Islamul este a doua mare religie a lumii având peste un miliard de adepti numiti musulmani. S-a desprins din familia semita si a fost raspândita de profetul Mohamed (Muhamad) în sec. VII în Arabia. Din punct 21421w2215v de vedere etimologic termenul arab de ,,islam" înseamna supunere, revelându-ne astfel ideea fundamentala a acestei religii, aceea ca musulmanul trebuie sa se supuna vointei lui Allah, singura divinitate creatoare si atotputernica a lumii. Voia lui Allah, careia trebuie sa i se supuna fiecare este cunoscuta prin intermediul scrierilor sfinte, cuprinse în Coran si revelate de Allah profetului Mohamed cu secole în urma. În Islam Mohamed este considerat ultimul profet al lumii, pe lânga alti importanti profeti precum Adam, Moise sau Iisus iar mesajul sau completeaza ceea ce au transmis ceilalti.

Caracterul monoteist si practicile religioase stricte s-au dovedit a fi benefice pentru raspândirea Islamului extinzându-se astfel din Orientul Mijlociu în Africa, Europa, subcontinentul Indian, peninsula Malayesia si o parte a Chinei.

Istoria Islamului

Islamul a aparut odata cu profetul Mohamed, nascut în orasul Mecca în anul 570 si ramas orfan de la vârsta de sase ani. În anul 610 Mohamed a avut prima serie de revelatii, ce aveau sa se continue pe o perioada de 23 de ani, fiind memorate si dictate de Mohamed învatatilor. Aceste revelatii aveau sa compuna Coranul, cartea sfânta.

Mesajul lui Mohamed nu a fost bine primit de toti oamenii din Mecca deoarece era contrar intereselor negustorilor din acea zona, ce se bucurau de o mare influenta. Astfel Mohamed, familia si adeptii sai s-au mutat în orasul Yatrib în anul 622, oras ce mai târziu a primit denumirea de Medina ,,orasul profetului". Acest eveniment, cunoscut sub numele de Hijra (emigrarea), este considerat punctual de plecare al religiei islamice. Din acest moment, Mohamed si-a consolidat în mod treptat puterea în acea regiune. În anul 627 a fost respins atacul cetatii Mecca asupra cetatii Medina iar in anul 629 Mohamed a reusit sa se impuna si în Mecca. Pâna la moartea sa în 632 reusise sa detina controlul asupra întregii Arabii.

A doua mare perioada a istoriei islamice este aceea a primilor califi (632-661). Primul dintre acestia a fost Abu-Bakr (632-634). Al doilea a fost Umar ibn-al-Kattab (634-644), în timpul caruia teritoriul arab a sporit cucerindu-se Siria, Ierusalim, Persia si Egipt. Sub conducerea celui de-al treilea calif, Uthman ibn Affan (644-656), teritoriul s-a extins înspre est si vest, ajungând pâna în Tunisia. În timpul celui de-al patrulea calif, Ali ibn Abi Talib(656-661), varul si ginerele lui Mohamed, comunitatea islamica a avut parte de puternice conflicte în interiorul sau, care au dus la asasinarea lui Ali. Califatul a fost preluat atunci de Mu'awiya, guvernatorul Siriei.

A treia perioada este cea a califilor omeiazi din Damasc(651-670). Domnia lui Mu'awiya a schimbat caracterul califatului astfel încât, spre deosebire de primii patru califi, care fusesera alesi de comunitate, cei ce au urmat au preluat conducerea pe cale ereditara, fiind urmasii lui Mu'awiya. Califatul a devenit proprietatea dinastiei omeiazilor. În aceasta perioada teritoriul arab s-a extins înspre V Chinei si India de N si respectiv Africa de N si Spania. Desi din acest punct de vedere era o perioada de glorie, disputele din interior erau din ce în ce mai numeroase. Pe musulmanii ce nu erau arabi îi nemultumea faptul ca toata puterea se afla în mâinile arabilor. Sustinuti astfel de musulmanii ce nu erau arabi, clanul abassizilor a preluat puterea în anul 750. Clanul abassizilor a fondat orasul Bagdad, ce a devenit centrul puterii arabe. Perioada cât dinastia abassizilor a fost la putere (750-1258) constituie a patra perioada din istoria araba. Timp de cinci secole s-a produs expansiunea civilizatiei islamice. În 751 armata chineza a fost înfrânta la Transoxania, lasând astfel Asia Centrala deschisa influentelor islamice. La începutul secolului X, cultura islamica a patruns în Rusia iar în secolul XI au aparut primele comunitati islamice în Indonezia, stapânind astfel o mica parte din teritoriul Indian. În aceasta perioada marele imperiu s-a divizat în mici provincii. În 756 Abdu-Ahman, urmas al clanului omeiazilor, a pus bazele dinastiei omeiazilor în Spania. Egiptul a devenit independent în 868 dupa care a fost condus de califii siiti între 869 si 1171. În 988 regiuni ca Afganistan si Punjab s-au declarat independente de abassizi. Conducerea abassizilor a luat sfârsit odata cu expansiunea imperiului Mongol si cucerirea Bagdadului în 1258.

În nordul Africii, familia abassida a pus bazele unei noi dinastii, cu capitala la Cairo. În 1261, unchiul ultimului conducator abassid al Bagdadului, a fost dus la Cairo de Baybars, sultanul Egiptului, unde el si urmasii sai au purtat titlul de califi pâna ce a fost cucerit de Imperiul Otoman în 1517.

Sfârsitul conducerii omeiade în Spania a fost cauza unui razboi civil (1008-1028) si împartirea teritoriului în mai multe state. Acest fapt s-a dovedit a fi benefic pentru Europa crestina. În 1492 la Granada a fost înlaturat ultimul regat arab din Spania în timpul reginei Isabella de Castilla.

În SE Europei civilizatia islamica a continuat sa se extinda odata cu Imperiul Otoman. Acesta s-a extins rapid în Asia Mica, fiind cucerit Imperiul Bizantin si orasul Constantinopol în 1453. A continuat sa se extinda în Peninsula Balcanica. Sfârsitul Imperiului Otoman s-a produs dupa primul razboi mondial. În 1924 Turcia a devenit stat sub conducerea lui Kemal Ataturk.

Tot în secolul XX au luat nastere mai multe state în care populatia dominanta este cea musulmana: Egipt(1928), Arabia Saudita(1932), Irak(1932), Afganistan(1933), Yemen(1937), Indonezia(1945), Siria(1946), Pakistan(1947), Libia(1951), Sudan(1956), Tunisia(1956), Maroc(1956), Guineea(1958), Senegal(1960), Somalia(1960), Mali(1960), Kuweit(1961), Malayesia(1963) si Bangladesh(1972). La acestea se numara si statele aparute dupa caderea Uniunii Sovietice: Azerbaidjan, Uzbekistan, Kazahstan, Turkmenia, Tadjikistan.

Caracteristicile religiei islamice

Civilizatia islamica are la baza patru principii fundamentale(usul): Coranul, Sunna(traditiile), Ijma(parerea generala) si Ijtihad(gândirea individuala) .

Coranul este considerat a fi cuvântul lui Allah, transmis lui Mohamed prin arhanghelul Gavril. Este împartit în 114 Surah (capitole) de dimensiuni diferite. Capitolele scrise de profet la Mecca au o dimensiune etica si religioasa, facându-se referire la Ziua Judecatii. Capitolele scrise la Medina au un caracter social si politic.

Sunna este formata din traditii si presupune urmarea exemplelor profetului cuprinse în Hadith. Hadith cuprinde faptele si învataturile profetului. Aceasta scriere are o mare importanta pentru sunniti, siitii având alt Hadith.

Doctrina Ijma fost introdusa în secolul VIII pentru a uniformiza teoria si practica dreptului si de a evita diferentele de opinie individuale sau regionale. În Ijma mai sunt cuprinse si interpretari acceptate ale Coranului.

Ijtihad a luat nastere pentru a gasi solutia juridica sau doctrinara a unei probleme. În vechime existau astfel o multime de interpretari contradictorii dar la începutul mileniului II a fost înlocuita de qiyas (analogie), o procedura formala prin care interpretarea se poate face pe baza textelor din Coran si Hadith.

Cei cinci stâlpi ai religiei islamice sunt norme sociale si religioase care au rolul de puncte de reper pentru comunitate.

Shahadah sau marturisirea credintei este primul stâlp si trebuie facut de fiecare musulman pentru a fi acceptat în comunitate. Marturisirea de credinta trebuie facuta cel putin o data în viata sub forma: ,,Allah este singura divinitate iar Mahomed este profetul lui Allah". Aceasta trebuie spusa cu voce tare, corect si cu convingere. Din marturisirea de credinta deriva si credinta în îngeri (în special arhanghelul Gavril, îngerul revelatiei), Cartile Sfinte(Coranul), profetii (inclusiv cei din alte religii crezându-se astfel ca divinitatea a trimis astfel mesaje fiecarui neam) si Ziua Judecatii.

Cel de-al doilea stâlp îl constituie cele cinci rugaciuni zilnice. Aceste rugaciuni pot fi facute individual deoarece nu toti au timpul necesar de a se duce la moschee. Prima rugaciune este facuta înainte de rasaritul soarelui, a doua imediat dupa prânz, a treia mai târziu dupa-amiaza, a patra imediat dupa apus iar a cincea înainte de a se culca. Înainte de fiecare rugaciune sunt necesare ablutiunile (spalarea rituala a mâinilor, fetei si picioarelor). Muezinul este cel ce face chemarea la rugaciune de obicei din turnul unei moschei. La începutul rugaciunii imam-ul sta în fata tuturor, cu fata înspre Mecca iar congregatia sta în spatele lui urmarindu-I miscarile. La fiecare miscare este repetata fraza ,,Allah este mare". O rugaciune speciala a congregatiei este cea de vineri, ce consta într-o predica (klutbah), facuta în limba locala dar care cuprinde si anumite formule în araba. În timpul slujbei sunt recitate versete din Coran ce pot avea continut religios, social sau politic. Astfel sunt dezbatute si importante probleme de interes general. Desi nu sunt obligatorii, rugaciunile nocturne (tahajjud), sunt încurajate în timpul lunii Ramadanului. Cele cinci rugaciuni trebuie respectate dar exista si exceptii. În caz de boala rugaciunile pot fi facute din pozitia culcat iar în cazul unei calatorii cele doua rugaciuni de dupa-amiaza pot fi facute într-una singura, la fel si cele de seara. În practica, aceasta regula a rugaciunilor nu poate fi respectata întocmai dar musulmanii respecta ziua de vineri, când se duc la moschee.

Cel de-al treilea stâlp este taxa numita zakat, singura taxa prevazuta de Coran. Aceasta este platita anual fie în bani, fie în produse, în functie de câstigul fiecaruia pe acel an si de categoria sociala din care face parte. Zakat-ul este colectat de catre stat si este folosit în special pentru saraci dar si în alte scopuri de întrajutorare. În cele mai multe state aceasta practica se face pe baza de voluntariat dar anumite state musulmane vor ca aceasta sa redevina obligatorie.

Postul din luna de Ramadan (a noua luna din calendarul musulman) constituie al patrulea stâlp de credinta. Postul începe la rasaritul soarelui si se termina la apus, în timpul zilei fiind interzis consumul oricarui fel de mâncare sau bautura. Conform Coranului luna de Ramadan a fost luna primei revelatii, postul având astfel rolul de purificare spirituala. Exceptie de la post o pot constitui cei în vârsta sau cei bolnavi incurabil. În acest caz, postul poate fi substituit cu hranirea unui om sarac.

Al cincilea stâlp este peregrinajul anual la Mecca, ce trebuie facut de fiecare musulman macar o data în viata, în masura în care îsi permite sa-si asigure proviziile necesare calatoriei si sa asigure familiei lasate acasa un trai decent. O procesiune speciala este facuta în Moscheea Sacra pe data de 7 a lunii Dhu-al-Hijjah (ultima luna a calendarului musulman). Peregrinajul începe pe 8 si se sfârseste pe 12 sau 13. Toti peregrinii intra în aceasta perioada în starea de ihram: acestia trebuie sa poarte un vesmânt cât mai simplu, sa nu-si taie parul sau unghiile, sa nu aiba relatii sexuale etc. Principalele activitati ale peregrinajului sunt: mersul de sapte ori în jurul Ka'bah (Moscheea Sfânta), atingerea si sarutarea Pietrei Negre (Hajar-al-Aswad) si escaladarea de sapte ori a muntilor Safa si Marwah. În a doua faza a peregrinajului, peregrinul merge de la Mecca spre Mina, ce se afla la câtiva km departare, unde asista la o procesiune speciala.

