Legislatia primara
Art. 2 al Tratatului CE prevede ca o sarcina a Comunitatii asigurarea unui nivel înalt de protectie sociala si de ocupare a fortelor de munca, precum si egalitatea, în acest domeniu, al femeilor cu barbatii
Art. 136 al tratatului stabileste urmatorul obiectiv :
" Comunitatea si statele membre, constiente de drepturile sociale fundamentale precum cele enuntate în Carta sociala europeana semnata la Torino la 18 octombrie 1961 si în Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor adoptata în 1989, au ca obiective promovarea ocuparii fortei de munca, îmbunatatirea conditiilor de trai si de munca, permitând armonizarea acestora în conditii de progres, o protectie sociala adecvata, dialogul social, dezvoltarea resurselor umane care sa permita un nivel ridicat si durabil al ocuparii fortei de munca si combaterea marginalizarii. În acest scop, Comunitatea si Statele Membre pun în practica masuri care tin cont de diversitatea practicilor nationale, în particular în domeniul relatiilor contractuale, ca si de necesitatea mentinerii competitivitatii economiei Comunitatii. Ele estimeaza ca o asemenea evolutie nu va rezulta doar din functionarea pietei comune, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, cât si din dispozitiile prezentului tratat si din armonizarea dispozitiilor prin masuri legislative, regulamentare si administrative."
Articolul 137 face referire la diferitele domenii în care Comunitatea poate interveni în materia dreptului social, prin adoptarea de directive. Articolul distinge între materiile pentru care legea impune majoritatea calificata (paragrafele 1 si 2) si cele ce impun unanimitatea (paragraful 3). Majoritatea calificata: protejarea sanatatii si securitatii angajatilor, conditiile de munca, informarea si consultarea angajatilor, integrarea persoanelor excluse de pe piata muncii, egalitatea între barbati si femei în privinta sanselor pe piata muncii si a remunerarii muncii. Unanimitatea: securitatea sociala si protectia sociala a angajatilor, protectia angajatilor în cazul rezilierii contractelor de munca, reprezentarea si apararea intereselor colective a angajatilor si angajatorilor, inclusiv cogestiunea, conditiile de angajare ale resortisantilor tarilor terte aflati în mod egal pe teritoriul Comunitatii, contributiile financiare vizând promovarea ocuparii fortei de munca si crearea de locuri de munca.
Legislatia secundara
Directiva 98/59/CE din 20 iulie 1998 privind concedierile colective
Directiva 77/187/CEE din 14 februarie 1977 privind transferul întreprinderilor, modificata prin Directiva 98/50/CE
Directiva 80/987/CEE din 20 octombrie 1980, privind protejarea angajatilor în cazul insolvabilitatii angajatorului acestora
Directiva 94/45/CE din 22 septembrie 1994 pentru înfiintarea Consiliului European al Muncii si a procedurilor aplicabile întreprinderilor de la nivelul Comunitatii sau grupurilor de astfel de întreprinderi pentru informarea si consultarea angajatilor
Directiva 96/71/CE din 16 decembrie 1996 privind detasarea muncitorilor în cazul activitatilor de prestare de servicii
Directiva 91/533/CEE din 14 octombrie 1991 privind obligatia angajatorului de a informa angajatii despre conditiile si regimul aplicabil contractului de munca
Directiva Consiliului 2000/43/CE din 29 iunie 200 privind implementarea principiului egalitatii de tratament între persoane indiferent de originea etnica sau rasiala;
Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui cadru general pentru egalitatea de tratament în munca si ocupatii
I. Politica sociala
Introducere
Politica sociala este un domeniu în care sunt implicate, din punct de vedere al competentei, atât Comunitatea Europeana cât si statele membre. Pentru a împiedica crearea de discrepante majore între diferitele state membre prin realizarea integrarii economice, este nevoie ca, la nivelul Comunitatii, sa se asigure un anumit grad de coordonare a politicilor sociale.
Articolul 137 TCE enumera, în paragraful 6, si acele materii ce nu intra în competenta Comunitatii: remuneratiile, dreptul de asociere, dreptul la greva, dreptul la închidere temporara a întreprinderii la initiativa patronatului.
Pe lânga acestea, paragraful 4 da statelor membre posibilitatea de a transfera catre anumiti parteneri sociali implementarea directivelor adoptate.
De asemenea, textul permite statelor sa mentina sau sa introduca masuri cu un caracter mai pronuntat de protectie fata de standardele prevazute de legislatia comunitara (paragraful 5).
Aspectele politicii sociale excluse din câmpul de aplicare a art.137 nu desemneaza totusi o un dezinteres total din partea institutiilor comunitare. Astfel, daca pâna în prezent, este de neconceput ca institutiile comunitare sa intervina în materie de remuneratii, deoarece nivelul acestora si modalitatile de decidere difera de la un stat la altul, acestea au aratat un atasament deosebit fata de principiul nediscriminarii salariale între angajatii barbati si angajatii femei, prevazut de altfel în art. 141 al TCE, sau au considerat ca orice loc de munca trebuie pur si simplu remunerat, conform art. 9 al Cartei Drepturilor Sociale Fundamentale.
În materie de conditii de lucru un numar mare de instrumente juridice comunitare, determinând diverse ipoteze, constituie un domeniu extins în cadrul dreptului comunitar.
Putem cita ca exemplu directivele Consiliului: 75/129 din 17 februarie 1975 privind armonizarea legislatiilor statelor membre în materie de concedieri colective care instituie în special o consultare între angajatori si reprezentantii personalului pentru a încerca evitarea sau reducerea concedierilor colective din motive economice, 77/187 din 14 februarie 1977 privind armonizarea în materie de prezervare a drepturilor angajatilor în caz de transfer de întreprinderi, stabilimente sau parti de stabilimente, astfel încât restructurarea sa nu se efectueze în detrimentul angajatilor întreprinderilor în cauza si 80/987 din 20 octombrie 1987 privind armonizarea legislatiilor statelor membre cu privire la protectia lucratorilor salariati în caz de insolvabilitate a angajatorului, directiva care tinde sa garanteze remuneratiile salariatilor si prezervarea dreptului lor de prestari sociale în aceasta ipoteza.
Informarea si consultarea angajatilor este un teren nou pentru legiuitorul comunitar. Directiva 94/45 din 22 septembrie 1994, privind instituirea unui Consiliu de Munca european sau a unei proceduri în întreprinderile de la nivel comunitar în vederea informarii si consultarii angajatilor, aplicabila atunci când efectivul angajatilor depaseste 1000 lucratori constituie o prima etapa ale carei efecte nu s-au facut înca pe deplin simtite.
Integrarea persoanelor excluse de pe piata muncii, care face de acum înainte parte din obiectivele Comunitatii, are un nou temei juridic în prevederile tratatului, fara a prejudicia art. 150 legat de politicile de formare profesionala.
Egalitatea între barbati si femei în ceea ce priveste sansele lor pe piata muncii si conditiile de lucru este acum conceputa ca o baza juridica diferita de cea prevazuta în art. 141 TCE. Este totusi putin probabil ca se va asista pe viitor la dezbateri pasionale asupra alegerii uneia sau alteia din aceste dispozitii ca fundament al unei noi directive, din moment ce procedura prevazuta este identica.
Asigurarea sigurantei si sanatatii la locul de munca
Asigurarea unui mediu sigur si sanatos pentru desfasurarea activitatii este extrem de importanta pentru individ, în vederea asigurarii sanatatii si capacitatii sale de munca. În acelasi timp, aceasta poate constitui un element de concurenta între diferitele companii. În absenta unuei prevederi exprese în acest sens, Comunitatea si-a întemeiat activitatea de legiferare în domeniu pe prevederile art. 94 TCE (la vremea aceea, art. 100), elaborând norme menite sa asigure buna functionare a pietei comune. În prezent, temeiul este constituit de art. 137, al.2, care da Consiliului competenta de a adopta, cu o majoritate calificata, directive prevazând norme de protejare a sigurantei si sanatatii muncitorilor la locul de munca.
În statele membre exista diferente considerabile între reglementarile ce au ca obiect asigurarea sanatatii si sigurantei muncitorilor la locul de munca. Reglementarile nationale, completate adeseori cu prevederi tehnice sau standarde fixate în mod conventional, pot duce la existenta unor nivele de protectie diferite ale sanatatii si sigurantei muncitorilor si pot favoriza concurenta în detrimentul protectiei salariatilor. Acesta este motivul care a determinat adoptarea Directivei cadru 89/391/CEE din iunie 1989 privind introducerea de masuri care sa încurajeze îmbunatatirea conditiilor de siguranta si sanatate a muncitorilor la locul de munca. Directiva contine principii generale pentru prevenirea riscurilor la locul de munca, cresterea sigurantei, asigurarea unui mediu sanatos, eliminarea factorilor de risc si împrejurarilor ce pot duce la producerea de accidente, asigurarea informarii, consultarii si a participarii echitabile, conform regrementarilor din draptul national, a muncitorilor la actiunile de pregatire profesionala, precum si norne de aplicare a acestor principii.
Directiva cadru se aplica în toate domeniile, atât în sectorul public cât si în cel privat, cu exceptia unor domenii specifice ale sectorului public (activitati ale fortelor armate, ale politiei, precum si activitati de asigurare a serviciului de protectie civila ce exclud aplicarea acestor prevederi). Ca regula generala, angajatorul are obligatia de a asigura protectia sigurantei si sanatatii muncitorilor, sub toate aspectele legate de activitatea acestora.
Urmând prevederile Directivei cadru, Consiliul a adoptat peste 20 de Directive aplicabile în anumite situatii particulare, dintre care amintim cele privind: locul de munca (Directiva 89/654), echipamentul de munca (Directiva 89/655), echipamentul de protectie personala (Directiva 89/656), munca ce implica folosirea echipamentelor cu ecran de afisare (Directiva 90/270), Directiva 93/33 din 22 iunie 1994 privind protectia tinerilor angajati.
Timpul de lucru
Pentru a asigura protectia sigurantei si sanatatii muncitorilor, Comunitatea a adoptat si directiva 93/104 ce prevede cerintele minimale cu privire la organizarea timpului de lucru. Sunt incluse în directiva standarde minimale legate de perioada zilnica si saptamânala minima de odihna, salariul anual de odihna, numarul orelor de lucru pe saptamâna si munca în timpul noptii. Directiva se aplica tuturor domeniilor cu exceptia celui al transporturilor, al activitatilor pe mare si al sectorului medical. Pentru aceste domenii exista reglementari speciale, ce contin prevederi specifice amintitelor domenii de activitate.
Securitatea sociala
Legatura stransa dintre libera circulatie a muncitorilor si legislatia securitatii sociale este recunoscuta în Tratatul CE, care, prin art. 42 ofera baza legala pentru adoptarea masurilor de securitate sociala necesare pentru punerea în practica a liberei circulatii. Curtea a apreciat ca imposibilitatea unui muncitor de a invoca drepturi dobândite ca urmare a faptului ca a muncit într-un stat membru, pe teritoriul altui stat membru, ar genera repercursiuni negative asupra liberei circulatii a muncitorilor (a se vedea, de exemplu, hotarârea Curtii din 30 aprilie 1996, Cabanis-Issarte, C-308/93). Cu toate acestea, este de competenta statelor membre sa elaboreze principiile si sa îsi organizeze propriile sisteme de protectie sociala. Rolul Comunitatii este doar acela de a coordona sistemele ce sunt aplicabile pentru muncitorii ce trec dintr-un stat în altul, pentru ca acestia sa poata invoca într-un stat membru drepturile dobândite pe teritoriul altui stat membru. Acesta este scopul pentru care a fost adoptat Regulamentul nr. 1408/71 din 14 iunie 1971 privind aplicarea sistemelor de protectie sociala muncitorilor si familiilor acestora, în conditiile în care îsi schimba locul de munca, într-un alt stat membru al Comunitatii si Regulamentul de implementare a acestuia nr. 547/72.
Aceste doua regulamente, modificate în repetate rânduri, se aplica muncitorilor cetateni ai unui Stat Membru, apatrizilor sau refugiatilor, ce trec pe teritoriul altui Stat Membru, precum si membrilor familiilor acestora. Trebuie precizat ca în cadrul acestor regulamente, termenul de lucrator este putin diferit fata de cel din capitolul libera circulatie a lucratorilor, datorita domeniului de aplicare. Factorul determinant este plata contributiilor la o schema nationala de asigurari sociale.
