Dreptul de optiune succesorala

Dreptul de optiune succesorala

CAP. I PROBLEME GENERALE

A.Dreptul subiectiv de optiune succesorala

In dreptul nostru mostenirea se transmite la mostenitori , in puterea legii sau a testamentului , chiar in clipa decesului celui care lasa mostenirea , nefiind nevoie , pentru ca aceasta transmisiune sa se savarseaca , de nici o manifestare de vointa din partea succesibilului.

Trasmisiunea succesorala nu este insa obligatorie pentru mostenitor.Articolul 686 din Codul Civil prevede ca nimeni nu este obligat a face acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine.Pornind de la acest principiu , legea recunoaste in favoarea celui chemat la mostenire -indiferent daca sursa vocatiei sale este legea sau testamentul-un drept de optiune care confera succesibilului facultatea de a accepta succesiunea sau de a renunta la ea.

Transmiterea succesorala nu are deci caracter definitiv.Mostenitorul , printr-un act unilateral de vointa , poate sa accepte succesiunea si , in acest caz , transmisiunea succesorala se consolideaza in persoana lui. Articolul 688 din Codul Civil dispune ca efectele acceptarii se suie pana in ziua deschiderii succesiunii.

Mostenitorul poate insa sa renunte la su 121i83b ccesiune.In acest caz , potrivit articolului 696 din Codul Civil , el este considerat ca nu a fost niciodata erede.

Potrivit articolului 685 din Codul Civil mostenitorii pot accepta succesiunea fie pur si simplu , fie sub beneficiu de inventar , adica sa isi limiteze raspunderea pentru datoriile succesorale la emolumentul mostenirii , punandu-si la adapost bunurile lor personale.

Persoana chemata la mostenire are deci un drept de optiune intre cele trei alternative pe care i le da legea.

In principiu, succesibilul are un drept absolut de a alege intre posibilitatile conferite prin dreptul de optiune. El nu poate fi obligat sa justifice motivele pentru care a acceptat pur si simplu ori sub beneficiul de inventar sau a renuntat la mostenire si nici sa raspunda pentru consecintele alegerii facute¹.

Mostenitorul care nu a hotarat insa daca accepta mostenirea sau renunta la ea se numeste succesibil. Succesibilul are , asadar , o alegere , un drept de optiune , in virtutea caruia:

a) EI poate sa accepte pur si simplu mostenirea, confirmand in acest caz titlul sau de mostenitor si , implicit , consolidandu-si drepturile dobindite. EI va lua aceasta hotarare daca succesiunea este evident solvabila;

b) EI poate accepta mostenirea sub beneficiu de inventar. In acest caz, el isi limiteaza raspunderea pentru datoriile succesorale la emolumentul mostenirii, punandu-si astfel la adapost bunurile personale. Este solutia la care se va opri daca solvabilitatea mostenirii este indoielnica.

c) In sfarsit, el poate repudia succesiunea, adica poate renunta la ea. In acest sens, drepturile dobandite sunt desfiintate retroactiv. Succesibilul va lua aceasta hotarare daca succesiunea este evident insolvabila2.

Dreptul la optiune succesorala se naste in persoana mostenitorilor la data deschiderii succesiunii.

Pentru ca soarta juridica a mostenirii sa nu ramana multa vreme incerta , dreptul de optiune trebuie sa fie exercitat intr-un anumit termen, calculat de la data deschiderii mostenirii. In acest sens , articolul 700 Codul Civil statomiceste: 'Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii' .

Fara indoiala ca aceasta regula se aplica tuturor transmisiunilor universale sau cu titlu universal, fara a deosebi dupa cum ele isi gasesc temeiul in lege ori in dispozitii testamentare³.

B. Subiectul dreptului de optiune succesorala

Subiect al dreptului de optiune este orice persoana care are chemare la mostenirea lasata de defunct, indiferent de temeiul acestei chemari (legea sau testamentul) si fara deosebire dupa cum chemarea este la intregul patrimoniu, la o fractiune din patrimoniu sau la anumite bunuri.