Dreptul Islamic

Conceptul de Drept Islamic nu presupune un ansamblu sistematic organizat de legi si practice juridice, sfera sa este mult mai larga, extinzându-se si în domeniul prescriptiilor etice, de comportare sociala, de igiena chiar si de ritual religios.

La început Dreptul Islamic nu avea la baza o conceptie juridica organica sau o sistematizare riguroasa, el avea un caracter empiric: prezenta probleme, enunturi si prevederi în materie penala, de organizare a vietii de familie, a dreptului de proprietate si a tranzactiilor comerciale.

De exemplu, Codul Penal nu avea o conceptie de ansamblu, ci cuprindea fie reglementari bazate pe textele coranice sau pe Hadith, fie pe legi noi date de califi, empiric si în functie de împrejurari. De pilda, rebeliunea si orice act care tulbura ordinea publica puteau fi pedepsite în mod cu totul arbitrar . Omuciderea sau ranirea voluntara dadeau familiei victimei dreptul la razbunare conform "legii talionului" (care este permisa si în Coran), dar spre deosebire de obiceiul consacrat în societatea araba preislamica vendeta putea lovi numai pe cel vinovat, nu si pe orice membru al familiei sau tribului sau. Pe de alta parte, actul de razbunare putea fi executat sub controlul cadiului. De obicei, Dreptul Islamic cauta sa înlocuiasca vendeta prin plata unui pret de rascumparare (dirja), dar numai pentru primul omor, nu si în cazul de recidiva. Caci Coranul recomanda sa faci binele în locul raului, promitând celui ce iarta fericirea Raiului. Totodata putem aminti, tot în material Dreptului Penal, ca furtul se pedepsea cu taierea mâinii drepte, iar tâlharirea cu moartea.

Dreptul de proprietate era recunoscut tuturor (cu exceptia sclavilor): barbati, femei, musulmani, sau nemusulmani (chiafiri). O serie de prescriptii însa îi limitau exercitarea efectiva. Astfel erau dispozitiile formulate extreme de minutios care reglementau conditiile mostenirii si care vizau în mod special protejarea femeilor si a anumitor categorii de mostenitori. În orice caz, testatorul nu putea dispune liber prin testament decât de cel mult o treime din cuantumul succesiunii, restul era supus, inderogabil, unor forme precise si detailate partajari. Orice testament si orice act de proprietate trebuia sa fie încheiat în prezenta a doi martori.

Tranzactiile comerciale erau foarte riguroasa reglementate, caci prescriptiile religioase islamice impuneau o corectitudine desavârsita. Astfel, în actul de vânzare-cumparare, trebuiau specificate, clar si exact, natura si starea obiectului vândut. Legea islamica nu intervenea direct în viata economica, în stabilirea sau controlul preturilor, dar interzicea acapararea marfurilor în scop de specula

Legislatia islamica

Legislatia islamica (saria sau seriat-ul) nu este legea reala ci legea ideala, semnificatia cuvântului nu se limiteaza la lege, la drept, ci adeseori este mai ampla, apropiindu-se de sensul de "revelatie". Astfel legislatia islamica este de origine divina.

Motivul pentru care musulmanii se supun acestor legi este pentru ca Dumnezeu le comanda astfel. Ei sunt încurajati sa înteleaga întelepciunea din spatele legii, totusi acest lucru nu este obligatoriu; întelegerea fiind un dar aditional. De exemplu mâncatul carnii de porc este interzis pentru ca asa a spus Dumnezeu. Musulmanii se abtin în a mânca din acest motiv, si nu pentru ca s-a întâmplat sa se afle stiintific ca ea contine boli si este cea mai putin sanatoasa carne. Chiar daca oamenii de stiinta au fost în stare din punct de vedere genetic sa stabileasca carnea de porc ca fiind libera de orice boala, tot va fi interzis a mânca carne de porc.

O societate islamica poate legisla orice fel de legi pentru îmbunatatirea vietii (de exemplu legislatia rutiera) atâta timp cât ele nu sunt în contradictie cu legislatia islamica

Sursele legislatiei islamice

Acest ansamblu de norme, de prescriptii (legislatia islamica sau seriat- ul) este stabilit în primul rând în textul Coranului. Aceasta carte este, în conceptia islamica, o finala, infailibila, directa si completa înregistrare a cuvintelor exacte ale Lui Dumnezeu (Allah). Cu alte cuvinte Coranul este cuvântul direct al Lui Dumnezeu, nici un singur cuvânt din Coran nu este al lui Muhamed, toate sunt cuvintele Lui Dumnezeu, revelate profetului de catre îngerul Gavriil. O a doua sursa este Sunnah Profetului Muhamed. Ca si Coranul, este inspirata de la Dumnezeu prin profetul Sau. Spre deosebire de Coran, ea nu este direct literal cuvântul Lui Dumnezeu. Sunnah se refera la zicerile, actiunile si aprobarile tacite ale profetului Muhamed. Tot în cadrul acestei prezentari mai putem mentiona si Hadith-ul care reprezinta raportarile si naratiunile despre Sunnah si care sunt, la rândul lor, adunate în mai multe carti.

Acest ansamblu de norme, de prescriptii (legislatia islamica sau seriat -ul) a fost amplu dezvoltat, în perioada secolelor sapte-treisprezece, si enuntat în principiile de jurisprudenta ale diferitelor scoli de drept, azi aceste scoli sunt în numar de patru, de aici deducem existenta si a patru doctrine juridice acceptate si aprobate în Islam. Prima este Jurisprudenta Henefi, aceasta a fost redactata pe baza culegerilor scrise de catre Abu Yusuf, Zufar si alte mari personalitati ale religiei islamice. A doua este Jurisprudenta Safii, ea este întemeiata de catre Muhammad Ibni Idrises Safii. A treia este Jurisprudenta Malika, întemeietorul ei este Malika Iban Anas. Iar ultima este Jurisprudenta Hambali, întemeietorul ei este Ahmed Ibin Hanbel.

Toate aceste patru doctrine juridice au capatat contur aproximativ dupa doua sute de ani de la moartea profetului. Maretia celor patru doctrine diferite este determinata de existenta unor realitati diferite, dar cum am mai precizat toate cele patru sunt acceptate si aprobate.

Esenta si sensurile seriat-ului. Principiile seriat-ului

Omul a fost înzestrat cu multiple însusiri, nu pentru a face rau, ci pentru a fi în permanenta în slujba binelui.

Dupa modul în care se folosesc de însusirile si calitatile lor oamenii se împart în doua categorii: cei care îsi folosesc intentionat denaturat însusirile lor, din care cauza au de suferit atât ei însisi, cât si ceilalti oameni si cei care sunt sinceri si seriosi, dar din cauza ignorantei lor sunt confruntati cu probleme.

Cei care, intentionat, îsi folosesc calitatile pentru a face rau sunt, în conceptia islamica, cei mai periculosi si pacatosi oameni. De aceea este nevoie ca acestia sa fie tinuti sub control si sunt necesare masuri juridice foarte serioase împotriva lor.

În ceea ce priveste pe cei care gresesc din cauza ignorantei lor, acestia au nevoie sa fie educai si învatati sa aleaga calea cea buna si sa îsi foloseasca însusirile în cele mai bune conditii. În aceasta privinta seriat-ul are o importanta deosebita.

Seriat-ul este expresia vointei Lui Dumnezeu (Allah) si constituie o calauza deosebit de importanta în ordonarea în cel mai bun mod a vietii oamenilor. Legea Lui Dumnezeu este numai în interesul oamenilor. De altfel seriat-ul descurajeaza ascetismul, este împotriva unui mod de viata caracterizat prin austeritate extrema, restrângerea la maxim a satisfacerii trebuintelor, în scopul realizarii unui ideal religios. Seriat-ul nu poate sa aiba asemenea pretentii, din moment ce aceasta lege este expresia vointei Lui Dumnezeu si El niciodata, în conceptia islamica, nu cere supusilor Sai o astfel de viata. Vointa Lui Dumnezeu este ca omul, în armonie cu celelalte vietuitoare si cu natura, sa-si îndeplineasca menirea pe care o are în aceasta viata, acea de a actiona în asa fel încât sa creeze paradisul pe pamânt. Seriat-ul ca lege care exprima vointa lui Dumnezeu, interzice tot ce este în detrimentul oamenilor, în dauna lor si permite si încurajeaza tot ce este în folosul lor.

Principiul de baza al seriat-ului este de a veni în întâmpinarea tuturor necesitatilor si dorintelor reale ale omului, de a apara toate interesele si de a facilita, în final, ca omul sa reuseasca în viata si sa fie fericit. În atingerea acestor idealuri nu este suficient ca omul sa fie corect ci trebuie sa tina seama si de unele principii morale si etice ca solidaritatea, într-ajutorarea si cooperarea cu ceilalti semeni ai sai.

Drepturile si îndatoririle omului dupa seriat

Sistemul de viata pe care îl concepe islamul este alcatuit dintr-un sir de drepturi si îndatoriri, pe care orice musulman se obliga sa le respecte si sa le aduca la îndeplinire. În principiu, islamul prevede patru tipuri de drepturi si îndatoriri.

DREPTURILE DIVINE

Înainte de toate trebuie sa clarificam principiul islamic care reglementeaza relatia de existenta între om si Creatorul sau. Cel mai important si primordial drept al lui Allah este acela ca omul sa se închine Lui. Omul trebuie sa accepte fara sovaire autoritatea lui si nu trebuie sa-l asemuiasca sau sa-l confunde cu absolut nimeni. Cerintele acestui drept divin, noi le îndeplinim aratând credinta trimisului sau pe pamânt si acceptând în întregime rolul lui calauzitor si îndrumator.

Al treilea drept al lui Allah asupra noastra este ca noi sa aratam o supunere adevarata si sincera fata de el. Cerintele acestui drept noi le îndeplinim respectând întocmai legile si poruncile Lui.

Al patrulea drept al lui Allah asupra noastra consta în aceea ca noi sa ne rugam Lui. Acest drept noi îl rasplatim prin savârsirea salat-ului si prin celelalte modalitati de ruga. Aceste drepturi si îndatoriri le preced pe toate celelalte. Astfel, prima grija a unui musulman este de a îndeplini toate îndatoririle pe care le are fata de Allah si numai dupa aceea el se îngrijeste de îndeplinirea altor îndatoriri sau exercitarea altor drepturi, care vin pe planul al doilea. Asa spre exemplu, un musulman trebuie, înainte de toate, sa savârseasca salat-ul, ori de câte ori este nevoie, sa tina post în luna ramazanului, sa dea zekat-ul.

Ceea ce trebuie citit în timpul salat-ului este în asa fel chibzuit încât un salat, dupa dorinta, poate fi scurtat sau lungit. Când omul este odihnit si dispus el poate sa citeasca un fragment din Coran, iar în orele de maxima aglomerare a treburilor, el se poate multumi prin citirea a câtorva versete din Coran. Mai mult, la salat-urile care se suprapun cu orele de lucru si savârsite împreuna cu toata comunitatea, se recomanda în mod expres aceste recitari din Coran sa fie cât mai scurte. Într-un cuvânt, islamul ne îndeamna sa stabilim un echilibru între diferitele domenii de activitate ale vietii.

si în cazul ramazanului (postului) lucrurile stau la fel. În decurs de un an avem obligatia de a tine post doar o luna. În timpul unei calatorii sau în caz de boala omul este absolvit de post, dar cu conditia sa-l recupereze cu alte prilejuri. De asemenea sunt scutite de a tine post, cu conditia recuperarii lui în conditii normale, femeile în perioadele de graviditate, lehuzie si menstruatie. Postul se tine exact pâna în momentul general stabilit si orice întârziere se considera a fi de rau augur. De la apusul soarelui pâna la sahar * exista permisiunea de a mânca si a bea. Postul tinut în plus, si cu alte prilejuri este foarte pretios. Allah apreciaza în mod deosebit acest sacrificiu al credinciosilor, dar, în acelasi timp, nu doreste, în nici un chip, ca cineva tinând post, fara întrerupere, sa ajunga într-un asemenea stadiu de epuizare încât sa nu-si mai poata îndeplini atributiile pe care le are în viata.

În ceea ce priveste zekat-ul se pot afirma cam aceleasi lucruri. Allah a stabilit doar procentul minim pe care trebuie sa-l dea cineva din banii si bunurile pe care le detine, lasând la latitudinea lui cât la suta din bunurile detinute doreste sa le dea din milostenie. Allah apreciaza în mod deosebit pe cei generosi, pe cei care fac bine altora. Dar, în acelasi timp, Allah nu admite ca cineva sa-si epuizeze toti banii, toate bunurile în scopuri de binefacere, lipsind familia sa si pe sine însusi de anumite drepturi legitime. Allah nu va dori niciodata ca cineva sa saraceasca în acest mod. El porunceste oamenilor sa aiba, si în acest domeniu, o atitudine echilibrata.