Astfel, termenul "lucrator" desemneaza orice persoana
care este asigurata în temeiul unei asigurari obligatorii sau facultative continue împotriva unuia sau mai multor riscuri acoperite de ramurile unui regim de securitate sociala, care se aplica salariatilor;
care este asigurata obligatoriu împotriva unuia sau mai multor dintre riscurile corespunzatoare ramurilor carora li se aplica prezentul regulament, în cadrul unui regim de securitate sociala care se aplica tuturor rezidentilor sau întregii populatii active profesional daca modurile de gestionare sau de finantare a acestui regim permit identificarea ca salariat sau în absenta unor astfel de criterii, atunci când este asigurata în cadrul unei asigurari obligatorii sau facultative continue împotriva unui alt risc;
care este asigurata în mod voluntar împotriva unuia sau mai multor riscuri corespunzatoare ramurilor carora li se aplica prezentul regulament, în cadrul unui regim de securitate sociala al unui stat membru pentru salariati sau pentru totii rezidentii sau pentru anumite categorii de rezidenti, daca aceasta persoana a fost anterior asigurata obligatoriu împotriva acelorasi riscuri, în cadrul unui regim pentru salariati din acelasi stat membru;
Termenul de "lucrator frontalier" reprezinta orice lucrator încadrat în munca pe teritoriul unui stat membru si având rezidenta pe teritoriul unui alt stat membru în care se întoarce, în principiu, zilnic sau cel putin o data pe saptamâna; totusi, un lucrator frontalier care este detasat de întreprinderea de care apartine în mod normal, pe teritoriul aceluiasi stat membru sau al unui alt stat membru, îsi pastreaza calitatea de lucrator frontalier pentru o perioada care nu depaseste patru luni, chiar daca, în cursul acestei detasari, acesta nu se poate întoarce zilnic sau cel putin o data pe saptamâna la locul sau de resedinta
Termenul de "lucrator sezonier" reprezinta orice lucrator care se deplaseaza pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care este rezident, pentru a desfasura acolo o activitate cu caracter sezonier pentru o întreprindere sau un angajator din acel stat, o activitate cu caracter sezonier a caror durata nu poate depasi în nici un caz opt luni, daca acesta are drept de sedere pe teritoriul statului respectiv pe durata activitatii sale; prin activitate cu caracter sezonier trebuie sa se înteleaga o activitate care depinde de succesiunea anotimpurilor si se repeta în mod automat în fiecare an.
Regulile din aceste regulamente se refera la aspectele traditionale ale domeniului securitatii sociale:
plata salariilor în caz de boala sau maternitate,
pensiile pentru persoanele cu dizabilitati,
pensiile pentru limita de vârsta,
pensiile de urmas,
ajutoarele de somaj,
pensiile alimentare.
Sunt excluse din acesta enumerare ajutoarele sociale si planurile de ajutorare a victimelor de razboi. Unele riscuri nu sunt, de asemenea, acoperite.
În Van Roosmalen (C 300/84), Curtea a definit notiunea de liber profesionist în întelesul regulamentului 1408/71. Cauza privea un preot misionar care a lucrat între 1955 si 1980 în Zair. Nu a fost platit de ordinul religios din care facea parte, mijloacele de subzistenta fiind asigurate de enoriasi. Curtea a declarat ca liber profesionist este orice persoana care urmareste exercitarea unei activitati economice, alta decât printr-un contract de munca, prin care se realizeaza venit pentru satisfacerea tuturor sau a unei parti din nevoile personale. Situatia nu este afectata de faptul ca venitul este furnizat de un tert, enoriasii în acest caz..
O persoana care se deplaseaza în alt stat, fara a fi lucrator, se poate afla sub incidenta regulamentului. În Hoekstra (C 75/63), o persoana care era subiect al legislatiei de securitate sociala din Olanda, s-a îmbolnavit în timpul vizitarii parintilor în Germania. Curtea a considerat ca era îndreptatita sa solicite contravaloarea tratamentului din Germania la întoarcerea în Olanda.
În Hessische Knappschaft c. Maison Singer et Fils (C 44/65), un lucrator german a fost ucis într-un accident rutier în timpul vacantei petrecute în Franta. S-a argumentat ca drepturile conferite de art. 42 al Tratatului au ca scop promovarea liberei circulatii a lucratorilor, nu a celor care pleaca în vacanta, dar curtea a respins acest argument.
Membrii familiei
Spre deosebire de libera circulatie a persoanelor, beneficiile acordate membrilor familiei lucratorilor nu au fost definite initial de catre dreptul comunitar, ci de dreptul statelor membre. Totusi Curtea a ales sa interpreteze în sens foarte larg aceasta notiune, atunci când legislatia nationala constituia un obstacol în calea circulatiei lucratorilor. În Mr. And Mrs. F c. Belgia (C 7/75), schema de asigurari sociale a statului belgian furniza beneficii parintilor copiilor cu dizabilitati. Dar numai pentru cetatenii belgieni si numai pâna la vârsta majoratului. Curtea a declarat ca nici una din aceste conditii nu trebuie aplicata copiilor persoanelor aflate sub incidenta regulamentului. De asemenea, Curtea a adoptat o definitie larga atunci când a decis ca membrii familiei includ si membrii adulti cu dizabilitati care nu au lucrat niciodata si nici nu o vor face (C 63/76, Inzirillo).
Egalitatea de tratament
Efectul acestei prevederi este interzicerea discriminarii directe sau indirecte.
Persoanele rezidente pe teritoriul unuia dintre statele membre, carora li se aplica dispozitiile prezentului regulament, se supun acelorasi obligatii si beneficiaza de legislatia oricarui stat membru în aceleasi conditii ca si resortisantii acelui stat, sub rezerva dispozitiilor speciale ale regulamentului - art. 3 (1) di Regulamentul 1408.
C 237/78, Palermo
Cazul privea solicitarea unei femei italiene pentru alocarea unei pensii în conformitte cu Codul Securitatii Sociale din Franta, care se aloca femeilor franceze în vârsta de peste 65 ani si fara suficiente mijloace de subzistenta, ce au fost casatorite si au crescut cel putin 5 copii de nationalitate franceza. Autoritatile franceze n-au insistat asupra cerintei cetateniei pentru solicitanta, dar au refuzat acordarea beneficiilor pentru copii deoarece cinci din sapte erau italieni si nu francezi. Curtea a stabilit ca plata unui beneficiu nu poate fi conditionata de cetatenia solicitantului sau a copiilor, daca toti sunt cetateni ai unui stat membru al Comunitatii.
Discriminarea poate apare nu numai în raport cu benficiile, dar si cu contributiile la asigurarile sociale. În Allue and Coonan (C 33/88), un numar de cetateni din Comunitate angajati ca profesori universitari au fost obligati, ca urmare a cerintelor legislatiei italiene, sa îsi plateasca contributiile, desi în cazul angajatilor obisnuiti ai universitatilor, cetateni italieni, aceasta sarcina era suportata de angajator.
Asistenta sociala si medicala este exclusa din câmpul de aplicare al regulamentului 1408/1971, aceasta reflectând temerile statelor membre privitoare la "turismul social".
C 122/84, Scrivner c. Centre Public d'Aide Sociale de Chastre
Domnul si doamna Scrivner au locuit în Belgia din 1978, împreuna cu cei sase copii. În iunie 1982, domnul Scrivner a parasit locul de munca pentru "motive personale". Curtea a considerat ca acestea nu se încadrau în tipul celor care l-ar fi încadrat în categoria "somer voluntar" si care l-ar fi privat de statutul de lucrator. Familiei Scrivner i-a fost refuzata plata "minimex" (un ajutor pentru a asigura minima subzistenta), deoarece era acordat numai peroanelor rezidente în Belgia pentru o perioada de cel putin cinci ani. Domnul Scrivner a considerat ca minimex intra în categoria beneficiilor prevazute de regulamentul 1408/71 si ca ar trebui sa nu fie discriminat. Curtea a adoptat o abordare restrictiva si în sensul prevederilor legislatiei comunitare, considerând ca minimex nu intra sub incidenta Regulamentului 1408/71. Totusi a statuat ca va analiza cu atentie notiunile si va lua în considerare scopul si conditiile în care este acordata asistenta sociala si nu modul în care legislatia nationala a statelor membre descriu beneficiile ca apartinând asistentei sociale sau nu.
Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 din 14 iunie 1971 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate sociala salariatilor, persoanelor care desfasoara activitati independente si membrilor familiilor acestora care se deplaseaza în cadrul Comunitatii a fost modificat si actualizat cu numeroase ocazii, pentru a se lua în considerare atât evolutiile la nivel comunitar, inclusiv hotarârile Curtii de Justitie, cât si modificarile legislative la nivel national. Acesti factori au contribuit la crearea unor reguli comunitare de coordonare complicate si voluminoase. Înlocuirea acestor reguli prin modernizarea si simplificarea lor a fost, prin urmare, esentiala pentru a se atinge scopul liberei circulatii a persoanelor.
A fost totusi necesar ca Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 sa ramâna în vigoare si ca efectele sale juridice sa se mentina în sensul anumitor acte si acorduri comunitare la care Comunitatea este parte, în scopul asigurarii certitudinii juridice. De aceea, în 2004 a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului european si al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, care va intra în vigoare la sfârsitul anului 2006.
Regulamentul 883 completeaza cadrul normativ anterior si, urmare jurisprudentei Curtii, introduce noi definitii:
"activitate salariata": orice activitate sau situatie echivalenta considerata ca atare, înaplicarea legislatiei de securitate sociala din statul membru în care se desfasoara aceasta activitate sau în care exista situatia echivalenta;
"activitate independenta": orice activitate sau situatie echivalenta considerata ca atare, în aplicarea legislatiei de securitate sociala din statul membru în care se desfasoara aceasta activitate sau în care exista situatia echivalenta;
"persoana asigurata": în raport cu diferitele ramuri de securitate sociala, orice persoana care îndeplineste conditiile impuse de legislatia statului membru competent în temeiul titlului II al regulamentului 883 pentru a avea dreptul la prestatii;
"functionar": orice persoana considerata astfel sau asimilata de catre statul membru de care apartine administratia al carei salariat este;
"regim special pentru functionari": orice regim de securitate sociala care difera de regimul general aplicabil salariatilor din statul membru interesat si care are drept obiect direct toti functionarii sau anumite categorii de functionari publici;
"lucrator frontalier": orice persoana care desfasoara o activitate salariata sau independenta într-un stat membru si care este rezidenta în alt stat membru, în care se întoarce de regula zilnic sau cel putin o data pe saptamâna;
"membru de familie":
(1) (i) orice persoana definita sau recunoscuta ca membru de familie sau desemnata ca membru al gospodariei de catre legislatia în temeiul careia sunt acordate prestatiile;
(ii) în ceea ce priveste prestatiile în natura pentru boala, maternitate si prestatiile de paternitate asimilate, orice persoana definita sau recunoscuta ca membru de familie sau desemnata ca membru al gospodariei de catre legislatia statului membru în care este rezidenta.
(2) În cazul în care legislatia statului membru, care este aplicabila în temeiul pct. (1), nu face deosebire între membrii de familie si alte persoane carora li se aplica legislatia mentionata, sotul/sotia, copiii minori si copiii aflati în întretinere care au atins vârsta majoratului se considera a fi membri de familie.
(3) În cazul în care, în conformitate cu legislatia aplicabila în temeiul pct. (1) si (2),
o persoana este considerata membru de familie sau membru al gospodariei doar în cazul în care locuieste în aceeasi gospodarie cu persoana asigurata sau pensionarul, aceasta conditie se considera îndeplinita daca persoana respectiva se afla în principal în întretinerea asiguratului sau pensionarului;
"resedinta": locul în care o persoana este rezidenta în mod obisnuit;
"sedere": resedinta temporara;
"perioada de asigurare": perioadele de cotizare, de încadrare în munca sau de activitate independenta, definite sau recunoscute ca perioade de asigurare de catre legislatia în temeiul careia au fost realizate sau considerate realizate, precum si toate perioadele asimilate acestora, în masura în care sunt considerate de legislatia mentionata ca fiind echivalente cu perioade de asigurare;
"perioada de încadrare în munca" sau "perioada de activitate independenta": perioade definite sau recunoscute astfel de legislatia în temeiul careia au fost realizate, precum si toate perioadele asimilate acestora, în masura în care sunt recunoscute de legislatia mentionata ca fiind echivalente cu perioadele de încadrare în munca sau de activitate independenta;
"perioada de rezidenta": perioadele definite sau recunoscute ca atare de catre legislatia în temeiul careia au fost realizate sau considerate realizate;
"pensie": include, de asemenea, indemnizatiile, prestatiile în capital care le pot substitui si platile efectuate cu titlu de rambursare a cotizatiilor, precum si, sub rezerva dispozitiilor din titlul III al regulamentului, majorarile rezultate din re-evaluare sau alocatiile suplimentare;
"prestatie de pre-pensionare": toate prestatiile în numerar, altele decât ajutorul de somaj sau pensia anticipata, acordate începând de la o anumita vârsta lucratorilor care si-au redus, încetat sau suspendat activitatile profesionale pâna la vârsta la care îndeplinesc conditiile pentru obtinerea unei pensii pentru limita de vârsta sau a unei pensii anticipate, primirea acesteia nefiind conditionata de disponibilitatea persoanei în cauza fata de serviciile de ocupare a fortei de munca din statul competent. "Prestatie anticipata pentru limita de vârsta": o prestatie acordata înainte ca persoana în cauza sa fi atins vârsta normala de pensionare si care fie continua sa fie furnizata dupa atingerea vârstei mentionate, fie este înlocuita cu o alta pensie pentru limita de vârsta;
"ajutor de deces": orice plata unica facuta în caz de deces, cu exceptia anumitor prestatii în capital;
"prestatii familiale": toate prestatiile în natura sau în numerar pentru acoperirea cheltuielilor familiei, cu exceptia avansurilor din pensiile alimentare si a alocatiilor speciale de nastere sau de adoptie.
Regulamentul 883 se aplica tuturor legislatiilor referitoare la ramurile de securitate sociala privind:
(a) prestatiile de boala;
(b) indemnizatiile de maternitate si de paternitate asimilate;
(c) indemnizatiile de invaliditate;
(d) prestatiile pentru limita de vârsta;
(e) prestatiile de urmas;
(f) prestatiile în cazul unor accidente de munca si boli profesionale;
(g) ajutoarele de deces;
(h) ajutoarele de somaj;
(i) prestatiile de pre-pensionare;
(j) prestatiile familiale.
Cele 4 principii fundamentale ale securitatii sociale Comunitare
Unicitatea legislatiei aplicabile
Scopul Comunitatii este acela de a coordona sistemele nationale de protectie sociala. Se doreste astfel evitarea situatiilor în care un muncitor nu este asigurat în nici unul din statele membre sau, dimpotriva, este asigurat în mai multe dintre acestea (platind contributia aferenta de mai multe ori). Regula de baza este aceea ca se aplica regulile si legislatia protectiei sociale din statul unde muncitorul sau liber-profesionistul îsi desfasoara activitatea, iar nu ale statului al carui cetatean este sau pe al carui teritoriu îsi are domiciliul (cu exceptia unor cazuri speciale, cum este acela al detasarii).
Principiul egalitatii de tratament
Sistemul comunitar are la baza principiul egalitatii de tratament. Persoanele care îsi desfasoara activitatea pe teritoriul unui Stat Membru si carora li se aplica regulile de protectie sociala ale acestui stat, vor beneficia de aceleasi conditii de aplicare a amintitelor reguli ca si cetatenii statului respectiv.
Mentinerea drepturilor dobândite
Un factor extrem de important pentru functionarea sistemului comunitar îl constituie asa numita mobilitate a beneficiilor. În principiu, drepturile dobândite în cadrul unui sistem de protectie sociala pot fi transferate pe teritoriul altui Stat Membru. Plata unor drepturi ce fac parte din sistemul de protectie sociala nu trebuie sa fie conditionata de rezidenta celui îndreptatit. Ca urmare, un lucrator pe teritoriul altui stat decât cel al carui cetatean este, daca a dobândit dreptul la pensie pe teritoriul statului unde si-a desfasurat activitatea, îsi pastreaza acest drept chiar daca se întoarce în tara de origine. Exista totusi si excepti de la aceasta regula (ex. în cazul ajutoarelor de somaj).
Mentinerea drepturilor în curs de dobândire
Potrivit principiului mobilitatii beneficiilor, un lucrator ce se stabileste pe teritoriul altui Stat Membru nu pierde drepturile deja dobândite. Dar si perioadele necesare pentru dobândirea unui drept pot fi cumulate. Acest principiu poate duce la situatii de împartire a obligatiilor de protectie sociala între mai multe State Membre, în cazul pensiilor, de exemplu.
|