Dreptul de optiune nefiind decat dreptul de a alege intre confirmarea si lepadarea calitatii de mostenitor, el este strans legat de dreptul de mostenire si se transmite o data cu acest din urma drept.

Daca , prin urmare , succesibilul moare inainte de a fi optat , dreptul sau de optiune , daca nu s-a stins prin prescriptie (art. 700 Codul Civil), trece asupra propriilor sai erezi (art. 692 Codul Civil ) . Rezulta ca dreptul de optiune prevazut de artrticolul 692 Codul Civil este un drept subiectiv succesiv, transmis, ope legis, in patrimoniul erezilor succesibilului mort in termenul de prescriptie prevazut de articolul 700 Codul Civil si care n-a optat succesoral.

In cazul mostenirii legale, calitatea de subiect al dreptului de optiune succesoral apartine tuturor mostenitorilor, indiferent de clasa din care fac parte. La data deschiderii mostenirii, patrimoniul succesoral se transmite catre toti mostenitorii legali ai defunctului.

Dar nu orice mostenitor care si-a exercitat dreptul de optiune, indiferent de clasa din care face parte, va primi mostenirea. In aprecierea dreptului de optiune exercitat, trebuie sa se tina seama de ordinea claselor; daca un mostenitor in rang preferat accepta mostenirea , el isi consolideaza drepturile dobandite si , in acelasi timp, anihileaza drepturile de optiune ale mostenitorilor subsecventi (desfiintand drepturile succesorale ale acestora, pe care le dobandisera la data deschiderii mostenirii).

Fara indoiala ca regula instituita de articolul 700 Codul Civil ­conform careia dreptul de a accepta succesiunea se prescrie in termen de 6 luni de la deschiderea ei - , se aplica tuturor transmisiunilor universale sau cu titlu universal, :fara a se deosebi dupa cum ele isi gasesc temeiul in lege ori in dispozitii testamentare.

In literatura juridica s-a apreciat, in mod 'corect, ca termenul de 6 luni de la deschiderea succesiunii nu se aplica si legatarilor cu titlu particular⁵, deoarece art. 700 Codul Civil se

refera la 'succesiune', deci la o universalitate, fie a intregului patrimoniu succesoral (legatul universal), fie a unei fractiuni a acestuia (legatul cu titlu universal), deci nu si la legatul cu titlu particular.

In adevar, legatul cu titlu particular confera vocatie la unul sau mai multe bunuri succesorale singulare (art. 887 Codul Civil), iar nu la intreaga mostenire (art. 894 CodulCivil). Pe cale de consecinta, in lipsa unei stipulatii din partea defunctului, legatarii cu titlu particular , in afara de anumite cazuri de exceptie, nu raspund de datoriile si sarcinile succesiunii , ei neavand vocatie la intreaga universalitate a bunurilor ce au apartinut testatorului , sau la o fractiune din ea.

Dovada calitatii de mostenitor sau succesibil (In conditiile art. 12 al Legii nr. 18/1991) constituie o premisa obligatorie pentru recunoasterea calitatii de beneficiar al Legii fondului funciar. Mijloacele de dovada cad in sarcina solicitantului si trebuie sa convinga ca , la data deschiderii succesiunii , persoana in cauza avea intrunita tripla conditie succesorala: de capacitate (exista , chiar numai conceputa , la data mentionata) , vocatia succesorala (avea chemare la mostenire , fie in temeiul legii , fie al testamentului) si nu era nedemna (art. 655 CodulCivil) si ca , existand lasamant succesoral , a acceptat succesiunea in termenul prevazut de art. 700 Codul Civil sau , neeexistand , accepta succesiunea , in conditiile art. 12 alin. 2 din lege

In conditiile dreptului comun (articolul 751 si 758 Codul Civil), inzestrarile facute in vederea casatoriei , nule pentru lipsa formei autentice , sunt raportabile , operatiune ce pune in cauza calitatea de mostenitor a celor inzestrati.