Cam aceleasi lucruri putem spune si despre pelerinaj. Acesta intra în obligatia celor care au destui bani pentru a suporta toate cheltuielile de deplasare si întretinere si, de asemenea, celor care sunt apti, din punct de vedere fizic, sa efectueze o asemenea deplasare dificila. Mai mult, cel care îndeplineste cele doua conditii are obligatia expresa de a desavârsi acest pelerinaj o singura data în viata, indiferent de ce perioada îsi alege. În situatii exceptionale ca starea de razboi sau orice alta stare care îi pune viata în pericol, pelerinajul se poate amâna. În plus, trebuie sa existe si consimtamântul parintilor în vârsta, care sunt în grija fiului care savârseste pelerinajul. Scopul acestui consimtamânt este de a preîntâmpina unele situatii neplacute pentru acesti parinti în lipsa fiului care savârseste pelerinajul. si din aceste exemple se poate lesne deduce ca îndatoririle si obligatiile pe care le avem fata de Allah, nu le exclud pe cele legate de viata, ba din contra, se completeaza reciproc, într-un deplin echilibru.

Prinosul suprem adus de un musulman lui Allah este participarea la djihad (razboiul sfânt de aparare a islamului). Este asa, pentru ca un musulman, în timpul djihad-ului, nu se limiteaza numai la sacrificarea întregii sale avutii si jertfirea propriei sale vieti, dar este pus în situatia de a lua si vietile altora.

Se poate afirma cu certitudine ca daca nu s-ar recurge, în caz de nevoie, la djihad, daunele suferite de islam si de lumea musulmana ar fi incomensurabil mai mari. De aceea, pentru a evita savârsirea unui asemenea dezastru, Allah porunceste ca un musulman sa fie gata oricând sa îsi sacrifice viata si bunurile în numele apararii si propasirii credintei, care este islamul.

În acelasi timp, Allah avertizeaza sa nu se verse sânge fara cauze bine întemeiate si mai ales interzice sa se faca vreun rau batrânilor, femeilor, copiilor, bolnavilor si ranitilor. Porunca Lui este de a riposta împotriva celor care vin cu razboi asupra musulmanilor. Allah mai porunceste sa nu se angreneze la distrugeri inutile, chiar si pe teritoriul inamicului si sa aiba o comportare umana fata de prizonieri. Allah îi îndeamna sa respecte tratatele încheiate cu inamicul si sa înceteze imediat lupta, de îndata ce acest inamic înceteaza confruntarea armata sau alte actiuni ostile împotriva islamului. Astfel, islamul îi îndeamna pe musulmani, cu jertfe materiale si umane minime, sa asigure apararea si propasirea islamului. Aceasta este si voia lui Allah.

DREPTURILE INDIVIDUALE

Iar acum sa analizam care sunt drepturile omului. Este un adevar de necontestat faptul ca omul constituie cel mai crud si cel mai nedrept dusman al sau personal. La prima vedere acest lucru s-ar parea ceva incredibil. Cum este posibil ca omul sa fie nedrept fata de el însusi, mai ales ca sunt o sumedenie de exemple care arata ca el se iubeste mai mult pe sine. Cum de poate fi propriul dusman? Apar destul de ilogice aceste afirmatii, dar la o gândire mai aprofundata ne dam seama ca lucrurile, din pacate, stau asa.

Partea cea mai slaba a omului este ca el nu poate rezista, întotdeauna, unor tentatii, devenind victima acestora, cu toate consecintele ce decurg din aceasta situatie. Sunt oameni care sunt cuprinsi de patima bauturii. Acestia dupa ce consuma bauturi alcoolice îsi pierd judecata si echilibrul. Cei care sunt cuprinsi de acest viciu nu mai tin cont de nimic, mergând pâna la distrugerea lor biologica. Exista oameni care, consumând alimente în cantitati exagerate, îsi pericliteaza propria lor sanatate. Unii oameni sunt sclavii propriei lor pasiuni sexuale, din ce cauza se degradeaza în ultimul hal.

În acelasi timp mai exista un soi de oameni care sacrifica totul în numele asa-zisei înaltari spirituale, ei neglijeaza, în întregime, cerintele lor fizice, tin sub un control strict pasiunile, îsi leapada îmbracamintea, îsi abandoneaza casa si familia, refugiindu-se în munti, în paduri. Acesti sunt animati de convingerea ca lumea nu are nici un sens pentru ei si nutresc un sentiment de dezgust fata de orice este pamântesc.

Aceste exemple reprezinta dovezi de necontestat, ale slabiciunii umane, care de cele mai multe ori îi conduc la distrugerea personala. Asemenea dovezi de slabiciune ne este dat sa întâlnim la tot pasul.

Islamul propovaduieste numai si numai binele si prosperitatea omului. Scopul lui este de a stabili un echilibru si o stabilitate în viata. Tocmai de aceea este necesar sa aratam ca seriat-ul are un rol aparte în modelarea sufletului fiecarui musulman.

Seriat-ul interzice cu desavârsire orice lucru care prejudiciaza grav existenta fizica, intelectuala si morala a omului. Se considera haram (spurcat, nepermis) consumarea sângelui, bauturilor alcoolice, carnii de port, carnii animalelor de prada otravitoare si murdare si de asemenea consumarea mortaciunilor, întrucât toate acestea au efecte nocive asupra starii fizice intelectuale, morale si spirituale ale omului. Interzicând consumarea tuturor acestora, islamul, îndeamna, în acelasi timp, oamenii sa consume alimente si bauturi curate, salubre si folositoare.

Islamul interzice goliciunea si îndeamna oamenii sa se îmbrace decent. Condamna lenevia si viata fara munca, propovaduind necesitatea de a munci pentru asigurarea celor trebuincioase traiului.

Islamul nu îndeamna nici la înabusirea pornirilor, dorintelor sexuale. Cere doar ca aceste porniri sa se afle tot timpul sub control, subliniind în acest sens importanta casniciei.

Islamul interzice de desavârsire îngradirile morale si intelectuale pe care si le impune omul singur. Permite, chiar porunceste ca fiecare om sa se bucure de binefacerile vietii, îndemnându-l sa lupte pe cai cinstite, sa dobândeasca o viata cât mai placuta.

Nu e neaparat nevoie sa parasesti aceasta lume pentru înaltare spirituala, puritatea morala, apropierea de Allah si izbavirea sufletului. Încercarea omului de catre Allah, se realizeaza aici, pe pamânt si de aceea el trebuie sa traiasca, supunându-se legilor Lui. Calea izbavirii nu se afla în afara greutatilor vietii, ci se afla în miezul acestor greutati si în modul cum noi ne achitam de datoriile noastre fata de Allah.

Islamul interzice cu desavârsire sinuciderea si îi înstiinteaza pe oameni ca viata lor apartine lui Allah. Viata este darul dat de catre bunul Allah oamenilor, pentru ca ei sa se bucure de ea o perioada de timp determinata. Ea nu ne-a fost data s-o prapadim fara nici un rost.

DREPTURILE ALTOR OAMENI

Seriat-ul porunceste, pe de o parte, sa-si foloseasca drepturile lor personale si sa aiba o atitudine corecta fata de propria lor persoana, iar pe de alta parte, trebuie sa respecte cu sfintenie drepturile altora. Ca sa previna si sa evite conflictul între individ si societate, islamul s-a straduit sa stabileasca un echilibru între interesele individului si cele ale societatii. Toti oamenii trebuie sa colaboreze în vederea aplicarii legilor lui Allah.

Islamul respinge cu hotarâre minciuna sub orice forma s-ar manifesta ea, pentru ca ea îl degradeaza pe omul care minte, provoaca daune celorlalti oameni si constituie o amenintare împotriva societatii. Interzice cu desavârsire hotia, mita, falsul, înselaciunea, camata si camataria. Câstigurile obtinute prin mijloacele amintite mai sus sunt profituri realizate în detrimentul altor oameni. Sunt interzise, de asemenea, intriga, bârfeala si calomnia, asa cum sunt interzise si toate jocurile de noroc, sub orice forma s-ar manifesta ele. Sunt interzise toate genurile de afaceri în care o singura parte câstiga. Sunt interzise tendintele de a monopoliza si a acapara bunurile oamenilor. Bursa neagra este de asemenea interzisa. Se considera o vina grava crima, varsarea de sânge si proliferarea coruptiei.

Adulterul si orice fel de raport sexual anormal sunt interzise, pentru ca cei care comit asemenea delicte nu se limiteaza numai cu degradarea lor morala si corporala, ei mai molipsesc si întreaga societate cu asemenea vicii si care, devin focare de infectii pentru unele boli venerice, periclitând grav sanatatea publica, compromit sanatatea morala si fizica a tinerei generatii, viciaza relatiile umane normale în societate si, în sfârsit, prejudiciaza grav structura sociala si culturala a societatii. Islamul se lupta sa smulga din radacini asemenea delicte abominabile.

Legea islamului orânduieste viata în asa fel, încât reuseste sa realizeze, simultan, atât prosperitatea individului cât si a societatii.

Pentru realizarea unei depline afirmari a individului si a societatii, islamul a înfiintat o serie de institutii.

Temelia societatii este familia. Trasaturile de caracter fundamentale ale omului se formeaza în sânul familiei. De aceea, familia, din acest punct de vedere este leaganul civilizatiei umane. Aceste roluri importante ale familiei impun, înainte de orice, sa analizam principiile seriat-ului în ceea ce priveste familia.

O familie este alcatuita din sot, sotie si copii. Normele islamului în ceea ce priveste familia sunt deosebit de clare. Islamul pune în sarcina barbatului întretinerea totala a familie si apararea ei în fata unei situatii deosebite, iar sarcina femeii este de a asigura administrarea caminului, educarea în cele mai bune conditii a copiilor, asigurarea unui climat adecvat de viata sotului si copiilor. Datoria copiilor este de a arata respect si supunere fata de parinti, si apoi când devin si ei oameni mari sa fie un sprijin de nadejde pentru parintii lor. Pentru ca familia sa constituie într-adevar o institutie sociala de baza, islamul a prevazut doua lucruri esentiale.

a) Sotului i se recunoaste rolul de sef al familiei. Dupa cum se stie, nici o institutie nu functioneaza, în conditii optime, fara un conducator, un sef de cea mai buna calitate. Nu se poate concepe o scoala fara un director, sau un oras fara un conducator. În lipsa acestora apare dezordinea si haosul. Asa s-ar putea întâmpla si în cadrul familiei, daca n-ar avea un sef. Daca într-o familie fiecare membru al ei ar actiona dupa bunul sau plac, atunci s-ar întrona haosul în acea familie. Ca sa nu se întâmple asa ceva, islamul îl împuterniceste pe barbat sa fie conducatorul familiei.

b) Conducatorul, seful familiei este investit cu rǎspunderi mai mari. El asigurǎ întretinerea familiei si rezolvarea problemelor extracasnice. Femeile sunt scutite de rezolvarea unor chestiuni în afara caminului, toate acestea revenind în sarcina barbatului. Toate problemele existente în camin, inclusiv educatia copiilor, revin în sarcina femeii. Pentru ca treburile familiei sa se rezolve in cele mai bune conditii, islamul stabileste aceasta diviziune a responsabilitatilor în cadrul unei familii.

Dar, acest lucru nu înseamna ca femeia trebuie sa stea închisa în casa. Îi este permis, la nevoie sa iasa afara. Ea poate sa iasa afara, cu conditia îndeplinirii unor conditii.

Islamul stabileste unele norme în relatiile între membrii unei familii. Aceste norme pot fi sintetizate în felul urmator:

1. Este interzisa casatoria între unele grade de rudenie. Astfel, este interzisa casatoria între mama si fiu, tata si fiica, tatal vitreg si fiica vitrega, mama vitrega si fiul vitreg, frate si sora, frate de lapte si sora de lapte, unchi si nepoata, matusa si nepot, soacra si ginere si bunic si nora.

Aceste interdictii au menirea de a consolida legaturile familiale. Acestea asigura puritatea relatiilor între membrii familiei. Acestia se pot întâlni între ei deschis, fara gânduri ascunse, cu sinceritate.

2. Seriat-ul îi îndeamna pe musulmani sa încheie relatii de rudenie cu familii cumsecade si care într-un fel sunt, în multe privinte, apropiate între ele. Dar acest lucru nu înseamna, nicidecum ca nu e voie sa se încheie relatii de rudenie între familii care nu se cunosc sau familii din diferite paturi sociale.

