Legislatia primara
Art. 2 al Tratatului CE prevede ca o sarcina a Comunitatii asigurarea unui nivel īnalt de protectie sociala si de ocupare a fortelor de munca, precum si egalitatea, īn acest domeniu, al femeilor cu barbatii
Art. 136 al tratatului stabileste urmatorul obiectiv :
" Comunitatea si statele membre, constiente de drepturile sociale fundamentale precum cele enuntate īn Carta sociala europeana semnata la Torino la 18 octombrie 1961 si īn Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor adoptata īn 1989, au ca obiective promovarea ocuparii fortei de munca, īmbunatatirea conditiilor de trai si de munca, permitānd armonizarea acestora īn conditii de progres, o protectie sociala adecvata, dialogul social, dezvoltarea resurselor umane care sa permita un nivel ridicat si durabil al ocuparii fortei de munca si combaterea marginalizarii. Īn acest scop, Comunitatea si Statele Membre pun īn practica masuri care tin cont de diversitatea practicilor nationale, īn particular īn domeniul relatiilor contractuale, ca si de necesitatea mentinerii competitivitatii economiei Comunitatii. Ele estimeaza ca o asemenea evolutie nu va rezulta doar din functionarea pietei comune, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, cāt si din dispozitiile prezentului tratat si din armonizarea dispozitiilor prin masuri legislative, regulamentare si administrative."
Articolul 137 face referire la diferitele domenii īn care Comunitatea poate interveni īn materia dreptului social, prin adoptarea de directive. Articolul distinge īntre materiile pentru care legea impune majoritatea calificata (paragrafele 1 si 2) si cele ce impun unanimitatea (paragraful 3). Majoritatea calificata: protejarea sanatatii si securitatii angajatilor, conditiile de munca, informarea si consultarea angajatilor, integrarea persoanelor excluse de pe piata muncii, egalitatea īntre barbati si femei īn privinta sanselor pe piata muncii si a remunerarii muncii. Unanimitatea: securitatea sociala si protectia sociala a angajatilor, protectia angajatilor īn cazul rezilierii contractelor de munca, reprezentarea si apararea intereselor colective a angajatilor si angajatorilor, inclusiv cogestiunea, conditiile de angajare ale resortisantilor tarilor terte aflati īn mod egal pe teritoriul Comunitatii, contributiile financiare vizānd promovarea ocuparii fortei de munca si crearea de locuri de munca.
Legislatia secundara
Directiva 98/59/CE din 20 iulie 1998 privind concedierile colective
Directiva 77/187/CEE din 14 februarie 1977 privind transferul īntreprinderilor, modificata prin Directiva 98/50/CE
Directiva 80/987/CEE din 20 octombrie 1980, privind protejarea angajatilor īn cazul insolvabilitatii angajatorului acestora
Directiva 94/45/CE din 22 septembrie 1994 pentru īnfiintarea Consiliului European al Muncii si a procedurilor aplicabile īntreprinderilor de la nivelul Comunitatii sau grupurilor de astfel de īntreprinderi pentru informarea si consultarea angajatilor
Directiva 96/71/CE din 16 decembrie 1996 privind detasarea muncitorilor īn cazul activitatilor de prestare de servicii
Directiva 91/533/CEE din 14 octombrie 1991 privind obligatia angajatorului de a informa angajatii despre conditiile si regimul aplicabil contractului de munca
Directiva Consiliului 2000/43/CE din 29 iunie 200 privind implementarea principiului egalitatii de tratament īntre persoane indiferent de originea etnica sau rasiala;
Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui cadru general pentru egalitatea de tratament īn munca si ocupatii
I. Politica sociala
Introducere
Politica sociala este un domeniu īn care sunt implicate, din punct de vedere al competentei, atāt Comunitatea Europeana cāt si statele membre. Pentru a īmpiedica crearea de discrepante majore īntre diferitele state membre prin realizarea integrarii economice, este nevoie ca, la nivelul Comunitatii, sa se asigure un anumit grad de coordonare a politicilor sociale.
Articolul 137 TCE enumera, īn paragraful 6, si acele materii ce nu intra īn competenta Comunitatii: remuneratiile, dreptul de asociere, dreptul la greva, dreptul la īnchidere temporara a īntreprinderii la initiativa patronatului.
Pe lānga acestea, paragraful 4 da statelor membre posibilitatea de a transfera catre anumiti parteneri sociali implementarea directivelor adoptate.
