Distrugerea

Distrugerea

1. Continutul legal

Articolul 217 C. pen. pedepseste distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuintare a unui bun apartinând altuia, sau împiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum si înlaturarea masurilor luate. Fapta prezinta un pericol mai mare în cazul în care bunul are o deosebita valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o alta asemenea valoare, ori când consta în distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuintare a unei conducte petroliere sau de gaz, a unui cablu de înalta tensiune, echipamentelor si instalatiilor de comunicatii sau pentru difuzarea programelor de radio si televiziune, sistemelor de alimentare cu apa. Fapta este si mai grava când consta în distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuintare a unui bun savârsit prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc daca rezulta pericolul public. În cazul când distrugerea se înfatiseaza sub o forma grava sau foarte grava nu intereseaza daca bunul supus distrugerii apartine chiar faptuitorului.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic specific este reprezentat de acele relatii sociale a caror nastere, normala de 242r171c sfasurare si dezvoltare depind de asigurarea integritatii materiale a bunurilor si potentialul de utilizare ale acestora.

Ar fi de neconceput exercitarea dreptului de proprietate sau a oricarui drept real daca legea penala nu ar apara existenta si capacitatea de utilizare a bunurilor ce formeaza obiectul acestor drepturi.

b) Obiectul material. Infractiunea are ca obiect material orice bun, acesta putând apartine patrimoniului privat sau public.

Bunul, în cazul variantei simple a infractiunii [art. 217 alin. (1) C. pen.], trebuie sa apartina altuia. Bunul poate fi mobil (obiecte, lucruri casnice, unelte) sau imobil (cla­dire, magazine, garaj), trebuie sa prezinte valoare economica si sa fie susceptibil de a suferi o vatamare în substanta sa sau în ceea ce priveste potentialul sau de utili­zare. Nu are relevanta daca bunul este în stare perfecta sau prezinta un anumit grad de uzura, conditia este ca el sa fie utilizabil. Bunurile abandonate sau cele care nu mai pot fi utilizate conform destinatiei lor initiale nu pot constitui obiect material al infractiunii de distrugere. Daca bunul prezinta o importanta deosebita (arhivistica, istorica, stiintifica etc.), fapta de distrugere va fi mai grav pedepsita.

Distrugerea poate avea ca obiect material si un înscris, daca în acesta sunt consemnate raporturi patrimoniale.

Daca înscrisul este unul oficial si se afla în pastrarea unui organ sau a unei institutii de stat, sau a unei unitati din cele la care se refera art. 145, fapta de distru-gere va fi încadrata în art. 242 - sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, iar daca înscrisul este emis de un organ de urmarire penala, de instanta de judecata sau de un alt organ judiciar, distrugerea acestuia va fi încadrata în dispozitiile art. 272 - ruperea sau distrugerea de înscrisuri.

Daca obiectul material al distrugerii îl constituie conducte petroliere sau de gaze, cablu de înalta tensiune, echipamentele si instalatiile de telecomunicatii sau pentru difuzarea programelor de radio si televiziune, sisteme de alimentare cu apa si conducte magistrale de alimentare cu apa, fapta va fi si mai grav sanctionata.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ al acestei infractiuni, în varianta simpla, poate fi orice persoana, mai putin proprietarul bunului distrus; la formele agravate, subiect activ poate fi orice persoana, chiar si proprietarul bunului distrus. Participatia penala este posibila în oricare din formele acesteia (coautorat, instigare si com­plicitate).

b) Subiectul pasiv este persoana fizica sau juridica al carei bun a fost distrus, precum si cea care avea un drept asupra acelui bun, de pilda, creditor gajist, locatar etc.

De asemenea, se poate întâlni o pluralitate de subiecti pasivi, si anume, în cazul în care distrugerea poarta asupra unor bunuri apartinând mai multor persoane aflate în indiviziune.

Când faptuitorul este chiar proprietarul bunului, vor fi subiecti pasivi persoanele care aveau un drept asupra bunului distrus sau ale caror bunuri au fost distruse o data cu distrugerea lucrului ce apartine subiectului activ.

Dar, în situatia în care bunul distrus apartine faptuitorului, iar în raport cu mijloacele folosite nu au fost cauzate pagube altor persoane, putem afirma ca nu exista subiect pasiv.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective consta într-o actiune alternativa de degradare, aducere în stare de neîntrebuintare, de împiedicare a masurilor de conservare ori de salvare a unui bun sau de înlaturare a masurilor de conservare ori salvare a bunului dupa ce au fost luate.