3. Într-un grup familial, de regula exist 6 4i rude mai bogate si rude mai sarace. Este un principiu al islamului faptul ca rudele au drepturi si îndatoriri mari reciproce. Expresia araba silatul rahim (legaturi de rudenie) denumeste exact relatiile existente între rude. Exista porunca de la Allah ca toti musulmanii sa arate respect fata de relatiile de rudenie. Este un mare pacat infidelitatea, lipsa de consideratie fata de rude sau nesocotirea unor drepturi ale rudelor. În cazul unor necazuri, unor nenorociri care se abat pe capul unui om, atunci toate rudele si, în primul rând rudele mai înstarite trebuie sa sara în ajutorul acestuia. Când cineva da zekat (milostenie) sau face alte fapte de binefacere, trebuie sa se aiba grija în primul rând de rudele nevoiase.

Legile islamului în privinta mostenirii sunt în asa fel elaborate, încât ele stipuleaza ca aceasta mostenire nu se poate concentra în mâinile unui singur om. Islamul împarte toata mostenirea, între rudele apropiate, în conformitate cu drepturile fiecaruia la aceasta mostenire. Fiul, fiica, sotul, sotia, tata, mama si fratii sunt rudele cele mai apropiate si de aceea ele au prioritate la împartirea mostenirii.

În situatia inexistentei acestora, mostenirea revine rudelor de gradul al doilea. În toate aceste situatii se preîntâmpina acumularea întregii averi în mâinile unei singure persoane. Acest principiu de baza al islamului, în ultima perioada este adoptat, tot mai mult, si de catre alte natiuni, apartinând altor credinte.

Legile islamului îi calauzesc pe musulmani si în ceea ce priveste relatiile lor cu prietenii, vecinii si cu consatenii lor. Islamul porunceste ca un musulman sa fie onest, corect, drept si amabil cu toti acestia. Islamul cere de la musulmani ca ei sa respecte sentimentele altora, sa evite folosirea unui ton neadecvat, jignitor fata de acestia, sa-i viziteze pe bolnavi, sa-i ajute pe cei nevoiasi, sa aiba grija de vaduve si orfani, sa-i hraneasca pe cei flamânzi si sa-i ajute pe cei care nu au unde munci, ca sa-si gaseasca de lucru.

Allah interzice folosirea unor vesele de aur si din argint, portul unor haine (de matase) deosebit de scumpe si efectuarea de cheltuieli exagerate pentru a duce o viata în mare lux.

Islamul considera ca este un act de cruzime si de nedreptate flagrante faptul ca unii cheltuiesc uriase sume de bani doar pentru o simpla satisfacere a unor capricii egoiste, în timp ce în jurul lui exista o multime de oameni care traiesc de azi pe mâine sau oameni si copii care mor de foame. În acelasi timp, islamul nu are nici o lege care sa-l priveze pe om de avutia sa. Bunurile câstigate prin munca cinstita sau prin mostenire apartin lui si numai lui. Islamul recunoaste dreptul acestuia la aceasta proprietate, îndemnându-l s-o foloseasca în cele mai optime conditii. Celor înstariti le recunoaste dreptul de a se îmbraca mai bine, sa locuiasca într-o casa mai buna îi sa duca o viata mai îmbelsugata.

Esential pentru islam este ca omul, în actiunile sale, sa aiba în vedere, în permanenta, elementul uman, binele oamenilor. Ceea ce repudiaza cu hotarâre islamul este egoismul care conduce, în cele din urma, la un individualism excesiv, ceea ce afecteaza grav binele si prosperitatea celorlalti oameni. Islamul lupta, nu pentru propasirea câtorva oameni, ci pentru propasirea întregii comunitati umane. si în aceasta privinta islamul îi îndeamna pe musulmani sa fie cumpatati, masurati si echilibrati. Sunt îndemnati sa fie animati, tot timpul, de spiritul de bunatate si într-ajutorare frateasca.

Mai departe vom analiza conceptia islamului privind societatea si ce fel de societate doreste el sa întemeieze.

În acest sens este deosebit de important sa aratam ca, cineva când accepta islamul si intra în rândurile lui devine, implicit, si membru al comunitatii musulmane. Seriat-ul a prevazut o serie de principii si norme care stipuleaza esenta fratiei musulmane. Aceste principii si norme sunt urmatoarele:

1. În vederea protejarii moralitatii societatii si asigurarii dezvoltarii ei sanatoase, este interzisa întâlnirea libera a celor doua sexe. Islamul stabileste raspunderi si activitati speciale pentru fiecare sex. Femeile se dedica treburilor casnice, iar barbatii activitatilor social-economice. Întâlnirea persoanelor de sex opus, cu exceptia acelor rude care n-au voie sa se casatoreasca între ele, este interzisa. În cazuri exceptionale, asemenea întâlniri pot avea loc, doar cu conditia ca femeia sa fie acoperita. Tot asa, când femeile ies în strada trebuie sa fie acoperite cu haine simple. Acest lucru are în vedere si acoperirea fetei si mâinilor. În situatiile de forta majora ele pot sa-si dezveleasca mâinile si fata, ca apoi, imediat sa se acopere din nou.

Mai mult, barbatii nu au voie sa se uite la femei. Când un barbat se uita întâmplator la o femeie, el este obligat de îndata sa-si întoarca privirea în alta parte. Se considera o încalcare a normelor islamului încercarea unui barbat de a vedea o femeie sau de a culege informatii în legatura cu ea. Cade în sarcina fiecarui barbat si femeie de a nu-si pata în nici un fel onoarea.

Casnicia este locul unde se satisfac dorintele sexuale ale oamenilor. Nimeni nu trebuie sa încerce sa evadeze în afara ei. Un musulman trebuie sa fie un om pur si în aceasta privinta.

2. si barbatii si femeile au obligatia de a se îmbraca în asa fel încât sa fie în limitele decentei. De exemplu barbatii nu au voie sa apara dezveliti de la genunchi pâna la brâu, iar femeile trebuie sa fie în întregime acoperite atunci când ies în societate. Doar în prezenta rudelor de gradul unu ea poate aparea cu fata si mâinile dezvelite. Singura persoana în fata caruia ea nu are obligatia de a fi acoperita este sotul. În limbajul seriat-ului aceasta situatie poarta denumirea de setr (acoperire, învelire). Aceste obligatii religioase pe care trebuie sa le respecte fiecare musulman nu urmaresc altceva decât sa educe oamenii în spiritul puritatii morale si corporale.

3. Islamul înfiereaza distractiile si petrecerile care incita oamenii la erotism si la senzualitate. Acestea nu fac altceva decât sa tapeteze oamenii de bani, de timp si de energie. Ele atenteaza grav la bunele moravuri.

4. Islamul porunceste tuturor musulmanilor sa lupte pentru reconciliere între toti musulmanii, sa mearga la o împacare sociala si sa evite orice fel de partitism în religie, în scopul apararii unitatii tuturor musulmanilor si pentru ca comunitatile umane sa aiba parte de prosperitate si fericire. Se recomanda ca toate neîntelegerile si conflictele sa se rezolve conform prevederilor Coranului si Sunnahei. În caz ca partile nu ajung la nici un rezultat, atunci, în loc de a se lupta între ele, au obligatia de a-si încheia neîntelegerile, lasându-le pe seama judecatii lui Allah. Se cere ca în problemele care au în vedere bunastarea si prosperitatea întregii comunitati, toti musulmanii trebuie sa se ajute între ei, sa evite orice fel de neîntelegeri si sa nu-si consume energiile fara rost, din cauza unor chestiuni marunte. Asemenea conflicte si neîntelegeri constituie o rusine pentru comunitatea musulmana si nu reprezinta altceva decât semnele slabiciunii acestei comunitati. Asemenea neîntelegeri si conflicte trebuie evitate, cu orice pret.

5. Islamul considera ca stiinta si cunoasterea sunt un bun al întregii omeniri. Musulmanii se bucura de o deplina libertate si în a receptiona stiinta, ori de unde ar veni ea. Ei au libertatea de a primi cunostintele stiintifice, indiferent de sursa lor, dar în acelasi timp islamul interzice imitarea culturii si modului de viata al altor popoare.

DREPTURILE TUTUROR FIINŢELOR

Am ajuns la analiza ultimelor drepturi. Allah l-a onorat pe om, acordându-i împuterniciri deosebite asupra tuturor celorlalte fiinte. Lui îi apartine dreptul de a se folosi de ele, asa cum doreste. Acest privilegiu nu înseamna ca Allah îi da drepturi nelimitate asupra lor. Islamul prevede anumite drepturi ale acestor fiinte fata de om. Astfel, omul nu are dreptul sa le foloseasca la munci inutile, sa le chinuiasca sau sa le faca vreun rau. Atunci când le foloseste la diferite munci, sa fie cât se poate de atent, ca sa nu le istoveasca la culme sau sa nu le lase fara hrana sau apa.

Statutul si Drepturile Femeii în Islam

Allah nu i-a facut pe barbat si pe femeie identici, deci ar fi împotriva naturii sa existe o egalitate totala între barbat si femeie, afirma cu o logica aproape de necombatut un crez colectiv islamic, un crez care justifica toate diferentele dintre sexe, diferente ce au constituit sursa de interpretare critica pentru Occidentul ultrademocratizat si europenizat. Islamul îsi pune crezul în conflict cu gravele probleme ale celor care propovaduiesc modelul european de dezvoltare sociala: fete de scoala însarcinate, cresterea avorturilor, divort, cauze ale perspectivei mult prea tolerante asupra femeii. si tinde, în virtutea logicii bine structurate, sa câstige "conflictul".

Ceea ce primeaza în fata unei logici abstracte sunt însa drepturile si datoriile femeii în Islam, în concretetea aplicarii si exercitarii lor. Astfel, Islamul le-a dat femeilor dreptul la proprietatea personala si dreptul de a veni la mostenirea tatalui, sotului sau fratelui fara copii. Legile în privinta mostenirii sunt în asa fel elaborate, încât ele stipuleaza ca aceasta mostenire nu se poate concentra în mâinile unui singur om. Totusi, se pare ca în unele tari musulmane acest principiu a început sa fie dat uitarii. Spre exemplu, în India si Pakistan, fiicele sunt private de partea lor din mostenire, situatie calificata de promotorii adevaratelor valori islamice ca un act flagrant de nedreptate si un act care încalca în mod grosolan poruncile Coranului. Dincolo de aceasta, se afirma cu tarie ca îmbunatatiri semnificative au fost aduse în ultima perioada situatiei femeii, printre acestea numarându-se si asigurarea unui sistem de succesiune în care femeile mostenesc de la tata, mama si rude colaterale în proportie de 2/1 fata de barbati. De altfel, o miscare de modernizare în tarile musulmane exista realmente, ea având ca parte integranta si miscarea de emancipare a femeii. Controversate ramân discutiile despre statutul femeii ca sotie si mult criticata a fost poligamia.

Trebuie recunoscut totusi ca femeia are dreptul de a-si alege sotul, ca nimeni nu-i poate opune o decizie peste vointa ei, ca ea are dreptul de a cere separarea de sotul ei daca mariajul lor devine imposibil de suportat. Femeia este scutita de rezolvarea unor chestiuni în afara caminului, toate acestea revenind în sarcina barbatului, observându-se asadar ca Islamul stabileste raspunderi si activitati specifice pentru fiecare sex, în vederea asigurarii unei dezvoltari sanatoase a societatii. În consecinta, femeile se dedica treburilor casnice, iar barbatii activitatilor social-economice, în sensul ca toate problemele existente în camin, inclusiv educatia copiilor, revin în sarcina femeii. Dar acest lucru nu înseamna ca femeia trebuie sa stea închisa în casa. Îi este permis, la nevoie, sa iasa afara. Ea poate sa iasa afara, cu conditia îndeplinirii unor conditii; sa fie acoperita cu haine simple, de exemplu. Acest lucru are în vedere si acoperirea fetei si mâinilor. În situatiile de forta majora ele pot sa-si dezveleasca mâinile si fata, ca apoi imediat sa se acopere din nou. Doar în prezenta rudelor de gradul unu ea poate aparea cu fata si mâinile dezvelite. Singura persoana în fata careia ea nu are obligatia de a fi acoperita este sotul. Oricum, si barbatii si femeile au obligatia de a se îmbraca în asa fel încât sa fie în limitele decentei.

Revenind însa la statutul femeii ca sotie si la institutia juridica a casatoriei, trebuie remarcat ca legislatia musulmana concepe casatoria ca un contract de drept civil încheiat, în principiu, între viitorul sot si tutorele legal al viitoarei sotii (tutorele legal este în primul rând tatal, care îsi exercita dreptul de constrângere asupra fiicei pâna la contractarea primei casatorii). Prin contractul acesta, sotul se angajeaza sa plateasca o suma de bani, o "dota" sotiei. În principiu, dota trebuie sa fie serioasa, nu simbolica, sa apartina în întregime femeii si sa nu presupuna, în schimb, nici un fel de zestre din partea acesteia. Femeia are dreptul la dota întreaga în cazul în care casatoria a fost consumata sau daca sotul moare înainte de consumare si are dreptul la jumatate din dota în cazul în care casatoria se desface înainte de consumare. Ea nu are dreptul la dota când casatoria este anulata.

