Definitia dreptului civil: dreptul civil este ramura care reglementeaza raporturi patrimoniale si nepatrimoniale stabilite intre personae (fizica si juridice) avand la baza libertatea si egalitatea juridical.

Istoricul dreptului civil;

In stiinta juridica, cuvantul DREPT cunoaste mai multe intelesuri.
1. in primul rand, el exprima facultatea unei personae (subiect) de a savarsi un act care sa fie ecunoscut sau sa nu fie interzis de lege. De aceea, cu acest sens, el se numeste Drept subiectiv. in acest caz, legea ocroteste actul impotriva acelora care se opun exercitarii lui prin sanctiuni externe si reale.
2. Al doilea sens exprima totalitatea regulilor juridice care asigura exercitiul drepturilor subiective. in acest inteles, Dreptul este definit ca ansamblul legislatiei si se numeste Drept obiectiv (general), structurat pe categorii si diviziuni: civil, penal, comercial etc.
3. Cel de-al treilea sens priveste stiinta Dreptului. Din vechime insa, aceasta a fost socotita si o arta, o adevarata vocatie; celebrii jurisconsulti romani Celsius si Ulpian au si numit-o sugestiv ars aequi et boni (arta echitatii si binelui). in alta ordine de idei, plecand de la faptul ca ambele au ca obiect raporturile dintre oameni, pentru a armoniza interesele individuale cu interesul general, Morala si Dreptul sunt inrudite. Cea dintai este insa abstracta si idealista, tinand de constiinta umana -

un factor launtric deci, implicand sanctiuni emotionale -, in timp ce Dreptul este practic si realist, deci pozitiv, stabilind norme juridice obligatorii impuse prin sanctiuni externe si reale. Asa cum va rezulta, invatatii din timpurile vechi si 454i83e pana in epoca moderna au vorbit si despre existenta unui drept natural. Fiecare stiinta isi are istoria sa. De aceea, studierea si cunoasterea acesteia sunt, pentru cel care o practica, o obligatie si o necesitate. Pentru argumentarea unei solutii sau apararea unei cauze, juristul simte nevoia incursiunii in istorie, de unde sa extraga explicatii logice, fundamentarea regulii, practica anterioara a sute de generatii si pe durata a mii de ani. De aceea, insusirea de cunostinte din istoria dreptului nu constituie doar o chestiune de cultura generala, cu care trebuie sa fie inzestrat orice intelectual, ci una de competenta profesionala.

Interpretarea normelor dreptului civil: Interpre­tarea legii este o operatie logico-juridica rationala, de lamurire si explicare a continutului si sensului normei, in sensul unei juste aplicari.

1. Interpretarea oficiala si interpretarea neoficiala

A. Interpretare oficiala, realizata de un organ de stat indreptatit sa faca aceasta interpretare; sunt

interpretari oficiale, dupa caz:a) Interpretarea autentica;

b) Interpretarea legala; c) Interpretarea judiciara.

2. Interpretarea literala, extensiva sau restrictiva. Dupa rezultatul la care se ajunge, interpretarea poate fi:

a Interpretarea literala (sau stricta) ; b) Interpretarea extensiva; c) Interpretarea restrictiva .

3. Metodele de interpretare : a) Interpretarea gramaticala ;b) Interpretarea logica este aceea care se

face dupa anumite reguli ratio­nale numite argumente.

Cele mai frec­vent utili­zate sunt: argumentul a pari (sau de analogie), argumentul

a fortiori, argu­men­tul per a contrario, argumentul reductio ad absurdum si argumentul ab eodem ;

c) Interpretarea sistematica ; d) Interpretarea istorica

(numita uneori evolutiva; f) Interpretarea structuralista .

Definitie si caracterele raportului juridic civil:

Notiunea de raport juridic civil. Sunt raporturi juridice acele raporturi sociale care sunt reglementate de lege (de norme juridice).

