Sectiunea 3. Principii de baza în materia " drepturilor si îndatoririlor parintesti fata de copiii minori".......... ..... ...... .......... ..... ...... .......................5-8

Sectiunea 4. Persoanele carora le revin drepurile si îndatoririle parintesti............9-10

Capitolul II. Analiza drepturilor si îndatoririlor parintesti cu privire la persoana minorului.......... ..... ...... .......... ..... ...... ...........11 Sectiunea 1. Aspecte introductive.......... ..... ...... .......... ..... ...... ....11-12

Sectiunea 2. Drepturile si îndatoririle parintilor de a îngrijii de sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului minor.......... ..... ...... ........................12-15

Sectiunea 3. Drepturile si îndatoririle parintilor de a îngriji de educarea, învatatura si pregatirea profesionala a copilului minor.......... ..... ...... ................16-20

Sectiunea 4. Dreptul si îndatorirea parintilor de a îndruma si supraveghea pe copilul minor.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .....20-22

Sectiunea 5. Dreptul parintelui de a consimti la înfierea copilului sau minor......23-24

Sectiunea 6. Dreptul parintilor de a avea legaturi profesionale cu minorul.........24-27

Sectiunea 7. Îndatoririle parintilor de a întretine copilul minor..........................28-29

Sectiunea 8. Dreptul de a lua anumite masuri fata de copil.......... ..... ...... 30-31

Sectiunea 9. Dreptul de a stabili locuinta copilului.......... ..... ...... .................31

Sectiunea 10. Dreptul parintilor de a cere înapoierea copilului de la oricine l-ar detine fara drept.......... ..... ...... .......... ..... ...... ....................31-32

Capitolul III. Analiza drepturilor si îndatoririlor parintesti cu privire la bunurile copilului minor .......... ..... ...... .......... ..... ...... ...33

Sectiunea 1. Explicatie preliminara.......... ..... ...... .......... ..... ...... ...33-34

Sectiunea 2. Dreptul si îndatorirea parintilor de a administra bunurile copilului minor.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .....34-48

Sectiunea 3. Dreptul si îndatorirea parintilor de a-l reprezenta pe minor în actele civile sau de a-i încuviinta actele juridice.......... ..... ...... ..........................48-49

Capitolul IV. Raspunderea pentru neîndeplinirea îndatoririlor parintesti.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ............50

Sectiunea 1. Aspecte generale .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..............50

Sectiunea 2. Sanctiuni pentru neîndeplinirea îndatoririlor cu privire la persoana copilului minor.......... ..... ...... .......... ..... ...... ......................50-67

2.1. Sanctiuni de dreptul familie.......... ..... ...... .............................50-55

2.2. Raspunderea civila a parintilor pentru faptele ilicite ale copiilor (art. 1000 Codul civil) .......... ..... ...... .......... ..... ...... ................55-60

2.3. Raspunderea contraventionala.......... ..... ...... ........................60-62

2.4. Raspunderea penala.......... ..... ...... .......... ..... ...... ........62-67

Sectiunea 3. Sanctiuni pentru neîndeplinirea îndatoririlor cu privire la bunurile copilului.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..........67-68

3.1. Raspunderea civila pentru rea administratie.......... ..... ...... ....67-68

3.2. Raspunderea penala a parintilor pentru gestiune frauduloasa ..............68

Capitolul V. Concluzii .......... ..... ...... .......... ..... ...... 69-70

Bibliografie.......... ..... ...... .......... ..... ...... ..............................71

Cuprins

Capitolul 1

Notiuni introductive

Sectiunea 1. Notiunea ocrotirii parintesti

Ocrotirea parinteasca desemneaza totalitatea drepturilor si obligatiilor acordate de lege parintilor pentru a asigura cresterea si educarea copiilor minori . Cresterea si educarea copiilor constituie o problema de stat , iar aceasta îndatorire a parintilor este prevazuta în mod expres în Codul familiei ( art. 101 )

Dispozitiile legale cu ajutorul carora se realizeaza ocrotirea minorului cu caracter imperativ si deci obligatoriu, parintii neavând posibilitatea de a se abate de la ele, în sensul de a-si extinde drepturile sau de a-si restrânge îndatoririle. De altfel legea nu reglementeaza separat drepturile si îndatoririle parintesti fata de copii, ceea ce este firesc deoarece unele se justifica prin celelalte si formeaza un tot unitar.

De reglementarea legala referitoare la ocrotirea parinteasca beneficiaza copii minori, fara a se deosebi dupa cum sunt din casatorie, din afara casatoriei ori au fost înfiati, drepturile parintesti urmând a se exercita numai în interesul lor ( art. 76 si 97 alin. 1 din acelasi cod ). Aceste sarcini de raspundere care revin parintilor fata de copiii minori, cuprinse în Codul familiei prezinta o importanta deosebita deoarece copiii au nevoie în permanenta de afectiunea, îngrijirea, sprijinul si îndrumarea ambilor parinti, familia având un rol educativ nu numai fata de membri acesteia indiferent daca sunt minori sau majori, ci si fata de societate.

Sectiunea 2. Durata ocrotirii parintesti

Ocrotirea parinteasca se acorda copiilor pe tot timpul minoritatii. Chiar daca minorul este pus sub interdictie, potrivit art.150 Cod familie, el ramâne sub ocrotirea parintilor pâna la majorat fara a i se numi un tutore . Ocrotirea parinteasca înceteaza în privinta minorului care se casatoreste, deoarece acesta dobândeste capacitatea deplina de exercitiu ( art. 8 Decretul nr. 31 din 1954 ). Aceasta situatie se poate întâmpla în cazul familiilor, care potrivit art. 4 Cod familie, au dreptul sa se casatoreasca de la împlinirea vârstei de 16 ani si în anumite conditii, chiar de la împlinirea vârstei de 15 ani. Prin urmare ocrotirea parinteasca presupune ca persoana nu a împlinit 18 ani si nu are capacitatea deplina de exercitiu.

Sectiunea 3. Principii de baza în materia ,, d 22322p151w repturilor si îndatoririlor parintesti fata de copii minori "

Principiul asimilarii depline a situatiei copilului din afara casatoriei cu situatia copilului din casatorie.

Acest principiu prin care se enunta conditia juridica a copilului din afara casatoriei, este prevazut de art.63 C. fam. astfel: copilul din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita prin recunoastere sau prin hotarâre judecatoreasca, are fata de parinti si rudele acestora, aceiasi situatie ca si situatia legala a unui copil din casatorie.

Potrivit codului civil român din 1865, copilul din afara casatoriei numit copil natural sau nelegitim, era asimilat cu copilul legitim numai fata de mama, pe când, fata de tata, copilul, chiar de bunavoie recunoscut, nu avea nici un drept cu singura exceptie a legitimarii si fata de tatal sau ( art. 304 - 307 ) . Legislatia ulterioara codului civil si în mod deosebit decretul nr. 131/1949 a ameliorat situatia copilului din afara casatoriei, însa asimilarea sa deplina cu situatia sa din casatorie s-a realizat numai prin codul familiei.

Principiul egalitatii parintilor la exercitarea ocrotirii parintesti

Atât exercitiul drepturilor, cât si îndeplinirea îndatoririlor parintesti, revin parintilor în mod egal si aceasta fara deosebire dupa cum copilul este din casatorie, din afara casatoriei sau înfiat. Este ceea ce rezulta din dispozitiile expuse ale art.1 alin. 4 si art. 97 alin. 1 din codul familiei.

Art. 1 alin. 4 ,, În relatiile dintre soti, precum si în exercitiul drepturilor fata de copii, barbatul si femeia au drepturi egale ,,

Art. 97 alin. 1 ,, Ambii parinti au aceleasi drepturi si îndatoriri fata de copiii lor minori, fara deosebire dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei sau înfiati ,,

Iar în aplicarea acestui principiu, art. 98 alin. 1, codul familiei prevede ca ,, masurile privitoare la persoana si bunurile copiilor se iau de catre parinti de comun acord ,,

Codul civil roman prevedea ca puterea parinteasca apartine ambilor parinti, însa mai prevedea totodata ca în timpul casatoriei numai tatal avea dreptul s-o exercite, iar în privinta copilului din afara casatoriei, puterea parinteasca apartinea întotdeauna doar mamei sale ( art. 326 - 327 si 337 )

Principiul exercitarii drepturilor parintesti numai în interesul copilului

Potrivit art. 97 alin. 2 Codul familiei parintii trebuie sa exeercite drepturile lor parintesti ,, numai în interesul copiilor ,,

Interesul copilului trebuie însa apreciat prin luarea în considerare a scopului ocrotirii parintesti acela de a creste, educa si pregati copilul pentru viata astfel încât el sa se poata încadra armonios în societate si sa fie folositor acesteia, adica atât ca interes personal nedespartit de interesul obstesc .

Din cuprinsul reglementarilor codului civil român din 1865 se desprinde constatarea ca puterea parinteasca nu se exercita numai în interesul copilului, ci si în interesul familiei, pentru pastrarea averii în familie si mai ales în interesul tatalui copilului. Este ceea ce rezulta cu prisosinta si din reglementarea uzufructului legal al parintilor asupra bunurilor copiilor lor minori ( art. 338-341 c. civil ).

Principiul independentei patrimoniale dintre copil si parintii sai

Acest principiu este prevazut de art. 106 C. familiei în exprimarea : ,, parintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor parintelui, în afara de dreptul la mostenire si la întretinere ,,

Aceasta înseamna ca patrimoniul copilului este distinct de patrimoniile parintilor sai. Iar faptul ca parintii au potrivit art. 105 c. fam. dreptul si îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor nu duce nici la contopirea patrimoniului copilului cu cel al parintilor sai si nici la nasterea vreunui drept real al parintilor asupra bunurilor copilului, cum era dreptul de uzufruct legal al parintilor în dreptul nostru anterior.

Codul civil român din 1865 n-a conceput si n-a reglementat independenta patrimoniala dintre copil si parintii sai . Dimpotriva prin reglementarea dreptului de uzufruct legal al parintilor asupra bunurilor copilului minor, codul a consacrat lipsa de independenta a copilului fata de parintii sai.

Principiul exercitarii ocrotirii parintesti sub supravegherea si controlul autoritatii tutelare

Conform dispozitiilor art.158 c. fam., atributiile de autoritate tutelara se exercita, dupa caz, de catre birourile si comitetele executive ale consiliilor populare comunale, orasenesti, municipale si ale sectoarelor municipiului Bucuresti.

Atributiile de autoritate tutelara ale birourilor consiliilor populare privesc si ocrotirea minorilor, printre care si a celor aflati sub ocrotire parinteasca ceea ce constituie o garantie ca drepturile si îndatoririle parintesti vor fi exercitate în interesul copilului si în conformitate cu politica educativa a statului nostru democrat[7]. Aceste atributii sunt de supraveghere si control, de decizie si de sesizare a instantei judecatoresti .

Ca organe de supraveghere si control, autoritatea tutelara trebuie sa exercite un control efectiv si continuu asupra felului în care parintii îsi îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana si la bunurile copilului minor sco în care, delegatii autoritatii tutelare au dreptul sa viziteze pe copil la locuinta sa, sa se informeze de felul cum parintii se îngrijesc de cresterea, educarea si pregatirea sa profesionala.

Ca organ de decizie autoritatea tutelara îndeplineste o serie de atributii ( art, 62 alin.2, 72-73, 78 alin.3, 99, 102 si 111 c.f. ) printre care si pe aceea de a rezolva prin decizie motivata, neîntelegerile dintre parinti referitoere la exercitiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor parintesti ( art.99 c.f. ).

Ca organ de sesizare a instantei judecatoresti, prin actiunea în justitie, autoritatea tutelara are si atributia de a cere modificarea masurilor privitoare la drepturile si obligatiile personale sau patrimoniale dintre parintii divortati si copii, precum si decaderea parintilor din drepturile parintesti ( art.44 alin.1 si 109 c.f. ).

Pentru a putea decide, în unele cazuri instanta judecatoreasca trebuie sa ia si concluziile orale sau scrise ale autoritatii tutelare .

Sectiunea 4 Persoanele carora le revin drepturile si îndatoririle parintesti

Codul familiei prevede ca ambii parinti au aceleasi drepturi si îndatoriri fata de copiii lor minori ( art.97). În aceasta dispozitie legala se reflecta, deci principiul potrivit caruia în exercitarea drepturilor fata de copii, barbatul si femeia au drepturi egale ( art.1 alin.4 din acelasi cod). În consecinta, toate masurile privitoare la persoana si bunurile copilului minor, trebuie sa fie luate de comun acord ( art.98 ali.1). În caz de neîntelegere cu privire la exercitarea drepturilor sau îndeplinirea îndatoririlor fata de copil, autoritatea tutelara dupa ce-i va asculta pe parinti va hotarâ potrivit cu interesul acestuia.

Daca unul din parinti este decedat, decazut din drepturile parintesti, pus sub interdictie, sau din orice alta împrejurare, se afla în neputinta de a-si manifesta vointa, celalalt parinte va exercita singur aceste drepturi. Aceiasi solutie se impune în cazul în care unul din parinti este declarat mort prin hotarâre judecîtoreasca ( art. 16-18 din Decretul nr. 31/1954 ). Dar cu toate ca legea se refera la situatia în care unul din parinti se afla în neputinta de a-si manifesta vointa, credem ca necesitatea de a ocroti pe minor în aceleasi conditii trebuie admisa si în caz de disparitie a parintelui, sau daca nu rezulta dintr-o hotîrâre judecatoreasca, fara ca exercitarea drepturilor parintesti de catre celalalt parinte sa fie conditionata de trecerea unui an de la data disparitiei ori de la constatarea ei pe cale judecatoreasca.

De asemenea, desi ambii parinti au aceleasi drepturi si îndatoriri fata de copiii lor minori, totusi în ipoteza în care casatoria a fost declarata nula pentru alt motiv decât minoritatea, iar mama este minora la data nulitatii, drepturile si îndatoririle parintesti vor reveni numai unuia dintre parinti, deoarece prin declararea nulitatii casatoriei, mama avâd capacitatea de exercitiu restrânsa pentru ca nu îndeplinise vârsta de 18 ani, nu va putea sa exercite drepturile si îndatoririle parintesti cu privire la bunurile copilului. Aceste drepturi si îndatoriri vor fi exercitate de parintele care are capacitatea deplina de exercitiu, adica de tata, iar mama care a împlinit vârsta de 14 ani, va avea în cadrul ocrotirii parintesti numai drepturile referitoere la persoana copilului.

Capitolul 2

Analiza drepturilor si îndatoririlor parintesti cu privire la persoana minorului

Sectiunea 1. Aspecte introductive

Ocrotirea parinteasca este reglementata în dreptul român pentru a fi exercitata exclusiv în interesul copilului minor. De aceea în continutul ei prevaleaza ca importanta îndatoririle parintesti fata de de copiii lor minori, drepturile parintesti, fiind concepute numai ca mijloace de punere în valoare a acestei îndatoriri.

Printre drepturile si îndatoririle parintesti cele privitoare la persoana copilului minor prezinta importanta cea mai mare, deoarece în conceptia legiuitorului nostru finalitatea principala a ocrotirii parintesti este cresterea, educarea si pregatirea pentru viata a copilului.

Enuntarea îndatoririlor parintesti privitoare la persoana minorului este facuta diferit de catre autori, fiecare dintre ei utilizând în acest scop formule diferite.[10] Dupa parerea noastra, reglementarea legala a ocrotirii parintesti, stabileste în sarcina parintilor îndatoriri destinate referitoare la persoana minorului.

Desigur diversitatea de opinii manifestata în legatura cu precizarea îndatoririlor parintilor privind persoana copilului lor minor, nu are corespondent într-o adversitate similara de apreciere a continutului acestor îndatoriri ; în general toti autorii sunt de acord asupra aspectelor esentiale pe care le împlica asigurarea de catre parinti a cresterii, educarii, învataturii si pregatirii profesionale a minorului. Deosebirea de pareri între ei priveste aspecte neesentiale ale problemei, anume daca îndatorirea de a creste copilul trebuie considerata ca având un caracter complex, presupunând la rându-i mai multe obligatii adiacente, sau dimpotriva aceasta îndatorire trebuie pusa pe acelasi plan cu unele dintre obligatiile pe care înfaptuirea sa le presupune ca necesare.

Am adoptat acest ultim punct de vedere, considerând ca artificiala înglobarea în continutul îndatoririi de a creste copilul, a altor îndatoriri - anume obligatia de supraveghere si aceea de întretinere a minorului - de vreme ce legiuitorul consacra aceste obligatii, expres sau implicit, prin texte distincte nu numai în cadrul reglementarii legale a ocrotirii parintesti, ci chiar în cadrul altor institutii juridice ( institutia obligatiei de întretinere, institutia raspunderii civile ) stabilind consecinte specifice pentru cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii lor necorespunzatoare de catre parinti.

Sectiunea 2: Dreptul si îndatorirea parintilor de a se îngriji de sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului.

Conventia cu privire la drepturile copilului ( Legea nr. 18/1990)

Art 24:

Statele parti recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate posibila si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare. Ele vor depune eforturi pentru a garanta ca nici un copil nu este lipsit de dreptul de a avea acces la aceste servicii.

Statele parti vor depune eforturi pentru a asigura aplicarea efectiva a acestui drept si în mod deosebit, vor lua masurile corespunzatoare pentru :

a) Reducerea mortalitatii infantile si a celui în rândul copiilor;

b) Asigurarea asistentei medicale si a ocrotirii sanatatii pentru toti copii cu accent pe dezvoltarea masurilor primare de ocrotire a sanatatii ;

c) Asigurarea ocrotirii sanatatii mamelor în perioada pre si post natala ;

d) Asigurarea ca toate segmentele societatii, în mod deosebit parintii si copiii, sunt transformate cu privire la sanatatea si alimentatia copilului, avantajele alaptarii, igienei ;

e) Crearea serviciilor de medicina, de îndrumare a parintilor si de planificare familiala si asigurarea educatiei în aceste domenii ;

Statele parti vor lua toate masurile eficiente corespunzatoare în vederea abolirii practicilor traditionale care dauneaza sanatatii copiilor.