Sotia are dreptul la întretinere (hrana, îmbracaminte, locuinta, îngrijire medicala), dreptul la tratament egal cu al celorlalte sotii în caz de poligamie, dreptul de a face vizite parintilor si de a-i primi pe acestia, libertatea de a-si administra bunurile, fara control din partea sotului. Mama are dreptul la garda asupra copiilor câta vreme acestia au nevoie de îngrijirea ei. Acest drept se exercita din momentul nasterii pâna la sapte ani pentru baieti si noua ani pentru fete (vârsta variaza la diferite rituri) si se exercita chiar în cazul în care casatoria este desfacuta, cu conditia ca femeia sa nu se recasatoreasca în aceasta perioada. Daca o face, îsi pierde dreptul la garda asupra copilului sau copiilor rezultati din casatoria anterioara.

Sotia poate cere divortul, de exemplu, atunci când sotul este absent mai mult de un an sau când nu-i acorda întretinere la nivelul cerut de conditia sa sociala. Pe de alta parte, femeilor li se cere sa ramâna ascultatoare si caste. Ceea ce se numeste "juramânt de anatema" este o formula prin care se cheama mânia lui Dumnezeu fata de femeia adultera (si dovedita ca atare), ceea ce înseamna dezavuarea paternitatii fata de copilul care s-ar naste si un divort irevocabil. De asemenea, o atentie speciala este acordata de legislatia musulmana "retragerii de continenta", consecutive unei casatorii anterioare, perioada care dureaza patru luni si zece zile si în cazul careia trebuie sa se retina de la orice raporturi sexuale, cu scopul de a se evita "confuzia partilor", cu alte cuvinte, cu scopul de a se putea stabili tatal adevarat al copilului care ar urma, eventual, sa se nasca.

Islamul permite unei femei maritate non-musulmane sa-si pastreze propria religie, iar sotul nu se poate amesteca în aceasta libertate. Trebuie remarcat totusi ca în ceea ce priveste piedicile în calea casatoriei, "religia mixta" este o piedica numai în anumite conditii: nu este permisa casatoria unei musulmane cu un nemusulman, dar este permisa casatoria unui musulman cu o femeie apartinând uneia dintre religiile revelate (ceea ce înseamna, în primul rând, religiile crestina si iudaica).

Ideile ca barbatul si femeia sunt egali în Islam (cu mentiunea ca ei, fiind creati diferit, au si roluri diferite), ca sotul si sotia se completeaza reciproc, ca nici unul nu-l domina pe celalalt, au ca scop, ca finalitate, crearea de familii linistite si fericite, baza unei societati unite si prospere. Ele alcatuiesc ceea ce se numeste fundamentul pragmatic, partea luminoasa, esenta Coranului si a unei civilizatii larg raspândite. Dar tot societatea este cea care, într-o anumita masura, a deturnat respectiva finalitate, ajungându-se la un statut inferior al femeilor fata de barbati, adica la discriminare, la interpretarea normelor de conduita cuprinse de Coran în afara contextului si cu anumite nuante extreme, de exagerare. Desigur, Islamului nu i se poate reprosa aceasta tendinta de inferiorizare a femeii înainte de a i se reprosa si crestinismului propozitii din Biblie ca: "N-a fost zidit barbatul pentru femeie, ci femeia pentru barbat", "Nu îngaduiesc femeii nici sa învete pe altul, nici sa stapâneasca pe barbat, ci sa stea linistita. Caci Adam a fost zidit întâi, apoi Eva. si nu Adam a fost amagit, ci femeia" sau "Femeile voastre sa taca în biserica, caci lor nu le este îngaduit sa vorbeasca, ci sa se supuna, precum zice si Legea. Iar daca vor sa învete ceva, sa întrebe acasa pe barbatii lor, caci este rusinos ca femeile sa vorbeasca în biserica." Cu specificarea ca amendamentele aduse Bibliei nu au efectele afectarii perceptiei juridice asupra realitatii sociale, de vreme ce în Dreptul Romano-Germanic, de exemplu, exista o distinctie clara între normele juridice, de Drept, normele religioase si normele de morala.

Referitor la poligamie, trebuie totusi avut în vedere ca o femeie care va deveni a doua sotie poate refuza sa se casatoreasca cu un barbat pe motiv ca acesta are deja o sotie. Iar în zilele de astazi, poligamia este foarte rar practicata si interzisa prin lege în majoritatea tarilor islamice.

Fie ca privim situatia femeii în Islam cu un ochi critic, fie ca manifestam întelegere si apreciere pentru o societate care îsi conserva cu strictete valorile (se omite de multe ori ca femeile nu sunt pur si simplu subjugate de un sir nesfârsit de interdictii, ci mai degraba mândre de religia careia îi apartin) sau fie ca suntem de partea traditionalistilor, fie de cea a modernistilor, ceea ce se admite fara nuantari menite a crea confuzie este ca sunt multe neajunsuri în ceea ce priveste statutul femeii în societatea islamica. Dar ceea ce se neaga este stingerea valentelor care individualizeaza o cultura, o civilizatie, care n-ar mai subzista în conditiile unei reforme majore.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului în Islam

(19 septembrie 1981)

În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurator

Preambul

Acum 14 secole, Islamul a legiferat cuprinzator si întemeiat "drepturile omului". Pentru protectia lor, el le-a înzestrat cu garantii suficiente. Islamul si-a întruchipat societatea dupa reguli si principii fundamentale care sa sprijine si sa consolideze aceste drepturi. Islamul este ultimul dintre mesajele Cerului, pe care Domnul Lumii le-a împartasit trimisilor sai - Slavit fie Numele Lor! -, ca ei sa le dea mai departe oamenilor sub forma unor drepturi si îndemnuri, care sa faca viata mai buna si mai demna, în semnul justitiei, caritatii, dreptatii si mântuirii.

De aceea, musulmanii au considerat ca le revine obligatia sa cheme lumea la Islam (da'wa), întru ascultarea celor lasate de Domnul lor: "Sa se faca din voi o comunitate (de oameni) care sa cheme la tot ceea ce este bun, sa porunceasca ceea ce este drept si sa opreasca de la ceea ce este nedrept!" (Coran 3, 104), iar îndeplinind drepturile omenirii, ei vor contribui la izbavirea lumii de toate nenorocirile care i-au napadit si vor elibera popoarele de toate plagile de pe urma carora tot plâng.

Noi, musulmanii din toate popoarele si tarile slavindu-l umil pe Dumnezeu cel unic si atotputernic; crezând cu tarie ca El este Stapânul Lumii de Aici si a celei de Apoi; ca ne vom întoarce la El în ceasul de pe urma; ca doar El singur poate duce omul pe calea buna si dreapta, considerându-l înlocuitorul Sau de pe Pamânt si dându-i întreaga lume sa-i stea la dispozitie; crezând cu tarie în singura si adevarata Religie, adusa noua de trimisii Domnului nostru, care au pis fiecare câte o piatra întru înaltarea acestei Religii si ridicând-o atât de sus încât însusi Domnul Dumnezeu a desavârsit-o prin Mohamed (Domnul sa-L binecuvânteze si sa-L mântuiasca), care a spus: "Eu sunt ultima piatra si sigiliul Profetilor" (hadît dupa al-Buhârî si Muslim); recunoscând fara nici o îndoiala faptul ca ratiunea omeneasca si revelatia Divina, cel mai bun drum în viata; asa cum bine vedem noi astazi - în lumina nobilei noastre Carti - situatia oamenilor în aceasta existenta si scopului si întelepciunii pentru care a fost el creat; stiind ca Creatorul i-a dat în egala masura demnitate, onoare si l-a iubit mai mult decât pe toate celelalte creaturi ale sale; stiind ca Domnul, ca mare este el si sublim, l-a lasat sa poata face atâta bine;

întelegând care este adevarata comunitate a musulmanilor (umma), care reprezinta totalitatea tuturor musulmanilor, din orice tara sau popor ar proveni ei; întelegând problemele si pacatele pe care lumea trebuie astazi sa le îndure; dorind sa raspundem responsabilitatilor pe care le avem fata de societatea umana, a carei membri suntem; dorind sa raspândim mai departe mesajul pe care ni l-a încredintat Islamul pentru a face viata mai buna, o viata care sa se sprijine pe virtuti si nu pe opresiune, pe coeziune si nu pe indiferenta si pe fraternitate si nu pe ura, o viata în care sa domneasca coeziunea si mântuirea în loc de conflicte si razboaie; o viata în care omul sa adopte principii mai bune precum libertatea, egalitatea, fraternitatea, onoarea si demnitatea, în loc sa se lase îngenuncheat de servitute, de discriminarea de rasa si de clasa, de oprimare si înjosire; numai asa îsi va putea îndeplini omul adevarata lui misiune: slavirea Creatorului sau sublim; o viata care îl lasa pe om sa se bucure de lucrurile bune lasate de Creatorul sau si în care el poate face fapte bune în folosul umanitatii, care este pentru el ca o familie mai mare, de care îl leaga originile comune si care justifica astfel înrudirea tuturor oamenilor de pe Pamânt; considerând toate acestea noi, musulmanii, purtatori de drapel la chemarea (da'wa) oamenilor la Dumnezeu, proclamam acum, în secolul al XV-lea al hegira, în numele Islamului, aceasta Declaratie a Drepturilor Omului, care se sprijina din nobilul Coran si din Sunna cea pura a Profetului.

Aceste drepturi sunt, asa cum sunt scrise aici, eterne. Nimic nu poate fi sters, modificat sau scos în afara legii.

Aceste drepturi au fost lasate de Creator - slavit fie numele Lui! Nici un om, fie el cât de puternic, nu are dreptul sa le încalce. Ele sunt inalienabile si nimeni, nici oameni, nici institutii, nu poate hotarî sa nu le respecte. Garantarea acestor drepturi reprezinta calea cea dreapta în vederea constituirii unei societati islamice adevarate:

O societate în care toti oamenii sunt egali si în care nu exista privilegii sau discriminari în functie de origini, rasa, sex, culoare, limba sau religie.

O societate în care egalitatea constituie fundamentul tuturor drepturilor si obligatiilor, o egalitate care provine din originile comune ale omenirii: "O, voi, oamenilor! Noi v-am facut dintr-un barbat si o muiere" (Coran 49,13), si din marea onoare, pe care Creatorul - caci sublim este El si mare - le-a facut-o oamenilor: "si Noi a facut cinste fiilor lui Adam si i-am purtat pe uscat si pe mare si i-am înzestrat cu bunatati si i-am ales cu tot dinadinsul, înaintea multor fapturi ale Noastre" (Coran 17, 70). O societate în care libertatea omului, cu care el s-a nascut, sa fie sensul vietii sale, el realizându-se prin protejarea ei, sigur în fata oprimarilor, constrângerilor, umilintelor si sclaviei.

O societate care vede familia ca celula de baza a societatii, care o îmbratiseaza pe aceasta protector onorând-o si îi ofera toate conditiile pentru a fi stabila si a ramâne mereu importanta.

O societate în care suveranii si supusii sunt egali, fara privilegii si fara discriminari, în fata sarî'a Creatorului nostru - Laudat fie El!

O societate în care puterea este data stapânitorilor pentru a realiza telurile prevazute de sarî'a asa cum le-a lasat ea.

O societate în care toti oamenii sa fie convinsi ca doar Domnul este stapânul întregului univers si ca toate lucrurile din acest univers se supun creatiei lui Dumnezeu, asa cum a lasat el în marea Lui bunatate, nimeni neavând drepturi mai mari decât altii. Este dreptul tuturor oamenilor sa aiba o parte din acest dar Divin: "si El v-a dat în stapânire toate cele ce sunt în ceruri si pe pamânt, toate sunt de la El (Coran 45, 13).

O societate în care deciziile politice din Umma sunt luate prin consfatuire (sûrâ), si în care exista puteri care aplica si executa aceste decizii politice: "care [savârsesc] afacerile cu sfat întreolalta" (Coran 42, 38).

O societate în care toti oamenii dispun de aceleasi sanse, pentru ca fiecare sa poata prelua o parte din raspundere, conform capacitatilor si înzestrarilor sale. În aceasta lume, el este tras la raspundere de Umma, iar Dincolo, de Creatorul sau: "Fiecare dintre voi este un pastor care raspunde de turma lui" (hadît dupa al-Buhârî, Muslim, Abû Dâ'ûd, Tirmidî si Nasâ'î).