De asemenea, textul permite statelor sa mentina sau sa introduca masuri cu un caracter mai pronuntat de protectie fata de standardele prevazute de legislatia comunitara (paragraful 5).
Aspectele politicii sociale excluse din cāmpul de aplicare a art.137 nu desemneaza totusi o un dezinteres total din partea institutiilor comunitare. Astfel, daca pāna īn prezent, este de neconceput ca institutiile comunitare sa intervina īn materie de remuneratii, deoarece nivelul acestora si modalitatile de decidere difera de la un stat la altul, acestea au aratat un atasament deosebit fata de principiul nediscriminarii salariale īntre angajatii barbati si angajatii femei, prevazut de altfel īn art. 141 al TCE, sau au considerat ca orice loc de munca trebuie pur si simplu remunerat, conform art. 9 al Cartei Drepturilor Sociale Fundamentale.
Īn materie de conditii de lucru un numar mare de instrumente juridice comunitare, determinānd diverse ipoteze, constituie un domeniu extins īn cadrul dreptului comunitar.
Putem cita ca exemplu directivele Consiliului: 75/129 din 17 februarie 1975 privind armonizarea legislatiilor statelor membre īn materie de concedieri colective care instituie īn special o consultare īntre angajatori si reprezentantii personalului pentru a īncerca evitarea sau reducerea concedierilor colective din motive economice, 77/187 din 14 februarie 1977 privind armonizarea īn materie de prezervare a drepturilor angajatilor īn caz de transfer de īntreprinderi, stabilimente sau parti de stabilimente, astfel īncāt restructurarea sa nu se efectueze īn detrimentul angajatilor īntreprinderilor īn cauza si 80/987 din 20 octombrie 1987 privind armonizarea legislatiilor statelor membre cu privire la protectia lucratorilor salariati īn caz de insolvabilitate a angajatorului, directiva care tinde sa garanteze remuneratiile salariatilor si prezervarea dreptului lor de prestari sociale īn aceasta ipoteza.
Informarea si consultarea angajatilor este un teren nou pentru legiuitorul comunitar. Directiva 94/45 din 22 septembrie 1994, privind instituirea unui Consiliu de Munca european sau a unei proceduri īn īntreprinderile de la nivel comunitar īn vederea informarii si consultarii angajatilor, aplicabila atunci cānd efectivul angajatilor depaseste 1000 lucratori constituie o prima etapa ale carei efecte nu s-au facut īnca pe deplin simtite.
Integrarea persoanelor excluse de pe piata muncii, care face de acum īnainte parte din obiectivele Comunitatii, are un nou temei juridic īn prevederile tratatului, fara a prejudicia art. 150 legat de politicile de formare profesionala.
Egalitatea īntre barbati si femei īn ceea ce priveste sansele lor pe piata muncii si conditiile de lucru este acum conceputa ca o baza juridica diferita de cea prevazuta īn art. 141 TCE. Este totusi putin probabil ca se va asista pe viitor la dezbateri pasionale asupra alegerii uneia sau alteia din aceste dispozitii ca fundament al unei noi directive, din moment ce procedura prevazuta este identica.
Asigurarea sigurantei si sanatatii la locul de munca
Asigurarea unui mediu sigur si sanatos pentru desfasurarea activitatii este extrem de importanta pentru individ, īn vederea asigurarii sanatatii si capacitatii sale de munca. Īn acelasi timp, aceasta poate constitui un element de concurenta īntre diferitele companii. Īn absenta unuei prevederi exprese īn acest sens, Comunitatea si-a īntemeiat activitatea de legiferare īn domeniu pe prevederile art. 94 TCE (la vremea aceea, art. 100), elaborānd norme menite sa asigure buna functionare a pietei comune. Īn prezent, temeiul este constituit de art. 137, al.2, care da Consiliului competenta de a adopta, cu o majoritate calificata, directive prevazānd norme de protejare a sigurantei si sanatatii muncitorilor la locul de munca.
Īn statele membre exista diferente considerabile īntre reglementarile ce au ca obiect asigurarea sanatatii si sigurantei muncitorilor la locul de munca. Reglementarile nationale, completate adeseori cu prevederi tehnice sau standarde fixate īn mod conventional, pot duce la existenta unor nivele de protectie diferite ale sanatatii si sigurantei muncitorilor si pot favoriza concurenta īn detrimentul protectiei salariatilor. Acesta este motivul care a determinat adoptarea Directivei cadru 89/391/CEE din iunie 1989 privind introducerea de masuri care sa īncurajeze īmbunatatirea conditiilor de siguranta si sanatate a muncitorilor la locul de munca. Directiva contine principii generale pentru prevenirea riscurilor la locul de munca, cresterea sigurantei, asigurarea unui mediu sanatos, eliminarea factorilor de risc si īmprejurarilor ce pot duce la producerea de accidente, asigurarea informarii, consultarii si a participarii echitabile, conform regrementarilor din draptul national, a muncitorilor la actiunile de pregatire profesionala, precum si norne de aplicare a acestor principii.
Directiva cadru se aplica īn toate domeniile, atāt īn sectorul public cāt si īn cel privat, cu exceptia unor domenii specifice ale sectorului public (activitati ale fortelor armate, ale politiei, precum si activitati de asigurare a serviciului de protectie civila ce exclud aplicarea acestor prevederi). Ca regula generala, angajatorul are obligatia de a asigura protectia sigurantei si sanatatii muncitorilor, sub toate aspectele legate de activitatea acestora.
Urmānd prevederile Directivei cadru, Consiliul a adoptat peste 20 de Directive aplicabile īn anumite situatii particulare, dintre care amintim cele privind: locul de munca (Directiva 89/654), echipamentul de munca (Directiva 89/655), echipamentul de protectie personala (Directiva 89/656), munca ce implica folosirea echipamentelor cu ecran de afisare (Directiva 90/270), Directiva 93/33 din 22 iunie 1994 privind protectia tinerilor angajati.
Timpul de lucru
Pentru a asigura protectia sigurantei si sanatatii muncitorilor, Comunitatea a adoptat si directiva 93/104 ce prevede cerintele minimale cu privire la organizarea timpului de lucru. Sunt incluse īn directiva standarde minimale legate de perioada zilnica si saptamānala minima de odihna, salariul anual de odihna, numarul orelor de lucru pe saptamāna si munca īn timpul noptii. Directiva se aplica tuturor domeniilor cu exceptia celui al transporturilor, al activitatilor pe mare si al sectorului medical. Pentru aceste domenii exista reglementari speciale, ce contin prevederi specifice amintitelor domenii de activitate.
Securitatea sociala
Legatura stransa dintre libera circulatie a muncitorilor si legislatia securitatii sociale este recunoscuta īn Tratatul CE, care, prin art. 42 ofera baza legala pentru adoptarea masurilor de securitate sociala necesare pentru punerea īn practica a liberei circulatii. Curtea a apreciat ca imposibilitatea unui muncitor de a invoca drepturi dobāndite ca urmare a faptului ca a muncit īntr-un stat membru, pe teritoriul altui stat membru, ar genera repercursiuni negative asupra liberei circulatii a muncitorilor (a se vedea, de exemplu, hotarārea Curtii din 30 aprilie 1996, Cabanis-Issarte, C-308/93). Cu toate acestea, este de competenta statelor membre sa elaboreze principiile si sa īsi organizeze propriile sisteme de protectie sociala. Rolul Comunitatii este doar acela de a coordona sistemele ce sunt aplicabile pentru muncitorii ce trec dintr-un stat īn altul, pentru ca acestia sa poata invoca īntr-un stat membru drepturile dobāndite pe teritoriul altui stat membru. Acesta este scopul pentru care a fost adoptat Regulamentul nr. 1408/71 din 14 iunie 1971 privind aplicarea sistemelor de protectie sociala muncitorilor si familiilor acestora, īn conditiile īn care īsi schimba locul de munca, īntr-un alt stat membru al Comunitatii si Regulamentul de implementare a acestuia nr. 547/72.
Aceste doua regulamente, modificate īn repetate rānduri, se aplica muncitorilor cetateni ai unui Stat Membru, apatrizilor sau refugiatilor, ce trec pe teritoriul altui Stat Membru, precum si membrilor familiilor acestora. Trebuie precizat ca īn cadrul acestor regulamente, termenul de lucrator este putin diferit fata de cel din capitolul libera circulatie a lucratorilor, datorita domeniului de aplicare. Factorul determinant este plata contributiilor la o schema nationala de asigurari sociale.
Astfel, termenul "lucrator" desemneaza orice persoana
care este asigurata īn temeiul unei asigurari obligatorii sau facultative continue īmpotriva unuia sau mai multor riscuri acoperite de ramurile unui regim de securitate sociala, care se aplica salariatilor;
care este asigurata obligatoriu īmpotriva unuia sau mai multor dintre riscurile corespunzatoare ramurilor carora li se aplica prezentul regulament, īn cadrul unui regim de securitate sociala care se aplica tuturor rezidentilor sau īntregii populatii active profesional daca modurile de gestionare sau de finantare a acestui regim permit identificarea ca salariat sau īn absenta unor astfel de criterii, atunci cānd este asigurata īn cadrul unei asigurari obligatorii sau facultative continue īmpotriva unui alt risc;
care este asigurata īn mod voluntar īmpotriva unuia sau mai multor riscuri corespunzatoare ramurilor carora li se aplica prezentul regulament, īn cadrul unui regim de securitate sociala al unui stat membru pentru salariati sau pentru totii rezidentii sau pentru anumite categorii de rezidenti, daca aceasta persoana a fost anterior asigurata obligatoriu īmpotriva acelorasi riscuri, īn cadrul unui regim pentru salariati din acelasi stat membru;
Termenul de "lucrator frontalier" reprezinta orice lucrator īncadrat īn munca pe teritoriul unui stat membru si avānd rezidenta pe teritoriul unui alt stat membru īn care se īntoarce, īn principiu, zilnic sau cel putin o data pe saptamāna; totusi, un lucrator frontalier care este detasat de īntreprinderea de care apartine īn mod normal, pe teritoriul aceluiasi stat membru sau al unui alt stat membru, īsi pastreaza calitatea de lucrator frontalier pentru o perioada care nu depaseste patru luni, chiar daca, īn cursul acestei detasari, acesta nu se poate īntoarce zilnic sau cel putin o data pe saptamāna la locul sau de resedinta
Termenul de "lucrator sezonier" reprezinta orice lucrator care se deplaseaza pe teritoriul unui alt stat membru decāt cel īn care este rezident, pentru a desfasura acolo o activitate cu caracter sezonier pentru o īntreprindere sau un angajator din acel stat, o activitate cu caracter sezonier a caror durata nu poate depasi īn nici un caz opt luni, daca acesta are drept de sedere pe teritoriul statului respectiv pe durata activitatii sale; prin activitate cu caracter sezonier trebuie sa se īnteleaga o activitate care depinde de succesiunea anotimpurilor si se repeta īn mod automat īn fiecare an.
Regulile din aceste regulamente se refera la aspectele traditionale ale domeniului securitatii sociale:
plata salariilor īn caz de boala sau maternitate,
pensiile pentru persoanele cu dizabilitati,
pensiile pentru limita de vārsta,
pensiile de urmas,
ajutoarele de somaj,
pensiile alimentare.
Sunt excluse din acesta enumerare ajutoarele sociale si planurile de ajutorare a victimelor de razboi. Unele riscuri nu sunt, de asemenea, acoperite.
Īn Van Roosmalen (C 300/84), Curtea a definit notiunea de liber profesionist īn īntelesul regulamentului 1408/71. Cauza privea un preot misionar care a lucrat īntre 1955 si 1980 īn Zair. Nu a fost platit de ordinul religios din care facea parte, mijloacele de subzistenta fiind asigurate de enoriasi. Curtea a declarat ca liber profesionist este orice persoana care urmareste exercitarea unei activitati economice, alta decāt printr-un contract de munca, prin care se realizeaza venit pentru satisfacerea tuturor sau a unei parti din nevoile personale. Situatia nu este afectata de faptul ca venitul este furnizat de un tert, enoriasii īn acest caz..
O persoana care se deplaseaza īn alt stat, fara a fi lucrator, se poate afla sub incidenta regulamentului. Īn Hoekstra (C 75/63), o persoana care era subiect al legislatiei de securitate sociala din Olanda, s-a īmbolnavit īn timpul vizitarii parintilor īn Germania. Curtea a considerat ca era īndreptatita sa solicite contravaloarea tratamentului din Germania la īntoarcerea īn Olanda.
Īn Hessische Knappschaft c. Maison Singer et Fils (C 44/65), un lucrator german a fost ucis īntr-un accident rutier īn timpul vacantei petrecute īn Franta. S-a argumentat ca drepturile conferite de art. 42 al Tratatului au ca scop promovarea liberei circulatii a lucratorilor, nu a celor care pleaca īn vacanta, dar curtea a respins acest argument.
Membrii familiei
Spre deosebire de libera circulatie a persoanelor, beneficiile acordate membrilor familiei lucratorilor nu au fost definite initial de catre dreptul comunitar, ci de dreptul statelor membre. Totusi Curtea a ales sa interpreteze īn sens foarte larg aceasta notiune, atunci cānd legislatia nationala constituia un obstacol īn calea circulatiei lucratorilor. Īn Mr. And Mrs. F c. Belgia (C 7/75), schema de asigurari sociale a statului belgian furniza beneficii parintilor copiilor cu dizabilitati. Dar numai pentru cetatenii belgieni si numai pāna la vārsta majoratului. Curtea a declarat ca nici una din aceste conditii nu trebuie aplicata copiilor persoanelor aflate sub incidenta regulamentului. De asemenea, Curtea a adoptat o definitie larga atunci cānd a decis ca membrii familiei includ si membrii adulti cu dizabilitati care nu au lucrat niciodata si nici nu o vor face (C 63/76, Inzirillo).
Egalitatea de tratament
Efectul acestei prevederi este interzicerea discriminarii directe sau indirecte.
Persoanele rezidente pe teritoriul unuia dintre statele membre, carora li se aplica dispozitiile prezentului regulament, se supun acelorasi obligatii si beneficiaza de legislatia oricarui stat membru īn aceleasi conditii ca si resortisantii acelui stat, sub rezerva dispozitiilor speciale ale regulamentului - art. 3 (1) di Regulamentul 1408.
C 237/78, Palermo
Cazul privea solicitarea unei femei italiene pentru alocarea unei pensii īn conformitte cu Codul Securitatii Sociale din Franta, care se aloca femeilor franceze īn vārsta de peste 65 ani si fara suficiente mijloace de subzistenta, ce au fost casatorite si au crescut cel putin 5 copii de nationalitate franceza. Autoritatile franceze n-au insistat asupra cerintei cetateniei pentru solicitanta, dar au refuzat acordarea beneficiilor pentru copii deoarece cinci din sapte erau italieni si nu francezi. Curtea a stabilit ca plata unui beneficiu nu poate fi conditionata de cetatenia solicitantului sau a copiilor, daca toti sunt cetateni ai unui stat membru al Comunitatii.
Discriminarea poate apare nu numai īn raport cu benficiile, dar si cu contributiile la asigurarile sociale. Īn Allue and Coonan (C 33/88), un numar de cetateni din Comunitate angajati ca profesori universitari au fost obligati, ca urmare a cerintelor legislatiei italiene, sa īsi plateasca contributiile, desi īn cazul angajatilor obisnuiti ai universitatilor, cetateni italieni, aceasta sarcina era suportata de angajator.
Asistenta sociala si medicala este exclusa din cāmpul de aplicare al regulamentului 1408/1971, aceasta reflectānd temerile statelor membre privitoare la "turismul social".
C 122/84, Scrivner c. Centre Public d'Aide Sociale de Chastre
Domnul si doamna Scrivner au locuit īn Belgia din 1978, īmpreuna cu cei sase copii. Īn iunie 1982, domnul Scrivner a parasit locul de munca pentru "motive personale". Curtea a considerat ca acestea nu se īncadrau īn tipul celor care l-ar fi īncadrat īn categoria "somer voluntar" si care l-ar fi privat de statutul de lucrator. Familiei Scrivner i-a fost refuzata plata "minimex" (un ajutor pentru a asigura minima subzistenta), deoarece era acordat numai peroanelor rezidente īn Belgia pentru o perioada de cel putin cinci ani. Domnul Scrivner a considerat ca minimex intra īn categoria beneficiilor prevazute de regulamentul 1408/71 si ca ar trebui sa nu fie discriminat. Curtea a adoptat o abordare restrictiva si īn sensul prevederilor legislatiei comunitare, considerānd ca minimex nu intra sub incidenta Regulamentului 1408/71. Totusi a statuat ca va analiza cu atentie notiunile si va lua īn considerare scopul si conditiile īn care este acordata asistenta sociala si nu modul īn care legislatia nationala a statelor membre descriu beneficiile ca apartinānd asistentei sociale sau nu.
Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 din 14 iunie 1971 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate sociala salariatilor, persoanelor care desfasoara activitati independente si membrilor familiilor acestora care se deplaseaza īn cadrul Comunitatii a fost modificat si actualizat cu numeroase ocazii, pentru a se lua īn considerare atāt evolutiile la nivel comunitar, inclusiv hotarārile Curtii de Justitie, cāt si modificarile legislative la nivel national. Acesti factori au contribuit la crearea unor reguli comunitare de coordonare complicate si voluminoase. Īnlocuirea acestor reguli prin modernizarea si simplificarea lor a fost, prin urmare, esentiala pentru a se atinge scopul liberei circulatii a persoanelor.
A fost totusi necesar ca Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 sa ramāna īn vigoare si ca efectele sale juridice sa se mentina īn sensul anumitor acte si acorduri comunitare la care Comunitatea este parte, īn scopul asigurarii certitudinii juridice. De aceea, īn 2004 a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului european si al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, care va intra īn vigoare la sfārsitul anului 2006.
Regulamentul 883 completeaza cadrul normativ anterior si, urmare jurisprudentei Curtii, introduce noi definitii:
"activitate salariata": orice activitate sau situatie echivalenta considerata ca atare, īnaplicarea legislatiei de securitate sociala din statul membru īn care se desfasoara aceasta activitate sau īn care exista situatia echivalenta;
"activitate independenta": orice activitate sau situatie echivalenta considerata ca atare, īn aplicarea legislatiei de securitate sociala din statul membru īn care se desfasoara aceasta activitate sau īn care exista situatia echivalenta;
"persoana asigurata": īn raport cu diferitele ramuri de securitate sociala, orice persoana care īndeplineste conditiile impuse de legislatia statului membru competent īn temeiul titlului II al regulamentului 883 pentru a avea dreptul la prestatii;
"functionar": orice persoana considerata astfel sau asimilata de catre statul membru de care apartine administratia al carei salariat este;
"regim special pentru functionari": orice regim de securitate sociala care difera de regimul general aplicabil salariatilor din statul membru interesat si care are drept obiect direct toti functionarii sau anumite categorii de functionari publici;
"lucrator frontalier": orice persoana care desfasoara o activitate salariata sau independenta īntr-un stat membru si care este rezidenta īn alt stat membru, īn care se īntoarce de regula zilnic sau cel putin o data pe saptamāna;
"membru de familie":
(1) (i) orice persoana definita sau recunoscuta ca membru de familie sau desemnata ca membru al gospodariei de catre legislatia īn temeiul careia sunt acordate prestatiile;
(ii) īn ceea ce priveste prestatiile īn natura pentru boala, maternitate si prestatiile de paternitate asimilate, orice persoana definita sau recunoscuta ca membru de familie sau desemnata ca membru al gospodariei de catre legislatia statului membru īn care este rezidenta.
(2) Īn cazul īn care legislatia statului membru, care este aplicabila īn temeiul pct. (1), nu face deosebire īntre membrii de familie si alte persoane carora li se aplica legislatia mentionata, sotul/sotia, copiii minori si copiii aflati īn īntretinere care au atins vārsta majoratului se considera a fi membri de familie.
(3) Īn cazul īn care, īn conformitate cu legislatia aplicabila īn temeiul pct. (1) si (2),
o persoana este considerata membru de familie sau membru al gospodariei doar īn cazul īn care locuieste īn aceeasi gospodarie cu persoana asigurata sau pensionarul, aceasta conditie se considera īndeplinita daca persoana respectiva se afla īn principal īn īntretinerea asiguratului sau pensionarului;
"resedinta": locul īn care o persoana este rezidenta īn mod obisnuit;
"sedere": resedinta temporara;
"perioada de asigurare": perioadele de cotizare, de īncadrare īn munca sau de activitate independenta, definite sau recunoscute ca perioade de asigurare de catre legislatia īn temeiul careia au fost realizate sau considerate realizate, precum si toate perioadele asimilate acestora, īn masura īn care sunt considerate de legislatia mentionata ca fiind echivalente cu perioade de asigurare;
"perioada de īncadrare īn munca" sau "perioada de activitate independenta": perioade definite sau recunoscute astfel de legislatia īn temeiul careia au fost realizate, precum si toate perioadele asimilate acestora, īn masura īn care sunt recunoscute de legislatia mentionata ca fiind echivalente cu perioadele de īncadrare īn munca sau de activitate independenta;
"perioada de rezidenta": perioadele definite sau recunoscute ca atare de catre legislatia īn temeiul careia au fost realizate sau considerate realizate;
"pensie": include, de asemenea, indemnizatiile, prestatiile īn capital care le pot substitui si platile efectuate cu titlu de rambursare a cotizatiilor, precum si, sub rezerva dispozitiilor din titlul III al regulamentului, majorarile rezultate din re-evaluare sau alocatiile suplimentare;
"prestatie de pre-pensionare": toate prestatiile īn numerar, altele decāt ajutorul de somaj sau pensia anticipata, acordate īncepānd de la o anumita vārsta lucratorilor care si-au redus, īncetat sau suspendat activitatile profesionale pāna la vārsta la care īndeplinesc conditiile pentru obtinerea unei pensii pentru limita de vārsta sau a unei pensii anticipate, primirea acesteia nefiind conditionata de disponibilitatea persoanei īn cauza fata de serviciile de ocupare a fortei de munca din statul competent. "Prestatie anticipata pentru limita de vārsta": o prestatie acordata īnainte ca persoana īn cauza sa fi atins vārsta normala de pensionare si care fie continua sa fie furnizata dupa atingerea vārstei mentionate, fie este īnlocuita cu o alta pensie pentru limita de vārsta;
"ajutor de deces": orice plata unica facuta īn caz de deces, cu exceptia anumitor prestatii īn capital;
"prestatii familiale": toate prestatiile īn natura sau īn numerar pentru acoperirea cheltuielilor familiei, cu exceptia avansurilor din pensiile alimentare si a alocatiilor speciale de nastere sau de adoptie.
Regulamentul 883 se aplica tuturor legislatiilor referitoare la ramurile de securitate sociala privind:
(a) prestatiile de boala;
(b) indemnizatiile de maternitate si de paternitate asimilate;
(c) indemnizatiile de invaliditate;
(d) prestatiile pentru limita de vārsta;
(e) prestatiile de urmas;
(f) prestatiile īn cazul unor accidente de munca si boli profesionale;
(g) ajutoarele de deces;
(h) ajutoarele de somaj;
(i) prestatiile de pre-pensionare;
(j) prestatiile familiale.
Cele 4 principii fundamentale ale securitatii sociale Comunitare
Unicitatea legislatiei aplicabile
Scopul Comunitatii este acela de a coordona sistemele nationale de protectie sociala. Se doreste astfel evitarea situatiilor īn care un muncitor nu este asigurat īn nici unul din statele membre sau, dimpotriva, este asigurat īn mai multe dintre acestea (platind contributia aferenta de mai multe ori). Regula de baza este aceea ca se aplica regulile si legislatia protectiei sociale din statul unde muncitorul sau liber-profesionistul īsi desfasoara activitatea, iar nu ale statului al carui cetatean este sau pe al carui teritoriu īsi are domiciliul (cu exceptia unor cazuri speciale, cum este acela al detasarii).
Principiul egalitatii de tratament
Sistemul comunitar are la baza principiul egalitatii de tratament. Persoanele care īsi desfasoara activitatea pe teritoriul unui Stat Membru si carora li se aplica regulile de protectie sociala ale acestui stat, vor beneficia de aceleasi conditii de aplicare a amintitelor reguli ca si cetatenii statului respectiv.
Mentinerea drepturilor dobāndite
Un factor extrem de important pentru functionarea sistemului comunitar īl constituie asa numita mobilitate a beneficiilor. Īn principiu, drepturile dobāndite īn cadrul unui sistem de protectie sociala pot fi transferate pe teritoriul altui Stat Membru. Plata unor drepturi ce fac parte din sistemul de protectie sociala nu trebuie sa fie conditionata de rezidenta celui īndreptatit. Ca urmare, un lucrator pe teritoriul altui stat decāt cel al carui cetatean este, daca a dobāndit dreptul la pensie pe teritoriul statului unde si-a desfasurat activitatea, īsi pastreaza acest drept chiar daca se īntoarce īn tara de origine. Exista totusi si excepti de la aceasta regula (ex. īn cazul ajutoarelor de somaj).
Mentinerea drepturilor īn curs de dobāndire
Potrivit principiului mobilitatii beneficiilor, un lucrator ce se stabileste pe teritoriul altui Stat Membru nu pierde drepturile deja dobāndite. Dar si perioadele necesare pentru dobāndirea unui drept pot fi cumulate. Acest principiu poate duce la situatii de īmpartire a obligatiilor de protectie sociala īntre mai multe State Membre, īn cazul pensiilor, de exemplu.
|
