica aceasta Conventie, Romania a trebuit sa
initieze o reforma globala si coerenta sistemului de protectie al copilului. In
anul 1995, cand Romania si-a depus
candidatura pentru adera
Reforma a demarat in anul 1997 si a condus la descentralizarea
sistemului administrativ de protectie a copilului. Scopul acestei reforme a
fost acela de a preveni abandonul copiilor si de crea servicii alternative,
precum : centre de ocrotire de tip familial, centre de ingrijire de zi, centre
de consiliere, retele de asistenti maternali. Romania a facut progrese in acest
domeniu si in mai
Numeroase organizatii precum Unicef, ILO, UNESCO, UNIFEM, Organizatia Mondiala a Sanatatii si Oficiul Inaltului Comisariat pentru Drepturile Omului au facut un parteneriat impotriva tuturor formelor de violenta asupra copilului, o mai buna intelegere a cauzelor acestei probleme si a impactului asupra copilului in familie, scoala si institutii private de stat in scopul eradicarii tuturor abuzurilor.
Guvernele Romaniei a tinut cont de Comitetul ONU privind Drepturile Copilului luate in discutie la data de 20.01.2003 si a privit asupra stadiului de monitorizare, coordonare si implementare asupra programelor destinate imbunatatirii situatiei copiilor din Romania.
La initiativa N.G.O. GROUP for the C.R.C. , Presedintele Executiv al Organizatiei Salvati Copiii, doamna Gabriela Alexandrescu a fost invitata sa participe la sesiunea pregatitoare a Comitetului ONU din data de 09. 10.2002 cu privire la implementarea prevederilor Conventiei cu privire Drepturile Copilului in Romania. Comitetul ONU a subliniat guvernului din Romania necesitatea imbunatatirii structurilor independente de monitorizare, prin infiintarea institutiei Avocatului Copilului si finantarea corespunzatoare a activitatii acesteia; sistemul de culegere a datelor privind toate domeniile continute de C.R.C. in legatura cu persoanele sub 18 ani, dar mai ales a copiilor care necesita protectie speciala.
In decembrie
Raportul acorda o atentie sporita asupra protectiilor ilegale in cadrul adoptiei, care are efect in vanzarea copiilor si a problemei de infectare cu HIV/ SIDA.
In noiembrie 2001 Adunarea Generala a ONU a solicitat Secretarului General ONU sa elaboreze un studiu privind violenta asupra copilului; acest studiu trebuie sa acopere probleme privind violenta asupra copilului in familie, scoala si alte institutii la locul de munca, pe strada, in institutiile de detentie. Comitetul ONU recomanda examinarea tuturor tipurilor de violenta de natura psihica si fizica. O atentie deosebita se acorda violentei comise asupra minorilor de catre politie si utilizarii pedepselor fizice.
Alte probleme ridicate de catre Alianta Internationala Salvati Copii au fost acelea privitoare la copiii afectati de conflicte armate : accesul umanitar in zonele de conflict, demobilizarea si reabilitarea, reforma institutionala si manageriala in sensul prioritizarii protectiei copilului; problema copiilor exploatati prin munca.
Noua CONSTITUTIE a UNIUNII EUROPENE, adoptata la 18.06.2004 de
catre sefii statelor membre, cuprinde referiri concrete la drepturile
copilului, respectarea lor fiind acum parte a obiectivelor interne si externe
ale UE. Este pentru prima data in UE cand drepturile celor 76 milioane de copii
care traiesc in Europa se bucura de recunoasterea pe care o merita. Constitutia
Europeana face referire la protectia drepturilor copilului in actiunile interne
si externe ale Uniunii (art. 3. 3 si art. 3.4 ). Aceasta asigura faptul ca
drepturile copilului vor fi luate in considerare in toate statele in care UE
poate promulga legi si adopta politici: ,,Respectarea stricta a legislatiei internationale
" in ceea ce priveste relatiile externe ale UE cu privire
Aceasta retea impreuna cu tinerii europeni si cu copii si alte organizatii partenere, s-au implicat activ in actiuni de advocacy pentru includerea drepturilor copilului in Constitutia Europeana, asigurandu-se astfel ca acestea vor fi luate in considerare in toate politicile si legislatiile si programele UE.
Asigurarea si respectarea drepturilor copiilor si plasarea
acestora intr-o zona de interes special, constituie o prioritate nationala.