Drept urmare, pretentiile emise de mostenitorii legali, in conditiile Legii nr. 18/1991 , asupra inzestrarilor , trebuie interpretate ca acte de acceptare in sensul articolului 12 alin. 2 din lege , ce sunt operante asupra tuturor terenurilor din patrimoniul autorilor.

Dreptul subiectiv de optiune succesorala - trebuie subliniat - poate fi exercitat si de creditorii personali ai mostenitorilor , pe calea actiunii oblice (art. 974). Caci acceptarea nu face decat sa consolideze titlul de mostenitor pe care succesibilul l-a dobandit de la moartea defunctului.

C. Caracterele juridice ale actului de optiune succesorala

Dreptul subiectiv de optiune succesorala se exercita prin manifestarea vointei titularului in cadrul unui act juridic de optiune succesorala, care poate fi, dupa caz: actul acceptarii pure si simple a mostenirii, actul acceptarii mostenirii sub beneficiu de inventar si actul renuntarii la mostenire.

Actul juridic de optiune succesorala are urmatoarele caractere juridice:

a) Este un act juridic unilateral; optiunea este rodul unei singure vointe, aceea a succesibilului; se poate exercita personal sau printr-o imputemicire speciala.

b) Este un act juridic indivizibil; optiunea este indivizibila. Teza indivizibilitatii optiunii succesorale a fost acceptata si in literatura noastra juridica , aratandu-se ca in privinta mostenitorilor legali aceasta se fondeaza pe ideea unitatii si indivizibilitatii mostenirii, iar fata de legatarii universali si cu titlu universal se justifica prin acea ca , in prirtcipiu , ei nu pot .. , 'prin actul lor unilateral de optiune, sa modifice intinderea liberalitatii astfel cum aceasta a fost stabilita de catre cel care lasa mostenirea'7.

Patrimoniul defunctului . - care constituie obiectul transmisiunii ereditare - reprezinta un tot unitar , o masa indivizibila; el alcatuieste o singura mostenire , care , in ansamblul ei , se defera in conformitate cu aceleasi norme ' .. fara a se face deosebire intre bunurile succesorale dupa natura si originea lor'8. De aceea , exercitarea dreptului de optiune succesorala nu poate conduce la fractionarea acestui patrimoniu intr-o pluralitate de mosteniri. o succesiune sau se accepta integral , sau se repudiaza integral , acceptarea partiala si , respective , repudierea partiala a ei fiind incompatibile cu principiul unitatii si indivizibilitatii mostenirii

c) Este un act juridic care nu poate fi afectat de modalitati. Actul de optiune succesorala nu poate fi afectat de un termen sau de o conditie , caci altfel nesiguranta privitoare la soarta mostenirii s-ar putea permanentiza , ceea ce legiuitorul nu admite.

d) Este un act juridic, in principiu, irevocabil.

Optiunea este irevocabila; cel care a acceptat mostenirea nu mai poate reveni asupra acceptarii (semel heres , semper heres). Este aplicarea reguli de drept comun potrivit careia actul juridic este irevocabil de la formarea lui , afara de cazurile prevazute de lege.

Un asemenea caz este cel al renuntarii la mostenire , care poate fi retractata , in conditiile prevazute de lege.

e) Este un act juridic declarativ. Optiunea este declarativa de drepturi si produce efecte retroactive , care urca pana la moartea defunctului , cel care accepta isi consolideaza astfel dreptul asupra mostenirii , drept dobandit de la moartea defunctului (art. 688 Codul Civil), iar renuntatorul este socotit ca nu a fost niciodata mostenitor (art. 696 C. civ).

f) In sfarsit , dreptul de optiune constituie un drept absolut care nu este susceptibil de abuz. Succesibilul nu are sa justifice motive in care I-au determinat sa accepte sau sa renunte.

Actul de optiune, fiind un act juridic , pentru a fi valid, trebuie sa emane de la o persoana capabila si sa fie rodul unei vointe lipsite de vicii.

Astfel: Pentru a putea exercita dreptul de optiune succesorala , mostenitorul trebuie sa aiba capacitate de exercitiu deplina¹. Potrivit art. 687 Codul Civil , minorul sau interzisul nu pot accepta o mostenire sau renunta la ea decat conformandu-se dispozitiilor legale care carmuiesc minoritatea si interdictia , cuprinse in Codul familiei , in Decretul nr. 31/1954 privitor la.persoane si in Codul civil. Aceasta inseamna ca minorii sub 14 ani si interzisii isi exercita dreptul de optiune succesorala prin reprezentantul legal , iar minorii intre 14-18 ani exercita singuri dreptul de optiune succesorala , dar cu incuviintarea prealabila a ocrotitorului legal. In toate cazurile de exercitare a dreptului de optiune succesorala privind minori sau interzisi este necesara autorizarea prealabila a autoritatii tutelare (art. 129 din Codul familiei)2.

In ceea ce priveste viciile vointei, textele privitoare la mostenire nu vorbesc decat de dol , dar este in afara de orice indoiala ca actul de optiune va fi anulabil si pentru violenta , caci , in masura in care nu exista dispozitii derogatorii , dreptul comun al viciilor vointei va primi aplicare.

Atat acceptarea , cat si renuntarea sunt anulabile pe motiv de dol (art. 694 C. civ). Spre deosebire de dreptul comun, viclenia va atrage anularea actului de optiune, desi emana de la un al treilea. Solutia este logica , deoarece acceptarea sau renuntarea sunt acte unilaterale si , prin urmare , in acest caz , dolul nu poate emana de la o parte contractanta.Se accepta , indeobste , ca optiunea ar putea fi anulata pentru eroare , dar numai atunci cand eroarea este cauza hotaratoare a actului de optiune.

D. Prescriptia dreptului de optiune succesorala

Potrivit art. 700 Codul Civil , 'dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni , socotit de la deschiderea succesiunii'. Prin urmare , dreptul de optiune succesorala trebuie exercitat in termen de 6 luni de la deschiderea mostenirii1.

Termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de optiune i-a fost acordat mostenitorului pentru ca el sa cunoasca exact numarul si calitatea comostenitorilor , cat si intinderea masei succesorale si , eventual , pasivul succesiunii , spre a se putea pronunta asupra acceptarii sau renuntarii in deplina cunostinta de cauza.

a) Minorul si alte persoane lipsite de capacitate.

Prescriptia prevazuta de art. 700 alin. 1 Codul Civil nu curge impotriva minorului pana cand , in lipsa parintilor , nu i s-a numit un tutore spre a-i reprezenta in exercitarea optiunii succesorale - in cazul minorului lipsit de capacitate - sau a-i da incuvintarea - in situatia minorului cu capacitate restransa (art.14 alin. 2 din Decretul nr. 1267/1958)2.

Daca parintii sau tutorele au interese contrare cu cei ocrotiti in succesiunea in chestiune , se numeste un curator ad-hoc (art. 132 din Codul familiei).

2. Aceasta solutie rezulta evident din continutul dispozitiilor acestui text, potrivit caruia: 'preseriptia nu curge impotriva celui lipsit de capacitate de exercitiu, cat timp nu are reprezentant legal si nici impotriva celui cu capacitate restransa, cat timp nu are cine sa-i incuviinteze actele'. In aceasta situatie deci, termenul de acceptare a succesiunii de catre minor nu incepe sa curga, fiind suspendat pana la numirea unui tutore sau curator si comunicarea acesteia celui in drept (art. 119 alin. 2 din Codul famiIiei).

Pe de alta parte , acceptarea succesiunii fiind un act de dispozitie , este necesara si incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare (art. 132 din Codul familiei)l.

b) Copilul conceput. Daca succesiunea se deschide intre momentul conceperii succesibilului si acela al nasterii sale , termenul de prescriptie curge din momentul nasterii2.

Intr-adevar copilul conceput poate dobandi drepturi (art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954), dar nu Ie poate exercita decat din momentul in care incepe capacitatea sa de folosinta , adica de la nastere (art. 7 alin. 1 din acelasi decret).

Drepturile dobandite anterior nasterii sunt supuse conditiei ca , in fapt , copilul sa se nasca viu. In acel moment dreptul sau succesoral , dobandit anterior, isi produce efectul retroactiv pana la data deschiderii succesiunii , dar optiunea succesorala o va putea exercita - prin ocrotitorii sai legali -in timp de 6 luni socotite de la data nasterii.

c) Persoana disparuta si declarata moarta prin hotarare judecatoreasca (art. 16 din Decretul nr. 31/1954). Hotararea declarativa de moarte stabileste data la care s-a produs decesul (art. 18 din Decretul nr. 31/1954). Potrivit art. 700 Codul Civil , acceptarea succesiunii ar urma sa se faca , in principiu , in timp de 6 luni de la aceasta data , care este , in acelasi timp , si momentul deschiderii succesiunii (art. 651 Codul Civil). Aceasta este insa imposibil , deoarece cel disparut este considerat in viata pana la darea hotararii declarative de moarte (art. 19 din Decretul nr. 31/1954). Or , pana atunci nu se poate sti daca si cand cel in cauza a decedat. Prin urmare , dreptul de optiune se naste pe data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de declarare a mortii. Or , potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 , prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul. De aceea, s-a hotarat ca termenul de acceptarea succesiunii curge de la data hotararii declarative de moarte.

d) Legatarul cu titlu particular. Acesta nu este obligat sa accepte in termenul de 6 luni prevazut de art. 700 Codul Civil.

Intr-adevar , acest text se refera la 'succesiune', deci la o universalitate , fie a intregului patrimoniu succesoral (legatul universal), fie a unei fractiuni a acestuia (legatul cu titlu universal), deci nu si la legatul cu titlu particular1.

Daca mostenitorul a fost impiedicat de o imprejurare de fortaa majora sa-si exercite dreptul de optiune , cursul prescriptiei se suspenda pe toata durata fortei majore (art. 700 alin. 2 Codul Civil si art. 13 din Decretul nr. 167/1958).

Orice alta impiedicare , in afara de forta majora , constituie un motiv de repunere in termen2 , daca impiedicarea este 'temeinic justificata' (art. 19 din Decretul nr. 167/1958). In cazul cand se admite repunerea in termen , instanta judecatoreasca va putea acorda un nou termen , care nu va putea depasi 6 luni de la data cand a incetat impiedicarea. Neacceptarea mostenirii in termenul de 6 luni duce la stingerea titlului de mostenitor; in consecinta , mostenitorul este considerat strain de mostenire.

Art. 692 Codul Civil inscrie in mod expres principiul transmisibilitatii prin mostenire a dreptului de optiune succesorala iar practica judiciara nu a facut decat sa-l adapteze la termenul de prescriptie de 6 luni prevazut de art. 700 Codul Civil.

Doua consecinte importante se desprind din rezolvarea data de practica judiciara acestei probleme , si anume:

- Daca eredele moare dupa implinirea prescriptiei dreptului sau de optiune , fara sa fi acceptat inauntrul acestui termen succesiunea la care era chemat , dreptul lui de a alege intre acceptarea si renuntarea la mostenire stingandu­se prin efectul prescriptiei inainte de deschiderea celei de-a doua mosteniri , cel cu vocatie la aceasta din urma mostenire nu dobandeste , prin transmisiunea ereditara , un drept de optiune fata de mostenirea la care este chemat autorul sau.

-Daca , dimpotriva , moartea eredelui intervine inauntrul termenului de prescriptie al dreptului sau de optiune , cel chemat la succesiunea acestuia dobandeste un drept de optiune in privinta primei mosteniri pe care insa il poate exercita numai in termen de sase luni de la deschiderea ei , chiar daca cea de-a doua mostenire s-a deschis abia in ultimele zile ale acestei prescriptii.

SPETA

Succesiune.Drept de optiune.Acceptare tacita.Legatar particular.

Legatarul particular este obligat sa faca act de acceptare a succesiunii in termen de sase luni de la data deschiderii ei , ca orice alt mostenitor(Tribunalul Bucuresti , decizia nr.4980/1955 , cu nota de M.Ionescu , in "Legalitate populara" nr.7/1956 , p. 884).

CAP.II ACCEPTAREA MOSTENIRII

A. Asa cum am aratat , mostenirea se transmite , in puterea legii sau testamentului , in chiar clipa decesului celui care lasa mostenirea , nefiind nevoie , pentru ca aceasta transmisiune sa se savarseasca , de nici o manifestare de vointa din partea succesibilului.

Intr-adevar , in sistemul legiuirii romane , mostenitorul dobandeste la aceasta data , fara nici o formalitate si chiar fara sa stie , drepturile ce apartineau defunctului1.

Succesibilul nu este insa obligat sa mosteneasca (art. 686 Codul Civil); el se bucura , in principiu , de un drept de optiune , putand sa accepte mostenirea sau sa renunte la ea. Prin acceptare insa , el nu dobandeste mostenirea , caci aceasta i-a revenit in puterea legii sau a testamentului la moartea defunctului , ci si el isi confirma numai si isi consolideaza titlul de mostenitor , dupa cum prin renuntare isi desfiinteaza retroactiv acest titlu.

Acceptarea este un act unilateral de vointa. Cu toate acestea ea este irecvocabila. Cel care a acceptat mostenire nu poate dupa aceea sa revina asupra acceptarii .

B. Codul civil reglementeaza modul cum poate fi acceptata succesiunea ab intestate , fara a se preocupa in ce mod pot fi acceptate legatele. Literatura juridica a complinit aceasta carenta aplicand prin analogie regulile de la succesiunile ab intestate , dar numai acelea care sunt conform principiilor dreptului comun cu privire la exprimarea consimtamantului , nu si dispozitiile de exceptie , care trebuie strict marginite la cazurile anume prevazute. Pentru ca un legat sa produca efecte trebuie o acceptare , adica o manifestare de vointa , prin care legatarul consimte a se folosi de liberalitatea care i-a fost facuta. Si regula ca acceptarea poate fi expresa sau tacita , fiind aplicarea unui principiu general se aplica si in materie de legate.

Daca o ruda in grad succesibil a defunctului a facut acte de dispozitie cu privire la anumite bunuri succesorale , fara a avea cunostinta de de testamentul care l-a instituit legatar universal , nu se poate deduce din acest fapt ca a acceptat legatul. Actele din care sa rezulte acceptarea legatului trebuie sa fie neechivoce , adica de asa natura ca legatarul n­ar fi putut sa le faca decat in calitate de legatar.

ACCEPTAREA PURA SI SIMPLA A MOSTENIRII

A. Notiunea de acceptare pura si simpla a mostenirii

Acceptarea pura si simpla a mostenirii este o manifestare de vointa a mostenitorului , in sensul de a pastra titlul de mostenitor; ea poate rezulta si dintr-un fapt juridic savarsit de mostenitor.

Acceptarea pura si simpla are un caracter unitar; nu se poate accepta pur si simplu , pentru o parte din bunurile mostenirii , si sub beneficiu de inventar , pentru celelalte bunuri¹.

B. Formele acceptarii pure si simple

a) Acceptarea pura si simpla voluntara

Acceptarea pura si simpla voluntara este actul juridic prin care mostenitorul , manifestandu-si vointa , isi insuseste titlul de mostenitor.

Potrivit art. 689 Codul Civil , acceptarea succesiunii poate fi expresa sau tacita.

Acceptarea expresa. Acceptarea este expresa cand succesibilul isi insuseste titlul sau calitatea de mostenitor intr-un act autentic sau sub semnatura privata , judiciar sau extrajudiciar,ea trebuie sa fie manifestata printr-un inscris.

Legea nu cere ca inscrisul sa fi fost intocmit special pentru a constata acceptarea. El poate fi si o simpla scrisoare , adresata de pilda unui alt mostenitor sau unui creditor al succesiunii , din care sa rezulte insa in mod neidoielnic vointa succesibilului de a aceepta mostenirea.

Acceptarea tacita

Acceptarea este tacita cand rezulta ,din acte sau fapte pe care succesibilul n-ar fi putut sa le faca decat in calitatea sa de mostenitor si 'care lasa a se presupune neaparat intentia sa de acceptare'. Actele echivoce nu pot fi considerate ca o manifestare a vointei de a accepta¹. De indata ce actul poate primi si o alta interpretare , el nu mai constituie un act de acceptare al mostenirii. Orice act pe care succesibilul ar fi putut sa-l faca in alta calitate decat aceea de mostenitor nu atrage neaparat dupa sine acceptarea succesiunii.

Articolul 690 Codul Civil prevede ca actele 'curat conservatorii' , de ingrijire si de administrare provizorie , nu sunt acte de primire a mostenirii , daca cel care le-a facut nu si-a insusit titlul sau calitatea de mostenitor. Aceste acte au un caracter urgent , nu ataca fondul mostenirii si folosesc tuturor celor indreptatiti a o primi. Ele nu urmeaza a fi interpretate neaparat ca fiind facute de proprietarul bunurilor respective , ci este posibil ca succesibilul sa le fi facut ca un gestionar de afaceri , fara intentia de a accepta succesiunea.

Actele de dispozitie si actele de administrare care nu au un caracter urgent , precum si actele de folosinta a bunurilor mostenirii , implica intotdeauna o acceptare tacita a mostenirii.

Asemenea acte pot fi acte materiale (de exemplu , reparatii urgente facute unor bunuri succesorale , ingroparea defunctului) , sau acte juridice ca: cererea de punere a pecetilor , de facere a invenatrului , intreruperea unei prescriptii, inscrierea unei ipoteci , cheltuieli de ingropare. Deoarece legea nu stabileste care acte constituie manifestarea intentiei de a accepta tacit mostenirea , instanta judecatoreasca va aprecia in concret daca un anumit act al mostenitorului reprezinta sau nu o acceptare tacita.

Daca actul de vanzare incheiat de mostenitor asupra unui bun al mostenirii este nul , el constituie un act de acceptare tacita, deoarece implica neindoielnic intentia de a accepta , caci numai in calitate de mostenitor putea dispune de bun.

Practica judecatoreasca a decis ca are valoarea unei acceptari tacite: folosinta bunurilor succesorale si plata impozitelor aferente; contributia , egala cu a celorlalti mostenitori , la achitarea taxelor succesorale , etc. Nu constituie insa o acceptare tacita contributia unui mostenitor la cheltuielile de inmormantare¹.

Mostenitorul poate face acte privind si universalitatea mostenirii.

Astfel , donatia , vanzarea sau cesiunea drepturilor succesorale reprezinta un act de acceptare tacita a mostenirii , deoarece mostenitorul poate instraina - cu titlu gratuit sau oneros - drepturile succesorale numai pentru ca , in prealabil , a acceptat mostenirea.

De asemenea , renuntarea la mostenire in favoarea unuia sau mai multor mostenitori determinati este un act de acceptare tacita a mostenirii; actul de renuntare presupune insusirea in prealabil , prin acceptare , a titlului de mostenitor. Altfel spus , mostenitorul a putut renunta la drepturile sale pentru ca , in prealabil , in mod tacit a acceptat mostenirea. Aceleasi efecte produce si renuntarea - cu titlu oneros - la mostenire in folosul tuturor comostenitorilor. Daca , insa mostenitorul renunta impersonal si cu titlu gratuit , renuntarea este pur abdicativa si nu implica nici o acceptare.