O societate în care suveranii si supusii sunt egali în fata justitiei.

O societate în care fiecare om reprezinta constiinta societatii din care face parte. El are dreptul (hisba) sa acuze orice om care încalca drepturile societatii. El mai are si dreptul sa ceara sprijinul semenilor sai, care trebuie sa îi stea aproape si sa nu îl abandoneze atunci când acesta are cea mai mare nevoie de ei.

O societate care respinge toate formele de tiranie si care garanteaza tuturor oamenilor siguranta, libertate, demnitate si dreptate, pastrând drepturile lasate de sarî'a lui Dumnezeu pentru oameni si veghiind ca acestea sa fie respectate.

Acele drepturi, anuntate lumii

"Aceasta Declaratie"

În numele Lui Allah Cel Milostiv, Îndurator

Drepturile Omului în Islam

Dreptul la viata

Viata omului este sfânta. Nimeni nu are dreptul sa atenteze la ea: "Cel ce omoara un suflet, nu (ca rasplata) pentru un alt suflet, sau pentru ca face stricaciuni pe pamânt, este asa ca si când ar fi omorât toti oamenii, si cel care sustine în viata un suflet e ca si când ar sustine în viata toti oamenii" (Coran 5, 32). Aceasta sfintenie nu poate fi lezata decât de sarî'a si de procedurile prevazute de ea.

Fiintarea materiala si imateriala a omului este protejata; sarî'a îl pazeste pe om atât cât traieste, dar si dupa moartea sa. Omul trebuie sa-si îngrijeasca si sa-si onoreze trupul muritor: "Când unul din voi îsi înveleste în giulgiu pe fratele lui, el trebuie sa faca acest lucru cum se cuvine" (hadît dupa Muslim, Abû Dâ'ûd, Tirmidî si Nasâ'î). Faptele sale rele si greselile lui trebuie sa fie acoperite; "Nu ocarâti mortii, ei vor fi ajuns deja în locul pe care singuri si l-au pregatit" (hadît dupa Buhârî).

Dreptul la libertate

Libertatea omului este, la fel ca si viata lui, sfânta. Ea este cea dintâi trasatura naturala cu care se naste omul: "Nimeni nu se naste altfel decât îi este firea" (dupa Abû Bakr si 'Umar).

Aceasta trasatura fireasca îl însoteste permanent pe om si este inalienabila. Nimeni nu o poate leza: "Chiar daca faceti din oameni sclavi, mamele lor tot i-au nascut liberi" (dupa 'Umar). Trebuie create garantii suficiente pentru protejarea libertatii oamenilor. Doar prin sarî'a si procedurile ei libertatile pot fi limitate.

Nici un popor nu poate ataca libertatea unui alt popor. Poporul agresat poate sa se apere în fata acestui atac si sa încerce sa-si redobândeasca libertatea prin orice mijloace: "si celora ce se razbuna pentru nedreptate, împotriva lor nu este drum" (Coran 42, 41). Comunitatea internationala trebuie sa ajute toate popoarele care lupta pentru libertatea lor. Musulmanii sunt obligati sa faca acest lucru, fara sa trebuiasca sa primeasca o permisiune (prealabila): "Acelora le ajuta care daca le-am dat noi locuri în tara, îsi împlinesc rugaciunea si rostesc milostenii si poruncesc ce e drept si opresc ce e strâmb" (Coran 22, 41).

Dreptul la egalitate

Toti oamenii sunt egali în fata sarî'a: "Arabii nu sunt cu nimic mai buni decât ne-arabii, ne-arabii, nici ei mai buni decât arabii, cei cu pielea colorata nu sunt mai buni decât cei cu pielea alba si nici viceversa, decât prin piosenie" (spuse Profetul). Nici la aplicarea sarî'a nu este favorizat nimeni: "si daca ar fura Fâtima, fiica lui Mohamed, si tot i-ar fi taiata mâna." (hadît dupa Buhârî, Muslim, Abû Dâ'ûd, Tirmidî und Nasâ'î); despre protectia pe care o ofera sarî'a: "Cel mai slab dintre voi este pentru mine cel mai puternic atunci când îi fac dreptate, iar cel mai puternic devine cel mai slab atunci când îi dau drepturile" (afirmatie a califului Abû Bakr cu ocazia înscaunarii).

Toti oamenii au aceeasi valoare umana: "Sunteti cu totii de la Adam, iar Adam este din praf" (afirmatia Profetului la plecarea în pelerinaj). Ei se deosebesc prin fapte: "si pentru toti sunt trepte pentru faptele lor" (Coran 46,19). Nici un om nu trebuie sa fie expus la pericole mai multe decât alti oameni: "Sângele tuturor musulmanilor are aceeasi culoare" (Ahmed). Orice gândire, lege sau stare care permite construirea unor deosebiri pe baza de rasa, culoare, limba sau religie, este o împiedicare directa a acestui principiu universal islamic.

Toti oamenii pot dispune în mod egal de folosirea resurselor materiale ale societatii, si de obtinerea unui loc de munca. "plimbati-va pe tarâmurile sale (ale pamântului) si mâncati din înzestrarea lui!" (Coran 67,15). Nu sunt permise deosebirile între persoane atunci când sunt platiti pentru munca prestata, mai ales atunci când straduintele si munca sunt de aceeasi natura si dimensiuni. "si cel ce a facut bine, cât un fir de colb, va vedea-o. si cel ce a facut rau, cât un fir de colb, va vedea-o" (Coran 99,7-8).

Drepturile economice

a) Natura si toate bogatiile ei sunt proprietatea lui Dumnezeu: >> Domnul este stapân peste cer si pamânt si peste tot ce se afla în ele<< (Coran 2,120 ). El le-a dat oamenilor împreuna cu dreptul sa uzeze de ele: >> si El a pus tot ceea ce este în cer si pe pamânt în slujba voastra<< (Coran 15, 13) .El a interzis oamenilor sa le distruga. >>si nu-i înselati pe oameni la averea lor si nu faceti dauna pe pamânt<< (Coran 26,183 ). Nimanui nu-i este permis sa excluda pe cineva de la uzul acestora sau sa îi conteste dreptul de a folosi resursele naturale necesare vietii: >> darurile Domnului tau nu sunt oprite<< (Coran 17, 20 ) .

b) Toti oamenii au dreptul sa lucreze si sa produca pe cai cinstite pentru a-si câstiga cele necesare traiului: >>si nu este târâtoare pe pamânt de care nu s-ar îngriji Dumnezeu<< (Coran 11, 6 ) ; >>plimbati-va pe tarâmurile sale si mâncati din înzestrarea lui<< (Coran 67, 15 ).

c) Proprietatea privata a unei singure persoane sau a unei comunitati este garantata. Toti oamenii au dreptul sa dispuna de cele câstigate de el prin munca: >> si ca El îmbogateste si îndestuleaza<< Coran 53, 48 ). Proprietatea publica este legitima si slujeste intereselor umma: >> Ceea ce a dat Dumnezeu ca prada trimisului Sau de la poporul cetatilor, aceasta este a lui Dumnezeu si a trimisului, si a rudelor , si a orfanilor, si a sarmanilor, si a fiului drumului, ca sa nu umble în schimb întru cei avuti dintre voi<< (Coran 59, 7) .

d) Saracii din umma au drepturi la o parte din averea celor bogati, fixate în impozitul de milostenie (zakat): >> din a caror avere o parte e hotarâta pentru cersetor si rusinos<< (Coran 70, 24-25) .

e) Punerea la dispozitie a mijloacelor de productie întru binele umma este o obligatie. Ele nu trebuie neglijate sau oprite: >> Acel sclav al Domnului, pe care l-a pus stapân peste o turma, care nu se va îngriji de aceasta, nu va gasi calea spre Paradis<< (dupa Abû Bakr si 'Umar). Ele nu trebuie sa fie puse în slujba unui lucru interzis de sari'a sau care sa aduca stricaciuni bunastarii comunitatii.

f) Pentru a arata calea cea dreapta de urmat în activitatile economice si pentru a garanta bunul mers al acestora, Islamul a interzis urmatoarele:

1. înselaciunile de orice fel : >> cine însala nu este de-al nostru<< (hadît dupa Muslim) ;

2. afacerile riscante si toate afacerile care pot duce la conflicte, atunci când nu pot fi stabilite criterii obiective: >> Profetul a interzis vânzarea pietrelor si a lucrurilor îndoielnice<< (hadît dupa Muslim, Abû Dâ'ûd, Tirmidî si Nasâ'i) ; >> Profetul a interzis vânzarea de struguri înainte ca acestia sa se înnegreasca si a grânelor, înainte sa se întareasca (hadît dupa Buhâri, Muslim, Abû Dâ'ûd, Tirmidî si Nasâ'î) .

3. exploatarea si favorizarea excesiva în afaceri: >>Vai de cei care scurteaza masura, aceia care, daca lasa sa li se masoare pe oameni, voiesc masura plina, dar când ei masura si cântaresc dau mai putin<< (Coran 88, 1-2) .

4. monopolul si tot ce duce la o competitie inegala: >> Numai pacatosul strânge<< (hadît dupa Muslim) .

5. camataria si profesiunile parazitare care profita de oamenii aflati la ananghie. >> Dumnezeu a încuviintat negustoria si a oprit camataria<< (Coran 2, 175) .

6. publicitatea mincinoasa si înselatoare: >> Vânzatorii si cumparatorii au dreptul sa se razgândeasca, atâta vreme cât nu s-au despartit înca. Daca sunt sinceri si se exprima clar, afacerea lor negutatoreasca este binecuvântata, daca mint si încearca sa se amageasca, afacerea lor îsi pierde sfintenia<< (hadît dupa Buhârî, Muslim, Abû Dâ'ûd, Tirmidî si Nasâ'î) .

g) singurele limitari aduse activitatilor economice din societatea musulmana sunt respectarea intereselor umma si a valorilor Islamului.

Dreptul la protejarea proprietatii

Bunurile câstigate de pe urma exercitarii unor profesiuni permise nu pot fi decât în interesul suprem al societatii: >>Nu istoviti averile voastre între voi cu desert<< (Coran 2, 188) ; si doar în schimbul acordarii unor despagubiri drepte: >>Cine ia ceva pe nedrept va cadea în iadul cel mai negru<< (hadît dupa Buhâri). Inviolabilitatea proprietatii publice este o porunca suprema; pedepsele pentru lezarea acesteia trebuie sa fie cele mai aspre atunci când constituie un atac la adresa întregii societati si tradarea umma: >>Acela din voi caruia i-am dat un lucru si care ne va fura fie si un ac este un escroc, care va trebui sa dea socoteala de aceasta în ziua Reînvierii.<< (hadît dupa Muslim) .

Drepturile si obligatiile muncitorilor

Islamul onoreaza munca pe care a harazit-o societatii: >>Spune: Faceti! << (Coran 9, 105). Daca munca adevarata este una temeinica: >>Domnului îi place, ca aceia dintre voi care muncesc, sa o faca cu temeinicie<< (dupa Abû Ya'lâ), atunci drepturile muncitorilor sunt urmatoarele:

a). sa fie remunerati în mod drept si imediat în functie de straduintele lor: >>Dati muncitorilor bani care li se cuvin înainte de a li se fi uscat sudoarea de pe frunte<< (hadît dupa Ibn Maga);

b). sa li se ofere viata demna care li se cuvine pentru straduintele lor: >>si pentru toti sunt trepte dupa faptele lor , ca sa le plateasca Dumnezeu pentru faptele lor<< (Coran 46, 19) ;

c) sa li se acorde recunoasterea care li se cuvine din partea societatii: >>Lucrati! si va primi Dumnezeu lucrul vostru si (asemenea) si trimisul Sau si cei credinciosi<< (Coran 46, 19) ;

d). sa fie protejati pentru a nu fi exploatati. Domnul spune: >>În ziua Reînvierii voi fi dusmanul omului care a promis un lucru în numele Meu, dar nu s-a tinut de promisiune; al omului care a vândut un om liber, îmbogatindu-se de pe urma lui; al omului care si-a luat un angajat care a muncit din greu pentru el si care nu l-a platit pentru aceasta<< (hadît dupa Buhârî) .

Dreptul de a dispune de cele necesare traiului

Toti oamenii au dreptul de a dispune de cele necesare traiului: mâncare, bautura, îmbracaminte si locuinta; în plus, de cele de care are trebuinta pentru sanatatea trupului, spiritului si mintii sale, în limitele celor permise de resursele umma. Obligatia umma este aceea de a acoperi lipsurile: >>Profetul este mai aproape de credinciosi decât ei însisi loru-si<< (Coran 33, 6) .