Acest lucru rezida in faptul ca viata, dezvoltarea si bunastarea de care
trebuie sa beneficieze toti copiii la acest inceput de nou mileniu, constituie
baza pe care se construieste viitorul unei tari. In plus, in cazul Romaniei
procesul complex de aderare
Respectarea, promovarea si exercitarea drepturilor copilului, astfel cum sunt acestea definite in documentele internationale ratificate de Romania vor asigura o dezvoltare deplina si armonioasa a personalitatii fiecarui copil, alaturand in spiritul traditiilor si valorilor culturale ale poporului roman, o componenta, noua, moderna si dinamica de integrare in spiritualitatea universala. In lumina acestei integrari protectia copilului in Romania inseamna realizarea unui echilibru intre trei componente esentiale: copilul, familia si societatea. Asigurarea acestui echilibru trebuie reglementata, aplicata si monitorizata in mod continuu de catre stat, ca responsabilitate fundamentala a acestui fata de soarta tuturor cetatenilor sai.
La articolul trei din Conventia cu privire la drepturile copilului, ratificata de Romania prin Legea numarul 18/1990, se subliniaza ca "in toate deciziile care privesc copiii, intreprinse de institutii de asistenta sociala publice sau private, de instantele judecatoresti, autoritatile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala. Statul " se obliga sa asigure copilului protectia si ingrijirea necesara in vederea asigurari bunastarii, tinand seama de drepturile si obligatiile parintilor sai, ale tutorilor, ale reprezentantilor sai legali sau ale altor persoane carora acesta le-a fost incredintat in mod legal si in acest scop, va lua toate masurile legislative si administrative corespunzatoare " . " De asemenea Statul va veghea ca institutiile, serviciile si asezamintele care raspund de protectia si ingrijirea copiilor sa respecte standardele stabilite de autoritatile competente, in special cele referitoare la securitate si sanatate,la numarul si calificarea personalului din institutii, precum si la asigurarea unei supravegheri competente "
In Conventia cu privire la drepturile copilului se accentueaza fara echivoc, legatura fundamentala si indisolubila dintre copil si familia lui. Trebuie subliniat ca pentru a i se asigura copilului un mediu de dezvoltare caracterizat prin fericire, dragoste si intelegere, responsabilizarea familiei capata cu totul alte dimensiuni. Un nivel crescut de educatie a parintilor, alaturi de asigurarea, garantarea unui nivel decent de viata a acestora vor conduce la constientizarea rolului fundamental al familiei, precum si la posibilitatea exercitarii depline a acestui rol,avand drept consecinta directa scaderea numarului de copii aflati in dificultate. In acest spirit, pornind de la rolul major al familiei, responsabilitatea statului roman rezida in crearea unui cadru favorabil care sa permita gasirea unei solutii permanente de ingrijire pentru copilul aflat in dificultate. Este unanim acceptat faptul ca solutia adoptiei, nationala sau internationala serveste interesului superior al copilului si constituie singura masura speciala de protectie cu un caracter permanent, capabila sa ofere copiilor acel mediu familial atat de necesar unei cresteri si dezvoltari armonioase a personalitatii lor.
Pentru asigurarea unui cadru coerent si unitar al promovarii si respectarii drepturilor tuturor copiilor, o masura majora care se impune este aceea de elaborare a unei legi unice care sa abordeze intr-un mod integrat problematica referitoare la copil. Primele consecinte ale adoptarii unei astfel de legi vor fi date de simplificarea, eficientizarea si operationa-lizarea cadrului legal care defineste viata si dezvoltarea copiilor. Rezultatul major al constructiei unui asemenea "cod al copilului" printr-un larg proces de consultare si implicare a tuturor factorilor interesati va fi, insa dat de constientizarea prioritatii absolute pe care o reprezinta copiii. Viata, dezvoltarea si bunastarea copiilor acestei tari reprezinta o responsabilitate fundamentala a intregii societati romanesti. Unirea tuturor eforturilor in vederea ameliorarii situatiei copiilor ar putea reprezenta un model de intelegere si colaborare la nivel national.