Raporturile personale (nepatrimoniale) si raporturile patrimoniale reglementate de norme de drept civil sunt raporturi juridice civile. Asa sunt, de pilda, raporturile de proprietate, cele de obligatii, cele de succesiune, rudenie etc. Caracterele juridice ale raporturilor juridice civile sunt urmatoarele:

a) Raportul juridic civil este un raport social ; b) Raportul juridic civil are un caracter volitional ; c) Raportul juridic civil se caracterizeaza esentialmente prin pozitia juridica de egalitate a partilor (subiectilor).

Drept subiectiv civil: Prin drept (civil) subiectiv intelegem posibilitatea titularului (subiect activ) de

a desfasura o anumita conduita, garantata de lege prin putinta de a pretinde subiectului pasiv o

anumita comportare corespunzatoare care poate fi impusa la nevoie prin forta de constrangere a statului.

Reciproca dreptului subiectiv este obligatia, adica legatura de drept prin care debitorul se gaseste

obligat fata de creditor sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, sub constragere statala ; obligatia este

aspectul negativ al raportului obligational.

Drepturile civile subiective prezinta urmatoarele caractere specifice:

a) Dreptul subiectiv presupune intotdeauna existenta unei obligatii corelative ;

b) Dreptul subiectiv confera titularului sau posibilitatea de a pretinde subiectului pasiv sa-si in

deplineasca obligatia corelativa ;

c) Dreptul subiectiv confera titularului sau posibilitatea de a desfasura o anumita conduita ;

d) Dreptul subiectiv ia fiinta ca atare din momentul nasterii raportului juridic.

Bunurile (definitie si clasificare): Def:bunurile sunt acele lucruri care sunt utile omului si pot fi appropriate sub forma drepturilor.

Clasificare 1. Bunuri imobile (nemiscatoare) si bunuri mobile (miscatoare). Aceasta este clasificare

a prevazuta in mod expres in Codul civil care in art. 461 statueaza ca 'toate bunurile sunt imobile sau

mobile'.

2. Bunuri scoase din circuitul civil si bunuri aflate in circuitul civil. Aceasta diviziune a bunurilor are

la baza criteriul posibilitatii incheierii de acte juridice civile cu privire la unele bunuri.

3. Bunuri determinate prin caractere individuale (res certa) si bunuri deter­minate prin caractere generice

(res genera).

4. Bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile. Bunurile se clasifica in consumptibile si

neconsumptibile dupa cum intrebuintarea lor obisnuita implica sau nu consumarea lor materiala

sau juridica (instrainarea) de la prima utilizare.

5. Bunuri fungibile si bunuri nefungibile. Aceasta clasificare are in vedere numai bunurile mobile nu si

pe cele imobile. Bunurile fungibile sunt acelea care pot fi inlocuite unele cu altele in executarea unei

obligatii (res quarum una alterius vice fungitur).

6. Bunuri divizibile si bunuri indivizibile.

Bunurile divizibile sunt acele bunuri susceptibile de impartire, fara ca prin aceasta operatie sa li se schimbe

destinatia.

Bunurile indivizibile sunt acele bunuri care nu pot fi impartite fara a li se schimba destinatia.

7. Bunuri principale si bunuri accesorii. Sunt situatii cand un bun, fara a-si pierde o existenta distincta,

ajunge intr-o dependenta fata de altul; in alte cuvinte, unul apare ca principal iar celalalt ca accesoriu

(auxiliar) celui dintai.

8. Bunuri simple si bunuri compuse. Bunurile simple sunt acele bunuri care formeaza o unitate indivizibila

si care sunt supuse in mod natural unui regim juridic omogen (de exemplu, aurul, un teren gol, o perla etc.).

9. Bunuri frugifere si bunuri nefrugifere. Bunurile frugifere, in opozitie cu bunurile nefrugifere, sunt

acele bunuri susceptibile de a produce fructe fara consumarea substantei lor.

Textul art. 483 C. civ. distinge trei categorii de fructe: naturale, industriale si civile.

10. Bunuri corporale si bunuri incorporale. Aceasta distinctie este opera doctrinei. Bunurile

corporale sunt acele bunuri care au o existenta materiala fiind percepute prin simturile omului; prin

contrast, bunurile incorporale sunt acele bunuri care nu au o exis­tenta materiala (corp, substanta),

carora le lipseste materia tangibila, cum ar fi drepturile.

11. Bunuri sesizabile si bunuri insesizabile. Bunurile sesizabile sunt acele bunuri care pot fi

urmarite in cadrul executarii silite a debitorului.

12. Bunuri din domeniul public si bunuri din domeniul privat. Aceasta clasificare se refera exclusiv

la bunurile care apartin statului si unitatilor administrativ-teritoriale.

13. Bunuri de capitalizare si bunuri de consumatie. Sunt bunuri de capita­lizare acelea care formeaza

baza cea mai consistenta a averii private. Sunt bunuri de consumatie bunurile de confort sau de uz curent

Actul juridic civil (def si clasificare):Def:Actul juridic civil este acea manifestare de vointa destinata sa produca anumite efecte juridice (sa creeze, sa modifice sau sa atinga un raport juridic civil)in limitele si conditiile dreptului obiectiv.

Clasificare

1.Acte juridice unilaterale (testamentul), bilaterale (contractul) si

multilaterale(contractul colectiv de munca).

2. Acte juridice cu titlu oneros (vanzarea-cumpararea) si acte juridice cu titlu gratuit (donatia).

3. Acte juridice comutative si acte juridice aleatorii. Numai actele juridice cu titlu oneros pot fi

subclasificate astfel.

5. Acte juridice intre vii si acte pentru cauza de moarte.

6. Acte constitutive, translative sau declarative.

7. Acte de conservare, de administrare si de dispozitie.

8. Acte consensuale, acte solemne si acte reale.

9. Acte juridice subiective si acte juridice conditie.

10. Acte juridice principale si acte juridice accesorii.

11. Acte cauzale si acte abstracte.

Viicile de consimtamant (dolul, eroarea, violenta,leziunea)

Viciile de consimtamant

A. Eroarea. Eroarea poate fi definita ca fiind falsa reprezentare a realitatii in consti­inta persoanei care

delibereaza si adopta hotararea de a incheia actul juridic. Potrivit criteriului consecintelor pe care le

produce, eroarea se clasifica in: eroare obstacol, eroare viciu de consimtamant si eroare indiferenta.

1) Eroarea obstacol Sunt considerate erori obstacol:

- eroarea asupra naturii actului juridic (error in negotio), ;

- eroare asupra identitatii obiectului actului juridic (error in corpore sau error in objecto).

2. Eroarea viciu de consimtamant sau eroarea grava (numita in doctrina franceza eroare-nulitate) este

eroarea care poarta asupra calitatilor substantiale ale obiectului actului juridic (error in substantia sau error

in materia) sau asupra identitatii ori calitatilor persoanei cocontractante (error in personam).

a) Eroarea asupra substantei obiectului actului juridic Exemplu: exista eroare asupra substantei cand o

persoana dorind sa cum­pere un tablou autentic, cumpara din eroare o copie; sau cand cumpara un obiect

fiindca il crede din aur iar in realitate obiectul este de alama; este evident ca persoana n-ar fi

cumparat copia sau obiectul de alama, daca ar fi cunoscut adevaratele calitati ale obiectelor cumparate.

b) Eroarea asupra persoanei . Exemplu: cand o persoana dorind sa comande un tablou unui pictor

con­sacrat, se adreseaza din eroare altuia, eroarea constituie un viciu de vointa, deoarece acea

persoana n-ar fi comandat tabloul daca cunostea identitatea aceluia caruia i s-a adresat. Tot astfel,

disimularea confesiunii religioase cu ocazia incheierii casatoriei poate fi analizata ca o cauza care

antreneaza o eroare asupra calitatilor esentiale ale persoanei.

3. Eroarea indiferenta (inexpresiva sau usoara) este eroarea care nu are nici o influenta asupra juridic

deoarece poarta asupra unor validitatii actului imprejurari mai putin importante ale actului juridic.

Sanctiunea erorii : eroarea obsta­col (indiferent ca este error in negotiam sau error in corpore)

antreneaza nulita­tea absoluta. Pentru eroarea viciu de consimtamant sanctiunea este nulitatea relativa iar eroarea indiferenta - asa cum am aratat - nu desfiinteaza actul juridic incheiat.

Dupa criteriul naturii realitatii asupra careia poarta eroarea, se disting:

a) Eroarea de fapt (error facti) care consta in falsa reprezentare a unei situatii de fapt cu privire la

incheierea actului juridic.

b) Eroarea de drept (error iuris) care consta in falsa reprezentare a existentei ori

continutului unei norme de drept.

B. Dolul (viclenia). Prin dol se intelege inducerea in eroare a unei persoane prin

mijloace viclene in scopul incheierii unui act juridic.

Structura dolului se compune din doua elemente:

a) un element intentional (subiectiv) ; b) un element material (obiectiv).

Pentru a constitui viciu de consimtamant, dolul trebuie sa indeplineasca doua conditii cumulative:

a) sa fie determinant pentru manifestarea de vointa; b) sa provina de la cealalta parte sau mai exact spus,

de la una din partile contractante.

C. Violenta. Consimtamantul la incheierea unui act juridic este viciat prin violenta atunci cand persoana

in cauza este amenintata cu un rau in asa fel incat i se insufla o temere de natura a o face sa incheie un

act juridic pe care altfel nu l-ar fi incheiat.

Si violenta are o structura complexa incluzand doua elemente distincte:- un element exterior constand

intr-o amenintare cu un rau ; - un element psihologic constand din starea de teama insuflata persoanei.

Doctrina si practica disting intre:

1. Violenta fizica (vis), atunci cand amenintarea cu un rau priveste integritatea fizica ori bunurile persoanei.

2. Violenta morala (metus) atunci cand amenintarea se refera la onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei.

D. Leziunea. Leziunea a fost definita ca reprezentand paguba materiala pe care o sufera una din partile

unui contract oneros si comutativ din cauza disproportiei vadite de valoare dintre cele doua prestatii

reciproce (privite ca echivalente valoric). Mai simplu spus, ea reprezinta un dezechilibru economic al

contractului.

Din punct de vedere practic, leziunea are o aplicabilitate foarte restransa pentru ca, potrivit art. 1165 C.

civ., 'Majorul nu poate, pentru leziune, sa exercite actiunea in resciziune'.

Nulitatea actului juridic civil:

Definire. Nulitatea este sanctiunea de drept civil care desfiinteaza actul juridic atunci cand a

fost incheiat cu nesocotirea conditiilor sale de validitate (de fond sau de forma) impuse de lege.

Nulitatea este principala si cea mai vasta specie a ineficacitatii actului juridic civil.

Prescriptia extinctive (def si principii)

Notiune si definire. Putem defini prescriptia extinctiva ca fiind mijlocul de stingere a dreptului la

actiune in sens material ca urmare a neexercitarii lui in termenul prevazut de lege. Este reglementata

de Decretul nr. 167/1958. Efectul prescriptiei extinctive este prevazut consta in stingerea dreptului la

actiune pe care il are orice titular de drepturi subiective civile. Ceea ce se stinge prin prescriptia

extinctiva este doar dreptul la actiune in sens material, adica dreptul reclamantului de a obtine admiterea

actiunii si recunoasterea dreptului pretins prin ea, precum si obligarea paratului la executarea obligatiei

corelative pe cale silita.

Principiile prescriptiei extinctive. Potrivit Decretului nr. 167/1958 efectele prescriptiei extinctive

sunt supuse urmatoarelor doua reguli:

a) stingerea dreptului la actiune privind un drept principal stinge si dreptul la actiune privind drepturile

accesorii (art. 1 alin. 2); asadar se aplica regula accesorium sequitur principale;

b) daca un debitor este obligat la prestatii succesive, dreptul cu privire la fiecare dintre aceste prestatii se

stinge printr-o prescriptie deosebita (art. 12). Exemplu: dobanzi, chirii, arenzi, rente viagere etc).

Persoana fizica si personalitatea juridica

Definire. Numai oamenilor le este recunoscuta calitatea de subiect de drept, calitatea de persoane.

Deci, persoanele sau fiintele umane sunt subiecte de drept. Subiectul de drept este persoana care participa

Individual sau colectiv la raporturile juridice civile; ea este titulara de drepturi si obligatii civile.

Clasificarea persoanelor fizice: a) minorii in varsta de pana la 14 ani; b)minorii intre 14 si 18 ani;

c) majorii care au implinita varsta de 18 ani. Exista si alte clasificari ale persoanei fizice in functie

de cetatenie, domiciliu. Persoana juridica este acea entitate caracterizata prin organizare si patrimoniu

proprii, recunoscute in scopul exercitarii drepturilor subiective civile si asumarii obligatiilor corelative

conferite de lege.

Profilul corpului uman:

Dreptul personalitatii:

Drepturile personalitatii. Sub aceasta denumire sunt calificate acele drepturi inerente calitatii de persoana

umana care apartin oricarui om. Aceste drepturi sunt inzestrate cu o actiune in justitie. In aceasta

categorie vom include dreptul la propria imagine, dreptul la onoare, dreptul la demnitate, dreptul la

respectul vietii private, dreptul la propria voce. Aceasta enumerare nu este definitiva.

Capacitatea de folosinta a persoanelor fizice def,caractere juridice)

Definitie. Capacitatea de folosinta este acea parte a capacitatii civile care consta in aptitudinea

omului de a avea drepturi si obligatii civile. Inceputul capacitatii de folosinta. Regula este ca fiecare om

dobandeste capacitatea de folosinta prin nastere cu conditia ca copilul sa se nasca viu.

Capacitatea anticipata de folosinta este dobandita de copilul conceput cu conditia sa se nasca viu.

Acesta poate dobandi numai drepturi.

Caracterele juridice ale capacitatii de folosinta: legalitate, generalitate,

inalienabilitate, intangibilitate, egalitate, universalitate.

Timpul legal de conceptie

Sfarsitul capacitate de folosinta moartea)

Momentul mortii. Multa vreme s-a considerat ca momentul mortii este acela cand se opreste inima

si respiratia. Actualmente momentul mortii este considerat acela cand survine moartea cerebrala.

Moartea unei persoane poate fi constatata in mod fizic sau prin hotarare judecatoreasca.

Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice def si caractere)

Definitie. Capacitatea de exercitiu este acea parte a capacitatii civile care consta in aptitudinea acestuia de

a dobandi si exercita drepturile civile si de a-si asuma si executa obligatii civile prin incheierea de acte

juridice. Caracterele juridice: legalitate, generalitate, inalienabilitate, intangibilitate, egalitate.

Persoana juridical- infiintarea persoanei juridice

Prin infiintare a persoanei juridice se desemneaza procesul de constituire a entitatii cu respectarea

cerintelor legale, pentru a deveni subiect de drept.

Modurile de infiintare a persoanelor juridice sunt urmatoarele: actul de dispozitie al organului de stat

competent, actul de infiintare recunoscut, actul de infiintare autorizat si alte moduri reglementate de

lege. In sfera actelor de dispozitie se inscriu legile adoptate de Parlament, hotararile Guvernului, hotaririle

organelor administratiei publice locale. Infiintarea prin act de infiintare recunoscut se aplica anumitor

organizatii cooperatiste. Infiintarea prin act autorizat se aplica persoanelor juridice fara scop lucrativ ca

si celor cu scop lucrativ. Asociatiile si fundatiile (O.G. nr. 26/2000 modificata) dobandesc personalitate

juridica din momentul inscrierii in Registrul asociatiilor si fundatiilor. Societatile comerciale cu capital

privat sunt supuse dispozitiilor Legii nr. 31/1990.