Dreptul de întemeiere a unei familii

a) Casatoria islamica este dreptul tuturor oamenilor. Ea constituie calea legala de întemeiere a familiei, de concepere a urmasilor si de pastrare a virtutilor spirituale: >>O, voi, oamenilor temeti-va de Domnul vostru, care v-a facut dintr-un suflet si anume facând din el pe sotia sa si a raspândit din ei multi barbati si femei<< (Coran 4, 1) .

Sotii au drepturi si obligatii unul fata de celalalt, asa cum apar ele în sarî'a: >>Daca voiesc împacare si se poarta cu ele dupa cuviinta: însa barbatii stau mai presus de ele<< (Coran 2, 228). Educatia copiilor cade în sarcina tatalui: >>trupeasca, morala si religioasa, corespunzatoare credintelor si legilor sale. <<El raspunde pentru directia aleasa: >>Voi sunteti pastorii si sunteti raspunzatori de turma voastra<< (hadît) .

b) Sotii trebuie sa se respecte reciproc în virtutea dragostei ce-i uneste: >>si se tine de semnele Lui, ca v-a facut voua din voi însiva sotii, ca sa va împreunati cu ele<< (Coran30, 21) .

c) Sotul trebuie sa-si întretina sotia si copiii: >>Cel ce are avere, sa cheltuiasca; iar celui ce-i este masurata înzestrarea, sa cheltuiasca din ce i-a dat Dumnezeu<< (Coran 65, 7) .

d) Copiii au dreptul la o educatie buna. Copiii nu trebuie sa lucreze de la vârste fragede, si nici sa li se dea însarcinari care sa îi suprasolicite sau sa le întârzie cresterea sau care sa îi priveze de dreptul la joaca si la învatatura.

e) Daca parintii nu îsi pot îndeplini obligatiile fata de copii, acestea vor trece în raspunderea societatii. Cheltuielile de întretinere a copilului vor proveni din vistieria musulmanilor (vistieria statului) .

f) Toti oamenii vor primi în familie tot ce au nevoie pentru a dispune de siguranta materiala, dragoste în copilarie si la batrânete si boala. Parintii trebuie sa le ofere copiilor siguranta materiala si îngrijire a trupului si sufletului.

g) Maternitatea trebuie protejata în familie.

i) Tinerii nu pot fi obligati sa se casatoreasca cu o persoana pe care nu o doresc: >> O fecioara a venit la Profet si i-a spus ca tatal ei a casatorit-o împotriva vointei ei. Profetul a lasat-o sa aleaga<< ( hadît dupa Ahmad si Abŭ Dâ'ûd) .

Dreptul la justitie

a) Toti oamenii au dreptul sa se adreseze sarî' a si sa fie judecati numai pe baza ei: >> si daca va certati pentru ceva, aduceti înaintea lui Dumnezeu si a trimisului << ( Coran 4, 59) .

b) Este dreptul tuturor sa se apere în fata nedreptatilor : >> Nu-I place lui Dumnezeu vorba rea în obste, doar daca a patit cineva nedreptate << ( Coran 4, 148 ) . Toti oamenii au obligatia sa-si apere semenii pe cât pot în fata nedreptatilor: >>Omul sa-i ajute pe cei ce fac lucruri nedrepte si pe cei care sufera de pe urma lor: daca acestia fac lucruri nedrepte, pune-te în calea lor, daca sufera de pe urma lor, ajuta-i << ( dupa Abû Bakr si 'Umar si Tirmidî ). Este dreptul tuturor oamenilor sa se adreseze autoritatilor legale care sa îl apere si sa îi faca dreptate, sa îl apere în fata stricaciunilor si nedreptatilor. Stapânilor musulman trebuie sa construiasca aceasta autoritate si sa îi dea garantii care sa o faca independenta: >> Pentru ca imamuk este un scut, în spatele lui se duc luptele si în el se gaseste scaparea << ( dupa Abŭ Bakr si 'Umar ).

c) Este dreptul si obligatia tuturor sa apere drepturile celorlalti oameni sau dreptul comunitatii ca >> hisba << : >> Sa va spun cine face cel mai bun martor? Acela, care vine sa depuna marturie înainte sa fie întrebat << ( hadît dupa Muslim, Abŭ Dâ'ū, Tirmidî si Nasâ'î ) ( El îsi exercita hisba de bunavoie, fara sa-l sileasca cineva ) .

d) Dreptul tuturor oamenilor de a se apara nu poate fi luat în nici o conditie: >> Posesorul unui drept are voie sa vorbeasca << ( hadît dupa Muslim, Abŭ Dâ'ū, Tirmidî , Nasâ'î si Buhârî ). >> Daca în fata ta stau doua parti adverse, tu trebuie sa hotarasti doar dupa ce le-ai ascultat pe amândoua, pentru ca doar asa poti sa fii sigur de hotarârea ta << ( hadît dupa Abŭ Dâ'ū si Tirmidî ) .

e) Nimeni nu poate sili un musulman sa asculte de un ordin care vine împotriva sarî' a .Musulmanul trebuie sa spuna nu celor care îi ordona sa comita un pacat, indiferent cine este cel care da acest ordin: >>Daca ordinul duce la pacat, tu nu trebuie sa asculti << ( hadît dupa Muslim, Abŭ Dâ'ū, Tirmidî si Nasâ'î ) .

Dreptul la un proces drept

a) Prezumtia de nevinovatie primeaza: >>Toti cei din comunitatea mea sunt nevinovati, în afara de cei care îsi declara vina în mod deschis << ( dupa Abŭ Bakr si 'Umar ) . Acest principiu ramâne valabil indiferent de acuzele ce se aduc unei persoane, atâta vreme cât o judecata dreapta nu a declarat-o vinovata.

b) Numai prevederile legale pot pedepsi un om: >> si noi nu pedepsim înainte de ce am trimis un sol << ( Coran 17, 15 ) . nici un musulman nu poate apela la scuza necunoasterii celor ce trebuie cunoscute în mod obligatoriu prin religie, necunoasterea sa, daca este dovedita, va fi considerata o eroare de judecata, si nu va suferi decât pedepsele hudûd: >>si nu va este pacat daca gresiti întru acesta doar daca o fac aceasta inimile voastre cu tot dinadinsul << ( Coran 33, 5 ) .

c) Nimeni nu va putea fi condamnat si pedepsit prin lege pentru fapte penale, cu exceptia cazului în care o curte cu competente depline a dovedit ca el le-a înfaptuit: >> O, voi, ce faceti, daca vine la voi un netrebnic cu o veste << ( Coran 49, 6) .

d) În nici un caz nu este permisa depasirea unei pedepse prevazute de sarî' a: >> Acestea sunt poruncile lui Dumnezeu. Deci nu le calcati! << ( Coran 2, 229 ) . Unul din principiile sarî' a este ca circumstantele în care a fost comisa o fapta penala trebuie luate în considerare pentru a evita aplicarea pedepselor hudûd: >> Daca puteti, nu folositi pedepsele hudûd pe musulmani, si daca exista o cale de a le evita, alegeti-o << ( hadît dupa al-Baihaqî si al-Hâkim) .

e) Nimeni nu va fi pedepsit pentru pacatele savârsite de altii: >> si nimeni nu va purta povara altuia << ( Coran 17, 15 ). Fiecare om este responsabil de propriile-i fapte: >> Fiecare este chezas pentru lucrul ce si l-a agonisit << ( Coran 52, 21 ). În nici un caz responsabilitatea nu va fi extinsa asupra membrilor familiei lui, a rudelor sau prietenilor: >> Doamne fereste, ca sa prindem pe altul decât acela la care am aflat lucrul nostru; de altfel am fi nelegiuiti << ( Coran 12, 79 ) .

Dreptul la protectie fata de abuzurile de putere

Toti oamenii au dreptul sa fie protejati de gesturile samavolnice ale autoritatilor. Nimanui nu îi este permis sa ceara unui om explicatii pentru faptele sau atitudinile sale sau sa ridice acuze la adresa acestuia, cu exceptia cazurilor în care exista indicii sustinute care dovedesc implicarea omului în faptele ce i se reproseaza: >> si cei care îi scârbesc pe cei credinciosi si pe cele credincioase, fara sa o fi agonisit ei, aceia au sa poarte vina de ponegrire si pacat rasvadit << ( Coran 33, 58 ) .

Dreptul la protejare a onoarei si al bunelui renume

Onoarea si bunul renume al unei persoane nu pot fi atinse. Nu este permisa lezarea acestora: >> Sângele vostru, bunurile voastre si onoarea voastra nu pot fi atinse << ( afirmatia Profetului la plecarea în pelerinaj la Mekka). Este interzisa dezvaluirea punctelor slabe ale unei persoane si denigrarea personalitatii si fiintei sale morale: >> si nu va puneti la iscoada si nimenea sa nu cleveteasca pe altul << ( Coran 49, 12) ; >> si nu va defaimati întrelaolalta si nu va batjocoriti cu porecle << ( Coran 49, 11) .

Dreptul la participare la viata publica

Este dreptul tuturor oamenilor din Umma , sa se intereseze de ceea ce se întâmpla în viata acesteia si de lucrurile care vizeaza bunastarea comunitatii. Conform principiului consfatuirii, oamenii trebuie sa contribuie la acesta dupa masura capacitatilor si talentelor lor: >> afacerile cu sfat întrolalta << ( Coran 42, 38 ) . Toti oamenii din Umma pot ocupa pozitii si functii publice daca îndeplinesc conditiile legii. Acest drept nu le poate fi luat si nici limitat de considerente precum rasa sau clasa sociala: >> Sângele musulmanilor are aceeasi culoare; ei se tin împreuna împotriva tuturor celorlalti; chiar si cel mai simplu dintre ei se straduieste întru siguranta tuturor << ( dupa Ahmad ) .

Consfatuirea constituie fundamentul relatiilor dintre stapânitor si Umma. Este dreptul Umma sa-si aleaga stapânitorul dupa vointa ei libera si pe baza acestui principiu. Ea are dreptul sa ceara socoteala acestuia si sa-l rastoarne, daca acesta se îndeparteaza de la sarî'a: >> Am fost pus peste voi, chiar daca nu sunt cel mai bun dintre voi. Când vedeti ca fac ceea ce este drept, atunci sprijiniti-ma; când vedeti ca fac lucruri nedrepte; îndreptati-ma. Dati-mi ascultare atunci când si eu dau ascultare Domnului si trimisului sau; atunci când dau ascultare, atunci nici voi nu trebuie sa-mi mai dati mie << ( dupa Abû Bakr) .

Dreptul la libertate de gândire, de religie si de exprimare

Toti oamenii au dreptul sa gândeasca, sa creada si sa exprime ceea ce gândesc si ceea ce cred, fara ca cineva sa intervina sau sa-i opreasca, atâta vreme cât ei se vor tine în limitele prescrise de sarî'a (seriat-ul) . Nu este permisa raspândirea neadevarurilor si exprimarea publica a ideilor ce vin sa raspândeasca nerusinarea si sa slabeasca Umma: >> De ce nu vor înceta cei fatarnici si cei ce au boala în inimile lor si rasvratitorii în Medina, te vom atâta împotriva lor. Atunci, sa nu-ti fie vecini, decât numai pentru scurt timp. Blestematii! Oriunde vor fi aflati, sa fie apucati si macelariti << ( Coran 33, 60-61) .

Libertatea gândirii atunci când cautam adevarul nu este simplu drept, ea este o obligatie : >> Eu va îndemn cu privire la una, ca sa va ridicati înaintea lui Dumnezeu câte doi sau câte unul, apoi cugetati ca în tovarasul vostru nu este un duh, El este numai îndrumator, înainte de pedeapsa cea aspra << ( Coran 34, 46 ) .

Toti au dreptul si obligatia sa-si declare aversiunea fata de nedreptati si sa se opuna acestora fara sa se teama de eventualele confruntari cu autoritatile, stapânitorii despotici sau regimurile tiranice actioneaza în mod samavolnic. Aceasta este cea mai buna metoda a Razboiului Sfânt ( gihâd ) : >> Trimisul lui Dumnezeu - domnul sa-l binecuvânteze si sa-l mântuiasca! - a fost întrebat: care Razboi Sfânt este mai bun? El a spus: Cuvântul adevarat în fata unui stapânitor despotic << (hadît dupa Tirmidî si Nasâ'î) .

Nimeni nu interzice raspândirea informatiilor si faptelor adevarate, cu exceptia cazului când aceasta reprezinta o amenintare la adresa societatii sau a statului: >> De vine la ei o afacere, fie de pace sau de frica, o raspândesc ( îndata ) . Daca însa ar împartasi-o trimisul lor unuia dintre dregatorii lor, ar pricepe-o aceia care ar voi s-o scoata de la ei << ( Coran 4, 83 ) .