Este foarte important de subliniat faptul ca in actiunea complexa de protectie a copiilor, de respectare si promovare a drepturilor acestora, Romania beneficiaza de un sprijin consistent acordat de Comunitatea Internationala: Uniunea Europeana s-a implicat in acest domeniu prin programe de asistenta Phare inca de la inceputul anilor 90, atat printr-un important volum de finantare nerambursabila, cat si printr-o expertiza tehnica multipla; Fondul natiunilor Unite pentru Copii ( UNICEF ) este de asemenea, din 1990 o prezenta activa in tara noastra , dezvoltand multiple proiecte avand ca scop ameliorarea situatiei copiilor din punct de vedere social, medical sau al educatiei; Banca Mondiala si Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Intre cele aproximativ 6 milioane de copii ai Romaniei, se regasesc si copiii defavorizati. In favoarea acestora trebuie intreprinse si promovate actiuni speciale in scopul respectarii si garantarii tuturor drepturilor lor, in vederea asigurarii cresterii si dezvoltarii plenare acestor copii. Protectia eficienta a copilului in dificultate nu va fi niciodata posibila fara o abordare sistematica considerand-o parte integranta a ansamblului general al politicilor sociale, familiale, educationale si de sanatate, toate avand ca finalitate cresterea bunastarii intregii populatii si implicit a copiilor.
Misiunea Fondului Natiunilor Unite pentru Copii, asa cum a fost definita de Comitetul Executiv in 1996, este aceea de a promova si veghea la respectarea drepturilor copilului. Aceasta confera organizatiei un statut unanim recunoscut, iar demersurilor si actiunilor sale, o deplina legitimita-te.
Intreaga activitate UNICEF este patronata de principiile si standardele prin care protectia copilului este codificata in Conventie. Acest lucru este o consecinta logica a mandatului incredintat de Natiunile Unite, si anume: ,,UNICEF este mandatat de Adunarea Generala a Natiunilor Unite sa militeze pentru protectia drepturilor copilului, sa asigure satisfacerea nevoilor de baza ale copiilor si conditiile pentru implinirea tuturor potentialitatilor ".
Dincolo de enuntarea atributelor pe care Conventia Drepturilor Copilului le confera organizatiei, citatul de mai sus evidentiaza o schimbare de viziune in evolutia sa. In intreaga sa istorie, ratiunea de a fi a UNICEF a fost una umanitara. Rolul sau dominant a constat in combaterea prin orice mijloace a privatiunilor de ordin economic, social, politic, ecologic, cultural care afecteaza copiii lumii dar mai cu seama, copiii din tarile sau regiunile caracterizate de nivele modeste ale dezvoltarii socio-economice, de saracie , de conflicte armate, de calamitati naturale sau ecologice, de ravagiile unor regimuri politice represive.
Aceasta faza a istoriei institutionale a UNICEF este cel mai bine caracterizata de sintagma: satisfacerea nevoilor de baza. Inscrierea drepturilor copilului intr-o charta care se bucura de o recunoastere universala, am putea spune, nu numai prin universalitatea valorilor si normelor inscrise dar si formal ca urmare a ratificarii ei de majoritatea statelor lumii, inaugureaza o noua etapa si anume, aceea caracterizata de implinirea drepturilor umane fundamentale.
Cultura pe care a generat-o aparitia si difuzarea drepturilor copilului, dinamica indusa constiintei publice a contribuit in mod esential la imbogatirea continutului si la diversificarea atributelor UNICEF. O enumerare sumara ar cuprinde: internationalizarea actiunii in beneficiul copiilor, amplificarea politicilor de dezvoltare si a practicilor in programare, o noua legitimitate si noi oportunitati privind pledoaria si interventia in folosul copiilor aflati in nevoie si nu in ultimul rand, schimbari in structura organizationala si operationala astfel incat sa creasca gradul de rationalizare a demersurilor.
Toate aceste functii si altele, caracterizeaza comportamentul dominant al organizatiei definit prin ,, abordarea programarii bazate pe drepturi "".
Demersul bazat pe drepturi inseamna fundamentarea intregii activitati UNICEF pe principiile fundamentale ale drepturilor omului, si, cu deosebire, ale drepturilor copilului ca parte integranta si specifica a celor dintai. Fara a diminua din importanta nici unui articol al Conventiei, pentru ca am face rabat de la universalitatea, indivizibilitatea si interdependenta lor , intr-o perspectiva analitica , putem distinge patru principii fondatoare ale instrumentizarii demersului UNICEF. Acestea sunt: non discriminarea (articolul 2 ); interesul superior al copilului ( articolul 3 ); dreptul la viata, supravietuire si dezvoltare ( articolul 6 ) si dreptul copilului la opinie.
Principiul non - discriminarii pe baza de rasa , culoare , sex, limba, opinie, origine, dizabilitati, semnifica dreptul tuturor copiilor la dezvol-tarea tuturor potentialitatilor lor. In plan operational prin considerarea unor indicatori sensibili , devine un instrument valoros al deciziilor privind inhibarea sau anularea mecanismelor care genereaza discriminare.
Principiul interesului superior al copilului trebuie sa fie obiectivul primordial al oricarei actiuni, oricarui program, oricarei interventii destinate copiilor. Principiul ,, interesului suprem al copilului deschide trei perspective:
a. conduce spre o abordare centrata pe copil;
b. reprezinta o instanta de mediere intre litera si spiritul altor drepturi inscrise in Conventie;
c. reprezinta un punct de plecare pentru evaluarea legislatiei si a practicilor referitoare la protectia copilului " ;
Principiul codificat articolul 6 al Conventiei Drepturilor Copilului stipuleaza ca orice copil are dreptul la viata, are dreptul la supravietuire si , mai mult, la dezvoltare. In ordine pragmatica acest principiu reclama promovarea politicilor care garanteaza accesibilitatea la serviciile de baza si egalitatea sanselor privind accesul la resurse. Un exemplu privind modul in care dreptul la viata si dezvoltare este integrat in programele sustinute de reprezentanta UNICEF in Romania este edificator.
Termenul de ,, dezvoltare "" in acest context ar trebui luat intr-un sens larg, care sa includa ,, dimensiunea calitatii vietii , semnificand nu numai sanatatea fizica si mintala, dar , in egala masura, dezvoltarea emotionala, cognitiva, sociala si culturala "
Definitia este cooperationalizata astfel incat sa permita o evaluare a situatiei, o pregatire a interventiei, monitorizarea si daca este nevoie, sustinerea amendarii politicilor sau a masurilor care fac rabat de la principiu. Iata o maniera practica de operationalizare :
a. masurile si structurile existente sau dezirabile pentru dezvoltarea copil 454e45e ului inca de la varste mici;
b. tipurile de institutii care asigura dezvoltarea copilului;
c. mecanismele care trebuie instituite de actorii sociali, astfel incat sa fie stimulata dezvoltarea copilului sub toate aspectele - de la dreptul la nutritie la cel de joaca;
Articolul 12 cere ca opinia si vocea copilului sa fie auzita si respectata.
Importanta acestui principiu rezida in aceea ca se constituie intr-un sensibil mijloc de evaluare a modului in care masurile, programele, politicile servesc interesului suprem al copilului. In acelasi timp se constituie intr-o premisa a participarii la traducerea acestuia in act.
La nivel national, implicarea UNICEF presupune cateva tipuri de activitati intercorelate. In primul rand, o analiza a situatiei copiilor, femeilor si familiilor. Pe baza acestor descrieri si analize sunt concepute programele de interventie deci, activitatea de programare propriu-zisa.
Un alt tip de activitati este reprezentat de monitorizare si
evaluare, Romania fiind din 1990 semnatara a Conventiei ONU cu privire
CONCLUZII
,, Daca va ganditi la anul ce va veni, plantati seminte ; Daca va ganditi la cei zece ani ce vor urma, plantati copaci; Daca va ganditi la o suta de ani de acum inainte, educati copiii " .
Un studiu asupra modului in care copiii si adultii percep drepturile copilului si respectarea acestora este, in acelasi timp, un studiu despre viitorul societatii romanesti. Popularizarea si apararea drepturilor copilului nu trebuie vazute exclusiv prin prisma aspectelor umanitare, caritabile, ci mai ales, prin valoarea lor actionala , de constructie a unui viitor mai bun si mai sigur.
Conventia ONU cu privire
Guvernul Romaniei a inregistrat o serie de progrese in realizarea acestui rol, prin adoptarea unei legi noi si prin stabilirea unor noi structuri in domeniul promovarii si protectiei drepturilor copilului. Principala problema care a aparut a fost aceea a resurselor disponibile pentru aplica-rea noilor masuri legislative, incepand cu cele financiare si continuand cu cele materiale si umane.
O a doua problema a fost aceea a lipsei unitatii sistemului legislativ . Legile au fost promovate in forme insuficient elaborate si adoptate conditiilor reale si , in plus nu au creat inca acel sistem unitar care sa permita protejarea copilului impotriva oricarei forme de incalcare a drepturilor ce-i revin prin Conventia ONU.
Dincolo de aceste probleme , a existat o serie de progrese in realizarea carora un rol major a revenit cooperarii sectorului guvernamental cu cel neguvernamental. Analizand activitatea desfasurata de Departamentul pentru Protectia Copilului, UNICEF si Organizatia Salvati Copiii, reiese nevoia unei colaborari a eforturilor, a unei corelari a programelor desfasu-rate, atat de interventia directa, cat si de lobby si advocacy pentru drepturile copilului.
Sectorul neguvernamental a evoluat in directia cresterii calitatii interventiilor, a organizarii in aliante sectoriale, si in ultimul rand, al cresterii numerice.
Incepand cu anul 1990 , situatia copiilor a devenit o tema privilegiata a dialogului social si , in special din sfera politicii, imbunatatirea acesteia devenind o frecventa promisiune electorala. Asocierea excesiva cu politicul si economicul a avut un impact negativ. Deficitul bugetar a devenit astfel solutia scuzelor nationale si internationale pentru dificultatile cu care se confrunta copiii si familiile cu multi copii, toate nerealizarile fiind raportate la insuficienta fondurilor.
Situatia copilului, in general inregistreaza evolutii pozitive. Raportan-du-ne la cel putin doi indicatori statistici majori , rata mortalitatii infantile si mortalitatea materna, putem observa o imbunatatire simtitoare a starii mamei si a copilului. S-au dezvoltat serviciile medicale, de sanatate destinate copiilor ramanand deschisa discutia asupra accesului la aceste servicii, fara nici o discriminare determinata de localizarea geografica, mediul de rezidenta, de apartenenta la o clasa sociala sau la o etnie.
Sistemul educativ din Romania a suferit modificari structurale funda-mentale, cuvantul de ordine fiind in ultimii noua ani : reforma. Au fost reformulate idealul si obiectivele educatiei in Romania; transformari importante au fost aplicate structurilor, filierelor de accedere si curricu-lumului scolar. S-a trecut insa nu cu prea mult interes, la ajustarea bugetului, astfel incat si din punct de vedere financiar, educatia sa fie o prioritate nationala. In plus resursele umane antrenate in sistem au dovedit o prea mare rezistenta la schimbare, ingreunand astfel procesul reformei.
Consideram ca sunt necesare, in primul rand, accelerarea ritmului schimbarilor de substanta: adaptarea curriculumului la nevoile de dezvol-tare ale copiilor, constientizarea si remedierea unor fenomene negative ce au luat amploare in cadrul sistemului in vederea inlaturarii lor (abando-nul scolar, transformarea mediului scolar intr-un mediu agresiv, ostil copilului, indiferenta fata de valorile promovate de scoala), introducerea drepturilor copilului, nu doar ca disciplina de studiu ci mai ales practi-carea acestora la nivelul relatiilor educationale.
Orice analiza a situatiei copilului in Romania face referire la acele categorii de copii a caror dezvoltare s-au integritate fizica si morala este afectata. Datele statistice prezentate contureaza un adevar dramatic: nu au intervenit reduceri semnificative ale numarului de copii incadrati in categorii defavorizate si, in plus, au aparut o serie de categorii de copiii in dificultate despre care nu se vorbea in primii ani ai deceniului: copiii apartinand minoritatilor rromilor, copiii care muncesc, copiii abuzati sexual, copiii care consuma droguri, copiii refugiati.
Un fapt pozitiv este acela ca odata constientizata conturarea unor categorii de copiii in dificultate, s-au operat in raport cu acestia o discriminare pozitiva. Au fost initiate astfel, de catre organizatiile neguvernamentale in special, individual sau prin paternitate, programe nationale sau locale, menite a imbunatatii calitatea vietii acestor copiii. In cautarea scuzelor pentru explicarea greutatilor cu care se confrunta copiii in dificultate si familiile acestora, se recurge, de cele mai multe ori, la argumentul resurselor, in special cele financiare si materiale. Se discuta mai rar despre resursele umane, iar atunci se are in vedere aspectul cantitativ, in detrimentul celui calitativ.
Chestionarul aplicat copiilor, parintilor si profesorilor, pentru a ma-sura nivelul cunostintelor despre drepturile copiilor si modul in care acestea sunt respectate acasa si la scoala, a readus in discutie problema unor obiceiuri contrare ideilor de participare, libertate de exprimare, implicare in procesul luarii deciziilor. Copilul este considerat mai degraba prin prisma a ceea ce nu poate sa faca decat prin prisma potentialului sau creativ, imaginativ si volitiv.
Situandu-ne pe pozitia identificarii solutiilor pentru fundamentare a unei societati mai juste in raport cu membrii sai, si mai ales cu copiii pe care-i are, apreciem ca este necesara considerarea globala a problemelor asociate situatiei copiilor in Romania, concomitent cu o abordare individuala. Abordarea globala ar impulsiona constituirea unui organism guvernamental unic, care sa coordoneze un sistem legislativ coerent si unitar de sprijin al copilului si al familiei. In contextul unui astfel de organism, strategia nationala in favoarea copilului ar putea fi mai bine sustinuta prin fonduri interne si internationale, iar sistemul de monitorizare utilizat ar fi mai pertinent si mai functional in acelasi timp. Trebuie urmarita o implementare privind calitatea partenerilor structu-rilor guvernamentale. Parteneriatul este garantat de numeroase experiente pozitive ale sectorului neguvernamental in inlaturarea si diminuarea dificultatilor cu care se confrunta copiii si familiile in dificultate.
Pentru a evita riscurile globalizarii, diferitele situatii in care dezvoltarea unui copil s-au unui grup de copii este afectata, trebuie tratate individual considerandu-se specificitatea lor si asigurandu-se astfel mai multe sanse pentru o rezolvare optima a problemei.
Iata ca Romania, incet, dar sigur, isi aliniaza in domeniul protectiei copilului cu cele europene. Nu mai conteaza, daca acest lucru se va face sub presiunea autoritatilor adecvate din U.E, ci acela ca se observa o continua schimbare a sistemului care tinde nu doar sa creeze doar o mai buna ocrotire, ci si o buna educare si o integrare a copilului in societate.
Fiind un om deplin, insa la o scara mai mica, copilul se bucura de aceleasi drepturi ca si cel matur, cu mentiunea ca multe din acestea nu si le poate cere singur, fapt pentru care statul prin institutiile avizate in acest domeniu poate si trebuie sa-i apere si sa-i asigure aceste drepturi, dar sa-l si invete sa le foloseasca ulterior pentru o buna dezvoltare a sa si a societatii al carui membru este.
Trebuie remarcat ca acest proces nu este unul usor, sincopele sale din trecut se mai simt pe alocuri si astazi, chiar daca aproape totul s-a schimbat din temelii. Ceea ce a remarcat si raportorul pentru Romania, baroneasa Emma Nicholson, este faptul ca Romania si-a modificat atitudinea fata de familie si copil, incercand sa trateze aceste " cancere " ale societatii umane: avortul, abandonul familial, violenta in familie cu repercursiuni grave la adresa copiilor, droguri, prostitutia, etc, nu doar verbal sau infim, ci mer-gand la adevarata cauza a acestor denaturari a drepturilor omului in gene-ral, si ale copilului in particular. Actualul prim-ministru al Romaniei, Calin-Popescu-Tariceanu, a orientat acest proces pe fagasul normal si firesc, copilul devenind dintr-un subiect pasiv, un subiect partener cu drepturi depline, cu alte cuvinte copilul se transforma dintr-un simplu obiect, cu drepturi stipulate doar pe hartie, intr-un adevarat " devorator de drepturi ", pe care nu doar le va pretinde, dar le va si pastra si respecta.
Iisus spune: " Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este imparatia cerurilor " ( Matei XIX, 14 ) si am putea deduce din acesti " pui de om " sunt viitorul umanitatii, pe acestia Hristos ii ridica la mare cinste, pentru ca a lor curatie va salva lumea. Iata Domnul prin aceste cuvinte intareste dreptul copilului la mantuire, cel mai primordial dintre toate, in care se integreaza celelalte. Nimeni si nimic nu va ingradi drep-turile omului (copilului), cat timp Hristos va continua sa vegheze asupra lumii.
COD PENAL, Dr. Constantin Crisu, Editura Juris Argessis, 2006, articolul 303, alineatul 1 si 2, p. 131.
CANOANELE BISERICII ORTODOXE ROMANE, Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canonul 20, Sinodul de la Ancira.
|