Distrugerea este o activitate care are drept urmare lezarea substantei bunului, în asa fel încât, acesta înceteaza sa existe, de exemplu, darâmarea unei constructii, uciderea unui animal, ruperea unui înscris al unei persoane în care sunt consemnate raporturi patrimoniale[1], chiar daca ulterior înscrisul poate fi reconstituit.

Degradarea presupune atingerea adusa bunului de asa maniera încât acesta îsi pierde unele dintre calitatile sale, ceea ce face sa se reduca potentialul sau de utili­zare; nu intereseaza daca bunul ar putea fi reparat sau daca ar putea avea vreo întrebuintare chiar fiind degradat.

Actiunea de distrugere sau degradare a unui bun poate intra în alcatuirea con­tinutului altor infractiuni ca element constitutiv (de exemplu, actul de diversiune, distrugerea instalatiilor de cale ferata etc.) sau ca circumstanta agravanta [de exem­plu, furtul calificat prevazut de art. 209 lit. i) C. pen.].

Daca actiunea de furt este dusa pâna la capat, infractiunea de distrugere este încorporata în cea de furt, aceasta din urma capatând caracter complex.

De exemplu, daca faptuitorul, dupa ce a patruns prin efractia încuietorii sau a geamurilor într-un apartament, renunta sa mai comita furtul, raspunderea penala va fi angajata doar pentru fapta savârsita pâna în acel moment, si anume, distrugerea, pentru tentativa de furt operând efectele desistarii ca o cauza de nepedepsire a tentativei.

Aducerea în stare de neîntrebuintare consta într-o atingere adusa bunului, în asa fel încât, fara a fi distrus sau degradat, bunul este pus în situatia de a nu mai putea fi utilizat (de exemplu, sustragerea unei piese de la o masina care nu poate fi utilizata decât cu mare greutate).

Împiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a unui bun constituie un mod indirect de distrugere a acestuia, întrucât faptuitorul nu actioneaza nemijlocit asupra bunului pentru a-l nimici, dar prin activitatea sa, împiedica luarea masurilor menite sa apere bunul de pericolul distrugerii care îl ameninta.

Împiedicarea luarii masurilor de conservare sau de salvare a unui bun presupune o activitate de împiedicare a altei persoane, care întreprinde asemenea masuri.

Prin înlaturarea masurilor luate, de conservare sau de salvare a unui bun, se întelege situatia în care, în urma întreprinderii unor masuri de aparare a bunului de pericolul distrugerii care îl ameninta, faptuitorul înlatura aceste masuri. Actiunile pre­vazute de art. 217 alin. (1) C. pen., pot fi savârsite în orice mod sau mijloace, mai putin cele prevazute în art. 217 alin. (4) C. pen., care reprezinta circumstante inde­pendente de agravare.

De data aceasta, faptuitorul fie ca nu este de fata când au fost luate astfel de masuri, fie asteapta ca cel care le-a luat sa plece, dupa care le înlatura, urmarind distrugerea bunurilor.

În varianta descrisa în art. 217 alin. (2) C. pen., elementul material este comun cu cel al formei simple, iar în variantele prevazute de alin. (3), al aceluiasi text de lege, elementul material este mai restrâns ca modalitati, în sensul ca acesta se realizeaza prin actiunile de distrugere limitativ aratate în dispozitiile incriminatoare.

În forma agravata prevazuta în art. 217 alin. (4), elementul material consta în oricare dintre actiunile ce pot fi întâlnite la primele doua variante, cu deosebirea ca distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuintare se realizeaza prin mijloace deosebit de primejdioase: incendiere, explozie ori alt asemenea mijloc.

"Incendierea" înseamna a da, a pune foc unui bun.

"Explozia" presupune declansarea energiei distructive a unei materii explozive asupra unui bun sau a mai multor bunuri.

"Alte asemenea mijloace" pot fi considerate orice operatii materiale de natura sa declanseze o puternica energie distructiva, de pilda, deschiderea unui stavilar care a provocat inundatii, aruncarea într-o livada a unor gândaci distrugatori si de rapida raspândire etc.

Folosirea acestor mijloace atrage agravarea numai daca prin folosirea lor a rezultat un pericol public, adica un numar nedeterminat de bunuri au fost expuse dis­trugerii, punând în pericol, totodata, viata sau integritatea corporala ori sanatatea persoanelor.

În acest caz, pentru întregirea laturii obiective se impune în plus sa rezulte un pericol public.

Art. 217 alin. (4) conditioneaza existenta infractiunii de crearea posibilitatii de a fi primejduita viata, sanatatea, integritatea corporala a mai multor persoane sau de a fi distruse mai multe bunuri.

Prin pericol public se întelege pericolul care ameninta o colectivitate de persoane sau bunuri[2].

Pentru existenta infractiunii este suficienta o singura actiune din cele alternative enumerate de lege. Daca se comit mai multe actiuni asupra aceluiasi bun, dar succesiv ori simultan, asupra mai multor bunuri, exista o singura infractiune.

b) Cerinte esentiale. Pentru realizarea laturii obiective a formei tip, bunul trebuie sa apartina altuia. Aceasta cerinta nu mai este necesara pentru existenta laturii obiective în cazul formelor agravate.

c) Urmarea imediata. Indiferent de forma (simpla, agravata) sub care s-a concre­tizat fapta, urmarea imediata consta în schimbarea negativa, în rau, a existentei bunului sau a capacitatii de utilizare pe care o avea bunul înaintea savârsirii actiunii si prin aceasta în producerea unei pagube pentru persoana careia îi apartinea bunul.

d) Legatura de cauzalitate. Între oricare dintre actiunile ce pot forma elementul material si urmarea imediata, trebuie sa existe o legatura de cauzalitate. De regula, ac­tiu­nile specifice infractiunii de distrugere produc aproape inevitabil urmarea ime­diata.

B. Latura subiectiva. Infractiunea se savârseste numai cu intentie, directa sau indirecta; daca fapta este comisa din culpa, va constitui o alta infractiune, si anume dis­trugerea din culpa prevazuta în art. 219 C. pen. Mobilul si scopul nu au relevanta în ceea ce priveste realizarea laturii subiective.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. a) Infractiunea de distrugere este susceptibila de toate formele imper­fecte ale infractiunii, însa actele de pregatire nu sunt pedepsite de lege. Tentativa la infractiunea de distrugere este pedepsita, conform art. 222 C. pen.

b) Consumarea. Infractiunea de distrugere se consuma în momentul în care executarea actiunii de distrugere a ajuns pâna la sfârsit si s-a produs urmarea imediata, adica distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuintare.

c) Epuizarea. Infractiunea de distrugere se poate savârsi în forma continuata (ipoteza în care epuizarea are loc o data cu comiterea ultimului act din componenta activitatii infractionale).

B. Modalitati. Infractiunea de distrugere prezinta mai multe modalitati normative, si anu­me, degradarea, distrugerea, aducerea în stare de neîntrebuintare a unui bun, îm­piedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare si înlaturarea masurilor luate.

În variantele agravate, modalitatile normative sunt numai distrugerea, degra­darea si aducerea în stare de neîntrebuintare.

Agravanta din art. 217 alin. (2) C. pen. se prezinta sub toate modalitatile nor­mative prevazute în art. 217 alin. (1), dar se are în vedere un anumit obiect material. Tot astfel, modalitatile normative prevazute în art. 217 alin. (3) si (4) au în vedere fie obiectul material specific, fie mijloacele folosite în actiunea de distrugere.

În varianta agravata descrisa în art. 217 alin. (5) C. pen., exista toate modalitatile normative enuntate mai sus, raportate însa la un bun material apartinând faptuito­rului.

Fiecareia din aceste modalitati normative poate sa-i corespunda o varietate de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Infractiunea de distrugere [art. 217 alin. (1) C. pen.] este sanctionata cu închisoarea de la o luna la 3 ani sau cu amenda. În varianta agravata prevazuta în art. 217 alin. (2) si (3), sanctiunea este închisoarea de la 1 la 10 ani, iar în varianta agravata prevazuta în art. 217 alin. (4) sanctiunea este închisoarea de la 3 la 15 ani.

În ceea ce priveste punerea în miscare a actiunii penale, ca urmare a deciziilor de neconstitutionalitate nr. 1777/15.12.1998, referitoare la exceptia de neconstitutionali­ta­te a dispozitiilor art. 213 alin. (2) C. pen.[3] si a deciziei nr. 5/4.02.1999 privind excep-tia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 214 alin. (3) C. pen. , aceasta se face din oficiu doar în situatia în care bunul apartine domeniul public al statului. Daca bunul apartine unei persoane fizice, unei persoane juridice private sau face parte din domeniul privat al proprietatii statului actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate. Conform art. 41 alin. (2) din Constitutie, proprietatea privata si domeniul privat al pro­prietatii statului au acelasi regim juridic si se bucura de protectie egala.

Conform art. 90 C. pen., pentru infractiunea de distrugere, forma simpla, indiferent ca aceasta este comisa contra patrimoniului privat ori public se poate dispune înlocuirea raspunderii penale, daca sunt îndeplinite conditiile descrise de acest text de lege. Textul art. 90, în acest caz, nu face referire la valoarea pagubelor produse.