Respectarea credintelor necredinciosilor este o trasatura caracteristica musulmanilor. Nimanui nu îi este permis sa ia în derâdere convingerile altor oameni, cu atât mai putin sa atâte societatea împotriva acestora: >> Nu probozi ( idolii ) pe care îi cheama ei, afara de Dumnezeu, ca sa nu-L probozeasca ei pe Dumnezeu întru dusmanie si nepricepere. Astfel i-am împodobit Noi fiecarui popor faptele sale; apoi se vor întoarce la Domnul lor si le va vesti rasvadit ce au facut ei. << ( Coran 6, 108 ) .

Drepturile sotiei

Drepturile sotiei sunt:

a) sa traiasca acolo unde locuieste sotul ei: >>Lasati-le sa locuiasca unde locuiti voi<< ( Coran 65, 6 ) .

b) ca sotul sa o întretina pe timpul casatoriei si în lunile de asteptare dinaintea divortului:

>>Barbatii sa fie înaintea muierilor, pentru ca si Dumnezeu i-a pus pe aceia înaintea acestora si ei le tin averile lor<< ( Coran 4, 34 ) ; >> si daca ele sunt îngreunate, cheltuiti pentru ele pâna vor depune sarcina lor<< (Coran 65, 6) ; si ca barbatul de care s-a despartit sa preia cheltuielile pentru copiii comuni aflati în grija ei: >> si daca alapteaza pentru voi, dati-le simbria lor << (Coran 65, 6) .

c) Sotia are dreptul la aceste cheltuieli indiferent de situatia ei financiara sau de averea personala.

d) Sotia are dreptul sa îi ceara sotului încheierea amiabila a contractului matrimonial prin " hul " ( rascumpararea femeii din casnicie ) ; >> si daca va temeti ca amândoi ( sotii ) nu vor împlini poruncile lui Dumnezeu, atunci nu este pacat asupra lor daca ea se rascumpara cu ceva << ( Coran 2, 299 ) ; ea are dreptul sa ceara desfacerea casatoriei pe cale juridica, conform prevederilor seriat-ului.

e) Sotia are dreptul sa-si mosteneasca sotul. La fel, sa-si mosteneasca parintii, copii si rudele: >>Asemenea si muierilor li se cuvine a patra parte din ceea ce ati lasat în urma, daca n-aveti copii; însa daca aveti copii, li se cuvine muierilor a opta parte din ceea ce ati lasat în urma << ( Coran 4, 12 ) .

f) Sotii trebuie sa-si respecte reciproc sfera privata ( intima ) si nu trebuie sa dezvaluie secretele acesteia în cazul existentei unor defecte trupesti sau morale. Acest drept trebuie respectat si dupa desfacerea casatoriei. >>Deci nu uitati binefacerea între voi << ( Coran 2, 237 ) .

Dreptul la educatie

a) Copii au dreptul sa primeasca o educatie buna de la parintii lor; ei trebuie, în schimb, sa-si respecte si sa-si onoreze parintii: >>si Domnul tau a orânduit ca sa-i slujiti numai Lui si sa va purtati bine cu parintii vostri, daca unul sau amândoi ajung la batrânete lânga tine. De aceea nu spune catre ei 'Pfui' si nu-i certa, ci vorbeste catre ei cuvinte binevoitoare. si pleaca înaintea lor aripa umilintei si îndurarii si spune; >>Doamne, îndura-Te de amândoi. Caci ma crescura, când eram mic! << ( Coran 17, 23-24 ) .

b) Educatia este un drept al tuturor oamenilor. Barbatii si femeile sunt obligati sa încerce si si îsi desavârseasca cunostintele: >>Acumularea de cunostinte este obligatia religioasa a tuturor musulmanilor si nemusulmanilor <<Instruirea este dreptul pe care îl au cei nestiutori în fata stiutorilor.

c) Societatea trebuie sa ofere tuturor oamenilor posibilitatea de a învata: >>Pe acei oameni carora le vrea binele, Dumnezeu îi învata religia. Eu nu sunt decât un mijlocitor, Domnul Atotputernic este Cel care da<< ( dupa Abŭ Bakr si 'Umar) . Oamenii pot alege sa învete lucrurile care le corespund talentelor si capacitatii lor.

Dreptul la protectia sferei private

Doar Creatorul cunoaste cele mai intime gânduri ale oamenilor. Afacerile private ale oamenilor sunt un domeniu protejat, asupra carora nu trebuie sa se intervina: >> si nu spionati! << (Coran 49, 12 ) .

Codul de îmbracaminte în Islam

Islamul promoveaza modestia si cauta sa minimalizeze viciile si imoralitatea în societate. Una dintre caile prin care face asta este cerând ca vestimentatia sa fie modesta. Islamul pune standarde de decenta pentru amândoi barbati si femei. În cele mai multe tari vestice sunt legi definind ceea ce este decent. Aceasta de obicei totalizeaza pentru barbat sa aiba acoperite organele genitale si pentru femeie sa aiba acoperite organele genitale si sânii. Daca aceste minime cerinte nu sunt îndeplinite cel mai grav lucru care se poate întâmpla poate fi pentru o persoana sa fie taxata pentru expunere indecenta. Motivul citat pentru diferenta în cerintele îmbracamintii între barbati si femei în aceasta problema este diferenta în structurile lor anatomice.

Islamul prescrie un minim cod de îmbracaminte mai conservator pentru amândoi barbati si femei. În Islam, amândoi barbatii si femeile sunt asteptati sa se îmbrace simplu, modest, si cu demnitate. Un barbat trebuie întotdeauna sa fie acoperit în haine largi si netransparente de la buric pana la genunchi. Aceasta este cerinta minima absoluta de îmbracaminte. El nu trebuie niciodata, de exemplu, sa iasa în public purtând un costum de baie tip sort. Când paraseste casa, o femeie musulmana trebuie macar sa-si acopere parul si corpul în haine largi si netransparente, ascunzând detaliile corpului pentru public; unele, de asemeni, aleg sa-si acopere fata si mâinile. Întelesul din spatele acestui cod de îmbracaminte este de a minimaliza atractia si degradarea sexuala în societate pe cât de mult posibil pentru amândoi barbati si femei. A ne supune acestui cod de îmbracaminte este o forma de supunere lui Dumnezeu.

Islamul interzice orice sex-appeal si ispita fizica în afara casatoriei. În contrast, Islamul încurajeaza sex-appeal si atractia fizica atât pentru barbati cât si pentru femei în intimitate în rândul cuplurilor casatorite. Unii observatori vestici au presupus ca acoperirea capului unei femei e menita sa arate inferioritatea ei fata de barbati. Acesta este cum nu se poate mai neadevarat. În Islam, o femeie care se îmbraca în acest fel cere sa fie respectata, si prin modestia ei refuza înrobirea sexuala. Mesajul pe care femeia îl transmite când poarta "haina islamica" în societate este: "Respecta-ma pentru ceea ce sunt. Nu sunt un obiect sexual." Islamul învata ca, consecintele lipsei de modestie cad nu numai asupra individului dar si asupra societatii care permite femeilor si barbatilor sa se amestece liber, sa se expuna, si sa se întreaca sau sa se ispiteasca unul pe altul prin atractia sexuala. Aceste consecinte sunt semnificative si nu pot fi ignorate. A transforma femeile în obiecte sexuale pentru placerea barbatilor nu este eliberare. De fapt, ea este o forma dezumanizata de opresie respinsa de Islam. Eliberarea femeii musulmane e aceea ca ea este recunoscuta prin continutul caracterului ei mai bine decât prin etalarea atributelor sale fizice.

Din punct de vedere Islamic, femeile vestice "eliberate" - care trebuie de multe ori sa se îngrijoreze de look-ul lor, figura, si tinerete pentru multumirea celorlalti - sunt prinse într-o forma de sclavie.

Impresii

Aurelian: "Mi-a facut placere sa lucrez alaturi de colegii mei de grupa, iar timpul petrecut alaturi de ei în scopul redactarii referatului a fost cu siguranta un timp câstigat.Ca impediment pot aminti lipsa de timp, având în vedere ca am avut mult de învatat pentru drept roman. "

Teodora: "În general, nu-mi prea place sa lucrez în echipa, dar de aceasta data pot spune ca m-am înteles destul de bine cu colegii mei. Totusi, o problema a fost lipsa timpului, deoarece am avut foarte mult de învatat la celelalte materii, mai ales la drept roman si drept civil. "

Ionela: "M-am împrietenit foarte repede cu baietii si fetele din grupa, iar lucrul în echipa a fost destul de usor. O problema a fost faptul ca eu sunt din provincie, iar la majoritatea întâlnirilor echipei, care au avut loc în week-end, nu am putut participa, deoarece a trebuit sa ma duc acasa . "

Alina: "Lucrul în echipa a decurs bine, dar mi-ar fi placut sa fi avut mai mult timp, eventual sa fi predat referatul dupa vacanta."

Cristina: "Acest referat a fost o ocazie de a-mi cunoaste mai bine colegii si de a forma legaturi de prietenie cu ei. M-am înteles cu toti si pot sa spun ca mi-au devenit prieteni. Mi-ar fi placut, totusi, sa fi fost mai putini în grupa , deoarece cred ca astfel lucrul la referat ar fi mers mai repede. "

Maria: " Având în vedere ca fac parte din alta serie nu am putut participa la toate întâlnirile echipei, dar la cele la care am participat am fost foarte activa si mi-am adus contributia la redactarea referatului. "

Cristi: " Lucrul în echipa a decurs destul de bine, dar, totusi, as fi vrut sa fi avut mai mult timp. Însa pot spune ca referatul a iesit foarte bine, iar noi ne-am descurcat excelent. "

Ionut: " Pot spune ca totul a iesit foarte bine. Nu am nici o obiectie. "

Andreea: " Sunt foarte multumita de felul în care a iesit referatul , dar totusi as fi vrut sa fi avut mai mult timp, eventual si vacanta, pentru ca as fi dorit sa ma fi documentat mai mult. "

Virginia: " Sincera sa fiu, initial, nu am fost prea încântata de faptul ca va trebui sa lucrez în echipa, însa dupa ce mi-am cunoscut mai bine colegii, mi-am dat seama de faptul ca munca în echipa poate fi distractiva si constructiva, mai ales daca e formata din oameni inteligenti si doritori de a munci. Nu mi-a placut în schimb faptul ca au mai avut si altii aceeasi tema. "

Bibliografie

1. Anghelescu Nadia "Introducere în Islam", colectia "Orizonturi

spirituale", editura Enciclopedica, Bucuresti 1993, pag. 99-110.

2. Drîmba Ovidiu "Istoria culturii si civilizatiei", volumul IV, editura Saeculum, 2002.

3. Ebul A' la el-Meumudi Seyyid "Introducere în Islam", S.C. Chrater SRL, Bucuresti 1991, pag. 97, 99, 104, 105, 106.

4. Eliade Mircea "Istoria credintelor si ideilor religioase", volumele

II si IV, editura stiintifica si Enciclopedica, 1986.

5. Miquel André "Islamul si civilizatia sa" .

6. Ottorino Jannone "ABC-ul drepturilor omului".

7. Revista romana de drepturile omului, numarul 1 pe 1993.

Alte surse: www.islam.ro

Enciclopedia Encarta.

Autorii lucrarii:

Badea Ioan Andrei (grupa 102): Dreptul Islamic, Istoria Islamului, Principiile seriat-ului.

Bica Maria (grupa 102): Declaratia Universala a Drepturilor Omului în Islam, Dreptul Islamic.

Chirila Cristian (grupa 109): Drepturile Altor Oameni, Caracteristicile religiei islamice.

Constantin Cristina (grupa 111): Drepturile Altor Oameni, Legislatia islamica.

Costache Andreea-Florentina (grupa 111): Codul de îmbracaminte, Declaratia Universala a Drepturilor Omului în Islam, Drepturile Divine.

Murgoci-Luca Aurelian-Marian (grupa 111): Statutul si Drepturile Femeii în Islam, Sursele legislatiei islamice, Drepturile Individuale.

Neacsu Alina (grupa 111): Caracteristicile religiei islamice, Codul de îmbracaminte, Drepturile Altor Oameni.

Neagu Virginia-Marina (grupa 111): Statutul si Drepturile Femeii în Islam, Declaratia Universala a Drepturilor Omului în Islam, Drepturile Individuale.

Nicolaescu Teodora Georgiana (grupa 111): Istoria Islamului, Principiile seriat-ului, Drepturile Divine.

Nitu Ionela-Gabriela (grupa 111): Drepturile Divine, Drepturile Tuturor Fiintelor, Caracteristicile religiei islamice.

Document Info

Accesari: 8828
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul:
in pagina web a site-ului tau.

eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare