Divortul

Divortul reprezinta desfacerea casatoriei pronuntata printr-o hotarare judecatoreasca, pe baza motivelor temeinice sau a acordului sotilor in vederea desfacerii uniunii dintre ei.

Atentia deosebita pe care legiuitorul a acordat-o acestei institutii se explica prin efectele sociale serioase pe care le produce. De aceea, divortul este reglementat de norme imperative, desfacerea casatoriei putandu-se realiza numai in conditiile imperative ale legii.

Problema divortului este deosebit de controversata. Impotriva acestuia exista argumente de ordin religios si moral, deoarece trebuie admis ca produce efecte negative, mai ales asupra copiilor rezultati din casatorie. Totusi, despartirea  sotilor reprezinta o realitate sociala si divortul poate produce si consecinte pozitive, reprezentand o solutie atunci cand viata in comun nu mai poate continua. Fata de diversitatea conceptiilor cu privire la divort, tendinta legislatiilor moderne este de a adopta tipuri diferite de desfacere a casatoriei, care sa raspunda diferitelor conceptii cu privire la acesta.

Sectiunea 1

Tipuri de divort in dreptul romanesc actual

In prezent, Codul familiei reglementeaza trei tipuri de divort:

divortul pronuntat in baza culpei unuia dintre soti;

divortul prin acordul sotilor (divortul prin consimtamant mutual);

divortul in cazul in care starea sanatatii unuia dintre soti face imposibila continuarea casatoriei.

Potrivit Codului civil din 2009 divortul poate avea loc:

a) prin acordul sotilor, la cererea ambilor soti sau a unuia dintre soti acceptata de celalalt sot; Divorțul prin acordul soților se poate pronunța pe cale judiciara și pe cale administrativa sau prin procedura notariala (dar numai in cazul in care soții nu au copii minori)

b) atunci cand, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila;

c) la cererea unuia dintre soti, dupa o separare in fapt care a durat cel putin 2 ani;

d) la cererea aceluia dintre soti a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei.

Reglementarea divorțului potrivit Codului familiei

1. Divortul intemeiat pe culpa

Conditiile desfacerii casatoriei din vina unuia dintre soti:

a)      neindeplinirea culpabila a obligatiilor rezultand din casatorie de catre sotul parat. Deoarece notiunea de culpa este foarte larga, ea trebuie intotdeauna raportata la obligatiile rezultand din casatorie (efectele casatoriei). In acest caz, divortul reprezinta o sanctiune a neindeplinirii indatoririlor casatoriei. Culpa unuia dintre soti in indeplinirea sarcinilor profesionale nu constituie motiv de divort. In acest sens, art. 38 alin. 1 din Codul familiei arata ca motivele de divort trebuie sa aiba ca efect vatamarea raporturilor dintre soti.

Daca sotul reclamant nu dovedeste culpa sotului parat, iar acesta nu cere, la randul sau, pe calea unei cereri reconventionale, desfacerea casatoriei, instanta va respinge cererea de divort.

b)      gravitatea culpei. Legea romana arata ca raporturile dintre soti trebuie sa fie grav vatamate si continuarea casatoriei sa nu mai fie posibila. Aceasta deoarece divortul este o sanctiune serioasa care nu poate interveni in cazul unor greseli minore, viata in comun presupunand trecerea peste dificultatile cotidiene. De obicei, in practica nu se face referire expresa la aceasta caracteristica a culpei, indeplinirea ei rezultand din constatarea faptelor care sunt apreciate ca fiind motive de divort.

2. Divortul prin consimtamantul sotilor

Aceasta modalitate de desfacere a casatoriei a fost reintrodusa in dreptul romanesc prin modificarea Codului familiei din 1993. Potrivit art. 38 alin. 2 din C.fam., divortul poate fi pronuntat pe baza acordului ambilor soti, daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

a) pana la data cererii de divort a trecut cel putin un an de la incheierea casatoriei;

b) nu exista copii minori rezultati din casatorie.

In cazul acestui tip de divort, rolul judecatorului nu mai este acela de a se pronunta cu privire la culpa unuia dintre soti, ci, numai acela de a constata acordul sotilor in ceea ce priveste desfacerea casatoriei. Legea romana nu pune nici o conditie expresa cu privire la capacitatea sotilor de a cere desfacerea casatoriei prin consimtamant mutual, dar trebuie respectate cerintele generale in materia actelor civile. Incapabilul, chiar daca nu a fost pus sub interdictie nu-si poate da acordul la desfacerea casatoriei.

Consimtamantul sotilor trebuie sa fie liber, deci neafectat de vicii de consimtamant.

Legea nu pune nici o conditie cu privire la cauza divortului prin acordul sotilor. Motivele divortului nu trebuie aduse la cunostinta instantei.

De asemenea, legea romana nu pune nici o conditie cu privire la organizarea contractuala a raporturilor patrimoniale dintre soti dupa divortul prin consimtamant mutual. Acest tip de divort produce aceleasi efecte ca si divortul intemeiat pe culpa.

3. Desfacerea casatoriei in cazul in care starea sanatatii unuia dintre soti nu mai permite continuarea acesteia.

Potrivit art. 38 alin. 3 din Codul familiei, oricare dintre soti poate cere divortul atunci cand starea sanatatii sale face imposibila continuarea casatoriei. Acest tip de divort a fost introdus in legislatia romaneasca in 1993, ca o reactie la solutiile din trecut, potrivit carora, in cazul bolii unuia dintre soti, casatoria era desfacuta din vina acestuia. Cum starea sanatatii nu reprezinta o culpa care sa constituie motiv de divort, Codul familiei permite in prezent desfacerea casatoriei fara ca instanta judecatoreasca sa mai pronunte divortul din vina unuia dintre soti, atunci cand sunt indeplinite conditiile cerute de art. 38 alin. 3.

In situatia prevazuta de art. 38 alin. 3 din Codul familiei rolul judecatorului este numai acela de a constata afectiunea de care sufera unul dintre soti si faptul ca aceasta este de asemenea natura, incat aduce atingere relatiilor de casatorie. Instanta este obligata sa se pronunte cu privire la incredintarea copiilor minori si la contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere si educare a copiilor rezultati din casatorie.

Sectiunea 2

Efectele divortului

Spre deosebire de desfiintarea casatoriei, divortul produce efecte numai pentru viitor.

A.      Efectele divortului cu privire la relatiile personale dintre soti

In ceea ce priveste efectele personale ale casatoriei, acestea nu se mai produc pentru viitor. Unele precizari trebuie facute in ceea ce priveste numele sotilor.

Numele sotilor Ca regula, daca unul dintre soti a purtat in timpul casatoriei numele celuilat sot, el va reveni la numele avut anterior casatoriei. De la aceasta regula exista doua exceptii:

a) invoiala sotilor. Potrivit art. 40 alin. 1 C.fam., la desfacerea casatoriei prin divort, sotii se pot invoi astfel sotul care, potrivit art. 27, a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot sa poarte acest nume si dupa desfacerea casatoriei. In acest caz, rolul instantei este numai acela de a lua act de invoiala sotilor, fara a mai analiza motivele care au stat la baza acestui acord.

b) incuviintarea data de instanta, pentru motive temeinice, ca sotul care a purtat in timpul casatoriei numele celuilalt sot sa il pastreze si dupa desfacerea acesteia.

Lipsa efectelor divortului cu privire la capacitatea de exercitiu si cetatenia sotilor.

In cazul in care are loc mai inainte de implinirea varstei de 18 ani, de catre unul dintre soti, nu se pierde capacitatea deplina de exercitiu dobandita prin incheierea casatoriei de catre acel sot. Divortul nu are nici o influenta asupra cetateniei.[1]

B. Efectele patrimoniale ale divortului

Dupa divort, inceteaza si efectele patrimoniale ale casatoriei. Datorita regimului lor special, Codul familiei reglementeaza expres doua categorii de efecte ale divortului cu privire la relatiile patrimoniale dintre soti:

– efectele divortului cu privire la comunitatea de bunuri

– efectele divortului cu privire la obligatia de intretinere

1. Efectele divortului cu privire la comunitatea de bunuri

Potrivit art. 36 alin. 1 din Codul familiei, la desfacerea casatoriei, bunurile comune se impart intre soti, potrivit invoielii acestora. Daca sotii nu se invoiesc asupra impartirii bunurilor comune, va hotari instanta judecatoreasca.

a) Impartirea bunurilor comune prin invoiala sotilor

Data la care poate interveni invoiala sotilor. Desi formula „la desfacerea casatoriei“ folosita de textul legal a generat interpretari diferite in doctrina, practica judecatoreasca este in sensul ca invoiala sotilor poate interveni oricand dupa introducerea actiunii de divort, dar isi va produce efectele numai dupa desfacerea casatoriei.

b) Impartirea bunurilor comune prin hotarare judecatoreasca

Daca sotii nu se inteleg cu privire la impartirea bunurilor comune, atunci, la cererea oricaruia dintre soti, va decide, in aceasta privinta, instanta de judecata. Cererea pentru impartirea bunurilor comune se poate introduce fie dupa desfacerea casatoriei prin divort, pe calea unei actiuni principale, fie o data cu actiunea de divort, sau in orice moment dupa aceea (cerere incidentala sau accesorie), potrivit art. 17 C. proc. civ..[2]

Criteriul stabilirii prin hotarare judecatoreasca a cotei fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune.

Cotele de contributie a sotilor la dobandirea bunurilor se stabilesc pe totalitatea acestora avandu-se in vedere intinderea contributiei fiecaruia la achizitionarea lor, iar nu pe bunuri separate sau categorii de bunuri – mobile sau imobile.[3] Masa bunurilor comune reprezinta o universalitate juridica. In caz de lichidare, ca urmare a desfacerii casatoriei sau din alte cauze legale, determinarea drepturilor si obligatiilor fiecarui subiect isi gaseste expresia intr-o singura cota, raportata la ansamblul bunurilor, nu la fiecare sau la o parte din acestea, consecinte ce decurg in mod necesar din unicitatea patrimoniului.

Munca depusa in gospodarie, precum si aceea de crestere si de ingrijire a copiilor constituie o componenta a contributiei unuia sau a ambilor soti la dobandirea bunurilor si trebuie apreciata in ansamblul probelor ce urmeaza sa se administreze pentru stabilirea aportului fiecaruia.[5]

Pentru stabilirea contributiei fiecarui sot la dobandirea bunurilor sunt admisibile toate mijloacele de proba, inclusiv proba cu martori si prezumtii. Numai in masura in care nu exista dovezi din care sa rezulte ca aportul unuia din soti la dobandirea bunurilor comune a fost mai mare decat a celuilalt, instanta poate decide ca ele urmeaza a se imparti in mod egal.[6]

Masa bunurilor comune supuse impartelii. Sume excluse. Aportul sotilor la dobandirea bunurilor comune se stabileste in raport cu veniturile din munca si cu munca depusa in gospodarie si pentru cresterea copiilor. Desi veniturile din munca ale sotilor sunt bunuri comune, ele servesc, totodata, pentru determinarea cotei-parti ce revine fiecaruia din totalitatea bunurilor comune. Daca un sot contribuie numai cu o parte din veniturile sale din munca la dobandirea bunurilor comune, cota lui din aceste bunuri se determina potrivit acestei contributii, fara a se considera ca cealalta parte a veniturilor din munca cheltuite in scopuri personale se include in masa bunurilor comune. A admite altfel, ar insemna ca aportul fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune sa se determine in raport cu totalul veniturilor realizate, iar nu in raport cu contributia lui efectiva, reala. Includerea sumelor platite pentru o datorie personala in masa bunurilor comune inseamna impartirea unor bunuri care nu exista la data partajului.

Principalele modificari introduse de noul Cod civil in aceasta materie constau in:

Distinct de dreptul la prestatia compensatorie, sotul nevinovat, care sufera un prejudiciu prin desfacerea casatoriei, poate cere sotului vinovat sa il despagubeasca. Instanta de tutela solutioneaza cererea prin hotararea de divort.

In cazul in care divortul se pronunta din culpa exclusiva a sotului parat, sotul reclamant poate beneficia de o prestatie care sa compenseze, atat cat este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divortul l-ar determina in conditiile de viata ale celui care o solicita.

Prestatia compensatorie se poate acorda numai in cazul in care casatoria a durat cel putin 20 de ani. Sotul care solicita prestatia compensatorie nu poate cere de la fostul sau sot si pensie de intretinere.

C. Efectele divortului cu privire la relatiile dintre parinti si copiii lor minori

Potrivit art. 42 din Codul familiei, instanta judecatoreasca va hotari, o data cu pronuntarea divortului, caruia dintre parinti vor fi incredintati copiii minori. In acest scop, instanta va asculta parintii si autoritatea tutelara si, tinand seama de interesele copiilor, pe care de asemenea ii va asculta, daca au implinit varsta de zece ani, va hotari pentru fiecare dintre copii, daca va fi incredintat tatalui sau mamei.

Pentru motive temeinice, copiii pot fi incredintati unor rude ori unor alte persoane, cu consimtamantul acestora, sau unor institutii de ocrotire.

Totodata, instanta judecatoreasca va stabili contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.

Invoiala parintilor privitoare la incredintarea copiilor si la contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a acestora va produce efecte numai daca a fost incuviintata de instanta judecatoreasca.

Parintele divortat, caruia i s-a incredintat copilul, exercita cu privire la acesta drepturile parintesti.

Cand copilul a fost incredintat unei alte persoane sau unei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va stabili care dintre parinti va exercita dreptul de a-i administra bunurile si de a-l reprezenta sau de a-i incuviinta actele. Persoana sau institutia de ocrotire sociala careia i s-a incredintat copilul va avea fata de acesta numai drepturile si indatoririle ce revin parintilor privitor la persoana copilului. Dispozitiile art. 108 se aplica prin asemanare.

Parintele divortat, caruia nu i s-a incredintat copilul, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala.

In cazul schimbarii imprejurarilor, la cererea oricaruia dintre parinti sau a copilului, daca acesta a implinit varsta de paisprezece ani, a autoritatii tutelare sau a vreunei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va putea modifica masurile privitoare la drepturile si obligatiile personale sau patrimoniale intre parintii divortati si copii.

Principala modificare introdusa de noul Cod civil in materia efectelor divorțului asupra relațiilor dintre parinți și copiii consta in faptul ca regula in acest caz devine exercitarea autoritații parintești dupa divorț de catre ambii parinți. Numai daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti. In acest caz, celalalt parinte pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia sau la casatoria acestuia.

Exercitii

La 24 aprilie 1978, B.E. a chemat in judecata pe sotia sa B.M, pentru a se dispune desfacerea casatoriei lor din vina paratei, a i se incredinta spre crestere si educare minorul E., rezultat din casatorie, precum si pentru impartirea spatiului de locuit si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

La 8 mai 1978, B.M. a chemat in judecata pe sotul sau pentru a se dispune desfacerea casatoriei din vina acestuia, a i se atribui beneficiul contractului de inchiriere si a fi obligat B.E. la plata unei pensii pentru minor.

B.M. a solicitat totodata instantei incuviintarea dreptului de a purta in continuare numele de B. cu motivarea ca este cunoscuta in invatamant cu acest nume si ca este autoarea unei traduceri din limba engleza. (dec.sect.civ. 1467 din 4 iulie 1980)

a)     Ce va hotari instanta in ceea ce priveste numele sotiei?

Prin sentinta civila nr. 3399/17.09.1996 Judecatoria Buftea a desfacut casatoria dintre NM si NA.

Cei doi copii minori ai partilor au fort incredintati astfel: minora G mamei si minorul B tatalui, retinindu-se concluziile anchetei sociale, aspecte privind virsta si sexul copiilor, optiunea minorului B (care implinise 10 ani), precum si faptul ca ambii parinti

s-au ocupat corespunzator de cresterea si educarea lor.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel NA in ceea ce priveste incredintarea minorei G. S-a solicitat schimbarea sentintei in sensul ca ambii copii sa-I fie incredintati lui, spre crestere si educare.

Dupa ce criteriu se va calauzi instanta pentru a decide cu privire la incredintarea copiilor minori?

Ce factori trebuie luati in considerare pentru aprecierea interesului minorului?

Ce valoare au concluziile Autoritatii Tutelare?

Ce valoare are invoiala parintilor cu privire la incredintarea minorului?

Cum se exercita drepturile parintesti cu privire la persoana copilului dupa divort?

Este corecta solutia instantei care in lipsa unor motive intemeiate a separat pe cei doi frati, care au crescut impreuna?

AP a chemat in judecata pe AV pentru a fi desfacuta casatoria lor incheiata la 13 ianuarie 1974 si a i se incredinta minorele DCF si LIA.

Prin sentinta civila nr. 1016 din 8 septembrie 1990 a Judecatoriei Rosiorii de Vede a fost admisa actiunea principala fiind desfacuta casatoria partilor din vina ambilor soti si au fost incredintate cele doua minore mamei reclamante, cu mentinerea pensiei de intretinere stabilita anterior in sarcina paratului.

Din probele depuse la dosar rezulta ca minorele se afla de la despartirea in fapt a partilor in grija paratului, ca acesta le ofera conditii optime de crestere si educare si ca mama a intrat in relatii de concubinaj cu alt barbat, stabilindu-se in alta localitate. Minorele care au implinit 10 ani si-au exprimat dorinta de a ramane in continuare in grija tatalui.

Caruia dintre parinti i se incredinteaza copii minori in dreptul romanesc?

Ce importanta prezinta optiunea copiilor care au implinit 10 ani in luarea hotaririi de incredintare?

Este corecta solutia instantei? 

La 17.05.2006 VM a chemat in judecata pe sotul sau VA, solicitand instantei

desfacerea casatoriei lor din culpa exclusiva a paratului si incredintarea spre crestere si educare a minorului VC rezultat din casatorie, cu obligarea paratului la plata unei pensii de intretinere.

In termen legal paratul a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat desfacerea casatoriei motivat de faptul ca reclamanta VM are o relatie extraconjugala de notorietate cu numitul BG, relatie din care au si rezultat, de altfel minorii VDA, nascut la 12.06.2005 si VCI nascuta la 24.05.2006. Solicita incredintarea minorului VC, nascut din casatoria partilor catre reclamanta.

Sustinerile paratului au fost confirmate de probele administrate in cauza.

Instanta de fond, admitand cererea reconventionala formulata de parat, dispune desfacerea casatoriei din culpa ambelor parti si incredinteaza pe minorul VC spre crestere si educare mamei sale, obligand pe VA la plata unei pensii de intretinere catre acesta.

In ce ii priveste pe minorii VDA si VCI instanta apreciaza ca nu se impune pronuntarea unei solutii si cu privire la acestia, motivat de faptul ca, desi ambii sunt nascuti inainte de desfacerea casatoriei partilor, totusi din probele administrate a rezultat fara echivoc ca acestia nu sunt copiii lui VA ci au rezultat din relatia de concubinaj dintre VM si BG.

1. Este corecta solutia instantei? Motivati.