Obligatia de a asigura sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului este dublu dimensionata. Ea este pe de o parte, obligatie pozitiva, de a face si presupune asistenta continua a tuturor trebuintelor copilului în conformitate cu particularitatile stadiului de dezvoltare si nevoile speciale ale copilului.

Pe de alta parte ea reprezinta o obligatie negativa, de a nu face care se refera la protectia copilului împotriva abuzului fizic, psihic si emotional, a neglijentei, a unor practici care ar putea dauna sanatatii copilului. Aceasta obligatie nu este nici ea în afara oricarei discutii. Unii partizani ai autodeterminarii, sustin ca de multe ori acest drept sau obligatie a parintilor intra în conflict cu drepturile copiilor, în special în ce priveste vârsta la care se poate recurge la avort fara consimtamântul parintilor, la tatuaje etc.

Aceasta obligatie a parintilor nu trebuie de asemenea interpretata numai în sensul satisfacerii unor trebuinte de ordin biofiziologic ale copilului. Sanatatea mentala a copilului este dependenta de afectiunea si relatiile cu ambii parinti, de climatul familial, socio-afectiv deschis, pozitiv. Pentru îndeplinirea acestui tip de obligatii parintii, sunt de regula, foarte putin pregatiti. Nu ne nastem gata învatati sa fim parinti - trebuie sa învatam , observa W. Galston. Din initiativa publica sau privata au început sa functioneze si în România centre de consiliere si sprijin pentru parinti - H.G.nr 117/1999[11] prevede în acest sens obligatia autoritatilor administratiei publice locale de a înfiinta astfel de centre.

În îndeplinirea acestei obligatii parintii beneficiaza de asistenta si sprijin din partea statului. El se manifesta atât sub forma reglementarii unor institutii juridice menite sa sprijine parintii si ocrotitorii legali în îndeplinirea acestei obligatii, cât si a unor politici sociale în domeniul asigurarii starii de sanatate a populatiei.

Constitutia României garanteaza dreptul la ocrotirea sanatatii - art 33 alin. 1 [12].

Prin dispozitii constitutionale se interzice exploatarea minorilor, folosirea lor în activitati care le-ar putea dauna sanatatii, moralitatii sau care le-ar pune în primejdie viata ori dezvoltarea normala ( Constitutie, art.45 alin.3 ). Persoanele handicapate se bucura de asemenea, de protectie speciala ( Constitutie, art.46 ).

Parintii au dreptul si obligatia de a folosi masurile luate de stat pentru asigurarea sanatatii si dezvoltarii normale a copiilor. Astfel, daca minorul este bolnav, parintii au dreptul si obligatia de a-i îngriji si a solicita pentru el asistenta medicala de stat. Parintele încadrat în munca are dreptul la ajutor de boala si la îngrijirea copilului bolnav, prin masurile de asigurare sociala de stat. Potrivit art.97, Legea nr.3 din 10 iulie 1978, privind asigurarea sanatatii populatiei, parintii sau ceilalti ocrotitori legali au obligatia, la orice solicitare a unitatilor sanitare sa prezinte copilul pentru examinare medicala si aplicarea masurilor profilactice.

De asemenea, examenul medical este obligatoriu, la admiterea în liceu, scoli profesionale, ucenicie si învatamânt superior, pentru orientarea profesionala a tinerilor ( art. 90, Legea nr. 3 din 10 iulie 1978 ).

Legea nr. 120/1997 prevede asigurarea unui concediu platit pentru îngrijirea copilului pâna la împlinirea vârstei de 2 ani ( art.2 ). Pe toata durata concediului pentru îngrijirea copilului se acorda o indemnizatie reprezentând 85% din salariul de baza ( art.3 alin. 1). Legea prevede de asemenea ca de acest concediu poate beneficia optional oricare dintre parinti ( art.6).

În ce priveste obligatia negativa a parintilor sau a altor ocrotitori legali de a nu abuza fizic, emotional si psihic de copil, ea este de asemenea reglementata prin dispozitii constitutionale, (art.22 alin.1) din Constitutie garantând dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei.

Îngrijirile medicale se efectueaza cu consimtamântul bolnavului sau al persoanelor care, potrivit legii, sunt îndreptatite a-si da acordul.

În cazuri grave,în care salvarea vietii minorului, precum si a persoanelor lipsite de discernamânt este necesara o îngrijire medicala de urgenta, iar consimtamântul sau încuvintarea persoanelor în drept nu se poate obtine în timp util, îngrijirea medicala va fi efectuata de medic pe proprie raspundere.[13]Este interzisa recoltarea de sânge, pentru scopuri terapeutice, de la persoanele minore. De asemenea este interzisa prelevarea de tesuturi si organe de la aceleasi persoane. Transplantarea de tesuturi si organe la minori se poate face cu consimtamântul parintilor sau al celorlalti ocrotitori legali (art.136 Legea nr.3 din 10 iulie 1978). Un alt aspect al acestei îndatoriri este cel privitor la îngrijirea copilului minor pus sub interdictie. În conformitate cu art.149 Codul familiei, tutorele este obligat sa îngrijasca de persoana celui pus sub interdictie, spre a-i grabi vindecarea si a-I îmbunatati conditiile de viata; autoritatea tutelara, de acord cu serviciul sanitar competent si tinând seama de împrejurari, va hotarî daca cel pus sub interdictie va fi îngrijit la locuinta lui ori într-o institutie sanitara.

Sectiunea 3: Drepturile si îndatoririle parintilor de a îngriji de educarea, învatatura si pregatirea profesionala a copilului minor

Codul familiei include principiul potrivit caruia casatoria si familia trebuie ocrotite, iar statul apara interesele mamei si copilului manifestând o deosebita grija pentru cresterea si educarea tinerei generatii, drepturile parinesti exercitându-se numai în interesul copiilor. Acest principiu si-a gasit reflectarea în numeroase texte din cod cum sunt : îndatorirea parintilor de a creste copilul ( art.101 alin.2), asigurarea conditiilor necesare pentru cresterea, educarea, învatatura si pregatirea profesionala (art.107 alin.1) si decaderea lor din drepturile parintesti în cazul în care sanatatea si dezvoltarea fizica a copiilor este periclitata (art.109 alin.1 din cod).

Art.101 alin.2 din Codul familiei nu poate fi înteles în adevarata lui semnificatie, daca în privinta educarii, învataturii si pregatirii profesionale a copilului nu avem mereu prezente toate acele trasaturi noi si caracteristici ale scolii din orânduirea noastra democrata. Cunostiintele însusite în scoala se împletesc cu exemple pe care copilul trebuie sa le gaseasca în familie. E vorba ca,prin actiunea îmbinata a familiei si a scolii, sa se pregateasca cu o înalta calificare profesionala.

Aceste multiple obligatii reprezinta aspecte ale îndatoririi de crestere si educare a minorului pentru a fi folositor societatii noastre democratice. Ele presupun nu numai asigurarea conditiilor de trai corespunzatoare ci, în acelasi timp, paza, supraveghere continua si pregatire profesionala.

Prin educatie se întelege ansamblul de masuri pe care cel ce exercita ocrotirea parinteasca le aplica minorului în mod sistematic si permanent în vederea dezvoltarii însusirilor intelectuale si fizice pentru a deveni util societatii.

În afara de educatia pe care o face scoala, care are sarcina de a înarma tânara generatie cu, cunostiinte stiintifice si tehnice, deprinderi practice, educatie prin munca, un rol important în educarea minorilor revine familiei care, în colaborare cu educatia primita în scoala, organizata sub diferite forme ( comitete de parinti, adunari cu parintii, vizitele cadrelor didactice la domiciliul elevilor etc.) contribuie la atingerea scopului mai sus aratat.

Corectarea modului de comportare a minorului în familie ori în societate are loc, în primul rând, prin puterea exemplului oferit de parinti si explicarea acestora. O comportare violenta fata de minor nu numai ca nu este de natura sa-l convinga pe acesta de greseala savârsita si deci sa aiba drept consecinta corectarea lui ci, dimpotriva, sa contribuie la deformarea caracterului minorului.

Aceasta nu exclude admonestarea (dojana) care consta în atragerea atentiei în mod serios asupra faptei savârsite si care trebuie sa exprime, în mod convingator, în ce consta abaterea, modul de comportare a celui dojenit si urmarile negative ale faptei savârsite.

Pe de alta parte, în statul nostru, ostil metodelor de educatie întemeiata pe violenta, care pot fi primejdii în dezvoltarea fizica, intelectuala si morala a copilului, nu sunt îngaduite relele tratamente aplicate de catre parinti ori de catre persoanele carora copilul a fost ancredintat spre crestere si educare. Sunt, de asemenea, excluse relele tratamente (batai etc.) de orice fel aplicate minorului deoarece sunt de natura sa puna în primejdie dezvoltarea lui fizica, intelectuala si morala.

În tara noastra, dreptul la învatatura face parte din drepturile fundamentale ale cetatenilor.[15]Acest drept este asigurat tuturor cetatenilor, fara deosebire de nationalitate, rasa, sex sau religie si fara vreo îngradire ce ar putea constitui discriminare. Învatamântul de stat este gratuit. Ca sprijin material în vederea asigurarii dreptului la învatatura, statul organizeaza sistemul burselor de stat precum si alte forme de ajutoare, ca, de exemplu, cazarea în camine, case de copii, masa, manuale si alte carti, transport gratuit, îngrijirea sanatatii, odihna în tabere, excursii.

În tara noastra, dreptul la învatatura a devenit o realitate care este în acord cu prevederile actelor internationale în aceasta privinta.¹

Conventia cu privire la drepturile copilului prevede în art.28 ^*obligatia statelor parti de a asigura dreptul la educatie tuturor copiilor aflati sub jurisdictia lor, în mod progresiv si pe baza egalitatii sanselor.

În România dreptul la învatatura este garantat de Constitutie ( art.32). El este asigurat prin învatamântul general obligatoriu, prin învatamântul liceal si prin cel profesional, prin învatamântul superior, precum si prin alte forme de instructii si de perfectionare.

Prin Legea nr.84/1995 s-a reglementat organizarea si functionarea sistemului national de învatamânt.În acord cu dispozitiile legii din România învatamântul constituie prioritate nationala (art.2 din Legea nr.84/1995). Prevederile din Legea nr.84/1995 creeaza premizele armonizarii educatiei si învatamântului din România cu standardele si valorile universale în materia drepturilor omului - inclusiv cu drepturile copilului. Finalitatile, principiile organizarii si functionarii învatamântului românesc - reglementate prin lege - ilustreaza mutatiile semnificative intervenite la nivelul filozofiei constructiei sistemului educational. Între acestea sunt reglementate :

a) egalitatea sanselor si non-discriminarea pe baza conditiei sociale, materiale, a rasei, a sexului, nationalitatii, apartenentei politice sau religioase art.5 alin.(1)

b) educatia diferentiata, pe baza pluralismului educational art.5 alin.(2)

c) învatamântul general obligatoriu ( art.6) ;

d) gratuitatea învatamântului de stat (art.7) ;

e) dreptul persoanelor apartinând minoritatilor nationale de a învata în limba lor materna art.8 alin.(2)

f) posibilitatea cultelor recunoscute oficial de stat de a organiza un învatamânt specific, corespunzator necesitatilor de pregatire a personalului de cult art.9 alin.(2)

g) asigurarea dreptului la educatie si formare profesionala a persoanelor cu nevoi speciale (art.41- 46) etc.

Dreptul la educatie ilustreaza poate cel mai bine modalitatile de colaborare între stat, familie si copil în asigurarea dezvoltarii si autodeterminarii treptate a copilului.Statul este titularul dreptului si obligatiei de a reglementa organizarea si functionarea sistemului de învatamânt; parintilor si tutorilor le revine dreptul si obligatia de a alege felul învataturii si pregatirii profesionale a copilului ; odata cu împlinirea vârstei de 14 ani legiuitorul prezuma ca minorul are suficienta maturitate intelectuala si discernamânt astfel încât sa-si dea seama singur si sa opteze pentru schimbarea felului învataturii si pregatirii profesionale.

În conformitate cu dispozitiile Codului familiei, parintii sunt cei care stabilesc initial felul învataturii si pregatirii profesionale a copilului (art.101 Codul Familiei). Sanctionând maturitatea copilului de 14 ani legiuitorul îi da acestuia posibilitatea sa- si schimbe, cu încuvintarea autoritatii tutelare, felul învataturii si pregatirii profesionale stabilite de parinti (art.102 Codul familiei ). Tot în acelasi scop copilul de 14 ani poate, cu încuvintarea autoritatii tutelare , sa aiba locuinta pe care o are desavarsirea învataturii ori pregatirii sale profesionale.Pe aceasta cale, respectând principiul interesului superior al copilului, legiuitorul solutioneaza conflictul potential între drepturile parintilor si cele ale copilului. Conflictul real ramâne însa.

De multe ori, parintii, fara a-si consulta copiii, decid în numele lor, îi obliga chiar sa urmeze o anumita forma de pregatire scolara sau profesionala.

,,Dorinta mea este de a urma o anumita universitate, dar parintii îmi interzic acest lucru din motivul ca nu este usor sa te afirmi în domeniul respectiv, ca locurile de munca sunt prea putine si slab platite. Înteleg acest lucru, sunt constienta de el. Ceea ce ma pasioneaza va fi doar un hobby.Dar atitudinea parintilor ma intriga ; nu mi se pare corect sa interzici cuiva sa profeseze în domeniul în care se poate afirma cel mai bine."

( Raluca, 16 ani, România )

,, În clasa a -VIII-a, la examenul de capacitate, parintii mei au hotarât sa dau la uman.Poate daca as fi dat la real optiunile mele profesionale ar fi fost altele.''

( Amalia, 16 ani, România )

Sectiunea 4 : Dreptul si îndatorirea parintilor de a îndruma si supraveghea pe copilul minor

Cresterea copilului minor implica dreptul si îndatorirea de a exercita îndrumarea si continua supraveghere a acestuia. Copilul este un adult în devenire , o persoana în formare si dezvoltare, iar trasaturile sale de caracter, comportamentul lui, depinde în cea mai mare masura de modul în care parintii îl îndruma si supraveghaza, de promptitudinea si eficienta cu care îi corecteaza greselile, la care trebuie adaugat exemplul personal al parintilor.

Supravegherea copilului reprezinta un drept si totodata, o obligatie a parintilor. Paza si supravegherea decurg din celelalte drepturi si obligatii ale parintilor referitoare la cresterea copilului, la îngrijirea sanatatii si dezvoltarii sale.Fara de a beneficia de o reglementare speciala, aceasta obligatie este mentionata de doctrina.[16]Ea rezulta din colaborarea principiului interesului superior al copilului cu interpretarea dispozitiilor art.101 Codul familiei.

Individualizarea sa între îndatoririle ce revin parintilor, în cadrul mai larg al obligatiei de a creste copilul, reflecta explicit interferenta dimensiunilor psiho-biologice ale dezvoltarii cu preocuparea legiuitorului de a se asigura ca în orice moment minorul este protejat de orice i-ar putea periclita sanatatea, integritatea fizica, psihica si morala. Paza si supravegherea impun obligatii de asistenta si protectie diferentiate în functie de vârsta copilului si nevoile sale. Pe masura dobândirii maturitatii intelectuale si morale, a discernamântului, paza si supravegherea se diminueaza spre a favoriza si face loc consultarii cu copilul în orice decizie care-l priveste si ulterior a autodeterminarii.

Dreptul de îndrumare este facultatea pe care o are parintele de a orienta actele copilului sau, de a le imprima directia si, în final, de a decide potrivit legii, cu privire la tot ceea ce intereseaza ssanatatea si dezvoltarea fizica, educarea,învatatura si pregatirea profesionala a copilului. Acest drept are o finalitate identica cu dreptul parintilor de a-si tine copilul, ceea ce nu determina însa o completa identitate între cele doua drepturi, fiecare dintre ele exprimându-si continutul prin manifestari sau exteriorizari specifice.

Dreptul de îndrumare se concretizeaza într-o serie de manifestari, sau mai exact, într-o serie de facultati ce corespund unor aspecte diferite ale raporturilor juridice dintre parinti si copiii lor minori :

a) Astfel, parintele are facultatea de a hotarî cu privire la felul învataturii sau pregatirii profesionale a minorului, precum si facultatea de a decide internarea acestuia în scoala unde îsi desavârseste învatatura.

b) De asemenea, parintele este indrituit sa hotarasca cu cine anume poate veni în contact copilul minor si totodata sa interzica acestuia contactele pe care le apreciaza ca fiind contrare intereselor lui; el poate da îndrumari minorului cu cine anume sa lege prietenii si, în acelasi timp, sa se opuna legarii anumitor prietenii. Fireste, aceasta îndrituire nu poate fi exercitata în mod nelimitat; parintelui nu-i este îngaduit sa abuzeze de prerogativele pe care le are, potrivit legii, în cadrul ocrotirii parintesti.

Modul cum le exercita acele prerogative este supus controlului autoritatii tutelare care va lua masurile necesare, în vederea curmarii oricarui abuz ori de câte ori va constata ca ocrotirea parinteasca este exercitata cu nesocotirea intereselor minorului,contrar finalitatilor ei.

c) În fine, parintele are si facultatea de a examina corespondenta pe care o poarta copilul ; el este îndreptatit sa ia cunostinta atât de continutul scrisorilor primite de minor, cât si de continutul scrisorilor expediate de acesta. În raporturile dintre parinte si copilul minor nu exista secretul corespondentei.Suntem de parere ca parintele are nu numai dreptul ci chiar obligatia de a cunoaste continutul corespondentei minorului, un atare drept si o atare obligatie constituind , nu numai o expresie a dreptului de îndrumare, ci si o forma de manifestare a îndatoririi de supraveghere.

Când este necesar, parintii vor putea recurge la masuri de corectie, chiar si mai severe, pentru a asigura conduita copilului în familie sau societate, dar fara a putea depasi limitele comportarii firesti a parintelui fata de copil, prin care s-ar primejdui dezvoltarea fizica, intelectuala sau chiar sanatatea copilului.[17]

O comportare excesiv de autoritara, în care domina tonul de comanda, forma brutala de prezentare a cerintelor si violenta ca replica la greselile copilului, pot contribui la deformarea caracterului minorului, punându-ti amprenta negativa asupra personalitatii copilului.[18]

De aceea, când masurile folosite, prin natura si gravitatea lor prezinta pericol pentru persoana copilului, mediul familial nemaifiind o garantie a dezvoltarii sale normale,se poate dispune fie plasamentul familial,fie încredintarea copilului unei persoane, familii sau institutii de ocrotire (art.42 Codul familiei; art.7-14 din Ordonanta de urgenta nr.26/1997),iar în privinta parintelui , decaderea din drepturile parintesti (art.109 Codul familiei ) ori în situatii extreme, el va fi tras la raspundere penala pentru infractiunea de rele tratamente aplicate minorului.

Sectiunea 5. Dreptul parintelui de a consimti la înfierea copilului sau minor.

Potrivit art.70 alin.1, din Codul familiei încheierea înfierii este conditionata, printre altele si de consimtamântul parintilor înfiatului, daca acesta este minor.Consimtamântul lor este necesar si pentru stabilirea felului înfierii.Astfel art.79 din Codul familiei dispune ca înfierea cu efectele filiatiei firesti poate fi încuvintata de autoritatea tutelara numai la cererea comuna a tuturor celor îndreptatiti sa consimta la înfiere, deci inclusiv a parintilor celui înfiat.

Dreptul parintelui de a consimti sau de a se opune la înfierea copilului sau minor este o expresie a ocrotirii parintesti. Într-adevar, prin efectul înfierii, drepturile si îndatoririle parintilor firesti cu privire la persoana copilului minor trec la cel ce înfiaza. Ca urmare, parintii firesti, ai celui înfiat, în calitate de titulari ai drepturilor si obligatiilor respective, sunt chemati sa decida, în primul rând ei însisi, daca le pastreaza în viitor sau nu, precum si daca cel care înfiaza este în masura sa exercite acele drepturi si sa îndeplineasca acele îndatoriri în armonie cu interesele înfiatului. Tocmai de aceea, art.80 alin.1 din Codul familiei dispune ca instanta judecatoreasca poate hotarî, la cererea oricaruia dintre parinti, desfacerea înfierii care s-a încheiat fara consimtamântul parintilor înfiatului,daca va constata ca este în interesul acestuia din urma sa se reîntoarca în familia lui fireasca. si de data aceasta legiuitorul situeaza pe prim plan interesul copilului minor. Concluzia se desprinde si din continutul alin.2 al art.80 din Codul familiei, potrivit caruia daca înfiatul a împlinit vârsta de 10 ani, se va cere si consimtamântul lui la desfacerea înfierii încheiata fara consimtamântul parintilor sai firesti.[19]

Protejarea intereselor copilului minor legitimeaza sanctionarea lipsei consimtamântului parintilor firesti la înfiere - chiar daca acest consimtamânt reprezinta una din conditiile de fond ale înfierii- într-un mod diferit decât s-ar parea a fi normal.Într-adevar când este vorba de alte acte juridice, decât înfierea, legiuitorul sanctioneaza neîndeplinirea oricarei dintre conditiile de fond cu nulitatea absoluta a actului juridic neregulat întocmit. Or, în cazul înfierii, lipsa conditiei de fond, numita consimtamântul parintilor înfiatului, nu este sanctionata cu nulitatea actului juridic al înfierii, ci numai prin reglementarea posibilitatii desfacerii înfierii de catre instanta judecatoreasca la cererea parintilor înfiatului, cu conditia ca o asemenea solutie sa corespunda intereselor minorului.

Sectiunea 6. Dreptul parintilor de a avea legaturi personale cu minorul

Ca o consecinta a obligatiei pe care parintele o are de a creste, educa si supraveghea copilul minor rezulta dreptul acestuia de a avea legaturi personale cu copilul, care se realizeaza prin faptul ca minorul locuieste împreuna cu parintii sai.

Daca parintii nu mai locuiesc împreuna ca urmare a desfacerii casatoriei prin divort sau copiii au fost încredintati unor rude ori altor persoane cu consimtamântul acestora sau unor institutii de ocrotire ( art.42 alin.2 din Codul familiei ), instanta judecatoreasca este obligata sa ia aceasta masura odata cu pronuntarea divortului, chiar daca nici unul dintre soti nu au formulat o asemenea cerere.

Autoritatea tutelara va îngadui parintelui decazut din drepturile parintesti sa pastreze legaturi personale cu copilul, afara numai daca prin asemenea legaturi cresterea, educarea, învatatura sau pregatirea profesionala a copilului ar fi în primejdie (art.111 din Codul familiei ).

Parintele divortat caruia nu I s-a încredintat copilul pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, drept care însa urmeaza sa fie exercitat în asa fel încât sa nu aiba o influenta negativa asupra dezvoltarii copilului si cu respectarea conditiilor normale în privinta întretinerii acestor legaturi.[20]Dar pentru a i se da posibilitatea de a-si exercita efectiv dreptul care îi este conferit în interesul copilului, se impune sa nu fie stânjenit eventual de prezenta celuilalt parinte, comunicarea dintre el si copil trebuind sa aiba în mod firesc, fara nici o restrângere , bineînteles daca nu exista o cauza justificata de opunere, situatie în care urmeaza sa se pronunte instanta.

Consideram util a preciza ca desi, potrivit legii, ori de câte ori se iveste neîntelegerea cu privire la exercitarea drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor parintesti, autoritatea tutelara hotaraste în concordanta cu interesele copilului (art.99 din Codul familiei), totusi cererea privind stabilirea modalitatii de a se exercita dreptul parintelui, caruia nu i s-a încredintat copilul, de a avea legaturi personale cu acesta, fie ca a fost facuta în cadrul procesului de divort, fie pe cale de actiune separata, are caracter accesoriu în raport cu masura încredintarii copiilor.Prin urmare, încredintarea copiilor spre crestere si educare, în caz de desfacere a casatoriei prin divort, fiind de competenta instantelor judecatoresti, înseamna ca si cererea parintelui caruia nu I s-a încredintat copilul pentru stabilirea modalitatii de exercitare a dreptului de a avea legaturi personale cu acesta si de a veghea la cresterea, educarea, învatatura si pregatirea lui profesionala, este tot de competenta instantelor.[23]

Daca parintele caruia I s-a încredintat copilul a luat masuri de crestere si educare care nu sunt în concordanta cu prevederile legii, celalalt parinte poate cere instantei judecatoresti sa I se încredinteze copilul, dupa cum poate cere decaderea din drepturile parintesti în caz de purtare abuziva, neglijenta grava în îndeplinirea obligatiilor de parinte sau needucarea copilului în conformitate cu telurile mentionate în art.101 din Codul familiei (art.101 si 109 din Codul familiei).

În cazul când, fara nici un drept, copilul este detinut de alte persoane, parintele are dreptul sa ceara înapoierea copilului (art.103 din acelasi cod). Aceasta cerere poate fi respinsa de instanta atunci când înapoierea este contrara intereselor copilului si daca dezvoltarea sa fizica, morala sau intelectuala este primejduita în casa parinteasca.Instanta are însa obligatia sa dispuna efectuarea unei anchete sociale atât la domiciliul parintilor, cât si la cel al persoanei la care se afla copilul, pentru a fi în masura sa aprecieze în deplina cunostiinta de cauza daca înapoierea copilului este sau nu contrara intereselor acestuia.

La stabilirea interesului real al copilului trebuie sa se ia în considerare nu numai situatia materiala si locativa ci, în special, climatul moral pe care parintii îl asigura în familie, în raport de acela pe care l-ar putea asigura personal cei care îl tin pe copil.[24]

Parintele decazut din drepturi urmeaza sa fie obligat sa pastreze întretinerea fata de copii, deoarece prin decaderea din drepturile parintesti raporturile de filiatie dintre parinte si copil nu dispar.

Simpla împrejurare ca între minor si bunici exista strânse legaturi afective nu este suficienta pentru a-l înlatura pe tatal firesc de la dreptul si obligatia legala de a îngriji si educa direct pe copil daca nu exista nici un indiciu ca mediul din familie ar influenta negativ dezvoltarea sa fizica si psihica.[25]Acest drept nu poate fi nesocotit chiar daca parintii sunt de acord ca minorul sa fie încredintat bunicilor deoarece o atare învoiala nu leaga instanta care este tinuta sa aiba un rol activ si sa-si bazeze solutia numai pe probe obiective.

Masura reîncredintarii copiior minori pentru crestere si educare de la un parinte la celalalt poate fi dispusa numai atunci când se stabileste ca interesele minorilor o cer întrucât parintele în îngrijirea caruia se gasesc nu le asigura conditiile necesare pentru o dezvoltare corespunzatoare atât sub aspect material, cât si sub aspect moral afectiv.

Asa cum am mai aratat, schimbarea partiala a conditiilor de viata,care în ansamblu, au determinat ca minorul sa fie încredintat unuia dintre parinti nu trebuie sa atraga neaparat si revenirea asupra acestei masuri cât timp exista elemente de fapt hotarâtoare care confirma necesitatea ca masura luata în interesul minorului sa fie mentinuta. Luarea copilului de la parintele caruia i-a fost încredintat trebuie sa aiba, deci o temeinica justificare bazata pe motive concrete care sa demonstreze ca ramânerea copilului la acel parinte ar avea consecinte daunatoare bunei sale dezvoltari.

În cazul în care parintele caruia I s-a încredintat copilul nu permite celuilalt parinte sa-si exercite acest drept urmeaza sa hotarasca instanta judecatoreasca.Opunerea poate fi considerata uneori ca fiind justificata daca, de exemplu, boala de care sufera parintele este de natura sa împiedice exercitarea dreptului în conditii normale si, prin luarea copilului la domiciliul lui, sa prezinte un risc pentru acesta.

În cadrul actiunilor de desfacere a casatoriei, instantele judecatoresti au îndatorirea sa-si exercite rolul activ, în egala masura, atât cu privire la stabilirea temeiniciei cererii de divort, a culpei sotilor în legatura cu destramarea relatiilor de familie, cât si referitor la conditiile pe care le ofera unul sau altul dintre parinti pentru încredintarea copiilor minori în raport cu interesele acestora, solutionarea temeinica a tuturor capetelor de cerere fiind la fel de importanta si urmând a se face pe baza unui material probator[28] complet.

,, Statele parti vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre ei, de a întretine relatii personale si contacte directe cu cei doi parinti ai sai, exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului superior al copilului ,, (Conventia cu privire la drepturile copilului art. 9 alin.3)

Sectiunea 7. Îndatoririle parintilor de a întretine copilul minor.

Conventia cu privire la drepturile copilului prevede în art.27 alin(2) responsabiliattea parintilor si a oricarei persoane care are în îngrijire un copil de a asigura în limita posibilitatilor si a mijloacelor lor financiare conditiile de viata dezvoltarii sale fizice, mintale, spirituale, morale si sociale.

Îndatorirea parintilor de a întretine copiii minori este reglementata de art. 107 C. fam. Din textul art.107 C. fam. alin (9) rezulta ca parintii au aceasta îndatorire doar daca minorul nu are un venit propriu îndestulator. În acest caz parintii au obligatia de a asigura conditiile necesare pentru cresterea, educarea, învatatura si pregatirea sa profesionala.

De la aceasta regula legiuitorul a instituit, în art.42 C.fam., o exceptie. În caz de divort, instanta judecatoreasca trebuie sa stabileasca contributia fiecaruia dintre parinti la cheltuielile de crstere, educare, învatatura si educare profesionala a copilului, chiar daca parintii n-au cerut aceasta.

În ce priveste durata obligatiei de întretinere, art.86 alin.(3) C. fam. prevede ca descendentul, cât timp este minor, are drept la întretínere, oricare ar fi pricina nevoii în care se afla. Deci, regula generala prevede majoratul ca vârsta maxima pînî la care parintii sunt obligati sa-si îndeplineasca obligatia de întretinere fata de toti copiii lor minori, indiferent daca sunt din casatorie sau din afara ei. Juristprudenta a promovat însa în mod constant solutii apreciate ca o exceptie de la regula generala instituita de Codul familiei, care extind limita obligatiei de întretinere pâna la vârsta de 25 de ani daca copilul,devenit major, se afla în continuare de studii. În decizia nr.2 din 20 februarie 1971 fostul Plen al Tribunalului Suprem prevede ca,, parintele este obligat sa dea întretinere copilului devenit major, daca se afla în continuare de studii, pâna la terminarea acestora, fara a depasi vârsta de 25 de ani.Pentru a beneficia de întretinere, copilul trebuie sa dovedeasca staruinta în continuarea studiilor si obtinerea unor rezultate corespunzatoare.

,, Obligatia de întretinere îsi are temeiul în art.86 alin (1) C. fam., care prevede ca ea exista, în afara de alte persoane anume determinate, între parinti si copii, fara sa faca vreo mentiune din care sa rezulte ca s-ar limita doar la copiii minori, precum si în dispozitia din alin.(2) care precizeaza ca are drept de întretinere acela care se gaseste în stare de nevoie, neavând putinta unui câstig de munca. Starea de nevoie în care se gaseste o persoana constituie o chestiune de fapt, care se apreciaza în concret.''

Cu privire la cuantumul obligatiei de întretinere, din prevederile art.107 C. fam. rezulta ca, în timpul casatoriei , parintii se pot întelege cu privire la felul si modalitatile executarii, precum si la contributia fiecaruia fara a avea nevoie de încuvintarea cuiva. si în cazul divortului, parintii se pot de asemenea întelege cu privire la contributia fiecaruia la întretinerea copiilor minori.Însa, pentru ca întelegerea intervenita într-o atare situatie sa produca efecte juridice ea trebuie sa fie încuviintata de instanta judecatoreasca art.42 alin.4.

Parteneriatul familie-stat exista si în domeniul asigurarii dreptului copilului la un standard de viata suficient.Prin intermediul unor masuri legislative care vizeaza asistenta si protectia sociala a familiei si a copilului, statul contribuie si el la îndeplinirea obligatiei de întretinere a minorului.Între astfel de masuri legislative se numara: Legea nr.61/1993 privind alocatia de stat pentru copii,[31]Legea nr.119/1997 privind alocatia suplimentara pentru familiile cu copii, H.G.nr.445/1997 privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor si a altor forme de sprijin material pentru elevii, studentii si cursantii din învatamântul de stat, cursuri de zi etc.

Sectiunea 8. Dreptul de a lua anumite masuri fata de copil

Dreptul de a lua anumite masuri fata de copil nu este reglementata de lege.Desi în doctrina juridica nu exista referiri exprese cu privire la sursa acestui drept, se admite ca el decurge si este o forma de manifestare a grijii fata de copil, a dreptului parintilor de a-si educa copiii, inclusiv prin folosirea unor metode disciplinare.Acest drept sanctioneaza însa o traditie contradictorie. Cel putin doua imagini, diametral opuse, se suprapun peste ,,dreptul" parintilor de a lua anumite masuri fata de copil. Una dintre cele mai vechi imagini asociaza parintele si copilul cu relatia de grija. Ea este o legatura bazata pe iubire, întemeiata pe un sentiment interiorizat al identitatii, responsabilitatii, loialitatii si reciprocitatii. Copilul este,, parte din cine sunt eu "si atunci nici un sacrificiu nu este prea mare pentru a-l creste si ocroti.,,Ţie o viata, mie o moarte[32]'' spune parintele.

Cealalta imagine, este un cosmar din care abia am început sa ne trezim. Cu cât ne întoarcem mai mult în istorie, cu atât va fi mai scazut nivelul grijii acordate copiilor, cu atât mai mare va fi probabilitatea ca acestia sa fie ucisi, abandonati, maltratati si abuzati sexual[33]. Familia este institutia sociala primara cea mai importanta pentru cresterea, educarea si protectia copiilor, dar ea poate si deseori devine o arena a suferintei si violentei.Peste tot în lume, milioane de copii sufera între ,, zidurile " private ale familiei, sunt maltratati, mutilati,ucisi. Cei mai inocenti si fragili membri ai societatii sunt cei mai vulnerabili si cei mai victimizati.,, Cele mai « negre pagini » ale statisticii criminale includ violenta domestica împotriva femeilor si copiilor '' .

În timp, a devenit predominanta doar o singura imagine. Locul relatiei de iubire, responsabilitatea si loialitatea dintre parinti si copii, a fost luat deo legatura conventionala, bazata pe interese[35].

Prezenta ,,dreptului parintilor de a lua anumite masuri fata de copil" trebuie sa fie echilibrata de reglementarea expresiva a limitelor acestui drept, precum si a unor masuri de protectie speciala si recuperare psiho-biologica a copiilor victime ale abuzului.

Sectiunea 9. Dreptul de a stabili locuinta copilului

Cresterea si ocrotirea copiilor minori nu sunt posibile decât daca acestia locuiesc împreuna cu parintii lor. Art.100 C. Fam. consacra aceasta cerinta, stabilind ca minorul locuieste la parintii sai.Daca parintii nu locuiesc împreuna, ei vor decide de comun acord la care dintre ei va locui copilul. În caz de neîntelegere între parinti conform dispozitiilor art.100 alin. (2) C. fam., instanta judecatoreasca ascultând autoritatea tutelara,precum si pe copil daca acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide, tinând seama de interesele ccopilului.

Trecerea treptata de la paternism la autodeterminare este sanctionata de legiuitor prin recunoasterea posibilitatilor copilului care a împlinit vârsta de 14 ani de a avea, la cererea sa si cu încuvintarea autoritatii tutelare, locuinta pe care o cere desavârsirea învataturii ori pregatirii profesionale (art.102 C. fam).

Sectiunea 10. Dreptul parintilor de a cere înapoierea copilului de la oricine l-ar detine fara drept.

Cresterea copilului reprezinta un drept si o obligatie ce revin personal parintilor.De aici decurge si dreptul parintilor de a cere,în conditiile art.103 C. fam., prin instanta judecatoreasca, înapoierea copilului de la persoana care-l detine fara drept.Instanta decide tinând cont de interesul superior al copilului. Acesta va fi ascultat daca a împlinit 10 ani [ art.103 alin.(2) C. fam.] .În stabilirea în concret a interesului superior al copilului, instanta va dispune efectuarea anchetei sociale atât la domiciliul parintilor, cât si la cel al persoanei care-l detine. Instanta judecatoreasca poate respinge cererea daca înapoierea este contrara intereselor copilul [art.103 alin. (2) C. fam.] .

Capitolul 3

Analiza drepturilor si îndatoririlor parintesti cu privire la bunurile copilului minor

Sectiunea 1. Explicatie preliminara

În sistemul Codului familiei, parintele este supus aceluiasi regim juridic ca si tutorele în ceea ce priveste administrarea bunurilor copilului sau minor. Asimilarea sub acest aspect a situatiei parintelui cu aceea a tutorelui îsi gaseste explicatia în principiul independentei patrimoniale în raporturile dintre parinte si minor ; ea este consfintita prin art.105 C. fam. care, dupa ce în alin. 1 si 2 reglementeaza dreptul si totodata îndatorirea parintelui de a administra bunurile copilului, în alin.3 stabileste printr-o formula generala ca în aceasta materie primesc aplicare prin asemanare dispozitiile legale referitoare la tutela minorului, Asa fiind, parintelui la fel ca tutorelui, nu-i este îngaduit sa se foloseasca de bunurile copilului minor; pozitia juridica a parintelui care administreaza nu difera din acest punct de vedere de pozitia juridica a tutorelui care administreaza ; si unul si celalalt este numai administrator. În ambele cazuri accentul cade pe administrare, iar nu pe calitatea aceluia care administreaza.

Legiuitorul concepe administrarea, nu ca un atribut al ocrotirii parintesti, ci ca o îndatorire , iar prin prisma acestei optici, parintele care administreaza este considerat înainte de toate administrator si nu parinte.[36]

Identitatea dintre situatia parintelui administrator si aceea a tutorelui administrator nu este totusi completa. Potrivit art.138 alin.2 Codul familiei, tutorele va fi îndepartat daca savârseste un abuz, o neglijenta grava sau fapte care îl fac nevrednic de a fi tutore, precum si daca nu îsi îndeplineste multumitor sarcina. Practic este posibil ca si parintele sa se faca vinovat de abuzuri sau neglijente în adninistrarea bunurilor copilului minor, dar art.109 din Codul familiei ce reglementeaza decaderea din drepturile parintesti - sanctiune comparabila cu aceea a înlaturarii tutorelui - nu lasa nici o îndoiala ca pentru asemenea fapte acesta nu poate fi decazut din drepturile parintesti. si e normal sa fie asa, deoarece administrarea efectuata de catre parinte se înfaptuieste în cadrul ocrotirii parintesti, iar, raportat la finalitatile acestuia, sanctiunea decaderii parintelui din drepturile sale nu poate fi echivalata cu cea a îndepartarii tutorelui. Daca interesul copilului are ca administrarea de catre parinte sa fie asimilata cu administrarea de catre tutore, apoi tot interesul copilului impune ca cea dintâi sa pastreze fata de cea de-a doua un minim de specificitate gratie caruia sa se excluda riscul lipsirii copilului de ocrotire parinteasca.[37]

Sectiunea 2. Dreptul si îndatorirea parintilor de a administra bunurile copilului

Dupa cum am vazut,art.105 alin.1 Codul familiei face vorbire despre ,,dreptul si îndatorirea "parintelui de a administra bunurile copilului minor.Din dispozitiile pe care vom avea prilejul sa le examinam, va rezulta ca termenul ,, administrare "este luat, în cuprinsul art.105 alin.1 din Codul familiei, precum si în cuprinsul altor texte din Codul familiei care folosesc acest termen[38], într-un înteles larg. Este vorba, desigur, despre actele de administrare propriu-zise (acte de administratie). Dar este vorba si despre acte de conservare, dupa cum este vorba -în conditiile si cu restrictiile stabilite de lege - si despre acte de dispozitie (intrând dupa cum vom vedea, în categoria actelor de administrare a patrimoniului). Ceea ce art.105 alin.1, are în vedere , când se refera la administrarea bunurilor, reprezinta în realitate, cu mult mai mult decât s-ar parea. Este precizarea de la care trebuie sa pornim daca vrem sa avem o întelegere exacta a îndatoririi parintelui de a administra bunurile copilului minor.

Din economia art.105 C.fam. rezulta ca administrarea bunurilor comporta o distinctie în functie de vârsta minorului ; ea îmbraca aspecte diferite în cazul minorului mai mic de 14 ani, fata de acela pe care le prezinta în cazul minorului mai mare de 14 ani.

a) În cazul copilului mai mic de 14 ani îndatorirea parintelui de administrare a bunurilor acestuia comporta urmatoarele precizari

- Administrarea se înfaptuieste în mod curent si prin acte de conservare. Codul familiei nu face vorbire expresa despre actele de conservare dar nici nu era nevoie. Înteleasa în sens larg (si nu ar putea fi înteleasa altfel din moment ce include , potrivit dispozitiilor legii,chiar si unele acte de dispozitie[39]), administrarea cuprinde, în mod necesar, si acte de conservare. Asa fiind, ori de câte ori sunt în discutie acte,trebuitoare pentru dobândirea unui drept sau pentru a evita stingerea lui si care nu comporta decât cheltuieli reduse fata de valoarea drepturilor ce se conserva, , parintele are si îndatorirea sa îndreptatirea de a le savârsi. Actele de conservare intervin exclusiv spre apararea minorului. Nu implica nici un risc. Prezinta numai avantaje.Interesul minorului reclama ca ele sa fie permise parintelui. Nu e cazul sa insistam.

În categoria actelor de conservare se includ orice acte necesare pentru dobândirea unui drept sau pentru evitarea stingerii lui si care nu comporta decât cheltuieli reduse comparativ cu valoarea dreptului ce se conserva.[41]

- În principal administrarea se înfaptuieste însa prin acte de administrare propriu-zisa.,, Administrarea bunurilor minorului cuprinde, însa pe lânga actele de conservare , si actele de administrare propriu-zise (acte de administratie). Legea însasi recunoaste tutorelui si, deci, si parintelui, dreptul de a savârsi astfel de acte.E ceea ce se stabileste prin dispozitiile art.129 alin.2 din Codul familiei, care face vorbire despre ,,dreptul de administrare ".Dar daca e evident ca dreptul de a administra cuprinde si dreptul de a savârsi acte de administratie, nici un text din Codul familiei nu lamureste în ce consta actele de administrare propriu-zise(acte de administratie). Asa fiind vom retine distinctia dintre actul de administratie si actul de dispozitie si, vom examina de la caz la caz, în functie de prevederile exprese ale legii ori de natura actelor, daca în prezenta unui act, trebuie sa se decida ca actul e de dispozitie sau numai de administratie. În tacerea legii, în literatura de specialitate s-a apreciat ca sunt acte de administrare propriu-zise acele acte care sunt destinate sa permita folosirea unui bun sau întrebuintarea veniturilor ce bunul produce ori a sumelor de bani la care minorul are dreptul[42].

În afara actelor de conservare si de administrare proprriu-zise, parintele este îndreptatit si chiar obligat sa faca si unele acte de dispozitie, adica acte ce cuprind un element de înstrainare sau care potrivit legii si fata de consecintele lor posibile sunt asimilate acestora.[43]

Este ceea ce prevede art.129 alin.2 din Codul familiei, text la care ne-am mai referit, care se ocupa de împuternicirile tutorelui dar, prin efectul dispozitiilor art.105 alin.3 si de împuternicirile parintelui si care constituie sediul materiei.Dupa cum am vazut art.129 alin.2 mentioneaza o serie de acte privite ca acte de dispozitie si precizeaza ca pentru savârsirea acelor acte e necesara prealabila încuviintare a autoritatii tutelare.Este vorba despre unele acte de dispozitie si anume : înstrainarea ori gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia si în general încheierea oricaror acte care depasesc dreptul de administrare care pot fi facute valabil de catre parinte, numai cu încuvintarea prealabila a autoritatii tutelare. Alte asemenea acte, cum sunt: înstrainarea bunurilor supuse pieirii sau stricaciunii, precum si a bunurilor devenite nefolositoare pentru minor daca valoarea lor nu depaseste suma de 250 de lei dupa cum precizeaza art.129 alin.4 din C. fam. pot fi facute în mod valabil de catre parinte, fara încuvintarea prealabila a autoritatii tutelare, art.126 alin.2 C. fam. asimileaza actele de dispozitie prevazute de art.129 alin.2 C.fam.plata creantelor pe care le au fata de minor tutorele, sotul, o ruda în linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui.Situatia este aceeasi si în ce priveste plata creantelor pe care le au fata de minor parintii acestuia ori fratii si surorile lor.

În literatura de specialitate s-a apreciat ca fac parte din categoria actelor de administrare, si ca deci pentru valabilitatea lor nu este necesara încuviintarea autoritatii tutelare, urmatoarele operatiuni frecvent întâlnite în practica : reparatiile de întretinere si reparatiile radicale efectuate la imobilul proprietatea minorului; primirea de sume de bani cuvenite minorului: cum ar fi încasarea veniturilor produse de bunurile acestuia, sau încasarea unor sume ce se cuvin minorului cu alte titluri decât oala de venituri ;plata datoriilor minorului, în masura în care legea nu considera ca asemenea acte depasesc limitele dreptului de a administra , cheltuielile referitoare la întretinerea minorului si administrarea bunurilor sale ;introducerea de actiuni în fata instantelor judecatoresti sau figurarea ca pârât în asemenea actiuni, ceea ce presupune ca parintele are putera de a pleda singur în numele minorului, adica de a-l reprezenta în justitie, atât ca reclamant cât si ca pârât în orice fel de procese, încheierea pe un termen mai lung de 3 ani a unui bun imobil ce apartine minorului.

Reparatii facute la un imobil al minorului

Socotim ca ar fi vorba despre reparatii de întretinere,fie ca ar fi vorba de reparatii radicale, suntem în prezenta unor acte de administratie. Ele sunt menite a împiedica ruinarea imobilului.Apara deci pe minor de pagubele pe care l-ar putea încerca.Sunt destinate a permite folosirea bunului. Nu exista un element de ,, înstrainare

Primirea de sume de bani cuvenite minorului

Consideram ca în tacerea legii, primirea de sume de bani cuvenite minorului (plati fata de minor) intra în cadrul actelor de administratie si este supusa, prin urmare, regimului juridic al actelor de administratie (nereclamând cu alte cuvinte , încuviintarea prealabila a autoritatii tutelare). Solutia nu poate face nici o îndoiala în privinta încasarii veniturilor produse de un bun al minorului. Este o manifestare indiscutabila a calitatii de administrator.Ni se pare, însa, ca solutia trebuie sa fie aceeasi chiar în cazul încasarii unor sume ce s-ar cuveni minorului cu alt titlu decât acela de ,,venituri''. Încasarea sumei nu cuprinde, prin ea însasi nici un element de ,, înstrainare ''. Elementul de ,,înstrainare''ori de gravitate ar putea aparea de-abia cu prilejul întrebuintarii sumelor astfel încasate, moment, însa subsecvent. Încasarea ca atare nu reprezinta, dupa parerea noastra, un act de dispozitie în întelesul Codului familiei. Mai exact, ea nu ,, depaseste dreptul de a administra ''. O îndoiala s-ar putea naste totusi fata de redactarea art.131, alin.1 din Codul familiei care dispune : ,, Sumele de bani care întrec nevoile întretinerii minorului si ale administrarii bunurilor sale, precum si hârtiile de valoare, vor fi depuse , pe numele minorului, la o casa de pastrare de stat, de unde nu vor putea fi ridicate decât cu încuvintarea autoritatii tutelare'' .Rezulta din acest text ca primirea de sume de bani cuvenite minorului în cadrul executarii obligatiei de restituire ce incumba casei de pastrare în temeiul contractului de depozit (plata fata de minor) nu este posibila fara încuvintarea autoritatii tutelare.Desi textul are în vedere un caz special si bine determinat,s-ar putea sustine ca aceasta trebuie sa fie solutia generala pentru toate primirile de sume de bani (plati fata de minor) indiferent de izvorul obligatiei ce se executa prin plata. Socotim totusi ca aplicarea textului este limitata la cazul expres pe care îl prevede.Încuvintarea la care se refera art.131 alin.1, nu este, socotim noi, propriu-zis o încuvintare pentru primirea de sume de bani,ci încuvintarea de care parintele are nevoie pentru ca sumele de bani apartinând minorului sa poata fi întrebuintate.

Legea a cerut totusi aceasta încuvintare chiar pentru ridicarea sumelor dintr-o preocupare de ocrotire a interesului minorului, deoarece sumele gasindu-se depuse, desigur ca ridicarea lor se face tocmai în vederea întrebuintarii, adica în vederea savârsirii unor acte pentru care este nevoie de încuvintarea prealabila a autoritatii tutelare. În orice caz, o precizare pe cale de lege ar fi poate utila spre a se evita eventualele discutii cât priveste întelesul exact al art.131 alin.1.

Plata datoriilor minorului

Nici de data aceasta nu credem ca este vorba, în întelesul Codului familiei, despre un act care ,, depaseste dreptul de a administra ". Din moment ce, prin ipoteza, minorul datoreaza suma si din moment, ce, pe cale de consecinta, neplata datoriei ar fi de natura a-l expune la urmari prejudiciabile, plata datoriei constituie ceea ce s-ar putea numi un act de buna administrare. Chiar daca, prin raport la actul platii privat izolat, nu am fi în prezenta unui act de administratie, am fi, ni se pare ,în orice caz, în prezenta unui ,, act de administrare a patrimoniului'', adica a unui, act de dispozitie folositor pentru buna gestiune a patrimoniului [46]. Este , asadar, sub o forma sau alta, un act care nu ,, depaseste dreptul de a administra''.E ceea ce ni se pare ca rezulta, de altfel, si din dispozitiile art.126, alin.2 din Codul familiei. Textul se ocupa de anumite plati pentru care are aprobarea autoritatii tutelare.[47] Înseamna, deci, credem (nu ca singurul argument dar ca un argument în plus) ca celelalte plati nu sunt supuse încuvintarii prealabile a autoritatii tutelare, adica nu sunt considerate ca acte ,,care depasesc dreptul de a administra''.

Cheltuielile privitoare la întretinerea minorului

Nu credem ca s-ar putea contesta parintelui dreptul de a proceda singur la asemenea cheltuieli sub cuvânt ca ele ar depasi ,,dreptul de a administra''. Cu conditia respectarii dispozitiilor art.127 alin.1 din Codul familiei referitoare la fixarea unei sume de bani anuale pentru cheltuieli [48], nu se vede ce interes al minorului ar fi prejudiciat si prin urmare, ce asigurari speciale ar trebui sa fie luate. Minorul are dreptul ca, din veniturile sale, sa I se asigure întretinerea si sa se acopere sumele reclamate de administrarea bunurilor .Satisfacerea acestui drept neputând fi refuzata, nu s-ar întelege pentru ce actul prin care dreptul ar fi satisfacut ar reprezenta un act ce ar,, depasi dreptul de a administra" al parintelui, adica ar reprezenta un act care sa nu poata fi desavârsit decât cu încuviintarea prealabila a autoritatii tutelare. Este, de altfel, dupa parerea noastra, solutia care se desprinde si din dispozitiile art.131, alin.2 din Codul familiei.

Introducerea actiunilor în fata instantelor judecatoresti sau figurarea ca pârât în asemenea actiuni

Determinarea caracterului introducerii actiunilor în fata instantelor judecatoresti sau a figurarii ca pârât în asemenea actiuni constituie o problema mai greu de rezolvat. Sub imperiul codului civil, art.408 prevedea:,,Nici un tutore nu va putea intenta actiunea în numele minorului, având de obiect un drept asupra vreunui imobil, nici a încuviinta la o asemenea cerere facuta în contra minorului, fara autorizarea consiliului de familie ". De aici se deducea ca, în afara de actiunile imobiliare , tutorul avea puterea de a pleda singur în numele minorului, adica de a-l reprezenta în justitie atât ca reclamant cât si ca pârât, în orice fel de procese.[50] Art.408 c. civil a fost însa abrogat. Ce va trebui, deci, sa decidem cu privire la împuternicirile tutorelui adica, în cazul nostru , ale parintelui (data fiind identitatea de reglementare instituita prin art.105 alin.3, din Codul familiei) ? S-ar putea sustine ca , fata de posibilitatea ca un litigiu dedus în fata instantelor judecatoresti sa se rezolve în defavoarea minorului,deci cu pierderea, de catre minor, a dreptului fie asupra unor bunuri mobile,fie asupra unor bunuri imobile , solutia cea mai corespunzatoare preocuparii de ocrotire a interesului minorului ar fi de a socoti ca introducerea unor actiuni în fata instantelor judecatoresti sau figurarea ca pârât în astfel de actiuni,, depasesc dreptul de a administra '' si aceasta fara a deosebi dupa cum bunurile în litigiu ar fi mobile sau imobile. Nu credem, însa, ca aceasta solutie (care sub imperiul Codului civil nu se dadea, de altfel, decât pentru actiunile imobiliare) ar fi astazi potrivita ori necesara fata de conditiile schimbate în care justitia populara îsi îndeplineste sarcinile sale. Interesul minorului nu trebuie sa fie ocrotit în atare cazuri pe calea încuvintarii prealabile a autoritatii tutelare.Exista o serie de alte mijloace care,credem noi fac inutila o asemenea încuviintare. Într-adevar, nu trebuie sa uitam ca, în conceptia ca si în realitatea sociala, procesul civil a încetat de a fi o simpla ,,chestiune de drept privat " lasata exclusiv la dispozitia partilor.Rolul activ al judecatorului ca principiu fundamental al procesului civil constituie o garantie puternica în sensul ca instanta va veghea la apararea eficace a interesului minorului.

Pe de alta parte, posibilitatea larg recunoscuta procurorului prin art.5 lit. d , din Legea nr.6 din 19 iunie 1952,, pentru înfiintarea si organizarea procuraturii'',de a interveni în calitatea sa de organ de supraveghere a legalitatii, în orice proces civil, constituie de asemenea,cât priveste ocrotirea minorului, un mijloc de o deosebita însemnatate.[51]În sfârsit Codul de procedura civila prin dispozitiile art.322 prevede,printre cazurile de revizuire a hotarârilor judecatoresti la pct.6, si pe acela în care,, incapabilii ...nu au fost aparati deloc sau au fost aparati cu viclenie de cei însarcinati sa-i apere". Coroborat cu toate celelalte dispozitii la care ne-am referit, este un text a carui utilitate e manifestata.Exista, prin urmare, în legislatia noastra actuala suficiente garantii de ordin procesual care,dupa parerea noastra, conduc fara a se primejdui în nici un fel interesul minorului, la solutia de a se considera ca introducerea actiunilor în fata instantelor judecatoresti sau figurarea ca pârât în asemenea actiuni sunt acte ce nu depasesc dreptul de a administra si ca atare, acte ce nu reclama încuviintarea prealabila a aautoritatii tutelare. De altfel o încuviintare prealabila pentru introducerea actiunii în justitie nu ar avea nici o eficacitate cât priveste ocrotirea minorului daca nu ar functiona celelalte mijloace procesuale pe care le-am amintit mai sus si care, în cursul desfasurarii procesului iar nu la pornirea lui, asigura o reala aparare a interesului minorului.

Darea în locatiune a unui imobil pe termen mai lung de 3 ani

Darea în locatiune de catre parinte, pe mai mult de 3 ani, a unui bun imobil al minorului ne apare ca un act ce ,,depaseste dreptul de administrare ." Desigur ca pentru darea în locatiune a unui bun mobil sau pentru darea în locatiune a unui bun mobil pe o durata pâna la 3 ani nu poate fi nici o îndoiala.De aceea, nici nu ne-am ocupat în mod special de asemenea locatiune.Suntem în prezenta unor acte de administratie.[54] Daca însa,închirierea unui bun imobil se face pe mai mult de 3 ani, în acest caz este vorba despre un act de dispozitie. E ceea ce rezulta si din prevederile art.711, pct.9 Cod procedura civila,care supun astfel de închirieri la formalitatea transcrierii.

De asemenea s-a considerat ca depasesc limitele dreptului de administrare si pot fi facute în mod valabil de catre parinte numai cu încuviintarea autoritatii tutelare urmatoarele acte: acceptarea unei mosteniri, întrebuintarea sumelor de bani apartinând minorului, împrumutul contractat în numele minorului.

Acceptarea unei mosteniri

Ocupându-se de dreptul minorului cu capacitatea de exercitiu restrânsa de a savârsi singur actele reprezentând acceptarea unei mosteniri, prof.Dr. Traian R. Ionascu scrie:,, În cadrul notiunii de administrare a patrimoniului (minorului), s-ar putea sustine ca întrucât potrivit dispozitiilor art.19 al Decretului nr.32/1954 acceptarea mostenirii cuvenite unui minor, indiferent de vârsta,va fi socotita întotdeauna ca facuta sub beneficiu de inventar iar conform art.3 din Decretul nr. 40 din 22 ianuarie 1953 privitor la procedura succesorala notariala, notarul procedeaza la cererea oricarui interesat,sau chiar din oficiu, la întocmirea inventarului succesiunii - minorul cu capacitate restrânsa ar putea, personal si fara nici o încuviintare,face valabil acceptarea expresa a mostenirii la care este chemat.Caci, printr-o asemenea acceptare el nu si-ar diminua patrimoniul sau,deoarece, fiind socotita imperativ ca facuta sub beneficiu de inventar, iar inventarul întocmit împiedicând confuziunea , si în fapt între bunurile succesorale si cele proprii ale minorului ; el nu va fi obligat sa plateasca sarcinile si datoriile mostenirii decât în limitele valorii bunurilor mostenite. Acelasi minor însa nu ar putea fara prealabila încuviintare accepta tacit mostenirea pentru care nu s-a întocmit înca inventar,în cadrul procedurii succesorale; aceasta, întrucât ar exista riscul ca, din pricina confuziei ce s-ar putea ivi în fapt între bunurile sale si cele succesorale, el sa se vada obligat la plata pasivului succesoral peste limitele valorii exacte a activului ei. Dar, chiar acceptarea expresa, sub beneficiu de inventar, a mostenirii - obligând pe mostenitorul acceptant la raportul donatiilor ce a primit de la defunct - nu s-ar putea face de minor fara încuviintare, deoarece este posibil ca, daca donatiile depasesc valoarea partii din succesiunea la care e chemat, minorul sa aiba interes de a nu fi obligat sa raporteze aceste donatii, si deci, sa renunte la mostenire; renuntare pe care ,, însa, nu o va putea face decât cu încuviintarea prealabila a partilor sau tutorelui , precum si cu aceea a autoritatii tutelare."Concluzia este: ,,Asadar, întrucât acceptarea mostenirii, în atare ipoteza, ar fi potrivnica intereselor minorului, iata pentru ce aceasta acceptare nu poate fi facuta de cel cu capacitatea restrânsa,fara încuviintare.

Am reprodus întreg rationamentul pentru rigoarea cu care ni se pare ca este condus. Ceea ce arata pentru minorul cu capacitatea de exercitiu restrânsa e valabil si pentru minorul lipsit de capacitatea de exercitiu, minor pentru care mostenirea este acceptata de catre parinte. Acceptarea unei mosteniri nu s-ar putea face decât cu încuviintarea autoritatii tutelare. Este un act care ,, depaseste dreptul de a administra''.[57]

Întrebuintarea sumelor de bani apartinând minorului

Întrebuintarea sumelor de bani apartinând minorului ni se pare ca trebuie sa fie privita ca un act dintre acelea ,,care depasesc dreptul de a administra. "Este vorba, într-adevar,despre bunuri care,printr-o gresita întrebuintare,s-ar putea pierde. Interesul minorului este amenintat. E, prin urmare, nevoie de aceea masura speciala de ocrotire pe care o reprezinta încuviintarea prealabila a autoritatii tutelare.Socotim ca dispozitiile art.130 din Codul familiei nu pot fi invocate în sprijinul unei concluzii diferite.Într-adevar acest text ocupându-se de vânzarea bunurilor minorului, prevede ca autoritatea tutelara poate indica tutorelui (parintelui) modul în care sa întrebuinteze sumele de bani obtinute.Este vorba despre o facultate recunoscuta autoritatii tutelare. Aceasta o poate folosi sau nu. Dar în cazul în care autoritatea tutelara nu ar uza de aceasta facultate si nu ar da indicatii în privinta modului de întrebuintare a sumelor de bani obtinute prin vânzare,nu înseamna ca parintele ar putea proceda, singur la întrebuintarea sumelor. O atare concluzie este, ni se pare, exclusa fata de dispozitiile art.131 alin.1 care impun tutorelui (parintelui) obligatia de a depune la o casa de pastrare de stat sumele de bani ce întrec nevoile întretinerii minorului si ale administrarii bunurilor sale.Iar sumele de bani astfel depuse nu vor putea fi ridicate decât cu încuvintarea autoritatii tutelare.Aceasta este, dupa parerea noastra,pentru întrebuintarea sumelor de bani apartinând minorului, interpretarea ce trebuie data dispozitiilor Codului familiei, interpretare, în concordanta cu preocuparea de ocrotire a interesului minorului.

Socotim ca solutia la care ne-am oprit este confirmata si de noua reglementare privitoare la depunerile facute pe numele minorului la C.E.C.,reglementare intervenita prin Decretul nr.371 din 19 august 1958,, privind organizarea si functionarea C.E.C." si prin statutul C.E.C. ce face parte integranta din acest decret.Într-adevar, potrivit art.18 din statut :,,Sumele depuse de parinti sau de tutori pe numele minorilor se restituie de catre C.E.C. a României, astfel:

- pâna când minorul împlineste vârsta de 14 ani, parintelui sau tutorelui;

- dupa ce a împlinit vârsta de 14ani, minorul însusi cu acordul parintelui sau al tutorelui (alin.1).Sumele depuse de alte persoane pe numele minorului pot fi ridicate de parintele sau tutorele acestuia, în masura în care restituirea nu este împiedicata de o eventuala conditie stabilita de depunator la efectuarea depunerii (alin.2). Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani si care a facut depuneri pe numele sau, poate retrage personal orice suma,daca se întretine el însusi.Textul reprodus mai sus se deosebeste de art.19 din Decretul nr.387 din 7 octombrie 1949 ,,pentru organizarea, functionarea si administrarea Casei de Economii si Consemnatiuni "( decret abrogat prin decretul nr.371/1958). În conformitate cu art.19 din Decretul nr.387/1949 pentru a se dispune de depunerile facute pe numele minorului, pe librete de economii, nu se cerea ,,prezentarea autorizatiilor speciale din partea organelor de tutela."Rezulta deci ca prin nementinerea ultimului alineat al art.19 din Decretul nr.387/1949 în situatiile prevazute de art.18 alin.1 lit.a si b si alin.2 (din Decretul nr.371/1958) încuvintarea autoritatii tutelare va fi necesara. Cât priveste situatia prevazuta în ultimul alineat al art.18, minorul va putea retrage personal sumele depuse, în conditiile prevazute de text, fara a fi necesara încuvintarea autoritatii tutelare (tocmai fiindca se face vorbire despre o retragere savârsita personal), de data aceasta, aflându-se în prezenta unei dispozitii derogatorii instituita de lege, pentru a încuraja depunerile la C.E.C.

Împrumutul contractat în numele minorului

Printre actele ,,care depasesc dreptul de a administra "trebuie socotit,credem si împrumutul contractat în numele minorului. E vorba într-adevar, despre un act care poate avea repercursiuni prejudiciabile asupra patrimoniului minorului. Interesul minorului poate fi primejduit prin contractarea de împrumuturi.E, deci, nevoie de interventia autoritatii tutelare care, pe calea încuviintarii prealabile, sa fie în masura a-si exercita atributiile de ocrotire a interesului minorului.[58] O îndoiala s-ar putea naste, totusi, fata de redactarea art.129, alin.2 din Codul familiei, care prevede necesitatea prealabilei încuviintari a autoritatii tutelare, printre alte cazuri, si în cazul în care este vorba despre ,,înstrainarea ori gajarea bunurilor minorului". De aici, printr-un argument prea contrario, s-ar putea trage concluzia ca împrumuturile negarantate cu gaj nu ar fi acte pentru care parintele trebuie sa ceara încuviintarea prealabila a autoritatii tutelare. Dupa parerea noastra însa, o atare interpretare nu ar tine seama în masura îndestulatoare de interesul minorului.

Prin urmare, singura solutie conforma cu interesul minorului, ramâne, credem,aceea de a considera împrumutul contractat în numele minorului ca un act care depaseste dreptul de a administra si deci, supus prealabilei încuviintari a autoritatii tutelare[59].

În sistemul Codului familiei, parintelui îi este interzisa încheierea anumitor acte juridice, si anume: actele de natura sa pericliteze interesele minorului, precum si actele considerate de lege deosebit de pagubitoare, sau de grave pentru minor. Astfel, potrivit art.128 C. fam. nu pot fi încheiate acte juridice valabile între parinti,rude în linie dreapta ori fratii si surorile parintilor, pe de o parte, si minor pe de alta parte. Tot asa din economia art.129 alin.1 C. fam. coroborat cu art.105 alin.3 C. fam. rezulta ca parintele nu poate în numele minorului savârsi anumite acte juridice, ca si savârsirea unor asemenea , sa faca donatii si nici sa garanteze obligatia altuia.

Nerespectarea de parinte a interdictiei de a savârsi asemenea acte fara încuviintarea prealabila a autoritatii tutelare (atunci când legea conditioneaza posibilitatea savârsirii lor de o astfel de încuvintare ) este sanctionata dupa cum rezulta din art.129 alin.3, C.fam. cu anulabilitatea acelor acte.Este vorba deci de o nulitate relativa ce are ca finalitate protejarea intereselor minorului. Tocmai de aceea ea va putea fi invocata de catre minor dupa împlinirea vârstei de 18 ani, precum si de autoritatea tutelara si procuror pâna când minorul împlineste vârsta de 18 ani.

b) În cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, îndatorirea parintelui referitoare la administrarea bunurilor acestuia prezinta unele aspecte deosebite. Potrivit art.133 alin.1 din C. fam., minorul care a împlinit vârsta de 14 ani încheie acte juridice cu încuviintarea prealabila a tutorelui , iar în cazurile prevazute de art.132si 152 lit. c cu încuviintarea prealabila a curatorului. Prin alin.2 al art.133 C. fam. se stabileste ca în cazul în care minorul încheie acte din categoria acelora pe care tutorele nu le poate savârsi decât cu încuviintarea autorittatii tutelare, va fi necesara si prealabila încuviintare a acestuia. În fine, alin.3 al aceluiasi text dispune ca minorul nu poate sa faca, nici chiar cu încuviintare donatii si nici sa garanteze obligatia altuia. Actele savârsite cu încalcarea dispozitiilor art. 133 alin.1,2 si 3 sunt anulabile.Sectia civila a Tribunalului Suprem a decis într-o speta ca, desi un asemenea minor are capacitate de exercitiu restrânsa, pe baza caruia îsi exercita singur drepturile si îsi îndeplineste obligatiile numai cu încuviintarea prealabila a parintiilor sau totorelui ; el poate totusi sa faca singur , fara aceasta încuviintare, acte de conservare precum si acte de administrare patrimoniala, dar numai în masura în care acestea nu-i produc o leziune.

Art.141 alin.2 din C. fam. instituie raspunderea tutorelui pentru paguba pricinuita minorului prin culpa sa cu ocazia administrarii bunurilor acestuia. Acest principiu este aplicabil si în raporturile dintre minor si parinte.Raspunderea parintelui decurge deci din lege, este delictuala si, ca urmare, îi sunt aplicabile regulile specifice raspunderii delictuale.

În afara îndatoririi de administrare, parintele mai are si alte îndatoriri, referitoare la bunurile copilului minor, dintre care mentionam :

- întocmirea inventarului, în cazul în care copilul are si alte bunuri decât cele de uz personal;

- sa ceara autoritatii tutelare stabilirea sumei necesare anual pentru întretinerea minorului si pentru administrarea bunurilor lui (art.106 si 127 C. fam.);

- sa depuna unele dintre sumele de bani ale minorului, precum si hârtiile de valoare apartinând acestuia la o casa de pastrare de stat; totodata sa prezinte dari de seama anuale si o dare de seama generala la încetarea ocrotirii parintesti.

Toate aceste obligatii revin si tutorelui; ele nu prezinta aspecte specifice cu referire la parinte ; de aceea analiza lor este mai potrivit sa se faca în capitolul despre ocrotirea minorului prin tutela, sens în care, pentru amanunte trimitem la acest capitol.

Sectiunea 3 : Dreptul si îndatorirea parintilor de a-l reprezenta pe minor în actele civile sau de a-i încuviinta actele juridice [61]

Pâna la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul fiind lipsit de capacitate de exercitiu, va fi reprezentat în actele civile de parintii sai.

Dupa împlinirea vârstei de 14 ani si pâna la dobândirea capacitatii depline de exercitiu el îsi exercita singur drepturile si obligatiile, însa cu încuviintarea prealabila a parintilor.[62]

În cazul în care apar interese contradictorii între parinti si copilul minor, la fel ca în cazul contrarietatii de interese între tutore si minorul aflat sub tutela,autoritatea tutelara va numi un curator care sa-l reprezinte sau, dupa caz sa îl asiste pe minor în actele sale juridice.[63]

Referitor la exercitarea drepturilor procesuale ale minorului cu capacitate restrânsa de exerciíu, practica judiciara a stabilit ca minorul trebuie sa figureze personal la judecarea cauzelor civile, parintii sau tutorele asistându-l pe parcursul procesului, nefiind suficienta doar încuviintarea prealabila a acestora.

Dreptul de reprezentare sau încuviintarea actelor copilului minor se exercita de ambii parinti daca acestia sunt în viata si în deplinatatea drepturilor si îndatoririlor parintesti.

Solutionarea neîntelegerilor dintre parinti este de competenta autoritatii tutelare. Fata de decizia favorabila a autoritatii tutelare , participarea parintelui care s-a împotrivit încheierii actului respectiv este inutila.

Actele juridice încheiate de minor cu încalcarea dispozitiilor legale privind reprezentarea prealabila a parintilor sunt sanctionate cu nulitatea relativa.

Capitolul 4

Raspunderea pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzatoare a ocrotirii parintesti

Sectiunea 1: Aspecte generale.

Sanctiunile care potrivit legii, se pot aplica pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzatoare a îndatoririlor parintesti se clasifica, fie dupa ramura de drept careia îi apartin : sanctiuni de drept penal, sanctiuni de drept administrativ, sanctiuni de drept civil, sanctiuni de dreptul familiei, fie dupa cum ele intervin pentru îndeplinirea îndatoririlor privitoare la persoana copilului sau privitoare la bunurile sale.

Sectiunea 2 : Sanctiuni pentru neîndeplinirea îndatoririlor parintesti privitoare la persoana copilului

2.1. Sanctiuni de dreptul familiei

2.1.1. Decaderea din drepturile parintesti

Decaderea este sanctiunea care se aplica în situatiile în care sanatatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin purtare abuziva sau prin neglijenta grava în îndeplinirea îndatoririlor [ art.109 alin (1) C.fam].Decaderea din drepturile parintesti se pronunta de catre instanta de judecata la cererea autoritatii tutelare.Citarea partilor precum si a autoritatilor tutelare este obligatorie.[art.109 alin.2 C. fam]. Decaderea din drepturile parintesti poate fi pronuntata doar împotriva unuia dintre parinti, situatie în care drepturile si îndatoririle parintesti se vor exercita de cealalta parte (parinte) în conformitate cu dispozitiile art.98 alin.(2) C. fam.

Sunt însa situatii în care sanatatea , integritatea fizica si morala a copilului este periclitata ca urmare a comportamentului abuziv sau neglijentei ambilor parinti. În astfel de cazuri instanta poare dispune decaderea din drepturile parintesti a ambilor parinti.

Ca mijloc de protectie a drepturilor copilului instanta poate institui tutela (art.113 C.fam) sau poate încredinta copilul unei familii sau persoane [art.8 alin.1 din O.U.G. nr.26/1997] .

Aceasta masura urmareste în primul rând ocrotirea acelor minori a caror crestere si educare are de suferit datorita neglijentei si lipsei de interes a parintilor, dar în acelasi timp ea are caracterul unei sanctiuni pentru culpa parintilor în îndeplinirea necorespunzatoare a îndatoririlor parintesti.

Instantele de judecata sunt competente sa dispuna minorilor unor rude, sau altor persoane în cazul desfacerii casatoriei, în cazul decaderii din drepturile parintesti si în cazul în care filiatia din afara casatoriei a fost stabilita fata de ambii parinti, iar acestia nu sunt în masura a asigura cresterea si educarea copilului minor.[68]

Comisia pentru protectia copilului poate sa ia aceasta masura în cazurile prezentate de Ordonanta de Urgenta nr.26/1997, atunci când sanatatea , dezvoltarea fizica, morala sau intelectuala a copilului sunt primejduite în familie.

Ordonanta de Urgenta nr.26/1997 mai arata ca serviciul public special pentru protectia copilului va sesiza Comisia pentru protectia copilului în vederea încredintarii copilului sau mentinerii plasamentului în regim de urgenta.Aceasta comisie urmând sa sesizeze instanta de judecata pentru decaderea parintilor sau a unuia din acestia din drepturile parintesti.

Prin urmare Ordonanta de Urgenta nr.26/1997 aduce modificari în privinta decaderii din drepturile parintesti :

- în privinta motivelor sau a cauzelor de decadere;

- se instituie imediat si prealabil decaderii din drepturile parintesti, plasamentului în regim de urgenta;

- decaderea din drepturile parintesti o cere Comisia pentru protectia copilului;

- pe perioada plasamentului în regim de urgenta si a încredintarii copilului se suspenda exercitiul drepturilor pe care le au parintii fata de copil (art.14 alin. 4).

Copilul,chiar daca a împlinit vârsta de 10 ani, nu trebuie ascultat deoarece, pe de o parte, legea nu prevede ascultarea sa, ceea ce a prevazut expres ori de câte ori s-a voit aceasta, si, pe de alta parte, faptele grave comise de parinti împotriva copilului nu pot fi absolvite de acesta din urma prin eventuala sa declaratie ca se opune la decaderea parintilor din drepturile parintesti.

Efectul principal al decaderii consta în pierderea de catre parintele respectiv a drepturilor parintesti cu privire la persoana si bunurile minorului, precum si a îndatoririlor parintesti, cu exceptia îndatoririi de a da întretinere copilului (art.110 C.fam.)

Autoritatea tutelara poate da încuvintare parintelui decazut din drepturile parintesti de a avea legaturi personale, daca prin asemenea legaturi, cresterea, educarea,învatatura sau pregatirea profesionala a copilului nu ar fi în primejdie.

Decaderea din drepturile parintesti atrage si unele efecte secundare prevazute de Codul familiei :

- incapacitatea de a fi tutore (art.117 lit.b);

- incapacitatea de a adopta ;

- incapacitatea de a consimti la adoptia copilului sau firesc.

În cazul în care au încetat împrejurarile care au dus la decadere si nu mai exista nici o primejdie pentru minor, instanta judecatoreasca, la cererea autoritatii tutelare sau a parintelui interesat, însa în acest ultim caz cu avizul autoritatii tutelare poate reda parintelui decazut exercitiul drepturilor parintesti (art.112 C. fam.)[71] .

2.1.2. Declararea judecatoreasca a abandonului de copii

Exercitarea drepturilor si îndatoririlor parintesti presupune o relatie continua, prezenta constanta a parintilor lânga copii.Ocrotirea si grija ca elemente esentiale ale dreptului si obligatiei parintilor de a creste copilul,chiar daca ia forme diferite în functie de trebuintele si nevoile de dezvoltare ale copilului trebuie sa se exercite permanent.

De altfel, principiul fundamental de la care se porneste în reglementarea ansamblului de institutii socio-juridice referitoare la protectia drepturilor copilului este acela conform caruia copilul nu poate fi lipsit în nici un moment de ocrotire ( art.115 C.fam.).

Abandonul de copii sanctioneaza tocmai încetarea imputabila a oricaror legaturi între parinti si copii, legaturi care sa dovedeasca existenta unor raporturi parintesti normale [art.1alin.2 din Legea nr.47/1993] cu privire la declararea judecatoreasca a abandonului de copii.Abandonul sanctioneaza dezinteresul vadit, pe o perioada mai mare de 6 luni,al parintilor fata de copilul aflat în grija unei institutii de ocrotire sociala sau medicala de stat, a unei institutii private de ocrotire legal constituita sau încredintat în conditiile legii unei persoane fizice [art.1 alin.(1) din Legea nr.47/1993] . Dezinteresul manifestat fata de copil poate fi dovedit prin orice mijloc de proba.Abandonul nu va fi declarat daca,înauntrul perioadei de 6 luni ori în timpul judecarii procesului, o ruda pâna la gradul IV inclusiv cere sa i se încredinteze copilul spre crestere si educare, iar cererea este apreciata ca fiind în interesul copilului.În astfel de situatii, copilul care a împlinit 10 ani va fi ascultat în instanta (art.3 din Legea nr.47/1993).

Cererea pentru declararea abandonului este facuta de conducerea institutiei unde se afla copilul parasit ori de catre procuror,în termen de 3 luni de la data împlinirii termenului de 6 luni de când parintii au încetat legaturile cu copilul. Competenta solutionarii cererilor de declarare a abandonului revine tribunalului judetean, sau dupa caz, al municipiului Bucuresti, pe raza caruia se afla sediul institutiei de ocrotire ori domiciliul persoanei fizice careia i s-a încredintat sarcina îngrijirii copilului. La cererea pentru declararea abandonului se va anexa ancheta sociala efectuata de autoritatea tutelara competenta. Ea trebuie sa contina date referitoare la : conditiile abandonarii copilului, situatia parintilor, starea psiho-fizica a copilului, gradul de instruire si educare a copilului.

Autoritatea tutelara îsi va exprima, în cadrul anchetei sociale, punctul de vedere cu privire la cererea de abandon [art.2 alin.(2) din Legea 47/1993].Participarea procurorului la proces este obligatorie, de asemenea si citarea partilor, a autoritatii tutelare si a persoanei, ruda pâna la gradul IV inclusiv, care a cerut sa-i fie încredintat copilul.Când[72] exista o astfel de cerere , facuta chiar în cursul procesului, abandonul nu va fi declarat.

Copilul care a împlinit varsta de 10 ani va fi ascultat în instanta.Pentru copiii care la data intrarii în vigoare a legii s-au aflat în institutiile de ocrotire sociala sau medicale de stat,parasiti de peste 6 luni, sesizarea instantei s-a putut face imediat.

Odata cu declararea abandonului, instanta va delega exercitiul drepturilor parintesti institutiei de ocrotire sociala sau medicala de stat sau institutiei private legal constituite sau dupa caz altei persoane, în conditiile legii.

La cererea parintilor sau a unuia dintre ei, instanta competenta poate decide oricând redarea exercitiului drepturilor parintesti, daca au încetat împrejurarile care au condus la declararea abandonului si daca redarea exercitiului acestor drepturi este în interesul copilului. Daca copilul a fost adoptat în conditiile legii instanta nu mai poate reda exercitiul drepturilor parintesti.

Abandonul ar trebui sa fie o solutie de ultima instanta. În cazul declararii judecatoresti a copilului ca fiind abandonat, prin hotarâre judecatoreasca ramasa definitiva, consimtamântul parintilor parti la adoptie nu mai este necesar.

Abandonul ,,rezolva "doar juridic problemele copilului, în sensul ca din momentul ramânerii definitive a hotarârii judecatoresti de declarare a abandonului, el poate deveni subiectul unor masuri de protectie si ocrotire cu caracter temporar (tutela, încredintare) sau permanent (adoptie). Practica asistentei sociale evidentiaza însa ca de multe ori interesul superior al copilului a fost mai bine servit prin intermediul programelor de prevenire a abandonului si de reintegrare a copilului în familia de origine.

Numar copii mentinuti în familia biologica sau în familia adoptiva nationala[74]:

- beneficiari prevenire abandon (cazuri 18 649 100 % active la 31 martie 2001) ;

- copii reintegrati în familia naturala 13 002 69,72% ( ianuarie-martie 2001);

-din familii substitutive-485; din centre 2 348 12,59% de plasament publice si private -989; din plasament în regim de urgenta -874)

- adoptie nationala definitiva si irevocabila 3 299 17,69% (1999-martie 2001);

(1999-1710;2000-1291; ianuarie-martie2001-298).

2.2. Raspunderea civila a parintilor pentru faptele ilicite ale copiilor (art.1000 C. civ.)

2.2.1 Prevederi generale

Raspunderea civila a parintilor pentru faptele ilicite ale copiilor este reglementata de art.1000 alin.2 Cod civil, care dispune ca:,,tatal si mama, dupa moartea barbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori, ce locuiesc cu dânsii. "În contextul consacrarii egalitatii barbatului si femeii, textul citat trebuie înteles în sensul ca raspunderea revine ambilor parinti ai copilului, în solidar.Aceasta solutie este întemeiata pe dispozitiile art.97 alin.1 din Codul Familiei.[75]

2.2.2. Fundamentul raspunderii parintilor pentru faptele ilicite ale copiilor

Raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori a fost instituita ca masura de protectie a victimelor unui asemenea prejudiciu întrucât de cele mai multe ori copiii nu dispun de mijloace necesare pentru a repare prejudiciul.

Principiul potrivit caruia raspunderea opereaza în temeiul culpei îsi gaseste o deplina aplicare si în cadrul acestei raspunderi.Premiza acesteia consta în prezumtia neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzatoare de catre parinti a unor îndatoriri ce le revin fata de copii.

Prin dispozitiile art.1000 alin.2 Cod civil, este instituita o tripla prezumtie legala, declansata de dovada facuta de victima cu privire la existenta prejudiciului, a faptei ilicite si a raportului de cauzalitate :

- prezumtia faptei ilicite a parintilor, constând în aceea ca în exercitarea îndatoririlor ce reveneau parintilor fata de copilul lor, au existat abateri de natura a angaja raspunderea lor;

- prezumtia de cauzalitate între neîndeplinirea îndatoririlor parintesti si comiterea de catre minor a faptei prejudiciabile ;

- prezumtia culpei parintilor, de obicei în forma neglijentei , în îndeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor ce le reveneau.

Aceasta prezumtie constituie un avantaj pentru victima în sensul reducerii sarcinii lor probatorii.

În ce priveste fundamentul acestei raspunderi, practica si doctrina au nuantat principiul raspunderii pentru culpa. Astfel într-o prima opinie, se considera ca parintii raspund pentru lipsa de supraveghere a copilului,lipsa care a permis savârsirea faptei prejudiciabile.

Într-o alta opinie, parintii raspund atât pentru lipsa de supraveghere a copilului, cât si pentru neîndeplinirea obligatiei de a educa pe copil.

Alti autori considera ca parintii raspund atât pentru lipsa de supraveghere a copilului cât si pentru neîndeplinirea obligatiei de a creste copilul asa cum aceasta obligatie este prevazuta de Codul Familiei.

Potrivit Codului Familiei (art.101 alin.2) obligatia de a creste copilul cuprinde un ansamblu de îndatoriri : de educare, de învatatura, de supraveghere, de îngrijire a sanatatii si dezvoltarii fizice a copilului, paza exercitata asupra copilului etc.

Aceasta nuantare a fost necesara pentru a se putea explica angajarea raspunderii parintilor si în ipoteza când nu exercita supravegherea efectiva a minorului (deoarece acesta se afla în vizita în alta localitate ori vagabondeaza).Culpa parintelui în îndatorirea de crestere se dovedeste acoperitoare pentru asemenea ipoteze.

Dispozitiile înscrise în art.1000 alin.2 sunt aplicabile parintilor din casatorie sau din afara casatoriei, adoptatorului cu efecte depline sau restrânse. Ele nu se aplica tutorilor, curatorilor ori altor institutii de ocrotire întrucât sunt de stricta interpretare si nu pot fi extinse si la alte cazuri.[76]Acestia vor putea eventual raspunde pentru prejudiciile cauzate de copilul minor în conditiile cerute pentru raspunderea pentru fapta proprie (art.998-999 Cod Civil).

2.2.3. Conditiile raspunderii parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori

Pentru angajarea raspunderii parintilor pentru faptele copiilor lor minori se cer îndeplinite o serie de conditii generale si speciale.

Conditiile generale privesc existenta si proba faptei ilicite a minorului, a prejudiciului suferit de victima, si a raportului de cauzalitate între fapta ilicita a minorului si prejudiciul produs. Nu se cere conditia ca minorul sa fie actionat cu vinovatie.Daca victima doreste sa angajeze atât raspunderea minorului cât si raspunderea parintilor acestuia trebuie sa faca si dovada culpei minorului.De îndata ce aceste dovezi au fost facute , pot fi invocate si cele trei prezumtii legale : existenta faptei ilicite a parintilor constând în neîndeplinirea corespunzatoare a îndatoririlor parintesti,existenta raportului de cauzalitate dintre aceasta fapta si comiterea de minor a faptei prejudiciabile si existenta culpei parintilor pentru îndeplinirea necorespunzatoare a îndatoririlor parintesti.

Totodata sunt necesare alte doua conditii speciale : copilul sa fie minor si sa locuiasca la parintii sai.

Prima conditie, a minoritatii copilului, trebuie sa existe la momentul savârsirii faptei.Parintii nu raspund daca minorul dobândeste capacitatea de exercitiu înainte de vârsta de 18 ani.

În ce priveste conditia ca minorul sa locuiasca la parintii sai, trebuie sa distingem mai multe situatii.De regula, locuinta minorului coincide cu domiciliul sau legal. Precizam ca potrivit art.100 alin.1 din Codul Familiei,, copilul minor locuieste

la parintii sai ", iar potrivit art.14 alin.1 din Decretul nr.31/1954 ,, domiciliul minorului este la parintíi sai sau la acela dintre parinti la care locuieste în mod statornic".Când aceste domicilii nu coincid , ca urmare a încredintarii minorului unei terte persoane, se va avea în vedere, locuinta si nu domiciliul minorului, care ramâne tot la parintii sai.

În general se porneste de la premisa ca ceea ce intereseaza este locuinta pe care legea o stabileste pentru minori chiar daca în fapt minorul nu ar avea acea locuinta.

Daca copilul fuge de acasa, parintii nu pot invoca propria vina spre a se exonera de raspundere, întrucât trebuie sa depuna toata diligenta pentru readucerea minorului la locuinta lui, astfel ca raspunderea lor va fi angajata.

Daca minorul a parasit locuinta fara voia parintilor si în timp ce era fugit a savârsit o fapta cauzatoare de prejudicii, parintii vor raspunde delictual, în temeiul culpei în supraveghere, educarea si cresterea minorului.

Când minorul se afla temporar în vizita la rude sau la prieteni, raspunderea parintilor nu este înlaturata.

Daca minorul este internat în spital si în aceasta perioada comite fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, majoritatea doctrinei sustine culpa parintilor, pe prezumtia creantei în educatia acordata minorului, înlaturând lipsa temporara a locuintei comune.

În situatia în care minorul se afla internat într-o scoala de munca si reeducare si fuge de acolo,vagabondând, daca savârseste fapte ilicite, prejudiciabile, parintii raspund pe temeiul carentelor în educare si crestere a copilului.

Daca la data savârsirii faptei ilicite de catre minor,parintii se aflau în executarea unei pedepse privative de libertate ori erau arestati preventiv,parintii sunt exonerati, întrucât se aflau în imposibilitatea de a supraveghea minorul. Cu toate acestea unii autori retin culpa parintilor întrucât nu au acordat o educatie corespunzatoare minorului care ar fi prevenit savârsirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

În situatia când parintii nu au locuinta comuna fiind divortati, despartiti în fapt,etc în principiu urmeaza a raspunde pentru faptele minorului parintele caruia acesta a fost încredintat.Totusi când minorul se afla temporar la celalalt parinte si savârseste o fapta prejudiciabila , acesta va raspunde în temeiul art.998-999 Cod Civil, împreuna cu parintele caruia i-a fost încredintat minorul.[77]

2.2.4.Înlaturarea prezumtiilor legale privind raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori

Tripla prezumtie de raspundere a parintilor pentru faptele prejudiciabile ale copiilor lor minori instituita de art.1000 alin.2, poate fi înlaturata în conditiile prevazute de art.1000 alin.5 care dispune ca parintii sunt aparati de raspundere,,daca probeaza ca n-au putut împiedica faptul prejudiciabil."

În consecinta,pentru a se exonera de raspundere, parintii trebuie sa rastoarne prezumtia de culpa în supraveghere, educare si crestere.

Obiectul probei trebuie sa fie acela ca parintii si-au îndeplinit ireprosabil îndatoririle ce le reveneau si ca nu se poate retine o conexiune cauzala între modul cum si-au îndeplinit îndatoririle parintesti si fapta prejudiciabila comisa de minor.Eventual parintii pot proba existenta unui fapt exterior copilului, pentru care nu sunt tinuti a raspunde, care a determinat cauza savârsirii faptei prejudiciabile (caz de forta majora, caz fortuit, fapta unui tert ) sau lipsa de discernamânt a minorului.

2.2.5. Efectele raspunderii parintilor pentru prejudiciile cauzate de copii minori

Parintii raspund integral pentru fapta copiilor minori. Daca minorul a împlinit 14 ani victima se poate îndrepta fie împotriva minorului fie împotriva parintelui, fie împotriva ambilor, care vor raspunde solidar.

Parintele care a reparat prejudiciul cauzat de minor are actiune în regres împotriva acestuia pentru recuperarea a ceea ce a platit pentru el.

2.3.Raspunderea contraventionala [78]

Unele fapte constituie contraventii,fiind sanctionate ca atare.Astfel, potrivit Legii nr.61 din 27 septembrie 1991 modificata si apoi republicata,[79] pentru sanctionarea faptelor de încalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, urmatoarele fapte care intereseaza ocrotirea parinteasca sunt considerate contraventii :

- constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul savârsirii de actiuni ilicite, contrare ordinii si linistii publice si a normelor de convietuire sociala precum si actele de încurajare sau sprijinire a acestor grupari ;

- alungarea din locuinta comuna a sotului sau sotiei, a copiilor, precum si a oricaror alte persoane aflate în întretinere ;

- apelarea în mod repetat, la mila publicului, de catre o persoana apta de munca, precum si determinarea unei persoane la savârsirea unei astfel de fapte ,

- manifestarea unei atitudini de dezinteres în luarea masurilor necesare de catre parinti sau persoanele carora li s-au încredintat spre crestere si educare un minor pâna la 16 ani ori sub îngrijire un alienat sau debil mintal pus sub interdictie,pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cersetorie sau prostitutie;

- darea de bauturi alcoolice spre consum, într-un local sau în alt loc public, de catre o persoana unui minor;

- îndemnul sub orice forma al minorului la savarsirea de contraventii.

Aceste contraventii pot fi savârsite de parinti sau de copiii lor minori si au o influenta negativa asupra ocrotirii parintesti. Ele sunt sanctionate cu închisoare contraventionala sau amenda.

Conform legii închisoarea contraventionala se poate aplica minorilor numai daca au împlinit vârsta de 16 ani, în acest caz limitele prevazute de lege se reduc la jumatate (art.4 alin.1 din Legea 61/1991).[80]

În cazul minorilor care nu au împlinit 16 ani se aplica dispozitiile Ordonantei de Urgenta nr.26/1997 privind protectia minorului aflat în dificultate.

Contravenientului minor trebuie sa i se asigure asistenta juridica în conditiile legii,iar participarea procurorului la judecarea cazurilor în care sanctiunea amenzii este apreciata de agentul constatator ca neîndestulatoare este obligatorie.Instanta va dispune citarea partilor sau a reprezentantului legal al minorului.

2.4.Raspunderea penala [81]

Legea penala incrimineaza ca infractiuni neîndeplinirea obligatiilor sau abuzul în exercitarea drepturilor parintesti.Între faptele care aduc atingere grava drepturilor copiilor la protectie si ocrotire speciale,incriminate ca infractiuni, se numara : abandonul de familie (art.305 C.pen.) ; rele tratamente aplicate minorului(art.306C.pen.);nerespectarea masurilor privind încredintarea minorului(art.307 C.pen.); punerea în primejdie a unei persoane în neputinta de a se îngriji (art.314 C.pen.); interzicerea drepturilor parintesti în cazul savârsirii de infractiuni (art.364-65).

Conventia cu privire la drepturile copilului

Art.9,,(1) Statele parti vor lua toate masurile legislative,administrative, sociale si educative corespunzatoare pentru protejarea copilului împotriva oricaror forme de violenta, vatamare sau de abuz fizic sau mental, de abandon sau neglijenta, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv abuz sexual, în timpul cât se afla în îngrijirea parintilor sau a unuia dintre ei, a reprezentantului sau reprezentantilor legali sau a oricarei persoane careia i-a fost încredintat."

(2),,Aceste masuri de protectie vor cuprinde proceduri eficiente pentru stabilirea unor programe sociale care sa asigure sprijinul necesar copilului si celor carora le-a fost încredintat, precum si pentru instituirea altor forme de prevenire si pentru identificarea, denuntarea, actionarea în instanta, anchetarea, tratarea si urmarirea cazurilor de rele tratamente aplicate copilului, descrise mai sus, si daca este necesar, a procedurilor de implicare judiciara ."

2.4.1.Interzicerea drepturilor parintesti în cazul savârsirii de infractiuni

Printre pedepsele complementare prevazute de Codul Penal se afla si interzicerea drepturilor parintesti.Astfel pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, deci si a drepturilor parintesti, se aplica facultativ atunci când pedeapsa stabilita este închisoarea de cel putin doi ani si instanta constata ca fata de natura si gravitatea infractiunii, împrejurarile cauzei si persoana infractorului ; aceasta pedeapsa este necesara, si obligatoriu când legea prevede expres aceasta pedeapsa.

Instanta poate aplica pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi în cazul savârsirii infractiunilor de rele tratamente aplicate minorului, prevazuta de art.360 C.penal, prevede obligativitatea aplicarii acestei pedepse în cazul infractiunii de proxenetism, prevazuta de art.329 Cod Penal.

Interzicerea drepturilor parintesti ca pedeapsa complementara începe dupa executarea pedepsei principale a închisorii sau dupa ce aceasta pedeapsa se considera executata prin gratiere sau prescriptia executarii.Ea este temporara, durata trebuind sa fie indicata în cuprinsul hotarârii judecatoresti de cumulare.

Spre deosebire de pedepsele complementare art.71 Cod penal prevede interzicerea drepturilor prevazute de art.64 Cod penal, printre care sunt si drepturile parintesti,ca pedeapsa accesorie.Aceasta opereaza de drept pe toata durata pedepsei cu închisoarea, indiferent de cuantumul acesteia si gravitatea faptei comise.

Aplicarea acestei pedepse accesorii - interzicerea drepturilor parintesti si a drepturilor de a fi tutore sau curator,este lasata la latitudinea instantei de judecata în cazul în care se dispune executarea pedepsei închisorii la locul de munca.[82]

2.4.2. Abandonul de familie

Potrivit art.305C.penal, aceasta infractiune ¹ constând în savârsirea de catre o persoana care are obligatia legala de întretinere, fata de cel îndreptatit la întretinere, a uneia din urmatoarele fapte :

- a) parasirea , alungarea sau lasarea fara ajutor, expunându-i la suferinte fizice si morale.

- b) neîndeplinirea cu rea-credinta a obligatiei de întretinere prevazuta de lege.

- c) neplata cu rea-credinta, timp de 2 luni, a pensiei de întretinere stabilita pe cale judecatoreasca.

Abandonul de familie este prvazut în trei forme.,, În prima sa forma [ art.305 lit.a) C.pen.] abandonul de familie presupune sub aspectul elementului material, parasirea,alungarea sau lasarea fara ajutor a celui îndreptatit la întretinere. Parasirea consta în abandonarea celui îndreptatit la întretinere [..].Alungarea consta în izgonirea celui îndreptatit la întretinere [..]. În cazul lasarii fara ajutor faptuitorul are o atitudine de pasivitate , el nu pleaca de la domiciliu si nici nu-l îndeparteaza de la domiciliu pe cel îndreptatit la întretinere, ci, continuând sa stea împreuna, nu-i mai furnizeaza mijloacele necesare de trai "[83].

În cea de a doua alternativa prevazuta de art.305 lit.b) C.pen., infractiunea de abandon de familie se realizeaza prin neîndeplinirea cu rea-credinta, a obligatiei de întretinere prevazuta de lege.,, Daca obligatia de întretinere exista, aceasta are întotdeauna un caracter de continuitate, adica trebuie îndeplinita în orice moment. De aici rezulta ca si neîndeplinirea obligatiei de întretinere va avea un caracter de continuitate , abandonul de familie , în aceasta forma, fiind o infractiune continua"[84].

Forma infractiunii de abandon de familie prevazuta de art.305 lit.c) C.penal se realizeaza printr-o inactiune, respectiv prin neplata, cu rea-credinta, timp de doua luni, a pensiei de întretinere stabilita pe cale judecatoreasca.

Actiunea penala pentru infractiunea de abandon de familie se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate. Împacarea partilor înlatura raspunderea penala. Procedura lasa deschisa calea refacerii relatiilor de familie. În acest sens art.305 C.Penal prevede posibilitatea suspendarii conditionate a executarii pedepsei, daca în cursul judecatii inculpatul îsi îndeplineste obligatiile iar instanta a stabilit deja vinovatia.

De lege ferenda, apreciem ca suspendarea conditionata a executarii pedepsei ar trebui sa fie de aplicabilitate mai larga.Având în vedere obiectul social juridic special al infractiunii, respectiv protectia relatiilor de familie, precum si a obligatiei legale de întretinere reglementata de art.86 C.fam., suspendarea conditionata a executarii ar da posibilitatea inculpatului sa îsi îndeplineasca efectiv aceasta obligatie.Oricum ea nu poate fi executata daca persoana ispaseste o pedeapsa privativa de libertate.

2.4.3. Rele tratamente aplicate minorului

Între drepturile si obligatiile parintilor se afla si acela de a veghea la sanatatea copilului. Aceasta obligatie presupune, asa cum observam mai sus, atât o actiune pozitiva de îngrijire a copilului, necesara mentinerii starii de sanatate a acestuia, cât si una negativa, de abtinere de la orice act care ar putea dauna integritatii fizice, psihice sau morale a minorului. În scopul protectiei drepturilor copilului la viata, supravietuire si dezvoltare legiuitorul a incriminat orice fapta a parintelui sau a oricarui alt ocrotitor legal care ar putea pune în primejdie grava dezvoltarea minorului.,,Faptele care constituie infractiunea de rele tratamente aplicate minorului au un grad de pericol social mai ridicat decât cele sanctionate cu decaderea din drepturile parintesti. (art.109 C.fam.) ,,[85]

Articolul 306 C.penal, defineste infractiunea de rele tratamente aplicate minorului ca fiind : ,,punerea în primejdie grava, prin masuri sau tratamente de orice fel a dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale a minorului, de catre parinti sau orice persoana careia minorul i-a fost încredintat spre crestere si educare."

,,Caracterizând elementul material al infractiunii, legiuitorul a folosit o expresie cuprinzatoare, masuri sau tratamente de orice fel pentru a include toate mijloacele sau actele care pot fi folosite împotriva minorului - loviri sau violente, neasigurarea hranei, a îmbracamintii, a conditiilor corespunzatoare de locuit."

2.4.4.Nerespectarea masurilor privind încredintarea minorului

Fapta parintelui de a retine copilul minor , fara consimtamântul celuilalt parinte sau al persoanei careia i-a fost încredintat minorul potrivit legii, precum si fapta persoanei careia i s-a încredintat minorul prin hotarâre judecatoreasca, spre crestere si educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre parinti sa aiba legaturi permanente cu copilul minor, în conditiile stabilite de parti, sau de organul competent constituie infractiune.(art.307 C. pen.).[86]

În alin.1 se vorbeste de minorul încredintat " potrivit legii" iar în alin.2 de minorul încredintat prin ,, hotarâre judecatoreasca."

În aceste conditii se pune problema daca,potrivit art.307 alin.2 C.penal, constituie infractiune de nerespectare a masurilor privind încredintarea minorului numai fapta persoanei careia s-a încredintat minorul ,,prin hotarâre judecatoreasca" de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre parinti sa aiba legaturi personale cu minorul, în conditiile stabilite de parti sau de organul competent, sau asemenea infractiune o constituie si fapta persoanei careia copilul a fost încredintat de Comisia pentru protectia copilului savârsita cu îndeplinirea restului cerintelor legale.

Raspunsul afirmativ pare ca se impune si în consecinta, în cazul ambelor fapte prevazute de art.307 alin.1 si 2 Cod penal, solutia urmeaza a fi aceeasi fiind vorba de nerespectarea , în conditii specifice, a masurii încredintarii minorului dispusa în modul prevazut de lege.[87]

Împacarea partilor înlatura raspunderea penala (art.307 alin.3 C.penal).

2.4.5.Punerea în primejdie a unei persoane în neputinta de a se apara

Aceasta infractiune este prezentata de art.314 Cod penal si consta în parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor, în orice mod a unui copil sau a unei persoane care nu are putinta de a se îngriji, de catre acela care o are sub paza sau îngrijire, punându-i-se în pericol iminent viata, sanatatea sau integritatea corporala.

Înfractiunea nu poate fi savârsita decât de parinti sau de cel care are sub paza, îngrijire sau educare un minor, sau o persoana în neputinta de a se îngriji.Persoana care, dupa savârsirea faptei, îsi reia de bunavoie îndatoririle este aparata de pedeapsa.

Actiunea penala pentru infractiunea de punere în primejdie a unei persoane în neputinta de a se îngriji se pune în miscare din oficiu.[88]

Sectiunea 3 : Sanctiuni pentru neîndeplinirea îndatoririlor cu privire la bunurile copilului

3.1.Raspunderea civila pentru rea administratie (art.105,alin.ultim si art.141 C. fam.)

În calitatea lor de administratori, parintii raspund, ca si tutorele pentru pagubele pricinuite minorului prin culpa lor.În acest caz sunt aplicabile principiile raspunderii civile delictuale reglementate de art.998 si 999 Cod civil.[89]

Daca parintii administreaza împreuna si de comun acord bunurile minorului, raspunderea lor este solidara, cum sunt obligatiile nascute dintr-un savârsit de mai multe persoane art.1003 si 1039 Cod civil.

3.2.Raspunderea penala a parintilor pentru gestiune frauduloasa (art.214 C.pen.).

Daca paguba este rezultatul relei-credinte în administrarea bunurilor atunci rasspunderea parintelui se angajeaza în temeiul art.214 C.pen., respectiv pentru gestiune frauduloasa.Potrivit art.214 C.penal ,,pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credinta cu ocazia administrarii sau conservarii bunurilor acesteia, de catre cel care are ori trebuie sa aiba grija administrarii sau conservarii acelor bunuri, se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani."

Bibliografie

I. Acte normative ( legislatie )

Constitutia

Codul Familiei

Codul Civil

Codul Penal

II. Literatura de specialitate

Ion P. Filipescu - Tratat de Dreptul Familiei, ed. All, Bucuresti, 2001

stefan Cocos - Dreptul Familiei, ed.Lumina Lex, Bucuresti, 2003

T.R.Popescu - Dreptul Familiei ,Tratat vol.II, ed. Didactica si Pedagogica Bucuresti,1965

I.Albu - Dreptul Familiei, ed. Didactica si Pedagogica,Bucuresti

A.Pricopi - Dreptul Familiei, ed.Fundatia România de Mâine, Bucuresti 1996

A.Bacau,C.Hageanu,V.Dumitrache-Dreptul Familiei ed.All.Beck,1999

A.Ionascu,M.N.Costin - Filiatia si Ocrotirea minorilor,ed.Dacia,Cluj-

Napoca,1980

E.Barasch,J.Nestor,S.Zilberstein - Ocrotirea parinteasca,ed.stiintifica ,Bucuresti,1960

E.Florian - Dreptul Familiei, ed.Lumina Lex, Bucuresti 1998

10)A.Pricopi - Casatoria în dreptul Român,ed.Lumina Lex, Bucuresti

1998

III. Practica judiciara

Hotarâri judecatoresti citate din revistele de specialitate :

Justitia Noua

Revista Româna de Drept

Revista Dreptul

CAPITOLUL V

CONCLUZII

Ocrotirea parinteasca îsi gaseste aplicarea în dreptul nostru pentru a fi exercitata exclusiv în interesul minorului. De aceea în continutul ei primeaza ca importanta îndatoririle parintesti fata de copiii lor minori, drepturile parintesti, fiind concepute numai ca mijloace de punere în valoare a acestei îndatoriri.

Între drepturile si îndatoririle parintesti cele privitoare la persoana copilului minor prezinta importanta cea mai mare, deoarece în conceptia legiuitorului nostru scopul principal al ocrotirii parintesti este cresterea, educarea si pregatirea pentru viata a copilului.

Notiunea de familie, în sens sociologic, desemneaza grupul de persoane unite prin casatorie, filiatie sau rudenie care se caracterizeaza prin comunitate de viata, interese si întrajutorare.

Pornind de la aceasta definitie si având în vedere totalitatea drepturilor si îndatoririlor pe care parintii le au fata de copii lor minori, fie ca este vorba de drepturile si îndatoririle ce se refera la persoana minorului, fie la cele care se refera la bunurile acestuia, în toate cazurile parintii trebuie sa aiba în vedere interesul minorului si, în primul rând, persoana copilului deoarece relatiile de familie se întemeiaza pe afectiune, prietenie si ajutor reciproc între membrii ei, iar nu pe avere.

Dupa cum am observat, familia, celula de baza a societatii, cum a mai fost numita, are o serie de valente, rolul de socializare imprimând copilului un anumit standard valoric, precum si atitudini de aderare ori de lipsa de cooperare fata de anumite valori sociale.

Familia asigura copilului siguranta indispensabila atingerii maturitatii intelectuale, sociale si culturale, precum si o identitate proprie în baza careia va fi acceptat ca partener social.

Dar, interesul copilului trebuie, însa, apreciat prin luarea în considerare a scopului ocrotirii parintesti acela de a creste, educa si pregati copilul pentru viata astfel încât el sa se poata încadra armonios în societate si sa fie în folosul acesteia.

Pentru a aduce la îndeplinire îndatorirea de a creste si educa copilul, parintii trebuie sa foloseasca metode de convingere si sa formeze copilul în asa fel încât sa-si dea seama de ce este bine si ce este rau si sa fie apt sa aleaga singur calea cea buna.

Având în vedere drepturile si îndatoririle parintilor în raport cu copiii lor minori se poate trage concluzia ca parintii trebuie sa cresterea si educarea minorilor în conditii normale, prin urmare parintii au în primul rând îndatoriri fata de copiii lor minori si, în al doilea rând, drepturi.

Cu toate ca alaturi de drepturile si îndatoririle parintilor fata de copiii lor minori, legea prevede si o serie de sanctiuni pentru cazurile în care parintii nu-si aduc la îndeplinire de buna-voie îndatoririle, totusi, dezideratul este ca toti parintii sa fie constienti de responsabilitatea pe care o au fata de copiii lor minori, de necesitatea de a-si respecta, de buna-voie, în cele mai bune conditii drepturile si obligatiile fata de acestia, pentru ca dezvoltarea, fizica, psihica si emotionala a copiilor sa fie cât mai armonioasa.

Bibliografie

I. Acte normative ( legislatie )

Constitutia

Codul Familiei

Codul Civil

Codul Penal

H.G. nr.117/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice si a masurilor tranzitorii de aplicare a prevederilor

O.U.G. nr.26/1997 privind protectia copilului aflat n dificultate

Legea nr.3 din 10 iulie 1978 privind asigurarea sanatatii populatiei

O.U.G. nr. 25/1997

II. Literatura de specialitate

Ion P. Filipescu - Tratat de Dreptul Familiei, ed. All, Bucuresti, 2001

stefan Cocos - Dreptul Familiei, ed.Lumina Lex, Bucuresti, 2003

T.R.Popescu - Dreptul Familiei ,Tratat vol.II, ed. Didactica si Pedagogica Bucuresti,1965

I.Albu - Dreptul Familiei, ed. Didactica si Pedagogica,Bucuresti

A.Pricopi - Dreptul Familiei, ed.Fundatia România de Mâine, Bucuresti 1996

A.Bacaci ,C.Hageanu,V.Dumitrache-Dreptul Familiei ed.All.Beck,1999

A.Ionascu,M.N.Costin - Filiatia si Ocrotirea minorilor,ed.Dacia,Cluj-

Napoca,1980

E.Barasch,J.Nestor,S.Zilberstein - Ocrotirea parinteasca,ed.stiintifica ,Bucuresti,1960

E.Florian - Dreptul Familiei, ed.Lumina Lex, Bucuresti 1998

10) A.Pricopi - Casatoria în dreptul Român,ed.Lumina Lex, Bucuresti

1998

11) Curs de drept succesoral - M. Eliescu

12) V. Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, R. Stanoiu, V.Rosca, Invocatii teoretice ale Codului penal, edit. Academiei, 1972

13) O. Loghin, T. Toader, Drept penal roman. Partea speciala, Casa de Editura sansa SRL Bucuresti 1999

III. Literatura juridica straina

A.Patrignani, R.Ville. Violence in the family, in Issusses and Reports, no 4, U.N. Publications, 1998

J. Lachs, Rebuitching Civil Society. A.Biblical Perspective, in The Responsive Community. Rights and Responsabilities, vol.7

IV. Practica judiciara

Hotarâri judecatoresti citate din revistele de specialitate :

Justitia Noua

Revista Româna de Drept

Revista Dreptul

Culegere de practica judiciara civila pe 1992, Casa de editura si presa Iama SRL 1993

Studii si cercetari juridice

CUPRINS

Capitolul I. Notiuni introductive.......... ..... ...... .......................4

Sectiunea 1. Notiunea ocrotirii parintesti.......... ..... ...... .......... ..... ...... .4

Sectiunea 2. Durata ocrotirii parintesti.......... ..... ...... .......... ..... ...... .....5

Sectiunea 3. Principii de baza în materia " drepturilor si îndatoririlor parintesti fata de copiii minori".......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ........5

Sectiunea 4. Persoanele carora le revin drepurile si îndatoririle parintesti...........9

Capitolul II. Analiza drepturilor si îndatoririlor parintesti cu privire la persoana minorului.......... ..... ...... .......... ..... ...... ...............11 Sectiunea 1. Aspecte introductive.......... ..... ...... .......... ..... ...... ............11

Sectiunea 2. Drepturile si îndatoririle parintilor de a îngrijii de sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului minor.......... ..... ...... ..............................12

Sectiunea 3. Drepturile si îndatoririle parintilor de a îngriji de educarea, învatatura si pregatirea profesionala a copilului minor......................... ...........................16

Sectiunea 4. Dreptul si îndatorirea parintilor de a îndruma si supraveghea pe copilul minor.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..............20

Sectiunea 5. Dreptul parintelui de a consimti la înfierea copilului sau minor........23

Sectiunea 6. Dreptul parintilor de a avea legaturi profesionale cu minorul...........24

Sectiunea 7. Îndatoririle parintilor de a întretine copilul minor..............................28

Sectiunea 8. Dreptul de a lua anumite masuri fata de copil.......... ..... ...... .....30

Sectiunea 9. Dreptul de a stabili locuinta copilului.......... ..... ...... .................31

Sectiunea 10. Dreptul parintilor de a cere înapoierea copilului de la oricine l-ar detine fara drept.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..........31

Capitolul III. Analiza drepturilor si îndatoririlor parintesti cu privire la bunurile copilului minor .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......33

Sectiunea 1. Explicatie preliminara.......... ..... ...... .......... ..... ...... ...........33

Sectiunea 2. Dreptul si îndatorirea parintilor de a administra bunurile copilului minor.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..........................34

Sectiunea 3. Dreptul si îndatorirea parintilor de a-l reprezenta pe minor în actele civile sau de a-i încuviinta actele juridice.......... ..... ...... .......... ..... ...... 48

Capitolul IV. Raspunderea pentru neîndeplinirea îndatoririlor parintesti.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ...................50

Sectiunea 1. Aspecte generale .......... ..... ...... .......... ..... ...... .................50

Sectiunea 2. Sanctiuni pentru neîndeplinirea îndatoririlor cu privire la persoana copilului minor.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..........50

2.1. Sanctiuni de dreptul familie.......... ..... ...... .......... ..... ...... ....50

2.2. Raspunderea civila a parintilor pentru faptele ilicite ale copiilor (art. 1000 Codul civil) .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ....55

2.3. Raspunderea contraventionala.......... ..... ...... ..............................60

2.4. Raspunderea penala.......... ..... ...... .......... ..... ...... ...............62

Sectiunea 3. Sanctiuni pentru neîndeplinirea îndatoririlor cu privire la bunurile copilului.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ....................67

3.1. Raspunderea civila pentru rea administratie.......... ..... ...... ........67

3.2. Raspunderea penala a parintilor pentru gestiune frauduloasa ...........68

Capitolul V. Concluzii .......... ..... ...... .......... ..... ...... ........69

Bibliografie.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .....71

A Bacaci, C Hanganu, V. Dumitrache op. cit. pag. 275

Tribunalul suprem, colegiul civil, decizia nr.208 din 21 februarie 1955 în Culegere de decizii pe 1955, p.227

Art.97-113 C. fam.

Vezi M. B. Cantacuzino op. cit. pag. 197

Vezi I.P.Filipescu, op. cit. pag. 97-98, I.R.Popescu, op. cit. p.247-277.

Ibidem. P. 290

Vezi sursa nr.8

Vezi V. Nicolescu, T. Hentea, E.Popescu Autoritatea tutelara op. cit. p.27-35

vezi dec. de îndrumare nr. 19/1962

Astfel I.R. Popescu considera ca parintii au urmatoerele îndatoriri : obligatia de a creste copilul, de a se îngriji de sanatatea si dezvoltarea fizica a acestuia; E.A.Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein apreciaza ca îndatoririle parintilor privitoare la persoana copilului minor ar fi : îndatorirea de a creste si întretine copilul; Tr. Ionascu arata ca parintilor le revine o singura îndatorire referitoare la persoana copilului minor : obligatia de a creste minorul îngrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, învatatura si pregatirea profesionala a acestuia; I.T.Filipescu considera ca parintii au o singura îndatorire: de a creste copilul, ce presupune la rândul sau obligatia de a îngriji de sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului, obligatia de a se îngriji de învatatura si pregatirea profesionala a copilului, obligatia de paza si protectie a copilului.

H.G. nr.117/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice si a masurilor tranzitorii de aplicare a prevederilor O.U.G. nr 26/1997 privind protectia copilului aflat în dificultate.

Art.33 alin.1 ,, Dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat ,,

Art.124; Legea nr.3 din 10 iulie1978 privind asigurarea sanatatii populatiei

Art.129 si 132 Legea nr.3 din 10 iulie1978 privind asigurarea sanatatii populatiei

Din asemenea acte mentionam:Declaratia universala a drepturilor omului din 10 decembrie 1948. Pactul international privind drepturile economice, sociale si culturale din 10 decembrie 1966

E. A.Barasch, I. Nistor,I. Zilbertein, op.cit..p. 164

Ibidem, art.102, Cod Fam.

E.Florian op.cit. pag. 369

A se vedea asupra precizarilor din partea I-a cap. IV

Tribunalul Suprem sectia civila, decizia nr. 1830 din 19 noiembrie 1981 în Culegere de decizii pe 1981 p.171

Tribunalul Suprem sectia civila, decizia nr.1884 din18 octombrie1979 în Culegere de decizii pe 1979 p.167

Ttrbunalul Suprem sectia civila, decizia nr.865 din 15 mai 1979, în Reperttoriu pe 1975-1980 p.44 nr.154

Plenul Tribunalului Suprem, decizia de îndrumare nr.20 si 5 noiembrie în Culegere de decizii pe 1964 p.39

Tribunalul Suprem sectia civila, decizia nr.447 din 10 martie 1982 în Repertoriu pe 1980-1985 p.45 nr.146

Tribunalul Suprem sectia civila, decizia nr.421 din 24 februarie1977, în Culegere de decizii pe 1977 p.128

Tribunalul Suprem sectia civila, decizia nr.24-35 din 1 noiembrie 1984 în Culegere de decizii pe 1984 p.177

A se vedea spre titlul I capitolul V punctul 3 litera c.

Cu privire la încredintarea copiilor minori în cadrul procesului de divort.

Trib. Suprem dec. de îndrumare nr.2/20.02.1971 în C.D.1971 p.13-16

Tm Bs.IV,dec.nr/1992 în Culegere de practica judiciara civila pe 1992, Casa de editura si presa Iama SRL,1993 p.61-62

În speta reclamantul, fie al pârâtului care este înscris si urmeaza cursurile unui institut privat de învatamânt superior,a fost considerat de prima instanta ca se afla în stare de nevoie pentru ca în mod real si efectiv prezenta la cursuri si programul de învatamânt nu-i permit sa desfasoare o activitate din care sa obtina venituri pentru a se întretine. În consecinta, actiunea sa a fost admisa, acordându-i-se pensie de întretinere solicitata, iar recursul parâtului a fost respins ca nefondat, solutia criticala fiind apreciata a fi legala si temeinica.

Republicata în M. Of. nr.56/8.02.1999

P.Balahur, Balada de leagan, în vol. Fat-Frumos din Grai, Bucuresti, Ed. Eminescu,1977p.83

L. de Mouse, The history of Childhood, London,1874, p.20-21

A.Patrignani, R.Ville.Violence in the Family,in Issuses and Reports, no 4, U.N. Publications,1998 p.2

J. Lachs,Rebuitching Civil Society. A.Biblical Perspective, in The Responsive Community. Rights and Responsibilities, vol.7 nr.1, p.11

E.A.Borasch, I. Nistor,I. Zilbastin op. cit. p.226

Ibidem p. 227

Vezi de exemplu art.124 din Codul familiei

Vezi de exemplu art.129 din Codul familiei

Prof. Dr.Tr. Ionascu, Capacitatea de exercitiu a drepturilor civile si ocrotirea sub aspect patrimonial a lipsei si a restrângeriiacestei capacitati în lumina recentei legislatii a R.P.R.,în ,,Studii si Cercetari juridice"1956,Anul I,nr.6

Tr. Ionascu. Capacitatea de exercitiu a drepturilor civile si ocrotirea sub aspect patrimonial a lipsei si restrângerii acestei capacitati, în lumina recentei legislatii a R.S.R. în S.C.J. nr.1/1956 p.92 si urm.

E.A.Barasch, I.Nistor, I. Zilberstein op. cit. p.229

Ibidem p.230-231.

Ibidem p. 232 -237

Vezi mai jos nr.167

Vezi mai sus la actele de administrare a patrimoniului

Vezi mai sus la actele de dispozitie

Art.127 alin.1 prevede ca autoritatea tutelara va stabili suma anuala necesara pentru întretinerea minorului si administrarea bunurilor sale, ea putând modifica , potrivit împrejurarilor, aceasta suma.

De situatia când veniturile nu ar fi îndestulatoare ne vom ocupa separat.

A se vedea C.Kamangiu, I. Rosetti -Balanescu, M. Baicoianu, op.cit. p. 1224.

Aceasta posibilitate a fost consacrata si prin dispozitiile art.45 C.proc. civ., în redactarea data prin Decretul nr.38/1959.

Exprimarea ,,incapabili nu mai corespunde tehnologiei stabilite prin Decretul nr.31/1954. E vorba, dupa cum se stie, despre cei lipsiti de capacitatea de exercitiu sau cu capacitate restrânsa.

A se vedea si prof. Dr,.Traian Ionascu, Capacitatea de exercitiu a drepturilor civile si ocrotirea, sub aspect patrimonial a lipsei si a restrângerii acestei capacitati.

A se vedea si prof. Dr. Traian Ionascu op. cit. nr.5

Ibidem nr.5

Prof. Dr.Tr.Ionascu op. cit.nr.5

A se vedea prof. M. Eliescu; Curs de drept succesoral p.419-420.

A se vedea si prof. Dr.Traian R. Ionascu, Capacitatea de exercitiu a drepturilor civile si ocrotirea sub aspect patrimonial a lipsei si a restrângerii acestei capacitati în lumina recentei legislatii a R.P.R. în ,, Studii si Cercetari Juridice",1956 An I nr.13

Solutia la care ne-am oprit este expres consacrata în dispozitiile art.89 din Codul Familiei al R.P.Bulgaria (publicat în M.O. nr. 182 din 9 august 1949 si nr.193 din 22 august 1949 si intrat în vigoare la o luna dupa publicarea sa ) :Înstrainarea bunurilor mobile si imobile, cu exceptia fructelor si bunurilor ce sunt supuse stricaciunii, grevarea acestor bunuri cu sarcini si, în general, savârsirea unor acte ce ies din limitele unei administrari obisnuite privind copiii minori se admite numai în caz de nevoie sau în caz de folos vadit al lor, cu aprobarea tribunalului popular.

Trib. Suprem sectia civila,dec. nr.1349 din 19iunie 1972,rezumata de I.G.Mihuta, în Repertoriul de practica judiciara în materie civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anul 1969-1975, Editura stiintifica si Enciclopedica Bucuresti,1976 nr.186 p. 60.

Cod fam. art.128 art.105 alin.3

Ibidem art.129 alin.1 art.105, alin.3

Ibidem art.105 alin.2

Ibidem art.133 alin.3 ,art.105,alin.3

Ibidem art.142 alin.2

E. Florian op.cit. p.373

Ibidem, art.24,alin.2

E. Florian, op.cit.p.387

I.serbanescu, op.cit. p.289.În sensul ca trebuie ascultat copilul care a împlinit vârsta de zece ani

În sensul ca parintii sunt obligati sa întretina copilul minor, chiar daca au fost decazuti din drepturile parintesti, Trib. Suprem,dec. civ. Nr.190 din 20ian.1964 în I.N. nr.11,1964,p.171

Parintii decazuti din drepturile parintesti înainte de punerea în aplicare a Codului Fam.pot fi repusi în exercitiul acestor drepturi, potrivit dispozitiilor Codului Familiei.

C.S.J. sect.civ..dec.nr.2859/1996

Ordonanta de Urgenta nr.25/1997

Conform datelor prezente la Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie

art.97 alin.1 C.Fam.:,, ambii parinti au aceleasi drepturi si îndatoriri fata de copiii lor minori, fara deosebire dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei sau înfiati."

M.Elinescu,op.cit.p.158 ; I.M.Anghel, Fr.Deak, M.I.Popa, op. cit., p.14 9 ;C. Statescu,C. Bârsan op.cit.p.203

C.Statescu, C.Bârsan,op.cit.p.210

A.Bacaci,C.Hageanu,V.Dumitrache,op.cit.p.303

Legea nr.61/91 a fost modificata prin Ordonanta nr.55 din 19august 1994,,publicata în M.Of.nr.242 din 29august1994.Legea 61/1991 a fost republicata în temeiul art.11 din Legea nr.132 din 28octombrie 1996, publicata în M.Of.nr.271 din 31octombrie1996,dându-se textelor o noua numerotare.

Pentru revocarea masurii de executare prin munca în cazul sanctiunilor contraventionale (situatiile la care poate interveni, procedura de urmat)vezi jud.Suceava,sent.civ.nr.2543 din 10 iunie 1982, cu notele V.Timofte si N.Plesan, în R.R.D,nr.10,1983,p.59-63.

A.Basoci; C.Hageanu,V.Dumitrache,op.cit.p.303-306.

V.Dongoroz, S.Kahane,I.Oancea,I.Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, R.Stanoiu, V.Rosca, Invocatii teoretice ale Codului penal,Edit.Academiei,1972,p.567 si urm.

O.Loghin, T.Toader, Drept penal român. Partea speciala, Casa de Editura sansa SRL Bucuresti 1999 p.535

I.E.Munteanu, C.Cunescu, În legatura cu infractiunea de abandon de familie savârsita prin neîndeplinirea cu rea-credinta a obligatiei de întretinere prevazuta de lege,R.R.D., nr.1/1977,p.36-37

I.P.Filipescu op.cit.p.522

O.Loghin, T.Toader, op.cit.p.541

V.Dongoroz, S.Kahane, I.Fodor, N.Iliesca, C.Bulai, R.Stanoiu, V.Rosca,op.cit.p.583, unde pare sa rezulte aceeasi solutie.Vezi, totusi p.584 din aceeasi lucrare.

Ibidem p.623

Art.998 C.civ. ,, orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat ,,a-l repara ."

Art.999 C.civ. ,,Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar sI de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa .

Document Info

Accesari: 18528
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul:
in pagina web a site-ului tau.

eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare