Dreptatea, produs al Vointei Generale
PROFESOR :
Gândirea politica moderna a atribuit istoriei sarcina de a restitui ceea ce filosofia traditionala numea adevar ori cautare a adevarului , un concept de care omul modern este strain. Astfel ,în încercarea de a monopoliza cultura mondiala, scoala politica liberala europeana tinde sa îsi uite radacinile si diferitele-i variante, acum disparute. Una dintre ele este si contractualismul -sistem ce a propus o reconciliere între democratia antica si cea moderna, între om si stat, între 111e42b dreptate si autoritate sub forma cetatii guvernate de vointa generala.
Guvernamântul legitim e produsul artificial al unui acord voluntar al unor agenti morali liberi , adica nu exista autoritate politica naturala ,potrivit contractualismului , vazut ca ,,doctrina a vointei si artificiului"1 ,ca ,,acordul voluntar ce ofera guvernantilor putere politica"2, ori în multe alte feluri. El a cunoscut anticipari în antichitate si în medievalism , fiind, de asemenea, resuscitat de unii liberali moderni. Contractualismul îsi împleteste existenta cu cea a voluntarismului. Pe fondul ideilor crestine, al Reformei, al problematicii responsabilitatii morale a individului si al chestiuni optiunii umane, voluntarismul înlocuieste idealul antic al ,, statului bun" ,cu cel al ,,statului legitim ". Cotitura în voluntarizarea gândirii sociale occidentale a reprezentat-o Sfântul Augustin care a preluat notiunea de ,,bonas volontas " de la Cicero si Seneca, transformând-o în concept central al moralei adaugându-i legatura consimtamant-vointa3. Cea mai avansata forma anterioara lui Rousseau o reprezinta " Tractus de legibus ac Deo legislatore " (1621) al lui Francisco Suarez, potrivit caruia vointa libera si consimtamântul politic sunt paralele, vointa reprezentând cauza proxima a statului. Vointa libera si consimtamântul politic sunt paralele in conceptia sa, vointa reprezentând cauza proxima a statului :,,vointa umana este necesara pentru ca oamenii sa se poata uni într-o singura comunitate perfecta "4. "Prin firea lucrurilor, oamenii sunt partial înzestrati cu capacitati de a intui , ori crea, comunitati perfecte"5- aceasta capacitate fiind reprezentata de vointa. Comunitatea este rezultatul exclusiv al "actului special de vointa, ori consimtamântului general"6.
Potrivit lui Hegel " în statele Antichitatii, scopul subiectiv coincidea simplu cu vointa statului7, pe când "în Epoca Moderna emitem pretentia la judecata, vointa si constiinta personala"8.
,,Omul s-a nascut liber"10 ,si aceasta îi e specificitatea si nobletea -în liberul sau arbitru ,care îl face capabil de moralitate si virtute ,de la asta porneste Rousseau ,referindu-se la natura umana, în nuditatea sa si nu la o anume cronologie. si continua aratându-l "în lanturi pretutindeni"11 ,aservit nevoilor si semenilor ,crezându-se "stapânul celorlalti ,dar este întotdeauna mai sclav decât acestia"12 în ciuda iluziei exceptiei .Libertatea specific umana nu se regaseste în viata sociala, omul social diferentiindu-se de cel genetic .Omul e prin definitie un agent liber si totusi ,social ,e un sclav din punct de vedere politic si moral.
La acest punct ,Rousseau afirma ca legitimitatea societatii nu e data de forta ,aceasta fiind logic separata de drept ,desi coexista , neputînd fi deduse una din alta analitic .,,Cel mai puternic nu este niciodata îndeajuns de puternic pentru a fi întotdeauna stapân ,daca nu-si transforma forta în drept si supunerea în datorie"13 ,si deci nu e vorba de oprimarea masei de catre guvernanti ci de aservirea tuturor faptului social în sine, sclavie generalizata ce este legitima .,,Nici un om nu are o autoritate legitima asupra seamanului ,de vreme ce forta nu fundamenteaza dreptul"14 .Afara de conventie ,act de vointa al libertatii tuturor, nu exista porunca justificata .Însa prin conventie individul înceteaza a mai fi individ ,dobândind o alta natura -de membru al unui corp .Conventia nu e valida decât daca libertatea ramâne intacta în noua situatie caracterizata de unirea ei cu forta pentru a uni si conduce fortele existente în lipsa altora noi pentru a rezista în fata constrângerilor naturale .Astfel ca corpul politic trebuie sa fie neutru si impersonal cetateanul supunându-se vointei generale ,deci siesi .
Rousseau dezavueaza imaginea omului axat pe bunastare ,principiu economic si finalitate fara scop ,conducând la revolutie permanenta ,distructiv si formal ,subordonând institutia sociala interesului personal .Astfel ca uneste bunastarea cu principiul social ,definind vointa generala .Aceasta idee îsi are originea în gândirea lui Malebranche, ca concept ce tinde spre binele general .Vointa generala nu trebuie sa raneasca nici un membru al societatii .Obiectul ei e mai putin bunastarea ori interesul general ,cât existenta societatii în sine .Ea e dezinteresata ,si prin ea omul dobândeste un corp nou ,acelasi pentru toti ,individul dobândind o sensibilitate extinsa asupra societatii .Aici descoperim diferentele vointei generale la Rousseau si Hegel .La Rousseau ea deschide lumea ,spatiul dreptului, ea fiind benefica doar daca nu distruge natura. Starea naturala se considera buna si fericita însa mai prejos de fericire si virtute.
Vointa generala este infailibila si se bucura de perfectiune reprezentând cauza existentei noii creaturi care este societatea bine întemeiata. Orice societate ce dispune de o oarecare legitimitate contine cel putin un ecou al acesteia. Pentru cetatean natura e doar o amintire ce poate fi reînviata într-o societate prost întemeiata ,caracterizata de domnia factiunilor .Vointa generala trebuie sa triumfe în permanenta ,cu cât ea e mai puternica ,va constrânge mai putin ,iar când e atotputernica , nu are ce reprima .
Trebuie subliniat ca vointa generala nu poate fi interpretata de nici un cetatean .Democratia e un cuvânt fara sens daca legea nu e deasupra oamenilor .E adevarat ,însa , ca vointa ,raportata la institutii concrete ,apare drept o fictiune tautologica .
Propietatea apare la Rousseau ca drept fundamental al cetatenilor ,dar nu social ori moral ,ci politic ,rezultat al pactului social ,prin care individul devine simultan proprietar si cetatean .Proprietatea nu e un drept anterior institutiei politice ci e rezultat din aceasta .Pamântul ,banii ,oamenii si tot ce e cuprins în interiorul statului ,trebuie privite dintr-o dubla perspectiva :ca patrimoniu public ,cat si privat ,chiar daca corpul politic nu e decât o fiinta a ratiunii .Nu-ti poti însusi un teritoriu decât constituind oamenii ce-l populeaza într-un corp politic ,orice însusire reprezentând o uzurpare .
Fiecare corp politic bine întemeiat care exista cu adevarat este traversat de o intentie dreapta care-l poarta catre binele sau, resursa adevarului de o stabilite aproape infailibila. "Vointa este infailibila cu toate ca poate fi înselata "15. Fiecare natiune se doreste pe sine, doreste binele comun, utilitatea sociala ori justitia civila. Rousseau cel care în ciuda numeroaselor critici afirma: ,,Departe de a distruge toate guvernarile ,le-am întemeiat pe toate",vede ca un adevarat corp politic are o identitate si este cu atât mai bine întemeiat si mai durabil cu cat membrii sai si-o asuma si se topesc în ea. Vointa colectiva nu resimte slabiciunile si ezitarile ce i-ar fi fost caracteristice daca ar fi fost pur si simplu o suma a vointelor individuale întretesute superficial. Cauza fiecarui popor îl "organizeaza într-un mod particular si îi ofera o legislatie proprie numai lui"16. Reflectia politica trebuie sa înteleaga autoritatea întregului asupra partilor, a sursei fata de emanatii : este o meditatie asupra unitatii.
Departe de fi vointa lipsita de finalitate propusa de Hegel, cu nici un alt efect în afara mortii cele mai plate, vointa generala este vointa identitatii, vointa fiintei a celei mai individuale a vietii istorice :natiunea sau cetatea ,o notiune pe atât de greu de descris si caracterizat pe cat e si creatura pe care o fundamenteaza.
NOTE DE FINAL
" Enciclopedia Blackwell a gândirii politice ", pp.140
Idem
Idem
Ibidem, pp.141
Idem
Idem
Ibidem, pp.142
Idem
Idem
Rousseau, Jean Jaques - ,,Contractul social",pp. 321
Ibidem, pp.313
Ibidem, pp.319
Ibidem, pp.354
Ibidem, pp.355
Ibidem, pp.366
Ibidem, pp.345
BIBLIOGRAFIE
Manent, Pierre - ,,Istoria intelectuala a liberalismului", Humanitas, Bucuresti, 1992, traducere de Mona si Sorin Antohi, prefata de Sorin Antohi;
Rousseau, Jean Jaques - "Contractul social", Editura Moldova, Iasi, 1996, traducere de H. H. Stahl, introducere comentarii, note explicative de J. L. Lecercle, postfata de Anton Adamut;
Rousseau, Jean Jaques - ,,Despre contractul social sau principiile dreptului politic" ,Cartea Romaneasca , Bucuresti, 1922, studiu introductiv de N Dascovic;
"Enciclopedia Blackwell a gândirii poetice", Humanitas, Bucuresti, 2000, pp.140-142, coordonator David Miller;
,,Jean Jaques Rousseau au present" ,L'Association des amis de Jean Jaques Rousseau, Grenoble, 1978;
|
